INCLUZIA DENTARĂ (RETENȚIA PRIMARĂ)

Definiţie - rămânerea unor dinți în profunzimea osului, după ce termenul lor de

erupție a trecut, fără a avea tendința sau posibilitatea să erupă.
Terminologie:
- retenţie primară,
- incluzie submucoasă (cand dintele a strabătut osul dar s-a oprit în evoluție sub un
capușon de fibromucoasa groasa),
- inclavare/incluzie partială (dintele a perforat mucoasa cu o mică parte din coroană
și s-a oprit în această stare).
Frecvenţa
Procesul de incluzie interesează aproape întodeauna dinți permanenți. În ordinea
descrescătoare a frecvenței dinții ce pot rămâne în incluzie sunt:: M3 superiori şi inferiori, C
sup, Pm inf, I, C inf, M1, M2
În ceea ce privește caninii superiori, sub aspectul localizării în sens vestibulo-oral, cel
mai frecvent se întîlnesc incluziile palatinale (50%) urmate de cele vestibulare (30%). Doar în
20% din cazuri caninul superior rămâne inclus într-o poziție intermediară.
În sens vertical, cel mai frecvent caninul este situat între apexul şi coletul incisivului
lateral; numai 10% din cazuri prezintă o poziţie foarte profundă, deasupra apexului incisivului
lateral.
Etiopatogenie
Se pot distinge două categorii de factori cauzali:
I. cauze de ordin general
II. cauze de ordin local (fie datorate dintelui inclus, fie datorate ţesuturilor
înconjurătoare)
I. Cauze generale
• Boala Crouzon (disostoza cranio-facială)
• Disostoza cleido-craniană
• Unele hipotiroidii
• Intoxicaţii cronice medicamentoase
• Ereditatea
II. Cauze de ordin local
 După formarea coroanei, paralel cu procesul de edificare a rădăcinii, dinţii încep să se
deplaseze intraosos către rebordurile maxilare. Această deplasare poate fi oprită datorită unor
cauze diferite, și anume:

1. Cauze care ţin de dintele inclus

• Poziţie foarte înaltă de formare a mugurelui (mai ales pentru canini)

• Malformaţii dentare:
n coroană foarte globuloasă (la canini, molari)
n angulaţie corono-radiculară
n curbură radiculară
• Ax modificat - fie în sens sagital ( mezio-înclinaţii coronare ce pot ajunge până la o
poziţie aproape orizontală) fie transversal (mergând până la un dinte aşezat de-a
curmezişul arcadei), fie în ambele planuri (cel mai frecvent)
• Pierderea provizorie sau definitivă a potenţialului de erupţie (poate fi reluat în anumite
condiţii, (tratament ortodontic, sarcină)
• Anchiloză dento-alveolară

2. Cauze care ţin de ţesuturile înconjurătoare

• Pierderea ghidajului asigurat de incisivul lateral (în anodonţii)

• Existenţa unor obstacole în calea erupției dintelui, precum:
a. persistenţa dintelui temporar
b. existenţa unor dinţi supranumerari
c. existenţa unor formaţiuni tumorale (chist pericoronar, odontoame)
d. capac osos dens sau fibromucoasă abundentă (în special după extracţia
precoce a dintelui temporar)
• Lipsa spaţiului necesar evoluţiei dintelui respectiv
Există o neconcordanţă între dimensiunea insuficientă a suportului osos în raport cu cea
a dinţilor care trebuie să se alinieze pe arcadă. Consecinţele apar la nivelul ultimilor dinţi care
erup: molarii de minte, caninii superiori, premolarii secunzi inferiori. Deficitul de spaţiu poate
apărea din mai multe motive:
- macrodonţia (dinți prea voluminoși în raport cu gabaritul osos)
 - diastema interincisivă
- meziopoziţia generalizată (migrarea mezială în grup a dinților laterali)
- dizarmonia dento-alveolară cu incongruenţă
- dezvoltarea insuficientă transversală sau sagitală a arcadei

Diagnostic

Examenul clinic
Incluzia dinţilor frontali,în special la arcada superioară, este devreme sesizată de
pacienţi. Incluzia dinţilor laterali este descoperită, de obicei, cu ocazia unui examen
stomatologic de rutină.
Se constată
• Absenţa de pe arcadă a unui dinte, deşi termenul său de erupţie este mult depăşit;
• Peristenţa dintelui temporar pe arcadă, uneori cu o implantare foarte bună;
• Spaţiul pe arcadă rar este păstrat, de cele mai multe ori este redus, cu înclinarea dinţilor
vecini spre breşă (semn patognomonic pentru incluzia de canin superior);
• Bombare osoasă în regiunea respectivă (poate orienta cu privire la sediul incluziei).

