3.7.

TEHNICI DE STABILIRE A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Determinarea taxei pe valoarea adăugată ca obligaţie la bugetul statului trebuie să aibă la bază
cerinţele principiilor echităţii fiscale. Totodată trebuie respectat şi costul minim cu privire la stabilirea,
declararea şi controlul acestui impozit.
Alegerea tehnicilor de stabilire a taxei pe valoarea adaugată trebuie să aibe la bază capacitatea de
plată a contribuabilului dar şi costurile privind determinarea acestui impozit.

3.7.1. TEHNICA DIRECTĂ DE STABILIRE A TAXEI PE VALOAREA

ADĂUGATĂ

Tehnica directă în materie de taxă pe valoarea adăugată presupune stabilirea bazei impozabile
specifice acestui impozit şi a taxei de plată de către contribuabil. Datele necesare determinării taxei pe
valoarea adăugată sunt furnizate de evidenţa fiscală organizată de plătitorul acestui impozit.
Evidenţa fiscală cuprinde totalitatea documentelor specifice operaţiunilor impozabile precum şi
regulile specifice întocmirii acestor documente.
Documentele specifice evidenţei fiscale în materie de taxă pe valoarea adăugată ce trebuie să fie
întocmite de contribuabil sunt:
- factura, care se întocmeşte pentru toate livrările de bunuri şi servicii prestate, în baza căreia se
stabileşte taxa pe valoarea adăugată colectată de către furnizor şi taxa pe valoarea adăugată deductibilă de
către cumpărător la nivelul fiecărei operaţiuni;
- jurnalul vânzărilor, care cuprinde livrările de bunuri, serviciile prestate în interiorul ţării,
intracomunitare, exporturile de bunuri şi servicii, în baza căruia se stabileşte taxa pe valoarea adăugată
colectată la nivelul plătitorului de taxă pe valoarea adăugată, la sfârşitul perioadei fiscale;
- jurnalul cumpărărilor, care cuprinde valoarea bunurilor şi serviciilor, achiziţionate din interiorul ţării,
achiziţiile intracomunitare şi importurile de bunuri şi servicii, stabilindu-se taxa pe valoarea adăugată
deductibilă la nivelul plătitorului de taxă pe valoarea adăugată la sfârşitul perioadei fiscale;
- registrul non-transferuri, care cuprinde bunurile transportate dintr-un stat membru al Uniunii
Europene în scopul testării sau prelucrării, cu condiţia ca după finalizarea acestor operaţiuni să fie transportate
în alt stat membru al Uniunii Europene;
- registrul bunurilor primite dintr-un stat membru al Uniunii Europene de către un stat membru al
Uniunii Europene în scopul testării sau prelucrării, cu condiţia ca după finalizarea acestor operaţiuni bunurile
respective să fie transportate în alt stat membru al Uniunii Europene.

Pe baza jurnalului privind vânzările şi a jurnalului privind cumpărările se întocmeşte decontul privind
taxa pe valoarea adăugată prin care se stabileşte taxa de plată sau suma negativă de taxă (taxă de recuperat).

Taxa de plată sau = TVA colectată - TVA de dedus

Suma negativă de taxă

Taxa pe valoarea adăugată colectată este egală cu taxa exigibilă aferentă livrărilor de bunuri şi a
serviciilor prestate, precum şi taxa aferentă achiziţiilor în cazul aplicării măsurilor simplificate.
Calculul taxei pe valoarea adăugată colectată se efectuează la nivelul fiecărei operaţiuni impozabile
prin aplicarea cotei de impozitare la baza impozabilă specifică acestui impozit. Baza impozabilă aferentă taxei
pe valoarea adăugată este egală cu preţul de vânzare al bunurilor şi al tarifului aferent serviciilor prestate. În
cazul aplicării măsurilor simplificate baza impozabilă este egală cu preţul de achiziţie al bunurilor cumpărate. În
schimb, taxa pe valoarea adăugată deductibilă este egală cu taxa aferentă cumpărărilor de bunuri şi servicii
aferente operaţiunilor impozabile şi neimpozabile.
Taxa pe valoarea adăugată de dedus reprezintă taxa aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate
operaţiunilor impozabile. Această taxă este recuperată de plătitorul de taxă pe valoarea adăugată din taxa
aferentă livrărilor de bunuri şi servicii prestate, prin autocompensare sau de la bugetul statului.
Diferenţa dintre taxa aferentă cumpărărilor de bunuri şi servicii şi taxa de dedus se înregistrează pe
cheltuielile plătitorului de taxă pe valoarea adăugată.
La baza stabilirii taxei pe valoarea adăugată de dedus stau mai multe procedee şi anume:
- procedeul pro-ratei, constă în stabilirea pro-ratei ca raport între totalul livrarilor de bunuri si prestari
de servicii ce intră în sfera taxei şi totalul livrărilor de bunuri si prestari de servicii efectuate de persoana
impozabilă;
 - procedeul identificării, care constă în stabilirea destinaţiei bunurilor şi a serviciilor achiziţionate
pentru operaţiuni impozabile sau neimpozabile.

