Sunteți pe pagina 1din 38

EVIDENŢA TEHNICO-

ELABORĂRI OPERATIVĂ A PRODUSELOR


GALENICE REALIZATE ÎN
FARMACIE
MEDICAMENT

realizat la nivel industrial preparat în farmacie


APP RBPF

Preparate pe bază de Preparate GALENICE


prescripție magistrala (ELABORĂRI)
PREPARATE MAGISTRALE
Receptura este încăperea destinată preparării formulelor magistrale şi
oficinale.

Laboratorul este încăperea destinată preparării produselor galenice şi


efectuării de diviziuni de substanţe, plante medicinale şi diferite forme
farmaceutice din industrie care ajung în farmacie în vrac şi trebuie
eliberate în cantităţi corespunzătoare pentru o cură de tratament. Tot
aici se prepară şi apa distilată, în majoritatea farmaciilor neexistând un
spaţiu separat pentru aparatura şi instalaţiile necesare preparării apei
distilate.
Activitatea de receptura a farmacistului este reglementată
prin mai multe acte legislative ( lg 95/2006, RBPF, etc )

Exercitarea profesiei de farmacist se realizează prin următoarele activităţi:


a) prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor;
b) fabricarea şi controlul medicamentelor;
c) controlul medicamentelor într-un laborator pentru controlul medicamentelor;
d) depozitarea, conservarea şi distribuirea medicamentelor en gros;
e) prepararea, controlul, depozitarea şi distribuţia medicamentelor în farmacii
deschise publicului;
f) prepararea, controlul, depozitarea şi eliberarea medicamentelor din farmaciile
de spital;
g) acordarea de informaţii şi consultanţă privind medicamentele
BUNĂ PRACTICĂ PRIVIND PREPARAREA
MEDICAMENTELOR ÎN FARMACIE

Prepararea medicamentelor în farmacie este responsabilitatea farmacistului.

Farmacistul garantează că preparatele obţinute în farmacie respectă


prescripţia medicală şi condiţiile de calitate.

Farmacistul evaluează conţinutul prescripţiei, din punct de vedere al


formulării, al asocierii substanţelor active prescrise şi al siguranţei la
administrare; el poate refuza prepararea dacă, în urma evaluării, consideră că
aceasta constituie un factor de risc pentru pacient.
PREPARAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL
FARMACIEI VA RESPECTA URMĂTOARELE CONDIŢII:

a) metoda de preparare aleasă să fie bine documentată;

b) să se respecte regulile de bună practică de preparare;

c) să se elaboreze proceduri în vederea asigurării calităţii,


siguranţei şi eficacităţii produsului;

d) să se stabilească pentru fiecare produs preparat o durată de


conservare.
ÎNAINTE DE A ÎNCEPE O ACTIVITATE DE PREPARARE SE
VERIFICĂ DACĂ:
a) în zona de lucru nu există o altă materie primă, material de ambalare,
document sau produs în curs de folosire pentru un alt preparat, pentru a nu
crea confuzii;

b) receptura a fost curăţată;

c) condiţiile de mediu prevăzute pentru preparare sunt respectate;

d) toate documentele necesare preparării sunt disponibile;

e) materiile prime şi materialele de ambalare necesare sunt pregătite, fără să


existe riscul de confuzie.
În orice moment al obţinerii unui preparat magistral sau oficinal trebuie să
poată fi clar precizate:

denumirea medicamentului,
forma farmaceutică,
numărul alocat preparatului/divizării preparatului şi stadiul preparării.
Orice modificare (necesară) adusă formulei unui preparat magistral se
va consemna pe prescripţia medicală, pentru a se asigura reproducerea
formulei în cazul în care se repetă prepararea.

În cazul preparatelor oficinale, diferenţa între randamentul teoretic şi cel


obţinut trebuie să fie justificată.

