Plan

Introducere

Capitolul I: Aspecte generale privind instanţele judecătoreşti...........5

1.1. Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova.............................5
1.2. Principiile Instanţelor judecătoreşti................................................8

Capitolul II: Sistemul instanţelor judecătoreşti şi competenţa lor....27

2.1. Judecătoriile......................................................................................27
2.2. Curtea de Apel...................................................................................33
2.3. Curtea Supremă de Justiţie...............................................................36
2.4. Instanţele Judecătoreşti specializate.................................................39
2.4.1. Instanţele Judecătoreşti militare....................................................39
2.4.2. Instanţele Judecătoreşti economice................................................40
2.5. Statutul Judecătorilor........................................................................41

Capitolul III: Rolul şi importanţa Instanţelor Judecătoreşti în

asigurarea ordinii de drept...................................................................46
3.1. Cadrele Justiţiei – Piloni ai reforme judiciare.................................46
3.2. Autoritatea Judecătorească – garant al protecţiei drepturilor omului
şi libertăţilor fundamentale......................................................................59

Încheiere..................................................................................................68

Bibliografie..............................................................................................69

2
 Introducere

Actualitatea temei.
Constituţia Republicii Moldova stabileşte prin dispoziţiile sale că,
Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii
umane, echitatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt
garantate.
Scopul urmărit în teză presupune cercetarea profundă a
concepţiilor doctrinare autohtone şi internaţionale, analiza şi evaluarea
contribuţiilor practice privind instanţele judecătoreşti ale Republicii
Moldova.
Lucrarea de faţă are drept scop investigarea rolului şi competenţa
instanţelor judecătoreşti, prin generalizarea teoriei şi practicei, cu referire
la o gamă largă de aspecte care se referă la conceptul, caracteristicele
juridice şi elementele structurale al momentului formării instanţelor
judecătoreşti, dar cel mai important fiind aplicarea acestor instanţe.
Scopul şi sarcinile expuse au determinat următoarea structură a
lucrării.
Structural lucrarea respectivă constă din: introducere, trei capitole,
încheiere şi bibliografie. Primul capitol “Aspecte generale privind
instanţele judecătoreşti” tratează însăşi noţiunea de instanţe de judecată şi
anume principiile esenţiale.
Cel de-al doilea capitol „Sistemul instanţelor judecătoreşti şi competenţa
lor” îţi propune drept scop examenarea instanţelor judecătoreşti şi anume:
Judecătoriile,
Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiţie, Instanţele Judecătoreşti
specializate.

3
Atregând atenţie deosebită competenţei fiecărei instanţe în parte.
Capitolul trei " Rolul şi importanţa Instanţelor Judecătoreşti în asigurarea
ordinii de drept” conţine în sine analiza cadrelor Justiţiei ca pilon de
reformă judiciară.
Lucrarea se înscrie în ansamblu eforturilor care încearcă să
accentuieze importanţa instanţelor judecătoreşti şi principiilor de drept,
cărora li revin un loc deosebit de important în societate.

Baza metodologică a lucrării o constituie aplicarea următoarelor

metode: sintetică, analitică, comparativă, istorică, sistematică etc., la fel
au fost utilizate o gamă largă de lucrări în domeniul dreptului.
În fine am putea conchide că instanţele judecătoreşti constituie unica
autoritate în drept de a înfăptui justiţia şi care constituie monopolul
statului avînd un sistem permanent şi sedentar.

4
 Capitolul I: Aspecte generale privind instanţele judecătoreşti.

1.1. Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova

Dreptul Procesual Penal în structura dreptului ocupă un loc

deosebit. El este chemat să reglementeze hotărârea diferitor probleme
legate în primul rând de înfăptuire diferitor încălcări de lege 1 în al doilea
rând cu apariţia şi existenţa altor anomalii de drept ce împiedică
dezvoltarea normală a relaţiilor sociale prin care înţelegem diferite bariere
apărute pentru realizarea drepturilor subiective şi a ordinii de drept.
Un rol important întru depăşirea problemelor de acest ordin îl
constituie instanţa de judecată. Conform art. 6 punctul 16 al Codului de
Procedură Penală al Republicii Moldova ”Instanţa Judecătorească-este
orice instanţa parte componentă a sistemului judecătoresc al Republicii
Moldova care judecă cauza penală în primă instanţă în ordine de apel sau
de recurs, ori pe căile extraordinare de atac, precum şi soluţionează
plângeri împotriva acţiunilor şi actelor de urmărire penală şi ale organelor
de executare a hotărârilor judecătoreşti şi sancţionează efectuarea unor
acţiuni procedurale”2. Instanţa de judecată este singurul organ care în
conformitate cu art. 114 al Constituţiei Republicii Moldova are dreptul de
a înfăptui justiţia în numele legii. Iar conform art. 25 al Codului de
Procedură Penală al Republicii Moldova înfăptuirea justiţiei este o
atribuţie exclusivă a instanţelor judecătoreşti, ea înfăptuieşte justiţia cu
scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor precum şi celelalte drepturi şi interese legitime deduse
judecăţii3. Instanţele judecă toate procesele privind raporturile juridice

1
Лукьянова Е.Г. Теория процесуального права- Москва:Изд Норма, 2003 ст.84.
2
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova,CN 985-XV din 18 aprilie 2002//M.O.-2002.-
N128-129.-P.2-60.
3
Bunici Petre, Drept procesual penal : Partea generală.- Bucureşti: Editura România de mâine, 2003
pag. 52.

5
civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale precum şi
orice cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă. Instanţele
de judecată care soluţionează cauzele penale sânt subiectul cel mai
important al raportului juridic procesual penal şi desfăşoară toate
activităţile necesare (atît pe latură penală cât şi pe latură civilă în procesul
penal) înfăptuirii actului de justiţiei. În afara stabilirii vinovăţiei sau ne
vinovăţiei inculpatului printr-o hotărâre judecătorească instanţele mai
desfăşoară activităţi legate de urmărirea penală: prelungirea arestării
preventive a persoanei, reabilitarea judecătorească, punerea în executare a
hotărârilor rămase definitive. La fel ca şi legislaţia moldovenească
legislaţia României în conformitate cu art. 287 al Codului Procesual
Penal ne vorbeşte despre faptul că instanţa de judecată trebuie să-şi
exercite atribuţiile în mod activ în vederea aflării adevărului şi a
realizării rolului educativ al judecăţii4. Instanţa îşi formează convingerea
pe baza probelor administrate în cauză.
În acest sens practica judiciară s-a arătat ca întemeind şi hotărârea
în exclusivitate pe actele şi lucrările efectuate de organele de urmărire
penală, fără să verifice nemijlocit probele strânse în dovedirea vinovăţiei
inculpatului. Instanţa de fond nu şi-a exercitat atribuţiile în mod activ în
vederea aflării adevărului şi nu a verificat nemijlocit probele produse în
dovedirea vinovăţiei inculpatului.
Deasemenea în cadrul îndatoririi de a-şi exercita în mod activ
atribuţiile instanţei îi revine şi obligaţia de a suplini unele dificienţe din
cererile făcute de unele părţi şi de a da acestor cereri corecta lor
caracterizarea juridică.
În cadrul procesului penal judecata are un caracter necesar şi
indispensabil, pentru a aplica sancţiunile prevăzute de legea penală celor
care au săvârşit infracţiuni, fiind considerată fază principală a procesului
4
Apetrei Mihai, Drept procesual penal.- Bucureşti:Editura Oscar Print,1999 pag. 150.

6
penal5. În timp ce urmărirea penală se desfăşoară în faţa organelor de
urmărire penală şi a procurorului, judecata are loc în faţa instanţelor
judecătoreşti. Activitatea acestor are loc în condiţii diferite de cea al
organelor de urmărire penală şi se desfăşoară în şedinţa de judecată cu
participarea procurorului care susţine învinuirea şi a părţilor care exercită
dreptul la apărare, personal sau prin apărător.
Judecata se efectuează prin acte de judecată, jurisdicţionale, aduse
la îndeplinire prin acte prevăzute de lege, dispuse de instanţa de judecată
din oficiu sau la cererea şi concluzia procurorului şi ale părţilor prezente.
Actele de judecată se deosebesc de actele de urmărire penală prin
natura lor, fiind acte jurisdicţionale 6, din care se i-au hotărâri de către o
instanţă judecătorească în privire la soluţionarea acţiunii penale şi civile
în procesul penal. Activitatea procesuală în faţa instanţelor de judecată,
poate avea uneori ca obiect nu soluţionarea cauzelor penale, dar şi
rezolvarea unui raport procesual adiacent privind situaţia legată de acea
cauză, cum ar fi soluţionarea cererilor şi plângerilor cu privire la măsurile
procesuale luate de către procuror, prelungirea arestării preventive şi căile
de atac împotrivă hotărârilor pronunţate în aceste cauze.Referindu-ne la
poziţia procesuală a instanţei de judecată putem spune: că în desfăşurarea
procesului penal în faza judecăţii instanţa de judecată are rolul de
conducător, spre deosebire de faza urmăririi penale unde acest rol
aparţine procurorului şi ofiţerului de urmărire penală. Judecata cauzei se
face în faţa instanţei constituite potrivit legii.
Procurorul şi părţile personal sau prin apărător au dreptul de a
participa la judecată putând formula cereri, prezenta memorii, susţine
motive de apel şi de recurs, pune concluzii orale şi scrise cu privire la
problemele de fond ale cauzei însă cea care hotărăşte este instanţa de
5
Păvăleanu Vasile, Drept procesual penal.- Bucureşti :Editura Lumina Lex.2002 pag.146.
6
Muraru Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice: Vol. II.- Bucureşti:Editura Actami. 1995
pag.221.

7
judecată. În situaţia în care soluţia pronunţată este greşită sub aspectul
legalităţii sau temeinicii, procurorul şi părţile din proces pot folosi căile
de atac, ordinare sau extraordinare însă asupra acestora se pronunţă tot o
instanţă de judecată. Ea trebuie să manifeste un rol activ pe tot parcursul
judecăţii cu privire la orice chestiune, atât în latura penală cât şi în latura
civilă, în orice etapă şi stadiu procedural. Astfel putem concluziona că în
cursul judecăţii instanţele judecătoreşti a un la bază îndeplinirea a trei
obiective importante:
Să verifice legalitatea şi temeinicia învinuirii aduse inculpatului de
a fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată;
Să adopte soluţia corespunzătoare cu privire la acţiunea penală şi la
acţiunea civilă exercitată în procesul penal;
Să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii adoptate. 7

1.2. Principiile Instanţelor judecătoreşti.

Noţiunea de principiu al Procesului Penal reprezintă o categorie

teoretică, care sa conturat în gândirea juridică şi în ştiinţă dreptului
procesual penal. Ea poate fi ţinută numai în sensul de regulă, care stă la
baza întregii activităţi procesuale de aceea nu pot fi considerate a
principii fundamentale acele reguli care privesc numai una din fazele
procesului penal8.
Codul de Procedură Penală cuprinde mai multe norme în care sânt
înscrise principiile fundamentale ale procesului penal, care acţionează
într-o interdependenţă şi condiţionarea reciprocă. Fiecare din ele trebuie
să-şi afirme semnificaţia deplină9şi să caracterizeze deferite laturi ale
procesului penal.
7
Mateuţ Gh,Procedură penală:Partea specială: Vol.II.-Bucureşti:Editura Lumina Lex, 1998 pag. 15.
8
Apetrei Mihai,Op. cit. Bucureşti. 1999 pag.51.
9
Mărgineanu Iurie, Noţiunea de sistem al principiilor de procedură penală// Symposia Professorum
Seria ,,drept’’: Materiale sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai, Chişinău / ULIM.- 2001 pag.225.

8
 Justiţia penală contemporană funcţionează pe două sisteme de
principii, consfinţite în normele dreptului internaţional şi naţional.
Totodată aş vrea să menţionez că dreptul moldovenesc oferă o prioritate
normelor consacrate în actele de drept internaţional.
Sistemul principiilor procesual penale include:
1. Principiile procesului penal care consacră drepturile şi libertăţile
cetăţenilor fixate în Titlul II al Constituţiei Republicii Moldova;
2. Principiile procesului penal al căror izvor sânt normele
constituţionale despre puterea-secţiunea I, capitolul IX din Constituţie;
3. Principiile procesului penal fixate numai normele Codului de
Procedură Penală.
Principiile din grupa I şi II sânt întărite în afară de Constituţie şi
Tratate internaţionale. Cele din grupa I şi a II sânt denumite principii
fundamentale. Principiile din grupa a III sânt cele speciale
(ramurale).Unii autorii propun clasificarea lor în constituţionale,
procesuale, organizării judecătoreşti.10S-ar putea accentua că ansamblu
principiilor procesului penal mai poate fi împărţit în principii specifice
fazelor prejudiciare şi principii specifice fazelor judiciare. Desfăşurarea
procesului penal în Republica Moldova se bazează pe:
principii fundamentale: legalităţii, dreptul la un proces echitabil,
egalităţii în drepturi a participanţilor la procesul penal, respectării
drepturilor şi libertăţilor persoanelor, garantării libertăţii persoanei,
respectării demnităţii umane, ocrotirii şi respectării vieţii intime, familiale
şi private, garantării dreptului la apărare, prezumţiei nevinovăţiei,
folosirii limbii moderne în procesul penal, înfăptuirii justiţiei de instanţele
judecătoreşti, independenţii şi imparţialităţii judecătorului.
principii speciale: principiul cercetării sub toate aspectele, complet
şi obiectiv, a tuturor circumstanţelor cauzei penale, aprecierii probelor
10
Mărgineanu Iurie,Reflecţii asupra principiilor folosite în procedura penală//Avocatul Poporului.-
Chişinău, 2000.-N9.10 pag.25.

9
conform convingerii lăuntrice, operativităţii, aflării adevărului,
oficialităţii indispensabilităţii, rolului activ în organele judiciare.
Dintre principiile fundamentale, specifice fazei de judecată sânt:
principiul publicităţii şi principiul contradictorialităţii. Iar dintre
principiile speciale: principiul oralităţii nemijlocirii şi continuităţii
examinării cauzei penale.
Cunoaşterea principiilor procesului penal are importanţă teoretică
şi practică.11
Principiile specifice fazei de judecată sânt:
principiul publicităţii care este proclamat în art. 117 din
Constituţiei, esenţa sa constă în faptul că toate şedinţe instanţelor de
judecată sânt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege ceea ce se
referă în art. 126 din Constituţia României. Unii specialişti consideră că
publicitatea este caracteristică întregii activităţi procesuale. Pe când alţii
exprimă convingerea că publicitatea este proprie numai dezbaterilor
judiciare12. Acest principiu este o garanţie de desfăşurare normală a
judecăţii şi realizării rolului educativ care îl joacă procesul penal.
Articolele de mass-media privind cauzele penale cu o rezonanţă socială
constituie o extindere neprocesuală a principiul publicităţii.
Publicitatea poate aduce în unele cauze prejudiciul persoanelor,
societăţii şi chiar statului. De aceea legea prevede limitarea accesului în
sala de judecată .şi examinarea cu uşile închise a cauzelor penale, printr-o
încheiere motivată. În sala de judecată are acces orice persoană care a
depăşit vârsta de 16 de ani, fapt prevăzut şi-n legislaţia română. Accesul
în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului printr-o încheiere
motivată, în timpul întregului sau unei părţi din proces în interesul
respectării ordinii publice, moralităţii sau securităţii naţionale, când
interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la procesul o cer,
11
Osoianu Tudor, Orandaş Victor, Procedură penală.- Chişinău ,2004 pag. 51.
12
Якупов Р.Х. Уголовныи процесс.- Москва:Изд ,,Зерцало’’,1998 стр.64.

