Sunteți pe pagina 1din 22

(20.02.

2019)

CURS NR. 1
Denumirea
disciplinei
Energia și mediu Codul disciplinei 413

Tipul Anul de
DO Categoria DIS IV Semestrul 2 Nr. credite 3
disciplinei studii

Facultatea Inginerie Chimica si Protectia Mediului Numărul orelor alocate disciplinei


Domeniul de studii Ingineria Mediului Total C S L P SI
Licenta: Ingineria si protectia mediului in
Programul de studii 72 28 - 14 - 30
industrie

Titular curs Conf.dr.ing. Carmen ZAHARIA


Conf.dr.ing. Carmen ZAHARIA
Titular(i) aplicaţii

(1)
Disciplina “Energia şi mediul” are drept obiectiv general însuşirea cunoştinţelor legate de
Obiectivul formele de energie, producerea energiei din surse convenţionale şi neconvenţionale, stocarea şi
general utilizarea energiei (consumul energetic) în diferite industrii, folosinţe gospodăreşti sau pentru
activităţi de depoluare.
 Prezentarea principalelor surse de energie/resurse de energie, a caracteristicilor şi principalelor
procedee de producere a energiei utile din diferite surse, efectele acestora asupra mediului
înconjurător;
Obiective  Discutatea ponderii actuale a diferitelor surse energetice pe plan mondial şi naţional, precum şi
specifice tendinţele pe plan mondial în ceea ce priveşte producerea de energie utilă;
 Prezentarea tendinţelor de consum, eficienţa energetică şi priorităţile în protecţia mediului;
 Discutarea posibilitatilor de integrare a surselor neconvenţionale (i.e. regenerabile) în sistemele
energetice şi asigurarea premiselor pentru dezvoltarea durabilă.
1. Introducere şi obiectivul disciplinei. Criza energetică. Forme de energie utilizate în industrie.
Costuri energetice pentru depoluare.
2. Producerea energiei din surse convenţionale (clasice) – caracteristici, ponderea actuală în
ţările industrializate şi în ţările în curs de dezvoltare. Surse convenţionale (clasice) de energie:
cărbuni fosili, petrol, gaze naturale, lemn, acumulări de apă. Probleme de mediu apărute ca
urmare a productiei si consumului de energie utila din surse convenţionale (ploile acide, efectul
de seră, etc.)
Conţinut 3. Producerea energiei din surse neconvenţionale – caracteristici, ponderea actuală în diferite
(descriptori) state europene şi în lume: energia nucleară, energia solară, energia eoliană, energia
geotermală, energia provenită prin arderea şi/sau compostarea deşeurilor, energia
mărilor/oceanelor, etc. Caracteristici ale producerii şi stocării energiei folosind aceste surse.
Probleme de mediu apărute ca urmare a utilizării acestor surse neconvenţionale. Ponderea
actuală în ţările industrializate şi în ţările în curs de dezvoltare.
4. Politici energetice actuale şi de perspectivă. Programe de conservare a energiei sau programe
de eficientizare energetica a unor companii industriale, respectiv sectorului energetic. Tendinţe
actuale privind consum de energie, precum şi situaţia resurselor şi energiilor produse.
Programe de conservare a energiei în unităţile economice.
(2)
Pondere în nota
Sistemul de evaluare Programare probe
finală (nota minimă)

Teste pe parcurs sapt. 6-7 15 % (min 5)

Activitate la laborator
Sapt. 3-10 25%(min 5)
(4 lucrări de laborator și o vizită la CET 1
Evaluarea
sau/și 2)
pe parcurs
Lucrare de specialitate/ temă de casă

(referat de grup – maxim 3 studenți în Sapt. 14 25% (min 5)


echipa de lucru, prezentat în fața colegilor
și cadrelor didactice prezente la sustinere
– prezentare ppt, power point)
Forma de evaluare finală Colocviu Sapt. 14
Evaluarea Probe şi condiţii de desfăşurare a acestuia:
35% (min 5)
finală 1. sarcini: test tipărit, pentru răspuns la 10-20 întrebări; condiţii
de lucru: test scris; pondere 35 %

