UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE INGINERIE ŞI AGRICULTURĂ BRĂILA

SPECIALIZAREA: INGINERIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

VALORIFICAREA RESURSELOR ENERGETICE

SECUNDARE DE SUPRAPRESIUNE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. dr. ing. Dorin EFTIMIE

MASTERAND:

Ing. Mihaela POPA

I.P.M. II

2020-2021

1
 Cuprins
6. Introducere ......................................................................................................................................... 3
6.1. Caracteristici generale privind resursele secundare ................................................................... 3
6.2. Efectele şi importanţa valorificării RES .................................................................................... 5
6.3. Metode de valorificare ale resurselor energetice de suprapresiune ............................................. 6
6.4. Utilizarea suprapresiunii gazelor de furnal. ............................................................................... 7
6.5. Utilizarea suprapresiunii solutiilor de la fabricile de bioxid de carbon ....................................... 8
6.6. Îmbunătăţirea soluţiilor de valorificare a suprapresiunii .......................................................... 10
6.7. Combustibili sub forma de oxizi ............................................................................................. 11
6.8. Producerea aburului tehnologic prin arderea combustibililor ................................................... 12
Concluzii ............................................................................................................................................... 19
Bibliografie ........................................................................................................................................... 19

2
6. Introducere

6.1. Caracteristici generale privind resursele secundare

Se poate spune că istoria civilizaţiei umane poate fi descrisă şi prin istoria dezvoltării
resurselor materiale folosite de om, deoarece acestea, tehnica prelucrării lor, ca şi complexitatea
produselor obţinute din ele, au încorporat întreaga evoluţie a geniului lui “homo faber”.

Facând o privire retrospectivă, trebuie evidenţiat contrastul existent între tradiţia

multimilenară a folosirii pietrei, ceramicii, metalelor, sticlei sau lemnului, materiale dintre care
unele au definit epoci ale civilizaţiei umane și, respectiv, şi cea mai recentă a existenţei, spre
exemplu, a materialelor plastice sintetice, a materialelor ceramice sau a nanomaterialelor.

Pe de altă parte, dezvoltându-se cât mai mult utilizarea materialelor tradiţionale,

preocuparea pentru refolosirea obiectelor scoase din uz a apărut ca o problemă adiacentă,
generată fie de preţul materialelor de executie (ex. metalele şi în special cele preţioase), fie de
posibilitatea de a evita transporturi (cazul blocurilor de piatră) sau munca suplimentară (ex.
cărămizilor sau al lemnului). În absenţa acestor motivaţii, natura rezolvă singură totul, fie
„digerând” unele materiale (lemnul cu derivatele sale, fibrele şi pieile naturale şi chiar metalele)
oxidându-le, fie acceptându-le pe unele ca inofensive pentru echilibrul ecologic (piatra, sticla,
ceramica).

În general, atunci când se vorbește despre “resurse secundare” cele mai frecvente cazuri
se referă fie la resursele secundare materiale (deşeuri de orice fel), fie la Resursele Energetice
Secundare (RES). Referitor la cea de-a doua categorie, RES pot fi înțelese ca un rezultat al unui
proces tehnologic “primar” (ca produse “secundare” ale acestuia), ele facând parte din categoria
de “pierderi” energetice ale procesului sau ale agregatului respectiv.

Din considerente tehnice și de eficienţă economică nu pot fi utilizate decât o parte din
resursele energetice secundare rezultate.

Cota parte din acestea, care pot fi refolosite eficient economic, la un anumit stadiu de
dezvoltare a tehnologiei şi la un anumit nivel al costurilor energiei și materialelor, reprezintă
Resursele Energetice Refolosibile (RER).

