Principalele tipuri de perfuzii folosite în terapeutică

1). Perfuzii cu electroliți, destinate corectarii tulburarilor survenite in balanta hidroelectrolitică a

organismului și/sau pentru restabilirea echilibrului acido-bazic. De obicei aceste două dezechilibre se
asociaza.

2). Perfuzii cu substanțe energetice - perfuzii cu hidrați de carbon și cu lipide; hidrații de carbon se
asociază și cu alcool (fructoza + alcool etilic).

3). Perfuzii folosite in metabolismul reconstituant - cele cu aminoacizi sau hidrolizate de proteine (care
conțin tot aminoacizi).

4). Perfuzii de soluții coloidale înlocuitoare de plasmă.

5). Perfuzii medicamentoase.

6). Soluții pentru dializă peritoneală și hemodializă sunt soluții cu electroliți, plus substanțe energetice,
plus antibiotice și au un mod diferit de administrare: intracorporal sau extracorporal bazându-se pe
schimbul osmotic prin membrană semipermeabilă.

1.PERFUZII CU ELECTROLIȚI - Sunt folosite pentru menținerea echilibrului hidro-electrolitic al

organismului la bolnavii operați, pentru înlocuirea pierderii apei și electroliților din uncle maladii; pentru
compensarea dezechilibrului acido-bazic şi tratamentului şocului cauzat de perturbări hemodinamice.

Dereglările in balanța hidro-electrolitica sunt datorate pierderilor mari de apă și electroliti sau aportului
insuficient al acestora și se produc în stări patologice însoțite de febră și transpirație, vomismente,
diaree, pierderi de sânge, arsuni, sau in urma tratamentului cu unele perfuzii.

În stările normale, printr-un sistem complex de reglare organismul reține apa și electroliții necesari, și
elimină surplusul prin mecanismul numit homeostazie (homoios= asemânător și statis= stare).

Homeostazia apei și electroliților este reglată de unele glande: hipofiza,suprarenala, paratiroida, precum
și de impulsurile nervoase de la diverse nivele ale S.N.C.

Un rol important îl au: rinichii, plămânii și pielea.

Apa din organism este repartizată în două mari compartimente: apa celulară și apa extracelulară,

Cea extracelulară este:

 apa interstițială;
 apa intravazală.

Apa celulară reprezintă cea mai mare proporție; la bărbați reprezentând 40% din greutatea totală a
corpului, iar la femei 30%.

Apa interstițială reprezintă 15%, iar cea intravazală 5%.

Compoziția lichidelor organismului: în fiecare compartiment apar diferențe;deosebirea cea mai mare în
compoziția electroliților e aceea dintre lichidul interstițial și cel intracelular. In lichidul interstițial
predomină ionul de sodiu, în cel intracelular ionul de potasiu. Ca anioni avem: în lichidul interstițial Cl și
HCO3, în cel intracelular PO4 și proteine.

Deosebirea dintre lichidul interstitial și cel intravazal constă în concentrația în proteine, fiind mai mare în
plasmă.

Lichidele organismului au aceeaşi concentrație în constituenți osmotic activi;lichidele intra şi

extracelulare sunt separate prin peretele celular şi vascular care acționează ca membrane
semipermeabile, migrarea lichidului făcându-se dintr-un spațiu în celălalt, pe baza legilor osmozei. In
timp ce există o restricție în circulatia liberă a solvaților, apa difuzeaza liber prin toate membranele.

Serul sanguin are un anumit număr de cationi, şi anioni = ionograma serului sanguin, exprimați în mEq/1
sau m.val/1 de plasmă.

Serul sanguin conține 302-304 mEq anioni și cationi/1.

Necesarul zilnic de apă este asigurat prin aportul alimentar şi oxidările celulare, existând un echilibru
între apa primită și cea eliminată. Când au loc pierderi de apă acestea trebuie compensate în starea
normală prin alimentație, în cea patologică pe cale parenterală.

Pierderile mari de lichide produse de: vărsături, diaree gravă, transpirație excesivă, arsuri => toate
acestea nu schimbă numai volumul, ci şi compoziția lichidului extracelular.

