Curs 1 Poluare – introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate de om, a

substanţelor, vibraţiilor, căldurii şi/sau zgomotului în aer, apă, sol, care pot aduce prejudicii sănătăţii umane,
resurselor biologice, ecosistemelor şi proprietăţii materiale şi calităţii mediului.
Orice substanţă rezultată din procese chimice, fizice şi biologice, care, răspândită în mediul ambiant, dăunează
organismelor vii, bunurilor materiale, operelor de artă şi peisajului se numeşte substanţă poluantă.
Efluent – toate formele de deversare în mediu, sub formă de emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere,
jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare
Apele uzate- apele ale căror caracteristici fizice, chimice, microbiologice inclusiv temperatura şi radioactivitatea
s-au modificat prin utilizare; apele din precipitaţii care s-au încărcat cu substanţe străine provenite de la activităţi
sociale şi economice; apele de mină şi de zăcământ ; toatele apele care au făcut obiectul unei utili
Tipuri de poluare - Poluarea naturală este provocată de erupţiile vulcanice, de eroziunea solului, eoliană sau
cauzată de ploi, de resturile vegetale sau animale. Poluarea artificială, generată de activitatea omului, care în
consecinţă a evoluat odată cu dezvoltarea civilizaţiei umane.
Apa se consideră poluată când i s-au alterat compoziţia sau condiţia astfel încât devine mai puţin potrivită pentru
oricare sau toate funcţiunile şi scopurile pentru care ar fi fost adecvată în starea sa naturală (W.H.O., 1972)
Orice modificare, naturală sau artificială care în mod direct sau indirect, schimbă calitatea apei şi perturbă sau
distruge echilibrul ecosistemelor şi resursele naturale, prin aceea că: provoacă pericole pentru sănătatea publică;
deranjează obişnuinţele, eficienţa şi bunăstarea omului şi comunităţii sale şi - afectează utilizabilitatea ei pentru
orice folosinţă benefică actuală sau de perspectivă (Whitehead, P.G., Lack, T., 1982).
Poluarea apelor cauzată de aglomerările umane se datorează în principal următorilor factori: Ratei reduse
a populaţiei racordate la sistemele colectare şi epurare a apelor uzate; Funcţionării necorespunzătoare a staţiilor
de epurare existente; Managementului necorespunzător al deşeurilor; Dezvoltării zonelor urbane şi protecţiei
insuficiente a resurselor de apă; Impactul surselor de poluare asupra receptorilor naturali depinde de debitul apei
şi de încărcarea cu substanţe poluante. Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate de la aglomerările urbane are cel mai
mare impact referitor la încărcarea cu substanţe organice, materii în suspensii, nutrienţi, detergenţi şi substanţe
extractibile.
Amprenta ecologică de apă a unui produs reprezintă cantitatea totală de apă necesară pentru producţia şi
consumul produsului respectiv. Aceasta este calculată prin combinarea volumelor totale directe şi indirecte de apă
utilizate de-a lungul ciclului de viaţă a produsului.
Amprenta de apă măsoară gradul în care activitatea umană face uz de resursele de apă dulce. Aceasta identifică
momentul și locul în care se întâmplă acest lucru, spre deosebire de amprenta de carbon, care înregistrează faptul
că evenimentul de mediu a avut loc, dar nu arată când sau unde.
Amprenta de apă a unui produs este volumul de apă dulce alocat pentru a-l produce, luându-se în considerare
volumul de apă consumată și apa reziduală (poluată) pentru toate etapele lanțului de producție
Amprenta de apă însumează trei componente, care reprezintă un instrument folositor pentru înţelegerea cantităţii
totale de apă necesare producţiei de articole de uz zilnic: Amprenta de apă albastră – măsoară cantitatea de apă
consumată din sursele de apă subterane şi de suprafaţă, precum râuri, lacuri, izvoare; această cantitate de apă nu
se mai întoarce la locul de origine, ci este consumată prin evaporare, prin înglobare în produs, sau prin transfer în
altă sursă; Amprenta de apă verde – se referă la apa consumată direct din sol, precum apa de ploaie; Amprenta
de apă gri – reprezintă apa necesară pentru diluarea poluanţilor descărcaţi în receptor; depinde de cantitatea de
poluanţi care se generează şi de valorile concentraţiilor acestora, valori reglementate prin normativele de mediu
Epurarea avansată a apelor uzate se defineste prin ansamblul operatiilor suplimentare, ce urmeaza epurarii
conventionale secundare, având drept scop eliminarea substantelor în suspensie si dizolvate ramase în apă după
parcurgerea etapelor clasice. În efluentul deversat din treapta biologică secundară se mai gasesc:
a) suspensii solide;
b) substante organice rezistente la metabolismul microbian – nebiodegradabile;
c) compusi toxici sau cancerigeni;
d) ionii unor substante anorganice cum ar fi cei de calciu, potasiu, nitrati, fosfati, sulfati, cloruri etc.;
e) un numar nedefinit de compusi organici sintetici.
