Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
şi, în sensul cel mai larg al termenului, “se aplică tuturor curentelor şi
tendinţelor inovatoare din istorie (religioase, filosofice, artistice etc.),
ansamblului mişcărilor de idei şi de creaţie, care convin epocii recente, altfel
spus “moderne”, în condiţii istorice date”, după cum afirma criticul literar şi
eseistul Adrian Marino, în studiul “Modern. Modernism. Modernitate”. Orice
mişcare ideologică, artistică, literară, care, în mod spontan sau
programat, se rupe de tradiţie sau chiar o neagă, optând pentru
atitudini, modalităţi de gândire şi de expresie anticonservatoare, se
situează pe direcţia modernismului.
Mai exact, Eugen Lovinescu sugera adoptarea noilor formule artistice mai întâi
prin imitaţie, deoarece “orice formă de artă apărută într-un centru cultural
dezvoltat se propagă aproape instantaneu peste toată Europa”, ulterior
sincronizarea producând “mutaţii” ale valorilor estetice, având în vedere că
valorile artistice nu sunt imuabile, iar frumosul nu se defineşte la fel pentru
toate timpurile şi spaţiile culturale. O teorie contestată de tradiţionalisti, la
vremea respectivă.
Gândirea critică a lui Eugen Lovinescu, precum şi literatura nouă, de factură
modernistă, au exercitat o influenţă benefică asupra literaturii româneşti
interbelice, considerată un moment de vârf în cultura românească, atât în
poezie, cât şi în proză.
Modernismul poeziei lui Tudor Arghezi, manifestat în alt sens decât modernismul
expresionist al lui Lucian Blaga, fixează o contribuţie decisivă la înnoirea
lirismului românesc interbelic.