3
 Ca urmare a acestor definiţii, rezultă că sfera RES este mai largă decât cea a RER. Pe
lângă RER mai apare şi categoria Resurselor Energetice Regenerabile (RERg.) care, deşi nu sunt
rezultatul surplusului de energie provenit de la desfăşurarea unui proces primar, pot fi
considerate ca și secundare, dat fiind faptul că se obţin pe baza acţiunii unor elemente ale naturii
(biogaz, maree, vânt, soare), surse care din punct de vedere al termenului „regenerabil” pot fi
privite ca şi resurse secundare (de rezervă) de energie. Această categorie de resurse vor fi
prezentate în cadrul prezentei lucrări, într-un capitol separat. Totuşi, pe măsură ce tehnologiile şi
nivelul costurilor evoluează în direcţii convenabile, o serie de RES a căror utilizare nu este
justificată în prezent, vor putea fi folosite în viitor.

Valoarea unei RES prezente sub diverse forme, este indicată de potenţialul energetic al
acesteia. Acest potenţial este caracterizat de capacitatea RES de a putea fi reutilizată pentru
îmbunătăţirea energetică a desfăşurării, eventual a aceluiaşi proces din care a rezultat sau a altui
proces. Trebuie avut în vedere ca acest conţinut de energie al RES dacă nu se “recuperează”
reprezintă, de cele mai multe ori, energie pierdută în atmosferă.

Sunt situaţii în care procesul de producţie se realizează în mai multe agregate sau
instalaţii, formând un ansamblu unitar sub forma unui agregat complex sau a unei linii
tehnologice. În cadrul acestui ansamblu este posibil ca de la un agregat să rezulte unele forme
“secundare” de energie care sunt utilizate mai departe în celelalte subansamble ale sale, pentru
realizarea aceluiaşi produs finit. Pentru asemenea situaţii, definirea şi calculul RES trebuie să
ţină seama de partea din instalaţie sau de subansamblul avut în vedere, adică trebuie stabilit un
contur de referinţă.

Rezultă că pentru a caracteriza o RES atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ
(al conţinutului său energetic) trebuie totodată specificat şi conturul de referinţă. În orice caz, pe
măsură ce conturul de definire a RES se extinde pe mai multe subansamble ale aceluiaşi agregat
sau flux tehnologic, conţinutul său de energie se diminuează.

Referitor la noțiunea de RES trebuie menţionat că există păreri diferite privind

considerarea (sau nu) ca RES a unor produse rezultate dintr-o serie de procese tehnologice,
produse care pot fi utilizate drept combustibili în alte instalaţii. Este cazul, de exemplu, al

4
gazelor de furnal şi de cocserie, al cocsului mărunt, al gazelor de sondă rezultate la prelucrarea
ţiţeiului etc.

Acestea dezvoltă prin ardere o cantitate de căldură mult mai mare decât ar rezulta din
prelucrarea altor RES termice, cum ar fi căldura gazelor de ardere evacuate din agregatele
tehnologice, a zgurii fierbinţi etc.

Astfel, 1 m3 N de gaze de ardere obişnuite, evacuate la 1000oC, conţin circa 1500 KJ, pe
când 1 m3 N de gaz de furnal, cu cea mai mică putere calorică, are un conţinut de căldură -
degajat prin ardere - de 4000 KJ, gazele de cocserie de 16500 KJ, iar gazele de sondă până la
16000 KJ.

De asemenea, 1 kg de zgură lichidă, la 1500oC, are un conţinut de căldură de circa 1300

KJ, faţă de căldura degajată prin arderea unui kilogram de cocs mărunt care este de circa 20000 –
25000 KJ.

6.2. Efectele şi importanţa valorificării RES

Efectele valorificării RES sunt de natură economică, tehnică şi ecologică.

Efectele de natură economică sunt determinate, în primul rând, de economia de energie

realizată direct, la nivelul procesului sau agregatului tehnolgic al întreprinderii, al platformei sau
zonei urbane din care face parte. Al doilea aspect îl constituie economia de energie realizată
indirect, prin reducerea pierderilor energetice şi a consumurilor efective de energie în domeniul
extracţiei şi transportului combustibilului pâna la locul unde se utilizează RES.

