Sunteți pe pagina 1din 7

MODUL II

GESTIONAREA CONFLICTELOR
DIN MEDIUL ȘCOLAR

E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă
GESTIONAREA CONFLICTELOR DIN MEDIUL ȘCOLAR

-Model de mediere-

Plan de mediere a relaţiilor dintre elevi.


Prezentare de caz:

 Colectivul clasei a VI-a , format din unirea a două clase: aIV-a A și a IV-a B, la
începutul clasei a V-a

 O parte, colegi ai fostei clase a IV-a_A, clasă ce a avut rezultate foarte bune, care se
cunosc din clasa I, între ei fiind nu numai foarte bune relaţii de colegialitate, ci şi
prietenie. Diferenţele sunt rezolvate încă în stare incipientă, având calitatea de a-şi
spune pe faţă ceea ce îi deranjează la ceilalţi, sau ce şi unde au greşit unii colegi.

 Cealaltă parte de elevi provine din fosta a IV-a B, cu elevi cu grave probleme
disciplinare, care au degenerat, uneori, în tulburări de comportament. Aceşti elevi se
manifestă violent prin limbaj şi gesturi. Unii dintre acești elevi provin din familii
dezorganizate și cu probleme materiale.

În cadrul colectivului clasei se instaureză o stare conflictuală între cele două


tabere de elevi - foștii elevi ai clasei A acuzând elevii fostei clase B, că îi jignesc,
vorbesc vulgar cu ei.

Explicaţia acestei situaţii ar fi fost pe de o parte faptul că elevii proveniți din


fosta clasă a IV -a A sunt pentru cei din B nişte modele incomode, pe care nu se simt în
stare să le urmeze, primii fiind mereu lăudați, iar pe de altă parte, s-ar putea ca situaţia

E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă
materială bună a acestora să trezească invidie, să producă o serie de frustrări celor mai
puțin favorizați social.

De asemenea este constatată lipsa de unitate a clasei, aceasta fiind împărtită în


două subgrupuri, intrate în conflict.

Elevii fostei clase A, au fost averizaţi să nu răspundă provocărilor,pentru a nu se


escalada conflictul, dar ei au sesizat că nici trecerea cu vederea a acestor abateri nu este
o soluţie.

Pentru rezolvarea acestui conflict, consilierul școlar, persoană calificată în


rezolvarea acestor probleme, împreună cu diriginta clasei, a aplicat o metodă de

stimulare a imaginaţiei şi creativităţii, Metoda 6-3-5(BrainWriting).

Metoda se numeşte „6-3-5” ” pentru că grupele sunt compuse din 6 membrii, se enunţă
3 idei, în timp de 5 minute.

După formularea subiectului pentru care se cer soluţii, clasa este împărţită în grupe de 6
elevi.
Se distribuie foi fiecărui grup format, cu un tabel ca cel din figura nr 1, fiecărui grup. Fiecare
elev formulează trei idei pe care le scrie în tabel, apoi transmite foaia colegului.
Fig. nr.1
prenumele elevului Propunerea 1 propunerea2 propunere

E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă
Metoda le permite elevilor să propună singuri soluţii de rezolvare a acestei situaţii
conflictuale, iar în al doilea timp al activităţii, se va trece la aplicare celor mai bune
soluţii propuse şi la mintorizarea rezultatelor.

Desfăşurarea activității
Elevii au fost împărțiți în grupe de cate 6 .

Tema propusă:

Ce soluţii propuneţi pentru atenuarea şi rezolvarea situaţiei conflictuale


menţionate?

Timp de lucru:.

Etapa I: 5 minute

Etapa a II-a: 10 –15 minute, necesare centralizării şi interpretării rezultatelor (feed-


back)

Desfăşurarea exerciţiului:

S-a notat la tablă tema propusă.

S-a distrubuit fiecăruia dintre elevi o coală de hârtie A4 şi li s-au prezentat „regulile”: să
noteze 3 soluţii pentru tema propusă, timp de 5 minute.

În etapa următoare, o coală A4 a circulat pe la fiecare dintre cei 6 elevi pentru a nota
cele 3 soluţii găsite.

Exploatarea rezultatelor:

E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă
S-a creat astfel o „bancă” de date, care au fost prezentate clasei, şi scrise la tablă iar apoi
discutate, ierarhizate, în funcţie de aplicabilitatea şi şansele de a rezolva situaţia creată.

