Curs 6 procedură civilă

30.03.2019

Hotărâri judecătorească + încheierile judecătorești

Hotărâriărârile judecâtorești sunt reglementate în cap IV al cărții a 2-a CPC, art. 424 și
următoarele.

Art. 424 indica doar o clasificare a hotărâriărârilor judecătorești în funcție de momentul

în care acestea sunt pronunțate, de etapa procesuală în care acestea sunt pronunțate.

Ce sunt hotărâriărârile judecătorești? La fiecare participant am discutat actele de

procedură specifice acelui participant, la instanță am discutat doar despre compunere sub aspect
cantitativ si calitativ si nu am vorbit despre acte. Hotărâri judecătorească este actul procedurăl al
instanței de judecâta.

Nu sunt todeauna acte jurisdicționale, de rostire a dreptului pentru că uneori e doar o

încheiere de amânare a judecății care e o simpla măsură de administrare judiciară, cum am văzut
în art 465. Chiar dacă este act final al judecății poate să nu fie un act de rostire a dreptului, cum
este în cazul hotărâriărârii de expedient, care doar ia act de învoiala părților prin care acestea fac
compromisuri reciproce și așadar nu dezleagă cauza pe baza unor probe administrate prin
aplicarea dreptului la o stare de fapt. O să vedeți săptămâna viitoare când veti face hotărâriărârile
date în baza învoielii părților, acolo avem o situație în care reclamantul prezintă ceva, pârâtul
achiesează la pretențiile reclamantului în totalitate sau în parte și dacă reclamantul solicită, în
baza acestei achiesări instanța va pronunța o hotărâriărâre. In acea hotărâriărâre ea, iarăși, nu
rostește dreptul. Deși este o discuție în doctrină. E foarte asemănătoare tranzacției că practic e un
acord de voință și acolo. Nu e cuprins într-un contract ca în cazul tranzacției și nu presupune
compromisuri reciproce, ca în cazul tranzacției, știți de la dreptul substanțial, contractul de
tranzacție e cuprins în codul civil, în cpc se reglementează doar modul în care instanța ia act de
tranzacție, deci dispozitii de drept procesual. Deci este un contract, dar ce este specific acestui
contract, că fiecare parte mai lasă ceva ca să ajungă la un consens, fie ca să preîntâmpine un act
în justiție, fie ca să-i pună capăt atunci când ea a fost deja declanșată. Și în cazul hotărâriărârii
date în baza achiesării pârâtului, vorbim până la urma de un consens: reclamantul cere ceva si
pârâtul spune da, sunt de acord să-i dau, iar reclamatul spune instanței ,, vă rog să dati o
hotărâriărâre în baza aceste achiesări”. Deci practic e tot un acord de voințe, dar nu este
consemnat într-un contract ca în cazul tranzacției, dar este un acord de voințe dat în fața
instanței. Codul ințelege să o reglementeze cumva ca pe o manifestare unilaterală de voință a
pârâtului, spune „achiesez la pretențiile reclamantului”. În realitate reclamantul cere ceva si
pârâtul este de acord să-i dea. Dar tocmai pentru că în lumina codului este reglementat ca un act
de dispoziție al pârâtului, doctrina nu îl pune pe același palier cu hotărâri de expedient, dar în
realitate are același caracter pentru că instanța nu rostește dreptul când dă o hotărâriărâre în baza
achiesării. Ia doar act de faptul ca pârâtul este de acord, este o înțelegere și tocmai de aceea o să
vedeți că această hotărâriărâre nu are niște căi de atac cum ar avea o hotărâriărâre dată în baza
administrării probelor și dezlegării cauzelor prin stabilirea unei stări de fapt și aplicarea
dreptului, ci are doar recurs și la hotărâri de expedient și la hotărâri dată în baza recunoasterii
pârâtului, iar în recurs se verifică doar condițiile de procedură prevăzute. Art. 436-437
reglementează achiesarea și 438-441 tranzacția. Observați că în 436 vorbește de achiesarea
pârâtului care pare să fie o manifestare unilaterala de voință, da, este, dar vine practica față de
cererea de chemare în judecâtă, că nu vine „out of the blue”. Știți ce înseamnă act unilateral din
dreptul substanțial. Aici vine acest act de procedură, această manifestare de voință ca un răspuns
la cererea de chemare în judecâtă și spune că dacă recunoaște în tot sau în parte pretențiile
reclamantului, instanța, la solicitărea reclamantului da o hotărâriărâre în măsura recunoașterii,
deci nu va da automat, ci doar dacă reclamantul solicită. Dacă reclamantul nu solicită, procesul
merge mai departe dacă recunoașterea este parțială, iar dacă este totală instanța poate să
aprecieze. Este suficientă doar mărturîșirea, dacă instanța nu consideră că se încearcă eludarea
drepturilor unor terți și mai cere niște probe. Poate să facă asta, mărturîșirea nu este regina
probelor. Chiar si tranzacția se poate ataca pe calea unei acțiuni revocâtorii). Dacă instanța ar da
o hotărâriărâre pur și simplu de stabilire a săarii de fapt și aplicare a dreptului ar mai putea să fie
atacâtă de creditor pe calea acțiunii revocâtorii? Nu, e un act jurisdicțional. Veți vedere la efecte
ca își produce efectele față de creditorii chirografari. Și tocmai de aceea atunci când e o
recunoaștere de genul acesta instanța poate să o cenzureze dacă părțile cer sau această
hotărâriărâre are jurisdicție. Înțelegeți diferențele?
 Act jurisdicțional ce înseamnă? Merg pe acest scenariu clasic: am în cercetarea
judecătorească administrare de probe, pe baza lor instanța stabilește o stare de fapt, spune e
răspundere delictuală sau contractuală, asta e textul de lege, așa se interpretează și în funcție de
asta dă o soluție pe ce a cerut-o reclamantul, admite acțiunea, admite în parte sau respinge
acțiunea. Atunci actul este unul jurisdicțional de rostire a dreptului. Nu întotdeauna este așa, v-
am spus. La tranzacție, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății și să ceară instanței să
dea o hotărâriărâre care să consfințească tranzacția lor. Aici vin cu un contract. Dacă vă uitați, în
codul civil iți defineste ce înseamnă tranzacția și o să vedeti că este un act prin care își fac
compromisuri reciproce. Se incheie în forma scrisă spune 439 și alcătuiește dispozitivul
hotărâriărârii si hotărâri nu face decât să consfințească această tranzacție. O să vedeți în aceste
dispoziții procedurale că părțile trebuie să se înfățișeze, să vină cu acest act scris, să spună în fața
instanței ca reprezintă manifestarea lor de voință, că practic instanța face ceea ce face notarul
când autentifică un act: vede ai venit, ești de acord cu ce scrie în acest act, tu ești persoana. Deci
ar putea practic părțile să meargă cu tranzacția și la notar să le-o autentifice, atunci nu mai e
nevoie de o hotărâriărâre de expedient, cererea a rămas fără obiect, nu mai da și instanța o
hotărâriărâre de expedient dacă ai actul autentic notarial. Pactic de aceea hotărâri de expedient
are foarte multe asemănări cu o simpla autentificare, că dă forța executorie contractului părților
care este unul sub semnatură privată prezentat instanței, dar instanța verifică dacă sunt prezente
părțile si dacă își însușesc acest contract. Diferența este că nu îl mai semnează în fața ei, că îl
aduc gata sub semnatură privată. Dar o să vedem astăzi și efectele hotărâriărârii judecătorești, are
forța probantă a unui înscris autentic. Constatările personale ale judecătorului nu pot fi atacâte
decât prin înscrierea în fals. Practic asta face hotărâri de expedient, ia act de tranzacție și verifică
aceste condiții de procedură. Ăsta este motivul pentru care nu mai are apel, cum ar avea de
obicei o hotărâriărâre dacă e dată în primă instanță, ci are doar recurs- art. 440. Pentru că ce va
verifica instanța ierarhic superioară? Dacă s-a depus tranzacția în forma înscrisului sub
semnatură privată, dacă părțile s-au prezentat în fața instanței și așa mai departe, deci numai niște
aspecte de procedură. Nu mai verifică în substanță nimic pentru că instanța n-a pronunțat o
hotărâriărâre pe fondul cauzei. Verifică doar aceste aspecte.

Întorcându-ne la cealaltă, la hotărâri dată în baza recunoașterii de către pârât a pretențiilor

reclamatului. În cursul judecății vine pârâtul si zice, dar eu recunosc pretențiile reclamantului,
dar să zicem la primul termen. Sunt 2 posibilități: să spună reclamantul: ok , dacă tot le
recunoaste, să dați o hotărâriărâre pe baza recunoasterii; instanța ia act tot de un acord de voință
între părți, desi, repet, codul reglementează ca manifestare unilaterala de voință a pârâtului; pare
o succesiune de acte unilaterale, așa vrea codul, dar până la urmă regimul juridic e același ca la
tranzacție, ca instanța nu mai administrează probe; evident că trebuie să fie drepturi de care
părțile nu pot dispune. E un acord pe baza acordului lor de voință și, iarăși, nu mai administrează
probe, nu mai face nimic. Aici actul nu e jurisdicțional, din același motiv, observați, art. 437,
calea de atac numai recurs la instanța ierarhic superioară. Însă, atunci când stabilește o stare de
fapt pe baza probelor și aplică dreptul la acea stare de fapt îmbracă forma actului jurisdicțional.

Deci este o manifestare de voință a instanței, este actul de procedură al instanței care, de
regulă, este un act jurisdicțional, dar nu e obligatoriu să fie așa.

Clasificarea hotărâriărârilor judecătorești:

1. Primul criteriu de clasificare rezultă din art. 424 și de aceea în doctrina se

găsește ca fiind după denumire. În realitate un efect înainte cauzei. De ce să numești într-
un fel o hotărâriărâre judecătorească? Pentru că este dată într-un anume moment al
procesului. Așadar criteriul este în funcție de etapa procesului in care este dată o
hotărâriărâre. Ea se numește încheiere, sentința sau decizie. Încheierile sunt date în cursul
judecății, ca regulă, cât procesul este pendent în fața unei instanțe, ca e în prima instanță,
ca e în căile de atac de reformare sau de retractare. Cu titlu de excepție pot sa fie act final
al judecății. Știți, adimistrarea probelor în cazul în care în procedura administrării
probelor se pronunță o încheiere. Acela e actul final al judecății pentru că spune codul. În
procedură necontencioasă instanța pronunță o încheiere, că așa spune codul că așa se
intituleaza hotărâri finală a judecății. Sentințele sunt hotărâriărârile pe care le pronunță
prima instanță. Deciziile sunt hotărâriărârile pronunțate în căile de atac de reformare, iar
în ceea ce privește căile de atac de retractare, hotărâriărârile se vor numi sentințe sau
decizii în funcție de hotărâri obiect al căii de atac de retractare, spune alin (4) al art. 424.

2. Rezultă tot din dispozițiile codului, dar din procedură prevăzută în faza de
executare silită- Hotărâriărâri executorii si neexecutorii si respectiv hotărâriărâri
definitive si care nu sunt definitive- art. 633 si 634. Deci hotărâriărâri care sunt
susceptibile de executare silită si hotărâriărâri care nu sunt susceptibile de executare
silită. Știți ca unele hotărâriărâri de plano nu sunt susceptibile de executare silită pentru
că instanța nu oblige pârâtul al nimic. De ex o hotărâriărâre pronunțata într-o acțiune în
constatare. Însă chiar și în cazul hotărâriărârilor care ar fi teoretic susceptibile de
executare silită nu toate sunt executorii din momentul pronunțării. Veti vedea că, de
regulă, apelul suspendă executarea, așa că atâta timp cât impotriva unei hotărâriărâri se
exercită calea de atac a apelului sau în termenul de exercitare a cîii de atac a apelului
hotărâri pronunțata de prima instanța nu este executorie decât în mod cu totul si cu totul
excepțional și vom face azi executarea vremelnică care poate fi de drept îîn cazuri expres
prevăzute de lege sau la dispoziția judecătorului la solicitarea reclamantului în anumite
cazuri care, de asemenea, le prevede legea, dar acolo are o marja de apreciere judecătorul.
Hotărâriărârile date în apel, de regulă, sunt executorii pentru că foarte multe nu mai au
recurs, însă chiar și cele care au recurs pentru că, veți vedea, recursul este o cale de atac
care nu este suspensiv de executare; în foarte puține situații recursul suspendă executarea
dacă legea prevede expres (desfiinșare de construcții) sau se poate solicita de către
recurent suspendarea executării și o poate acorda instanța, dar veti vedea ca sunt situatii
în care nici măcar la cerere nu se poate suspenda.