Cantitatea de preparate oficinale care se intenţionează a se realiza la un


moment dat se determină ţinând cont de condiţiile optime de conservare a
acestora; natura şi proprietăţile constituenţilor, alături de perioada de rotaţie a
stocurilor de preparate, sunt factori limitativi.
PREPARATULUI MAGISTRAL

Preparatele magistrale pot emulsii


fi produse pentru uz intern
sau extern
Soluții unguente

Medicamentele magistrale Preparat


magistral
sunt produse care se
prepara in farmacie, pe
baza de prescriptie ovule creme
medicala, rețetă ce este
personalizată pentru pulberi
fiecare pacient.
PREPARATULUI MAGISTRAL

Eticheta

a) numele şi adresa farmaciei;


b) numărul prescripţiei magistrale din registrul de copiere a prescripţiilor;
c) modul de administrare;
d) semnătura farmacistului care a preparat;
e) precauţii speciale cu privire la administrare, utilizare şi conservare;
f) data preparării şi data limită de utilizare.
PREPARATULUI MAGISTRAL

Obligaţii pentru farmacist


la masa de receptură
recalculează dozele prescrise, pentru o dată şi pentru 24h, având în vedere
vârsta bolnavului;
parcurge mental tehnica de preparare urmărind dacă în forma prescrisă de
medic există incompatibilităţi de natură fizico-chimicăce ar putea duce la
degradarea aspectului fizic şi farmacodinamic al medicamentului. Pentru
acesta apelează la cunoştinţele sale de Tehnică farmaceutică;
verifică adnotarea reţetei făcută la primirea prescripţiei, pentru substanţele
ajutătoare la realizarea formei farmaceutice prescrise de medic;
prepară medicamentul, îl ambalează şi îl etichetează corespunzător formei
farmaceutice şi modului de întrebuinţare (intern sau extern), după care îl
înregistrează în registrul de copiere al reţetelor;
 îl depune în sertarele (sau locurile) destinate păstrării până în momentul
eliberării lui către pacient.
PREPARATULUI MAGISTRAL

Farmacistul evaluează conţinutul prescripţiei, din punct de vedere al


formulării, al asocierii substanţelor active prescrise şi al siguranţei la
administrare; el poate refuza prepararea dacă, în urma evaluării,
consideră că aceasta constituie un factor de risc pentru pacient.

Înainte de a începe o activitate de preparare se verifică dacă:


 în zona de lucru nu există o altă materie primă, material de ambalare, document sau
produs în curs de folosire pentru un alt preparat, pentru a nu crea confuzii;
 receptura a fost curăţată;
 condiţiile de mediu prevăzute pentru preparare sunt respectate;
 toate documentele necesare preparării sunt disponibile;
 materiile prime şi materialele de ambalare necesare sunt pregătite, fără să existe
riscul de confuzie.
Farmacistul trebuie să elaboreze un set de reguli de igienă, sub forma unui document
scris (procedură), care să fie adus la cunoştinţa personalului.
PREPARATE GALENICE- ELABORĂRI

Elaborările sunt produse galenice realizate în farmacie, forme farmaceutice


medicamentoase, care se prepară în cantităţi mari (câteva sute de grame până
la 10 kg. sau mai mult) în funcţie de cerere şi se eliberează ca atare în cantităţi
mici.
Elaborãrile sunt utilizate la prepararea reţetelor magistrale sau se eliberează
ca atare.
Produsele galenice care se elaborează în farmacie după provenienţa
formulelor, se pot grupa în următoarele categorii:

Preparate oficinale (prevăzute în FARMACOPEE)


Preparate după formule de reţete magistrale,
tipizate în unitate,
Preparate similare preparatelor industriale
PREPARATE GALENICE - ELABORĂRI

Înregistrarea în documentele de evidenţă a preparatelor oficinale


trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

a) denumirea preparatului;
b) data preparării şi data-limită de utilizare;
c) cantitatea preparată;
d) forma farmaceutică;
e) compoziţia calitativă şi cantitativă completă, cu precizarea seriei fiecărei
materii prime utilizate;
f) numărul de unităţi rezultate în urma divizării produsului;
g) menţionarea diferenţei dintre cantitatea teoretică şi cea rezultată practic;
h) semnătura celui care a preparat şi a celui care a divizat (dacă sunt diferiţi).
ETICHETA AMBALAJULUI PREPARATELOR OFICINALE

- numele şi adresa farmaciei;


- modul de administrare: internă/externă;
- denumirea produsului;
- numărul de ordine din registrul în care s-a înscris produsul; oficinal (alocat
preparării şi/sau divizării, după caz);
- semnătura celui care a preparat şi a celui care a divizat (dacă sunt diferiți); -
precauții speciale cu privire la conservare.
Rolul elaborărilor în farmacie

completarea nomenclatorului produselor farmaceutice utilizate în terapeutică cu


produse pe care industria nu le asigură din două motive:
au timp de conservare redus;
constituie producţie nerentabilă pentru industrie;
reprezintă activitate tehnică, de producţie de medicamente, activitate ce se ia în
calcul la stabilirea numărului de farmacişti;
sunt necesare la prepararea reţetelor magistrale sau se elibereazăca atare;
contribuie la creşterea productivităţii muncii şi a rentabilităţii farmaciei.
Evidenţa elaborărilor în farmacie şi documentele folosite

