Analizând potenţialul industrial al euroregiunii, constatăm că raionul Cahul este unul din cele mai

industrializate din Republica Moldova, luând în consideraţie volumul producţiei industriale per capita, care, în
2020, a depăşit cu 61,8% media pe regiunea de dezvoltare Sud. Totodată, raionul ocupă locul 3 pe ţară, după
numărul companiilor industriale (164 de unităţi), fiind depăşit doar de municipiile Bălţi şi Chişinău.
În mare parte, acestea fac parte din industria prelucrătoare, care deţine o pondere de circa 90% din
volumul total al producţiei industriale. Ramura industrială principală a raionului Cahul este fabricarea
vinului, care reprezintă, practic, jumătate din volumul producţiei din industria prelucrătoare a raionului.
Totodată, o pondere importantă o dețin ramurile industriale de fabricare a produselor textile şi a
articolelor de îmbrăcăminte, care, în mod tradiţional, reprezintă principalele activităţi ale companiilor ce
operează în baza contractelor lohn.

În raionul Cantemir, sectorul industrial este complementar sectorului agricol, fiind reprezentat de 8
fabrici de prelucrare a strugurilor, 2 uscătorii de fructe, o mini-fabrică de prelucrare a fructelor şi legumelor, 4
brutării, 12 mori de făină, 17 mori de ulei, 11 frigidere etc.Raionul este slab industrializat, volumul
producţiei industriale per capita, în 2020, fiind, practic, de două ori mai mic faţă de media pe regiunea de
dezvoltare Sud

Regiunea Odesa, cu un nivel înalt de dezvoltare a industriei şi agriculturii, deţine poziţii

importante în structura economiei naţionale a Ucrainei şi a euroregiunii. Pe teritoriul ei, se află
întreprinderi ale industriei constructoare de maşini, chimice, petrochimice, alimentare, uşoare, altor ramuri.
Din zăcămintele ce prezintă interes practic, se evidenţiază materialele pentru construcţii. Un loc deosebit îl
ocupă industria constructoare de maşini, în special, producerea de echipamente, maşini-unelte, utilaje.
În structura producţiei, se remarcă cea alimentară (zahăr, conserve, vin, concentrate alimentare, ceai
etc.). Un rol important, în relaţiile de export-import ale regiunii Odesa, îl au produsele de carne, lapte
conservat,
cofetărie, băuturi alcoolice tari, bere şi băuturi nealcoolice, tutun.
Printre cele mai importante ramuri ale industriei uşoare – producţia ţesăturilor tehnice, confecţii, în
special, articole de dame. O importanţă semnificativă, în deservirea populaţiei locale, o prezintă industria
tricotajelor şi încălţămintei.
În regiune, sunt prezente şi ramurile industriei medicale: fabricarea preparatelor şi produselor
farmaceutice (Odesa), tehnicii medicale, articolelor din mase plastice (Odesa, Belgorod-Dnestrovskii).
Întreprinderile industriei chimice şi petrochimice produc îngrăşăminte minerale (or.Iujnîi), vopsea,
produse chimice menajere, mase plastice (Odesa), articole de cauciuc (Odesa). De asemenea, în regiune,
se produce carton şi celuloză (Izmail), mobilă (Odesa, Balta, Kotovsk), detalii de lemn şi pentru
construcţii (Odesa).

Luând ca indicator produsele industriale, judeţul Galaţi este cel de-al patrulea centru industrial al
României ca mărime.
Principalele sectoare industriale sunt metalurgia şi construcţiile navale.
Metalurgia acoperă 55,6% din producţia de oţel a României, 55% din producţie fiind sub formă de
produse laminate şi 90,4% produse laminate la rece. Peste 50% din produsele metalurgice sunt exportate.
Construcţia navală este aici o industrie tradiţională. La şantierul naval, se construiesc nave fluviale şi
maritime (nave container, mineraliere, remorchere şi petroliere), cât şi instalaţii de foraj marin.

