Recenzia cărții ” Sub aceeași stea” de John Green

Romanul ” Sub aceeași stea” de John Green a apărut în anul 2013 și face parte din categoria:
dragoste/ adolescenți. Cartea are 312 pagini și a apărut la editura Trei din România. Titlul
original este ”The fault in our stars”, tradusă din engleză de Shauki Al-Gareeb.John Michael
Green (n.24 august 1977 în Indianapolis, Indiana, SUA) este un scriitor american de literatură
pentru tineret și vlogger pe YouTube. El a câștigat Premiul Printz pentru romanul său de debut ”
Căutând Alaska” în anul 2006, iar în ianuarie 2012 al patrulea roman solo ” Sub aceeași stea” a
debutat la Numarul Unu în ziarul The New York Times și a avut milioane de exemplare vândute.

Romanul povestește o istorie de viață a doi îndrăgostiți care sunt bolnavi incurabil. Din start vă
spun că are un final tragic, din păcate. Nu-mi plac astfel de finaluri și uneori condamn autorii că
nu încheie povestea de dragoste pe o notă fericită, ca de exemplu cu o nuntă, cu o casă mare de
copii de zburdă veseli sau cu liniștea a doi batrâni ce au fost până la adânci bătrânețe împreună.
”Sub aceeși stea” este un roman emoționant și dulce-amar pentru toate categoriile de vârstă.
Personajele sunt excepționale și memorabile, pentru că John Green creează personaje pe care nu
poți să le uiți o perioadă îndelungată, ele îți pătrund adânc în inimă și sălășluiesc acolo până te
saturi de ele. Pentru personaje iubirea este ultima senzație pe care doresc să o simtă, pentru că
înțeleg că boala nu le-o poate lua. Temele principale ale romanului sunt iubirea și moartea. Ele
merg împreună în toată această poveste, luptându-se una cu alta până când una nu învinge și alta
moare. Dar acest roman nu este despre un cuplu care este bolnav și suferă, ci despre dragostea
care vine brusc pe capul lor și le schimbă cursorul vieții. Când dragostea se înfiripează între ei, ei
uită că sunt bolnavi și nu mai simt suferinț de cândva. Aceste 2 teme sunt prioritare, dar se mai
strecoară și alte teme cum ar fi: familia, prietenia și călătoria.

Personajele principale ale poveștii sunt Hazel Grace și Augustus Waters. Hazel are 17 ani și
suferă de cancer de tiroidă cu metastae pulmonare și este în fază terminală, iar plămânii ei
trebuie ajutați de oxigenul primit dintr-o butelie pe are o cară cu ajutorul unui cărucior
permanent cu ea, indiferent de situație și loc. Ea se izolează de lume, pentru că crede că așa cei
dragi ei vor suferi mai puțin. Familia ei este într-o situație de criză, pentru că unicul lor copil este
grav bolnav de cancer la o vârstă fragedă. Este pesimistă, pentru că știe că o să moară și nimic nu
o mai bucură, mereu este tristă și nu se vede cu nimeni. Desigur, astfel de pesimism este prezent
la orice bolnav incurabil. Devii indiferent, nu-ți mai pasă de ea, te obișnuiești cu tratamentele
care nu ajută să doboare cancerul, ci doar să-ți prelungească viața pentru cei dragi. Deja tu știi că
nimic nu te va mai salva de boala aceasta. Dar Hazel îl întâlnește pe Augustus care îi arată că
viața poate fi trăită chiar dacă mâine poți să mori. Într-un fel el este opusul a ceea ce este Hazel.
Augustus este șarmant, plin de viață, amuzant, dornit să zguduie munții și fericească viața altora.
Dar el tot suferă de o boală și boala aceasta i-a pus amprenta pe picioarul lui care este amputant
de la genunchi în jos. La prima vedere ai spune că este un baiat perfect sănătos, dar mersul îl
trădează. Oricum, el tot timpul este plin de viață, fericit și mereu grijuliu cu cei din jurul său.
Cartea am primit-o în dar de Anul nou și am citit-o chiar în seara aceea dintr-o răsuflare. La final
am plâns....era de așteptat. Romanul m-a emoționat atât de mult încât am dormit cu cartea sub
pernă și a doua zi am mai răsfoit-o o dată. Mi-a plăcut tot în ea, pesonajele, ușurimea de a citi
rândurile, plină de zâmbete, întristări, bogată în speranțe mari și arhiplină de iubire. Este o
poveste care te învață să trăiești clipa la maxim, măcar că știi că mâine poți să nu mai fii. Să vezi
lumea la fel de colorată măcar că ești bolnavă, că poți deveni persoana iubită atunci când nici nu
te aștepți și că cea mai eficientă anestezie la orice boală incurabilă este dragostea.

Viața Hazel a prins culoare în clipa în care l-a întâlnit pe Augustus. Ei au început să vorbească,
să devină prieteni, să petreacă timpul cât mai mult împreună. Hazel ieșea din pesimismul ei și
începea să trăiască ca toți oamenii. Era mai veselă, râdea, împărțea cu părinții cele mai frumoase
momente, își făcu un nou prieten Isac și începu să-l iubească pe Augustus. Încetul cu încetul se
descoperiră unul pe altul, aflaseră pasiunile fiecăruia, lui îi plac cărțile cu multă ficțiune și
jocurile la calculator, iar ea adoră o carte la care autorul nu s-a stăruit să o prelungească, ”O
durere supremă”. Hazel dorește un final cărții și vrea să plece în Olanda să caute autorul. Acesta
este visul ei. Augustus îi îndeplinește visul și Hazel se bucură de prezența lui lângă ea, de
momentele petrecute în doi în Olanda. Dar după o zi cu soare , mereu vin ploi. Când revin acasă
Augustus îi povestește că are din nou cancer, dar nu la picior, boala nemiloasă i-a infectat tot
corpul. Hazel este alături de el tot timpul și el se stinge în brațele ei.

Îmi pare atât de rău că Hazel nu a putut fi fericită până la capăt. A trăit atât de puțin acest
sentiment supren și mii atât de milă de ea. Până la ultima suflare am crezut că vor fi împreună,
măcar în carte să nu se pomenească de moartea celor doi, să fie iluzia măcar că sunt împreună.
Dar totuși Hazel a trăit clipe de fericire și prima ei iubire.

În concluzie nu pot spune că merită să citești cartea, ea obligatoriu trebuie citită, pentru că
povestea cărții este excepțională și cu un final la care nici nu te aștepți.