Tema : Cultură și civilizație: diferențe și interferențe

Conceptul de cultură

Nu există o definiție standard a culturii. După Abraham Moles, cultura se pretează unei "definiții
deschise", oricând susceptibilă de corecturi și adăugiri, spre deosebire de conceptele cu care
operează științele naturii sau geometria, care pot primi definiții închise. Fenomenul cultural, în
complexitatea sa ireductibilă, poate fi doar "conturat", evident în mod imprecis, prin convergenta
unor trăsături, dar nu definit riguros, întrucât, având un caracter creator, cultura poate oricând
"să dispară din propria sa definiție" dacă aceasta este una închisă și dogmatică. Moles propune o
reinterpretare a culturii din perspectiva comunicării sociale generalizate (prin mass media) și a
"ciclurilor socio-culturale" pe care le parcurg mesajele care ne structurează "tabloul spiritual",
"ecranul cunoașterii". Fiecare dintre noi purtam în structura psihica, în spiritul nostru un "tablou
al lumii", format din cunoștințe, idei, opinii, credințe, reprezentări, valori, norme, atitudini etc.,
toate alcătuind "imaginea" noastră asupra lumii.

Antropologul E.B. Taylor contribuie în sec.al XIX-lea la cristalizarea primei definiții sintetice a
culturii, inglobând în acest concept toate manifestările de viață ale unui popor, de la mitologie,
limbaj, rituri, ceremonii, simboluri, cunoștințe, pana la instituții și forme de organizare sociale,
fără a face distincții între aceste sfere.

Antropologii americani Alfred Kroeber și Clyde Kluckhohn au inventariat mai târziu definițiile
conceptului de cultură si le-au sistematizat în funcție de un set de criterii universale, care privesc
raportul dintre om si natura, dintre om si valori precum și relațiile interumane. Sintetizând
diverse înțelesuri și abordări, cei doi antropologi au construit ei înșiși o definiție: " Cultura
constă în modelele implicite și explicite ale comportării și pentru comportare, acumulate și
transmise prin simboluri, incluzând și realizările lor in unelte. Miezul esențial al culturii constă
din idei tradiționale, apărute și selectate istoric, și, in special, din valorile ce li se atribuie;
sistemele de cultura pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale acțiunii si, pe de alta parte,
ca elemente ce condiționează acțiunea viitoare". Aceasta definiție pune accentul pe cultura ca
mecanism social de acumulare si transmitere a unor "modele comportamentale", prin intermediul
unor simboluri, incorporate chiar și in unelte materiale. Valorile culturale sunt privite
concomitent ca rezultate ale acțiunii si ca elemente ce condiționează acțiunea. Autorii nu disting
elementele ce aparțin culturii de cele care tin de sfera civilizației, considerând ca "sistemele de
cultura", fiind un nucleu al civilizației, cuprind modele spirituale (am spune programe "soft")
pentru orientarea comportamentul si a acțiunii sociale. Aceeași viziune se regăsește și la alți
antropologi și teoreticieni americani.

Un sociolog american contemporan, Norman Goodman, explica fenomenul cultural prin unitatea
dintre aspectele materiale si nonmateriale ale vieții, prin sinteza lor. Elementele definitorii ale
culturii, prezentate intr-un mod schematic, pornind de la dimensiunile menționate de acest autor,
sunt:

1. cultura materială - "creații concrete și tangibile", "manifestările fizice ale vieții" (mașini,
televizoare, avioane, rigla de calcul, îmbrăcăminte, locuințe, precum si comportamente fizice) și

2. cultura nonmaterială - creații simbolice, care nu au funcție practica directa, transmise din
generație în generație si care cuprind , ca elemente componente cognitive (cunoștințe, opinii,
reprezentări, imagini), componente axiologice ( idei abstracte, investite si cu semnificație
emoțională, despre ceea ce o societate crede ca este bun, corect si plăcut), componente normative
(obiceiuri, moravuri, tabuuri, legi) si componente simbolice ( semnele naturale, simbolurile,
limba si gesturile)

Cultura este definita adesea ca un ansamblu de "deprinderi sufletești", întrucât presupune un

proces de asimilare si trăire subiectiva a valorilor. Dar aceste deprinderi si stări ale conștiinței
sociale si individuale se obiectivează si se exprima in opere, in limbaje simbolice, in conduite si
practici sociale.

