Definirea organizației. Caracteristici ale organizației.

Mediul intern și extern al

organizației.
Pentru ca un oarecare grup să fie definit drept organizaţie, acesta trebuie să
corespundă câtorva cerinţe:
1. Existenţa a cel puţin 2 persoane care se consideră parte a grupului.
2. Existenţa măcar a unui scop comun pentru aceste persoane.
3. Persoanele activează împreună, au un sistem comun de dirijare şi tind spre
atingerea scopului.
În acest mod, Organizaţia poate fi definită drept grup de oameni, activitatea
cărora este coordonată conştient pentru a atinge scopuri comune. Organizaţia este o
noţiune cu caracter general care, la modul practic, presupune colectivităţi (grupuri)
umane constituite pentru a îndeplini anumite scopuri. Organizaţii sunt: întreprinderile,
institutele, societăţile ştiinţifice, asociaţiile, fundaţiile, şcolile, armata, biserica, statul,
familia etc. Unele organizaţii sunt primare (familia), cu relaţii directe între oameni,
altele secundare (întreprinderea) cu relaţii contractuale. Scopul constituirii
organizaţiei poate fi profitul sau nonprofitul, iar funcţionarea lor – legală sau ilegală.
Raţiunea apariţiei organizaţiilor:
1. Se pot atinge obiective imposibil de realizat în mod individual. Un om are
puteri limitate, dar prin diviziunea muncii îşi poate dezvolta propriile capacităţi şi
apare efectul sinergic;
2. Se reduce timpul de realizare a unui obiectiv;
3. Organizaţiile permit folosirea experienţei generaţiilor anterioare;
4. Organizaţiile permit desfăşurarea unei vieţi sociale, chiar dacă scopul este
economic, politic, umanitar. Astfel, o organizaţie reprezintă: un grup delimitat de
oameni, ce acţionează pentru realizarea unui scop şi au relaţii în interiorul grupului,
ordonate într-o structură.
 Caracteristicile organizatiilor. Dacă sunt privite ca sisteme, atunci
organizaţiile sunt sisteme deschise. Organizaţia este un sistem, deoarece este format
dintr-o mulţime de elemente interdependente. Este sistem deschis, întrucât
interacţionează cu mediul extern prin intermediul intrărilor de resurse şi al ieşirilor
materializate în bunuri şi servicii.
Trăsăturile organizaţiilor:
- existenţa scopurilor spre care tind membrii.
- existenţa legăturilor între elementele componente.
- autoreglarea, existenţa unui centru organizatoric.
- complexitatea, este compusă din mai multe subdiviziuni.
- existenţa unei culturi interne.
Fiecare întreprindere trebuie abordată în calitate de organizaţie complexă,
deoarece ea este formată dintr-o serie de componente structurale, iar fiecare
componenta în parte are scopul sau, încât rezultatul final este în funcţie de atingerea
scopurilor parţiale. Organizaţiile complexe au următoarele caracteristici comune:
1. Toate organizaţiile utilizează resurse. Natura şi structura resurselor depinde
de specificul de activitate al organizaţiei. Resursele sunt necesare atât organizaţiilor
de producere, cât şi celor prestatoare de servicii sau necomerciale.
2. Dependenţa de mediul exterior atât prin intrări, cât şi prin ieşiri. Organizaţia
nu poate fi analizată separat de mediul extern, care o influenţează atât prin resurse, cât
şi prin beneficiarii rezultatelor ei.
3. Diviziunea orizontală a muncii reprezintă divizarea lucrului pe componente,
proces necesar pentru creşterea productivităţii muncii.
4. Existenţa subdiviziunilor. Diviziunea orizontală a muncii se efectuează în
baza formării subdiviziunilor ce execută sarcini concrete specifice şi sunt formate
pentru atingerea unor obiective specifice. Deci, organizaţia, în ansamblu, este formată
din mai multe „organizaţii mici”.
 5. Diviziunea verticală a muncii separă activităţile de coordonare de cele
operaţionale şi presupune necesitatea coordonării activităţii subdiviziunilor, în scopul
asigurării succesului lor. Diviziunea verticală a muncii are drept consecinţă apariţia
proceselor de conducere asupra proceselor de execuţie.
Ciclul de viață al unei organizații este o succesiune de etape calitativ diferite
în dezvoltarea unui sistem. Conform conceptului ciclului de viață al unei organizații,
activitățile sale parcurg cinci etape principale:
1) nașterea organizației: scopul este supraviețuirea; managementul este unic;
sarcina principală este de a intra pe piață;
2) copilărie și adolescență: scopul este de a obține profit pe termen scurt și o
creștere accelerată; conducerea controlează strâns; sarcina principală este de a captura
complet segmentul de piață; sarcină în domeniul organizării muncii - creșterea
salariilor, calcularea motivației personalului;
3) maturitate: obiectivul este creșterea sistematică echilibrată, formarea unei
imagini individuale; conducere - democratică, delegare de autoritate; sarcina
principală este de a cuceri piața; sarcină în domeniul organizării muncii - divizarea și
cooperarea muncii, concentrarea asupra personalului înalt calificat, evaluarea și
susținerea rezultatelor individuale;
4) îmbătrânirea organizației: scopul este menținerea a ceea ce a fost realizat;
leadership - coordonare clară a acțiunilor; sarcina principală este stabilitatea,
organizarea liberă a muncii, participarea la profituri;
5) reînvierea: scopul este revitalizarea în toate funcțiile; creșterea organizației
se realizează prin coeziunea personalului; sarcina principală este întinerirea,
introducerea unui mecanism inovator, organizarea științifică a muncii și bonusurile
bazate pe rezultatele muncii unei subdiviziuni, departament, atelier.
Cu o abordare nereușită, această etapă poate fi înlocuită cu etapa de moarte
(dispariție), în care cererea de produse scade, pierderile cresc, iar personalul calificat
se mută la alte companii. Dacă conducerea este incapabilă sau nu dorește să facă
eforturi pentru revigorare, obiectivul principal este eliminarea cu cele mai mici
pierderi.