Prin trecerea la noi tehnologii de conversie a energiei primare clasice sau a folosirii
energiilor regenerabile, cheltuielile aferente producerii energiei cu asemenea instalaţii vor creşte
sensibil – cel puţin într-o etapă iniţială – ceea ce va mări şi mai mult valoarea reală a economiei
de combustibil realizată prin recuperarea RES. Din punct de vedere economic, se poate aprecia
că este mai ieftin să se economisească o tonă de combustibil convenţional (sau echivalentul său
în energie electrică ori căldură), decât să se procure şi să se beneficieze de ea la locul de consum.
Din punct de vedere tehnic, valorificarea RES are o oarecare influenţă chiar asupra
modernizării schemelor tehnologice si ale proceselor de producţie. Astfel, în unele cazuri, prin
analiza RES disponibile şi căutarea soluţiilor de recuperare a lor, s-au pus în evidenţă

5
imperfecţiunile energetice ale proceselor si agregatelor tehnologice, rezultând chiar noi soluţii
tehnice. Este cazul, de exemplu, al înlocuirii unor procese sau agregate tehnologice cu
funcţionare ciclică, prin unele cu funcţionare continuă (obţinerea oţelului: de la procedeul
Siemens - Martin la obţinerea în convertizor sau în cuptor electric etc.).

Pe lângă aspectele de natură economică şi tehnologică, valorificarea RES din punct de

vedere ecologic prezintă o importanţă din ce in ce mai mare. Astfel, într-o serie de procese ale
industriei chimice si petro - chimice, rezultă produse secundare toxice, care nu pot fi evacuate
direct în mediul ambiant. De asemenea, este de remarcat faptul că valorificarea RES termice din
cadrul proceselor industriale, determină reducerea sensibilă a emisiei de căldură în mediul
ambiant. În acest fel, se diminuează efectele nocive ale acestei emisii asupra echilibrului biologic
al pământului.

6.3. Metode de valorificare ale resurselor energetice de suprapresiune

RES de suprapresiune apar în industrie sub formă de gaze sub presiune, de abur eșapat
rezultat de la antrenarea unor mașini de forța sau, sub forma de fluide caracterizate de presiuni
mai mari decât presiunea atmosferică.
Aceste RES sunt valorificabile în masura în care presiunea cu care rezulta din agregatele
tehnologice este mai mare decât presiunea atmosferică. Ele se utilizează numai în direcție
energetică, pentru producere de lucru mecanic care, în functie de conditiile locale, se poate
transforma în energie electrica sau/si caldura.
Ca RES sub forma de gaze sub presiune, cel mai des întâlnite sunt gazele de furnal și
gazele de ardere rezultate de la instalațiile de cracare catalitică.

Metode de utilizare:
Producerea fontei în furnale este însoțită de evacuarea gazelor de furnal, care, pe lângă
faptul că pot fi utilizate drept combustibil, au la gura furnalului presiuni de cca. 2,5 – 4 bar.
Aceste presiuni sunt mai mari decât presiunea necesară transportului acestuia ca și
combustibil, presiune care, în general este de cel mult 1,1 – 1,2 bar. Diferența între presiunea cu
care rezultă din furnal și cea necesară transportului sau drept combustibil este utilizată pentru

6
antrenarea suflantei de aer a furnalului. Puterea produsă pe seama valorificării suprapresiunii
gazelor de furnal poate asigura pana la 50 % din puterea necesară antrenării suflantei de aer.
Aceste RES secundare de suprapresiune reprezintă un capitol important dintr-un bilanț
econonic ce are la bază obţinerea și valorificarea unui contur de fluxuri purtători de energie ,fie
ei de consum sau a unei activităţi oarecare.