În raport cu registrul complex al conștiinței și al trăirilor interioare, cultura cuprinde structurile

expresive ce traduc in limbaje simbolice aceste stări si atitudini, structuri ce devin valori
intersubiective si sociale.

Blaga a elaborat una dintre cele mai coerente si mai interesante teorii asupra culturii. Potrivit lui
Blaga, omul este sortit creației, are un destin creator permanent. Omul trăiește într-un mediu
specific, creat de el însuși, într-un univers simbolic care-l detașează de natură. Cultura este astfel
o "tălmăcire" simbolica a lumii, o "lectura" a existentei, o interpretare a lumii, un mod de a
"traduce" experiența în limbaje simbolice. Aceasta idee domina filosofia culturii si antropologia
culturala la începutul secolului XX.

Indiferent din ce perspective vrem sa definim condiția umana(culturala, biologica, sociologica,

istorica, politica) nu putem ocoli un dat fundamental al ființei umane:

Capacitatea de a comunica printr-o gama extreme de variata de limbaje simbolice, unele fiind
construite in prelungirea celor ,,naturale", altele inventate, ,,artificiale". Întregul univers al
culturii este rezultat cumulativ al formelor de expresie si de comunicare pe care omul le-a
inventat si experimentat in decursul istoriei.

Omul poate fi definit prin capacitatea sa de a utiliza concomitent diverse forme de a comunica,
de a codifica informații, idei si semnificații, de a le tezauriza in limbaje simbolice si de a le
transmite semenilor.

Ideea ca universal cultural este alcătuit dintr-un ansamblu integrat si coerent de limbaje
simbolice, a fost intuita si formulata încă de teoreticienii Antichității, dar abia in secolul XX
aceasta idee a fost transformata într-un principiu fundamental de interpretare a realității umane.
Semiotica s-a impus pe temeiul ideii ca toate demersurile umane, creatoare, cognitive si practice,
presupun manipularea semnelor, iar viața umana se desfășoară într-o lume a semnelor. Semiotica
este văzută ca o etapa in procesul de unificare a științelor.

Concepții privind distincția dintre cultură si civilizație

In tradiția gândirii franceze moderne, si pentru Braudel civilizația include cultura, ca un element
esențial si diferențiator. Spre deosebire de teoriile din spațiul germanic, care vad in civilizație o
concretizare practica a culturii (incluzând deci civilizația in cultura, care ar avea o sfera mai
larga), pentru Braudel civilizația pornește de la un nucleu cultural pe care îl extinde într-un
dispozitiv complex, material si simbolic.
Asadar, civilizațiile grupează azi societăți, state, culturi și națiuni, în virtutea faptului că exista o
serie de înrudiri și corespondențe între entitățile ce participă la un sistem de valori și de bunuri
culturale, de practici și moduri de gândire specifice. Modul de viață este un element structural al
civilizațiilor, un nucleu al morfologiei lor diferențiale, mecanismul existențial în care se
proiectează trăsăturile lor dominante.

Trecând de la singular la plural, o data cu progresul studiilor comparative de istoria civilizațiilor,

precum și cu extinderea practică a interacțiunilor dintre culturi si civilizații diferite, termenul de
civilizație ajunge sa dobândească si el un sens diferențiator, prin care suntem invitați să
înțelegem, potrivit lui Braudel, "ansamblul caracteristicilor pe care le prezinta viața colectiva a
unui grup sau a unei epoci".

Braudel considera ca atât termenul de cultură, cât si cel de civilizație trebuie scrise concomitent
la singular și la plural. Când le scriem la singular avem in vedere sensul lor antropologic, când
le scriem la plural avem in vedere sensul istoric determinat. Dar, adeseori, când este folosit la
singular, termenul de civilizație este aplicat numai unui tip particular de civilizație, de fapt
civilizației occidentale, apreciata ca superioară celorlalte și indicând direcția de evoluție a tuturor
civilizațiilor actuale.