Pierderile de Na*, cu scăderea concentrației sale în lichidul extracelular produc în general o migrare de
apă către celule; invers, încărcarea cu Na* cu creşterea concentrației sale în lichidul extracelular produce
migrarea apei din spațiul intracelular către cel extracelular; pot fi antrenați și ioni de K* - eliminați în
final prin urină.

Pierderile de lichid + pierderile de K* dau perturbări grave şi trebuiesc compensate, în special pierderile
de K" = care participă la excitația musculaturii inimii și la procesele anabolizante ale acizilor aminați.

La administrarea perfuziilor cu electroliți să se țină seama de raportul cationi/anioni, din sânge =

ionograma serului sanguin.

În tratamentul de corecție, care se realizeaza când lipsesc numai anumiți ioni,trebuie să cunoaştem
elementele deficitare, cu care să preparăm perfuzia respectivă.

Exemple: Soluția perfuzabilă de NaCl 9%o, NaCl +KCl; NaCl compusă - Ringer;Ringer lactată; perf
izotonica cu NaCl + KCI+ NHCI.

Prepararea perf cu electroliti prezinta o caracteristica deosebita prin faptul ca farmacistul nu doar
prepara, dar si stabileste formula perfuziei, in functie de concentratia in electroliti a serului sanguin al
pacientului= ionograma serului, exprimata in mEq/l.
Trebuie cunoscute elementele deficitare cu care se prepara perfuzia respectiva.

Transformarea mEq in g in vederea alcatuirii formulei sol perfuzabile se efectueaza dupa formula:

g/1 = mEq/l x Mr

1000valenta

2. PERFUZII UTILIZATE ÎN RESTABILIREA ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC (tot cu electroliti)

Pierderile de electroliți adục modificări în echilibrul acido-bazic. PH-ul lichidului extracelular este
determinat de concentratiile acizilor si bazelor din sistemele tampon.

În stările normale pH-ul este de 7,35-7,45.

Un pH mai mare de 7,45 conduce la alcaloză. Un pH mai mic de 7,35-> acidoza.

Limitele compatibile cu viața 6,90 - 7,85.

Dereglările acestui echilibru se produc datorită variației raportului componentelor sistemului

H2CO3/NAHCO, care este principalul sistem tampon al lichidului extracelular(1/2o). Acest sistem nu are
capacitate prea mare de tamponare, totusi este foarte eficient în reglarea pH-ului întrucÂt concentrația
în bază sau acid poate fi repede modificată de activitatea plămânului si rinichiului.

Acidoza respiratorie se produce când apare un defect de eliminare pulmonară a CO2 prin leziune
organică = emfizem pulmonar, sau prin constricția bronhiolelor.

Cand crește concentrația de H2CO3 în lichidul extracelular şi scade pH-ul, rinichiul intervine prin
rezorbtia unei cantități mărite de NaHCO3, decât cea obişnuită.

Alcaloza respiratorie se produce când există o hiperventilație pulmonară (CO2 eliminat mai repede şi
mai mult). Presiunea CO2 alveolar scade, scade concentrația H2CO3 în sânge, pH-ul creşte, rinichiul
răspunde prin creșterea excreției de NaHCO3.

Acidoza si alcaloza metabolica se produc datorita:

 pierderii unor lichide extracelulare

 unor anomalii ale metabolismului.

Acidoza se produce in urma diareei sau fístulelor intestinale, datorita pierderii unei cantitati mari de
cationi ficsi si de NaHCO3.

Alcaloza se produce prin vărsături, cand se pierd cantități mari de suc gastric, scade concentrația în Cl, ca
urmare cationii de Na* disponibili sunt neutralizați de H2CO3 => pH-ul crește.

Alcaloza poate fi şi rezultatul supradozării cu soluții alcalinizante sau ca urmare a transfuziei cu cantități
mari de sânge conservat cu citrat de Na.
În acidoza sau alcaloza metabolică, compensarea se face parțial prin modificarea minut-volumului
respirator (în acidoză creşte, în alcaloză scade) sau datorită funcției homeostatice a rinichiului.

