Sunteți pe pagina 1din 5

Condiţionarea alocării fondurilor structurale ale UE de respectarea

principiilor statului de drept - o soluţie viabilă?

Pe data de 20 decembrie 2017, Frans Timmermans, vice-preşedintele Comisiei


Europene, anunţa un cadou de Crăciun pentru Polonia - activarea articolului 7 al Tratatului
Uniunii Europene şi începerea procesului care poate duce la suspendarea dreptului de vot în
Consiliul UE. Disputa cu Polonia a început odată cu iniţierea dezbaterii pe marginea noilor
legi care reglementează funcţionarea justiţiei. Au avut loc numeroase schimburi de scrisori,
reuniuni diplomatice, încercări de aplanare a situaţiei. Polonia a recurs la anumite modificări
ale legislaţiei propuse, nu îndeajuns pentru a satisface cerinţele Comisiei Europene.
Declanşarea mecanismului prevăzut la articolul 7 a fost de fapt un pas important în negocierea
în curs dintre Bruxelles şi Varşovia. Primul rezultat a fost schimbarea compoziţiei cabinetului
Morawiecki. Cei mai anti-europeni miniştri au fost înlocuiţi în luna ianuarie, nu însă şi
ministrul justiţiei care a iniţiat cele trei legi aflate în dispută.

Mai exact, articolul 7 afirmă:

1)   La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei
Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din
membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de
către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi
poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.

Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile.

(2)   Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei
Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existența unei încălcări grave și
persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-și
prezinte observațiile.

(3)   În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu majoritate
calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării
tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în
acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și
obligațiilor persoanelor fizice și juridice.

Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situație pentru
statul membru respectiv.
(4)   Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce măsurile luate
în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situației care l-a determinat să impună măsurile respective.

(5)   Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului European, Consiliului
European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Deocamdată, nu există decât o propunere din partea Comisiei, urmează ca în curând


Consiliul să se pronunţe cu 4/5 dintre membri (22 de state membre). Existenţa unei încălcări
grave nu poate fi obţinută decât printr-un vot unanim, iar Ungaria a anunţat deja că va vota
împotrivă. Astfel, procedura împotriva Poloniei nu va duce la suspendarea dreptului de vot în
Consiliu dar este foarte posibil să se întrunească majoritatea de 22 de state pentru a continua
procedura faţă de Polonia.

Ce sancţiuni poate suferi un stat membru? Tratatul vorbeşte de suspendarea unor


„anumite drepturi...inclusiv dreptul de vot în Consiliu”. Astfel, sancţiunile nu sunt llimitate la
suspendarea dreptului de vot în Consiliu. Totuşi, există o limită de acţiune a Consiliului:
procedănd astfel, trebuie să se ţină cont de „eventuale consecinţe ale unei astfel de suspendări
asupra drepturilor persoanelor fizice şi juridice”.

Condiţionarea alocării de fonduri structurale UE de îndeplinirea unor standarde


minimale ale statului de drept ar fi împotriva formulării actuale a Tratatului? Dacă ne referim
la faptul că suspendarea dreptului de vot este doar parte dintr-o enumerare, am fi tentaţi să
oferim un răspuns pozitiv. Dacă însă se ţine cont şi de partea de reglementare care limitează
acţiunea Consiliului, răspunsul este negativ: orice sancţiune trebuie să nu afecteze negativ
drepturile cetăţenilor UE şi ale persoanelor juridice din UE. Să presupunem că Polonia (sau
România) ar fi sancţionate cu diminuarea unor fonduri structurale care li s-ar cuveni datorită
unor încălcări ale principiilor statului de drept. Care este vina unui fermier polonez (sau
român) pentru comportamentul guvernului său? Care este vina unei societăţi mixte polonezo -
germane (sau româno - italiene) care primeşte subvenţii la hectar pentru producţia agricolă
pentru comportamentul guvernului polonez (sau român)? Din acest motiv, PPE a considerat
necesar să nu aibă o poziţie în favoarea modificării actualului regim aplicabil alocării
fondurilor structurale din viitorul exerciţiu financiar. Comisarul Vera Jurova va veni cu
propuneri concrete pentru a crea o legătură între alocarea fondurilor structurale şi respectarea
principiilor statului de drept dar este greu de presupus că va putea avansa, dată fiind poziţia
grupurilor politice din Parlamentul European şi opoziţia statelor membre. Vor exista
asemenea propuneri dar probabil acestea vor fi folosite în negocierea mai amplă dintre
Bruxelles şi Varşovia. Nu trebuie uitat că doamna Jurova a fost, până să devină comisar
european, membru al partidului ANO din Cehia, iar premierul Babiš declara recent la
Bruxelles că este singurul interlocutor democratic al UE în relaţia cu Praga, deoarece alte
partide în afara ANO sunt şi mai anti-europene şi mai populiste decât al său. Cehia va folosi
problema condiţionării fondurilor structurale de respectul pentru statul de drept pentru a avea
un cuvânt de spus în cadrul Grupului de la Vişegrad: susţinere pentru Polonia şi Ungaria faţă
de Bruxelles în schimbul unui rol de leadership mai pronunţat în cadrul Grupului. Negocierea
UE - Polonia va fi dublată de o negociere în interiorul Grupului de la Vişegrad.