(3)
INTRODUCERE
Scurt istoric asupra consumului de energie
 Evoluţia în timp a consumului de surse energetice potenţiale şi energie
evidenţiază faptul că până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, combustibilul de
bază, chiar în ţările dezvoltate, era lemnul. Revoluţia industrială a condus la
întronarea “regelui abur” şi a propulsat cărbunele fosil pe primul plan
internaţional. Apariţia şi extinderea motoarelor electrice au sporit importanţa
cărbunelui fosil.
 În primul deceniu al secolului XX, necesarul de energie era acoperit în
proporţie de peste 60 % de cărbunele fosil. În al doilea deceniu al secolului XX
se dezvoltă motoarele bazate pe hidrocarburi (apariţia automobilului). Petrolul
începe să joace un rol primordial între resursele energetice. Apare următoarea
situaţie:
• Rezervele mondiale de cărbune fosil, împreună cu cele de la mare
adâncime, ar putea ajunge o perioadă mai mult decât milenară;
• Petrolul este uşor de manipulat şi este obţinut de la ţările producătoare
(colonii, semicolonii devenite ţări în curs de dezvoltare) la preţuri uneori
extrem de reduse alteori extrem de ridicate.
Care va fi evoluţia privind producţia şi utilizarea combustibililor în viitor?
(4)
 În ultimele cinci decenii ale secolului XX, extracţia mondială de petrol
a sporit de 26 de ori, în timp ce extracţia de cărbune fosil doar de 1,5 ori.
Drept urmare, petrolul a ajuns să ocupe la sfârșitul secolului XX o poziţie
dominantă în cadrul resurselor de energie primară utilizate pe plan mondial
(46 % petrol, 33 % cărbune), în condiţiile în care resursele mondiale de
cărbune exploatabil ar fi de cca 57 de ori mai mari decât cele de petrol.
 La sfârşitul secolului XX, petrolul ocupa o pondere de 47 % în Canada,
50 % în Marea Britanie şi Olanda, 55 % în Germania, 64 % în Belgia, 67 % în
Franţa, 74 % în Italia, 95 % în Danemarca. În Statele Unite, petrolul ocupa
un procent de 43 %, 4/5 din petrol fiind asigurat din producţia internă. În
ceea ce priveşte Japonia, aceasta s-a profilat pe consumul de petrol. Piaţa
mondială a petrolului era asigurată de: 30 % Statele Unite ale Americii, 27 %
Europa Occidentală şi 9 % Japonia.
 În ultimele decenii completarea necesarului de energie (în ţările în curs
de dezvoltare) s-a realizat folosind surse neconvenţionale de energie, ca de
exemplu: energie nucleară, hidraulică, forţa mareelor, vântului, oceanelor,
geotermală etc. sau a resurselor energetice secundare (R.E.S.).
 Interesul pentru resursele regenerabile și energia regenerabilă a
crescut devenind o strategie sustenabilă în politica energetică a tuturor
statelor europene și nu numai. (5)
Criza energetică
 Oricare lucrare sau studiu consacrat domeniului energetic şi în special legat
de resursele energetice, menţionează faptul că “omenirea străbate o criză
puternică a energiei”.
 Criza energetică, apărută în a doua jumătate a secolului al XX-a ca urmare
a creşterii însemnate a preţului petrolului, ar putea fi definită printr-o penurie
de resurse energetice în condiţiile în care dezvoltarea economică (implicit
creşterea nivelului de trai) presupune un consum din ce în ce mai sporit de
energie. Unii specialişti consideră că politica de creştere economică este
principala vinovată de criza energetică. Acest lucru are loc în condiţiile în care