În caz de tulburări grave se recurge la perfuzii, fie alcalinizante fie acidifiante.Aceste perfuzii combat
dezechilibrul acido-bazic şi dereglările balanței hidrice ale organismului.

În alcaloză=> se fol sol acidifiante:

 în forma uşoară, se administrează sol. NaCl 9%o cu un supliment de K* (sub formă de KCI);

 în formele severe se administrează soluții acidifiante, pe cale orală, cu KCI,NaCl, CaCl2, MgCl2,
plus soluții perfuzabile de clorhidrat de arginină 1-8% uneori asociată cu acid malic şi sorbitol
sau se adm. soluția perfuzabilă de clorhidrat de lizină.

Mai puțin indicată este soluția perfuzabilă de NH,CI 8,3%; prin metabolizarea NH4 rămâne Cl.
Dezavantaje pt NH4Cl: are acțiune hemolitică, dă fenomene cerebrale, contraindicată în insuficiența
hepatică.

In acidoza metabolică, prin pierderea secreției alcaline intestinale, fistule biliare, diabet, şoc, arsuri,
intoxicații cu somnifere => se administrează soluții perfuzabile de NaHCO3 1,3%; lactat de sodiu, acetat
de Na, THAM (trihidroximetilaminometan =trometamol) - în cazul când este contraindicat aportul de
Na*.

3. PERFUZII CU SUBSTANȚE ENERGETICE = reprezintă un tratament temporar, până la restabilirea

pacientului, care este apoi alimentat pe cale normală.Dureaza câteva zile, mai rar câteva săptămâni.

Normal, necesarul energetic mediu al unui adult de 70 Kg este de 2500 calorii la o muncă obişnuită.
Variază, în funcție de sex, vârstă, greutate corporală, efortul depus şi starea fiziologică. (6000 cal –
sportivi; 1000 cal - cure de slabire).

În stări patologice, necesarul energetic crește: intervenție chirurgicală, arsuri grave, la mai mult de 4000
calorii pe zi; creşterea temperaturii corpului cu un grad,mărește acest necesar cu 12%.

Ca substanțe energetice, dintre monozaharide: glucoza, fructoza; se folosesc si hexoli rezultați prin
reducerea glucozei = sorbitol și manitol; alcool etilic şi uleiuri vegetale sub formă de emulsii U/A.

Toate substanțele energetice se oxidează eliberând energie, după natura substanțelor energetice avem:

 1 g glucide 4,1 calorii;

 1 g alcool etilic = 7,1 calorii;
 1 g lipide = 9,3 calorii.

Nu toate se consumă integral, diferențiindu-se și prin viteza de transformare în organism.

1. Glucoza = soluția perfuzabilă 5% - sol izoosmotica,

10% - sol izotonica, si
 20% ridică probleme legate de stabilitate și contaminare cu
substanțe pirogene (de asemenea când glucoza nu-i asimilată, sau contraindicată).

2. Perfuzia de fructoză 5,4%, 10% şi 40%. Are un pH mai acid (pH=4) se transformă mai rapid ca glucoza
în ficat fiind metabolizata independent de insulină în ficat. La diabetici se administrează cu prudență
pentru că o parte se poate transforma în glucoză. Fructoza se asociază cu insulina (în forme grave). Are
acțiune hepatoprotectoare, este bine suportată de bătrâni, neproducând tromboze, chiar la

folosire îndelungată. Se asociază cu alcool etilic, furnizând prompt o cantitate mai mare de energie.

Combustia alcoolului este condiționată de prezenţa acidului piruvic. Perfuzia cu alcool se administrează
lent, pentru a se metaboliza evitându-se riscul apariției în sânge a unei concentrații de peste 0,8%0.

3.Solutia perfuzabila de sorbitol 5% izoosmotica, 10% si 4o% hipertonice (nu se metabolizeaza total, se
pierde 10-15%). Solutia de 40% folosita in osmoterapie pentru eliminarea excesului de Na" și Cl'. Nu se
elimina ionii K

Prin osmodiureză se elimină și cantități mari de uree; se administrează în edem pulmonar, edem
encefalic şi glaucom.