Hotărâriărâri susceptibile de executare silită-hotărâri nesusceptibile de executare

silită->

Hotărâriărâri care de plano nu sunt susceptibile de executare silită ptr că nu conțin

o dispozitie a instanței care să îl oblige pe pârât la ceva și hotărâri care deși conțin o astfel
de dispozitie sunt pronunțate in prima instanța si susceptibile de apel, neavand executare
provizorie sau hotărâri date in apel nesusceptibile de recurs

3. Hotărâri definitive-hotărâri care nu sunt definitive-> de reținut doar

criteriul pe baza căruia se stabilește că o hotărâre este definitivă=> dacă nu este/dacă nu
mai este susceptibilă de executarea unei căi de atac de reformare (apel sa recurs)-ex:
hotărâri de primă instanța despre care fie legea spune că nu are apel sau recurs(divorț prin
acord), fie când desi avea apel sau recurs s-a împlinit termenul pentru exercitare fără ca
acesta sa fi fost exercitat; în cazul exercitării apelului hotărârea instanței de apel devine
definitivă dacă nu mai are recurs; dacă are recurs devine definitivă doar după împlinirea
termenului de recurs sau după pronunțarea hotărâri date in recurs, dacă se exercită
recursul. Hotărârea de recurs e întotdeauna definitivă.
 4. În funcție de efectul lor în timp-> hotărâri cu efect permanent- hotărâri
provizorii pronunțate pe parcursul unui process și prin care instanța ia măsuri provizorii
și asupra cărora poate să revină (ex. în procedura divorțului măsuri privind încredințarea
copiilor, pensia de întreținere, care pot fi soluționate altfel la finalul procesului, dar
trebuie stabilite și provizoriu) sau care își produc efectul în timp până subzista
împrejurările care au determinat pronunțarea lor (ex. punere sub interdictie)

5. Hotărâri cu o singura condamnare- hotărâri cu condamnari alternative (ex.

solicitare + solicitare subsidiară -obligă pârâtul să execute în natură, iar în caz contrar să
plătească reclamantului o sumă de bani)

Ce trebuie sa curpindă hotărârea?

Cuprinsul închierilor este reglementat în art. 233

O să vedeți că dacă vom compara 233-cuprinsul încheierii cu 425- conținutul hotărârilor

sunt asemănătoare, foarte multe elemente se suprapun. Art. 425 (1) lit. A chiar face trimitere la
elemente din art. 233.

Știți de la procedură penală că au 3 părți: practicaua, considerentele și dispozitivul. Nu

rezultă neapărat așa din textul lui 233 sau 425, dar hai să vedem cum am putea să grupăm
elementele din aceste 2 texte ca să obținem cele 3 părți ale unei încheieri/hotărâri.

Denumirea instanței care a pronunțat-o si nr dosarului- nr de înregistrare în registrul

general de intrare/nr instaței/anul înregistrării

Data ședinței (Lit b) +camera de consiliu/ședință publică (lit l)

Numele judecătorilor și al grefierului

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile exercitată de reclamantul A, reprezentat prin

avocat, împotriva pârâtului B, reprezentat prin avocat, având ca obiect+ pretenții->dosarele sunt
clasificate în funcție de obiect pentru ca în funcție de acest lucru li se dă un grad de complexitate
care se are în vedere la repartizarea cauzelor ca să fie un grad de complexitate egal sau
aproximativ egal pe complete (chestiune de program ECRIS)

Ministerul Public reprezentat prin procuror XY, Parchetul de pe lângă….

 La apelul nominal (făcut de grefier) l se prezinta avocat A pentru reclamant, lipsa fiind
reclamantul, pârâtul personal asistat de avocat B

Procedură de citare este legal îndeplinită/ Lipsa procedură de citare cu partea lipsă (dacă
e prezentă viciul se acoperă)

La primul termen se verifică competenta cf art. 130+ pronunțare asupra ei-admitere

excepție- sentința; respinge exceptia -încheiere (motivare în ambele cazuri)

Sentința- hotărăște, încheiere- dispune; decizie- decide (terminologie folosită în practică)

Grefier face referatul cauzei: ce termen e, ce s-a mai depus….ce s-a intamplat între cele 2
termene (inclusiv dacă judecătorul e incompatibil)

Art. 233 (1) lit. i,j,m

După ce constată dacă pârâtul contestă sau nu contestă se administreaza probe, așa ar
trebui să facă instanța-> rezultă din art. 237 (1) pct. 4

Se cer probe=> pronunțare pe probe

La primul termen se estimează și durata procesului

Fixarea următorului termen de judecată- dacă părțile nu au termen în cunostiință dispune

citarea părților; dispune citarea martorilor=> pregătește următorul termen de judecată

Mentiune cale de atac pentru Hotărâri respectiva

Pronunțare in sedinta publica

Comunicare in situatia in care hotărâri respecitva are cale de atac sepârâte

Procurorul nu semneaza hotărârea -doar judecătorii + grefier

Alte mențiuni prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

Clasificare: încheieri preparatorii- interlocutorii (art. 235)

Preparatorie= nu leagă instanța

Interlocutorie= pregătesc soluționarea fondului, fără a hotărî în totul asupra procesului+

leagă instanța.
 Niște reguli specifice încheierilor sunt în 234. V-am spus deja că dispozițiile privind
deliberarea, opinia separată și alte dispoziții referitoare la hotărâri se aplică și încheierilor. Dacă
unele sunt supuse apelului sau recursului, separat de hotărârea de fond ne spune ce se întâmplă în
această situație alin. (2), că dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de către
grefa instanței a cărei încheiere se atacă. Dacă se declară un apel sau un recurs împotriva unei
încheieri unde este discutabil dacă apelul sau recursul este admisibil, adică, cu alte cuvinte, cam
nu prea este, de regulă, pentru că atunci când ai recurs sau apel instanța trece în încheiere, pentru
că tocmai ce v-am spus că dacă are cale de atac separată o trece. Dacă nu are cale de atac
separată, nu o să spună ”cu apel/recurs odată cu fondul”. Nu spune deloc calea de atac în
încheiere. O spune doar când este separată. Există posibilitatea să și omită instanța dacă nu e
scrisă, dar în 99% dintre cazuri înseamnă că nu are cale de atac separată. Și atunci dacă partea
exercită totuși cale de atac, atunci nu mă apuc să fac de nebun copie după toate actele din dosar,
ci spune în alin. (3) că dacă există o chestiune litigioasă asupra admisibilității aplicării pe cale
separată a încheierii, cererea de exercitare a căii de atac se înaintează instanței superioare
împreună cu o copie de pe încheierea atacată, certificată de grefa instanței. Și doar dacă aceasta
consideră că această cale de atac este admisibilă, va solicita copie de pe dosar. Adică nu fac
copie de pe dosar degeaba.

Revenind la cuprinsul încheierii. Dacă avem cale de atac separată, acest lucru se trece în
dispozitiv, iar dacă se atacă se înaintează instanței de control judiciar nu dosarul original, ci o
COPIE A DOSARULUI. Dacă e chiar încheierea de suspendare atacată, eu vă zic în practică
trimiți tot dosarul, că nu mai are rost să faci copie, că și așa nu faci nimic până nu își
soluționează calea de atac. Asta este rațiunea pentru care se trimite copie. Dacă procesul nu e
suspendat, el merge mai departe.

Dacă nu se trece în încheiere că are cale de atac separată, deci este discutabilă
admisibilitatea căii de atac, nu se trimite dosarul, ci doar copie de pe încheiere și cererea de
declarare a căii de atac și se face copie de pe dosar doar dacă instanța de control judiciar sesizată
spune ”Da, această cale de atac este admisibilă și am nevoie de dosar să-l văd ca să-l soluționez.”
 CONȚINUTUL HOTĂRÂRII – art. 425

Este sentință, că este în fața primei instanțe. Tot așa, se trece instanța, nr. dosarului,
denumirea hotărârii, dacă e în ședință publică sau nu, data ședinței, completul de judecată,
numele părților, dacă sunt sau nu reprezentate de avocat, obiectul procesului, dacă participă sau
nu procurorul, cine se prezintă, cine lipsește, dacă procedura este îndeplinită.

Uitați-vă la 425. În partea introductivă se fac mențiunile de la 233 alin (1) și (2). Aici
este o dispoziție specială în cazul amânării de pronunțare, fiindcă în cazul amânării de
pronunțare se întocmește încheiere la momentul ultimului termen de judecată, iar practicaua
cuprinde doar astea. Nu se mai face apelul nominal, nu se mai strigă părțile, ci se spune doar că,
concluziile pe fond ale părților au fost cuprinse în încheierea de ședință publică din data de, parte
integrantă din prezenta sentință.

Dacă cumva au depus concluzii scrise între momentul amânării pronunțării și până la
pronunțare, este o practica simplificată. Dacă instanța s-ar pronunța la ultimul termen, aici vom
trece și dezbaterile pe fond, dacă s-a pronunțat pe 390, cereri, excepții nesoluționate pe parcursul
procesului înainte să înceapă dezbaterile pe fond, ce spun părțile, după aceea vin considerentele
și apoi dispozitivul. Dar dacă e doar o încheiere de amânare de pronunțare, da, trec ce susșin
părțile și în considerente arăt că la solicitarea părților sau având nevoie de timp de deliberare, în
numele legii, instanța amână deliberarea pentru 29 martie. Pot maxim 15 zile. De obicei amână
tot pe termenul ei de judecată. Dar dacă amână și pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei
instanței, poate să amâne oricând în interiorul termenului de 15 zile.

Deci asta e încheierea de amânare de pronunțare. Și atunci, în hotărârea act final al

judecății, nu se mai reporoduce ce s-a întâmplat la ultimul termen, că asta este încheierea de
amânare a pronunțării, ci scrie doar că pe rol este soluționarea acțiunii civile X, dacă părțile au
depus sau nu concluzii scrise în intervalul până la pronunțarea hotărârii și că concluziile pe fond
ale părților și cele de la ultimul termen de judecată au fost cuprinse în încheierea ședinței publice
de judecată din Y, parte integrantă din hotărâre. De ce? O să vedeți că dacă lipsește din hotărâre
încheierea de amânare a pronunțării, acest lucru atrage nulitatea hotărârii. Este o nulitate
subsecventă. Nulitatea unui act atrage nulitatea altui act.
 S-ar putea să judec o cauză chiar la primul termen. Și atunci cum ar arăta cuprinsul
hotărârii? Hai să luăm o cauză super simplă. Să fie aceste pretenții un împrumut nerestituit. Ce
probe putem avea? Copia înscrisului sub semnătură privată care constată creanța sau
interogatoriul pârâtului, dacă nu ai înscris. Sau proba cu martori, în măsura în care dovedești că a
existat o imposibilitate materială sau morală de preconstituire a înscrisului. Dar să luăm chestia
cea mai simplă. Am un înscris. Aici n-am procuror, de obicei. La apelul nominal se prezintă cine
se prezintă, procedura e îndeplinită, se verifică competența. Reprezentantul reclalantului solicită
instanței admiterea acțiunii și arată că nu are alte probe în afara înscrisului constatator al creanței
depus în copie certificată anexă cererii de chemare în judecată. Pârâtul arată că este de acord cu
admiterea acțiunii și nu solicită alte probe. Sau poate să spună contestă înscrisul sau semnătura
de pe el sau scrierea. Și atunci instanța poate să facă verificarea de scripte de îndată dacă e
posibil sau poate să amâne pentru alt termen. Dar să spunem că pârâtul nu contestă și spune că
nu are alte probe. Spune că nu a putut să plătească pentru că nu a avut din ce. Este de acord cu
admiterea acțiunii. Instanța întreabă părțile dacă mai sunt alte cereri sau excepții, declară închisă
cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea pe fond a cauzei. Asta este
ordinea. În cercetarea judecătorească soluționează excepții, cereri, înainte de dezbaterea pe fond
mai întreabă o dată dacă nu sunt cereri sau excepții nesoluționate și apoi deschide dezbaterea, în
baza art. 392. Cheltuieli de judecată + depune chitanța privind plata onorariului avocațial. Pârâtul
cere respingerea cererii privind cheltuielile de judecată pentru că a recunoscut pretenția
reclamantului.