10
sau în măsura considerată stric necesară de către instanţă, când datorită
unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă prejudicii
intereselor justiţiei art. 18 alin (2) Cod de Procedură Penală.
Potrivit art. 316 alin (3) al Cod de Procedură Penală Preşedintele
şedinţei poate permite reprezentaţilor radioului, televiziunii şi presei în
cauzele în care reprezintă interes public, să facă înregistrări sonore, video
şi să fotografieze unele secvenţii de la deschiderea şedinţei în măsura în
care acestea nu perturbează desfăşurarea normală a şedinţei şi nu aduce
atingere participanţilor la proces. Legea procesual penală prevede unele
restricţii ale principiului publicităţii şi pentru participanţii dezbaterilor:
1. Nu pot fi admişi în sala de şedinţă persoanele înlăturate
pentru tulburarea ordinii;
2. Nu pot avea acces în sală martorii citaţi în cauză înlăturaţi
până la audiere;
3. În cazuri excepţionale când aceasta este dictată de
necesitatea stabilirii adevărului, poate fi înlăturat
inculpatul din cadrul cercetării judecătoreşti.
Art. 6 alin (1) al C.E.D.O. prevede că orice persoană are dreptul la
judecarea în mod public a cauzei sale. Scopul un astfel de garanţii este de
a proteja părţile letigioase care stau pe poziţie contradictorială în cauza
care se judecă. Pentru a proteja părţile de diferite imixtiunii din afară
dreptul la judecarea cauzei în mod public e supus unor restricţii a căror
existenţă reiesă din art. 6 alin. (1) prevede expres restricţii în sensul că
accesul în sala de judecată poate fi închis întetrzis presei şi publicului pe
întreg parcurs sau în timpul a unei părţii a lui, în interesul moralităţii ori
al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică
atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor din
process o impun sau atunci când în împrejurări speciale publicitatea ar fi
de natură să prejudicieze interesele justiţiei, iar judecata apreciază această

11
măsură ca fiind strict necesară. În contrar cu dreptul la o judecată publică
dreptul la pronunţarea hotărârii în mod public nu e supus anumitor
restricţii din textul art.6 al C. E. D. O.

principiul contradictorialităţii. Una dintre căile de atingere a

obiectivelor reformei judiciare este fixarea în lege şi recunoaşterea în
practică a principiului contradictorialităţii, asigurarea reală a dreptului
învinuitului la apărare şi lărgirea drepturilor apărătorului în toate fazele
procesului penal. În art. 10 din Legea Republicii Moldova privind
organizarea judecătorescă, Nr.514-XIII din 06.07.199513 este stipulat că
judecarea cauzelor se efectuiază pe principiul contradictorialităţii. Acest
principiu este considerat mijloc de chezăşie pentru aflarea adevărului. În
virtutea acestui principiu, procedura de judecare devine o luptă deschisă
prin mijloace egale, între descoperirea adevărului. Duelul dintre acuzare
şi apărare se arată evident şi se manifestă în confruntare de opinii şi
argumente legate de modul în care urmează să se soluţioneze cauza.14
Un legislator francez a stipulat reperele principiului
contradictorialităţii chiar în articolul prelimenar: „Procedura penală
trebuie să fie achitabilă şi contradictorie, prevăzând echilibrul între
drepturile participanţilor”.15
Este important că părţile respectând acest principiu sânt egale se
bucură de drepturi şi posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiei lor 16,
prezentând probe în faţa instanţei în condiţiile legii, instanţele de judecată
urmărind permanent „ca părţile să lupte cu aceeaşi armă”.
0 Stabilirea poziţiei procesuale a părţilor cu drepturi egale şi interese
contrare, în aşa fel, încât să se realizeze egalitatea acestora cu acordarea

13
Legea privind organizarea judecătorească (Nr. 514-XIII din 06.07.1995). // M.O.-1995.-19 oct.-p.6-11
14
Usoianu Tudor, Orandaş Victor.Op.cit.- Chişinău:2004, pag.63.
15
Jean Pradel, Fraucos Casorla. “Code de procedure penale”. Texte du code texts complemenitaires,
jurisprudence, aunotatons.-Paris:Dalloz 2002, pag.3.
16
  Божиев В.П. Уголовный процесс: Общая часть Учебник .-Москва:СПАРК 1997 ст.67.

12
posibilităţilor folosirii tuturor mijloacelor legale de opoziţie faţă de
punctele de vedere adverse.
Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere
a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă sau de alte organe, ori
persoane.
Egalitatea părţilor şi contradictoralitatea este o modalitate sigură de
stabilire a adevărului într-o cauză penală fiind garanţia respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor antrenate în
proces.
Contradictoralitatea presupune ca părţile să fie la judecată să
cunoască din dosar şi să le poată combate prin mijloace legale şi egale, pe
cele ce se administrează în defavoarea lor.
1 Contradictoralitatea reflectă, totodată, separarea funcţiilor în
procesul penal între acuzare şi apărare, cărora legea le recunoaşte accesul
egal la toate mijloacele legale de probă şi la
procesului penal, prin exerciţiul drepturilor recunoscute de lege.17
Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sânt separate şi se
efectuează de diferite organe şi persoane (art. 24 alin. 1 C. P. P.).
Delimitarea funcţiilor procesuale constituie conţinutul
contradictorialităţii, dar nu dezvăluie esenţa propriu-zisă a acestui
principiu.18
Învinuirea şi apărarea se combat în faţa instanţei de judecată de pe
poziţiei contradictorii astfel încât autoritatea care judecă şi
soluţionează cauza-instanţa de judecată-să ajungă o apreciere corectă a
probelor şi la adoptarea unei hotărâri întemeiate. Separarea acuzării de
judecată semnifică că toate întrebările apărute în instanţă urmează să
fie soluţionate numai de judecată, care acţionează ca organ de justiţie,
fără suplinirea funcţiei de acuzare. Funcţia de acuzare se consideră
17
Nae Laurenţiu, Nistoreanu Gh, Drept procesual penal.- Bucureşti: Europa Nova,1998 pag. 225.
18
Nae Laurenţiu, Drept procrsual penal.- Bucureşti: Europa Nova, 1996 pag.225

13
 realizată doar după ce procurorul, în urma cercetării sub toate
aspectele, complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei, după
investigarea şi constatarea tuturor probelor atât de acuzare, cât şi de
atenuare a vinovăţiei, stabileşte adevărul şi ajunge la concluzia că
învinuitul este vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni concrete din
punctul de vedere al legislaţiei în vigoare. Numai după aceasta
procurorul vine în judecată pentru susţinerea acuzării de stat şi
întemeierea vinovăţiei corecte precum şi a răspunderii inculpatului. 19
Acuzarea tinde să confirme concepţia sa despre cele desfăşurate să
combată argumentele apărării, să demonstreze netemeinicia poziţiei
acesteia. Apărarea, tinde să corecteze acuzarea să reuşească
excluderea din conţinut a factorilor care nu au fost confirmate sau spre
retragerea acuzării integral ca neîntemeiată.
2 Contradictoralitatea poate fi aplicată în expresia cea mai largă doar
în faza dezbaterilor judiciare, unde participă părţile.20
3 Poziţia pasivi a instanţei de judecată în raport cu părţile, dar activă
în ceea ce priveşte examinarea probelor prezentate de părţi.
Instanţa de judecată la judecarea cauzei penale creează părţilor acuzării şi
apărării condiţiile necesare pentru cercetarea multilaterală şi în deplină
măsură a circumstanţelor cauzei (art. 34 din 2. C. P. P.).
Instanţa de judecată acordă ajutor oricărei părţi la solicitarea acestea, în
condiţiile C. P. P. Pentru administrarea probelor necesare art. 24 alin. 3, 4
C. P. P. . Ea are rol dirigitor şi nu este organ de urmărire penală şi nu face
nici o favoare acuzării sau apărării, exprimînd numai interesele legii,
instanţa judecătorească este organ de urmărire penală, nu se manifestă în
favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă decît interesele legii art. 24
alin. 3.

19
Бойков А.Д. Курс Советского Уголовного процесса: Часть общая.-Москва: 1989 ст.427
20
Гуценко С.Ф. Уголовный процес.- Москва:Юрист 1997 ст.68

14
 Instanţa de judecată trebuie să fie imparţială şi obiectivă. Astfel este
absolut inadmisibil ca instanţa să ia poziţia de apărare sau de învinuire
sau să pornească din oficiu procesul penal21 .
Instanţa judecatorească este obligată în cursul judecării cauzei, să
cerceteze nemijlocit sub toate aspectele, probele prezentate de părţi sau
administrate la cererea acestora, inclusiv să audieze inculpaţii, părţiile
vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să de-a citirii rapoartele
de expertiză a proceselor verbale şi a altor documente, precum şi să
examineze şi alte probe art. 314 C. P. P..
O atenţie deosebită contradictoralităţii procesului penal o acordă şi C.
E. D. O. . În C. P. P. al Republicii Moldova s-au introdus un şir de
instituţii noi, caracteristice procesului contradictorial clasic. Acestea sînt:
judecătorul de instrucţie şi institutul acordului de recunoaştere a
vinovăţie.
Realizarea consecventă a principiului contradictoralităţii în procesul
penal, presupune următoarele raţionamente:
0 funcţiile de acuzare, de apărare şi de soluţionare a cauzei penale
sînt separate şi nu pot fi puse în seama aceluiaţi organ;
1 obligaţia probării vinovăţiei revine procurorului;
2 apărătorul este obligat a folosi toate metodele şi mijloacele legale
întru realizarea plenară a intereselor învinuitului;
3 părţile în proces au drepturi şi posibilităţi egale pentru protejarea
intereselor sale;
4 instanţa de judecată este obligată a asigura toate condiţiile pentru
desfăşurarea echitabilă a proceselui, exercitînd rolul de conducere.
Condracdictorialitatea este unul dintre cele mai importante principii
ale instanţiei penale, care înglobează elementul democratic,
organiziţional şi procesul, asigurînd condiţii maximale, favorabile
21
Hriptievschi Nadejda, Principiul contradictorialităţii dezbaterilor judiciare,Avocatul poporului, 2000
pag.42.

15
pentru aflarea adevărului şi emiterea unei decizii juste de către
instanţă.
principiul oralităţii este format în acelaşi articol ca şi principiul
nemijlocirii art. 314 C. P. P. . Oralitatea determină forma de
comunicare a subiecţilor procesului penal şi este o metodă de
examinare a probelor, conform acestui principiu toate materialele care
au importanţă pentru cauza penală, toate acţiunile procesuale, toate
chestiunile apărute în şedinţa de judecată sînt enunţate, discutate şi
rezolvate pe cale orală. Circumstanţele care nu au format obiectul
examinării orale în instanţă, nu pot fi puse la baza sentinţei. Acest
principiu asigură realizarea succesivă a principiului publicităţi, a
folosirii materne, a nemijlocirii şi a altor principii procesuale.
Acest principiu trebuie înţeles ca o regulă specifică judecăţii în
scopul garantării, aflării adevărului. Deoarece instanţa de judecată
pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice trebuie să ţină
seama de toate aspectele exprimate în mod oral în cursul şedinţei,
indiferent dacă acestea sînt sau nu consemnate în scris.
principiul continuităţii – regulă potrivit căreia judecarea unei cauze
penale se face de acelaşi complet de judecată de la început pînă la
sfîrşit. Cînd judecarea cauzei se desfăşoară într-o singură şedinţă,
principiul continuităţii se realizează fără greutăţii.
În cazul de amânare a judecăţii, aplicarea regulii are caracter de
recomandare. Atunci când menţinerea aceluiaşi complet nu este
posibilă schimbarea are loc pînă la începerea dezbaterilor. Orice
schimbare intervinită după începerea judecăţii impune reluarea ei.
principiul nemijlocirii. Prin nemijlocire se înţelege faptul că actele
procesuale şi procedurale efectuate în desfăşurarea judecăţii trebuie să
fie îndeplinite direct în faţa instanţei, adică în şedinţa de judecată şi în

16
 prezenţa completului de judecată sub a cărei conducere, supraveghere
şi garanţie se efectuează această activitate.
De subliniat faptul că conform acestui principiu organele judiciare
trebuie să abţină probe, pe căt posibil, din sursa lor originală şi să ia
contact cu mijloacele de probă existente.
Principiul nemijlocirii se manifestă prin două laturi esenţiale:
a) Organele abilitate a desfăşura procesul penal în instanţele de
judecată sînt obligate să stabilească faptele astfel încît procesul
pobaţiunii să conţină cît mai puţine verigi intermediare. Se cer
căutate în mod prioritar sursele primare ale probelor.
De exemplu, este necesară prevalarea martorului ocular al unei fapte
în raport cu alţi martori, se va prefera înscrisul original în locul copiei
acestuia etc.
b) Organele judiciare trebuie să ia contact nemijlocit cu întreg
materialul probator. Deci, se consideră că persoanele împuternicite
sînt obligate să asculte personal martorii, să perceapă nemijlocit
corpurile delicte etc.
Sentinţa judiciară se bazează numai pe probele examinate în cadrul
şedinţei judiciare. Componenţa completului de judecată este aceeaşi pe
tot parcursul procesului penal.
Principiul nemijlocirii asigură abţinerea unei informaţii autentice şi
complete despre circumstanţele cauzei penale, care au importanţă pentru
soluţionarea lor.
Pe lîngă principiile soecifice fazei de judecată mai funcţionează şi
următoarele principii în desfăşurarea procesului penal în instanţele de
judecată:
0 Principiul legalităţii stă la baza întregului sistem de drept şi este o
activitate strict reglementată de lege. Este un principiu general ce constă

17
în obligaţia cetăţenilor, funcţionarilor publici şi a organelor de drept de a
respecta legea.
Principiul legalităţii procesului penal este caracterizat de următoarele
exigenţe:
0 procesul penal se desfăşoară de organele de stat competente,
instituite prin lege, în compunerea şi cu competenţa de lege ;
1 persoanele participante la proces trebuie să acţioneze numai în
condiţii de a respecta întocmai legea;
2 nu poate exista activitate procesuală nereglementată de lege.
Laturile principiului legalităţii sînt:
0 existenţa legilor juridice, echitabile, argumentate din punct de
vedere ştiinţific (latura de conţinut).
1 executarea lor (latura procesuală)22 .
Ideile fundamentale pe care se bazează legalitatea autentică sînt:
universalitatea legii, supremaşia legii, unitatea legalităţii, garantarea
drepturilor cetăţenilor, unitatea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor,
raţionalitatea legalităţii, legătura legalităţii cu cultura.
2 dreptul la un proces echitabil în lumina Convenţiei Europene
pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Art. 6 al C. E. D. O. garantează dreptul la un proces echitabil. Garanţiile
art. 6 al Convenţiei se aplică atunci cînd persoana concretă a devenit
învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni ce cade sub incidenţa legislaţiei
penale.
Dreptul la un proces echitabil implică şi respectarea principiului
„egalităţiiu armelor”, care se manifestă în cazul procesului penal
contradictorial.