6.4. Utilizarea suprapresiunii gazelor de furnal.

Utilizarea suprapresiunii gazului de furnal într-o turbină cu gaze care antrenează un

generator electric producător de energie.( Schema de principiu din figura 6.1)
O parte din gazele de furnal cu presiuni cuprinse între 2,5 – 4 bar se pot utiliza direct,
drept combustibil, prin intermediul unor instalații de reducere a presiunii. Pentru a se asigura un
grad cât mai ridicat de valorificare a suprapresiunii existente la ieșirea din furnal este de dorit
ca un debit cât mai mare din gazele de furnal să se destindă în turbine cu gaz, în timp ce un debit
cât mai mic sa fie utilizat direct, drept combustibil, prin intermediul instalațiilor de reducere a
presiunii.
După destinderea gazelor de furnal în turbină, ele reintră în rețeaua de gaze combustibile,
putând fi utilizate ca atare.

Fig. 6.1. Schema de principiu a valorificării suprapresiunii gazelor de furnal într-o turbină cu
gaze utilizată la producerea energiei electrice.

7
 Resursele energetice secundare care ies dintr-un contur de bilanţ oarecare pot acumula
mai multe astfel de caracteristici. De exemplu, un flux de gaze evacuate dintr-o instalaţie poate
avea în compoziţia sa elemente combustibile (metan, hidrogen, oxid de carbon, etc), dar în
acelaşi timp poate avea o temperatură şi eventual o presiune mai mari decât acelea ale mediului
ambiant.

6.5. Utilizarea suprapresiunii soluțiilor de la fabricile de bioxid de

carbon

În fabricile de producere a bioxidului de carbon rezultă soluții bogate în acest compus,

având presiuni ridicate. Prin destinderea acestor soluții până la presiunea atmosferică, în turbina
(hidraulica) recuperatoare, , se poate asigura cca. 50% din energia necesară pompării soluției
bogate în CO2. Aceasta se realizează prin antrenarea uneia din pompele de soluție săracă în CO2
de către turbina hidraulică, putându-se astfel opri una din celelalte doua pompe antrenate cu
motoare electrice.

Fig. 6.2. Fabrică cu emisii de CO2

8
 Fig. 6.3 Schema de principiu a valorificării suprapresiunii soluției bogată în CO2 prin
intermediul unei turbine hidraulice

Principiul de funcționare a unei turbine cu gaze arse :

https://youtu.be/4v-FvAmA_3Q

9
 Fig.6.4. Schemă turbină gaze arse

Turbine industriale pentru obținerea aburului:

https://youtu.be/SPg7hOxFItI

6.6. Îmbunătăţirea soluţiilor de valorificare a suprapresiunii

În figura 6.5 este prezentată o soluţie de valorificare a suprapresiunii soluţiei bogată în

CO2 prin implementarea unui generator electric pe celalalt capăt al axului turbinei pentru a
folosi aproximativ toată energia furnizată de suprapresiune. Generatorul reprezintă o sursă
alternativă de energie electrică pentru motoarele ce antrenează celelalte două pompe care
transportă soluția de CO2, reuşind să micșoreze pierderea de energie.

10
 Fig. 6.5. Schema de principiu a valorificării suprapresiunii soluţiei bogată în CO2 prin
intermediul unei turbine hidraulice și a unui generator electric

6.7. Combustibili sub formă de oxizi

Conductivitatea termică a bioxidului de uraniu este mică și este afectată de porozitate și

gradul de ardere. Arderea presupune: formarea produșilor de fisiune care încep să se dizolve în
rețeaua cristalină (cum ar fi lantanidele), precipitarea produșilor de fisiune cum ar fi paladiul,
formarea bulelor de gaz de fisiune ca în cazul xenonului sau kriptonului, pericolul iradierii
rețelei cristaline.
Conductivitatea termică scăzută poate cauza supraîncalzirea părții centrale a pastilei de
combustibil. Porozitatea conduce la descreșterea conductivității termice a combustibilului și la
umflarea acestuia pe durata utilizării.