Dinții incluși pot produce tulburări:

• Fizionomice şi fonatorii (în special la nivelul dinţlori frontali)
• Mecanice (deplasări ale dinţilor vecini, rezorbţii radiculare)
• Nervoase (senzitive, motorii, vegetative)
• Infecţioase (cel mai frecvent la molarii de minte - pericoronarite)
• Degenerescenţe tumorale (în special chistice și cel mai frecvent la dinții anteriori).

Diagnostic diferenţial

• anodonţia şi extracţia
• Anamneza şi examenulu radiologic.
Examenul radiologic este indispensabile în realizarea diagnosticului diferențial. Cu
ajutorul lui se precizează incluzia, unele din cauzele ei, existența unor complicații,
rapoartele cu dinții vecini și cu linia arcadei. În stabilirea diagnosticului de incluzie dentara
se pot utiliza următoarele tipuri de investigații radiologice:
 • Ortopantomograma
• Radiografia retoalveolară
• Radiografia cu film muşcat
n incidenţa Simson (pentru zona frontală)
n incidenta Belot (pentru canini)
• Metoda Clark (se fac 2 radiografii ale regiunii: prima în incidență ortogonală cea de a
doua în incidență excentrică. Pe cele două rdiografii se examinează comparativ
rapoartele dintelui inclus cu rădăcinile dinților vecini. Dacă pe cel de-al doilea film,
imaginea dintelui este deplasată în același sens cu deplasarea conului, incluzia este
orală; dacă deplasarea este inversă, incluzia este vestibulară).
• Tomografia computerizată

Tratament
Se urmăreşte în primul rând facilitarea evoluţiei dintelui şi alinierea lui pe arcadă.
Atunci când acest lucru nu este posibil, se iau în considerare şi alte variante precum:
n extracţia dintelui
n extracţia cu replantare
n expectativa
Tratamentul combinat, chirurgical - ortodontic cuprinde următoarele etape:
n tratament ortodontic, prechirurgical ce urmăreşte obţinerea spaţiului necesar pe
arcadă pentru evoluția dintelui inclus
n descoperirea chirurgicală
n aplicarea dispozitivului de ancoraj
n tracţionarea ortodontică lentă şi alinierea dintelui pe arcadă
Obţinerea spaţiului pe arcadă se poate realiza prin:
• Mărirea perimetrului arcadei – cu ajutorul aparatelor ortodontice. Se asociază și
deplasări ale dinţilor vecini migraţi spre breşă, cu grijă să nu se producă rezorbţii
radiculare. Sub influența aparatelor ortodontice, uneori dinții incluși își reiau spontan
evoluția.
• Extracţia altui dinte permanent - se efectuează doar după o analiză foarte atentă a
cazului
Descoperirea chirurgicală

• Pentru dinții situați în incluzie submucoasă, este suficientă o decapușonare largă.

• Pentru dinții incluși intraosos sunt necsare intervenții chirurgicale ample ce pot avea
cale de abordare fie vestibulară fie palatinală, în funcție de sediul incluziei. Daca există
obstacole în calea erupției, aceste vor fi indepărtate în aceeași ședință.
• Au cele mai mari şanse de succes atunci când sunt practicate la o vârstă la care mai
există potenţial de erupţie (importanța diagnosticului şi tratamentului la vârste tinere)
• Dintele poate evolua spontan dacă s-au îndepărtat obstacolele

Ancorarea dintelui inclus

• Ancorare intratisulară
• Ancorare transtisulară
• Ancorare peritisulară - (ligatură de sârmă în jurul coletului, cimentarea unei cape sau a
unui inel, colajul unui ataș (intra/postoperator) – bracket, buton, cârlig, lanț de aur)

Tracţionarea dinţilor incluşi

• Trebuie să înceapă cât mai curând după intervenţa chirurgicală (8-15 zile)
• Tracţiunea trebuie să fie elastică
• Se folosesc forţe uşoare, care să stimuleze erupţia
• Se pot folosi aparate fixe sau mobile
 REINCLUZIA DENTARĂ (RETENȚIA DENTARĂ
SECUNDARĂ)

Definiţie
Tendinţa la reîntoarcere sau reîntoarcerea progresivă în profunzimea osului a unui dinte
care a erupt, atingând planul de ocluzie, şi care şi-a îndeplinit, pentru o perioadă de timp,
funcţiile sale.
Este un proces progresiv şi lent, care se poate opri, din motive neelucidate, într-o etapă
Frecvenţă
n Cel mai frecvent interesat este molarul 2 temporar
n Molarul 1 temporar
n Foarte rar: molarul de 6 ani şi molarul de 12 ani inferior