22
Guzun Gheorghe, Conceptul şi principiile legalităţii, Avocatul Poporului Nr. 1-3, 2002, pag.35.

18
Dreptul la un proces echitabil nu necesită anumite reguli urmate de
instanţe privind administrarea dovezilor în cauzele penale prevede şi
dreptul la libertatea de autoinvinuire.
3 Principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii.
Principiul egalităţii persoanelor în procesul penal este considerat ca o
cerinţă şi ca o garanţie pentru echilibru între interesele individului şi cele
ale societăţii, pentru armonizarea şi salvgardarea acestor interese, ceea ce
constituie un interes public, o necesitate pentru realizarea justiţiei23.
În art. 16 punct 1 din constituţie este specificat că cetăţenii sînt egali în
faţa legii şi a autorităţiilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, sex, opinie, apartinenţă politică, avere sau de
origine socială.
Tuturor persoanelor le sînt aplicabile aceleaşi reguli procesuale, fără
ca anumite persoane să fie priveligiate şi fără să se facă vreo dicriminare.
4 Principiul respectării drepturilor , libertăţilor persoanei.
Toate organele şi persoanele care participă în prosul penal sînt
obligate să respecte drepturile şi libertăţiile omului.
Asigurare, respectarea drepturilor şi libertăţii persoanei semnifică
înfăptuirea activităţiilor procesule într-un regim, formă şi ordine.
În art. 10 alin 1, 2 C. P. P. se menţionează: „Toate organele şi
persoanele participante la procesul penal sînt obligate să respecte
drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei. Limitarea temporară a
drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea de către organele
competente a măsurilor de constrîngere faţă de la se admit numai în
cazurile şi în modul strict prevăzute de C. P. P.” .
Conform Constituţiei, art 20: Orice persoană are dreptul la satisfacţie
efectivă din partea instanţei judecătoreşti competente împotriva actelor
care-i violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
23
Apetrei Mihai, Nae Laurenţiu, Comentariu privind modificările Codului de procedură penală.-
Bucureşti: Albatros, 1996 pag.9.

19
5 Principiul garantării libertăţii persoanei.
Libertatea persoanei face parte din drepturile fundamentale ale
omului. Pentru a înţelege conceptul juridic (constituţional) de libertate
individuală, mai întîi se constată faptul că libertatea individuală nu
este, nu poate şi nu trebuie să fie absolută. Deci libertatea individuală
se realizează deordinea de drept,24încălcarea căreia îndreptăţeşte
autorităţiile publice la intervenţie şi opresiune.25
Libertatea individuală este consacrată pe larg în numeroase
dispoziţii pe care constituţia le cuprinde în art. 25.
6 Principiul respectării demnităţii umane figurează în art. 16 alin.1
din Constituţie, proclamă îndatorirea statutului de a respecta şi a ocroti
persoana conform art. 24 alin. 2 din Constituţie interzise torturile,
pedepsele ţi tratamentele crude, inumane, degradante.
În ceea ce priveşte realizarea actelor procesuale, nu sînt admise acţiuni
care ar periclita demnitatea, sănătatea şi viaţa persoanei art. 119 alin.
5, 122 alin.2, 123 alin. 3 C. P. P..
Acest principiu este prezent şi în art. 524 C.P. p. .
Persoanele cărora în cursul procesului penal, prin acţiunile ilicite ale
organelor de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti, li s-a
cauzat un prejudiciu material sau moral au dreptul la despăguibire
echitabilă în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la modul
de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti.
7 Principiul orotirii şi respectării vieţii intime, familiale şi private.
Respectarea acestui principiu este asigurată de procedura penală,
deoarece viaţa intimă, familială şi privată se desfăşoară între pereţii
domiciliului.
24
Popovici T.Etica judiciară şi responsabilitatea judecătorului în Republica Moldova.-Chişinău: Garuda,
2000 pag.40.
25
Creangă Ion, Libertatea individuală şi siguranţa persoanei cele mai expresive drepturi ale omului,
Avocatul Poporului, Nr.1-3, 2001 pag.16.

20
 Constituţia proclamă în art.29 inviolabilitatea domiciliului: „Nimeni
nu poate pătrunde sau să rămînă în domiciliul ori reşedinţa unei
persoane fără consimţămîntul acesteia”.
Art. 30 din constituţie şi art. 14, 15 C. P. P. aigură respectarea vieţii
intime, familiale şi private. Dreptul la secretul scriitorilor, al
telegramelor al altor trimiteri parţiale, al convorbirilor telefonice şi al
celorlelte mijloace legale ale comunicării este asigurat de stat. Orice
persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la
confidenţialitatea vieţii intime, familiale, la protejarea demnităţii
personale. În cursul procesului penal nimeni nu este în dret să se
implice în mod arbitrar şi nelegitim în viaţa intimă a persoanei.
8 Principiul garantării dreptului la apărare.
Dreptul la apărare este garantat atît în documente interne cît şi
internaţionale.
Art. 26 din Constituţie stipulează că în tot cursul procesului părţile au
dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor
procedurale ce pot fi folosite de o persoană pentru materalizarea apărării
împotriva învinuirilor şi acuzaţiilor ce i se aduc, sau tentativelor de
încălcare a drepturilor, precum şi posibilitatea de a-şi valorifica cererile
sau de a dovedi netemenicia pretenţiilor adversarului.
Dreptul la apărare se poate manifesta în două direcţii:
Prima vizează statul care trebuie sî asigure prin mecanismele sale condiţii
reale pentru asigurarea apărării, iar a doua ţine de structurile independente
în activitatea lor.
9 Principiul prezumţiei nevinovăîţiei.

21
 Cezara Becaria a fost primul care a formulat ideea prezumţiei
nevinovăţiei. Nimeni nu poate fi numit infractor pînă cînd nu este emisă
sentinţa de condamnare.26
Sensul principal al termenului „prezumţiei” este: părere întemeiată pe
aparenţe, pe ipoteze, pe deducţii; presupunere, supoziţie, dar sensul care
ne interesează este anume: recunoaşterea unui fapt ca autentic din punct
de vedere juridic, pînă la proba contrară27.
Prezumţia de nevinovăţiei este relativă ceea ce înseamnă că în cadrul
procesului penal ea poate fi răsturnată prin probe de vinovăţie. Ea nu
exprimă părerea personală aprocurorului, de exemplu care întocmeşte
concluzioa de învionuire şi susţine învinuirea în instanţa de judecată,
considerîndu-l conform convingerii lăuntrice, vinovat pe învinuit, în caz
contrar nu ar proceda astfel.
10 Principiul folosirii limbii materne.
În desfăşurarea procesului penal se3 utilizează limba de stat. Persoana
care nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate
actele materiale dosarului.
Să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de
judecată prin interpret art. 16 C. P. P. .
Nerespectarea limbii de procedură în cauzele penale serveşte drept
temei din oficiu pentru instanţele ierarhic superioare de a casa
hotărârile judecătoreşti supuse căilor ordinare şi extraordinare de atac,
indeferent de existenţa altor temeiuri28 .
11 Principiul înfăptuirii justiţiei în cauzele penale numai de instanţele
de judecată nu admite transferarea acestei funcţiei procesuale asupra
oricărui alt organ de stat.

26
Dabu Valerică, Despre dreptul şi arta apărării.-Bucureşti:Regia autonomă 1999 pag 89.
27
Manea Vlad, Considerente istorice privind prezumţia nevinovăţiei.-Chişinău: Universul 2002
pag.239.
28
Brînză Liuba,Prezumţia nevinovăţiei- garanţie a reabilitării persoanei în procesul penal, Avocatul
Poporului Nr. 1-3, 2001, pag.41.

22
 Acest principiu, formul,at în art. 21, 114 din Constituţie şi art. 25 C. P.
P. se află în concordanţă cu prezumţia de nevinovăţie.
Justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte în numele legii numai de către
instanţele judecătoreşti. Nimeni nu poate fi declarat vinovat de
săvîrşirea unei infracţiuni precum şi supus unei pedepse penale, decît
în baza hotărîri defenitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile
C. P. P. .
Numai instanţa de judecată are dreptul să aplice arestul preventiv,
măsurile de constrîngere cu caracter medical.
12 Principiul independenţiei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.
Acest principiu se realizează prin:
a) asigurarea de către stat a independenţei judecătorilor;
b) asigurarea materială şi socială a judecătorilor;
c) sercretul deliberării sentinţei aprecierea probelor după intima
constringere;
d) interzicerea instanţelor de judecată superioare de a da indicaţi
instanţelor ierarhic inferioare;
e) independenţa judecătorilor faţă de concluziile procurorului;
f) stabilirea de către legislaţia procesual- penală a circumstanţelor ce
exclud participarea judecătorilor la examinarea cauzei în baza art.
33 C. P. P.
Independenţa judecătorilor, fără a se supune legii, poate genera
samovolnicie.29
Dintre principiile spewciale, pe lîngă cele specifice fazei de judecată
mai sînt:
0 Aprecierea probelor conform convingerii de către organul judiciar.
Judecătorul şi persoana care efectuiază urmărirea penală apreciază
probele în conformitate cu propria lor convingere, mformată în unirea
29
Hotărârea Plenului C.S.J. Nr. 12 din 09 04 1999 Cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea
limbii în procedura judiciară.- Chişinău, 2002 pag.17.

23
cercetării tuturor probelor administrate. Nici o probă nu are putere
probantă dinainte stabilită art. 27 C. P. P. .
1 Principiul operativităţii are o mare importanţă pentru înfăptuiirea
unui act de justiţie în orice stat de drept. Este un principiu fundamental al
precesului penal, deoarece se află în strînsă legătură cu scopul acestui
proces. Sub noţiunea de „operativitate” este concepută calitatea de a fi
operativă, de a acţiona rapid sau cu promptitudine30.
Operativitatea procesului penal, propune atît rezolvarea rapidă
acauzelor penamle, căt şi simplificarea activiţeţii procesuale
cînd este fără a se influenţa negativ calitatea actelor şi
activităţiilor desfăşurate. Operativitatea presupune cel puţin
următoarele aspecte importante:
- proptitudinea în desfăşurarea actiovităţii judiciare;
-calitate în efectuarea actelor procesuale;
-eficacitatea optimă în realizarea tuturor sarcinilor ce stau în
faţa organului judiciar.
3) Principiul aflării devărului în procesul penal.
Potrivit acestui principiu, instanţele judecătoreşti au obligaţia a
soluţiona cauzele penale şi a pronunţa soluţii care să reflecte
adevărul în urma stabilirii situaţii precum şi a împrejurărilor
referitor la persoana infractorului. Aflarea adevărului este un
principiu cunoscut în întreaga doctrină modernă, însă sub
diferite denumiri. În activitatea lor procesuală organele judiciare
pornesc de la concepţia că adevărul este obiectiv31. Aflarea
adevărului poate fi realizat prin orice mijloc de probă, organele
judiciare avînd obligaţia de a administra toate probele privitor la
fapta şi persoana făptuitorului.
30
Legea cu privire la statutul judecătorului, M. O., Nr. 117-119 din 15. 08. 02, pag.2.
31
Dolea Igor, Dreptul la judecarea cauzei întrun termen rezonabil şi unele probleme de procedură
penală, Avocatul Poporului, Nr. 1-3, 2000, pag.52.

24
 Constatarea adevărului într-o cauză penală este şi scopul
probaţiunii.32
2 Principiul oficialităţii.
Întreaga activitate procesuală este desfăşurată din oficiu, prin
intervenţia activă a organelor judiciare competente, independent
de voinţa părţilor, afară de cazul în care legea dispune altfel.
Restrîngeri ale oficialităţii intervin ori de cîte ori legea
permite punerea în mişcare a acţiunii penale de către organul
de urmărire în lipsa unei autorizaţii sau încuviinţării prealabile.
Nerespectarea oficialităţii înseamnă, şi încălcarea legalităţii,
ceea ce atrage pe plan procesual sancţiunea nulităţii în cazurile
în care au fost săvîrşite acte nelegale.
Acest principiu mai este denumit şi principiul obligativităţii
pornirii şi desfăşurării procesului penal.
3 Rolul activ al organelor judiciare- principiul fundamental şi regula
de bază a procesului penal, unde insatnţa de judecată are dreptul şi datoria
de a interveni în mod activ la desfăşurarea procesului.
Cerinţele principiului rolului activ atrag obligaţiile următoare:
0 a explica părţilor din proces drepturile lor procesuale şi a le a ajuta
în exercitarea lor;
1 a pune în discuţia părţilor, din oficiu, orice problemă;
2 a dispune, din oficiu, administrarea probelor necesare pentru
aflarea adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei, dacă părţile nu
au iniţiativa în acest sens;
3 a extinde investigaţiile la tot ce este necesar pentru realizarea
scopului procesului penal.

32
Usoianu Tudor, Orandaş Victor,Op. Cit.-Chişinău: 2004 pag.75.

25
Capitolul II: Sistemul instanţelor judecătoreşti şi competenţa lor.

2.1. Instanţele judecătoreşti şi competenţa lor.

Prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu dispoziţiile

constituţionale şi ale legii de organizare judecătorească, se înţelege
verigile care constituie sistemul unitar al organelor judecătoreşti, aşa cum
sînt dispuse în piramidă de la vîrf şi pînă la unităţile de bază.33
Constituţia Republicii Moldova prevede în art. 115 că justiţia se
înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin
judecătorii, iar Constituţia României prevede toate aceste reguli în
art. 125 şi anume că justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie
şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

33
Volonciu N.Drept procesual penal:Vol.I.-Bucureşti:2002 pag.147.

26
 Conform art. 1 alin. 2 din legea pentru organizarea judecătorească din
anul 1995 stabileşte “că puterea judecătorească este independentă,
separată de puterea legislativă şi puterea executivă, are atribuţii proprii,
exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi
dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi ale ţării”.
Prin prisma sarcinilor ce le revin, instanţele judecătoreşti se înfăţişează
ca subiect principal al activităţii procesual penale şi îndeplinesc atribuţii
esenţiale în realizarea scopului procesului penal.34 Şi anume:
a) Pronunţă hotărârea judecătorească, care este rezultatul normal al unui
proces penal; singura soluţie dată în procesul penal, care are autoritate
de lucru, este hotărârea instanţei judecătoreşti rămasă definitivă;
b) Instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea, în principal, în faza
de judecată însă au atribuţii legate de urmărirea penală. Astfel,
judecătorul are dreptul să verifice legalitatea mandatului de arestare
emis de procuror, iar prelungirea arestării preventive se aprobă numai
de instanţele de judecată. În proiectul de modificare a Codului de
procedură penală se propune chiar o nouă instituţie, cea a
judecătorului cu atribuţii de urmărire penală, care să dispună asupra
măsurilor preventive. Instanţele de judecată au atribuţii şi în domeniul
punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti;
c) Prin atribuţiile pe care le au instanţele judecătoreşti verifică
legalitatea tuturor actelor procesuale şi procedurale înfăptuite de către
ceilalţi participanţi în procesul penal.
În baza art. 2 din Legea nr. 92/1992, instanţele judecătoreşti înfăptuiesc
justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, precum şi orice alte cauze pentru care legea
nu stabileşte o altă competenţă.