ţările în curs de dezvoltare consumă doar 25 % din producţia mondială de
energie (la nivelul anului 2000) şi Statele Unite 1/3 din consumul total mondial.
 Această „penurie” de energie a fost determinată de transformarea
petrolului în principala resursă energetică, în condiţiile în care posibilitatea de
achiziţionare la preţuri acceptabile de pe piaţa mondială nu ridică probleme
deosebite în cazul ţărilor capitaliste dezvoltate. Acest lucru a condus la
neglijarea altor resurse energetice şi la scăderea interesului şi preocupării
privind studierea şi cercetarea în domeniul utilizării economice a unor noi
resurse energetice considerate inepuizabile (energia solară, geotermală, a
mareelor etc.).
(6)
 În cazul ţărilor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate posibilităţile de
achiziţionare a petrolului sau de folosire al acestuia din resursele interne este
uneori îngreunată de costurile mult prea mari pentru posibilităţile financiare
interne. Ca urmare, interesul şi preocuparea pentru folosirea economică a
resurselor energetice neconvenţionale în vederea soluţionării cerinţelor
crescute de consum energetic în sensul creşterii economice şi asigurării unui
nivel de trai sporit este evidentă şi chiar unanim indicată. În aceste tări nu a
existat şi nu există o “criză a energiei”, dar consumul de energie cunoaşte o
creştere remarcabilă, uneori chiar nemotivată economic.
 De fapt, dificultăţile existente pe plan mondial în domeniul energetic nu
pot fi numite în mod real “criză a energiei”, deoarece omenirea nu este lipsită,
în general, de resurse energetice.
 Rezervele mondiale de cărbune sunt considerabile şi exploatarea lor ar
putea să acopere totalitatea nevoilor energetice mondiale timp de mai multe
secole; resursele de petrol neregenerabile sunt mult mai limitate (estimările
arată că ar fi suficiente pentru 50 - 90 ani); folosirea energiei nucleare ar
asigura necesarul de energie pe mai mulţi ani, dar pericolele de poluare ca
urmare a accidentelor nucleare posibile le reduce cu mult şansele de folosire.
 Pe plan european, crește interesul pentru utilizarea energiei regenerabile,
conservarea resurselor naturale și asigurarea protecției mediului înconjurător. (7)
Concluzionând, pe plan mondial, domeniul energetic s-a confruntat în special
în secolul al XX-lea cu următoarele probleme majore:
 Creşterea rapidă a consumului de combustibil şi de energie electrică în
ţările capitaliste dezvoltate şi, în ultimul timp, şi în ţările în curs de
dezvoltare;
 Lipsa coordonări dintre producţia şi consumul de energie în ţările
dezvoltate;
 Lipsa concurenţei între producătorii de energie şi inexistenţa unui control
strict asupra utilizării resurselor energetice mondiale;
 Slaba preocupare pentru folosirea surselor neconvenţionale de energie,
surse în general regenerabile;
 Poluarea mediului înconjurător datorată activităţilor desfăşurate în
domeniul energetic (apariţia fenomenelor de poluare globală a
atmosferei: efectul de seră, ploile acide etc.).
Toate acestea susţin contradicţia între cerinţa ridicată de consum energetic şi
cerinţele unei activităţi economice normale cu preocupări constante
pentru sănătatea populaţiei şi protecţia mediului înconjurător.