f) compuși pe bază de azot și fosfor – elemente chimice nutritive care contribuie la eutrofizarea bazinelor naturale
În prezent, epurarea avansată a apelor uzate este obligatorie, fiind impusă de necesitatea menținerii
echilibrului ecologic. Impactul statiilor de epurare asupra mediului trebuie analizat atât din punctul de vedere al
urmărilor ce apar la deversarea produsilor de carbon cât si la modificarile ce pot interveni în emisar ca urmare a
compusilor pe baza de azot si fosfor.
Epurarea avansată a apelor uzate se introduce în tehnologia de tratare atunci când: este necesar a se obtine o
apă de calitate superioară, imposibil de realizat prin procedeele secundare biologice, pentru protectia mediului
înconjurator, trebuie evitat fenomenul de eutrofizare pe cursul natural în aval de punctul de descărcare, în scopul
reutilizării apei epurate sau atunci când emisarul este utilizat ca sursă de alimentare a unor localități.
Pentru alegerea procedeelor si a tehnologiei în ansamblu trebuie avute în vedere:
a) capacitatea de autoepurare a cursului natural în care se face descarcarea efluentilor;
b) costurile de tratare a apelor în scopul potabilizarii pentru cazul captarilor amplasate în aval de punctul de
descarcare a efluentilor;
c) costurile constructiilor si instalatiilor aferente tehnologiei propuse;
d) costurile de exploatare si control al calitatii efluentilor deversati;
e) necesarul de energie pentru functionarea instalatiilor si echipamentelor aferente tehnologiei propuse.
În apele uzate menajere una dintre problemele majore este faptul că rapoartele N:C si P:C pentru majoritatea
compusilor organici din apa uzata sunt mult mai mari decât cele necesare bacteriilor heterotrofe, astfel încât
compusii de N si P anorganici si organici se regasesc în efluent. De aceea, procesele pentru îndepărtarea N si P se

aplica în principal apelor uzate menajere .

CLASIFICAREA TEHNOLOGIILOR DE EPURARE AVANSATĂ; Criterii:
1. În funcție de tipul procesului unitar
2. În funcție de performanțele de îndepărtare a poluanților
Pentru comparația diverselor procese de epurare se au în vedere:
• funcțiile principale de îndepărtare a poluanților
• tipurile de operații sau procese care se folosesc în tehnologie
• caracteristicile apei uzate
Selecția operațiilor și combinarea proceselor în tehnologia de epurare depinde de:
- Capacitatea tehnologiei de a răspunde la necesitățile de epurare a apelor uzate
- Natura apei uzate – compoziția și concentrația poluanților
- Compatibilitatea diferitelor operații și procese
- Mijloacele de care se dispune
- Caracteristicile și exigențele mediului
- Fezabilitatea economică a sistemelor utilizate
Metode fizice de epurare avansată:
Separarea particulelor fine ;Microfiltrare sau micrositare; Microfiltrarea sau micrositarea constă în trecerea apelor
uzate epurate prin procedee mecano-biologice printr-o sită deasă, confecționată dintr-o pânză de oțel inoxidabil,
sau din material plastic cu ochiuri extrem de fine, cu interspatii microscopice. In timpul procesului de filtrare sunt
retinute pe site particulele ramase in apa epurata dupa decantoarele secundare si ale caror particule sunt mai mici
decat cele ale ochiurilor.