Teorii etiopatogenice
n Teoria mecanică – din cauze neprecizate, molarul II temporar nu ajunge la planul de
ocluzie, se oprește în erupție. După erupția molarului de 6 ani, echilibrul arcadei este
rupt și componentele orizontale rezultate din forțele de masticație înclină dinții vecini;
aceștia la rândul lor vor presa vertical asupra molarului II temporar, înfundându-l.
n Teoria tulburării proceselor de dezvoltare osoasă – molarul, după ce își începe erupția,
fie înainte dea a atinge planul de ocluzie, fie după aceea pierde capacitatea de a provoca
o reacție din partea osului și nu mai poate urma înălțarea ocluziei determinată de
evoluția dentiției. Este greu de precizat dacă denivelarea alveolară precede sau este
consecința unei tendințe active a unui dinte la reânfundare.
n Teoria anchilozei osteo-dentare – teoria se pretează mai bine la explicarea incluziilor
parțiale. Anchiloza, când apare, este mai mult o consecință decât o cauză a reincluziei.
n Teoria tulburării metabolismului local - aritmii de metabolism
n Teoria tulburării proceselor evolutive locale – reincluzia dentară ar putea fi considrată
ca o a 3-a etapă de evoluție a unui dinte (suplimentară și anormală) în care se reface
primul itineraiu (de la periferia către profunzimea maxilarului).
 Reincluzia parţială (retenția secundară parțială)
n O parte din coroana dintelui este vizibilă în cavitatea bucală
n Dintele este în infrapoziţie de grade diferite
n Dinţii vecini pot fi înclinaţi sau nu spre dintele reinclus
n Procesul alveolar prezintă o denivelare, o mică înfundare
n Poate interesa unul sau mai mulţi dinţi la acelaşi subiect
n Pe radiografie se observă:
- Rizaliza în diferite stadii a dintelui reinclus
- Dintele succesional aflat în profunzimea osului sau absenţa acestuia
- Prezenţa zonelor de anchiloză osteo-radiculară

Reincluzia totală
n Absenţa dintelui de pe arcadă, fără să fi fost extras
n Dinţii vecini pot fi înclinaţi
n Denivelare la nivelul procesului alveolar
n Orificiu pe creastă prin care se poate palpa coroana dintelui reinclus
n Dintele poate fi acoperit doar de mucoasă, dar şi de ţesut osos
n Pe radiografie se observă:
- Molarul temporar cu rădăcinile mai mult sau mai puţin rezorbite, dar înfundat în os
sau sub mucoasă
- Premolarul situat profund, cu rădăcinile formate corespunzător vârstei

Diagnostic diferenţial
Reincluzia parţială se diferențiază (anamneză, examen clinic și radiologic) de:
- oprirea în evoluţie a dintelui
- intruzia posttraumatică parţială
- existenţa unor obturaţii pe feţele verticale
Reincluzia totală
Reincluzie totală se diferențiază de incluzia dentară de pe baza:
- datelor obținute din anamneză,
- existența unei documentații obeictive,
- prezenţei unor leziuni carioase tipice
- existenţei unor obturaţii pe oricare dintere feţele dintelui
n imaginii radiologice caracteristice

Evoluţie – progresivă

Consecinţe
n Denivelarea planului de ocluzie
n Tulburări ocluzale datorate migrării dinţilor vecini şi antagonişti
n Forţe anormale la nivelul dinţilor înclinaţi
n Incluzia succesionalului permanent sau ectopia lui (mai rar)
n Carii de colet şi radiculare ale dinţilor vecini
n Hipersensibilitate, parodontopatii marginale ale dinţilor vecini prin denudarea acestora
Tratament
n Reconstituirea contactelor aproximale şi ocluzale ale dintelui reinclus
n Luxarea dintelui anchilozat, pentru a-i permite reluarea erupţiei
n Extracţia sau replantarea cât mai precoce
n Expectativa
n În reincluzia de molar 2 temporar: extracţia pentru a se permite evoluţia succesionalului
sau închiderea spaţiului în caz de anodonţie
n În anodonţii se poate încerca refacerea coronară a dintelui reinclus
n În reincluzia M1: luxarea pentru a-şi relua erupţia sau extracţia lui, dacă nu s-a
întâmplat acest lucru
n În reincluzia tardivă a M1: refacerea morfofuncţională a dintelui urmată de extracţie
dacă procesul de reincluzie continuă