Fernand Braudel face si o ierarhizare verticală a componentelor unei civilizații, elaborând o

"gramatica" a lor, din componente, relații si activități distribuite pe paliere si secțiuni
interdependente. In multiplicitatea timpului prezent se îmbina o istorie agitata si cu oscilații
grăbite, istoria evenimentelor, cu "o istorie îndepărtată ce ne însoțește cu pași lenți", istoria
civilizațiilor.

Așadar, impus în dublet cu termenul de cultură, civilizația a ajuns sa aibă "doua etaje"
-complexul spiritual si dispozitivul material, prilej pentru mulți teoreticieni de a le acorda
accepțiuni diferite. Daca în epoca Luminilor civilizația era opusa barbariei si stadiului primitiv al
existentei umane, termenul a definit ulterior, deopotrivă, valori morale si valori materiale, pentru
a se specializa apoi cu referința explicita la aspectele materiale, tehnice si ale modului de viața,
astfel ca Braudel citează afirmația unui teoretician care afirma ca "civilizația înseamnă drumuri,
porturi si cheiuri", fel de a spune ca nu înseamnă numai viața spirituala, ci un ansamblu de
mijloace colective folosite pentru a acționa asupra naturii si a amenaja mediul de viață al
oamenilor.

Concepția lui Lucian Blaga

Potrivit lui Blaga, omul este sortit creației, are un destin creator permanent. Omul trăiește într-
un univers simbolic care-l detașează de natură. Cultura este, astfel, o « tălmăcire » simbolica a
lumii, o « lectură » a existenței, o interpretare a lumii, un mod de a « traduce » experiența in
limbaje simbolice. Pentru Lucian Blaga, cultura exprima modul ontologic specific uman,
mecanismul creator care l-a umanizat si l-a condus pe om la actuala dezvoltare. "Cultura tine
deci mai strâns de definiția omului decât conformația sa fizică sau cel puțin tot așa de strâns",
afirma poetul si filosoful român. Blaga mai afirma ca omul nu poate evada din sfera culturii fără
a înceta sa fie om. Existenta umana este deci o existenta culturală, cu tot ceea ce implica aceasta
condiție. Cultura exprima modul specific uman de existenta. Omul nu poate exista decât in si
prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creației umane. Așadar, cultura are o
semnificație "metafizica", fiind o dimensiune definitorie a omului sub raport antropologic si
istoric.

Potrivit lui Blaga, existența umana se desfășoară concomitent în doua orizonturi si in doua
moduri fundamentale: existenta in orizontul imediat al lumii sensibile si pentru autoconservare și
existenta in orizontul misterului si întru revelarea acestuia. Este vorba de o dualitate de ordin
ontologic, care reprezintă pentru Blaga temeiul distincției dintre cultura si civilizație. Toate
creațiile care ii asigură autoconservarea și securitatea materială in interiorul orizontului concret
de existentă alcătuiesc civilizația (tehnica, forme de producție si de organizare politica, confort
material, mod de viața etc.). Existenta în orizontul misterului da naștere culturii. Toate creațiile
prin care omul încearcă sa dezvăluie misterul existentei alcătuiesc cultura (știința, filosofie, arta,
mitologie, religie etc.). Cele doua realități si atitudini răspund la doua funcții diferite: "Cultura
răspunde existentei umane intru mister si revelare, iar civilizația răspunde existentei intru
autoconservare si securitate. Intre ele se casca deci o deosebire profunda de natura ontologica."
Blaga a codificat astfel in sistemul sau filosofic o problema capitala a antropologiei culturale. La
un capăt al axului antropologic avem civilizația (tehnica este paradigma ei), iar la celălalt capăt
avem cultura (arta este paradigma ei).