Alegerea procedeului pentru stabilirea taxei pe valoarea adăugată de dedus este în funcţie de
posibilitatea stabilirii destinaţiei bunurilor şi serviciilor achiziţionate, adică pentru operaţiunile impozabile sau
neimpozabile.
Această procedură de stabilire a taxei de plată sau a sumei negative de taxă este cunoscută sub
denumirea de regim normal.
Stabilirea taxei pe valoarea adăugată de plată se poate realiza şi în baza regimului special. Acest
regim, constă în aplicarea cotei de taxă la marja profitului ce este stabilită ca diferenţă între preţul de vânzare
al bunurilor şi preţul de achiziţie aferent acestora.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, regimul special pentru determinarea taxei pe valoarea
adăugată de plată se aplică de agenţiile de turism, vânzările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de
colecţie şi antichităţi.

3.7.2. TEHNICA INDIRECTĂ DE STABILIRE A TAXEI PE VALOAREA

ADĂUGATĂ

Determinarea taxei pe valoarea adăugată prin tehnica indirectă are la bază principiul costului minim
privind stabilirea, declararea şi controlul acestui impozit.
Potrivit acestei tehnici fiscale, stabilirea taxei pe valoarea adăugată de plată se determină de
autoritatea fiscală pe baza datelor furnizate de contribuabil din contabilitatea proprie. Datele furnizate de
contribuabil sunt următoarele:
- suma cifrei de afaceri realizată din operaţiuni taxabile;
- taxă aferentă cumpărărilor de bunuri şi servicii destinate operaţiunilor taxabile;
- taxa pe valoarea adăugată aferentă imobilizărilor achiziţionate în anul precedent.

Autoritatea fiscală pe baza acestor date stabileşte taxa pe valoarea adăugată de plată care o comunică
în scris contribuabilului. Dacă există un dezacord între autoritatea fiscală şi contribuabil privind taxa pe
valoarea adăugată de plată, atunci acesta poate efectua contestaţie. Dezacordul dintre contribuabil şi
autoritatea fiscală poate apărea din nerecunoaşterea dreptului la deductibilitate a taxei pe valoarea adăugată
aferentă cumpărărilor de bunuri.
În urma soluţionării contestaţiei se stabileşte taxa pe valoarea adăugată de plată.
Tehnica aceasta constă în aplicarea unui procent forfetar asupra cifrei de afaceri, stabilindu-se taxa de
plată. Această modalitate de stabilire a taxei de plată este cunoscută sub denumirea de regim forfetar. Tehnica
fiscală indirectă prezintă avantajul atât pentru contribuabili, cât şi pentru autoritatea fiscală deoarece costurile
cu stabilirea, declararea şi controlul taxei pe valoarea adăugată de plată sunt reduse.
Pentru tehnica indirectă de stabilire a taxei pe valoarea adăugată pot opta contribuabilii cu volum
redus de activitate. De exemplu în Franţa, contribuabilii care obţin o cifră de afaceri de până la 500.000 F pot
opta pentru tehnica fiscală indirectă. 1 Taxa de plată stabilită prin tehnica indirectă poate să reprezinte taxa
deductibilă pentru persoanele care achiziţionează bunuri de la persoanele care aplică tehnica indirectă.
Legislaţia fiscală din România nu prevede tehnica indirectă în materie de taxă pe valoarea adăugată.

1
Jean Pascal Rezoli Drept fiscal, editura Economica, Bucuresti, 2000, pag.351.