Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metode de Analiza Economica
Metode de Analiza Economica
Grupa: MRU200
Cercetarea fundamentală din științele economice este într-o dinamică continuă și privește
aspecte legate atât de teoria economică, cât și de metodele de cercetare științifică din acest domeniu.
Există o literatură amplă care analizează metodele cantitative în economie, cu accent pe paradigma
cantitativă, avantajele și limitele acesteia, progresele realizate de-a lungul timpului, criticile aduse
asupra dominantei cantitative în cercetarea economică. În egală măsură, literatura de specialitate a
adus contribuții privind utilizarea metodelor calitative în economie. Dezbaterile cu privire la
perechea cantitativ-calitativ nu s-au încheiat încă, existând adepți ai unei paradigme sau ale alteia
care își apără în continuare poziția. În ultimii ani, cercetarea fundamentală a adus în atenție tema
integrării metodelor cantitative și calitative în cercetări complexe cu scopul de a utiliza avantajele
ambelor abordări și a depăși o serie de limite ale acestora. Ca un câmp de cercetare relativ nou și în
dezvoltare, utilizarea metodelor mixte în studiile economice ridică încă o serie de întrebări și
probleme importante. Studiile actuale din literatura de specialitate arată că cercetarea privind
utilizarea metodelor calitative, cantitative și mixte în domeniul economic este în plină dezvoltare.
I. Metode calitative
Metoda abstracţiei ştiinţifice (abstractizarea) înseamnă concentrarea atenţiei asupra unui aspect
pentru a-l analiza, făcând abstracţie de celelalte aspecte. Abstracţiile ştiinţifice dintotdeauna au fost
mai vagi decât realitatea. Totodată, ele sunt necesare pentru a înţelege esenţa – bazele multilaterale
şi contradictorii ale vieţii economice, ce se repetă. În urma aplicării abstractizării, se elaborează
noţiunile logice – categoriile economice.
Metoda analizei şi sintezei apare ca o unitate a celor două părţi ale procesului de studiu al
fundamentelor economice complexe. Analiza ştiinţifică înseamnă descompunerea, dezmembrarea
procesului cercetat în elemente şi cercetarea fiecărui element ca parte a unui tot
întreg. Sinteza presupune unificarea elementelor fragmentare, a cunoştinţelor „parţiale” obţinute în
cadrul analizei într-un tot întreg. Pentru descoperirea legităţilor mecanismului de formare a
preţurilor în condiţiile economiei de piaţă (cunoştinţe integre) la început se va efectua analiza „pe
părţi” a factorilor determinanţi: cerere, ofertă, conjunctura pieţei etc., iar mai apoi aceste cunoştinţe
vor fi integrate.
Metoda inducţiei şi deducţiei, de asemenea, este o metodă de cercetare unitară. Inducţia reprezintă
modul de a raţiona trecând de la fapte la teorie – de la particular la general. Pentru orice
consumator, utilitatea fiecărei unităţi suplimentare de bun analogic (fie zahăr, pastă de dinţi sau
ciorapi) scade. Deci, putem concluziona că achiziţionarea unei cantităţi mari de acelaşi bun trebuie
să fie stimulată prin reduceri de preţ. Deducţia presupune modul de raţionalizare în direcţie inversă:
de la teorie la fapte – de la general la particular. Astfel, reieşind din teoria echilibrului de piaţă,
putem pronostica acţiunile unor vânzători în situaţia de deficit.
Metoda analogiei presupune utilizarea comparărilor şi confruntărilor (cu procesele biologice, fizice,
istorice). Economia, în urma interdependenţei elementelor ei, deseori se identifică ca un organism
economic, iar circuitul monetar, dat fiind rolul lui, este comparat cu circuitul sanguin – moneda,
respectiv, este sângele care „irigă” corpul oricărei ţări. Balanţa dintre cerere şi oferta de pe piaţă se
compară cu starea de echilibru în sens fizic.
Pentru a reflecta mai pe deplin realitatea, teoria economică folosește o metodă precum dialectica –
doctrina legilor generale de dezvoltare a tuturor fenomenelor naturale, precum și a gândirii și a
societății. Metoda dialectică reflectă contradicțiile în unitatea lor indisolubilă. Datorită acestui fapt,
în practică, este posibil să se evite deciziile eronate, precum și să se combine fenomene care la prima
vedere sunt incompatibile într-un întreg. Din cauza contradicțiilor din activitatea economică, apar
forme cu ajutorul cărora se poate ajunge la un compromis (de exemplu, un acord între părți, care se
realizează prin concesii bilaterale.
Metoda istorică. Cercetarea economică joacă, de asemenea, un rol important. În primul rând,
aceasta se referă la metoda istorică, cu ajutorul căreia este posibil să aflăm cum au apărut sistemele
economice și cum se dezvoltă. Această metodă permite studiul și vizualizarea în mod specific a
caracteristicilor oricărui sistem și dependența de stadiul dezvoltării sale istorice.