UOX (Uranium dioxide)

Bioxidul de uraniu este un solid semiconductor de culoare neagră. Poate fi obținut prin
reacția dintre nitrat de uranil cu o bază (amoniac) pentru a forma un solid (uranat de amoniu).
Acesta este încalzit (calcinat) pentru a forma U3O8 ce poate fi convertit prin încalzire în
atmosfera mixtă de argon și hidrogen (700 oC) în UO2. La rândul său, UO2 este amestecat cu
liant organic și presat sub formă de pastile ce sunt, apoi, sinterizate în structura solidă. Scopul

11
este de a forma un solid dens cu putini pori. Conductivitatea bioxidului de uraniu este foarte
mică în comparație cu cea a zirconiului metalic și scade când temperatura crește. Trebuie notat
ca fenomenul de coroziune a bioxidului de uraniu în mediu apos este controlat prin procese
electrochimice similare coroziunii galvanice a suprafețelor metalice.
MOX (Mixed oxide)
Combustibilul MOX este un amestec de plutoniu și uraniu natural sau uraniu sărăcit,
având comportare similară (dar nu identica) cu uraniul îmbogățit. Combustibilul MOX este o
alternativă la combustibilul cu uraniu slab îmbogățit (LEU) folosit în reactoarele cu apă usoară
care predomină actuala generație de CNE. Utilizarea combustibilului MOX aduce în discuție
problema că acesta este, prin el însuși, o sursă de surplus de plutoniu obținut prin transmutație.
Reprocesarea curentă a combustibilului din CNE pentru a fabrica combustibil de tip MOX are
loc în Anglia, Franța și într-o masură mai mică în Rusia, India și Japonia. China are planificat
să dezvolte reactori rapizi reproducători și, respectiv, tehnologii de reprocesare.
>Avantaje:
Prin reprocesarea acestora se pot obține resurse secundare de energie prin suprapresiune
într-o cantitate deloc neglijabilă cu minim sporit de eficiență ,cum s-a prezentat în modelele de
mai sus.
>Dezavantaje:
În branşa combusibililor nucleari care denotă planetei mari cantităţi de factori poluanţi,
aceștia prezintă în urma unor procese, anumite caracteristici complexe de reprocesare cunoscute
de puține persoane și puțini producatori în lume.

6.8. Producerea aburului tehnologic prin arderea combustibililor

După modul în care se produce destinderea aburului, turbinele pot fi:

Turbine cu condensație

1) turbine cu trepte de viteză (micşorarea în trepte a vitezei): energia potenţială a aburului

se transformă în energie cinetică într-o singură coroană statorică, aceasta transformându-
se apoi fracţionat în energie mecanică în două sau trei coroane de palete rotorice
montate pe acelaşi ax (turbine Curtis);

12
 2) turbine cu trepte de presiune (micşorarea în trepte a presiunii): energia potenţială a
aburului este transformată în energie mecanică în mai multe trepte de presiune, fiecare
treaptă constînd dintr-o coroană statorică şi una rotorică. Aburul este destins în coroana
statorică şi viteza este preluată de coroana rotorică următoare. Trecerea aburului prin
coroanele statorice şi rotorice se continuă pînă ce se consumă întreaga presiune a
aburului. Prin toate coroanele rotorice trece consecutiv aceeaşi cantitate de abur.
Deoarece însă la micşorarea în trepte a presiunii volumul aburului creşte, diametrele
exterioare ale coroanelor ro.toricc sînt din ce în ce mai mari pe măsură ce se trece de la
partea de înaltă presiune spre partea de joasă presiune (turbine cu acţiune) ;

3) turbine cu suprapresinne (micşorarea în trepte a suprapresiunii): presiunea aburului se

reduce atât în ajutajele statorice, cât şi în paletele rotorice, obţinîndu-se o viteză
suplimentară (turbine cu reacţiune).