Am terminat cu practicaua. Asta e tot. Dacă nu e amânare de pronunțare, rămâne

cuvântul pe fond al părților. Mergem la CONSIDERENTE. Art. 425 – se vor arăta obiectul
cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza
probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât
motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

I. CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ – spunem: Prin cererea

înregistrată la data de, reclamantul A l-a chemat în judecată pe pârâtul B, solicitând
instanței obligarea pârâtului la plata sumei de, constând în împrumut nerestituit și la
cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial. Astea sunt părțile și obiectul
cererii. Nu spui tot ce cuprinde cererea de chemare în judecată, nu te apuci să spui CNP-
ul reclamantului. Spui considerentele. De la cine cere, ce cere, de ce cere. În motivarea
cererii de chemare în jud, reclamantul arată că i-a împrumutat pârâtului suma de, cu
scadență la data de, și acesta nu a restituit-o până la momentul înregistrării CCÎJ. În
probațiune a depus copia contractului de împrumut. În drept, și-a întemeiat cererea pe
dispozițiile art. (textul din codul civil ).

II. ÎNTÂMPINAREA – Pârâtul, prin întâmpinare, a arătat că este de acord cu

admitrea acțiunii și nu solicită probe. Se opune, însă, acordării cheltuielilor de judecată
solicitate de reclamant. Dacă pârâtul nu depune întâmpinare, mai scriu de ea sau o las în
aer? Aparența imparțialității trebuie să fie refelctată și în actele instanței li trebuie să se
vadă că instanța a luat în considerare pozițiile tuturor părților. Dacă o parte nu a avut o
poziție, e bine să se treacă acest lucru. ”Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și
nici nu s-a prezentat în fața instanței/prezent în fața instanței.”

III. RĂSPUNSUL LA ÎNTÂMPINARE – dacă pârâtul a depus la dosar

întâmpinare, mai trebuie să trecem și răspuns la întâmpinare. Reclamantul, prin răspuns
la întâmpinare, dacă e cazul, sau spui că nu a răspuns la întâmpinare. Acum stiți că e
facultativ.

IV. MOTIVAREA INSTANȚEI - intervenția principală, după aceea, întâmpinări

la intervenția principală. Sau întervenții accesorii, sau chemări în garanție. Tot aici le
trecem, rând pe rând. Ce ați trece la motivarea instanței? Instanța reține următoarele:
”Așa cum rezultă din copia certificată a contractului de împrumut, anexată ccîj, la data
de, reclamantul i-a împrumutat pârâtului suma de, cu scadență la data de. Pârâtul nu a
restituit suma împrumutată până la momentul pronunțării prezentei hotărâri.” Asta e tot.
Starea de fapt reținută din probele administrate. Încadrarea în drept, obligația
împrumutatului. ”În baza art din codul civil, instanța apreciază că acțiunea este fondată și,
în consecință, va dispune obligarea pârâtului să restituie reclamantului suma X cu titlu de
împrumut. În ceea ce privește cheltuielile de judecată,...,(discutăm mai la sfârșit să vedem
dacă i le acordă sau nu). Antamăm puțin: art. 454. Pârâtul nostru nu e de drept în
întârziere. Instanța constată că pârâtul a recunoscut la primul termen de judecată
pretențiile reclamantului și nu a fost pus în întârziere anterior, în baza art. 454, va
respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
 Pentru aceste motive, în numele legii, hotărăște: acum vine DISPOZITIVUL. Nume,
prenume, CNP-ul, domiciuliul, reședința, dacă e PJ sediu, CUI, etc. , precum și soluția dată
tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. ”Admite
acțiunea invocată de reclamantul (nume complet, CNP, domiciliat în), împotriva pârâtului (nume
complet, CNP, domiciliat în) și, în consecință, se pronunță pe toate capetele de cerere. Obligă
pârâtul să ii plătească reclamantului suma de , cu titlu de imprumut nerestituit. Respinge capătul
de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.” Deci, aici avem admitere în parte.

Alin 3 – fiind o sentință a Judecătoriei, de obicei e supusă căii de atac a apelului. ”Cu
drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii”. Cererea de apel se depune la
Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunțată în ședința publică din data de/ pusă la dispoziția părților
prin intermediul grefei la data de. Data când s-a întocmit minuta, nu data la care se redactează
hotărârea! Apoi avem completul de judecată, judecător, grefier, semnături. Se întocmește în dpuă
exemplare originale. Unul se păstrează la dosarul cauzei și unul se pune la mapa de hotărâri a
instanței.

Art 426 – hotărârea se semnează de membrii completului și de grefier, dacă e un singur

judecător el o redactează, dacă sunt mai mulți, cel cărui îi repartizează președintele completului
de judecată motivarea. Dacă în complet au intrat asistenți judiciari sau magistrați-asistenți, și lor
li se poate repartiza redactarea hotărârii de către președinte. Asistentul judiciar poate avea o
opinie separată, magistratul asistent nu. Dacă asistentul judiciar are o opinie separată, el și-o va
redacta, și atunci nu mai ai cum să îi dai să redacteze și opinia majoritară. Toate acestea de la art.
426 trebuie făcute în termenul de 30 zile de la redactarea hotărârii prev. de alin. (5). Pentru
motive temeinice, acest termen poate fi prelungit de cel mult două ori. Dacă nu ai motivat în 30
zile, nu e nicio sancțiune, pentru că e un termen de recomandare. Poate să atragă o sancțiune
disciplinară pentru judecător, dar nu atrage nulitatea hotărârii.

COMUNICAREA HOTĂRÂRII – Toate hotărârile act final al judecății SE

COMUNICĂ! Hotărârile se comunică pentru curgerea unui termen de exercitare a căii de atac,
de regulă, însă și hotărârile definitive se comunică. Pentru că poți face și căi de atac de retractare,
dar ideea este ca partea să aibă hotărârea și în forma asta redactată și să nu fie obligată să facă ea
o cerere timbrată ca să primească hotărârea.
 Ea se comunică de îndată ce este redactată și semnată. Adică grefierul nu are voie să
comunice hotărârea până nu e semnată de toți judecatorii. Am uitat să vă zic apropo de
semnătură. Ce se intamplă dacă nu poate fi semnată de judecător sau de grefier? În cazul
completului colegial, în locul judecătorului lipsă semnează președintele completului, iar dacă
avem judecător unic sau dacă nu e nici președintele completului, semnează președintele instanței.
Iar la grefier va semna grefierul șef. Nesemnarea hotărârii de către judecător e motiv de nulitate
ABSOLUTĂ, e motiv de exercitare a căii de atac. E o nulitate CONDIȚIONATĂ pentru că este
INTRINSECĂ. Este o nulitate VIRTUALĂ, pentru că la minută spune că lipsa semnăturii se
sancționează cu nulitate absolută. Norma care spune că hotărârea se semnează de către judecatori
si grefieri este de ordine publică.

Ce trebuie să cuprindă hotărârea? SEMNĂTURA. Poate să fie semnată ulterior? Asta e

altă discuție. Eu nu cred că poate fi semnată după ce s-a exercitat calea de atac pe acest motiv.
Sunt multe discuții, codul nu interzice.

Art 427 - Unele se comunică din oficiu, de ex cele prin care se dispune anularea unui act
notarial notarului public instrumentator, cele prin care instanța se pronunta în legătură cu
prevederi cuprinse în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, chiar nedefinitive, se
comunică autorității sau instituției naționale cu atribuții de reglementare în materie.

Art. 428 – Adăugirile, schimbările sau corecturile. Acestea se semnează de judecători,

sub sancțiunea neluării lor în seamă. Chestia asta se întâmplă mai degrabă la minută, atunci
când se redactează de mână. Acum hotărârile sunt scrise la calculator, e mai simplu să le
corectezi direct.

Hotărârile care se comunică părților NU sunt semnate de judecător, ele se certifică. Doar
cele două exemplare originale se semnează de judecător, de la 426 alin (6). Hotărârea care se
comunică părților se semnează de grefier, dar acolo unde zice că se certifică că e conformă cu
originalul de la dosar și se ștampilează. În sensul ăsta poartă semnătura grefierului, pentru
certificare cu originalul, deci nu ca semnătură de pe hotărâre.