Bine suportata şi de diabetici, în ficat se transformă în fructoză, este rapid folosit, efect detoxifiant,
independent de insulină; se menține mai mult timp în circulația sanguină, trecând mai încet prin
membrane biologice ca glucoza.

4. Soluția perfuzabilă de manitol 5%, 10% și 20%. Soluția 5% numită soluție Fleig este izoosmotică. Este o
substanță calorigenă, dar este folosită și pentru diureză osmotică (10% şi 20%), recomandată în edeme
(retenții hidrosaline) şi insuficiență renală acută.

5. Perfuzii cu lipide se utilizeaza ca sursă majoră de energie (dau o cantitate dublă de energie); sau pt
compensarea carenței în lipide a organismului. Sunt emulsii U/A; se utilizeaza emulgatori naturali,
purificați = lecitine purificate și parțial hidrogenate, obținute din soia sau gălbenuş de ou și agenți de
umectare (pluronic E 68,polisorbați).

Faza grasă = ulei din semințe de bumbac, ulei de soia, de sesam.

Faza externă = apa, care trebuie să fie izotonică folosind glucoză, sorbitol, xilitol sau glicerină.
Izotonizarea previne hemoliza produsă de substanțele tensioactive (stabilizanții emulsiei).

Diametrul picăturilor fazei interne = 0,5 -1 um (max. 5) este dimensiunea sistemelor de transport ale
grăsimilor din sânge. Exista pericolul coalescenței picăturilor și formarea de picături mai mari, care dau
tromboză.

Vâscozitatea trebuie să aibă o anumită valoare; să fie stabile la temperature cuprinse între 4- 25°C; prin
adăugarea unui volum egal de alcool sau soluție de NaCl nu trebuie să se modifice stabilitatea.
Folosite în arsuri extinse și leziuni grave, subnutriție gravă, tolerate şi de nou născuți și sugari.
Contraindicate în maladii cronice ale ficatului, splinei, ateroscleroză avansată, stare de șoc, sindrom
nevrotic.

Se administrează lent => 10 picături/minut, sau 500 ml emulsie perfuzabilă administrată în 6 ore. Pentru
a accelera transportul grăsimilor din sânge se poate asocial heparina. Apar reacții secundare nedorite,
imediat sau în timp.

Prepararea emulsiilor perfuzabile ridică probleme de sterilitate, realizându-se o preparare aseptică,

uneori se pot steriliza la 121°C, timp de 15-18 minute.

4. PERFUZII FOLOSITE IN METABOLISMUL RECONSTITUANT

Dacă lipidele și hidrații de carbon se folosesc pentru echilibrul energetic al organismului, proteinele sunt
utilizate de organism în metabolismul reconstituant -metabolismul de refacere, proces continuu prin
care celulele și țesuturile se reînnoiesc permanent, pe calea alimentației, prin proteine în stări normale.
Când acest lucru nu este posibil, se utilizează pe cale parenterală, soluții de aminoacizi, în proporții

corespunzătoare necesităților fiziologice.

Terapia parenterală cu aminoacizi are la bază constatarea ca aminoacizii reprezinta compuşii finali ai
digestiei proteinelor, care după rezorbție participă la refacerea celulelor organismului (refacerea
proteinelor).

Dintre aminoacizi (în număr de 22), 8 sunt aminoacizi esențiali, care nu pot fi sintetizați de organism şi
sunt primiți prin alimentație: leucina, izoleucina, valina,lizina, fenilalanina, metionina, treonina,
triptofanul.

Doi aminoacizi semiesențiali = arginina și histidina, pot fi sintetizați de organism si au rol esential in
crestere. Aminoacizii neesentiali sunt in nr mai mare si pot fi sintetizati de organismul uman; pot fi
substituiti intre ei.

a. Perfuziile cu aminoacizi se realizeaza pe baza hidrolizatelor de protein plasmatice bovine sau

hidrolizate de caseină - obținute prin hidroliză enzimatică.

