Determinaţi raportul dintre realitate, activitatea umană, activitatea economică, viitoarea

activitate profesională și știinţa economică.

Economia, alături de politică, cultură, ştiinţă, drept, religie, reprezintă o componentă
importantă şi dinamică a civilizaţiei umane. Iniţial, economia se limita la nivelul gospodăriei
casnice, însă, în lumea contemporană s-a extins până la scara economiei globale.
Economia este la fel de străveche ca şi umanitatea. Activitatea umană a societăţii este de
neconceput fără consumul bunurilor – obiecte sau servicii utile şi necesare oamenilor. Parţial,
acestea sunt puse la dispoziţia omului de natură (lumina solară, aerul, apa, zăcămintele minerale
etc.). Dar marea majoritate a bunurilor vitale a fost creată de oameni, pe parcursul întregii istorii a
civilizaţiei, în mod consecvent, în procesul activităţii economice.
Economia reprezintă sfera materială a asigurării vitale umane: în cadrul acesteia se produce o
gamă largă de produse şi servicii, necesare pentru satisfacerea nevoilor umane. Astfel, sunt
răspândite asemenea definiţii ale economiei ca activitatea de transformare a resurselor aflate la
dispoziţia societăţii în bunuri necesare și sfera de asigurare a fundamentelor materiale ale bunăstării
umane.
Tipul relaţiilor de producţie este determinat de posibilităţile de producţie ale societăţii
– forţele productive. Această noţiune exprimă ansamblul elementelor de care depinde activitatea
economică şi cuprinde toate componentele şi formele sociale ale activităţii de producţie, inclusiv:
mijloacele de producţie, forţa de muncă, tehnologii, forme organizatorice de producţie, inovaţii
tehnico-ştiinţifice etc. Astfel, în sfera economiei apare un nod complex de legături, diferit după
conţinut între oameni (relaţii de producţie) și între societate şi mediul ambiant (forţele de producţie).
Dat fiind importanţa primordială a economiei pentru viaţa socială, se poate discuta despre
primatul ei asupra altor sfere ale activităţii sociale. Totodată, direcţia dezvoltării şi eficienţa
economiei sunt în corelare cu alte procese şi fenomene sociale. Viaţa economică există în funcţie de
specificul sistemului politic, particularităţile etno-culturale, cadrul juridic al unui stat (ceea ce
confirmă poliformitatea economiilor naţionale).
Premisa iniţială a activităţii economice este prezenţa resurselor – mijloacelor, elementelor,
posibilităţilor utilizate pentru producerea de noi bunuri şi satisfacerea nevoilor umane. Baza de
resurse a economiei constă din multitudinea elementelor eterogene. Ele pot fi clasificate după criterii
stabilite. Este răspândită tipologia resurselor „după conţinut”, care evidenţiază:
 resurse naturale: zăcămintele minerale, apa, clima, pădurile, situaţia geopolitică;
 resurse de timp: timpul este nelimitat, dar pentru fiecare persoană, în măsura posibilităţii
utilizării lui, este cea mai limitată resursă;
  resurse materiale, produse destinate pentru sfera producţiei şi consumului: maşini şi utilaje,
clădiri, mijloace de transport şi diferite comunicaţii;
 resurse umane: nivelul învăţământului şi calificării, informatizarea şi mobilitatea, potenţialul
întreprinzător, mentalitatea populaţiei;
 resurse informaţionale: informaţia ştiinţifică, tehnologică, proiectare-construcţie, statistică,
managerială (date, modele, cunoştinţe etc.);
 resurse financiare : mijloace băneşti (ale firmelor, populaţiei, statului).
Diversitatea participanţilor la activitatea economică determină şi diversitatea intereselor
economice. Astfel, interesele gospodăriilor casnice (familiilor) se concentrează asupra majorării
bugetelor individuale şi satisfacerii mai ample a nevoilor în limita veniturilor acumulate. Totodată,
interesele întreprinderilor comerciale sunt îndreptate spre majorarea volumului de producţie,
consolidarea poziţiei pe piaţă, maximizarea profitului.