34
I. Neogu I.Drept procesual penal.- Bucureşti:2001 pag.79.

27
 Justiţia s-a impus din cele mai vechi timpuri ca o funcţie de judecare a
proceselor şi de reprimare a actelor persoanelor care produc pagube şi
suferinţe altora, prin încălcarea regulilor sociale convenite sau stabilite.35
Termenul de justiţie are două sensuri: unul prin care se înţeleg sistemul
organelor judecătoreşti, iar altul prin care se înţelege activitatea de
soluţionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale…., de
aplicare de sancţiuni, de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime
încălcate.36
Instanţele judecătoreşti pot fi organizate potrivit principiului unităţii
justiţiei civile şi a justiţiei penale sau după principiul separării celor două
forme de realizare a justiţiei.37 În baza primului principiu, cauzele civile şi
cele penale sînt soluţionate de aceleaşi instanţe judecătoreşti, iar în
temeiul celui de-al doilea, funcţionează instanţele judecătoreşti care
judecă numai cauze penale. În legislaţiile moderne o separare completă
între justiţia civilă şi cea penală nu mai este practicată, însă se foloseşte
sistemul mixt.
Organizarea judecătorească poate să cuprindă un sistem unic de
instanţe sau mai multe sisteme de instanţe judecătoreşti.38 Sistemul unic
este atunci cînd toate instanţele judecătoreşti sînt organizate într-un
ansamblu, pe grade ierarhice, avînd o singură instanţă supremă.
Dimpotrivă organizarea în mai multe sisteme de instanţe judecătoreşti
presupune separarea instanţelor în mai multe ansambluri, cu tot atâtea
instanţe supreme, cum ar fi sistemul instanţelor militare, reglementat în
unele legislaţii.
Instanţele judecătoreşti pot fi ordinare sau extraordinare, de drept
comun, naturale şi excepţionale.39

35
Muraru I.Op.cit Vol. II.-Bucureşti:1995 pag. 220.
36
Păvăleanu V. Drept procesual penal.-Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2001 pag.94
37
Theodoru Gr. Op.cit.-Bucureşti:2002 pag. 219
38
. Theodoru Gr, Op.cit.-Bucureşti:2002 pag. 220.
39
Popa T. Op. cit. Vol. II.-Bucureşti:2000 pag. 110.

28
 Instanţele de drept comun sau ordinare sînt cele care au competenţa de
a judeca orice infracţiune cum sînt judecătoriile, curţile de apel în ţara
noastră.
Instanţele speciale sînt cele care au o competenţă stabilă prin lege, în
raport de natura unor infracţiuni sau de calitatea unor delicvenţi, putînd fi
instanţe militare, pentru militari, specializate în materie economică şi
financiară, maritimă şi fluvială.
Instanţele extraordinare sînt instituite în împrejurări excepţionale, pe
timp limitat, pentru a judeca anumite infracţiuni şi persoane, de exemplu
în România au fost tribunalele militare extraordinare care au fost
înfiinţate prin Decretul – Lege Nr. 7 din 7 ianuarie 1990, pentru judecarea
celor care au comis acte de terorism.
Conform art. 15 alin. 2 din Legea cu privire la organizarea
judecătorească avem că justiţia la noi în ţară se înfăptuieşte prin
intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti.
a) Curtea Supremă de Justiţie;
b) Curţile de apel;
c) Judecătoriile.
Iar alin. 2 ne spune că pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona,
potrivit legii, instanţele specializate şi anume cele economice, militare
etc.
Potrivit Constituţiei României, structura instanţelor judecătoreşti este
din:
0 judecătoriile;
1 tribunale;
2 curţi de apel;
3 tribunale militare;
4 tribunalul militar teritorial;
5 curtea militară de apel;

29
6 Curtea Supremă de Justiţie.
Din aceste instanţe numai Curtea Supremă de Justiţie este prevăzută în
art. 125 din Constituţia României, iar celelalte fac obiectul unor legi
organice, însă toate sînt incluse într-un sistem unitar.
Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă prin Constituţie.
În conformitate cu art. 4 din lege instanţele judecătoreşti sînt persoane
juridice, au ştampilă cu imaginea stemei de stat şi cu denumirea lor.
Instanţele judecătoreşti sînt conduse de cîte un preşedinte, care pe lîngă
atribuţiile de judecător, exercită atribuţii de administraţie.
Judecătoriile funcţionează în raioanele şi sectoarele stabilite de
Parlamentul republicii la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii. Judecătoriile şi localităţile din rază de activitate a acestora
sînt stabilite de Legea privind organizarea judecătorească.
În competenţa judecătoriilor sînt date toate cauzele şi cererile, în afară
de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Potrivit art. 25 Cod procedură penală, judecătoria judecă în prima
instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date din lege în competenţa
altor instanţe.
Se poate spune că judecătoria are o competenţă generală, fiind veriga
de bază a instanţelor de judecată, soluţionând toate cauzele penale care nu
sînt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
Prin compunerea instanţei se înţelege determinarea în concret a organului
cu atribuţii jurisdicţionale în faţa căruia se va desfăşura judecata şi care
va soluţiona cauza penală.40
Compunerea instanţei de judecată se face pe baza prevederilor cuprinse
în legea de organizare judecătorească, care stabileşte numărul şi calitatea
celor care alcătuiesc fiecare complet de judecată, precum şi cine
îndeplineşte sarcina de preşedinte al completului.
40
Antoniu George,Op.cit.-Bucureşti:2003 pag. 64-65.

30
 În sensul legii, prin complet de judecată se înţelege numărul de
judecătorii care participă la judecarea unor categorii de cauze penale într-
un anumit stadiu, la soluţionarea acestora şi care, în urma dezbaterii, pot
lua hotărârea judecătorească.41
Uneori, legea foloseşte termenul de instanţă în sensul de complet de
judecată. În această accepţie, art. 287 alin. 2 Cod procedură penală,
prevede că instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor
administrate în cauză, iar art. 140 alin. 5 Cod procedură penală dispune că
instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere, asupra legalităţii
măsurii, după ascultarea învinuitului sau inculpatului.
Dar alteori, termenul de instanţă de judecată este folosit ca verigă a
sistemului unitar al organelor judecătoreşti (judecătorie, tribunal, curte de
apel).
Această accepţie o întâlnim în art. 313 Cod procedură penală, care
prevede că preşedintele instanţei, primind dosarul cauzei, fixează de
îndată termen de judecată şi dă dispoziţie pentru citirea persoanelor care
trebuie să fie chemate la judecată, şi în art. 367, care stabileşte că cererea
de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Unii autori 42 ,
consideră că, în probleme de organizare şi de competenţă trebuie folosită
denumirea de instanţă judecătorească, ceea ce înseamnă judecătorie,
tribunal, curte de apel, Curte Supremă de Justiţie, iar în problemele de
compunere şi de desfăşurare a judecăţii trebuie folosită denumirea de
instanţă de judecată înţelegând completul de judecată care desfăşoară sau
a desfăşurat activitatea de judecată.
Instanţa, în sensul de complet de judecată se compune din judecători şi
se constituie cu procuror şi grefier (evident alături de judecători).43

41
Neagu I.Op. cit.-Bucureşti:2002 pag. 84.
42
Theodoru Gr. Op.cit.-Bucureşti:Partea Generală, 2002 pag. 224
43
Dongoroz V. Curs de procedură penală.-Bucureşti: Editura, a II-a, 1942, pag. 93

31
 În privinţa numărului de judecători prevăzut de lege pentru a judeca
într-un proces penal există două sisteme sau principii: unul monocratic
sau sistemul judecătorului unic şi altul colegial sau cu mai mulţi
judecători.44 În literatura juridică sînt aduse argumente pentru fiecare din
cele două sisteme.
*Argumente pentru sistemul colegial ar fi că judecătorul colegial este
totdeauna preferabil ca maximă garanţie de justiţie şi libertate. În
viziunea mea argumentez în felul următor că mai mulţi judecători văd
mai mult şi mai complet, ştiu mai mult şi deci judecă mai bine.
De exemplu unul vede un aspect al procesului , altul ar fi alt aspect ceea
ce scapă unuia din vedere observă, descoperă celălalt sau ceilalţi
judecători, eroarea sau îndoiala unuia o înlătură celălalt; mai mulţi
judecători pot fi mai greu influenţaţi şi corupţi.
*Argumente în favoarea sistemului monocratic: s-ar da sens
responsabilităţii judecătorului şi, deci, ar trebui să judece mai atent; s-ar
micşora numărul judecătorilor şi în consecinţă, ar putea fi mai bine aleşi
şi mai bine plătiţi; s-ar asigura o mai bună specializare a judecătorilor;
justiţia ar fi mai simplă.45
Se susţine chiar că, o condiţie a unei bune justiţii este ca fiecare
magistrat să aibă responsabilitatea profesională, morală şi socială a
sentinţelor sale.
Acest sistem este cunoscut în Anglia şi oferă cele mai mari garanţii
sub aspectul responsabilităţii pentru actele proprii, studierea conştiincios
a fiecărei cauze şi celeritatea dezbaterilor.
Dar fiecare sistem este supus unor critici, fiind exprimate argumente
contrare.

44
Popa Traian. Op. cit. vol. II.-Bucureşti:2001 pag. 247.
45
Ciobanu V.M. Op. cit. vol.I.-Chişinău:2002 pag.50.

32
 Comparând argumentele şi contra argumentele privind cele două
sisteme, se atrage concluzia că sistemului mixt este cel mai potrivit:
judecător unic în procese simple şi sistem colegial în celelalte cauze.
În ţara noastră a fost adoptat acest sistem prin legea de organizare
judecătorească, în preponderenţa sistemului colegial, în sensul că
judecătoriile foloseau judecătorul unic, iar celelalte instanţe foloseau
sistemul colegial.

2.2. Curtea de Apel.

Potrivit art. 38 Cod Procedură Penală Curtea de Apel judecă sub

aspectul competenţei funcţionale:
a) în prima instanţă;
b) în apel;
c) în recurs;
d) soluţionează anumite conflicte de competenţă.
Prin art. 35 din Legea organizării judecătoreşti se prevede că fiecare
Curte de Apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde
mai multe judecătorii.
Modurile de judecare a Curţii de Apel:
0 În primă instanţă, Curtea de Apel judecă:
- infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute de Cod penal
anume trădarea, spionajul, subminarea puterii de stat, subminarea
economiei naţionale şi infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute
tot Cod penal anume propaganda pentru război, genocidul,
tratamentele neomenoase.
- infracţiunile săvîrşite de judecătorii de la judecătorii, de procurorii de
la parchetele de pe lîngă aceste instanţe, precum şi notarii publici.

33
 - infracţiunile săvîrşite de judecătorii, procurorii şi controlorii
financiari ai camerelor de conturi raionale.
- alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa.
b) Ca instanţă de apel curtea de apel judecă apelurile împotriva
hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii, inclusiv de
judecătoria militară;
c) Ca instanţă de recurs, curtea de apel judecă:
- recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu
pot fi atacate cu apel;
- recursurile anume, prevăzute de lege împotriva sentinţelor şi
încheierilor date în primă instanţă de judecătorii, care, nu sînt supuse
decît recursului, cum sînt sentinţele date în cauzele prevăzute de art.
342 alin.(3), art. 343 alin.(2), precum şi încheierile date în condiţiile
prevăzute de Codul procedură penală.
d) Soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătorii;
e) Judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competenţa sa.
Curţile de Apel sînt instanţe judecătoreşti compuse din: preşedintele
Curţii de Apel, doi vicepreşedinţii, judecătorii şi aparatul auxiliar.
Judecătorii Curţii de Apel activează în Colegiul Penal sau Colegiul Civil.
După caz pot fi constituite şi alte colegii în raport de materie.
Componenţa colegiilor este aprobată de preşedintele Curţii de Apel
conform art. 37 alin.(2) din Legea Organizării judecătoreşti. Acesta are
dreptul să dispună după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la
judecarea unor cauze în alt colegiu. Colegiile sînt conduse de
vicepreşedinţii Curţii de Apel. Preşedinţii Curţilor de Apel sînt numiţi de
Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii şi exercită următoarele atribuţii:
a) Judecă procesele şi prezidează şedinţele de judecată ale colegiilor;
b) Conduc activitatea Curţilor de Apel şi aparatului lor;

34
 c) Delimitează atribuţiile vicepreşedinţilor;
d) Numesc şi eliberează din funcţie angajaţii aparatului Curţilor;
e) Organizează munca de perfecţionare a judecătorilor Curţilor de
Apel şi a funcţionarilor din aparatul lor;
f) Conduc activitatea de generalizarea a practicii judiciare şi de
analiză a statisticii judiciare;
g) Exercită alte atribuţii, conform legii.
Vicepreşedintele Curţii de Apel este concomitent preşedinte al Colegiului
Curţii şi exercită următoarele funcţii:
0 Judecă procesele şi prezidează şedinţele de judecată ale colegiului
pe care îl conduce sau îl conduce sau numeşte în acest scop un judecător
al Curţii de Apel;
1 Formează completele pentru judecarea cauzelor;
2 Conduce, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin, activitatea
colegiului şi a aparatul Curţii de Apel;
3 Solicită judecătoriilor dosarele pentru generalizarea practicii
judiciare.
Curţile de Apel exercită următoarele atribuţii ca:
a) judecă în prima instanţă cauzele date în componenţa lor prin lege;
b) judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în prima
instanţă de judecătorii şi judecătoria militară;
c) judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii,
precum şi a hotărârilor judecătoriei militare, pronunţate în prima
instanţă, care nu pot fi atacate cu apel;
d) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse extraordinare
de atac (revizuire);
e) generalizează practica judiciară;
f) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile
de circumscripţia lor.

35
 2.3. Curtea Supremă de Justiţie

Curtea Supremă de Justiţie este singura instanţă supremă din

Republica Moldova şi are sediul în capitala ţării. Ea are în prezent patru
secţii, şi anume: civilă, penală comercială penală şi de contencios
administrativ, secţia militară fiind desfiinţată în anul 1998.
Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă,
care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate
instanţele judecătoreşti, soluţionarea litigiilor apărute în cadrul aplicării
legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a
cetăţeanului faţă de stat.
Curtea Supremă de Justiţie se compune dintr-un preşedinte, trei
vicepreşedinţi, patruzeci şi cinci de judecători, şapte judecători asistenţi şi
aparatul auxiliar. Pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie activează nişte
consilii şi anume: Consiliul Ştiinţific Consultativ, format din savanţi şi
practicieni în domeniul jurisprudenţei.
Activitatea Curţii Supreme de Justiţie se desfăşoară în cadrul:
Plenului, Colegiului Civil şi de Contencios Administrativ, Colegiul
Economic, Colegiul Penal, Colegiul Lărgit, şi alte colegii constituite de
către Plenul Curţii după categoriile cauzelor, corpului judecătorilor
asistenţi, direcţii.46În cadrul Curţii Supreme de Justiţie funcţionează
direcţiile: generalizare a practicii judiciare şi analiză a staticii judiciare;
de evidenţă a legislaţiei şi informatică; economico - administrativă;
precum şi cancelaria.47 Potrivit art. 9 al Legii cu privire la Curtea
46
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie (Nr.789 XIII din 26. 03. 1996)// M. O. al Republica
Moldova-1996- Nr.32-33/323 din 30. 05. 1996.
47
Regulamentului cu privire la organitzarea şi funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie din 23. 09. 1996//
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie.-Chişinău,1996- Nr11 pag. 8.