Art 425 alin (2) – atunci când am o coparticipare procesuală, va trebui să arate instanța
cui ce dă. Cine e obligat în solidar, dacă e divizibilă obligația, fiecare cât va plăti.
 Am vorbit de cuprinsul hotărârii, am remarcat că în cuprinsul se trece dacă este sau nu
executorie și tot acolo se trece și termenul de grație și am zis că nu îl facem acum, că îl facem
cănd o să vorbim despre executarea provizorie. … Vorbește despre termenul de grație la soluțiile
pe care le poate pronunța instanța. 397 alin. 3: în cazurile în care instanța poate da termen pentru
executarea hotărârii, ea va face aceasta chiar prin hotărârea care dezleagă pricina, arătând și
motivele pentru care a acordat termen. Asta este instituția termenului de grație. Spre deosebire de
executarea provizorie, care este în favoarea creditorului, termenul de grație este în favoarea
debitorului, că el este cel obligat să facă ceva. În virtutea principiului disponibilității, poate să
ceară o amânare a executării obligației pentru motive temeinice și instanța o poate sau nu acorda.
Ăsta este termenul de grație. Debitorul nu poate să ceară termen de plată dacă i s-a acordat un
termen rezonabil de către creditor sau ar fi fost posibilitatea să execute într-un termen rezonabil,
calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art.
1322 Cod civil și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele de la 675 alin. 1.
1. Termenul de grație se acordă la solicitarea debitorului în virtutea principiului
disponibilității. Codul zice: nu poate să solicite… (știți că se poate orice, dar dacă solicită, și
suntem îmtr-o situație din asta, I se va respinge acordarea termenului de grație). Deci când i se va
respinge dacă a solicitat? Dacă deja i s-a dat un termen de către creditor înainte să pornească
procesul, în condițiile lui 1522. Ce spune 1522? Este punerea în întârziere. Iar dacă nu a fost pus
în întârziere anterior înregistrării cererii de chemare în judecată. I s-a dat un termen după cererea
de chemare în judecată. Instanța poate să considere că acest termen rezonabil a fost până la
primul termen de judecată, că dacă fixează primul termen de judecată la 3 luni de la înregistrarea
cererii, poate să fie considerat un termen în care ar putea să-și execute obligația. Ce să-i mai dai
termen de grație? Oricum, această hotărâre, fiind pronunțată în procedura în fața primei instanțe,
nici măcar nu este executorie. Când începe să-și producă efectul acest termen de grație? Teoretic,
dacă pârâtul nu exercită apel împotriva hotărârii, ea rămâne definitivă la momentul împlinirii
termenului de exercitare a căii de atac, care începe să curgă de la momentul în care hotărârea se
comunică tuturor părților. Am vorbit de comunicarea hotărârii. Termenul de exercitare a căii de
atac începe să curgă de la comunicare, ca regulă; în situații de excepție curge de la pronunțare, de
exemplu în materia perimării. Termenul general de exercitare a căii de atac al apelului este de 30
de zile, asta este o procedură generală, eu vorbesc acum de contractul nostru de drumuri, ca să
mergem cu această speță simplă pe toată durata acestui curs. Nu este o hotărâre executorie de
drept. Debitorul cere un termen de grație. În această situație îi poate acorda instanța sau nu? Nu a
fost pus în întârziere, ați văzut în cauza noastră, dar dacă de la înregistrarea cererii de judecată
până la primul termen de judecată au trecut 3 luni, instanța poate să considere că ai avut timp
suficient să platești; sau, față de împrejurările cauzei, poate să spună „domnule, am acest salar,
am nu știu câți copii”. Deși e altă discuție dacă termenul de grație se raportează la condițiile
materiale concrete ale debitorului sau pur și simplu la durata termenului – era rezonabil ca în 3
luni să plătești. Codul nu spune foarte clar acest lucru – termen rezonabil de plată de către
creditor sau de instanță sau de la data comunicării cererii de judecată. Normal n-ar trebui să
ținem cont de situația sa materială, raportat fix la textul lui 1522, ci de durata de timp pe care a
avut-o la dispoziție, măcar în cursul procesului.
De asemenea, nu i se va acorda termenul de grație dacă la data pronunțării subzistă unul
din motivele de la 665 alin. 1 – dispoziții din materia executării silite - și sunt motivele pentru
care el este decăzut din beneficiul termenului de plată și anume: când se sustrage de la
îndeplinirea obligațiilor care îi revin, dacă își risipește averea, dacă este într-o stare de
insolvabilitate sau dacă prin fapta sa din intenție sau din culpă gravă a micșorat garanțiile date
creditorului (cele promise sau încuviințate) sau dacă sunt și alți creditori care fac executări
asupra averii lui. Sunt și logice aceste situații, că nu-i mai dă și termen de grație, atunci ar fi
pericol pentru creditor de a nu-și mai vedea recuperată deloc creanța. Atât ținem minte -
termenul de grație este la solicitarea debitorului, pentru că el este cel obligat la plată și se acordă
în virtutea principiului disponibilității și nu se acordă dacă deja avut un termen rezonabil să
plătească sau dacă este în vreuna din situațiile în care este sau ar putea să fie decăzut din
beneficiul termenului de plată.
Este o altă discuție, o reținem pentru cursul viitor, dacă termenul de grație ar putea să fie
solicitat direct în apel sau este o cerere nouă în apel? Cu atât mai mult cu cât hotărîrea primei
instanțe este executorie, poate fi acordat în apel față de faptul că nu îl poți acorda dacă deja a
avut un termen rezonabil să plătească? Mai discutăm că după primă instanță mai e și apelul, ăla
nu e termen rezonabil? Dar una este dacă e cerere nouă, că atunci dacă spui că e cerere nouă, e
inadmisibilă în apel și o respingi ca inadmisibilă și nu mai analizezi, iar dacă treci de problema
de admisibiliate, zici ok, suntem sau nu suntem în ipoteza în care ar trebui să o resping pentru că
a trecut deja un termen rezonabil?
 Executarea vremelnică sau provizorie: 448, 449. Sunt 2 categorii de situații: când
hotărârea este executorie de drept (provizoriu de drept) și când este executorie provizoriu la
solicitarea creditorului, din dispoziția instanței. El este cel interesat să purceadă la executare mai
repede, înainte să se soluționeze apelul. Ca să țineți minte puțin cauzele astea, o să vedeți că de
obicei sunt situații de urgență: stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, a locuinței
minorului, a modului de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul. Ok, ai
apel împotriva hotărârii, dar e normal să poată fi pusă în executare. Tot așa: plata salariilor sau
altor drepturi izvorâte din raporturi juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite șomerilor.
De ce? Pentru că sunt mijloace de subzistență. Nu pot să stau să se mai judece și apelul. Da, dacă
în apel pierd, întorc executarea, vom vedea la momentul potrivit. Dar sunt situații care reclamă
urgența. Despăgubiri pentru accidente de muncă: același motiv, pentru că poate am nevoie să fac
tratament, să asigur niște condiții de viață, să mă repună înaintea producerii accidentului de
muncă. Rente sau sume datorate cu titlu de întreținere sau alocație pentru copii precum și pensii
– aceeași situație ca la salarii. Despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrității corporale
sau sănătății, dacă acestea s-au acordat sub formă de prestații periodice: același argument. De
exemplu, mi se reduce capacitatea de muncă și pierd o parte din veniturile mele periodice:
trebuie să îmi dea diferența până la cât câștigam înainte de producerea prejudiciului. Nu trebuie
să le învățați pe de rost. Eu sper că nu primiți la redacțional să le și înșirați. Nu cred că primiți
așa ceva, că nu asta e rațiunea examenului scris.
Sau imaginați-vă copilul unei victime a unui accident de circulație, care a fost întreținut
de tatăl lor-victima accidentului și în primă instanță se stabilesc despăgubiri periodice în
favoarea copiilor. Nu e normal să se plătească de îndată? Din ce se întrețin copiii ăia? Mama nu
are mijloace suficiente. Reparații cadru – unde iarăși e o urgență, adică de-aia introduc acțiunea,
țineți minte materia contractului de închiriere. Am reparații grafice ca proprietar care îmi revin
mie și nu mă lasă chiriașul să intru să le fac. Obțin o hotărâre judecătorească de admitere, e cu
executare provizorie, deci de la pronunțare. Punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea
inventarului: normal că e executorie că n-aș putea să le pun până nu rămâne definitivă hotărârea
și deja își pierd sensul că poate dispar bunurile obiect al inventarului sau pe care vreau să pun un
sigiliu.
Numai în ceea ce privește posesia, deci nu și despăgubiri. Acțiunile posesorii ar fi
executorii și alea în revendicare vedeți cum se încadrează aici. Poate găsiți voi. Astea se referă la
acțiunile posesorii. Restul cererilor privind posesia: hotărârea este executorie în ceea ce privește
repunerea în posesie. Știți că avem o procedură specială pentru acțiunile posesorii. Hotărârile
pronunțate în temeiul recunoașterii de către petent a pretențiilor reclamantului pronunțate în
condițiile lui 436: aici era inutil să spună că executarea e provizorie pentru că aceste hotărâri sunt
susceptibile numai de recurs, ori recursul ca regulă nu este suspensiv de executare, doar apelul
este suspensiv de executare, cu excepția acestor situații de executare provizorie. Recursul este
suspensiv de executare de drept doar în 3 situații de excepție și doar la solicitare. Așadar, această
hotărâre era oricum executorie, și dacă nu era trecută aici în text. De fapt tranzacția e cu titlu
executoriu acolo și în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie și
executarea acestor hotărâri are caracter provizoriu, normal, pentru că vom vedea ce se întâmplă
dacă acestea se deființează în calea de atac, ce va face instanța. Evident că se va întoarce
executarea.
Executarea provizorie judecătorească. În afară de aceste cazuri prevăzute de lege, la
solicitarea creditorului care este persoană interesată, în această ipoteză, instanța poate să dispună
executarea provizorie, însă numai în pricinile privitoare la bunuri, nu și cele privitoare la
persoane. Să spună o hotărâre de divorț este cu executare provizorie. Cum ar fi? Ești provizoriu
divorțat. ) și apoi dacă în apel se desființează, mai vedem. E și logic să fie doar cele privitoare
la bunuri. Aici este o marjă destul de largă de apreciere a judecătorului pentru că zice „temeinicia
vădită a dreptului”. Vădit – e ceva așa că se vede din avion. În acestă situație, când ai contract de
împrumut recunoscut, numai zice că n-a avut bani să plătească: temeinicia vădită a dreptului, aș
putea. Ori cu starea de insolvabilitate a debitorului (aici e logic) că oricum e insolvabil, dacă mai
stau nu mai obțin nimic, precum și atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri
este vădit prejudiciabilă pentru creditor. De exemplu, am dat acel exemplu cu tăierea copacului –
asta ar fi o discuție dacă ar putea să fie executare provizorie. Poate la următoarea furtună se
dărâmă pe mine și poate chiar am o expertiză care spune acest lucru: vădit prejudiciabilă. Am
discutat la acțiunile preventive că încă nu s-a produs un prejudiciu și totuși pot să introduc
acțiunea. Aici eu cred că s-ar încadra această situație, deși când nu ar trebui să acordăm
executarea provizorie? Când nu mai pot să fac întoarcerea executării. Spune când nu se poate
încuviința: în materie de strămutare de hotare, desființare de construcții, plantații, sau altor
lucrări cu așezare fixă. Atunci acest copac poate că e așezare fixă sau plantație… nu e lucrare.
Ne-am încadra aici și nu am putea să dăm executare provizorie? E ceva cu așezare fixă și ideea
excluderii de la executare provizorie a anumitor cauze e că nu se poate face întoarcerea
executării. Dacă am tăiat copacu, ăla nu îl mai pot pune înapoi. Mi-e greu să-mi imaginez un
exemplu când e vădit prejudiciabilă pentru debitor în afară decât de starea de insolvabilitate.
*discuție cu colegii despre posesie, referitoare la copac și la altă perspectivă asupra speței
Se poate încuviința față de temeinicia vădită a dreptului starea de insolvabilitate a
debitorului, când este vădit prejudiciabilă pentru creditor, însă nu se poate încuviința atunci când
nu se poate întoarce executarea, că ăsta e sensul de la alin. 2 punctul 1: strămutare de hotare,
desființare de construcții, plantații, sau altor lucrări cu așezare fixă. Punctul 2 vorbește de
întabulare sau radierea din CF. Știți bine că întabularea se dispune în baza unei hotărâri
definitive, pentru că una care nu-I definitivă se înscrie provizoriu, iar radierea, de asemenea, se
înscrie în baza unei hotărâri definitive (din dispozițiile privind materia CF). Cererea de
executorie provizorie se poate face în scris, dar poate fi făcută și verbal, în instanță, până la
închiderea dezbaterilor. Asta e interesant: până când poate fi făcută: verbal sau în scris. La