Metode fizico-chimice de epurare avansată: Sisteme care utilizează transferul între faze;Stripare cu abur
sau aer (introducerea de bule de aer în apa uzată, prin care poluantii volatili prezenti trec din faza apoasa lichida
in faza apoasa gazoasa, fiind transportati astfel in atmosfera);Extracție lichid-lichid;Adsorbție
Metode de epurare avansată pentru îndepărtarea nutrienților: Nitrificarea: Nitrificarea este procesul de
oxidare a amoniacului ( NH + -N) in nitrit si apoi in nitrat, cu ajutorul bacteriilor nitrifiante (nitrificatoare).
4
Denitrificarea-In cadrul proceselor de denitrificare, substantele anorganice si combinatiile oxidate ale azotului
sunt transformate cu ajutorul bacteriilor heterotrofe, in azot gazos liber. Pentru descompunerea substantelor pe
baza de carbon, bacteriile extrag oxigenul legat chimic si nu oxigenul liber dizolvat, din combinatiile azotului cu
hidrogenul si se impune crearea unor conditii de mediu anoxice.
Eliminarea fosforului:-Pe cale biologica, eliminarea fosforului se realizeaza in doua trepte: prin efectul bacteriilor
anaerobe si a celor aerobe. Fosforul poate fi recuperat si prin precipitare chimica sau schimb de ioni.
Recuperarea metalelor (grele) (substanțe prioritare/prioritar periculoase). Metalele grele sunt vatamatoare
in ecosisteme. Scoaterea lor prin procedee mecanice are o eficienta de 30%-70%, nu poate fi folosita tratarea
biologica, aceste substante fiind inhibitori. Pentru recuperare se pot folosi metodele: precipitarea chimica, extractie
si osmoza reversibila, care sunt insa metode costisitoare, fiind eficiente doar la cantitati mici de ape uzate. Efectele
fiziologice posibile ale substantelor greu de eliminat din apele uzate nu pot fi neglijate, deoarece consumarea
acestor ape ca apa potabila reprezinta un pericol potential pentru sanatatea publica, iar ingerarea continua a acestor
substante cu concentratii reduse poate avea efecte cumulative cu efecte imprevizibile pentru om si animale.
Oxidare fotocatalitică (fotocatalizatori: TiO reactiv Fenton etc.). Dezinfecția (chimică și fizică).
2,
ELEMENTE DE MONITORING A CALITĂŢII APELOR
Valorile admise pentru indicatorii de bază, ce apreciază gradul de poluare a apei, sunt prevăzute în Normativele
Tehnice pentru Protecţia Apelor ( NTPA).
NTPA – 001/2005 – Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate evacuate
în resursele naturale de apă (emisari) - stabilirea condiţiilor generale de calitate a tuturor categoriilor de ape
uzate şi limitele maxime admise de poluanţi, înainte de evacuarea acestora în receptorii naturali, precum şi a
valorilor limită admisibile ale principalilor indicatori de calitate a acestor ape.
NTPA – 002/2005 - Normativul privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare a
localităților - conform acestui normativ, evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare a localităţilor este permisă
numai dacă prin aceasta: ( nu se aduc prejudicii igienei şi sănătăţii publice sau personalului de exploatare; nu se
diminuează prin depuneri capacitatea de transport a canalelor colectoare; nu se degradează construcţiile şi
instalaţiile reţelelor de canalizare, ale staţiilor de epurare şi ale echipamentelor asociate; nu sunt perturbate
procesele de epurare din staţiile de epurare sau nu se diminuează capacitatea de preluare a acestora; nu se creează
pericol de explozie.)
NTPA – 011/2005 – Norme tehnice privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate orășenești -
conform căruia, înainte de a fi evacuate în receptori naturali apele uzate colectate în reţelele de canalizare vor fi
supuse unei epurări secundare sau corespunzătoare; obiectivele prevăzute în acest normativ sunt:((asigurarea
protecţiei şi funcţionării normale a reţelelor de canalizare ale localităţilor şi a staţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti; protejarea populaţiei şi a mediului împotriva efectelor negative ale evacuărilor de ape uzate orăşeneşti
şi industriale.