FORMATUL GENERAL AL INFORMAȚIILOR DE AGENȚIE

Obiective de referință:
1. Stabilirea legăturilor dintre dezvoltarea informaticii și constituirea unui format
standard al informațiilor de agenție
2. Explicarea rolului codurilor și formatelor în jurnalismul de agenție
3. Descrierea pre-antetului, a liniilor de comandă și a liniilor de instrucțiuni
4. Definirea cheii și argumentarea semnificației acesteia într-un text de agenție
Informatizarea agenţiilor de presă a accentuat nu doar posibilitatea, ci şi nevoia unei
legături continue și directe, fără intermediar, între emițător și destinatar, între furnizorul
informaţiei şi utilizatorul ei final. Toate acestea, ca şi nevoia adoptării sistemului multimedia,
impun standardizarea și codificarea procesului de prelucrare și difuzare a informațiilor. Formatul
standard de prezentare și transmitere a materialelor de agenție pentru Europa si Africa sunt
recomandate de American Newspaper Publishers Association (A.N.P.A.) și International Press
Telecommunications Council (I.P.T.C.).
Normele Consiliului Internaţional pentru Telecomunicaţii de Presă (I.P.T.C.)
Pentru că agenţiile de presă folosesc programe diferite în funcţie de echipamentele
informatice, în urma unor convenţii internaţionale s-au adoptat anumite formate standard de
redactare şi transmitere. Pentru Europa şi Africa s-a stabilit formatul I.P.T.C. (International Press
Telecommunications Council), iar pentru Asia, America şi Australia formatul A.N.P.A.,
recomandat de American Newspaper Publishers Association. Diferenţa dintre cele două formate
stă în codurile utilizate şi în viteza de transmitere . Normativele acestor asociaţii internaţionale de
media pornesc de la faptul că un text expediat de ordinator ar urma să aibă un început şi un
sfârşit riguros delimitate, comportând totodată un număr de coduri şi instrucţiuni precise. Ele nu
pot fi plasate oricum și oriunde, ci în locuri stabilite din timp, dispunerea lor definind în ultimă
instanță formatul unui mesaj. Formatul I.P.T.C. este o atare formulă standardizată pentru
marcarea structurii şi conţinutului textului. Există şi modul obişnuit de transmitere a
informaţiilor noastre structurare prin adrese, resorturi, priorităţi, cuvinte-titlu, titluri, pauze etc.
Formatul I.P.T.C. permite însă o mai bună structurare şi determinare a nivelurilor de conţinut,
impunând ca textul propriu-zis să fie completat printr-o serie de instrucţiuni de serviciu care să
poată fi decodificate atât de calculatorul agenţiei, cât şi de cele ale abonaţilor conectaţi la
terminalul unei agenţii [Pamfil Nichițelea, Standards and Objectivity in Press-agency
Journalism, Analele Universităţii „Spiru Haret”, p. 89] .
Formatul nu înseamnă altceva decât un mod de a prezenta (în pagină) un mesaj scris
destinat calculatorului, adică un „obiect” informatic. Ca urmare, un text de agenţie, atât pe
ecranele desk-urilor (redacţiilor de agenţie), cât şi pe cele ale abonatului trebuie să cuprindă
câteva elemente: pre-antetul, linia de comandă, linia de instrucţiuni şi textul.
Pre-antetul nu este vizibil pe pagina de text. El conţine însă o serie de caractere necesare
transmisiei, semnale de apel pentru selectarea anumitor terminale şi pregătirea acestora pentru
recepţionarea mesajelor din antet, semnale pentru pornirea aparaturii. Din ansamblul caracterelor
constitutive ale pre-antetului face parte Sistemul Electronic de Comutare Automată a Liniei
(SECAL), un grup format din două litere care se repetă şi care permit comutarea ieşirii unui
mesaj. Spre exemplu, codul SECAL folosit de Rompres (Agerpres) pentru emisia peste hotare
este ZCZC, identic cu codul extern al A.F.P., iar pentru emisia pe reţeaua internă, este RCRC.
Linia de comandă şi cea de instrucţiuni compun antetul (header) informatic şi urmează
liniei SECAL. Linia de comandă, independentă de text, înglobează mai multe coduri: începutul
mesajului, prioritatea, originea, numărul de ordine, destinaţia. La acestea se pot adăuga alte două
coduri: tipul de informaţie şi ţara de origine. Aceste coduri suplimentare îi permit clientului să
trieze pe loc depeșele care îl interesează, fie în funcție de tipul informației (internaţională,
economică, sportivă etc.), fie în funcție de originea geografică. Linia de comandă rezervată
codurilor nu face parte din textul mesajului, fiind destinată doar calculatorului.
În AFP, o linie de cod este alcătuită din următoarele elemente:
1. Comanda de intrare (E) sau de validare (V)
2. Prioritatea (P)
3. Originea (O)
4. Numărul de transmisie de la un post exterior ©
5. Destinația ®
Linia de instrucţiuni este primul rând din zona de text, vine imediat după linia de
comandă. Face parte din ştirea propriu-zisă şi e destinată deopotrivă calculatorului, ziaristului şi