termenul de grație nu spune acest lucru. În mod normal actele de procedură se fac în scris, pot fi
făcute verbal doar când legea prevede expres acest lucru, știm de la cereri în general. La
termenul de grație, cum nu avem o dispoziție similară, solicitarea se face obligatoriu în scris sau
ar fi o omisiune a legiuitorului și am putea aplica analogia? Și asta e o situație similară, adică
dacă creditorul poate să ceară și verbal executarea provizorie, de ce debitorul nu ar putea să ceară
și el tot verbal termen de grație? *răspuns din sală neinteligibil* Este prezent omu și zice oral
„dați-mi un termen de grație”, ce ar putea să facă judecătorul? E o cerere? Un capăt de cerere?
Sau este doar o cerere de amânare a executării? Nu e un capăt propriu-zis de cerere, nu e o
pretenție; dacă ne gândim la cererea de chemare în judecată: nu este o pretenție formulată de
pârât împotriva reclamantului, ci este o cerere legată de o pretenție. Pentru că pârâtul formulează
cererea de acordare a termenului de grație, deci el nici nu are cum, pentru că el nu pretinde nimic
de la reclamant. El pretinde ca în legătură cu ceea ce reclamantul pretinde de la el să i se acorde
un termen pentru executare. Dar e o discuție dacă e o cerere, că nu e o cerere în sens de pretenție.
De aceea s-ar putea discuta că se poate face și în apel, dar revenim când facem chestiile de la
apel.
Care e sancțiunea că nu o fac în scris? Spun judecătorului verbal în ședință. Ce ar putea
să spună judecătorul? „Știi ce? Du-te, ia pune-te acum repede și și scri-o.” Că dacă n-o scrii, ce
fac? Ți-o anulez pe lipsa formei scrise? *din sală: ar putea grefierul de ședință s-o consemneze*
Oricum se poate consemna în încheiere, asta nu e nicio problemă, dar problema este dacă legea
nu prevede expres că se poate face și oral, deși spune în fața instanșei și o consemnez. Credeți că
trebuie comunicată solicitarea de termen de grație? Adică observați că la executarea vremelnică
nu spune așa ceva. Zice că se poate face solicitarea verbal până la închiderea dezbaterii. Deci în
timp ce pune concluzii, creditorul poate spune „vă rog să dispuneți și executarea vremelnică” și
arată motivele. Cererea nu trebuie să fie formulată în scris, nu se comunică și nu trebuie să dau
termen pentru că poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor.
Ne gândim până în 12 aprilie – temă de casă la termenul de grație: poate fi formulată sau
nu direct în apel? Poate fi formulată și verbal și consemnată în încheierea de ședință? Ar trebui
sau nu acordat un termen pentru comunicarea solicitării scrise pentru ca creditorul să-și poată
formula apărările? Și dacă e prezent poată să ceară un termen pentru a face dovada acelor
împrejurări.
Dacă cererea a fost respinsă, spune 449 alin. 4, ea poate fi făcută din nou în apel. Toată
doctrina spune că dacă nu ai făcut-o în fața primei instanțe, n-o poți face direct în apel. Sigur că
hotărârea din apel este deja executorie, dar aici problema se pune înainte de a se pronunța
hotărârea din apel, creditorul spune „am stat destul, iată se prelungește și soluționarea apelului,
cer instanței de apel să dispună executarea provizorie”. Și textul spune: dacă ai cerut-o în fața
primei instanțe și ți-a respins-o, o poți reitera în apel. Și dacă n-ai cerut-o, zice doctrina „apăi n-o
mai poți cere”. Dar dacă în primă instanță ai zis „ok, mai aștept”, dar vezi că apelul se
prelungește și interesul ți se ivește numai în apel? Nu-i pronunțată hotărârea din apel încă. Poate
că starea de insolvabilitate a debitorului mi se ivește în apel. Nici nu aveam cum s-o fac în primă
instanță. Păi are logică s-o spui că n-o poți face direct în apel? Poate interesul mi se ivește în
apel? A, ce-aș putea să discut? E un motiv de repunere în termen? Dar ce repunere în termen? Că
eu nu aveam motivul în fața primei instanțe. Textul e nefericit formulat și interpretat restrictiv în
doctrină. Pentru că sensul nu e ăsta: chiar dacă ți-a fost respinsă, tu o mai poți formula o dată în
apel, că nu intră în autoritate de lucru judecat, dar nu că dacă n-ai formulat-o în primă instanță n-
o mai poți formula în apel, că nu are nicio logică o astfel de interpretare, dar toată doctrina asta o
revendică. Dar nu are nicio logică această interpretare. E fix invers! Chiar dacă ți s-a respins, mai
poți face. Deci îți dă un drept în plus, nu în minus. Deci nu ești obligat să o faci. E și logic: tu nu
ai motiv să exerciți calea de atac că ți se respinge executarea provizorie, că înseamnă că tu ai
câștigat procesul. Ălalalt e cel care face apel. Pe ce să faci apel? Pe executarea provizorie? Da
aia nu e un capăt de cerere, că e o cerere legată de un capăt de cerere, deci nu ai motiv să faci
apel pe așa ceva. Dacă cealaltă parte face apel, o reiterezi în apelul ei.
Reluăm. Eu sunt creditorul reclamant (contractul de împrumut, exemplul inițial). Eu cer
executarea provizorie. Mi se admite acțiunea, dar mi se respinge executarea provizorie. Păi am
motiv să fac apel? Că mi s-a respins executarea provizorie? Nu, că eu am câștigat procesul. Ei,
când pârâtul face apel și văd că se lungește treaba, atunci în apel cer executarea provizorie.
Spune instanța de apel: chiar dacă prima instanță ți-a respins, tu nu aveai interes să formulezi
apel, de aceea eu mai regândesc o dată cererea ta și pot să-ți dau dacă apreciez. Ăsta-i sensul
textului: te lasă să mai spui o dată în apel și nu te obligă să ataci cu apel soluția de respingere a
cererii, că nu ai temei, că tu ai câștigat procesul. Dar asta nu înseamnă că nu o poți formula
pentru prima dată în apel, când vezi că se mai prelungește și cu apel, până se fixează primul
termen în apel, mai cere ăla administrare de probe în apel și zici „doamnă, nu mai pot să stau
atâta, ăsta devine insolvabil până apucă instanța să soluționeze apelul”. Nu mai poate să facă asta
pentru că n-a cerut-o în fața primei instanțe? Hm! *instanța de apel prin ce hotârâre se pronunță?
* Prin încheiere.
Suspendarea executării provizorii: Odată ce s-a acordat, am spus că se acordă la cererea
creditorului și înseamnă că el a câștigat procesul în primă instanță. Așadar, cel care exercită apel
este debitorul. El poate să ceară suspendarea executării provizorii. Instanța competentă este
instanța de apel. O poate face prin cererea de apel sau printr-o cerere distinctă.
Dacă o face în fața instanței de apel, în cursul judecății, se depune la instanța de apel.
Dacă o face înainte să ajungă dosarul la instanța de apel, o poate depune la prima instanță și cu
atât mai mult cu cât o face chiar în cuprinsul cererii de apel.
Exemplu: Instanța admite acțiunea lui A împotriva lui B și îl obligă pe B să îi plătească
lui A suma de 100000 lei și zice executorie provizoriu sau admite cererea creditorului A și
dispune executarea provizorie și mai departe dispozitivul. Cine are interes să facă apel? B. Are 2
posibilități: cererea de apel și cere schimbarea soluției și respingerea acțiunii, de exemplu pentru
că a restituit suma împrumutată încă înainte de a fi înregistrată cererea de chemare în judecată și
instanța n-a observat acest lucru sau contractul este nul pentru că… și în această cerere de apel
cere și suspendarea executării provizorii.
Cererea de apel se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
Ăsta este și motivul pentru care, în hotărârea judecătorească, 425 spune că se indică instanța la
care se depune calea de atac (apel sau recurs), deci la Judecătoria Cluj-Napoca la noi, instanța
care a pronunțat hotărârea. Sau poate să facă separat, a doua situație, cerere de apel și cerere de
suspendare a executării. Asta o poate depune la instanța de apel direct chiar înainte de ajunge
cererea de apel și dosarul la ea, pentru că are o urgență și va anexa doar sentința. Sau a treia
ipoteză, când are o cerere de apel în care n-a formulat o cerere de suspendare a provizorii și în
cursul judecății formulează o cerere de suspendare; înseamnă că e chiar în fața instanței de apel.
Pe asta o depune direct în apel.
În toate situațiile, competentă să se pronunțe este instanța de apel, se va pronunța în
aceeași compunere în care se pronunță asupra apelului, adică în complet de 2 judecători până în
01.01.2020, când ar trebui să intre în vigoare dispozițiile din legea de organizare care vorbesc de
completul de 3. Spune alin. 3 „sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 719 alin. 6”.
Acest text a fost modificat prin legea 310 pentru că au fost o grămadă de probleme legate de
calea de atac. 719 alin. 6 vorbește de suspendarea executării silite în procedura contestației la
executare. Alin. 6 vorbește de câteva chestiuni de procedură: hotărârea prin care instanța
soluționează cererea de suspendare a provizorii este o încheiere. Părțile vor fi întotdeauna citate.
Încheierea se pronunță cu citarea părților și ea poate fi atacată în mod separat numai cu apel, iar
dacă este pronunțată de Curtea de Apel numai cu recurs, în 5 zile de la pronunțare pentru partea
prezentă și de la comunicare pentru partea lipsă. Să vedem cum se aplică acest text.
Când face separat cerere de apel și separat cerere de suspendare a executării silite și o
depune la apel, acestă cerere se repartizează automat unui complet (C1) care se apucă s-o și
judece, cu citarea părților. Spune da sau ba, să zicem că admite cererea, suspendă executarea
provizorie și zice „cu drept de apel” în termen de 5 zile de la pronunțare pentru reclamant dacă a
fost prezent și de la comunicare pentru pârât dacă a fost lipsă. Dacă ambele părți sunt lipsă,
pentru ambele e de la comunicare; dacă ambele părți sunt prezente, pentru ambele e de la
pronunțare. Și apoi pronunțată în ședință publică sau pusă la dispoziția părților prin intermediul
grefei. Aici este o discuție interesantă pe care nu mi-am pus-o. Acum îmi dau seama, după
modificare. Codul, înainte de modificarea prin legea 310, zicea că putem să punem la dispoziția
părților prin intermediul grefei hotărârea doar în caz de amânare a pronunțării. În celelalte cazuri
trebuie să ne pronunțăm în ședință publică. Și atunci ce facem cu hotărârile pentru care calea de
atac curge de la pronunțare? Le mai pronunțăm? Asimilăm? Cine verifică? Grefireul face proces
verbal și spune „eu am pus la dispoziție” pentru că punerea la dispoziție prin intermediul grefei
înseamnă: mă uit pe portalul ședinței de judecată sau mă uit la ghișeul de la ușa instanței sau mă
duc la arhivă să văd… Aici este deocamdată de strictă intrepretare, dar cred că trebuie să pronunț
să și fac un proces verbal să arăt care sunt părțile prezente la pronunțare pentru ca instanța de
control judiciar să verifice de când curge termenul de exercitare a căii de atac. Dacă ar fi Curtea
de Apel instanța de apel, dacă ar fi o hotărâre pronunțată de tribunal în primă instanță cu
executare provizorie și cer Curții de Apel suspendarea executării; nu am cum să am apel la Înalta
Curte, că știm de la competența funcțională că în materie civilă ea nu judecă apeluri. Și atunci
719 are remediu alin. 6 că spune că este cu recurs (dacă este pronunțată de Curtea de Apel,
numai cu recurs). Dacă ea este formulată pe cale separată, încă dosarul de fond nici nu a ajuns, se
repartizează la completul C1, iar când ajunge cererea de apel nu va merge automat la C1, ci
poate fi repartizată aleatoriu la un alt complet.
Suspendarea va putea fi încuviințată numai cu plata unei cauțiuni! În materia
executării silite, poți să ai situații când nu este necesară cauțiunea. Aici este întotdeaunea
necesară cauțiunea. Iar cuantumul cauțiunii se fixează după regulile de la 719 (materia executării
silite), după cum obiectul este evaluabil sau nu în bani, iar dacă este evaluabil în bani, în funcție
de valoarea obiectului contestației. Mai aduce o instituție pe care o faceți în materia executării
silite: până la soluționarea cererii de suspendare se poate încuviința provizoriu prin ordonanță
președințială, chiar înainte de sosirea dosarului.
O suspendare provizorie cu respectarea cerinței de la alin. 4. Asta pare complicat și dacă
nu ați făcut executare silită, o să vă explic cât pot de scurt. Pentru soluționarea cererii de
suspendare a executării provizorii trebuie să fixez termen de judecată și să citez părțile. Dacă nu
spune că e în cameră de consiliu, ar trebui să fie în ședință publică. Până citez părțile, până vin, e
cale lungă. Pot să am o urgență atât de mare, încât am nevoie de suspendare înainte. Atunci cer și
o suspendare provizorie până la soluționarea cererii de suspendare. Asta este pe durată
determinată. E mai simplu să explic în materia contestației la executare: aici înregistrez
contestația la executare, care se soluționează la acest moment. Fac o cerere de suspendare a
executării (și acolo, până se judecă cu citarea părților, se fixează undeva aici un termen). Până la
acest termen, cer o suspendare provizorie. Și dacă instanța mi-o dispune prin încheiere, aici zice
