TEMA 1.

COMERȚUL INTERNAȚIONAL

1. Privire generală asupra comerțului internațional contemporan

2. Diviziunea internațională a muncii

3. Adâncirea interdependențelor economice dintre statele lumii

Înainte de 1800, comerțul între națiuni avea două explicații în funcție de raționamentul adoptat: - cel
axat pe importuri - cel axat pe exporturi.

Indisponibilitatea bunurilor: o țară importă ceea ce nu poate produce ea însăși, în general din motive de
ordin climatic (mirodenii) sau din cauza lipsei anumitor minerale (metale prețioase).

Cel de-al doilea principiu explicativ este acela al căutării de piețe de desfacere pentru produsele
obținute pe teritoriul național.

Ce este Comerțul Internațional?

Comerțul Internațional (CI) reprezintă:

- o formă de legătură între piețele naționale, între producătorii de mărfuri din diferite țări, care se
formează pe baza Diviziunii Internaționale a Muncii (DIM) și care exprimă interdependențele economice
dintre state;

- totalitatea legăturilor comerciale de vânzare-cumpărare de bunuri și servicii ce se desfășoară între

diferite state pe baza DIM;

- componentă a circuitului economic mondial.

Abordări teoretico-metodologice privind CI

1. Percepția clasică Statele sunt principalii actori al procesului privind CI

2. Percepția modernă Corporațiile Transnaționale (CTN), participă la fluxurile comerciale și desfășoară în

prezent 1/3 din totalul fluxurilor CI.

Economiile naționale sunt elemente de bază ale economiei mondiale și a relațiilor economice
internaționale.

Caracteristici: - piața internă unificată delimitată de teritoriul național;

- monedă națională în circulație pe teritoriul național pentru plăți interne;

- guvernarea uniformă (legi și reglementări juridice) – agenții economici sunt egali în fața legilor și sunt
obligați să le respecte;

- structura pe sectoare și ramuri economice

– definește domeniile de specializare economică;

- tip de mecanism economic este definit de combinația dintre mecanismele de piață și intervenția
statului în economie.

Asigură coordonarea și reglementarea economiei printr-o combinație specifică de instrumente și politici

economice;

Comerțul Internațional reprezintă un circuit economic mondial, iar circuitul economic mondial cuprinde:

- Fluxurile comerciale; - Fluxurile financiar-valutare

- Fluxurile investiționale

- Cooperarea economică și tehnico-științifică

Corporațiile Transnaționale reprezintă cei mai importanți agenți economici al relațiilor economice
internaționale și sunt rezultatul extinderii activităților unei firme naționale în spațiul internațional prin
investiții străine directe.

Rolul CTN în comerțul internațional este evidențiat prin următoarele statistici: - General Motors, Ford și
Wal Mart au cifre de afaceri mai mari decât PNB-ulAfricii; - Toyota și Mitsubishi au cifre de afaceri
comparabile cu PNB-ul Greciei sau Portugaliei; - Vânzările IBM, Nestle și Wal Mart echivalează cu PNB-ul
Mexicului și Indiei.

Comerțul mondial cuprinde comerțul internațional al tuturor statelor lumii. Comerțul mondial în
termeni valorici reprezintă valoarea totală a exportului și importului. CM=E+I

Balanța comercială: BC=E-I

Balanța activă (excedentară) E>I

Balanța pasivă (deficitară) E<I

Balanța comercială este echilibrată atunci când E=I

Pentru a măsura gradul de echilibru al schimbărilor comerciale, se poate calcula gradul de acoperire a
importului prin export Ga=(E/I)*100

Diviziunea Internațională a Muncii

DIM este o categorie economică care exprimă relațiile care se stabilesc între statele lumii în procesul
dezvoltării producției și CI, precum atât locul cât și rolul fiecărui stat în circuitul mondial de valori
materiale.

CI este totalitatea legăturilor comerciale de cumpărare-vânzare de bunuri și servicii ce se desfășoară

între diferite state ale lumii pe baza diviziunii internaționale a muncii. Altfel spus, CI este o formă de
legătură între piețele naționale, între producătorii de mărfuri din diferite țări, legătura ce apare pe baza
diviziunii internaționale a muncii și care exprimă interdependențele economice dintre state.

Astfel, diviziunea internațională a muncii este un proces de specializare internațională în producție a

economiilor naționale, statornicit dea lungul timpului și care reprezintă baza legăturilor dintre ele. Ea
arată, deci, locul pe care diferitele țări ale lumii îl ocupă în economia mondială și reprezintă temelia
materială a fluxurilor economice. Acest proces de specializare internațională în producție are ca scop
adaptarea potențialului economic național al statelor la cerințele în continuă schimbare ale pieței
mondiale.