Aceste hidrolizate conțin toți aminoacizii din proteinele originale și o mică cantitate de peptide.

b. Hidrolizatele acide provin prin hidroliza acidă a fibrinei purificate sau hidroliza acidă a caseinei.
Această hidroliză acidă duce la distrugerea unor aminoacizi, lizina şi triptofanul; hidrolizatele conțin o
cantitate mai mică de peptide decât cele obținute pe cale enzimatică.

c. Perfuzii cu aminoacizi puri sintetici, în diverse proporții, care nu mai conțin peptide. Avantajul
acestora constă în faptul că nu dau efecte secundare și accidente antigenice, datorate resturilor
peptidice; se realizează perfuzii mai concentrate, ad. Mai rapidă, se poate modifica şi varia compoziția.
Aminoacizii => asociați în perfuzii cu vitamine, substanțe energetice - sorbitol, şi săruri minerale, pentru
menținerea echilibrului electrolitic.

Utilizați în tulburări grave cu caracter hipoproteinic, după operații mari, arsuri întinse, stări grave de
denutriție. Sunt contraindicați în afecțiuni grave hepatice sau renale.

Preparare => în condiții aseptice; sunt medii prielnice pentru microorganisme.

5. PERFUZII CU ÎNLOCUITORI DE PLASMĂ =soluții coloidale compensatoare de volum plasmatic.

Cel mai bun substituent al sângelui este însuşi sângele uman, dar furnizarea sângelui este dificilă
(trebuie să ținem seama de grupa sanguină corespunzătoare); se poate infecta organismul cu boli de la
donator, costul este prea mare.

Soluțiile coloidale sunt menite să mențină lichidul administrat i.v. cât mai multă vreme, în circuitul
vascular. Nu pot îndeplini funcțiile biologice ale sângelui, nu sunt substituenți ai sângelui, ci înlocuiesc
numai volumul de lichid pierdut.

Sunt soluții de coloizi hidrofili cu proprietăți fizico-chimice ca ale plasmei, cu aceeași presiune coloid
osmotică; împiedică ieşirea apei din vasele sanguine sau pierderea apei prin rinichi.

Se numesc plasmaexpanderi- denumite astfel, pentru că după administrarea i.v. a acestor preparate,
creșterea volumului de lichid intravazal, este mai mare decât cantitatea perfuzată, făcându-se apel la
plasma rămasă in capilare.

Numai dextranii corespund acestei definiții, dar s-a extins și la celelalte soluții.

Caracteristici: aceeași presiune osmotică cu plasma, o våscozitate asemánătoare cu a sângelui, să se

mențină in circulație 12-24h; să nu se elimine sau să nu se metabolizeze prea repede; să nu se depună în
tesuturi, și să nu aibă acțiune daunătoare asupra lor; să nu fie toxice, alergenice; să nu conțină impurități
pirogene. Sa nu determine coagularea sângelui; să fie sterilizabile și conservabile, să rămână lichide în
domeniu mare de temperatură, să nu inghețe la 0C.

Se folosesc: soluții de dextrani, plasmă = soluție de proteine plasmatice pasteurizate; ser conservat=
plasma defibrinata, soluție de albumină; soluții coloidale de gelatine modificate (Gelifundolul,
Plasmagel, Hemacel), soluții de guma arabică, soluție de alginat de sodiu; soluție de P.V.P.(nu se mai
foloseste dat efectelor secundare); mai rar soluții de cristaloizi = soluții cu electroliți.

Dextranii: polizaharide care se obtin prin biosinteza: polimerizarea glucozei sub actiunea unei enzime
bacteriene dextransucraza, produsa de Leuconostoc mesenteroides (sau prin actiunea enzimei purificate
asupra zaharozei).

In scop farm se utilizeaza doua sorturi:

 Dextran 40 cu masa rel 40000 = Rheomacrodex in conc de 10% in sol izotonica de NaCl sau
glucoza;
  Dextran 70 cu masa rel 70000 = Macrodex in conc de 6% in sol izotonica de NaCl sau glucoza.