Observaţii:

1. S-a constatat că exerciţiul i-a antrenat pe elevi, le-a plăcut, stimulându-le sentimentul de
responsabilitate şi satisfacţie, pentru a fi găsit singuri, unei situaţii conflictuale care părea
că nu are rezolvare, soluţii viabile.

2. Elevii au pus întrebări asupra termenelor de aplicare a acestor soluţii, oferindu-se să le


urmărească punerea în practică.

3. Din punct de vedere tehnic s-a ivit o problemă: aceea a suprapunerii unor soluţii.

4. Elevii s-au dovedit a fi foarte cooperanţi, manifestându-şi dorinţa de a participa şi la alte


astfel de experciții.

Soluţiile propuse:

a. Integrarea întrgului colectiv al clasei în activităţi extraşcolare organizate de clasa


noastră, pentru a ne apropia sufleteşte unii de alţii şi a câştiga încrederea.

b. Să ne comportăm ca membri egali să nu subestimăm pe nimeni.

c. Să încercăm să fim mai înţelegători între noi, să comunicăm ce ne place și ce ne


nemulțumește.

d. Să încercăm să ascultăm ce are de spus oricare dintre colegi.

e. Să arătăm greşelile onest şi să dăm un exemplu bun.

f. Să nu tratăm pe nimeni ca pe o fiinţă inferioară nouă.

g. Să arătăm că putem fi un exemplu bun pentru toţi ceilalţi elevi din şcoală.

E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă
h. Să fim mai apropiaţi între noi.

i. Să ne ajutăm, să ne respectăm, să ne considerăm egali.

j. Să încercăm să-i ajutăm financiar, deschizând un fond al clasei, dedicat actelor de


binefacere, la care fiecare elev al clasei să participe după posibilităţi.

k. Să ne facem cadouri de sărbători, sau când ştim că este ziua de naştere, lucrate de
noi, fară costuri materiale mari.

l. Să ne înţelegem unii cu alţii ca nişte adevăraţi prieteni.

m. Să-i ajutăm la învăţătură, pe colegii care solicită ajutor.

n. Să facem din colectivul clasei un grup unit, în cadrul căruia fiecare elev să se
simtă în siguranță.

Diriginta clasei are sarcina de a susține punerea în practică a soluțiilor găsite de elevi,
urmărind totodată rezolvarea în fașă a noilor conflicte ce pot apărea.

Consilierul școlar va monitoriza întregul colectiv al clasei, iar situațiile elevilor cu


comportament deviant, vor fi abordate și în mod individual, atăt prin consiliere cît și
prin integrarea elevilor cu nevoi speciale în programe de intervenție personalizate, cu
implicarea cadrelor didactice de sprijin.

Diriginta clasei a urmărit modul în care ideile s-au pus în practică şi a considerat
că este mult mai benefic să se încercesă rezolvarea conflictelor apărute la nivelul
elevilor, implicându-i responsabil cât mai mult pe subiecţii care le-au generat,
crescându-le încrederea în ei, prin recompense sociale le va întării comportamentele
pozitive,ajutând la creșterea stimei de sine.

Situaţia a fost generată şi de o greşeală făcută de conducerea şcolii, atunci când


în clasa a V-a, aceşti copii au fost reuniți în aceiași clasă, fără a se ține cont de diferența
E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă
de competenţă în funcţie de care au fost împărţiţi în clasele anterioare. În ciclul I-IV,
cele două clase sau aflat în conflict situându-se la extreme. Clasa A era constituită din
elevi foarte buni, iar B din cei foarte slabi. Şi pentru profesori era destul de greu să
lucreze la clasa diferențiat, aşa încât atât pe plan disciplinar cât şi din punct de vedere al
pregătirii lecţiilor, copii proveniți din clasa B au avut probleme destul de serioase de
adaptare la cerințele clasei a V-a.

Din acest studiu ne dăm seama că elevii la vârsta de 12 –14 ani sunt cooperanți,
deschiși, se pot implica în soluționarea conflictului, dar nu trebuie neglijat suportul
didactic și afectiv al personalului didactic. Elevii consideră că tot ce se întâmplă în jurul
lor negativ, este determinat atât de conduita lor neadecvată, dar în același timp acuză
ceea ce nu fac adulţii pentru ei, și chiar lipsa unei protecții sociale eficiente în
momentele de criză acută.

E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava - Cod SMIS 107116
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Beneficiar Parteneri

Inspectoratul Casa Corpului


Școlar Asociația PartNET Didactic
Județean Suceava Parteneriat pentru Dezvoltare “George Tofan” Suceava
Durabilă

S-ar putea să vă placă și