Sensul propriu

 (denotativ) reprezintă sensul obişnuit al cuvântului. Acesta se împarte în:

 
sens propriu de bază (picior – membru inferior al corpului)
 
sens propriu secundar (picior – piciorul mesei, al podului, etc.)
 
Sensul figurat
 (conotativ) reprezintă sensul neobişnuit al unui cuvânt, folosit pentru
a forma oimagine artistică: „pe
-
un picior de plai”.
 
Polisemia/Monosemia.
Cuvintele monosemnatice sunt cuvintele care au un singur sens:infarct, antibiotic,
80% dintre cuvintele lexicului activ sunt polisemnatice (au mai multesensuri).
Exemplu: a ieşi – pe uşă, a ieşi medic, a ieşi din zăpadă, a ieşi în oraş, etc.
 
Paronimele.
 Sunt cuvinte foarte asemănătoare ca formă dar cu sens diferit.
Exemplu:compliment/complement; a enerva/a inerva; literar/literal; original/origi
etc.
 
Sinonimele.
Sunt cuvinte cu formă diferită dar cu sensuri echivalente sau identice.
(ex.nea=omăt=zăpadă). Ele pot fi:
 sinonime totale (conţinutul este identic: mister=enigmă)
 
sinonime parţiale (au o componentă diferită a sensului: atostradă=?osea)
 
Antonimele
. Cuvinte diferite ca formă ?i ca sens, antrenând poli complet opu?i (bun/rău)
sau prezentând o antiteză a realităţii (deal/vale)
Alegoria  este un procedeu stilistic ce facilitează sensul literar al
unui text să se releve într-altul ascuns; altfel spus, este ca o
amplă metaforă ce permite un transfer din planul abstract /
profund al înțelesurilor, într-un plan de suprafață, figurativ,
oferind și o „dezlegare implicită“, destul de transparentă.»
Alegoria «concretizează de obicei idei generale (ura, prietenia,
iubirea, războiul etc.), dându-le o formă sensibilă»; din simplă
figură stilistică, alegoria poate «ajunge să capete proporțiile unei
forme de viziune creatoare, devenind o figură de compoziție».
Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun
transmiterea de informații sub forma de mesaje, știri, semne sau
gesturi simbolice, texte scrise etc. între două persoane, numite
interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor. A nu se confunda
însă cu aparatele
de comunicație numite emițătorul și receptorul de radio, care
folosesc la comunicațiile la distanță = telecomunicații.
Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca
oameni, mai apoi ca societate, fiindcă ființele umane și
comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj noi
ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau
chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe
pământ ar fi inutilă.
Este un proces dinamic, aflat într-o permanentă
transformare. Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă
comunitate și este văzută ca un proces care implică participare din
partea membrilor unei societăți. Comunicarea îmbracă forme
variate și diverse, dintre care ne vom opri la comunicarea
mediatizată și la comunicarea de masă, care este de fapt o formă a
comunicării mediatizate, destinată unor mase mari de indivizi și
poate avea o formă subiectivă, care are ca scop manipularea
opiniei publice, și forma obiectivă, care dorește simpla informare a
persoanelor.
Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei,
concept relativ nou, care s-a dezvoltat în special în perioada
postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme de
transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini
pe micul ecran. Comunicarea în masă studiază modul în care
indivizii și entitățile transmit informația prin intermediul mass-media
către un număr mare de persoane în același timp. La acest tip de
comunicare sunt atribuite, de obicei, ziarele, revistele, cărțile,
televiziunea, radioul și filmele - medii utilizate pentru a disemina
informații, știri sau reclame.
 Opera lirică este opera literară care aparţine
genului liric scrisă în versuri, în care autorul
îşi exprimă în mod direct sentimentele prin
intermediul procedeelor artistice.

Particularităţi / Caracteristici ale operei lirice

 Eul liric îşi exprimă direct sentimentele ( de
admiraţie, de teamă, de bucurie ) prin
intermediul figurilor de stil şi a imaginilor
artistice.
 Eul liric este prezent în text prin mărci
lexico-gramaticale: pronume şi adjective
pronominale de persoana I  (eu, mine, îmi,
mie, mea) şi verbe de persoana I (stau,
citesc, admir, cânt).
 Modurile de expunere folosite sunt
descrierea şi monologul liric.
 Eul liric (vocea interioară a poetului) îşi
confesiază direct gândurile, ideile şi trăirile.