abonatului. Cuprinde indicaţii redacţionale, care pot fi, în plus, recunoscute de calculator, pentru
baza de date a agenţiei.
Indicaţiile cuprind următoarele elemente:
1. cheia;
2. identificarea naturii ştirii şi numerotarea filelor;
3. referirea eventuală la o ştire precedentă.
Cu toate că este o completare a liniei de comandă, linia de instrucţiuni, adică primul rând
din text, care începe cu cheia, a fost integrată în antet, atât în formatul A.N.P.A., cât şi în
formatul I.P.T.C. De aceea, linia de instrucţiuni cuprinde şi cuvinte, nu numai cifre şi litere.
Aceasta are cel mult 80 de caractere şi conţine:
 ● o cheie (slug sau keyword) de cel mult 24 de caractere. Este vorba de cuvinte-cheie,
despărţite prin cratime. Dacă are mai mult de un cuvânt, fiecare dintre cuvintele care formează
cheia este separat de următorul printr-o liniuță (nu prin virgule, bare oblice și altele). Cheia poate
fi scrisă cu majuscule sau cu litere mici. Primul cuvânt din cheie este cel mai important.
Exemplu:
Trump – alegeri (14 caractere)
Premiul – Nobel – ceremonie (20 caractere)
● un câmp de instrucţiuni (version field) indică natura ştirii (buletin, material anunţat,
adaos, corectură, embargou, anulare, lead, sinteză ş.a.) şi numerotarea filelor. Indicaţiile din linia
(sau câmpul) de instrucţiuni sunt importante, mai ales într-o relatare în flux continuu, pentru
realizarea înlănţuirii şi articulării informaţiilor. Înlănţuirea reprezintă completarea unei ştiri sau
a unei serii de ştiri cu date adiţionale, care au apărut datorită unei noi evoluţii sau prelungiri a
evenimentelor relatate anterior. Articulaţia constă într-un lead general (o actualizare care poate
fi urmată de o a doua actualizare, substituindu-se precedentei) sau o sinteză care reuneşte într-o
singură ştire elementele prezentate anterior în mai multe ştiri distincte, care diferă prin unghiul
de vedere sau provenienţa geografică.
● un câmp de referinţă (reference field) care, în cazul unei anulări, al unei corecturi sau
completări, serveşte la indicarea numărului ştirilor anterioare la care se referă materialul nou. Cu
excepţia flash-ului, orice ştire trebuie să aibă linie de instrucţiuni, al cărei singur element
obligatoriu este cheia, pentru că permite înlănţuirea informaţiilor [***La început a fost cuvântul,
Manual AFP, vol.1, Editura Fundaţiei Rompres, Bucureşti, 1999. pag. 30, 202].
În liniile de comandă şi de instrucţiuni, după cum afirmă Pamfil Nichițelea, găsim aproape
toţi indicatorii ceruţi pentru ca o ştire să poată fi identificată, prelucrată, tradusă şi difuzată fără
dificultate şi fără întârziere. Sunt precizate: reţeaua de difuzare (EUA pentru Europa şi Africa),
urmată de trei cifre (notate de la 001 la 999) reprezentând numărul de ordine al mesajului,
difuzat într-un ciclu de 24 de ore; prioritatea mesajului, indicat printr-o cifră şi o literă (4I), fiind
vorba deci de o informaţie întârziată de ultimă oră; numărul de cuvinte redat printr-o cifră (de la
0001 la 9999); tipul de mesaj notat, de regulă, cu o majusculă (pot fi folosite până la trei litere,
ca în cazul de faţă, ceea ce arată că este vorba de un coş de ştiri al AFP, aparţinând unui anumit
serviciu, menţionat FP-13). Urmează cheia (slug), titlul, rânduri albe şi dateline [Pamfil
Nichițelea, Standards and Objectivity in Press-agency Journalism, Analele Universităţii „Spiru
Haret”, p. 90-99] .
Cheia (slug-ul) rezumă un eveniment cât mai lapidar posibil. Redactarea unei chei trebuie
să respecte anumite reguli. Lucrările teoretice atrag atenţia asupra faptului că un cuvânt cheie cu
o semnificaţie prea restrânsă ar pune în încurcătură redactorii unei agenţii, obligându-i să
schimbe cheia în cazul unei evoluţii neaşteptate. Și din contră, cuvintele-cheie prea generale şi
prea vagi îngreunează identificarea de către clienţi a informaţiilor referitoare la un eveniment dat.
De aceea, cheia trebuie să fie în legătură cu titlul şi conţinutul textului şi se redactează după
logica gen-specie; ea va rezuma titlul care, la rândul său, va rezuma conţinutul textului. Cheia
este constituită din câteva cuvinte (de obicei, nu mai mult de trei, de exemplu: seism-România,
diplomaţie – România - Ungaria), separate prin liniuţă, fără spaţii, din care primul cuvânt este
cel mai important. Al doilea nu este decât o completare, care restrânge şi precizează semnificaţia
primului cuvânt. Cel de-al treilea cuvânt, în cazul în care există, trebuie să fie mai puţin
important decât primele două.
Bibliografie:

1. ***La început a fost cuvântul. Manual AFP, vol.1. Bucureşti: Editura Fundaţiei Rompres,
1999, 221 p.

2. Coman, Mihai. (coord.) Manual de jurnalism, ed. a 3-a. Iaşi: Editura Polirom, 2009.

3. Popescu, Cristian Florin. Manual de jurnalism. București: Tritonic, 2005.