3.6.

TEHNICI SPECIFICE STABILIRII IMPOZITULUI PE VENIT

Evoluţia impozitului pe venit este determinată într-o mare măsură şi de progresele înregistrate de
tehnicile de stabilire a acestui impozit. La început impozitul pe venit era stabilit pe baza elementelor specifice
activităţii impozabile. În schimb, odată cu promovarea principiilor echităţii fiscale, tehnica de stabilire a
impozitului pe venit are la bază capacitatea de plată a contribuabilului. Tehnica fiscală care asigură cel mai bine
respectarea principiilor echităţii fiscale este tehnica directă.
Totodată la alegerea tehnicii de stabilire a venitului impozabil trebuie să se ţină seama şi de
principiul costului minim privind determinarea acestui venit.
Respectarea acestui principiu presupune ca în legislaţia fiscală să se prevadă şi tehnici simplificate ce
pot fi aplicate de către contribuabilii cu volum redus de activitate.

3.6.1. THNICA DIRECTĂ DE STABILIRE A IMPOZITULUI PE VENIT

Determinarea impozitului pe venit pe baza tehnicii directe răspunde cel mai bine cerinţelor principiilor
fiscale, deoarece atât veniturile cât şi cheltuielile luate în calculul impozitului pe venit sunt stabilite în mod
real.
Potrivit tehnicii directe, venitul net impozabil se stabileşte de către contribuabil pe baza datelor din
contabilitatea proprie sau pe baza datelor furnizate de terţi.
Pe baza tehnicii directe venitul net impozabil se determină prin diferenţa dintre veniturile impozabile
şi cheltuielile deductibile. Formula de bază pentru calculul venitului net impozabil este următoarea:

Venitul net = Venituri - Cheltuielile

impozabil impozabile deductibile

Veniturile impozabile se stabilesc prin diferenţa dintre veniturile înregistrate în contabilitate şi

veniturile neimpozabile.
Formula de calcul a veniturilor impozabile se prezintă astfel:

Venituri = Venituri - Venituri

impozabile contabile neimpozabile

În schimb, cheltuielile deductibile se stabilesc ca diferenţă dintre cheltuielile contabile şi cheltuielile

nedeductibile. Formula de calcul a cheltuielilor deductibile este următoarea:

Cheltuieli = Cheltuieli - Cheltuieli

deductibile contabile nedeductibile

Pentru aplicarea tehnicii directe sunt necesare datele din contabilitatea proprie a contribuabilului.
Sunt stabilite în baza tehnicii directe, veniturile nete impozabile obţinute de persoanele fizice
autorizate, care au obligaţia organizării contabilităţii.
Veniturile contabile ale persoanei fizice autorizate sunt câştiguri din resurse îmbrăcând următoarele
forme:
- venituri din vânzări de mărfuri;
- venituri din vânzări de produse;
- venituri din prestări de servicii;
- venituri din profesii libere;
- venituri din valorificarea dreptului de proprietate intelectuală;
- venituri din dobânzi;
- câştiguri din transferul activelor din patrimoniul afacerii în patrimoniul personal al contribuabilului;
- veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o
altă persoană;
- venituri din anularea sau scutirea unor datorii de plată în legătură cu o activitate independentă;
- alte venituri aferente activităţii impozabile sau adiacente acesteia.
 Cheltuielile contabile reprezintă consumuri definitive de resurse îmbrăcând mai multe forme:
- cheltuielile cu materii prime, materiale şi mărfuri care sunt evaluate pe baza metodelor recunoscute
de normele contabile (metoda indentificării, FIFO, LIFO, costul mediu);
- cheltuieli cu energia şi apa care sunt evaluate potrivit tarifelor facturate de furnizorii de utilităţi;
- cheltuieli cu personalul sunt cheltuielile cu salariile stabilite conform contractului individual de
muncă şi contractelor colective de muncă;
- cheltuielile privind contribuţiile sociale şi a contribuţiilor sociale de sănătate;
- cheltuieli privind amortizarea care reprezintă deprecierile definitive constatate la imobilizările
corporale şi necorporale din patrimoniul afacerii, stabilite potrivit metodelor recunoscute de normele
contabile (metoda lineară, degresivă, accelerată, variabilă);
- cheltuieli cu impozite şi taxe, adică contravaloarea impozitelor şi taxelor ce reprezintă cheltuieli
pentru contribuabil;
- cheltuieli cu provizioane stabilite potrivit principiului prudenţei;
- cheltuieli financiare care cuprind dobânzi, sconturi acordate şi alte cheltuieli de natură financiară;
- cheltuieli cu cedarea activelor imobilizate din patrimoniul afacerii;
- cheltuieli cu despăgubiri, penalităţi, etc.;
- alte cheltuieli.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie recunoscute fiscal trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- să fie efectuate în scopul realizării venitului impozabil;
- să fie justificate prin documente legal întocmite;
- să producă reducerea de active sau creşterea de obligaţii;
- să se încadreze în limitele legale în cazul plafonării, a unor cheltuieli.