Fig. 6.6. Turbine cu condensație

Turbine cu condensație :

https://youtu.be/9jomP35DGL4

13
 În funcţie de presiunea aburului la ieşirea din turbină se deosebesc: turbine cu
condensaţie, în care presiunea de sfîrşit de expansiune a aburului este inferioară presiunii
atmosferice datorită vidului menţinut într-un condensator legat cu tubul de aspiraţie al turbinei;
turbine cu contropresiune, în care presiunea de sfirşit de expansiune este superioară presiunii
atmosferice, şi, în sfârşit, turbine cu emisiune, în care presiunea aburului de sfîrşit de expansiune
este puţin superioară presiunii atmosferice, aburul fiind evacuat din turbină direct în atmosferă.
Transformarea prin ardere a energiei chimice a combustibililor în energie termică şi a
acesteia în energie conţinută de aburul sub presiune are loc întru-un singur utilaj, numit
generator (sau cazan) de abur.
Schema de principiu a unui generator de abur este prezentată în fig 6.8
În fucţionarea cazanului se disting două circuite.Combustibilul arde in focarul (1),unde
se suflă aer cald. Gazele fierbinţi întâlnesc apa ţevile fierbatoare (3) şi o transforma in abur.
Aburul trece apoi în zona cea mai fierbinte a flăcării circulând prin ţeviile supraîncălzitorului (2)
şi îşi ridică temperatura pâna la parametrii de lucru. În continuare gazele (care încă sunt
fierbinţii) trec în preîncălzitorul de apă (6) unde întâlnesc apa rece, apoi în preîncălzitorul de aer
(7) unde îl transformă şi pe acesta în aer cald, după care, cu o temperatură de 200-300°C, sunt
trimise la coş.
Circuitul apei (care a fost în prealabil dedurizat) începe în preîncălzitorul (6) – unde
trece din apă rece în apă caldă, care intră în rezervorul (4). De aici apa pătrunde în ţevile
fierbătoare (3), eventual ajutată de pompa de recirculare forţată (5) şi se transformă în abur la
100°C. Aburul iese din (4) şi trece în supraîncălzitorul (2) unde este încălzit până la o
temperatură de 560 - 580° C dobândind (conform legii gazelor) şi o presiune de 160 – 170
atmosfere.

14
 Fig. 6.7.Schema unui cazan de abur:1. Focar 2. Supraîncălzitor 3. ţevi fierbătoare
4. rezervor 5. pompă de circulație foţată 6. peîncălzitor de apă 7.preîncălzitor de aer 8. coş de
fum
Principiul de funcționare a unui cazan de abur:
https://youtu.be/nxvav0Ijd4E

Fig 6.8.Schema de princiupiu a unui generator de abur

15
 Principiul de funcționare a unui generator de abur:
https://youtu.be/JGx_-tk9Nws

La o scară mult mai practică acest procedeu de valorificare a resurselor de suprapresiune pot
fi obținute și cu un utilaj anume (cazanul de abur Buderus Logano SDH 915 fig. 6.9).

Fig.6.9.Cazanul de abur saturat la suprapresiune Buderus Logano SDH 915

Avantaje
Tehnologia cu trei drumuri de gaze arse, 2 camere de ardere, dimensiuni compacte,
conectare simplă la sistemele supraordonate de vizualizare și comandă, siguranță maximă în
planificare și funcționare prin respectarea standardelor industriale, perioade scurte de inițializare
datorită programarii optimizate din fabrică.
Posibilități de extindere modulară și actualizarea simplă a programelor software de
reglare a puterii Oferta variată de dotări opționale Profilele de ghidaj de pe partea inferioară a
cazanului dinamizează circulația apei și transportul căldurii Accelerarea suplimentară se
realizează datorită gazelor arse care circulă între camerele de ardere și drumurile de gaze arse
dispuse alaturat.
Dezavantaje

16
 Parametri de funcționare au un termen limitat, procentul de respectare a standardelor de
utlizare optimă a acestui utilaj au un termen fix de uzură.
Deasemenea pentru ca un astfel de utilaj să funcționeze la parametri otpimi acesta trebuie
să prezinte supape de suprapresiune, pentru a preveni orice incident cu urmări grave și nu în
ultimul rând de a păstra presiunea la nivel indicat.