Dextranul 40 are acțiune antitrombotică și previne agregarea hematiilor.

Perf. cu dextrani se folosesc pentru prevenirea și tratamentul şocului hipovolemic, edeme, pentru
restabilirea circulației înainte și după operații. Se asociaza cu electroliți sau glucoză. Se pot steriliza la
120°C - 20 de minute, sunt stabile până la 10 ani, substanța uscată având stabilitate nelimitată. Viteza de
perfuzare a acestor soluții este de 50-80 picături/minut; in caz de necesitate se perfuzează mai rapid -
500 ml în 15 minute.

6.SOLUȚII PERFUZABILE MEDICAMENTOASE - folosite când substanțele active au vitezăå mare de

eliminare, și trebuie să se asigure o concentrație terapeutică constantă, pe un timp indelungat = atât cât
este necesar pentru efectul farmacodinamic.

Pt unele medicamente administrarea parenterală este mai bine tolerată decât calea orala (amidazina.)

Administrate ca atare sau asociate cu perfuzii de electroliți sau substanțe energetice, prin aducere în
setul de perfuzare, utilizând manşonul pentru perfuzare ex tempore.

Exemple: perfuzii cu tuberculostatice, unele antibiotice, antitricomonazice și antilambliazice (perfuzia cu

Metronidazol și Tinidazol).

Perfuzia de uree este diuretic puternic, în concentrație hiperosmotică 30%, asociată cu glucoză, fructoză
sau clorură de sodiu, ca decompresiv intracranian în edeme cerebrale.

Perf de EDTA-disodic 5%0 - intoxicatii cu metale grele, aritmii cardiace.

Cocteiluri litice > nu sunt stabile.

7. SOLUȚII PENTRU DIALIZĂ PERITONEALĂ ŞI HEMODIALIZĂ

Soluțiile pentru dializă peritoneală sunt soluții de electroliți, izotonice și izoionice cu plasma sanguină,
sterile şi apirogene, utilizate pentru dezintoxicarea organismului, de obicei în spitalele care n-au rinichi
artificiali.

Prin peritoneul (semipermeabil) bine irigat, cu o suprafață de 2 m², se realizează prin osmoză un schimb
de substanțe, de la concentrație mai mare la concentrație mai mică, până la echilibrarea concentrației în
cele două compartimente.

Se introduce soluția în cavitatea abdominală folosind două catetere, unul pentru intrare, altul pentru
evacuarea soluției; sau introducerea intermitentă a soluției prin acelaşi cateter, prin care se si elimină.

Prin peritoneu difuzează apă, electroliți, uree, substanțe rezultate din metabolism, substanțe toxice, ce
trebuiesc eliminate.
Se introduc 2 l soluție la 37°C şi se lasă 1/2 oră, apoi este îndepărtată. Operația se repetă la 6 sau 12 ore
cu o soluție proaspătă = debarasăm organismul de substanțe toxice. Se elimină și excesul de apă,
folosind o soluție hiperosmotică, (dublă osmolaritate față de cea obişnuită).

Conțin electroliți, glucoză, sorbitol, lactat de sodiu = pentru acidoză, antibiotice= tetraciclină (pentru
combaterea infecțiilor), ce nu traversează membrana peritoneală.

Se prepară soluții concentrate, care se diluează la întrebuințare. În caz de hiperkaliemie se scade

cantitatea de K*. Concentrația în electroliți se exprima: g/l; mEq/1.

Soluțiile pentru hemodializă au aceeași compoziție; sunt numite şi soluții pentru rinichi artificiali.
Folosite în insuficiența renală gravă, intoxicații cu somnifere, sau când epurăm sângele de elemente
toxice.

Aparatul are o membrană semipermeabilă, de o parte aducem soluția de polielectroliți, cu conținut

asemănător plasmei (300-400 mosmoli/l), în cealaltă parte este adus extracorporal sângele bolnavului;
prin membrană se produc schimburi.

Se folosesc 150-300 1 lichid pentru o hemodializă de 6 ore. Se fac soluții concentrate care se diluează la
folosire cu apa dist. Hemodializa se face extracorporal.