În funcţie de aceste criterii se stabilesc categoriile de cheltuieli ce sunt tratate diferit din punct de
vedere fiscal. Categoriile de cheltuieli ce sunt tratate diferit din punct de vedere fiscal sunt următoarele:
- cheltuieli deductibile în totalitate sunt acele cheltuieli care sunt aferente veniturilor obţinute, fiind
justificate pe bază de documente întocmite în mod legal;
- cheltuieli deductibile în mod limitat prin lege (ex. cheltuieli de protocol, pierderi privind bunuri
perisabile, tichete de masă, etc.);
- cheltuieli nedeductibile fiscal sunt acele cheltuieli care nu sunt recunoscute de autoritatea fiscală
(ex. cheltuieli efectuate în scop personal, amenzi, penalităţi de întârziere şi dobânzi plătite autorităţilor
statului, etc.).

Tehnica directă poate fi utilizată pentru stabilirea veniturilor nete impozabile pe categorii de venituri
impozabile inclusiv pentru determinarea venitului net global anual.
Dintre aceste categorii de venituri putem aminti:
- veniturile nete din activităţi independente;
- venituri nete din salarii;
- venitul net din cedarea folosinţei bunurilor;
- venitul net din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

Pe baza tehnicii directe se poate stabili şi venitul net global anual, prin diferenţa dintre venitul brut
anual şi cheltuielile personale ale contribuabilului.
Pe baza venitului net impozabil se stabileşte impozitul pe venit datorat de contribuabil. Calculul
impozitului pe venit poate fi efectuat de către contribuabil sau de administraţia fiscală. Impozitul pe venit
poate fi calculat prin aplicarea cotelor progresive, degresive sau proporţionale asupra venitului net impozabil.
Tehnica directă privind stabilirea impozitului pe venit pe baza cotelor progresive se aplică în majoritatea
ţărilor.
În România această tehnică fiscală este reglementată prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
având la bază cota unică de impozitare.

3.6.2. TEHNICA INDIRECTĂ PRIVIND IMPOZITUL PE VENIT

 Venitul net impozabil obţinut de persoanele fizice poate fi stabilit şi prin tehnica indirectă care constă
în calculul acestui venit de către autoritatea fiscală pe baza datelor furnizate de către contribuabil.
Datele necesare stabilirii impozitului pe venit pe baza tehnicii indirecte sunt date furnizate din
contabilitatea proprie a contribuabilului organizată în sistem simplificat. Aceste date se referă la activitatea
impozabilă şi anume:
- încasări zilnice pe genuri de activităţi;
- cumpărările de materii prime, mărfuri, materiale;
- salariile plătite;
- contribuţiile plătite;
- valoarea utilajelor folosite;
- valoarea clădirilor comerciale şi de producţia din patrimoniul afacerii;
- suprafaţa comercială;
- suprafaţa cultivată.