Supapa de suprapresiune
Supapele de suprapresiune LPRD si XPRD pe care Scando Trading le aduce de la firma
Qualitrol din Fairport, New York sunt destinate protejării la suprapresiuni a transformatoarelor
de putere cu ulei. De vreme ce nu există o formulă precisă în determinarea numărului de supape
care ar trebui utilizate pe instalaţie, este utilizată folosirea următoarei reguli generale : se
foloseşte o supapă de suprapresiune pentru fiecare 40 000 litri lichid de răcire. Anumite aplicatii
cer folosirea unei supape de suprapresiune pe transformatoare de 1000 MW sau mai mult, dar
supapele Qualirol sunt în general folosite pe transformatoare de până la 300 MW . La puteri mai
mari, se pot utiliza mai multe supape.

Fig.6.10. Supapă de suprapresiune Qualitrol

Supapele de suprapresiune Qualitrol sunt folosite într-o gamă variată de aplicaţii cu

transformatoare incluzând:

 Rețele ( pana la 500 kW şi mai mari în anumite aplicaţii)

17
  Transformatoare de distribuţie mare şi de putere mică ( până la 2500 kW)
 Transformatoare de putere medie ( 2500 kW până la 10 000 kW)
 Transformatoare de putere mare ( 10 000 kW şi peste)
 Comutatoare de reglaj sub sarcină
 Sisteme mobile
 Locomotive electrice.

În instalaţiile industriale care necesită cantităţi mari de abur de presiune înaltă, în scopuri
tehnologice şi de încălzire se folosesc cazane de abur care produc abur la o presiune de 12—40
kgf/cm2 (şi în cazuri speciale pînă la 160 kgf/cm2).
Cazanele de acest tip pot fi încălzite cu cărbune sau păcură. Pentru arderea
combustibililor solizi (cărbuni) se folosesc focare cu grătar rulant. Acesta este constituit dintr-un
transportor continuu (asemănător cu o bandă fără siîrşit), alcătuit din bare. Cărbunii, introduşi pe
o parte, ard în tocar, iar reziduurile, zgura şi cenuşa sînt evacuate pe partea opusă în cenuşar.
Pentru o ardere cît mai completă se insuflă aer pe la partea inferioară a focarului prin
grătar. În alte sisteme de ardere, se insuflă în focar praf de cărbune amestecat cu aer; arderea are
loc la o temperatură de cca. 1 800 grade celsius. Cînd se folosesc combustibili lichizi (păcură),
aceştia se pulverizează cu ajutorul injectoarelor direct în focar. Focarul este căptuşit în interior cu
cărămizi refractare. În cazul cazanelor de radiaţie în pereţii interiori ai focarului sunt montate
ţevi fierbătoare, care constituie suprafaţa de încălzire prin radiaţie.
În unele cazane de construcţie specială se poate genera abur de înaltă presiune (100—225
kgf/cm2). În aceste cazane, care sunt cazane cu circulaţie forţată, prin ţevile fierbătoare circulă un
volum de apă de 6—7 ori mai mare decît cel corespunzător capacităţii lor de vaporizare,
circulaţia apei fiind asigurată de pompe de circulaţie. În cazanele cu trecere forţată, apa este
pompată direct în ţevile cazanului.

18
 Fig.6.11.Cazane de construcţie specială se poate genera abur de înaltă presiune

Concluzii

Orice sursă secundară de energie obținută prin diferite mijloace, trebuie valorificată și
exploatată la un nivel cât mai ridicat, ținând cont ca resursele naturale sunt estimate că la un
moment dat vor fi insuficiente.

Bibliografie
[1]. http://www.scando.ro/

[2]. http://www.centrale-buderus.com.ro/

[3]. http://www.scribd.com

[4]. Brosura facultativa- informatii despre suprapresiunea gazelor.

[5]. http://www.ier.ro

[6] file:///C:/Users/Florin/Documents/97083018-Capitolul-1.pdf

19