Mediul intern cuprinde factorii din interiorul organizaţiei care îi influentează

activitatea. Factori precum: structura, cultura, valorile, stilurile manageriale,
comunicarea, tehnologia constituie mediul intern. De asemenea factorii mediului
intern sunt influentati de mediul extern. Mediul extern prezintă importanţă prin
impactul pe care acesta îl are asupra organizaţiei şi care se traduce în ameninţări şi
oportunităţi. Analiza mediului exterior se desfăşoară pe mai multe componenete:
social, tehnic, economic, politic. La aceasta se pot adauga şi elementele care derivă
din aceştia, şi anume infrastructura, sistemul legal, structura demografică, la care
trebuie adăugat sistemul concurenţial alcătuit din concurenţa şi piaţa.
Factorul social poate avea un efect enorm asupra organizaţiei. O tendinţă
socială, care a avut şi va avea un impact deosebit asupra organizatiilor este natalitatea.
Se poate arăta că, în unele sectoare de activitate, creşterea numarului de salariaţi în
vârstă sau, în unele domenii, sporirea numărului de pensionari au implicaţii asupra
dezvoltării. Structura populaţiei ocupate este in schimbare, in unele zone creste
numarul celor in varsta şi se reduce numarul celor tineri, ceea ce impune modificarea
politicilor de recrutare si instruire.
Factorul tehnologic are o mare forta asupra vietii oamenilor. Acest factor este
sub impactul tehnologiei informationale, care a transformat toate palierele vietii
actuale: organizatia, compartimentul functional, comertul, educatia-instruirea,
recreerea-timpul liber etc.
Cel de al treilea factor este cel economic care poate fi conturat prin: nivelul si
structura produsului intern brut; modificarile in nivelul cererii; numarul de salariati,
someri si structura acestora; schimbari in nivelul preturilor; scena economica
internationala;
 In contextul actual se poate sublinia importanta factorului “puterea de
cumparare” ca o functie de venituri curente, preturi, marimea economiilor, a
datoriilor, posibilitatea de creditare, etc.
Ultimul factor, dar nu cel mai putin important, este cel politic. Investigarea
acestui factor presupune analiza legilor, a organismelor guvernamentale, grupurilor
de presiune care influenteaza si limiteaza actiunile organizatiilor. Acest factor are in
prezent o importanta tot mai mare asupra organizatiilor si o importanta
covarsitoareasupra organizatiilor din sectorul public.
O puternică influenţă asupra rezultatelor activităţii întreprinderii o exercită
mediul extern în care aceasta activează. Întreprinderea preia din mediul extern
resursele de care are nevoie le introduce în procese specifice, din care rezultă produse,
servicii sau lucrări care vor fi transferate aceluiaşi mediu ambiant. În acest sens,
întreprinderea este o componentă de bază a mediului extern, ca un sistem de intrări
(din mediul extern), procese şi ieşiri (către mediul extern). Prin intrări, întreprinderea
se adaptează la mediu, iar prin ieşiri aceasta va influenţa mediul.
Mediul extern este dinamic şi este necesar să fie permanent "scanat" pentru a
identifica noile realităţi, provocări şi incertitudini. Evaluare mediului extern este una
din primele etape ale procesului de planificare strategică.
Aceasta permite managerilor să identifice schimbările, tendinţele, oportunităţile, amen
inţările.
Factorii mediului extern:
1. Condiţiile economice reflectă sănătatea generală a economiei ţării, condiţiile
economice pot influenţa atât cererea şi utilizarea serviciilor de către clienti cât şi
aprovizionarea şi cererea de resurse.
 economic (rata inflației, rata impozitului, rata de ocupare a populației în general
și pe ramuri de activitate, solvabilitatea organizațiilor);
 politic (reglementări vamale, restricții la obținerea de împrumuturi, situație
politică generală);
  piața (condițiile demografice, nivelul de venit al populației, capacitatea pieței,
ponderea acesteia ocupată de organizație); juridice (legislația și modificările
sale, reglementările autorităților locale și ale administrației centrale,
reglementarea juridică a economiei);
 competitiv (obiective, strategii și puncte slabe ale companiilor rivale, potențiale
amenințări din partea lor, nivel de concurență în industrie).