Pe baza acestor date, autoritatea fiscală stabileşte venitul net impozabil, care este comunicat în scris
contribuabilului. Dacă contribuabilul este în dezacord cu autoritatea fiscală cu privire la venitul net impozabil
stabilit, poate efectua contestaţie.
În aceste condiţii venitul net impozabil stabilit în urma contestaţiei se supune impozitării prin
aplicarea cotei de impozit. Calculul impozitului pe venit se realizează de către administraţia fiscală şi se
comunică contribuabilului.
Tehnica indirectă de stabilire a impozitului pe venit este prevăzută în legislaţia fiscală a multor ţări
deoarece prezintă avantaje atât pentru contribuabili, cât şi pentru autoritatea fiscală. Această tehnică fiscală
răspunde cerinţei principiului costului minim privind stabilirea, declararea şi controlul asupra impozitului pe
venit.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se utilizează tehnica indirectă pentru stabilirea
următoarelor venituri nete impozabile:
- venituri nete dintr-o activitate independentă, care este desfăşurată de către un contribuabil,
individual şi fără salariaţi;
- venituri nete din activităţi agricole obţinute de persoane fizice.

Contribuabilii care obţin aceste venituri pot opta pentru tehnica fiscală indirectă cunoscută în
România sub denumirea de norme de venit.

3.6.3. TEHNICA MIXTĂ DE STABILIRE A IMPOZITULUI PE VENIT

Venitul net impozabil obţinut de persoanele fizice poate fi stabilit şi pe baza tehnicii mixte care
constă în stabilirea veniturilor potrivit tehnicii directe şi a cheltuielilor deductibile cu ajutorul tehnicii indirecte.
Această tehnică fiscală răspunde cerinţelor principiului costului minim care trebuie respectat cu ocazia
stabilirii, declarării şi controlului impozitului pe venit.
Potrivit tehnicii mixte stabilirea venitului net impozabil se determină de contribuabil.
Venitul impozabil se determină prin diferenţa dintre veniturile contabile şi veniturile neimpozabile
având la bază următoarea formulă de calcul:

Venituri = Venituri - Venituri

impozabile contabile neimpozabile

Cheltuielile deductibile potrivit tehnicii mixte se stabilesc prin aplicarea unei cote forfetare asupra
venitului impozabil. Cota forfetară este aprobată prin normele legale la propunerea autorităţii fiscale după
consultarea patronatelor. Formula de calcul a cheltuielilor deductibile potrivit tehnicii mixte este următoarea:

Cheltuielile = Venitul X Cota

deductibile impozabil forfetară

Venitul net impozabil se determina potrivit următoarei formule de calcul:

 Venit net = Venituri - Cheltuieli
impozabil impozabile deductibile

Asupra venitului net impozabil se aplică cotele de impozit stabilindu-se impozitul datorat de
contribuabil. Dreptul de a calcula impozitul pe venit revine contribuabilului.
Tehnica mixtă este prevăzută în legislaţia fiscală din unele ţări. De exemplu, în Franţa se aplică tehnica
mixtă pentru deteminarea unor categorii de venituri nete impozabile. Dintre aceste venituri putem aminti: 1
- veniturile nete din profesii libere stabilite prin diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile deductibile
stabilite prin aplicarea unei cote forfetare de 35% asupra venitului brut;
- veniturile nete din salarii care se stabilesc prin diferenţa dintre venitul brut şi deducerile stabilite în
sistem forfetar.

Tehnica mixtă este reglementată în România potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Dintre
veniturile nete impozabile ce se stabilesc potrivit acestei tehnici putem amintii:
- venituri nete din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală prin diferenţa dintre venitul
brut şi cheltuielile deductibile, determinate prin aplicarea unei cote de 40% asupra venitului brut;
- venituri nete din cedarea folosinţei bunurilor prin diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile
deductibile, determinate prin aplicarea unei cote forfetare de 25% asupra venitului brut;
- venituri nete din salarii prin diferenţa dintre venitul brut şi deducerile stabilite în sistem forfetar;
- veniturile nete din pensii prin diferenţa dintre venitul brut şi deducerile stabilite în sistem forfetar;
- venituri nete din premii şi jocuri de noroc prin diferenţa dintre venitul brut şi deducerile determinate
în sistem forfetar.

Reglementarea în România a tehnicii mixte răspunde cerinţelor principiului costului minim privind
stabilirea venitului net impozabil.

1
Pierre Beltrame La fiscalitate en France, Editura Hachette, Paris, 2000, pag.47.