Având în vedere metodele științifice generale ale cercetării economice, trebuie evidențiată și
metoda logică, prin care se aplică formele și legile gândirii corecte, datorită cărora este posibil să se
obțină adevărul inferențelor și judecăților exprimate.
Pentru a studia caracteristicile calitative, se folosesc astfel de metode de cercetare economică
precum modelarea economică și matematică. Modelarea matematică este destul de răspândită,
ceea ce este o descriere a realității într-o formă simplificată, precum și o generalizare abstractă
folosind grafice și ecuații care descriu relația economică variabilă. Dacă vorbim despre statistici
economice, atunci cu ajutorul acesteia este posibilă obținerea unei măsurări și descrieri mai precise a
proceselor cantitative care sunt caracteristice fenomenelor de masă ale activității economice pe o
perioadă lungă de timp - 10-20 de ani sau mai mult.
II. Metode cantitative
Metoda seriilor paralele este o metodă relativ simplă ce se recomandă a fi aplicată în cazul
existenţei unui număr redus de valori pentru variabilele y şi x. Aplicarea acestei metode presupune
parcurgerea următoarelor etape:
ordonarea crescătoare a datelor ce caracterizează variabila independentă (cauză) x;
ataşarea corespunzătoare a valorilor variabilei dependente (efect) y;
desprinderea concluziilor referitoare la forma şi direcţia legăturii în raport de reacţia lui y la
modificările x astfel: datele se modifică în acelaşi sens – corelaţie direct sau datele se
modifică în sensuri diferite – corelaţie inversă.
Metoda grupărilor este în fapt o variantă a metodei precedente. Potrivit acestei metode se grupează
în prealabil unităţile colectivităţii după caracteristica factorială x. Pentru fiecare grupă se calculează
media caracteristicii dependente y. În coloane paralele, se înscriu grupările ordonate ale
caracteristicii x şi mediile corespunzătoare ale lui y. Prin compararea variaţiei celor două
caracteristici x şi y obţinem informaţii ce permit formularea de concluzii privind existenţa, sensul şi
intensitatea legăturii. În cazul în care se analizează o singură variabilă rezultativă în raport de mai
multe variabile factoriale (corelaţie multiplă) se înregistrează pe grupe valorile caracteristicilor
factoriale înscriindu-se valorile respective în coloane distincte, în ordinea importanţei lor pentru
caracteristica rezultativă. Pentru caracteristica rezultativă se calculează valorile medii condiţionate
pe grupe.
Metoda grafică ca şi metoda precedentă permite evidenţierea prin apreciere vizuală a elementelor
ce caracterizează legătura dintre două variabile. În acest caz este necesară construirea corelogramei.
Pe abscisă se trec valorile scării de reprezentare corespunzătoare variabilei cauză X, iar pe ordonată,
valorile scării de reprezentare corespunzătoare variabilei Y. Cu ajutorul acestei metode se pot
evidenţia: existenţa legăturii, sensul legăturii – legătură directă și legătură inversă.
Analiza de regresie este un instrument de modelare statistică, folosit pentru a determina un model
al legăturilor care se stabilesc între perechi de date numerice. Termenul „regresie” (latină regressio)
a fost introdus în statistică de Francis Galton. Modelul este reprezentat grafic printr-o linie sau curbă
care unește cel mai bine datele, reprezentate prin puncte. Rezultatele unei analize de regresie sunt o
ecuație de regresie pentru linia sau curba corespunzătoare, o valoare a unui coeficient r2 care indică
cât de bine sunt ajustate datele cu modelul și alte valori statistice care indică cât de bine se potrivește
modelul cu datele.
Regresia liniară identifică linia dreaptă de cea mai bună aproximație dintr-o diagramă de dispersie a
datelor.
Regresia nonliniară determină curba care ajustează cel mai bine datele.
Regresia multiplă se folosește în cazul unui număr de mai multe variabile independente care
afectează o variabilă dependentă.
Cele mai uzuale cazuri de utilizare a analizei de regresie sunt următoarele:
atunci când se colectează date numerice pereche;
după ce s-a desenat o diagramă de dispersie a datelor;
atunci când se urmărește să se afle modul în care o variație a variabilei independente
afectează variabila dependentă;
dacă se dorește să se precizeze anticipat care este variabila dependentă în situația în care se
cunoaște variabila independentă;
atunci când este necesar să se estimeze statistic cât de bine sunt ajustate o linie sau o curbă
cu datele numerice.
Bibliografie:
1. Enăchescu, C. (2007). Tratat de Teoria Cercetării Științifice. Polirom, 2007.
2.http://doctorat.feaa.uaic.ro/doctoranzi/pagini/Muntean_Ligia/Documents/Rezumat%20teza
%20.pdf
3. https://ro.scribd.com/document/97522018/Econometrie-Curs
4. https://www.academia.edu/9649699/INTRODUCERE_IN_ECONOMETRIE
5. https://ro.scribd.com/doc/47211542/Metodologia-Cercetarii-Economice