36
Supremă de Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii Supreme de
Justiţie-preşedinţi ai Colegiilor, şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie
sînt numiţi de Parlament la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie exercită următoarele
atribuţii prevăzute de art. 7 al Legii cu privire la Curtea Supremă de
Justiţie: convoacă şi prezidează şedinţele Plenului Curţii; asigură
executarea hotărârilor adoptate; numeşte judecătorii Curţii responsabili de
întocmirea rapoartelor asupra cauzelor ce se vor judeca în Plen; propune
spre aprobarea Plenului obligaţiile de serviciu ale vicepreşedinţilor Curţii
şi anume: preşedinţi ai colegiilor, şi vicepreşedinţilor colegiilor.
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţiei , în exerciţiul funcţiunii,
emite ordine şi dispoziţii. În absenţa preşedintelui Curţii, funcţiile
acestuia sînt îndeplinite de către unul dintre vicepreşedinţi, în temeiul
unei dispoziţii emise de preşedintele Curţii.
Potrivit art. 8 al Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie,
Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ, Colegiul Penal şi Colegiul
Economic sînt conduse de cîte un preşedinte, fiecare din ei avînd
următoarele atribuţii: prezidează completul de judecată; fixează termenele
de desfăşurare a şedinţelor în cauzele date prin lege în competenţa
colegiului şi repartizează dosarele membrilor colegiului, organizează
pregătirea şi desfăşurarea şedinţelor de judecată şi asigură executarea
hotărârilor judecătoreşti; organizează executarea dispoziţiilor Plenului şi
Preşedintelui Curţii, în conformitate cu legea; exercită şi alte atribuţii
prevăzute de lege.
În cadrul Curţii Supreme de Justiţie funcţionează Colegiul Civil şi
de Contencios Administrativ, Colegiul Penal, Colegiul Economic şi
colegiul lărgit.

37
 Pot fi constituite şi alte colegii conform categoriilor de cauze pe o
anumită durată de timp. Prin activitatea sa Curtea Supremă de Justiţie
asigură respectarea principiului prezumţiei nevinovăţiei şi principiul
supremaţiei legii, contribuie la constituirea unui stat de drept. Curtea
Supremă de Justiţie exercită următoare atribuţii: ca instanţă de recurs,
judecă hotărârile curţilor de apel, precum şi alte hotărâri judecarea cărora
este dată în competenţa sa prin lege; judecă recursurile în anulare
împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile şi pentru motivele
prevăzute de lege; judecă în prima instanţă cauzele atribuite prin lege în
competenţa sa; sesizează din oficiu sau la propunerea instanţelor
judecătoreşti Curtea constituţională pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii actelor juridice. Exercită în limitele competenţei sale
atribuţii care derivă din tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte mai exercită şi alte atribuţii conform legii.

2.4. Instanţele Judecătoreşti specializate.

Instanţele judecătoreşti specializate se divizează în instanţe

judecătoreşti militare şi instanţe judecătoreşti economice.

2.4.1. Instanţele judecătoreşti militare. are sediul în municipiul

Chişinău şi este compusă din: preşedinte, vicepreşedinte, judecători şi
aparatul auxiliar. Aparatul judecătoriei militare se constituie din
cancelarie, arhivă, serviciul documentare, serviciul administrativ şi
serviciul de pază militară.
Potrivit art. 37 al Codului de procedură penală, judecătoria militară
judecată în prima instanţă cauzele penale privind infracţiunile săvîrşite:

38
 1) de persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi
din corpul de ofiţeri al Armatei Naţionale, al trupelor de
carabinieri anume trupele de interne.
2) de persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;
3) de supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;
4) de alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în
legislaţie.
Judecătoria militară judecă în prima instanţă şi unele cauze civile
cu privire la:
1) repararea prejudiciului material cauzat prin infracţiuni militare
unităţilor militare, persoanelor fizice sau persoanelor juridice.
2) Anularea sancţiunilor disciplinare sau restabilirea în funcţie a
militarilor, colaboratorilor de poliţie şi a altor persoane cu
funcţii de răspundere cu statut militar.
Conform art. 16 al Legii cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti
militare în Curtea de Apel Cauzele militare sînt judecate, după caz, de
către colegiul penal şi cel civil.
Preşedinţii colegiilor desemnează judecătorii în a căror competenţă întră
judecarea cauzelor militare.

Instanţele judecătoreşti economice cuprinde judecătoria economică de

circumscripţie, Curtea de Apel Economică.

2.4.2.Judecătoria economică de circumscripţie. este compusă din

preşedinte, vicepreşedinte, judecători şi aparatul auxiliar. Aparatul
auxiliar al judecătoriei economice de circumscripţie se constituie din
cancelarie, arhivă, bibliotecă şi alte servicii.
Potrivit art. 13 al Legii cu privire la instanţele judecătoreşti
economice, judecătoria economică de circumscripţie judecă în primă

39
instanţă toate cauzele şi cererile date prin lege în competenţa sa din toate
localităţiile Republicii Moldova.
Judecătoria Economică de circumscripţie judecă în primă instanţă
litigiile economice prevăzute de art. 35 din Codul de procedură civilă, cu
excepţia celor atribuite în competenţa Curţii de Apel Economice conform
art. 36 din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel Economică este constituită din preşedinte, vicepreşedinte,

judecători, consilieri şi aparatul auxiliar. Aparatul Curţii de Apel
Economice include cancelaria, arhiva, biblioteca, contabilitatea, serviciul
personal.
Potrivit art. 20 ale Legii cu privire la instanţele judecătoreşti
economice, preşedintele Curţii de Apel Economice exercită următoarele
atribuţii: sesizează din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti
economice Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii actelor supuse jurisdicţiei Curţii Constituţionale;
judecă cauzele şi prezidează şedinţele de judecată.
Vicepreşedintele Curţii de Apel Economice exercită următoarele
atribuţii: soluţionează cauzele, prezidează şedinţele de judecată;
repartizează judecătorilor cauzele spre soluţionare; conduce activitatea
Curţii de Apel Economice în absenţa preşedintelui; exercită alte atribuţii
prevăzute de lege.
Curtea de Apel Economică a Republicii Moldova judecă:
1) în primă instanţă cauzele şi cererile date prin lege în competenţa sa
art. 36 C. P. C.;
2) apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de judecătoriile economice de circumscripţie art. 358 C. P.
C. . Curtea de Apel Economică generalizează practica judiciară şi
exercită alte atribuţii prevăzute de lege.

40
2.5. Statutul Judecătorilor.

După examinarea principiilor fundamentale care orientează procesul de

realizare a puterii judecătoreşti, este necesară examinarea problemei
persoanelor cărora li se încredinţează exercitarea acestei importante
puteri.
Judecătorul este purtător al puterii judecătoreşti. Şi anume puterea
judecătorească se exercită numai prin instanţa de judecătorească în
persoana judecătorului. Legislaţia naţională (Legea cu privire la statutul
judecătorului, art. 1 alin.(2)) defineşte judecătorul ca fiind ”persoana
învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le
execută pe baza profesională”. Articolul 3 din Legea cu privire la statutul
judecătorului determină cadrul persoanelor care poartă titlul de magistrat.
Astfel, au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor
judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti din ţară şi de la instanţele
judecătoreşti internaţionale, inclusiv judecătorii de instrucţie şi judecătorii
asistenţi ai Curţii Supreme de justiţie şi ai Curţii Constituţionale, precum
şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Colegiului de
calificare care nu au statut de judecător.
Calitatea corpului de magistraţi depinde în cea mai mare măsură de
procedura de numire şi avansare a membrilor acestuia.
În Republica Moldova această procedură este fixată de Constituţie
art. 116 şi de Legea cu privire la statutul judecătorului.
Condiţiile pentru a candida la funcţia de judecător sînt fixate în Legea
cu privire la statutul judecătorului art. 6. Astfel, la funcţia de judecător
poate candida orice cetăţean al Republicii Moldova, domiciliat permanent
pe teritoriul ei, care întruneşte următoarele condiţii:

41
0 are capacitate de exerciţiu;
1 este licenţiat în drept;
2 are vechime în specialitate juridică pentru funcţia care candidează;
3 nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;
4 cunoaşte limba;
5 este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei,
conform certificatului medical de sănătate.
Legea stabileşte şi un cens de vârstă pentru candidaţi: la funcţia de
judecător poate pretinde numai persoana care a atins vârsta de 30 de ani.
Totodată, se cere şi o anumită experienţă de muncă. Aşa, pentru numirea
în funcţia de judecător se cere o vechime în specialitate juridică de cel
puţin 5 ani, iar pentru a fi numit judecător al Curţii de apel sau judecător
al Curţii Supreme de justiţie se cere o vechime în muncă în funcţia de
judecător de cel puţin 6 ani şi, respectiv, 10 ani.
Pentru candidaţii la funcţia de judecător este prevăzută şi condiţia
susţinerii cu succes a examenului de capacitate.
Pentru candidaţii la funcţia de judecător de instrucţie persoana, în afara
faptului că trebuie să întrunească condiţiile generale înaintate faţă de toţi
candidaţii la funcţia de judecători, trebuie să aibă vechime în funcţia de
procuror, anchetator sau ofiţer de urmărire penală de cel puţin 5 ani ori de
judecător de cel puţin 3 ani.
Judecătorii instanţelor judecătoreşti, inclusiv ai judecătoriilor
specializate, şi judecătorii de instrucţie se numesc în funcţie din rândurile
candidaţilor la funcţia de judecător de către Preşedintele Republicii
Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii toate
acestea sînt fixate în Constituţia Republicii Moldova art. 116 alin.(2).
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, în termen de 10 zile de la
numirea în funcţie, în şedinţă solemnă în faţa Consiliului Superior al

42
Magistraturii, judecătorul este obligat să depună jurământul prevăzut de
Legea cu privire la statutul judecătorului art. 12.
După cum ştim judecătorii sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi
se supun numai legii.
Judecătorii pot fi independenţi, observăm din Legea cu privire la
statutul judecătorului, art. 17 unde avem această asigurare prin:
a) procedura de înfăptuire a justiţiei;
b) procesul de numire, suspendare sau demisie din funcţie;
c) declararea independenţei lor;
d) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată;
e) alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar,
crearea condiţiilor organizatorice şi tehnice favorabile activităţii
instanţelor judecătoreşti;
f) asigurarea materială şi socială a judecătorului.
g) alte măsuri, care sînt prevăzute de lege.
Dar inamovibilitatea judecătorului o găsim în art. 18 alin. (1) care ne
spune că: judecătorul instanţei judecătoreşti este inamovibil pe perioada
exercitării funcţiilor. Unde împuternicirile lui pot fi suspendate în baza şi
în modul stabilit de lege.
Iar art. 19 ne vorbeşte despre inamovibilitatea judecătorului şi anume:
alin. (1) personalitatea judecătorului este inviolabilă;
Inviolabilitatea judecătorului se extinde asupra locuinţei şi localului lui de
serviciu, mijloacelor de telecomunicaţie care sînt folosite de el.
Datorită inviolabilităţii judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru
opinia sa exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărârea pronunţată
dacă nu va fi stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz
criminal. Dacă judecătorul este reţinut în cazul în care este bănuit că a
săvârşit o infracţiune urmează să fie imediat după identificare.
Judecătorul poate fi arestat numai cu sancţiunea Procurorului General.

43
Articolul 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului stabileşte
condiţiile de incompatibilitate a mandatului de judecător. Astfel,
judecătorul nu este în drept:
0 să ocupe orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia
activităţii didactice şi ştiinţifice;
1 să fie deputat în Parlament sau consilier în autoritatea
administraţiei publice locale;
2 să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-politice sau să
depăşească activităţi cu caracter politic, să colaboreze la activităţi ce
contravin jurământului de judecător;
3 să desfăşoare activitate de întreprinzător;
4 să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase.
Legea oferă judecătorului dreptul de a colabora la publicaţii de
specialitate cu caracter literar, ştiinţific sau social ori la emisiuni
audiovizuale, fiindu-i interzis ca în studiile, articolele şi interviurile sale
să se pronunţe cu privire la probleme curente de politică internă.
Propunerea privind eliberarea judecătorului din funcţie este înaintată de
Consiliul Superior al Magistraturii Preşedintelui Republicii Moldova sau,
după caz, Parlamentului.
Legislaţia admite şi încetarea activităţii de judecător în urma demisiei.
Articolul 26 din Legea cu privire la statutul judecătorului defineşte
demisia ca fiind plecarea onorată sau înlăturarea onorată a judecătorului
din funcţie, dacă acesta, în exerciţiul funcţiunii şi în afara relaţiilor de
serviciu, nu a comis fapte ce discreditează justiţia sau compromit cinstea
şi demnitatea de judecător.

44
Capitolul III: Rolul şi importanţa Instanţelor Judecătoreşti în
asigurarea ordinii de drept.

3.1. Cadrele Justiţiei – Piloni ai reforme judiciare.

Reforma judiciară şi de drept este o parte vitală a tranziţiei generale

deoarece ea prevede cadrul structural atît pentru reforma economică,
juridică cît şi pentru alte domenii. Un sistem judiciar viabil este necesar
pentru a atrage investiţiile, a combate corupţia, a proteja drepturile
omului. Orice reformă a sistemului de justiţie înseamnă delimitarea puteri
şi influenţei. Aş spune că aceasta ar fi schimbarea atitudinii faţă de putere
şi influenţă atît din partea cetăţenilor cît şi din partea statului. Fiecare din
părţi caută precedent şi se mulţumeşte cu rezultatele obţinute, bazându-se
pe tradiţiile trecutului sau pe perspectivele viitorului. Nici un sistem de

45
drept nu apare spontan. Cu atît mai mult un sistem nou de justiţie nu
poate apărea din nimic. De regulă acest sistem se construieşte pe
numeroase obiceiuri, tradiţii, religii şi precedente. Şi dacă sistemul de
justiţie ca sistem deschis are o dinamică ce permite transformări frecvente
şi care l-ar putea bloca pe el însuşi, atunci el va fi protejat şi promovat pe
viitor. Iar dacă acest sistem nu este eficient într-o perioadă de timp sau îşi
pierde însemnătatea, atunci misiunea revine reformatorilor şi este de a
asigura adoptarea necesară continuării funcţionari sistemului şi
consolidări principiilor sănătoase înlăturând din acest proces interesele, a
căror împlinire nu ar prezenta un pas înainte.
Scopul oricărei reformei judiciare este şi rămâne de a transforma
sistemul juridic de la o lege autocrată şi o economie centralizată spre o
lege a justiţiei şi o economie a unei pieţii libere. În mod cert această
tranziţie îndeamnă spre o schimbare radicală a modului de a gândi şi a
acţiona. Activitatea Ministerului Justiţiei ca parte a puteri executive şi a
justiţiei ca putere separată a statului ţine seama de două adevăruri de
necontestat.
Ministerul Justiţie a promovat şi promovează politica reformatoare
a Guvernului privind cadrul legislativ în care se manifestă puterea
judecătorească dar nu a avut, nu are şi nici nu trebuie să aibă dreptul de a
interveni în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Rezultatele reformelor în domeniul justiţiei devin evidente nu peste
o zi, dar nici perioada de 5 ani nu este suficientă pentru a reflecta
complexitatea problemelor specifice, chiar uneori apar şi inerţii în
mentalitate şi în comportament ce fac rezultatele scontate să apară mult
mai târziu decît neaşteptate. Cu toate acestea au fost înregistrate succese
importante în opera legislativă reformatoare. Cadrul legislativ elaborat în
anii 1994-1996 a asigurat într-o anumită măsură reglementarea proceselor
din societate în spiritul tradiţiilor democratice. O realizare importantă a

46
fost adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994, Legii
Republicii Moldova cu privire la reorganizarea sistemului instanţelor
judecătoreşti din 29 mai 1999, Legii Republicii Moldova cu privire la
statutul judecătorului din 20 iulie 1995, Legii Republicii Moldova cu
privire la Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor din 19 iulie
1996, Legii Republicii Moldova cu privire la Colegiul Disciplinar şi la
Răspunderea Disciplinară a judecătorilor din 19 iulie 1996, Legii
Republicii Moldova cu privire la procuratură din 29 ianuarie, Legii
Republicii Moldova cu privire la avocatură din 13 mai 1999. Totodată
este adevărat că orice lege funcţionează eficient şi nu rămâne doar o
declaraţie atunci cînd există o putere judecătorească , consolidată şi
independentă.
Puterea judecătorească independentă reprezintă un mijloc de
protecţie a drepturilor legale care însuflă siguranţa şi liniştea membrilor
societăţii,48 indiferent dacă este vorba despre drepturile fundamentale ale
omului sau despre securitatea juridică în raporturile economice. Luînd în
consideraţie faptul că marea măsură Ministerului Justiţiei îi revine sarcina
de a asigura cetăţenilor o justiţie promtă şi echitabilă, independentă şi
imparţială, este important să ne întrebăm care este rolul pe care l-am juca
la consolidarea la aceste independenţe şi imparţialităţi.
Condiţiile de existenţă ale unei puteri judecătoreşti independente
presupun asigurarea şi gestionarea unitară şi raţională a resurselor umane
în domeniul autorităţilor judecătoreşti, al magistraturii în general. Şi tot
aceste condiţii de existenţă presupun un şir de premise dintre care aş
putea menţiona următoarele:
- selectarea judecătorilor,
- numirea în funcţie a judecătorilor;
- relaţie judecător procuror;
48
Apetrei Mihail. Op cit.-Bucureşti:1999. pag.145.