Evidenţa elaborărilor în farmacie este necesară şi obilgatorie din următoarele motive:


reprezintă activitatea tehnică de producţie de medicamente;
în procesul de elaborare se produc în mod necesar schimbări cantitative şi
calitative la produsele farmaceutice (se consumă cele existente şi apare un nou
produs)
apar diferenţe valorice, în plus sau minus la unele produse, datorită faptului că
valoarea de eliberare a produsului rezultat nu este aceeaşi în toate cazurile, cu
valoarea substanţelor folosite;
Obligaţiile farmacistului la elaborarea unui produs medicamentos în
farmacie

Să completeze o „Situaţie de elaborare” sau imediat după executarea produsului,


indiferent dacă rezultă sau nu diferenţe valorice.
Să completeze toate rubricile formularului respectând denumirea latină dată de
Farmacopee
La produsele elaborate după formulele de „Reţete magistrale tipizate în unitate „ nu
va fixa alt preţ de elaborare a produsului rezultat, faţă de preţul rezultat din
însumarea valorii substanţelor folosite (deci în aceste cazuri nu apar diferenţe
valorice de elaborare).
Să nu facă rotunjiri de preţuri la „Preţ total” în nici unul din documentele de
evidenţă valorică.
Evidenţa elaborărilor în farmacie şi modul de completare a formularelor
SITUAŢIA DE ELABORARE

Situaţiile de elaborare
sunt legate în carnete a câte 100 de file sau
pot fi prezentate şi completate şi în format electronic.
 servesc la păstrarea evidenţei tehnico-operative a transformărilor de substanţe farmaceutice
şi a apariţiei de noi produse;
Situaţiile de elaborare servesc la evidenţa tehnico-operativă primară, pentru înregistrarea de
intrări în gestiune a produselor farmaceutice rezultate prin elaborări, precum şi pentru
efectuarea operaţiilor de scădere sau intrare valorică în gestiunea farmaciei.
Se completează într-un singur exemplar.
Modul de completare a formularului „Situaţia de elaborare”

Numărul situaţiei de elaborare. Situaţia de elaborare se numerotează de la 1 la n în continuare, pentru un an de


activitate.
Data executării.
Pagina. Paginile se numerotează separat pentru fiecare carnet, de la 1 până la 100.
Produsul. Se va scrie denumirea latină a produsului care se elaborează conform Farmacopeei Române sau alte formulare,
precum şi cantitatea care se prepară.
Denumirea substanţelor folosite va fi scrisă în limba latină după nomenclatura din Farmacopeea Română.
Unitatea de măsură va fi aceea pentru care taxa indică preţul de eliberare şi care este cea mai comodă în calcul.
Cantitatea. Se notează cantitatea de substanţe folosită pentru prepararea produsului.
Preţul unitar. Preţul stabilit în taxă pentru unitatea de măsură aleasă.
Preţul total pentru cantitatea totală de substanţe folosite.
Rubrica I = Total substanţe folosite. Se totalizează cantităţile şi preţul total pentru toate substanţele.
Rubrica II = Total produs rezultat. Se indică pentru produsul preparat cantitatea rezultată prin elaborare, unitatea de
măsură, preţul unitar şi total
Studenţii completează, fiecare, mai multe „Situaţii de
elaborare” (2-3, în limita timpului) selectând câte un exemplu
de produs:
 Oficinal, Tema lucrării practice
 Formule de reţete magistrale tipizate in unitate.