ordonanță președințială și păstrează aceeași chestie prostă pe care o avea și în vechiul cod că la
contestația la executare spune că e încheiere, aici spune ordonanță președințială și mă duce cu
gândul oare sunt în procedura specială a ordonanței președințiale? Nu! Pentru că aici nici nu am
cum să citez părțile că atunci nici nu mai are logică suspendarea provizorie. S-o fac de urgență
fără citarea părților? Nu spune textul, dar nu are rațiune să le mai citez, că de aia suspend
provizoriu, doar până se soluționează cererea de suspendare pe care deja am formulat-o. Deci
este pe o durată de timp limitată până la acest termen, cu citarea părților. Se depune aceeași
cauțiune în mod obligatoriu.
Și această ordonanță președințială, spune codul, tot în complet de 2 judecători și se
admite doar până la acest termen, deci se suspendă provizoriu executarea provizorie, până la
termenul fixat în vederea soluționării cererii de suspendare. Iar la acest termen, instanța poate să
admită sau să respingă cererea. În materia ordonanței președințiale mai am apel sau recurs, în
funcție de instanța care o pronunță. Tot așa, 5 zile de la pronunțare sau de la comunicare. Aici nu
le va mai cita. Ce rost mai are să fac calea de atac câtă vreme e doar până la acest termen? Pentru
că la acest termen deja mi se pronunță pe cererea de suspendare. Până aș ajunge să judec calea de
atac, nu mai am de mult interes s-o atac, că deja și-a produs efectele foarte limitat în timp. E o
prostie! Putea să spună că e o încheiere în camera de consiliu, fără citarea părților, fără cale de
atac.
Întrebări: min. 53-56
Ar putea fi acordate simultan executarea provizorie și termenul de grație? Se cam
exclud reciproc. Dacă aveți alte argumente, vă gândiți și îmi spuneți. Pe același capăt de cerere
îmi e greu să îmi imaginez ambele.
Cheltuielile de judecată. Cuantum. La ce îmi răspunde această secțiune? În ce constau
cheltuielile de judecată? Prin ce pot fi dovedite? Până când pot fi dovedite? Care este temeiul
acordării lor? Și 2 texte privin exonerarea de la plată și situația când am mai mulți reclamanți sau
pârâți. Cum se împart între aceștia?
Ce cuprind cheltuielile de judecată? 451: taxe de timbru, timbru judiciar nu mai avem,
onorariile avocaților, ale experților sau specialiștilor numiți în condițiile 330 alin. 3, sumele
cuvenite martorilor pentru deplasare sau pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces,
cheltuieli de transport, dacă e cazul de cazare și orice alte cheltuieli necesare pentru buna
desfășurare a cauzei. Dacă ne imaginăm cum se defășoară procesul, avem o imagine și a banilor
pe care părțile îi scot din buzunar. Dacă ești reclamant, prima dată plătești taxă de timbru că
majoritatea cererilor se timbrează. Dacă ai avut avocat, i-ai plătit și un onorariu. Dacă s-au
administrat niște probe, ai plătit și cheltuieli legate de acele probe și cheltuielile legate de probele
de la administrarea probelor că dacă s-a numit un expert, i-ai plătit onorariu stabilit de instanță,
inițial provizoriu l-ai avansat, după definitiv l-ai completat. Dacă ai adus martori din altă
localitate, poate le-ai avansat cheltuielile de deplasare, poate ți-au cerut și o zi de lucru pentru că
au lipsit de la servici, a trebuit să-și ia concediu, poate că au stat la hotel – cheltuieli de cazare,
poate că avocatul tău s-a deplasat la proces cu trenul, cu mașina, cu avionul… acestea sunt
cheltuielile: orice bani a trebuit să scoți din buzunar ca acest proces să se desfășoare.
Poate instanța să aprecieze asupra acestor cheltuieli odată dovedite? Că 452 spune că cine
le pretinde trebuie să le dovedească. Asta e o dispoziție dată în baza unei cutume vechi, că poți
face această dovadă până la închiderea dezbaterilor, deci și în timp ce pui concluzii pe fond sau
pe o excepție (că s-ar putea să se respingă cauza pe o excepție dirimantă și poți să ceri atunci
cheltuieli de judecată dacă ești pârât – poate să fie obligat reclamantul care m-a obligat să
angajez avocat și să ridic această excepție să-mi plătească cheltuieli de judecată).
Odată dovedite acestea, instanța mai poate să aprecieze asupra cuantumului lor? Spune
codul: da, când este vorba de onorariile experților sau ale avocaților. La expertiză, instanța este
cea care stabilește onorariul expertului și ea nu-l reduce în acest moment când acordă cheltuielile
de judecată că în momentul în care ea stabilește onorariul final… e confuz codul aici. Nu e
aceeași situație între experți și avocați. Experții nu trebuiau puși aici.
Cheltuielile legate de administrarea probelor trebuie avansate de partea în favoarea căreia
se administrează proba și care e de obicei cea care o cere. Uneori o mai cere procurorul în
favoarea unei părți și el nu avansează cheltuielile, tot partea este cea care o face. La expertul
judiciar, instanța stabilește un onorariu provizoriu și partea trebuie să plătească în 5 zile de la
încuviințarea probei, ca expertul să înceapă să își facă treaba. Dacă nu plătește, poate fi decăzută
din a mai administra acea probă. Dacă nu știe instanța cum să stabilească onorariul expertului,
poate să stabilească o întâlnire cu el în camera de consiliu și să stabilească onorariul provizoriu
pe baza acestei întâlniri. Dacă sunt institute care fac expertiza o să le întrebe, ei comunică pentru
că au tarife.
La experții pe care îi numește instanța sau la cei specialiști acolo unde nu avem experți
judiciari, nu avem experți să spună că o melodie este originală. Mă duc la un Conservator și spun
„trimite-ți-mi un expert, un specialist” și pe el îl întreb „pentru câți bani vii să faci expertiza sau
să te ascult?”. Expertul poate fi ascultat direct de instanță, nu e obligatoriu să spună în scris
opinia. Stabilește un onorariu provizoriu, cam astea sunt condițiile în care se plătește expertul.
Expertul odată desemnat și plătit, își face treaba, depinde ce expertiză are de făcut. La aia
topografică se duce la fața locului, citează părțile, face măsurători, redactează raportul de
expertiză; zice „a, mă costă mai mult decât am estimat sau nici măcar nu m-ați întrebat și din
burtă mi-ați pus onorariu provizoriu. Onorariul meu definitiv este atât raportat la munca prestată.
Instanța va spune în cursul procesului: dau expertului cât cere sau nu merită atât, că mai puțin. Și
pune în vedere părții: „plătește vreo diferență”, dacă ea există. Vine și cere cheltuieli de judecată
și onorariul expertului. Mai poți să i-o reduci la cheltuielile de judecată după ce tu l-ai stabilit?
Nu. În realitate, instanța poate să-I reducă onorariul în cursul procesului, să nu-I dea cât cere, nu
la cheltuieli. La cheltuieli, reducerea înseamnă că nu obligi cealaltă parte să-ți restituie integral
ceea ce tu i-ai plătit deja. Și la avocați acest lucru e clar. Mi-am plătit un avocat cu 10000 lei într-
un proces de stabilire pensie de întreținere. Deci plătesc un onorariu mult mai mare decât pensia
pe nu știu câți ani. Se justifică? Numai pentru că am dreptate ca celălalt să îmi restituie aceste
cheltuieli? Aceasta este situația în care instanța poate să umble la onorariu și să îl reducă, dar în
realitate nu intră în contractul dintre client și avocat. Cine își angajează un avocat mult prea
scump față de complexitatea cauzei sau un avocat care nu a făcut nimic, pe ce să îți dau
cheltuielile lui? E treaba ta să resocotești cu el. Acolo I le poate instanța reduce. Nu înseamnă că
se bagă în contractul dintre client și avocat. Partea își va plăti avocatul, însă cealaltă parte nu
poate să fie obligată, dacă pierde procesul, să restituie aceste cheltuieli. De-asta la expert e cu
totul altă situație. *Instanța trebuie să motiveze când nu îi dă cât cere?* Așa ar trebui, deși e
foarte greu.
Nu vor putea fi micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei de timbru și
a timbrului judiciar, precum și a sumelor cuvenite martorilor. Ok, dar când admit în parte
acțiunea, n-o să dau reclamantului toată taxa de timbru (deci el va plăti o taxă de timbru dacă cer
100000 lei, la 100000 lei – la valoare, dar dacă îi dau 50000 de lei, cheltuielile aferente sumei de
50000 de lei înseamnă taxă de timbru aferentă sumei de 50000 de lei: aferentă sumei pentru care
i-am admis acțiunea.) Să zicem că pentru 100000 de lei am de plătit o taxă de timbru de 100 de
lei. Codul zice: nu pot să reduc taxa de timbru dacă am admis acțiunea. Dar eu nu o admit în
totalitate, ci în parte și dau 50000 de lei. Taxa de timbru aferentă ar fi 50 de lei (în acest
exercițiu), îi voi da cu titlu de cheltuieli de judecată 50 de lei. Asta nu înseamnă că i-am redus
taxa de 100 de lei. Îi dau cheltuielile aferente pretențiilor admise.
 Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, așa cum rezultă
din art. 453. Fie este reclamantul, care a declanșat procesul și ulterior i s-a respins acțiunea, deci
l-a declanșat degeaba, fie este pârâtul, dacă se admite acțiunea și el putea să își execute obligația
și să nu mai ducă la proces. Sigur că în unele situații partea este obligată să se adreseze instanței,
dar care ar fi acestea? În procedura contencioasă, aș putea să mă gândesc la acțiunile de stare
civilă. Dar și acolo am culpă procesuală. Când a fost admisă numai în parte, judecătorul nu ar
trebui să amintească în dispozitiv dacă nu au fost solicitate. Dacă partea renunță la cheltuieli de
judecată, e altceva, spune că „constată că reclamantul a renunțat la solicitarea privind obligarea
pârâtului privind plata cheltuielilor de judecată” sau a renunțat însăși la dreptul de a le mai cere
vreodată. O să vedeți că renunțarea la judecată înseamnă că nu le mai cer în acest proces, iar
renunțarea la dreptul subiectiv înseamnă că nu le mai cer deloc, că nu mai sunt titularul dreptului
substanțial.
Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii stabilesc măsura în care fiecare
dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și dacă este cazul vor putea dispune
compensarea lor. Dacă e admisă în parte acțiunea, sunt mai multe situații posibile: acțiune
principală și cerere reconvențională și dacă e admisă acțiunea principală și respinsă cererea
reconvențională. Ce cheltuieli poate să îmi ceară reclamantul? Și cele ocazionate de acțiunea
principală: taxă de timbru, onorariu avocațial, probe, dar și acele cheltuieli de judecată care i-au
fost ocazionate ca să se apere față de cererea reconvențională în care a fost pârât. Dacă ambele au
fost admise în parte, aici s-ar putea discuta de o compensare. Depinde în ce parte. Dar dacă am
doar o acțiune principală care este admisă în parte. Dacă am cerut 100000 de lei și instanța
admite în parte și îmi dă 50000. Cum am stabili cheltuielile de judecată? Majoritatea instanțelor
ar zice „îi dau cheltuielile aferente sumei de 50000 de lei, asta însemnând taxa de timbru toată;
onorariul de avocat aș putea să nu îl reduc pentru că avocatul tot atât muncește și pt 100000 de
lei și pentru 50000 de lei”. Dacă admite în parte, pentru partea admisă reclamantul a câștigat
procesul, dar pentru partea respinsă, pârâtul a câștigat procesul. Dacă și-a angajat avocat care să
îl reprezinte în proces și să îi formuleze apărări, atunci am cheltuieli ocazionate de ambele părți.
Aș putea pune problema compensării.
Situația mai multor reclamanți sau pârâți am antamat puțin la cuprinsul hotărârii
judecătorești: 425 alin. 2: dacă s-a dat în folosul mai multor reclamanți/pârâți arată ce se cuvine
fiecare reclamant și la ce este obligat fiecare pârât, când este cazul dacă drepturile părților sunt
solidare sau indivizibile. La cheltuielile de judecată, arată că în situația de coparticipare
procesuală, părțile vor fi obligate să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional
sau solidar, proporțional cu poziția lor în proces sau cu natura raportului juridic dintre ei. De
exemplu: dacă eu sunt reclamant și chem în judecată 2 pârâți pe răspundere civilă delictuală,
acolo răspunderea e solidară și în măsura în care sunt obligați la cheltuieli de judecată, vor fi
obligați tot în solidar. Aceeași chestie cu obligațiile indivizibile. Dacă obligația este divizibilă,
fiecare va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care le-au ocazionat. De
exemplu, dacă plătesc doar plata de timbru, raportat la suma pe care mi-o datorează fiecare. La
del, dacă am mai mulți reclamanți și un singur pârât și se respinge acțiunea, felul în care ei vor fi
obligați să plătească cheltuielile de judecată pârâtului se stabilește după aceeași metodă, pentru
că aș putea să am și solidaritate activă.
*Discuție despre admiterea la INM, ultimele 8 minute
 Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii
Sunt trei proceduri, aplicabile atât încheierilor – unele, cât şi hotărârilor
judecătoreşti şi care au un anumit specific, în primul rând, în funcţie de motivele pentru care
utilizăm una sau alta şi procedura.
În acest tabel voi face doar procedura, dar voi discuta la fiecare şi motivele.