47
- responsabilitate, eficienţa şi darea de seamă a judecătorilor;
- instruirea şi perfecţionarea nivelului profesionist al cadrelor justiţiei.
Una din problemele stringente în cadrele justiţiei prezintă selectarea
judecătorilor, iar atunci cînd se abordează problema corpului judecătoresc
cu judecători se mai pun şi astfel de întrebări:
Ce fel de persoană dorim să avem în calitate de judecător, luînd în
considerare faptul că această funcţie să devină mai pronunţată şi mai
influentă ?
Care sînt criteriile moderne de selectare în această funcţie?
Care sînt calităţile ideale ale judecătorului? Fără îndoială, selectarea
judecătorului este o premisă importantă a constituirii şi promovării a
independenţei judecătorului. Este necesar ca selectarea judecătorului să se
bazeze pe calificare, onestitate, competenţa acestora, precum şi pe
experienţa lor de viaţă. În cadrul unei democraţii excluderea practicii de
desemnare a judecătorului rezultînd din viziunile politice ale
candidatului. Nu întîmplător simbolul justiţiei zeiţa Themis are o
semnificaţie deosebită: balanţa şi eşarfă care acoperă ochii sugerează
funcţia esenţială a judecătorului, acea de a spune adevărul, în condiţii de
independenţă şi imparţialitate.
În examinarea cauzelor, judecătorul trebuie să cîntărească
drepturile şi interesele fiecărei părţi fără să ţină seama de consideraţiunile
străine a procesului, oricare ar fi ele; sabia semnifică executarea silită.
Hotărîrea fără executare ar rămîne o simplă părere a judecătorilor şi ideea
justiţiei nu se va realiza pe deplin. Deaceea în viitor judecătorul să de-a
dovadă de cunoştinţe, echilibrare, curaj, obiectivitate, înţelegere, erudiţie
pentru că acestea sînt premisele unui proces echitabil şi ale unei hotărîri
demne de încredere.
Aş mai adăuga la aceste criterii inerente un judecător care într-un
fel depăşesc limitele legi ca: iscusinţa de a dialoga cu oamenii, interesul

48
faţă de funcţia sa interesul de a cunoaşte mai mult, răbdare şi amabilitate
cultivarea abilităţii de conducător. Dar nu în ultimul rînd după părerea
mea trebuie să vorbim despre dorinţa de a munci şi capacitatea de muncă
a judecătorului. Probabil, astfel de calităţi sînt solicitate de către
societatea şi trebuie să ţinem cont de acest fapt. În Moldova legislaţia
corespunde exigenţilor timpului, dacă analizăm situaţia acestui capitol
atunci selectarea nu ţine de competenţa exclusivă a legislativului, dar de
competenţa exclusivă a executivului, în primul rînd de competenţa
Consiliului Superior al Magistraturii, care este garantul independenţei al
autorităţii judecătoreşti.
Un pilon de bază pentru asigurarea unei justiţiei independente îl
constituie numirea în funcţie de judecător. Pentru ca sistemul de numire
în funcţie să fie rezultativ el este izolat de orice amestec politic şi numirea
este efectuată doar în baza meritelor candidatului, şi nu a simpatiilor
politice actuale sau sub presiune. Acest lucru se întîmplă deoarece
judecătorul nu ar trebui să facă o opţiune politică în exercitarea
atribuţiilor sale, nu trebuie să urmărească un scop, ci trebuie să aplice
legea sau să controleze aplicarea ei. Cel mai efectiv sistem de recrutare
este cel de numire. Conform Legii cu privire la statutul judecătorului din
1995, judecătorii instanţelor judecătoreşti, inclusiv a judecătoriilor
specializate se numesc în funcţie din rîndurile a candidaţilor la funcţie de
judecător de către Preşedintele Republicii Moldova la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii, iar judecătorilor Curţii Supreme de
Justiţie sînt numiţi de către Parlament, la propunerea Consiliului Superior
al Magistraturii, după consideraţiunile domnului Ion Morei această
procedură trebuie revăzută.
Legislaţia Republicii Moldova garantează durata exercitării
funcţiei pînă la vîrsta obligatorie de pensionare ceea ce înseamnă că
eliberarea din funcţie în această perioadă nu se pote dispune decît prin

49
motive expres prevăzute de lege.49 Principiul inamovibilităţii este unul
din corectivele cele mai esenţiale menite să asigure independenţa
Magistraţilor. În Republica Moldova principiul inamovibilităţii a devenit
un principiu constituţional, înscris în art. 116 alin (1). Textul precizează
că promovarea şi transferarea judecătorilor se fac numai cu acordul
acestora, iar sancţionarea judecătorilor poate fi dispusă în condiţiile legii.
Deci am făcut un pas considerabil în promovarea reformelor
constituţionalizînd elementele clasice ale independenţei personale ale
judecătorului: inamovibilitatea, inviolabilitatea, promovarea şi
transferare.
O etapă de bază a reformei judiciare a constituit-o relaţia judecător
procuror. Ministerul Justiţiei a urmărit adoptarea reglementărilor care să
asigure realizarea obiectivelor strategice: creşterea calităţii structurale a
sistemului printr-o reorganizare judecătorească realistă, creşterea calităţii
funcţionale prin atragirea în sistem a unor resurse umane de valoare şi în
al treilea rând adaptarea mecanismelor procedurale la solicitările relevate
de evoluţia societăţii. Dintre prevederile cele mai importante trebuie
subliniate prin definirea în conformitate cu art. 114 al Constituţiei
Republicii Moldova48 a puterii judecătoreşti şi a rolului acesteia de a
înfăptui justiţia şi din acest punct de vedere, legea a prevăzut că din
puterea judecătorească fac parte numai instanţele judecătoreşti în timp ce
sistemul organelor procuraturii fac parte din autoritatea judecătorească în
sens larg. Pentru ca relaţia judecător procuror să devină mai semnificativă
şi să nu apară efectul scăderii a autorităţii judiciare este important ca
procurorii să nu fie vizaţi ca actori secundari ai sistemului judiciar. Astfel
s-a elaborat un proiect de legi pentru modificarea şi completarea
Constituţii Republicii Moldova. Având ca scop perfectarea continuă a
49
Revista Naţională de Drept.Nr 9(12) Chişinău:2001 pag 20.
48
50 Constituţia Republicii Moldova,adoptată la 29 iulie 1994 intrată în vigoare la 27 august
1994//M.O.al Republicii Moldova.-Chişinău.,1994.-august.-p.5-31. pag52.

50
reformei judiciare şi de drept, inclusiv a legislaţii privind înfăptuirea
justiţiei din Republică optimizarea structurii instanţelor judecătoreşti,
modificarea statutului procuraturii în conformitate cu exigenţile unui stat
de drept pentru respectarea angajamentelor de către Republica Moldova
la moment aderării la Consiliul Europei.
Un loc aparte în cadrul proiectului îi revine statutului procuraturii care se
propune a fi definit de cel existent la moment, elementele cheie acestei
modificări fiind atribuite procurorului statutului de Magistraţi şi stabilirea
autorităţi Ministerului Justiţiei. Astfel modificarea şi completarea
Constituţiei Republicii Moldova, Legii cu privire la statutul judecătorului
din 1995, Legii cu privire la organizarea judecătorească din 1995, Legii
cu privire la Curtea Supremă de Justiţie din 1996, au adus principii
structurale şi funcţionale moderne, care vor da expresie principiului
constituţional ale autorităţii Ministerului Justiţiei asupra sistemului
organelor procuraturii.
Vor conferi substanţă statutului magistratului ce vor deschide o
nouă perspectivă asupra managementului instanţelor, procuraturilor şi
resurselor umane. Aceste modificări vor spori randamentul de utilizare a
personalului judecătoresc şi cel al procuraturii, vor schimba pozitiv
statutul magistrului care a cunoscut echilibrarea mult aşteptată între
obligaţii şi drepturi după adăugarea numeroaselor facilităţii, menite să
asigure o exigenţă decentă, o flexibilitate a mecanismelor de management
şi gestiune a problemelor sistemului de Justiţie. În procedura judiciară
judecătorii, procurorii şi avocaţii au sarcini diferite, dar totuşi acestea sînt
compatibile în unele aspecte în ceea ce priveşte aplicarea de drept. Aşadar
nu pot exista obiecţii la faptul că aceste trei grupuri profesionale sînt
tratate în comun. Dimpotrivă acestea ar avea un avantaj, deoarece în grup
învaţă să cunoască şi să respecte modul de lucru al celuilalt. În afară de
aceasta devine necesar ca judecătorii să fie preluaţi din alte profesii de

51
asemenea din rândurile procurorilor. Distanţa dintre judecător şi procuror
necesară în practica cotidiană nu trebuie să fie afectată de faptul că o
persoană sau alta a activat întrecut în alt domeniu. Simţindu-se
necesitatea tot mai acută de creştere a capacităţii de apărare socială, se
examinează posibilitatea întăririi sistemului judiciar prin încădrarea în
cadrul instanţelor judecătoreşti a poliţiei judiciare pentru realizarea cu
mai mare uşurinţă a controlului riguros asupra activităţii de cercetare
penală cât şi pentru conceperea şi punerea în practică a unei strategii
unitare în combaterea fenomenului infracţional. Recunoaştem că
problemele se abordă şi astăzi în acelaşi fel, numai cu un salariu
corespunzător se poate de asigurat un corp de magistraţi de elită. Iar
existenţa unui asemenea corp ar duce la serioase avantaje societăţii.
Numai în momentul unde salariile magistraţilor vor fi la un nivel foarte
ridicat se va constata un proces invers care ar asigura cel mai valoros corp
de jurişti şi deci calitatea actului de justiţie. Trebuie recunoscut că în lipsa
unui salariu corespunzător a onorurilor şi distincţiilor ce se cuvin
magistraţilor cresc riscurile corupţiei, mai ales în condiţiile în care
interesele particulare foarte puternice conduc la crearea unor grupuri de
presiune care caută să acţioneze în toate domeniile chiar şi în cel al
Justiţiei. În acest context trebuie de menţionat că problema devine
presantă din cauza situaţiei economice din ţară cu toate acestea că
proiectul legii cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei
Republicii Moldova sînt propuse rectificări referitor la resursele
financiare ale instanţelor judecătoreşti. În acest sens stipulând expres că
resursele financiare urmează să fie alocate într-un volum care va fi
capabil să asigure înfăptuirea completă şi imparţială a justiţiei. Totodată
putem menţiona că un fapt numai puţin important în activitatea
judecătorilor îl constituie responsabilitatea, însăşi independenţa
judecătorilor presupune un nivel profesional de responsabilitate şi moral

52
înalt al judecătorilor. Judecătorul exercită activitatea sa nu la discreţia
proprie şi trebuie să se comporte şi-n afara funcţiei sale în aşa mod încât
să nu fie pusă în pericol încrederea în independenţa şi responsabilitatea
sa. De acea el este subiectul unui şir de obligaţii profesionale, care
deseori sînt rezumate din noţiunea de “etică judiciară” ce cuprinde nu
numai obligaţiile morale, dar şi cele juridice. Respectarea acestor
obligaţii juridice este realizată în caz de necesitate prin intermediul
măsurilor de supraveghere internă sau a măsurilor disciplinare.
Supravegherea internă constă în: atribuţia de a face observaţie la modul
neregulamentar de efectuare a unei afaceri oficiale şi de a soma
soluţionarea ne întârziată a afacerilor oficiale. Măsurile oficiale pornesc
de la premisa vinovăţiei judecătorului şi pot fi aplicate până la destituirea
acestuia din funcţiei. Misiunea specifică a magistraţilor impune şi reguli
de conduită care presupun că odată intrat în ordinul judecătoresc,
magistratul a acceptat toate îndatoririle misiunii sale, atât în viaţa publică
şi-n relaţiile sociale cât si-n viaţa privată. Aşa fiind magistratul datorează
funcţiei sale, timpul, energia, cunoştinţele şi experienţa sa, dar şi toată
independenţa pe care o asigură legea şi care trebuie să fie nu numai
mândria ci şi potenţialul intelectual al său, după cum trebuie să fie
obiectiv, îngăduitor şi imparţial. El trebuie tot odată să fie modelul
omului datoriei deoarece în activitatea sa este chemat să constate dacă cei
care vin în faţa sa au făcut sau nu datoria propriu zisă. Probabil ar trebui
să ne lărgim imaginea asupra statutului magistraţilor care ar cuprinde o
serie de numeroase principii:
- Magistratul trebuie să apere supremaţia legii;
- Magistratul trebuie să apere independenţa puterii judecătoreşti;
- Magistratul trebuie să apere prestigiul puterii judecătoreşti;
- Magistratul trebuie să promoveze imparţialitatea justiţiei;
- Magistratul trebuie să apere egalitatea cetăţenilor în faţa legii;

53
- Magistratul trebuie să apere exercitarea dreptului la apărare;
- Magistratul trebuie să fie modelul de responsabilitate, de auto
disciplină şi auto control.
Este posibil ca prin ne îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce le
revin să fie prejudecaţi. Nu se poate admite ca judecătorii să nu poată fi
supuşi răspunderii disciplinare.51 Aceasta ar însemna că sistemul este
inificient şi ar permite activitatea unor judecători incompetenţi şi ne
disciplinaţi. Totodată faţă de judecători nu pot fi aplicate ne întemeiate,
neprevăzute de lege fără respectarea procedurilor şi garanţiilor existente.
Tot aici ar fi necesar de menţionat că reieşind din obligaţiile asumate faţă
de Consiliul Europei, soluţia acestei probleme a fost reflectată atât în
prevederile Constituţiei, cât şi-n Legea cu privire la Statutul
Judecătorului. Stabilirea echilibrului corect şi adecvat dintre
responsabilitate şi independenţă nu este uşoară. Principiul de călăuză este
acela că asemenea împuterniciri trebuie de utilizat economic şi în
deosebi împuternicirea extremă de a elibera din funcţie este rezervată
doar pentru cele mai serioase deficienţe, cum ar fi activitatea criminală
sau incapacitatea mintală, dar trebuie să recunoaştem că plângerile
serioase despre incompetenţă sau subiectivitatea judecătorilor trebuie
luate cu adevărat în consideraţie, deoarece acest lucru poate submina
încrederea publică. Justiţia trebuie să fie exercitată în strictă conformitate
cu prevederile legale, să poarte un caracter public, transparent, ceea ce
modelează opinia publică şi desigur credibilitatea puterii judecătoreşti.
Justiţia, judecătorul trebuie să-şi dea darea de seamă despre activitatea sa
în faţa cetăţenilor societăţii. Încrederea societăţii în exercitarea unei
justiţiei echitabile, independente şi imparţiale este direct proporţională cu
gradul de publicitate şi ataşamentul judecătorilor în examinarea cauzelor
şi adoptarea deciziilor faţă de principiile menţionate. Totodată judecătorul
51
Bunici Petre. Op cit.- Bucureşti : 2003 pag.128.

