II.

RESTABILIREA PARAMETRILOR DIMENSIONALI

AI ANGRENAJELOR CU ROŢI DINŢATE CONICE CU
DINŢI DREPŢI

1. Scopul lucrării

În lucrarea de faţă se prezintă o metodă de restabilire a parametrilor dimensionali la un angrenaj

conic ortogonal cu dinţi drepţi, care în procesul de funcţionare s–a defectat şi trebuie să fie înlocuit.

2. Consideraţii teoretice

Angrenajele conice au axele roţilor două drepte coplanare concurente,iar axoidele mişcării
(suprafeţele lor de rostogolire) sunt două conuri tangente care se rostogolesc unul peste altul fără alunecare
având vârfurile situate în punctul de intersecţie al axelor celor două roţi.
Dacă într-un angrenaj conic una din roţi se distruge, trebuie înlocuit întregul angrenaj din două
motive:
− determinarea unghiului de angrenare dintre roată şi sculă este dificilă;
− nu se poate stabili dacă maşina de danturat a executat roţile după o roată plană imaginară aproximativă sau
precisă. Roţile executate după cele două roţi plane nu angrenează corect între ele.
După forma liniei dinţilor angrenajele conice pot fi:
− cu dantură dreaptă;
− cu dantură înclinată;
− cu dantură curbă: în arc de cerc (Gleason); în arc de epicicloidă alungită (dantură eloidă, procedeul
Oerlikon–Spiromatic); în arc de evolventă (dantură paloidă, procedeul Klingelnberg).
Lucrarea de faţă studiază doar angrenajele conice cu dantură dreaptă. Două roţi dinţate conice care
angrenează între ele admit o generatoare comună definită prin unghiurile 1 δ şi 2 δ , unghiul dintre axele
roţilor fiind:
δ = δ1 + δ2
unde:
δ – unghiul dintre axele angrenajului;
δ1 , δ2 – unghiurile conurilor de divizare (unghiurile dintre axele roţilor şi generatoarele conurilor de
divizare), în grade, (°).
Lucrarea de faţă are în vedere angrenajele conice ortogonale, cel mai des utilizate, pentru care δ =
90° ;
Elementele geometrice ale roţilor conice variază în lungul dinţilor, având valorile maxime pe conul
frontal exterior. Conurile frontale (exterior, median, interior) sunt definite conform STAS 915/4 ca fiind
conurile ale căror generatoare sunt perpendiculare pe cele ale conului de divizare (la extremitatea exterioară,
la mijlocul respectiv la extremitatea interioară) a danturii.
Lăţimea danturii este limitată de conul frontal exterior şi conul frontal interior. Profilul de referinţă
standardizat (STAS 6844) este raportat la linia pe care grosimea dinţilor este egală cu golul dintre dinţi
(linia de referinţă). La roţile dinţate cu dinţi drepţi, secţiunea în care este definit corespunde conului
frontal exterior.
Se presupune că angrenajul a fost executat conform STAS 6844 cu:
− unghiul de presiune, α = 20° ;
− coeficientul înălţimii capului de referinţă, h * = 1 a ;
− coeficientul jocului radial de referinţă, c* = 0,20 .
Modulul m este standardizat pe conul frontal exterior conform STAS 822. Ţinând cont de faptul că
în practică angrenajele conice nu sunt riguros evolventice, aceste tipuri de angrenaje sunt realizate numai ca
angrenaje nedeplasate sau zero–deplasate, întrucât angrenajele deplasate reprezintă o
particularitate specifică angrenajelor evolventice.
 Datorită acestui fapt conurile de rostogolire sunt şi conuri de divizare, iar cercul cu diametrul d1,2 se
numeşte „cerc de divizare”.
Astfel, se consideră că, în cazul general, coeficienţii deplasărilor radiale normale de profil sunt
compensaţi:
Xr1 = −xr2
Elementele geometrice ale angrenajului, necesare acestei lucrări de laborator, sunt date de
următoarele relaţii:

3. Prelucrarea datelor
 Rezultatele obţinute în urma măsurătorilor şi calculelor făcute se trec în tabelul 1. Unitatea de
măsură utilizată pentru lungimi va fi milimetrul iar valorile unghiurilor vor fi notate în grade (°).
 4. Concluzii

Se vor constata principalele particularităţi ale angrenajului, conurile frontale, existenţa sau nu a unor
diferenţe între valorile măsurate şi cele calculate, precum şi cauzele care pot fi responsabile de acest lucru.