Concepția lui Samuel Huntington privind "conflictul civilizațiilor" în lumea de azi

Samuel P. Huntington pornește de la ideea ca in lumea contemporana "cultura contează" tot mai
mult, ca factorii de natura culturala modelează atât tendințele de integrare, cat si pe cele de
dezintegrare. Însă, pentru el, elementele culturale reprezintă nucleul unor entități istorice vaste,
civilizațiile, care astăzi au ajuns adesea în poziții de adversitate si conflict. "Sursa fundamentală
de conflict în noua lume nu va mai fi in principal ideologică sau economică. Marile diviziuni
dintre oameni si sursa dominanta de conflict vor fi de natura culturala. Statele naționale vor
rămâne cei mai puternici actori în relațiile internaționale, dar principalele conflicte se vor ivi
între națiuni si grupuri ale diferitelor civilizații. Conflictul civilizațiilor va domina politica
mondiala. Linia de demarcație dintre civilizații va fi linia confruntărilor în viitor." Huntington
acorda factorului religios un rol primordial în declanșarea acestor conflicte. Este un punct de
vedere ce nu poate fi ignorat. Autorul își ilustrează teza arătând cum islamul, sub forma sa
integrista, ataca frontal civilizația occidentală prin "mișcări de furie", anarhice si distructive. Dar
autorul nu coboară cu analiza in stratul de adâncime al acestor tensiuni dintre tipurile de
civilizație, mulțumindu-se sa afirme ca religia, sistemele de reprezentări si de valori,
mentalitățile, instituțiile si practicile de ordin simbolic le-ar aduce in stare de conflict.

Se știe ca societățile întârziate sunt confruntate cu un amalgam de instituții si credințe, cu

paradoxuri care le aduc periodic în situația de a fi zguduite de un frison identitar. Aflate
permanent in situații critice, fără ieșire, confruntate cu un viitor incert, ele sunt inclinate mai
degrabă sa-si reproblematizeze originile și istoria decât sa se angajeze prospectiv în acțiuni de
modernizare sociala. Dar, pe de alta parte, Huntington observa ca replierea identitara a acestor
societăți nu este un fenomen singular, ci unul care a dobândit o extensie "globala".

El considera ca astăzi exista șapte sau opt mari blocuri de civilizație pe glob, diferențiate prin
elemente culturale. Nivelurile de identificare ale oamenilor urca in cercuri concentrice de la
mediul familial si local spre tipul de civilizație de care aparțin.
Deci identitatea unei civilizații este definită prin elemente culturale. Respingând perspectiva
"gânditorilor germani din secolul al XIX-lea", care au introdus o distincție radicală intre cultură
și civilizație, Huntington îmbrățișează perspectiva lui Braudel după care nu putem desprinde
cultura de fundamentul ei, civilizația. Revenind cu alte precizări, Huntington vede in civilizații
("la plural") ample "totalități", durabile sub raport istoric, cu un oarecare grad de integrare, ce
cuprind popoare, state, naționalități, grupuri religioase etc. Toate acestea au "culturi distincte",
dar si "elemente comune" si legături strânse care le integrează într-o civilizație determinata.
"Civilizațiile sunt cel mai mare «noi» înăuntrul căruia ne simțim din punct de vedere cultural
acasă și deosebiți de toți ceilalți «ei» de afara." -afirma autorul.

După încheierea războiului rece, Huntington detectează si o alta tendință, anume diminuarea
ponderii globale pe care a avut-o pana acum civilizația occidentala si afirmarea ofensiva a
civilizațiilor non-occidentale. Huntington afirma: "«expansiunea Occidentului» a încetat si
«revolta împotriva Occidentului» a început". Profeția sa este "următorul război mondial, daca el
va izbucni, va fi un război intre civilizații". Conflictele etnice din interiorul unei civilizații
(Somalia, Ruanda etc.) nu au implicații globale, pe când conflictele etnice in care se întâlnesc
civilizații diferite, precum cele din Bosnia, Caucaz, Asia Centrala sau Cașmir au un potențial de
amplificare global, putând deveni mari războaie.

Totuși, este discutabila ideea ca "civilizațiile" s-au aflat sau se vor afla in "conflict". In conflict
se pot afla state sau grupuri de state, cu interesele lor economice, geostrategice sau politice. Este
o ipoteza neconvingătoare sa abordezi războiul din Golf doar ca un moment al "ciocnirii" dintre
civilizația islamica si cea occidentala, întrucât cele doua lumi ar avea fundamente religioase
diferite, uitând de interesele "profane" care s-au ciocnit acolo, interese privind controlul
resurselor de petrol.

Din Filosofia culturii de G.Georgiu (Bucuresti, 2004)