Pentru efectuarea părţii practice se utilizează ca materiale


didactice:
 file volante de „Situaţii de elaborare”
Precizări
(tabelul din prezentare) ,
Paralel cu realizarea scopului lucrării practice, studenţii
 formular de produse farmaceutice,
reactualizează unele cunoştinţe învăţate la disciplina de Tehnică
 Farmacopeea Română
farmaceutică precum compoziţia preparatelor şi tehnica de
 Pot fi folosite produsele din prezentare
lucru.(În situaţiile de elaborare se înregistrează toate substanţele
şi produsele adjuvante, care nu sunt prevăzute în formula de
bază a produsului).
În cazul produselor elaborate după formulele de REŢETE
MAGISTRALE TIPIZATE ÎN UNITATE, pentru asigurarea
legalităţii preparării unor formule magistrale în cantităţi mari
(de ordinul sutelor de grame sau câteva kilograme) este
obligatorie înregistrarea acestora într-un registru (caiet) separat,
denumit REGISTRU DE REŢETE MAGISTRALE TIPIZATE
ÎN UNITATE.
Exemplul 1

Situaţia de elaborare nr…… .............. ......Data………


PRODUSUL Sirupus Balsami Tolutani Pag………

Denumire substanţe folosite U/M Cantitate Preţul (lei)


unitar total
Tinctura balsami tolutani g 4,5 4,20 18,9
Magnesii subcarbonas g 1 0,55 0,55
Saccharum g 64 0,05 3.2
Aqua distillata g 30,5 (q.s.ad. 100) 0,1049 3,199
Total substanţe folosite g 100
Total produs rezultat 100 25,84

Preparator…………………..
(Semnătura)
Exemplul 2

Situaţia de elaborare nr….........… Data…26.04.2020…

PRODUSUL Unguentum simplex 10 % Pag…......……

Denumire substanţe folosite U/M Cantitate Preţul


unitar total
Adeps lanae anhydricus g 10 0,19 1,9
Vaselinum album g 90 0,124 11,16

Total substanţe folosite g 100


Total produs rezultat g 100 13.06

Preparator…………………..
(Semnătura)
Studentul poată să
aleagă orice preparat
PREPARATE OFICINALE DIN FR X oficinal din FR X, pentru
PENTRU A FI UTILIZATE ÎN COMPLETAREA completarea situației
de elaborare
SITUAȚIEI DE ELABORARE
SOLUTIO CAMPHORAE
SPIRITUOSA 10 %
Soluție alcoolică de camfor
10%
FR X
UNGUENTUM GLYCEROLI
Unguent cu glicerol
FR X
SOLUTIO IODI SPIRITUOSA
T-ra de Iod
FR X
Pentru completarea
situației de elaborare
poate fi ales orice
preparat întâlnit în
practică de către student

formule de REŢETE MAGISTRALE


TIPIZATE ÎN UNITATE
-exemple-
Acid salicilic.1 g............................0,201 lei
Azotat bazic de bismut 1g...........1,309 lei
Precipitat alb de mercur. 1g........3,927 lei
Oxid de zinc 1g.............................0,175 lei
Vaselină 1g...................................0,0823 lei
Nistatin 1g.............................8,7265 lei
Glicerină 1g..........................0,0615 lei
0,4 g

Talc 1g.................................................0,044 lei


Oxid de zinc 1g.................................0,175 lei
Lanolină 1g.........................................0,393 lei
Vaselină 1g.........................................0,823 lei
Oleum parafini 1g.............................0,699 lei
Apă distilată 1g.................................0,1049 lei
Eritromicină 1g....................................1,05 lei
Hidrocortizon....................................27,052 lei
Situaţia de elaborare nr…… Data………
PRODUSUL ....................... Pag………

Denumire substanţe folosite U/M Cantitate Preţul (lei)


unitar total

Total substanţe folosite


Total produs rezultat

Preparator…………………..
(Semnătura)
Activitatea de receptură este organizată și se desfășoară în conformitate cu
normele Regulilor de Bună Practică Farmaceutică
Grila de evaluare a farmaciilor conține următoarele puncte:

1. În farmacie este asigurată trasabilitatea: substanțelor, ambalajelor și


preparatului final.
2. Farmacia deține registru de evidență a substanțelor.
3. Farmacia deține registru de copiere a rețetelor magistrale
4. Farmacia deține registru de evidență a produselor elaborate
5. Farmacia are norme de etichetare, conform RBPF.
6. Farmacia deține certificate de calitate pentru substanțele și ambalajele
folosite în procesul de activitate la receptură laborator.
7. Farmacia păstrează contraprobe pentru produsele elaborate.

Farmaciile care nu desfășoară activitate de receptură au din start un deficit


privind punctajul acordat de către evaluatori.
Deși în prezent nu toate farmaciile desfășoară activitate de receptură
Prepararea Medicamentelor în Farmacie rămâne una
dintre activitățile care definește și onorează profesia de
farmacist!

S-ar putea să vă placă și