(8)
Tabelul 1 - Consumul mondial de energie pe anul 2000
Ponderea în Consumul pe Consum total
Statul sau regiunea vizată consumul mondial locuitor (tone (miliarde tone
(%) echiv. cărbune) echiv. cărbune)
America de Nord 24 22 7
Japonia 5 10 1,4
Europa de Vest 17 10 5
Noua Zeelandă, Australia 2 10 0,5
Tările zise occidentale 48 18 13,9
Rusia şi Europa de Est 20 13 5,7
Ţările în curs de dezvoltare 32 2 9,4
Total mondial 100 29

Tabelul 2 - Satisfacerea cererii mondiale de energie (miliarde tone echivalent petrol)


1970 1985 2000
Sursă de energie Mld. tone Mld. tone Mld. tone
% % %
echiv. petrol echiv. petrol echiv. petrol
Cărbune tradiţional 1,6 31,4 2,3 21,7 2,8 14
Hidraulică 0,2 3,9 0,3 2,8 0,5 2,5
Nucleară - - 0,9 8,5 3,8 10
Gaz metan 1 19,6 1,8 17 3,2 25
Petrol 2,3 45,1 5,3 50 9,7 48,5
Total 5,1 100 10,6 100 20 100

(9)
 Din aceste statistici se constată că într-adevăr principala sursă energetică
mondială este petrolul, ponderea acestuia în consumul energetic diferă de la o
ţară la alta, de la o regiune geografică la alta, în funcţie de politica energetică
adoptată, de resursele energetice disponibile şi de cerinţele de consum estimate
pe calea dezvoltării durabile.
 În cazul Românei, consumul de resurse energetice face obiectul planului
naţional de dezvoltare economică. Se are în vedere aplicarea conceptului
dezvoltării durabile în domeniul energetic ce trebuie să aibă în vedere:
utilizarea raţională a resurselor energetice ale ţării, eficientizarea producţiei,
transportului, distribuţiei şi consumului energetic, politici de mediu privind
conservarea energiei pentru generaţiile viitoare folosind energia regenerabilă.
 Se au în vedere principalele surse şi forme de energie larg utilizate astăzi şi
anume: cărbunele, hidrocarburile (petrolul şi gazele), energia hidroelectrică şi
energia nucleară.
 Piaţa electricităţii nu este deloc simplă datorită necesităţii aplicării unor
reguli care diferă de la o țară la alta (Pool Rule în Anglia din 1990-2001, un
registru, Balancing and Settlement Code), precum şi datorită sistemului de
electricitate (generare şi reţea de distribuţie şi transport) care nu este uşor de
operat. Pieţe energetice diferite au adoptat soluţii diferite pentru aceste
probleme deoarece nu este aplicabilă sau universală „first-best” soluţie.
(10)
 Se constată că în România principala sursă energetică sunt hidrocarburile
(gazul metan 44,3 % şi petrolul 29,4 %), urmate de cărbune, energia hidraulică
și energie nucleară, dar a crescut și interesul pentru energiile regenerabile.
 Consumul de resurse energetice şi energie electrică pentru producerea
de energie utilă este relativ mare (58 %), consumul energetic în celelalte
sectoare de activitate fiind mult mai mic (de exemplu: industrie 12,4 %,
transport 5,7 %, alte sectoare 9,8 %).

Surse de energie şi forme de energie utilizate în diferite


domenii de activitate
 Energia reprezintă principala formă de existenţă a materiei, ea stă la baza
oricărei categorii de activităţi socioeconomice şi umane. De aceea, atunci
când vorbim despre calitatea activităţii produse sau prestate este firesc să ne
gândim la calitatea energiei produse sau/şi consumate în prestarea activităţii
respective.
 Bazându-ne pe primul principiu al termodinamicii, energia unui sistem
termic este constantă, ceea ce înseamnă că forma de energie dorită în
activitatea prestată se poate obţine prin transformări succesive de la formele
naturale (de exemplu: energia chimică a combustibililor convenţionali sau
energia nucleară) la forme artificiale utile (de exemplu: energia termică,
energia electrică, lucru mecanic). (11)
 Se consideră că în natură există trei surse naturale principale de energie şi
anume: solară, geotermală şi nucleară, din care provin toate celelalte:
 Energia chimică a combustibililor, prin procesul de formare în timp a
acestora din plante etc.;
 Energia potenţială a râurilor (centralele hidroelectrice), valurilor şi
mareelor;
 Energia eoliană, datorită vânturilor provocate de variaţiile de presiune
în diferite locuri pe globul terestru;
 Bioenergia;
 Energia acustică;
 Energia luminoasă;
 Energia mecanică;
 Energia termică Energie utilă
 Energia electrică.
 Diferitele forme de energie utilă sunt produse în așa numitele centrale
electrice, termice sau de altă natură.
(12)
Centralele din sectorul energetic

Centralele sunt acele unităţi care transformă energia


termică obţinută din diverse surse de energie primară,
combustibili chimici sau nucleari, izvoare termale, soare etc. în
energie mecanică şi apoi în energie electrică.
Prezenţa energiei mecanice în lanţul de transformări face
ca randamentul global al centralelor să fie destul de coborât, din
cauza pierderilor mari înregistrate la transformarea energiei
termice în energie mecanică (coeficientul termic al centralelor
termoelectrice obişnuite este de 37 – 39 %, aproximat la 38,5 %).
Centralele termoelectrice rămân în continuare pe locuri
principale în ceea ce priveşte producţia de energie electrică și
termică avându-se în vedere investiţiile specifice reduse
comparativ cu a altor tipuri.