54
urmează să examineze cazurile şi să adopte deciziile în strictă
conformitate cu prevederile legale şi nu poate fi supusă influenţei sau
presiunii opiniei publice. Dacă puterea judiciară prin activitatea sa nu
dovedeşte societăţii independenţa, imparţialitatea şi responsabilitatea sa
încrederea cetăţenilor dispare. La acest capitol am putea spune că tot mai
insistent îşi face loc în recomandările internaţionale o cerinţă legată de
independenţa necesitatea ca formare a magistraţilor să fie organizată la un
nivel superior şi suficient de înalt dat fiind faptul că ignoranţă şi
iresponsabilitate sânt în felul lor surori cu dependenţa şi cu supunerea
degradantă cu prăpastia necunoaşterii şi cu încălcarea legii. O bună
pregătire a magistraţilor nu presupune doar cunoaşterea legislaţiei de
către aceştia. Mult mai important este capacitatea de a aplica corect
legile, capacitatea care depinde de calităţile morale ale magistrului
precum şi de o bună cunoaştere a societăţii şi a problemelor existente. În
acest sens studiile Universitare nu sânt suficiente pentru un judecător
calificat, procuror sau avocat. Conştienţi de acest fapt în anul 1996 s-a
înfiinţat centru de perfecţionare a cadrelor Justiţiei. La momentul actual
funcţionează ca o instituţie Post Universitară asigurând pregătirea
continuă a cadrelor. Este discutabilă afirmaţia că Guvernul nu trebuie să
se implice în pregătirile magistraţilor. Guvernul este interesat ca puterea
judecătorească să funcţioneze eficient, să fie independentă, să fie asigurat
accesul liber la Justiţie, pentru că Guvernul în faţa Consiliului Europei
este responsabil şi-n faţa altor organe internaţionale de respectarea acestor
drepturi fundamentale ale omului. Pregătirea continuă a judecătorilor,
procurorilor şi a avocaţilor s-a realizat nu numai prin intermediul
centrului de perfecţionarea, dar şi prin diferite forme de seminare şi sub
autoritatea instanţelor judecătoreşti ierahic superioare. Extrem de
important pentru crearea unei puteri judecătoreşti este formarea
profesională a magistraţilor, motiv pentru care programul actualii

55
guvernări a fixat printre obiectivele sale crearea dezvoltarea şi
consolidarea Institutului Naţional al Magistraturii. Trebuie să menţionăm
faptul că a fost elaborat proiectul Hotărâri Guvernului Republicii
Moldova cu privire la crearea Institutului Naţional al Magistraturii ca
unica instituţie pentru selectarea şi formarea profesională a magistraţilor
în acord cu principiul independenţei şi imparţialităţii Justiţiei. Pe lîngă
Institutului Naţional al Magistraturii va fi infienţată şi şcoala naţională a
grefierilor şi a personalului auxiliar de specialitate. Necesitatea creării
unei astfel de instituţii se justifică prin faptul că toate activităţile de
instruire promovate de Centrul de perfecţionare sau axat în mare măsură
pe perfecţionarea judecătorilor, procurorilor şi a avocaţilor aflaţi deja în
funcţie.52 În Republica Moldova nici odată nu a existat o instituţie Post
Universitară, care ar oferi pregătire esenţială a magistraţilor din aceste
considerente în anul de studii 2000-2001 a fost lansată iniţiativa de a întra
auditori judiciari din Moldova la Institutului Naţional al Magistraturii din
România. În anul de studii 2001-2002 această cooperare a continuat şi
acest moment ne-a impus crearea unei astfel de instituţii la noi. De
asemenea este cert faptul pregătirii insuficiente a cadrelor de grefierii şi a
altor specialişti auxiliari. Cu toate că în România există şcoala naţională a
grefierilor unde la fel am trimite cadrele noastre există unele obstacole
financiare ce nu permit acest lucru. Institutului Naţional al Magistraturii
v-a desemna noi strategii în pregătirea profesională a magistraţilor care la
rândul lor se vor încadra perfect în continuarea reformei sistemului
judiciar. Rolul acestor instituţii vor fi în primul rând unul din obiectivele
propuse pentru pregătirea viitorilor magistraţi şi v-a consta în cursuri
speciale pe o durată mai îndelungată de instruire teoretică şi practică
astfel magistraţi numiţi în funcţie nu vor mai avea nevoie de stagiere, iar
ele vor fi mai puţin îndelungate.
52
Revista Naţională de Drept.Op.cit –Chişinău: 2001 pag.22.

56
 Al doilea obiectiv urmăreşte perfecţionarea profesională a magistraţilor
aflaţi în funcţie prin formă de cursuri de perfecţionare şi seminare. Deci
observăm că se urmăreşte un singur scop, care presupune crearea la noi în
ţară cadre de înaltă calificare unde pe parcurs vor completa corpul
magistraţilor şi vor corespunde cerinţelor pentru funcţiile propriu zise.
Menţionăm faptul că Consiliul Europei joacă un rol deosebit în cadrul
reformei din Republica Moldova. În cadrul cooperării
interguvernamentale a Republicii Moldova cu Consiliul Europei în
special în cadrul programului de activităţi pentru dezvoltarea şi
consolidarea stabilităţii democratice. În ultimii ani au fost efectuate multe
activităţii iminente pentru judecători, procurori şi avocaţi în Republica
Moldova. O atenţie deosebită a fost acordată perfecţionării cadrelor prin
diferite forme: de seminare bilaterale, mese rotunde şi întâlniri în cadrul
cărora a fost posibilă conlucrarea experţilor Consiliului Europei cu
experţi naţionali sau efectuat un şir de vizite de studii şi instruire cu
scopul de a oferi juriştilor din Republica Moldova ocazia de a se
familariza cu metodele de lucru a colegilor lor din statele membre şi de a
obţine informaţii cu privire la anumite subiecte de interese specifice
pentru funcţia care o deţin. Ar trebui de menţionat profundul respect
pentru sportul considerabil al Consiliului Europei şi a altor organizaţii
internaţionale în pregătirea cadrelor de justiţiei care până la urmă sânt
acei care înfăptuiesc buna administrare a justiţiei. În acelaş timp
profetând de acest prilej ar fi de dorit ca înalţii reprezentanţii ai
Consiliului Europei şi al altor organizaţii internaţionale să-şi
împărtăşească experienţa bogată şi multilaterală în domeniu şi să acorde
suport consultativ metodic, financiar şi de al ordin pentru optimizarea şi
eficientizarea sistemului judecătoresc din Moldova, consolidarea
independenţei, dar în acelaş timp şi a responsabilităţii judecătorilor şi să
depăşim fenomenul catastrofal pentru calitatea justiţiei, neîndeplinirea în

57
masa hotărârilor judecătoreşti şi să ne acorde sprijinul la fondarea şi
activitatea Institutului Naţional al Magistraturii într-u perfecţionarea
nivelului profesional al judecătorilor, procurorilor şi a avocaţilor şi a
grefierilor, dar şi pentru ameliorarea radicală a activităţii de selectare a
lor.
În concluzie se poate de afirma că: Ministerul Justiţiei a realizat într-o
anumită proporţie sarciniile ce reveneau din programele de guvernare şi
pe viitor se v-a întâmpla acelaşi lucru îndeplinindu-şi rolul său
fundamental de vector al reformei Justiţiei care la rândul său presupune
consolidarea şi cadrelor justiţiei-realii piloni a acestei reforme.

3.2. Autoritatea Judecătorească – garant al protecţiei drepturilor

omului şi libertăţilor fundamentale.

Destramarea U. R. S. S. a creat condiţii favorabile instituirii

valorilor democratice inerente fiinţei umane. Mişcarea antitolitară
îmbinată pe plan mondial de sporire a garanţiilor respectării Drepturilor
Omului au determinat Republica Moldova să i-a calea democratizării, a
stabilirii unor mecanisme viabile de protecţie a Drepturilor Omului şi de
afirmare a fiinţei umane ca valoare supremă. Ţinându-se cont de noile
realităţii s-a procedat la modificarea cadrului legal fiind remarcat în acest
sens contribuţia masivă a democraţiilor occidentale la racordarea
legislaţiei Republicii Moldova la standartele internaţionale. În contextul

58
noilor transformării un rol important revine Instanţelor Judecătoreşti ca
garant al legalităţii.53 Declaraţia de independenţă din anul 1991, 27 august
şi constituirea unei statalităţii distincte aveau menirea de forma
mecanismele statului de drept şi de a consacra principiile legalităţii,
pluralismul politic separaţilor şi colaborării ramurilor puterii de stat
protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, accesul la justiţie. Pe
parcursul celor 14 anii de independenţă sau produs mari transformării
sociale pozitive, dar totodată şi negative. Cu regret nu sau putut evita
conflictele violente, concentrarea frauduloasă a bunurilor publice în
mâinile unor proprietari apăruţi peste noapte, sărăcirea completă a
populaţiei. În pofida libertăţilor descoperite de populaţie, tranziţia ţării
noastre la o democraţie mai prosperă rămâne a fi incompletă de menţionat
că reforma judiciară şi de drept este componenta principală a procesului
de tranziţie la o societate democratică deoarece ea priveşte toate
domeniile vieţii sociale. Un sistem judiciar viabil este necesar şi pentru a
trage investiţiile, a combate corupţia, a proteja eficient drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului. Sistemul juridic care a dominat în
ţara noastră poate fi caracterizat printr-o putere de stat excesivă cu o
procuratură dură şi cu organisme juridice slabe, judecătorii, procurorii,
ofiţerii de urmărire penală şi alte categorii de jurişti serveau în primul
rând sistemul planificat centralizat, hiperidiolizat pentru a susţine
scopurile şi interese regimului totalitar şi al nonmenclaturii. În această
perioadă instanţele de judecată nu erau recunoscute ca o ramură a puterii
de stat ci ca o continuare a altor puteri. Instanţele judecătoreşti erau
orientate astfel încât în adoptarea hotărârilor să se conducă de conştiinţa
revoluţionară de clasă iar mai apoi de conştiinţa socialistă. Cu drept
cuvânt instanţa de judecată era privită de către cetăţeni ca un instrument
represiv al regimului. Sistemul vechi a lipsit cetăţenii de instrumentele
53
Orîndaş Victor. Op cit.- Chişinău : 2001 pag.24.

59
instituţionale procedurale şi legislative necesare, menite să protejeze
drepturile generale şi individuale ale omului. În condiţiile noi legea
regimului totalitar, autocratic şi centralizat urma să fie înlocuit cu o lege a
justiţiei care operează în mod obiectiv şi este bazată pe cunoaşterea
dreptului, este accesibilă eficientă transparentă previzibilă protejează
proprietatea privată, drepturile generale şi individuale ale omului,
interesele legale. În mod cert această tranziţie presupune schimbarea
radicală a modului de elaborare şi adoptare a legilor, a modalităţilor de
aplicare de către judecător, procurorii şi avocaţii precum şi perceperea lor
de către public. Reorganizarea sistemului judiciar a început la 27 august
1996 prin descentralizarea sistemului judiciar şi demonopolizarea puterii
judiciare. În sistemul judiciar au apărut instanţe noi: Curtea de Apel,
Tribunalele care mai apoi au fost înlăturate şi Instanţele judecătoreşti
specializate. A fost format Consiliul Superior al Magistraturii şi Colegiile
Disciplinar şi de Calificare, menite să asigure autoadministrarea însă
trebuie să menţionăm că reforma judiciară şi drept îşi are începutul în
primele luni ale anilor nouăzeci. Deja la 28 iulie 1990 Parlamentul de
legislatura a XII a adoptat Hotărârea privind aderarea Republicii Moldova
la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de către ONU la
10 decembrie 1948 şi ratificarea Pactelor Internaţionale cu privire la
drepturile politice şi civile, precum şi cele economice, sociale şi culturale
adoptate de către ONU 19 decembrie 1966 prin aceasta angajându-se să
formeze baza legislativă şi mecanismele juridice necesare protejării
drepturilor şi libertăţilor omului. Pornind de la faptul că în perioada de
tranziţie de la sistemul totalitar şi economia centralizată la un stat
democratic şi la economia de piaţă este absolut necesară formarea noilor
mecanisme juridice: o autoritate judecătorească independentă, o presă
liberă şi un mecanism de protejare a Drepturilor Omului, Parlamentul a
adoptat la 27 iulie 1990 istoricul act cu privire la puterea de stat, prin care

60
a proclamat separaţia puterilor de stat , puterea legislativă, puterea
legislativă şi puterea judecătorească astfel punând începutul consolidării
acestor trei ramuri ale puterii de stat. Prin acest act Parlamentul a stabilit
bazele formării puterii judecătoreşti ca o ramură a puterii de stat,
menţionând că puterea judiciară este subordonată numai legii. Cetăţenii
sânt egali în faţa legii şi a judecăţii. Amestecul în înfăptuirea justiţiei este
inadmisibil.54 Ulterior a fost adoptată concepţia reformei judiciare şi de
drept, a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova precum şi un şir de
legii menite să reglementeze activitatea instanţelor judecătoreşti şi
instituţiilor de drept. Astfel prin baza legislativă s-a conştientizat că
Justiţia constituie monopolul statului de drept, deci nici o altă autoritate
nu poate înfăptui justiţia. Sistemul unic şi sedentar. Pe lîngă principiile
menţionate actele normative numai consacră înfăptuirea justiţiei în
numele legii, dreptul la apărare, prezumţia nevinovăţiei, egalitatea
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice interzicerea de înfiinţare a
instanţelor extra ordinare, independenţa şi inamovibilitatea magistraţilor
şi supunerea acestora numai legii. Garantarea exercitărilor căilor de atac
ş.a. a fost formată Curtea Constituţională care deşi nu face parte din
sistemul judecătoresc trebuie recunoscută ca o instanţă judecătorească de
apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. A fost
implementat controlul Constituţional de stat. Pe parcursul acestor anii s-
au făcut paşi concreţi pentru asigurarea accesului cetăţenilor la justiţie.
Adoptând la 24 februarie 1993 Legea pentru soluţionarea litigiilor
individuale de muncă. Parlamentul a abrogat listele conţinând sute de
categorii de funcţionari cărora le era interzis accesul în instanţele de
judecată pentru rezolvarea litigiilor de muncă. Accesul liber la justiţie
reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului în art. 20 din
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. Dreptul la
54
Păvăleanu Vasile, Drept procesual penal.- Bucureşti :Lumina Lex. 2001 pag.260.