Diviziunea Internațională a Muncii

Este determinat de o serie de factori, cum sunt: - Condițiile naturale fizico-geografice; - Mărimea
teritoriului și populației fiecărei țări; - Nivelul tehnic și gradul de diversificare a aparatului productiv din
fiecare țară; - Tradițiile economice; - O serie de factori extraeconomici (dominația colonială, relațiile de
producție, războaiele etc.)

Diviziunea internaţională a muncii a evoluat în permanenţă şi a îmbrăcat forme numeroase, cum ar fi: a.
specializarea intersectorială de tipul industrieagricultură; b. specializarea inter-ramură, de tipul:
industrieindustrie, industrie extractivă – industrie extractivă, industrie prelucrătoare – industrie
prelucrătoare, agricultură-agricultură, servicii – servicii; acelaşi sector se găseşte în mai multe ţări care
se specializează pe ramurile sectorului; c. specializarea intra-ramură, aceeaşi ramură dezvoltându-se în
mai multe ţări, specializarea realizânduse pe subramuri, activităţi, gama de produse, tipodimensiuni,
calitate etc.

Principalele trăsături ale diviziunii internaţionale a muncii sunt: • caracterul concret-istoric, determinat
de condiţiile naturale, economice şi sociale din fiecare ţară; • caracterul conştient, deoarece este
rezultatul deciziilor raţionale ale agenţilor economici şi ale statelor naţionale, reflectând interesele
acestora; • reflectă dezvoltarea inegală a factorilor de producţie, precum şi eficienţa inegală a utilizării
acestora în diferite ţări; • implică interdependenţa şi deci conlucrarea economică între diferite state ale
lumii; uneşte economiile naţionale în cadrul economiei şi pieţei mondiale care, deşi eterogenă şi
contradictorie, devine tot mai interdependentă; • cunoaşte un proces continuu de adâncire, prin
diversificarea şi înnoirea fără precedent a bunurilor şi serviciilor, precum şi prin localizarea geografică a
activităţilor care le produc.

Pentru un agent economic dintr-o anumită ţară, piaţa mondială şi componentele acesteia apar ca pieţe
externe. Acestea se pot clasifica, în funcţie de dimensiunea spaţială a actelor de schimb, în: a. piaţa
naţională a unui produs/serviciu, ori a unui grup de produse/servicii, în care tranzacţiile se desfăşoară
între graniţele unei ţări; b. piaţa internaţională a unui produs/serviciu, a unui grup de produse/servicii
ori a unui ansamblu de bunuri şi servicii care se tranzacţionează între parteneri aparţinând unor state
diferite; c. piaţa mondială care reprezintă ansamblul tranzacţiilor între toate statele lumii.

Pieţele externe ale unui produs/serviciu, în funcţie de volumul, calitatea şi condiţiile îndeplinite de bunul
tranzacţionat pot să fie: a. piaţa caracteristică desemnând piaţa cu cel mai mare volum de tranzacţii
dintr-un anumit produs care este capabilă să orienteze întreaga activitate de comercializare
internaţională a produsului respectiv; b. piaţa reprezentativă pentru un produs, care se manifestă ca un
punct de referinţă datorită nivelului calitativ şi/sau condiţiilor deosebite îndeplinite de mărfurile acelei
pieţe.

Adâncirea interdependențelor economice dintre statele lumii

Adâncirea interdependențelor economice internaționale este atestată de ritmurile înalte de dezvoltare

ale comerțului mondial. În perioada 1951-1995, volumul comerțului mondial a crescut, per ansamblu, cu
un ritm mediu anual de 10%, fată de numai 1% în perioada interbelică și de 5%-6% în perioada de la
sfârșitul secolului XIX.

Unii economiști consideră că puterea este capacitatea de a impune voința sa altuia, fie pe cale pozitivă
(prin libera acceptare) fie pe cale negativă (prin constrângere , sancțiuni). G. Kebabdjian spune că
puterea reprezintă capacitatea unor entități de a fi un jucător în ”jocurile” din economia mondială.
Pentru statele moderne se propune cinci componente ale puterii: - puterea fizică (înzestrată cu resurse
naturale) - puterea politică (stabilitatea sistemului politic) - puterea militară - puterea economică -
puterea sistemului național de valori ( valori, religie).