(13)
Clasificarea centralelor energetice
Centralele energetice se pot clasifica după numeroase criterii
şi anume:
i. După sursa de energie primară pot fi:
 centrale cu combustibili chimici (cărbune, petrol, gaze
naturale sau artificiale etc.) (termocentrale sau centrală
termoelectrică – CET) și centrale cu combustibil nuclear
(centrale nuclearo-electrice);
 centrale care folosesc energia maselor de apă (centrale
hidroelectrice);
 centrale care folosesc energia vântului (centrale eoliene);
 centrale care folosesc energia termică a izvoarelor de apă
fierbinte (centrale geotermice);
 centrale care folosesc direct energia radiaţiei solare
(centrale heliotermice).
(14)
ii. După forma de energie primară pot fi:
• centrale termice ce utilizează energia termică obţinută pe diverse
căi, pe care o transformă în energie mecanică şi apoi în energie
electrică;
• centrale hidroelectrice ce utilizează energia cinetică şi potenţială a
maselor de apă, pe care le transformă în energie mecanică şi apoi
electrică;
• centrale eoliene, ce transformă energia cinetică a maselor de aer, în
energie mecanică şi apoi în energie electrică.

iii. După ponderea în producţia de energie electrică pot fi


grupate în:
 centrale de bază - au o durată de funcţionare mai mare de 5000
ore/an;
 centrale de semibază - au o durată de funcţionare cuprinsă între
2500 – 5000 ore/an;
 centrale de vârf - o durată anuală de funcţionare sub 25 ore/an.

(15)
iv. După forma de energie produsă se diferenţiază:
• centrale electrice propriu-zise - care produc numai energie
electrică;
• centrale electrice de termoficare – centrale termoelectrice - care
produc combinat energie electrică şi termică;
• centrale termice propriu-zise (individuale) – care produc numai
energie termică.

Factori care influențează amplasamentul centralelor


(în sectorul energetic)
Posibilitatea de amplasare corespunzătoare a unei centrale
într-o anumită zonă geografică depinde pe lângă tipul acesteia de o
serie de factori care depind de mediu şi de resursele potenţiale ale
zonei. Printre aceştia sunt incluşi în mod obligatoriu:
(1) sursele de combustibil sau sursele de energie;
(2) sursele şi resursele de apă și
(3) distanţa faţă de consumatorii principali.
(16)
(1) Sursa de combustibil
Sursele de combustibili sunt importante în cazul utilizării
combustibililor fosili inferiori (lignit, turbă), întrucât consumul
este foarte ridicat.
Este indicat ca centrala să fie amplasată în apropierea
bazinului carbonifer, reducându-se astfel considerabil cheltuielile
cu transportul combustibilului. Arderea combustibilului la locul
de extracţie permite şi redepozitarea zgurii şi cenuşii în mină (în
minele de tip carieră). Exemple de astfel de centrale sunt cele de
la Rovinari, Turceni, Paroşeni, Işalniţa şi Mintia care sunt situate la
distanţe foarte mici de sursa de combustibil.
Celelalte tipuri de centrale: eoliene, solare, geotermale
etc. trebuie amplasate chiar lângă sau în apropierea sursei de
energie primară în condiţiile în care cantitatea şi calitatea surselor
de energie primară este corespunzătoare producerii de energie
electrică sau termică.
(17)
(2) Sursele si resursele de apa

In legătură cu cel de-al doilea factor, o centrală termoelectrică


este o foarte mare consumatoare de apă care este folosită ca agent de
lucru sau agent termic de transport.
Apa este necesară în circuitul termic, în circuitul de răcire,
pentru completarea pierderilor, nevoilor gospodăreşti etc. Ca urmare,
debitul trebuie să fie suficient şi cât mai constant în tot timpul anului.