Întreprinderile industriale tulcene, situate în centrele urbane şi în unele aşezări rurale, produc
traulere pentru pescuit, vase-dormitor, alumină şi feroaliaje, cărămizi refractare, mobilă, cherestea, confecţii,
conserve de peşte, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice, panificaţie etc. În judeţul Tulcea, au fost
autorizate 10 cariere pentru exploatarea pietrei pentru construcţii.
Principalele produse industriale sunt: alumina; construcţii şi reparaţii nave; confecţii textile; feroaliaje;
produse magneziene (cărămizi refractare); calcar şi piatră de construcţie; produse ale industriei alimentare;
industrie şi mobilier.
În judeţul Brăila, cele mai multe întreprinderi active ţin de domeniul industriei prelucrătoare. Se
remarcă:
 producţia de utilaje agricole pentru suprafeţe medii şi mici;

1
  producţia de confecţii şi articole de îmbrăcăminte din tricot;
 fabricarea cărămizilor şi a cahlelor; existenţa în zonă a loess-ului – materie primă de bază în
aceste activităţi, înseamnă costuri mici pentru producerea acestor materiale;
 dezvoltarea industriei ambalajelor din carton şi materiale plastice;
 prelucrarea pieilor; în prezent, nu se valorifică în zonă pieile rezultate la abatorizare, activitatea
de creştere a animalelor fiind în continuă dezvoltare, iar tăbăcăria existentă, destul de modernă, nu
este integrată în flux;
 reînființarea culturilor de răchită şi revitalizarea activităţilor de împletituri şi obiecte de mic mobilier
din răchită şi papură.

Putem evidenţia următoarele puncte tari şi puncte slabe ale potenţialului de dezvoltare industriale al
euroregiunii Dunărea de Jos:
Puncte tari:
Bazinul de forţă de muncă relativ ieftină; existenţa reţelelor de transport utilităţi (gaz, curent
electric); nivelul relativ ridicat al serviciilor de transport (rutier, feroviar, fluvial, maritim); tradiţiile din
viticultură, pomicultură şi creşterea animalelor; dezvoltarea şi experienţa economică cu istoric comun;
spaţiile de producţie disponibile;
Puncte slabe:
Infrastructura agricolă deficitară, starea proastă a drumurilor locale, serviciile comunale de calitate
joasă; ponderea relativ înaltă a terenurilor erodate; nivel tehnologic scăzut în întreprinderi, în anumite
sectoare; încrederea scăzută în relaţiile de afaceri, nivelul scăzut al schimburilor de informaţii; accesibilitatea
redusă la informaţii de afaceri relevante; nivelul scăzut al inovării, insuficienţa spiritului asociativ;
capacitatea redusă de accesare a surselor de finanţare; emigrarea intensă a populaţiei, care duce la scăderea
rapidă a forţei de muncă disponibile, îmbătrânirea forţei de muncă în zona rurală.

Propunem următoarele măsuri, menite să extindă colaborarea economico-industrial transfrontalieră

dintre Republica Moldova, Ucraina şi România în cadrul euroregiunii Dunărea de Jos:
 Activizarea zonei economice libere Galaţi-Giurgiuleşti-Reni;
 Consolidarea infrastructurii agricole;
 Valorificarea potenţialului complementar în agricultură, industrie, servicii;
 Crearea întreprinderilor mici şi mijlocii, unităţilor de prelucrare a materiilor prime;
 Crearea unui registru unic al întreprinderilor din cadrul euroregiunii, pentru stimularea acţiunilor de
cooperare.
 Creşterea nivelului tehnologic în întreprinderi poate fi efectuată prin: dezvoltarea de mecanisme,
care să faciliteze transferul de know-how şi/sau licente de producţie; promovarea/sprijinirea
formării specialiştilor de înaltă calificare.
 Creşterea încrederii în relaţiile de afaceri poate fi facilitată prin: organizarea de evenimente cu
participare comună (misiuni economice, târguri, burse de afaceri).

Concluzie
În fond, spre deosebire de Europa de Vest, acordurile privind euroregiunile din Europa de Est
comportă un caracter-cadru, adesea la nivel de declaraţii de intenţii, deoarece sunt limitate posibilităţile
financiare de a crea bugete consolidate. Integrarea Republicii Moldova şi a Ucrainei în structurile europene
necesită elaborarea şi realizarea unui model de relaţii dintre regiunile diferitelor ţări, care ar corespunde
principiilor politicii regionale a UE, ar contribui la dezvoltarea unor noi forme de cooperare la nivel
economico-industrial.
Adesea, prin intermediul unor proiecte nu prea mari, care contribuie la o mai bună înţelegere dintre
sate sau orăşele, se ajunge la o stabilitate şi avantaje reciproce la nivel de state. O cooperare transfrontalieră
eficientă, stabilirea relaţiilor economice şi umane la nivelul unităţilor teritorial-administrative, iniţiativele
comune reprezintă un stimulent pentru dezvoltarea relaţiilor interstatale, iar activitatea reuşită şi transparentă a
euroregiunilor contribuie la accelerarea procesului de integrare europeană.