Dilema declanşării mecanismului descris de articolul 7 este imposibilă. Dacă ignoră o


încălcare a statului de drept, UE nu mai are credibilitate şi alte încălcări din partea altor state
membre vor urma. A recita lungi omilii despre statul de drept unor guverne rezultate din
alegeri democratice este însă un exerciţiu care s-a dovedit a fi inutil. Acestea vor folosi
retorica împotriva lor oferind argumente bazate pe suveranitatea naţională, dictatura
bruxeleză, etc., argumente cae le vor mări în cele din urmă popularitatea. Exact în acest mod
acţionează în prezent PiS şi Fidesz. Mai mult, odată cu declanşarea retoriicii anti-europene,
opoziţia politică va avea de ales: ori susţine guvernul în lupta cu UE, ori îl dezavuează, cu
riscul de a fi acuzată că este anti-patriotică şi împotriva interesului naţional care nu se înclină
în faţa unor birocraţi europeni. Aceasta este dilema opoziţiei din Polonia şi Ungaria în acest
moment. Deocamdată, în România nu am asistat la o radicalizare a opiniilor politice interne
după acest tipar. Este însă foarte posibil ca opoziţia politică de la Bucureşti să fie pusă curând
în faţa unei dileme similare.

Evident, la Bruxelles se cunoaşte acest risc. Tocmai din acest motiv orice pas în
aplicarea articolului 7 împotriva Poloniei este atent cântărit.

Care este însă soluţia împotriva guvernelor care încalcă sistematic principiile statului
de drept?

Ȋn 2014 Comisia a emis o Comunicare referitoare al un nou mecanism pentru întărirea


statului de drept1. Aceasta descria în detaliu paşii care trebuie parcurşi până la declanşarea
articolului 7. Atunci când Comisia a încercat să aplice mecanismul descris în acest document
în relaţia cu Polonia, Varşovia a refuzat orice colaborare, motivând că este un document fără
valoare juridică, neconstrângător - ceea ce şi este de fapt.

1
Communication from the Commission to the European Parliament and the Council, A new EU Framework to
strengthen the rule of law, op. cit.
Ulterior, în octombrie 2016, Parlamentul European adopta un Raport care conţine
recomandări adresate Comisiei pentru stabilirea unui mecanism legat de democraţie, statul de
drept şi drepturile fundamentale (raportor: Sophia in 't Veld)2.

Fără a intra în detaliile legate de prezentarea mecanismului propus, este important a


sublinia că acesta este bazat pe un raport anual, la adresa fiecărui stat membru care să conţină
referiri la următoarele aspecte:

separarea puterilor; natura imparțială a statului; reversibilitatea deciziilor politice după alegeri;
existența unor controale și echilibrări instituționale, care garantează că imparțialitatea statului
nu este pusă sub semnul întrebării; perenitatea statului și a instituțiilor, bazată pe imuabilitatea
Constituției; libertatea și pluralismul media; libertatea de exprimare și libertatea de
întrunire;  promovarea spațiului civic și a unor mecanisme eficace pentru dialogul civic; dreptul
la participare democratică activă și pasivă la alegeri și democrația participativă; integritatea și
absența corupției; transparența și asumarea răspunderii; legalitatea; securitatea juridică;
prevenirea abuzului de putere și a deturnării puterii; egalitatea în fața legii și nediscriminarea;
accesul la justiție: independența și imparțialitatea, echitabilitatea proceselor, justiția
constituțională (dacă este cazul), independența profesiei juridice; aspectele cu precădere
problematice pentru statul de drept: corupția, conflictele de interese, colectarea datelor cu
caracter personal și supravegherea; titlurile I și VI din Cartă; Convenția europeană a drepturilor
omului și protocoalele conexe.

O definiţie cum nu se poate mai potrivită a ceea ce înseamnă astăzi democraţie, stat de
drept, drepturile omului.

Comisia trebuia să prezinte propuneri concrete referitoare la punerea în aplicare a


acestui mecanism până în septembrie 2017. Acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Nu cumva acest nou mecanism ar face ca discuţia referitoare la condiţionarea alocării


fondurilor structurale de respectarea principiilor statului de drept să nu mai fie considerată a fi
singura soluţie viabilă, iar atenţia să fie îndreptată nu numai în direcţia respectării statului de
drept dar şi a democraţiei însă mai ales a drepturilor omului?

Nu cumva adoptarea acestui nou mecanism ar putea înlocui cu succes MCV pentru
România şi Bulgaria?

Acestea ar trebui să fie temele de reflecţie ale României în relaţia sa cu partenerii


europeni.
2
Parlamentul European, Raport conţinând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism
al Uniunii Europene pentru democraţie, statul de drept şi drepturile fundamentale, A8 - 0283/2016, 10.10.2016.
Aceasta ar trebui să fie una din priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE: cum
se poate construi un mecanism pentru respectarea democraţiei, statului de drept şi drepturilor
omului, legitim, agreat de toate statele membre şi în beneficiul cetăţenilor europeni.

S-ar putea să vă placă și