Relațiile și rolurile de conducere

Relaţiile de conducere se bazează pe capacitatea individului de a influenţa alte persoane.

Despre succesul managerului se judecă nu doar după lucrul efectuat de el, dar și după felul în care el
reuşeşte să-i motiveze la lucru pe subaltern. Motivarea personalului de a activa se poate exercita
numai prin intermediul influenţei. La baza procesului de conducere stă influenţa care se manifestă
prin acţiunea emoţională sau raţională pe care un om o exercită asupra altuia, în scopul modificării
comportamentului. În sens negativ influenţa se manifestă prin manipulare. În sens pozitiv aceasta
este instrumentul prin care managerul direcţionează activităţile subalternilor. Influenţa este bazată pe
putere.
Puterea este capacitatea de a influenţa asupra altora, de a-i supune voinţei proprii. Puterea
este utilizată atît de manageri, cît şi de subalterni pentru realizarea obiectivelor şi întărirea poziţiei
sale în organizaţie. Organizaţia nu poate exista fără putere. Puterea în organizaţie niciodată nu este
absolută – astfel cel asupra cui ea se exercită are o anumită libertate în acţiune.
Autoritatea reprezintă o trăsătură a unui manager prin care i se conferă dreptul de a da
dispoziţii, de a influenţa activitatea subordonaţilor reprezentînd instrumentul oficial prin care se
instituie sistemul de relaţii organizatorice. Atît puterea, cît şi autoritatea se manifestă prin influenţa
pe care un individ o exercită asupra celorlalţi. Managerul este cel cui i se acordă autoritate, dar care
poate fi limitat în posibilitatea de a influenţa în cazul în care nu posedă calităţile, aptitudinile şi
cunoştinţele necesare.
Relațiile de conducere apar din interacțiunea persoanelor. Capacitatea conducătorului de a
influenţa pe alţii prin faptul că este bine pregătit într-un domeniu oarecare, este instruit, are practică,
talent, deprinderi demonstrează puterea de expert a acestuia. Puterea exemplului este demonstrată
prin capacitatea conducătorului de a influenţa comportamentul subalternilor datorită atractivităţii
sale personale, existenţa unei carisme. Fiecare manager are drept diferit la putere. Dreptul la putere
este puterea primită de la subalterni, se manifestă prin recunoaşterea de către aceştia a dreptului de
a-i conduce şi depinde de măsura în care ei își stimează managerul.
Efortul depus de subaltern pentru realizarea indicaţiilor primite este în funcţie de aşteptările
privind nivelul recompenselor acordate de către manager. Efectul acestei surse de putere poate fi
diminuat în cazul în care managerul nu-şi respectă promisiunea de recompensare a unor eforturi, sau
cînd sunt remunerate persoanele care nu au executat indicaţiile primite.
Constrîngerea – se realizează prin capacitatea managerului de a influenţa comportamentul
subalternului prin intermediul pedepsei, amenzii, mustrării, retrogradării în post, concedierii. Întrucît
la baza acestei puteri se află frica, ea limitează iniţiativa şi creativitatea indivizilor. Forţa acestei
puteri poate fi diminuată în cazul pedepselor nejustificate.
Un studiu efecuat de Henry Mintzberg precizeazã 10 roluri manageriale, pe care le împarte
în trei categorii aflate în strînsă legătură unele cu altele: roluri interpersonale, roluri informaționale
și roluri decizionale.
Rolurile interpersonale rezultă din autoritatea formală a managerului și vizează relațiile
interpersonale. Rolul de reprezentare presupune contactul cu subordonații proprii sau ai altor firme,
cu managerii situați pe același nivel sau pe altele, în cadrul unor reuniuni oficiale, cînd managerul,
în numele firmei, execută o actiune (de exemplu, înmînarea unor premii anuale, a unor distinctii
etc.). Rolul de conducător presupune direcționarea și coordonarea activității subordonatilor
(angajare, promovare, concediere). Rolul de legătură presupune relații cu alții în interiorul și în afara
organizatiei. De exemplu, managerul de producție trebuie să aibă relații bune cu managerul
marketingului și cu altii, pentru ca împreună să contribuie la atingerea obiectivelor organizatiei.
Rolurile informationale plasează managerul în punctul central de primire si transmitere a
informatiilor. Rolul de monitor implică examinarea mediului în organizarea culegerii informatiilor,
schimburilor, oportunitășilor și problemelor care pot să afecteze firma. Rolul de
diseminator presupune furnizarea informatiilor importante subordonatilor. Rolul de ,,purtător de
cuvînt” implică legăturile cu alte persoane din interiorul și exteriorul firmei.
Roluri decizionale. Rolurile privind relațiile interpersonale și cele de culegere și transmitere
a informațiilor servesc ca intrări în procesul de luarea deciziilor. Rolul de întreprinzător este acela de
a căuta noul – idei, metode, tehnici și a-l introduce în organizatie cu scopul schimbării în bine. Rolul
de stabilizator revine managerului atunci cînd este obligat să ia decizii rapide în momentul în care,
datorită unor factori perturbatori, organizația pe care o conduce iese din starea stabilă. Rolul de
distribuitor de resurse îl plasează pe manager în pozitia de a decide cine primește și cît din aceste
resurse, care pot fi: bani, fortă de muncă, timp si echipamente. Rolul de negociator presupune
muncă, performantă, obiective clare și orice altceva ce poate influența în bine rezultatul final.