61
justiţiei este un drept universal legiferat în art. 14 al Pactului cu privire la
drepturile civile şi politice şi-n art. 6 alin (1) al Convenţii Europene
pentru apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale. Potrivite
acestor standarte implementate în statul nostru oricine are acces la
justiţie: cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii,
persoane fizice şi juridice. Acest principiu permite accesul la justiţie
pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi ar cărui interes legitim fără
deosebiri dacă aceasta rezultă din Constituţie sau din alte Legi.
Posibilitatea sesizării justiţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii
directe fie pe orice cale procedurală, inclusiv pe calea ridicării excepţiei
de ne constituţionalitate. Atât Curtea Constituţională cât şi Curtea
Supremă de Justiţie în mai multe Hotărâri sau pronunţat pentru crearea
condiţiilor necesare asigurării accesului liber la justiţiei interpretând art.
20 din Constituţiei Curtea Constituţională a menţionat că aceste prevederi
din Constituţia Republicii Moldova garantează titularilor accesul liber la
justiţiei în soluţionarea litigiilor de muncă. În proces drept nu poate fi
limitat nici o lege. Actele administrative emise de Parlament, Preşedintele
Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres
de normele constituţionale sau legislative şi ţin de alegere şi distituirea
din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui
interes politic şi public de deosebit, nu pot face obiect al controlului
constituţionalităţii la realizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept. Astfel
prin această hotărâre Curtea nu numai că a interpretat Constituţia în
aspectul realizării, dreptului la justiţiei, dar şi s-a pronunţat pentru
necesitatea stabilirii prin lege a persoanelor publice faţă de care nu pot fi
stabilite reguli speciale de procedură, având în vederea înfăptuirea de
către aceste persoane a unor acţiuni exclusiv politice. Printr-un şir de
hotărâri Curtea Constituţională a declarat ne constituţional acele acte

62
normative care încălcau prevederile art. 54 din Constituţie privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi cum ar fi: dreptul
la libera circulaţie, dreptul la proprietate, dreptul la unele asigurări sociale
de stat ş. a. . Exercitarea accesului privind dreptul la justiţie inserează şi
dreptul de ataca orice hotărâre judecătorească într-un ierarhic
superioară.55 În vechiul sistemul acest drept era limitat. Mii de persoane
atât în cauzele penale cât şi-n cauzele civile erau lipsite de dreptul de a
depune recurs. Controlul legalităţii sentinţelor şi hotărârilor judecătoreşti
depindea de voinţa subiectivă a câţiva funcţionari. Acum situaţia este
diferită existând posibilitatea de a ataca cu apel sau cu recurs orice
hotărâri a instanţei judecătoreşti. Curtea Constituţională într-un şir de
hotărâri ale sale asupra unor cauze au a reiterat prevederile art. 119 din
Constituţie potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile
interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac în
condiţiile legi, de exemplu prin hotărârea privind posibilitatea atacării
deciziei instanţei de judecată privind schimbarea măsuri preventive
aplicate faţă de inculpat, constând în declaraţia înscris de ne părăsire
localităţii. Prin arestul preventiv Curtea Constituţională a declarat ne
constituţionale prevederile unor articole din codul de procedură penală în
partea în care potrivit sensului atribuit de practica judiciară nu oferă
persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile privind
schimbarea sau fixarea măsurii preventive sub formă de arest. Printr-o
altă hotărâre Curtea Constituţională a califica drept contrariu Constituţiei
prevederile ce împiedică persoanele interesate să atace hotărârea judecăţii
asupra plângerii sau protestului în potriva hotărârii organului extra
judiciar. Analizând mersul reformei judiciare şi de drept în aspectul
activităţii puterii judecătoreşti şi eficienţa justiţiei tragem următoarele
concluzii:
55
Revista Naţională de Drept. Op cit.- Chişinău: 2001 pag.14.

63
 1. la ora actuală constatăm în linii mari cadrul legal a fost creat.
A fost adoptat Constituţia şi Legile de bază care recunosc drepturile
individuale, protejează proprietatea privată, limitează puterea statului şi
permit funcţionarea puterii judecătoreşti la egal cu puterea legislativă şi
executivă. Totodată constatăm că autoritatea judecătorească şi instituţiile
de drept de un cadrul legislativ modern şi perfect. Nu este lichidată pe
deplin incompatibilitatea legislaţiei naţională cu legislaţia internaţională.
La înfăptuire justiţie judecătorii se confruntă cu multe dificultăţii şi de
ordin procesual privind apărarea şi acuzarea inculpaţilor. Reglementările
interzise faţă de dezvoltarea relaţiilor sociale.
2. În cadrul reformei judiciare s-a reuşit a introduce competenţa
judiciară în toate sferele de reglementare a relaţiilor sociale. A sporit
competenţa instanţelor judecătoreşti fiind preluate anumite categorii de
litigii de la organele extrajudiciare, precum şi stabilindu-se un control
după ele. Instituirea instanţelor specializate a condus la specializarea
persoanelor ce înfăptuiesc justiţia dat fiind dezvoltarea instituţiilor
juridice nu permite a ţine în câmpul vizual toate domeniile realităţii
juridice astfel sau instituit instanţele economice menite să soluţioneze
litigiile ce izvorăsc din raporturile juridice, economice şi administrativ. 56
Trebuie să menţionăm că nouăzeci la sută de cereri depuse în instanţă de
către persoanele fizice şi juridice sânt satisfăcute de instanţele
judecătoreşti. În cauzele penele este în creştere numărul sentinţelor de
achitare. Astfel graţiei reformei cetăţeanului a obţinut posibilitatea de a
se apăra în instanţă, iar puterea judecătorească a devenit un mecanism
real de stabilirea lui în drepturi.
3. O altă realizare importantă este evoluţia instituţiilor judiciare ele
având actualmente un înalt grad de independenţă, de menţionat că a
rămas de domeniul trecutului circularele emanând de la partid şi factorii
56
Orîndaş Victor. Op cit.- Chişinău : 2001 pag.27.

64
decizionali cu indicaţii ca instanţele să participe mai activ la diferite
campanii: păstrarea recoltei, combaterea beţiei, lupta cu aşa zisele
venituri ne provenite din muncă şi altele. Instanţele numai trebuie să
prezinte dări de seamă semestriale sau anuale despre aplicarea măsurilor
de pedeapsă, intensificarea luptei cu sustrageri din proprietatea statului cu
drogurile ş. a.. Obligaţiunea sfîntă a instanţelor judecătoreşti rămân în
examinarea calificată şi în termenile legale a cauzelor civile,
administrative şi penale. În baza art. 135 din Constituţie este posibilă
sesizarea Curţii Constituţionale asupra excepţiilor de
neconstituţionalitatea actelor juridice. În baza art. 7 din C. P. P. al
Republicii Moldova la examinarea litigiilor concrete insatnaţa de judecată
este în drept să verifice constituţionalitatea unui act normativ în baza
căruia urmează să se soluţioneze litigiul, excluzîndu-se astfel orice abuz a
celorlalte ramuri de drept. Sîntem conştienţi de faptul că nici o putere în
stat inclusiv cea judecătorească nu este absolut independentă. Puterea
suverană şi independentă conform Constituţiei aparţine doar poporului.
Sistemul de frîne şi echilibru exisatent limitează atribuţiile puterii şi nu
permite concentrarea în cadrul unei ramuri în detrimentul celorlalte două
ramuri ale puterii. În context atenţionăm totuşi asistenţa asupra tentavilor
tot mai vădite de a sili autoritatea judecătorească să fie mai docilă.
Considerăm că micşorarea considerabilă a bugetului de stat pentru
finanţarea instanţei judecătoreşti şi nenumeratele încercări de a deminua
statutul judecătorului servesc anume acestui scop. O modalitate suptilă
prin care se urmăreşte supunerea justiţiei constituie administrarea acesteia
de către Ministerul Justiţie şi tentativele de a întări formele şi metodele de
administrare a instanţelor judecătoreşti de către executiv. De menţionat
faptul că Rusia, Georgia, Cazachstanul şi alte ţări din fostul URSS au
subordonat administrare justiţiei unor departamente independente lipsind
de această atribuţie Ministerele Justiţie.

65
 Astăzi putem vorbi mai puţin despre exercitarea de presiune a supra
justiţiei prin telefon de către persoane sus-puse, însă constătăm că au
apărut alte varietăţi ale acestui fenomen. Avem în vedere diversele
publicaţii în mass-media prin care Judecătorilor li se sugerează ce fel de
hotărâri aşteaptă opinia publică de la ei. Mai mult ca atît în mass-media
deseori se publică articole semnatare cărora îşi orogă rolul de judecător
dezorintând opinia publică.
Nu este greu de sesizat faptul că reforma nu a creat condiţii necesare
pentru ca judecătorul să se simtă cu adevărat exponentul puterii. Despre
aceasta consideră mulţi autori băzîndu-se pe faptul nenumăratelor
încercări ale judecătorilor de a petrece şedinţele judiciare care în mai
multe cazuri se amînă şi ca urmare are loc targiversarea soluţionării a mii
şi mii de dosare. Despre aceasta ne vorbesc şi cele peste 40 de mii de
hotărâri neexecutate. Persistă o neglijenţă faţă de cerinţele legale ale
judecătorului. Nu s-au încetăţenit pîrghiile statului democratic.Trebuie să
recunoaştem că în cadrul reformei n-au fost create pîrghiile necesare, care
să asigure responsabilitatea judecătorului faţă de societate şi încrederea
populaţiei în actul justiţiei.După cum s-a menţionat în ultimii ani tot mai
plenar se realizează accesul cetăţenilor la justiţie. În cadrul promovării
reformei s-a acordat prea puţină atenţie acestor aspecte. O altă problemă
este folosirea căilor de atac. Introducerea unei noi instituţii, apeluri, a
creat posibilităţi reale pentru că persoanele fizice şi juridice să-şi apere
interesele legale. Formîndu-se trei trepte de instanţe s-a dovedit a fi mai
eficient ca anterior lichidîndu-se tribunalele şi dublul recurs ordinar cu cai
extraordinare de atac.
În final ţin să menţionez că scopul reformei judiciare şi de drept în
mare măsură au fost realizate. S-au instituit principalele mecanisme care
permit cetăţenilor la justiţie.

66
 Reglementările Constituţiei Republicii Moldova privind drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului corespund celor mai înalte standarte
internaţionale-muncipalul garant al respectării drepturilor omului fiind
instanţa judecătorească. Urmînd doar să fie elimenate deficienţele
semnalate şi să fie preluată experienţa altor state în vederea perfecţionării
mecanismelor existente.

Încheiere
Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova constituie
aşezământul juridic al societăţii, sub diferite aspecte ale ei, este subietul
de bază al organelor de drept.
Un stat de drept, democratic nu poate funcţiona în condiţiile unei
justiţiei inperfecte, înfăptuirea propriu-zisă a justiţiei este prerogativa
judecătorilor şi a instanţelor judecătoreşti, care sînt unicii responsabili de
actul justiţiei.
Este anormal ca cetăţenii Republicii Moldova să se adreseze direct
la Curtea Europeană şi să nu aibă posibilitate de aşi apăra drepturile şi
interesele legitime în propria ţară, în instanţele legal format. În caz
contrar ar trebui zei pentru a da legi oamenilor şi de a face dreptate pe
cale juridică.

67
 Oamenii au foarte multe drepturi şi obligaţii. După cum cunoaştem
toţi se conduc că au drepturi, dar în nici un caz să se conducă de obligaţii.
Cu toate că oamenii după ce ajung pe banca acuzării abia atunci
îţi dua seama de faptele făcute, dar de ce? Pentru că oamenii mai întîi de
toate sînt încăpăţinaţi, înfuriaţi şi mai apoi dezamăgiţi.
Un sistem judiciar viabil este necesar şi pentru a atrage investiţiile
şi a combate corupţia, a proteja eficient drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului.
Şi în final am ajuns la punctul definitorial al tezei şi anume: că
drepturile şi libertăţile fundamentale precum şi instanţele judecătoreşti
sânt necesare pentru examinarea naturii sale juridice cu alte cuvinte
încordarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în una din categoriile
de bază ale ştiinţei dreptului.

Bibliografia:

Acte Normative
1.Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, intrată în
vigoare la 27 august 1994//M.O.al Republicii Moldova.-Chişinău.,1994.-
august.-p.5-31.
2.Codul Civil al Republicii Moldova,(N 1107-XV din 6 iunie
2002)//M.O.-2002.-N 82-86.-p.2-175.
3.Codul Penal al Republicii Moldova,(CN 985-XV din 18 aprilie
2002)//M.O.-2002.-N128-129.-p.2-60.
4.Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova din 14 martie
2003//M.O.-2003.-N104-110.

68
5.Legea pivind organizarea judecătorescă (Nr. 514 XIII din 06. 07. 1995)
cu modificările ulterioare //M.O. N58 din 19.10.1995. N77 din
28.11.1996. N79-80 din 02.12.1997.
6.Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie(Nr.789 XIII din 26. 03.
1996).// M. O. al Republica Moldova-Nr.32-33/323 din 30. 05. 1996.
7.Legea cu privire la Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor,
N949-XIII din 19.07.1996//M.O. N61-62 din 20.09.1996, şi legea la
colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor N950 din
19.07.1996//M.O. N61-62 din 20.09.1996.
8. Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii N947-XIII din
19.07.1996//M.O. N64 din 03.10.1996.
9.Regulamentului cu privire la organitzarea şi funcţionarea Curţii
Supreme de Justiţie din 23. 09. 1996.// Buletinul Curţii Supreme de
Justiţie.-Chişinău,1996-N 11.

Monografii:
10. Bunici Petre, Drept procesual penal: Partea generală.- Bucureşti:
Editura România de mâine, 2003.
11. Păvăleanu Vasile, Drept procesual penal.- Bucureşti: Editura Lumina
Lex . 2002.
12. Apetrei Mihai. Drept procesual penal.- Bucureşti:Editura Oscar Print.
1999.
13. Muraru Ioan. Drept constituţional şi instituţii politice: Vol. II.-
Bucureşti: Editura Actami. 1995.
14. Mateuţ Gh. Procedură penală: Partea specială: Vol.II.- Bucureşti:
Editura Lumina Lex. 1998.
0

69
15. Mărgineanu Iurie, Noţiunea de sistem al principiilor de procedură
penală// Symposia Professorum. Seria ,,drept’’:Materiale sesiunii
ştiinţifice din 4-5 mai,Chişinău ULIM. 2001.
16. Mărgineanu Iurie,Reflecţii asupra principiilor folosite în procedura
penală//Avocatul Poporului.- Chişinău, 2000.-N 9.-10.
17. Dongoroz V, Curs de procedură penală. Editura a II-a.-Bucureşti
1942.
18. Osoianu Tudor, Orandaş Victor, Procedură Penală.- Chişinău, 2004.
19. Якупов Р.Х. Уголовныи процесс.- Москва: Изд ,,Зерцало’’,1998.
20. Лукьянова Е.Г. Теория процесуального права.-Москва:Изд
Норма. 2003.
21. Григорьева В.Н. Уголовный процесс:Москва, 2001.
22. Гуценко В.Н. Уголовный процесс.- Москва: Изд ,,Зерцало’’,
2000.
23. Рыжаков А.П. Курс уголовного процесса.-Москва:Изд Контракт-
Инфра-М. 2001.
24. Глушков А.И. Уголовный процесс.- Москва: Изд Академия 2000.
25. Алиев Т. Громов А. Основы начала судопроизводства.- Москва
2003.
26. Уголовный процесс:Краткий учебный курс/Башкатов Л.Н.,
Ветрова Т.Н.,Донценко А.Д.,Зажицкий В.И.,Шестаков В.И.- Москва:
Изд Норма. 2002.

70