(3) Distanta fata de consumatorii principali


Primii doi termeni sunt în contradicţie cu cel de-al treilea:
consumatorii sunt de regulă situaţi la distanţă mare de sursa de
combustibil.
Ca urmare, transportul energiei electrice presupune
construirea unor linii electrice de înaltă tensiune.
In cazul energiei termice, transportul acesteia prin conductele
de abur sau apă caldă nu trebuie să depăşească trasee mai lungi de 10
Km.
(18)
Structura unui sistem energetic
 Sistemul energetic (i.e. sistemul energetic naţional (SEN) sau
sistemul energetic propriu necesar prestării unei anumite activităţi
socioeconomice sau umane, cum ar fi: sistemul energetic industrial
(SEI), sistemul energetic propriu gospodăresc) este constituit dintr-un
ansamblu format din instalaţiile şi echipamentele de producere,
transformare (conversie), distribuţie şi consum a unor forme de
energie utilă sau purtători de energie.
 Structura generală a unui sistem energetic se compune dintr-o
serie de subsisteme, urmărind diversele stadii (faze) ale conversiei
energiei şi anume:
(1) Subsistemul producerii energiei (SSP);
(2) Subsistemul transformării calitative (SSTC);
(3) Subsistemul de distribuţie a agenţilor termici (SDAt) şi de
transformare a energiei electrice şi termice în forme intermediare
(SSI);
(4) Subsistemul de consum al energiei utile (SSCons)
(19)
 Subsistemul producerii energiei – cuprinde subsistemul
combustibil (SSC) şi cel al producerii energiei (SSP).
SSC preia combustibilul de la economia naţională (SEN) şi îl
foloseşte ca materie primă pentru arderea directă în scopul
producerii de energie utilă (SSP) de tipul căldurii în centrale
termice (CT), a căldurii şi energiei electrice în centrale
termoelectrice proprii (CET) sau pentru arderea directă în
instalaţii tehnologice (TH).

 Subsistemul transformării calitative – presupune


transformarea energiei electrice în punctele electrice (PTe) şi a
căldurii în punctele termice (PTc).
Este vorba de fapt de stabilirea şi adaptarea parametrilor
energiei electrice şi a energiei termice la valorile impuse de
subsistemele intermediare sau direct de consumatori.
(20)
 Subsistemul de distribuţie a agenţilor termici (SDAt) şi de
transformare a energiei electrice şi termice în forme
intermediare (SSI) - cuprinde subsistemul de distribuţie a
aburului (SSAb) şi a apei calde sau fierbinţi (SSAf); iar pentru SSI
– subsistemul producerii apei de răcire (SSAr), producerii frigului
(SSF), producerii aerului comprimat (SSAc).

 Subsistemul consumului de energie (SSCons) (a formelor


finale de energie: energie electrică, energie termică, lucru
mecanic) în instalaţiile tehnologice (TH) sau în instalaţiile pentru
asigurarea condiţiilor de muncă (CM).
Instalaţiile tehnologice asigură direct realizarea şi desfăşurarea
proceselor tehnologice, iar cele pentru asigurarea condiţiilor de
muncă participă indirect la procesul de producţie, cuprinzând
instalaţiile de încălzire, ventilare şi climatizare a spaţiilor de
producţie şi a celor anexe, precum şi instalaţiile pentru
producerea apei calde în scopuri igienico-sanitare şi menajere.
(21)
 Legăturile între diferitele subsisteme din cadrul unui sistem
energetic propriu unui sector de activitate sau între acest sector
şi sistemul energetic naţional (de exemplu: între sistemul
energetic industrial şi sistemul energetic naţional) sunt
asigurate prin reţelele de transport şi distribuţie a energiei
electrice şi a diverşilor agenţi energetici (abur, apă de răcire sau
apă caldă, agenţi frigorifici, aer comprimat etc.).
 Toate subsistemele care asigură formele finale de energie
utilă în vederea consumului (de exemplu: energie electrică,
energie termică sau lucru mecanic) formează aşa-numitele
utilităţi ale sistemului energetic.
 Concluzie generală: un sistem energetic presupune studierea
următoarelor etape (stadii): de producere, transformare
(conversie), transport, distribuţie şi consum ale diferitelor
forme de energie.
(22)