ÎNDREPTAREA
LĂMURIREA COMPLETAREA
PROCEDURA ERORII
DISPOZITIVULUI HOTĂRÂRII
MATERIALE
- din
oficiu
Cine poate declanşa
la cerere la cerere
procedura? - la
cerere
- şedinţă
publică
Şedinţă publică/
cameră de consiliu cameră de consiliu
Cameră de consiliu - cameră
de consiliu
la latitudinea
Citare cu citare cu citare
instanţei
Actul de procedură - sentinţă
prin care se încheiere încheiere
- decizie
pronunţă instanţa
- în
acelaşi termen
în care se
poate declara
până la începerea apel/recurs
Termenul în care se executării silite, dacă - dacă
poate solicita/ nelimitat în timp hotărârea este sunt definitive
dispune susceptibilă de în apel/recurs
executare silită – 15 zile de la
comunicare
- (*) art.
444 alin. (1)

Îndreptarea erorilor materiale din hotărâre

 Ce sunt erorile materiale? Veţi învăţa cu dna. I. Varga despre erorile materiale în materia
contestaţiei în anulare, sunt alte tipuri de erori materiale decât cele de la îndreptarea erorii
materiale. Eroarea materială sau omisiunea din hotărâre se referă la împrejurări date cu titlu de
exemplu în textul art. 442, respectiv erori sau omisiuni privind numele, calitatea, susţinerile
părţilor, de calcul sau orice alte erori. Observaţi că este o enumerare exemplificativă – orice
alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri care pot fi îndreptate din oficiu sau la
cerere.
Odată, care sunt aceste erori? Am omis să trec numele părţii. Admite acţiunea
reclamantului împotriva pârâtului. E o eroare materială, o pot îndrepta. Am greşit numele părţii,
am scris Pop în loc de Popescu sau invers, Andra în loc de Andreea. Am greşit numărul
apartamentului. Una este să greşesc când scriu în loc de 3, 8 şi alta este că m-am judecat pe
apartamentul 3 şi nu pe apartamentul 8, deci nu confund cu obiectul. Asta înseamnă eroare
materială.
Am greşit calculele – am făcut un partaj şi am stabilit sulta. În considerente arăt care a
fost metoda prin care am ajuns la suma respectivă, dar am greşit când am făcut împărţirea când
am calculat-o, am greşit, pot să îndrept eroarea materială pentru că e o eroare de calcul. Nu pot
să spun nu mai vreau să spun că daunele morale pentru acel accident de circulaţie sunt 100 mii
lei, m-am răzgândit, sunt 1 mil lei – aceasta nu este o eroare materială, ci o eroare de judecată.
Omit pur şi simplu să spun ceva într-o încheiere, că a fost prezentă o parte şi a spus ceva.
Pot foarte simplu să îndrept eroarea materială pentru că mă uit la caietul grefierului sau ascult
înregistrarea şedinţei de judecată. E o omisiune, n-a consemnat grefierul că am fost prezent şi nu
m-am opus admiterii acţiunii ca să fiu exonerat de cheltuieli de judecată, de exemplu.
Procedura este aplicabilă atât încheierilor premergătoare soluţionării cauzei, cât şi
hotărârii – act final al judecăţii.
Cine poate declanşa procedura? Observaţi că îndreptarea erorii materiale se poate face
din oficiu sau la cererea părţii interesate(orice cerere trebuie să justifice un interes, deci partea
interesată va cere). Este singura care poate fi declanşată din oficiu. Celelalte două numai la
cerere.
Prin ce se pronunţă instanţa? Actul de procedură al instanţei. Şi în camera de consiliu sau
şedinţă publică? Aici este în camera de consiliu.Actul de procedură prin care se pronunţă
instanţa este o încheiere.
 Cu sau fără citarea părţilor? Observaţi la încheierea de îndreptare a erorii materiale că
lasă la latitudinea instanţei să citeze sau nu părţile. Însă, atunci când a apreciat că e nevoie de
citarea părţilor, procedura trebuie să fie îndeplinită. Dacă nu citează părţile, poate să dea
încheierea oricând, dacă citează părţile, trebuie să fixeze un termen în camera de consiliu. Dacă
nu se îndeplineşte procedura de citare la acel termen, trebuie să mai dea un termen.
Este o altă poveste, dar vă las temă de casă: dacă a dispus ea, din oficiu, îndreptarea erorii
materiale, a observat ceva, dar a avut nevoie de lămurire din partea părţilor, citează părţile şi ele
nu se prezintă. E obligatorie suspendarea pentru lipsa nejustificată a părţilor la soluţionarea
îndreptării erorii materiale declanşate din oficiu? Am avut o cauză în practică şi am spus că nu,
pentru că instanţa, din oficiu, îndreaptă eroarea materială, adică ea poate să vadă că e o greşeală,
numărul de CF sau ceva şi apreciază, justificat sau nejustificat, că ar mai vrea să asculte părţile.
Ok, dar dacă ele nu vin, asta nu împiedică instanţa să facă din oficiu îndreptarea erorii materiale.
De aceea, suspendarea obligatorie nu se dispune în această situaţie. Dar, dacă dispune citarea
părţilor, procedura trebuie să fie îndeplinită. Care e raţiunea suspendării obligatorii? Să nu se
judece peste voinţa părţilor, ori aici, sesizarea pe eroare e din oficiu, deci nu încalc principiul
disponibilităţii.
Se face menţiune despre îndreptarea erorii materiale pe ambele exemplare ale hotărârii
pentru că o poţi studia după câţiva ani, în dosar o găseşti, dar în mapa de hotărâri... Şi acolo se
pune încheierea de îndreptare a erorii materiale şi ar trebui să se pună în aceeaşi mapă, una după
alta. În practică, acest lucru se face prin redactarea minutei chiar pe hotărâre. În dosar, ultima
este hotărârea, după care mai sunt dovezile de comunicare ale hotărârii. Atunci iei hotărârea şi pe
ultima pagină...
Apropo, nu v-am spus pe ce se face minuta. Foarte mulţi o fac pe o pagină separată, dar
ea se poate face şi pe ultima încheiere, spune Regulamentul de Ordine Interioară. De obicei, face
minuta încheierii de îndreptare a erorii materiale pe ultima pagină a hotărârii şi în modalitatea
aceasta se vede că a fost îndreptată eroarea materială şi după aceea redactăm încheierea cu
motivare, şi ea are practica, considerente, dispozitiv, arăţi care e eroarea materială şi de ce o
admiţi, iar dacă e la cerere, poţi să o şi respingi. Din oficiu, când s-ar pune problema respingerii
propriei sesizări? Dacă ai citat părţile, pentru că dacă nu le-ai citat şi numai te gândeşti că e
eroare materială sau nu, nu vei mai da nicio încheiere dacă ajungi la concluzia că nu e nicio
eroare materială.
 Când fac o încheiere de îndreptare a erorii materiale la hotărârea – act final al judecăţii?
Atunci când o motivez şi observ că ceva am greşit, dacă o fac din oficiu. Deci, acolo, la
motivare, că nu mai am cum să observ după ce ea pleacă în căile de atac. Şi se face minută.
Apropo, n-am spus în ce situaţii se face minută la încheieri. De obicei, minuta vizează
actul final al judecăţii. Minuta se face la încheieri când ele sunt act final al judecăţii, de
exemplu, la asigurarea de dovezi. Se mai face atunci când legea prevede expres, de exemplu, la
încheierea de admitere în principiu în procedura partajului. Se mai face când încheierea are cale
de atac separată, cum este aici, la îndreptarea erorii materiale.
În practică, de exemplu, la suspendarea soluţionării cauzei nu se face minută, de ce?
Aveţi o reprezentare a desfăşurării procesului, suntem în sala de judecată, vine o parte şi spune
am o altă cauză pe rolul altei instanţe, de soluţia din acel proces depinde dezlegarea prezentei
cauze, vă rog să suspendaţi facultativ. Instanţa dă cuvântul celeilalte părţi, care spune da, într-
adevăr, soluţia în prezenta cauză depinde de soluţia din cauza cealaltă. De exemplu, în prezenta
cauză se cere executarea unui contract, iar în cealaltă cauză se cere desfiinţarea contractului prin
rezoluţiune sau ca urmare a unui motiv de nulitate. Ce aş putea să fac în afară de suspendare?
(asta nu are legătură cu ce discutăm acum). Excepţie de conexitate, care se invocă în faţa ultimei
instanţe învestite, iar eu nu sunt aceea, dacă acel proces a fost pornit ulterior şi nu prea mai am ce
să fac aici. Deci, suspendare. Instanţa ce face? Se pronunţă în sală, admite cererea, suspendă
judecarea cauzei, când să mai facă minută, atunci nu va face, şi zice cu drept de recurs. O
pronunţă pe loc, în sală. E un incident pe care se pronunţă, zice da, admit cererea de suspendare
în baza art. ..., dispun suspendarea până la soluţionarea definitivă a dosarului X. Cu drept de
recurs pe toată durata suspendării. Aici, nu voi face minută.
Observaţi, codul nu prea spune, în puţine situaţii, v-am spus, la încheierea de admitere în
principiu spune că se face minută, deşi este o încheiere dată în cursul judecăţii. Şi nici măcar nu
are cale de atac separată aceea, veţi vedea, dar spune codul expres. Altminteri, nu prea spune
codul expres când se fac minute la încheieri. Deci, regula este că la încheieri nu se fac minute,
dar facem minute când au cale de atac separată, ca regulă, mai puţin la suspendare.
La îndreptarea de eroare materială, veţi vedea că această încheiere are aceeaşi cale de atac
cu hotărârea. Dacă hotărârea mai are cale de atac, va avea şi încheierea, dacă hotărârea nu mai
are cale de atac, fiind definitivă, nici încheierea de îndreptare a erorii materiale nu mai are cale
de atac.
 Calea de atac este reglementată pentru toate aceste proceduri în art. 446, sunt supuse
hotărârile pronunţate în aceste proceduri aceloraşi căi de atac ca şi cele în legătură cu care s-a
solicitat îndreptarea, lămurirea sau completarea. Nu mai pun în tabel calea de atac, pentru că e
aceeaşi la toate.
Aceasta este îndreptarea erorii materiale. Repet, se face minută, apoi se motivează
hotărârea instanţei, care îmbracă forma încheierii.

Lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii

Observaţi că se referă la dispozitivul hotărârii. Nu se referă la lămurirea considerentelor,
nu se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv (aceasta constituie motiv de
exercitare a căii de atac).
În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea
dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţilepot
cereinstanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile
potrivnice.
Deci, care sunt situaţiile în care utilizez această procedură? Am dispoziţii potrivnice în
dispozitiv, nu între dispozitiv şi considerente, nu între dispozitiv şi minută. Minuta e într-un fel,
dispozitivul e în alt fel, nu e lămurire dispozitiv.
Dacă cumva dispozitivul nu corespunde cu minuta, am vreo procedură să-l aduc în
congruenţă cu minuta? Am nişte cauze repetitive, taxe de mediu, i-am dat grefierului dactilograf
un model şi din greşeală a făcut copy-paste dintr-o altă hotărâre, nu s-a uitat la minuta mea, am
fost şi eu neatentă că am avut 100 de cauze şi am semnat una fără să observ acest lucru. Dar, e
clar, minuta e ok sau, oricum, ea poate fi atacată cu cale de atac, e o eroare materială faptul că s-a
scris dispozitivul de la altă hotărâre, din eroare. Pare ciudat, dar e o eroare. Eu am scris minuta
bine, n-am fost atentă la ce a dactilografiat grefierul dactilograf. Aceasta nu este lămurire de
dispozitiv, ceea ce înseamnă că o pot face şi din oficiu când observ acest lucru.
Observaţi că lămurirea dispozitivului este întotdeauna la cerere. Urgenţă, în camera de
consiliu, cu citarea părţilor obligatoriu. Acuma, cam toate sunt urgente. La îndreptarea erorii
materiale este la latitudinea instanţei citarea părţilor. Actul de procedură al instanţei este
încheierea, care se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în mapa de sentinţe.Poate să
fie sau nu atacată după cum hotărârea – act final al judecăţii mai are apel sau recurs.
 Am omis o chestiune la lămurirea dispozitivului, am zis situaţii în care nu am lămurirea
dispozitivului, dar nu am zis situaţii când am. Am zis că nu am când am contradicţie între minută
şi dispozitiv, nu am când e contradicţie între dispozitiv şi considerente. Atunci, când am? Îmi
spune când am contradicţie exact în cuprinsul dispozitivului. De exemplu, şi admite acţiunea, şi
respinge acţiunea. Sau nu sunt lămurit, ok, spune să-mi plătească nişte salarii restante, ok, dar în
ce cuantum?

Completarea hotărârii
Motivul pentru care se poate solicita: dacă instanţa a omis să se pronunţe asupra unui
capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentalese poate
cere completarea hotărârii.
Care sunt situaţiile? Am în cererea de chemare în judecată 5 capete de cerere şi instanţa
omite să se pronunţe pe unul sau pe două, poate nu-mi acordă cheltuieli de judecată, poate nu-mi
acordă dobânzi, numai capătul principal de cerere. Sau, am o cerere incidentală, reconvenţională,
uită de ea, sau una de intervenţie, nu se pronunţă deloc pe ea. Sau, am o cerere conexată, se
pronunţă pe dosarul cu care a fost ea sesizată şi uită de dosarul conexat.
Am această procedură de completare a hotărârii. De ce? Dacă n-aş avea-o, ar fi motiv de
exercitare a căii de atac şi ar fi motiv de trimitere spre rejudecare şi s-ar pierde mult timp.
Procedura este şi obligatorie, nu am alegere între această procedură şi exerciţiul căii
de atac. Trebuie să recurg la această procedură şi, eventual, mai am cale de atac la hotărârea
instanţei. Vedem în ce condiţii.
Acestea sunt situaţiile: omite să se pronunţe pe un capăt de cerere, pe o cerere incidentală
sau pe o cerere dintr-un dosar conexat. Poate omite să se pronunţe chiar pe o cerere din dosar, cu
pretenţii, adică pe cererea reconvenţională, pe cererea de intervenţie sau pe o cerere de chemare
în judecată sau o cerere incidentală din dosarul conexat.
Nu este motiv de completare a hotărârii faptul că instanţa omite să se pronunţe pe un
motiv de apel sau de recurs. Acesta poate fi un motiv de contestaţie în anulare.
Alin. (3) spune că se aplică această dispoziţie atunci când instanţa a omis să se pronunţe
asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor cu
privire la drepturile lor.Ştiţi că acestea se plătesc în cursul procesului, partea care solicită
serviciul unui traducător sau interpret, dacă nu e gratuit, deplasarea martorului în vederea
audierii. Trebuie să avanseze aceste cheltuieli. Instanţa le acordă la solicitare, căci nu ştie cât a
cheltuit martorul, nu ştie care e onorariul traducătorului sau interpretului. Dacă instanţa a omis să
se pronunţe pe ele, tot prin completarea hotărârii o va face.
Cine va cere aceste cheltuieli? Nu partea, le cere martorul, el zice daţi-mi aceste
cheltuieli pentru că eu vi le-am cerut şi aţi omis să obligaţi partea să mi le dea. Sau traducătorul
zice daţi-mi aceste cheltuieli. Instanţa va obliga partea în favoarea căreia a dispus traducerea,
interpretarea sau administrarea probei cu martori. Sigur că, acestea sunt noi cheltuieli de
judecată, în măsura în care a câştigat procesul, poate să formuleze o nouă cerere şi să le ceară pe
cale separată pentru că în procesul acesta, ele nu existau la momentul când s-a soluţionat cauza
pentru că nu le plătise. E motiv de completare a hotărârii iniţiale? Nu, ele nu erau incluse pentru
că ele nu erau plătite, deci nu e completare, nici eroare materială.
Ar putea fi o discuţie dacă am putea face o completare a hotărârii iniţiale în această
situaţie. O să vedeţi că nu aş fi nici în termen. Dar, le pot cere pe cale separată, dacă am câştigat
procesul, eu, parte, care sunt obligată la ele.
Revenim, este întotdeauna la cerere. Ţine de principiul disponibilităţii. Observaţi, a
omis să se pronunţe pe un capăt de cerere.
Ce se întâmplă dacă nu se utilizează procedura completării hotărârii? Mai are partea
respectivă vreo şansă, mai poate face ceva? Cale de atac nu, pentru că dacă ne uităm la art. 445 –
obligativitatea procedurii, nu poate fi cerută îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor
contradictorii sau completarea hotărârii pe calea apelului sau recursului. Ce poate să facă
partea? Să introducă o altă acţiune. Prescripţia, oricum, e o instituţie de ordine privată, chiar dacă
s-ar pune problema prescripţiei, rămâne să o invoce pârâtul din proces. Deci, nu a pierdut
dreptul, instanţa nu s-a pronunţat, ce să intre în autoritate de lucru judecat? Că nu s-a pronunţat.
Deci, utilizez această procedură, dacă scapi termenul mergi pe cale separată.
Se judecă în şedinţă publică sau în cameră de consiliu? Nu există nicio precizare în text.
Aşadar, se va judeca în şedinţă publică sau în camera de consiliuîn funcţie de procedura în
care se solicită. Dacă acea procedură se judecă în şedinţă publică – şi completarea va fi în şedinţă
publică, dacă este o procedură specială de judecată, se desfăşoară în camera de consiliu şi
completarea va fi soluţionată în camera de consiliu.
 Este întotdeauna cu citare. E şi logic pentru că majoritatea cauzelor sunt cu citare, deci
atunci când formulez o pretenţie, eşti citat, deci e normal să te citeze şi când ceri completarea
hotărârii.
Actul de procedură, este hotărâre – act final al judecăţii, completezi hotărârea. Deci, nu
mai este încheiere. Dacă e în faţa primei instanţe, e tot o sentinţă, dacă e în căile de atac, este
decizie.E posibil şi în calea de atac, de exemplu, anulez sentinţa primei instanţe, reţin cauza spre
rejudecare şi pronunţ o decizie prin care admit sau resping acţiunea şi omit să mă pronunţ pe un
capăt de cerere în apel, iar atunci e decizie.

Termenul în care pot fi solicitate.

Observaţi că la îndreptarea erorii materiale şi la lămurirea dispozitivului, textul nu
prevede niciun termen, în timp ce la completarea hotărârii ne indică care sunt termenele.
Se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care pot fi declarate căi de
atac de reformare. Deci, dacă hotărârea mai are apel, în termenul în care puteam formula apel.
Dacă mai are recurs, în termenul în care puteam formula recurs. Celelalte le înţelegeţi mai greu,
am să le reiau când facem apelul şi recursul, mai bine mă întorc după ce ştim ce e decizia de
casare cu reţinere. Observaţi că zice – în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac
sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 de la pronunţare (*), iar în cazul celor
definitive pronunţate în apel sau în recurs, în 15 zile de la comunicare.
Prima ipoteză e simplă, dacă mai am apel sau recurs, e exact în termenul în care aş putea
declara apelul sau recursul.
Dacă e o decizie pronunţată în apel sau în recurs şi este definitivă (în recurs, întotdeauna
e definitivă, dar dacă e o decizie în apel care e definitivă şi nu mai are recurs – şi atunci se
comunică, v-am spus că se comunică întotdeauna, chiar dacă nu mai am cale de atac de
reformare), 15 zile de la comunicare.
Dar, mai rămân aceste ipoteze (*), hotărârile date în căile extraordinare de atac sau în
fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. Şi acest lucru vi-l explic
când facem căile de atac.
Deci, e în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs, dacă am apel sau recurs,
e termenul de exercitare a apelului sau recursului.
Dacă sunt definitive în apel sau recurs, în 15 zile de la comunicare.
 Şi mai avem o ipoteză (*) care rămâne să o discutăm când facem căile de atac.

Lămurirea dispozitivului, veţi vedea că în procedura executării silite, am contestaţia la

titlu, o găsim la art. 712 şi următoarele. Potrivit art. 712 alin. (2), dacă nu s-a utilizat procedura
prevăzută de art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu
privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Aşadar, dacă nu am făcut cerere
de lămurire până în momentul în care încep executarea silită, nu mai pot să fac cerere de
lămurire, voi merge la instanţa de executare, pe calea contestaţiei la titlu. Sigur, veţi vedea,
contestaţia la titlu este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea. Problema este super
teoretică pentru că această contestaţie la titlu este absolut identică cu lămurirea dispozitivului.
Ideea este că o să-i spună contestaţie la titlu, în baza art. 712, dacă o solicit după începerea
executării.
Dacă, însă, am cerut lămurirea dispozitivului înainte de a se începe executarea şi s-a dat o
încheiere şi a rămas definitivă, contestaţia la titlu mi se va respinge pentru autoritate de lucru
judecat pe această chestiune. Ştiţi că ea nu se referă doar la fondul cauzei. Şi aici, dacă s-a
lămurit dispozitivul, nu mai pot să fac contestaţie la titlu pe acelaşi motiv în procedura executării
silite.
Aşadar, lămurirea dipozitivului – până la începerea executării silite, aceasta dacă
hotărârea este susceptibilă de executare silită.Dacă nu, nu am această limită în timp.

Îndreptarea erorii materiale, nu am niciun termen nicăieri. Unii au spus că se poate

face până se termină executarea silită pentru că după aceea nu mai justific un interes. E greu de
imaginat, de ce să nu justific un interes? Chiar dacă ar fi vorba despre o creanţă, o sumă de bani
care mi s-a calculat greşit şi nu mai sunt în termenul de a cere executarea silită, eu nu pierd
dreptul substanţial la acea sumă de bani şi obligaţia corelativă poate fi executată voluntar şi nu se
mai poate cere repetiţiunea. Adică pot să am interes oricând. Deci, este nelimitat în timp.

Cheltuielile de judecată în aceste proceduri sunt avansate de partea care le solicită, în

măsura în care sunt declanşate la solicitarea părţii, vedeţi că îndreptarea erorii materiale poate fi
făcută şi din oficiu. Dar poate partea îşi angajează avocat să declanşeze o astfel de procedură sau
poate cealaltă parte, că aici este cu citare obligatoriu, sau facultativ – dar se poate dispune. Poate
îşi angajează avocat să pună concluzii, cealaltă parte, deci angajează nişte cheltuieli. Cine
suportă aceste cheltuieli? Art. 447 spune că în cazul în care este admisă o astfel de cerere,
cheltuielile făcute de parte vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii, pentru
că este vina instanţei. În schimb, dacă este respinsă, se urmează regulile de la cheltuielile de
judecată şi cu culpa procesuală.

Mi-a rămas din hotărâre numai efectele hotărârii, pe care le facem data viitoare, aş insista
pe autoriatea de lucru judecat. Aţi putea să le citiţi în avans, va fi mai uşor să le discutăm
împreună în 12 aprilie, după conferinţă. Tot în 12 vom face şi dispoziţiile generale în materia
căilor de atac, art. 456 – 465, poate începem şi apelul. În 13 aprilie, terminăm apelul şi facem
câteva elemente din recurs, pentru a putea înţelege contestaţia în anulare şi revizuirea.