Câmp magnetic- este o mărime fizică vectorială ce

caracterizează spațiul din vecinătatea unui magnet,

electromagnet sau a unei sarcini electrice în mișcare.
Acest câmp vectorial se manifestă prin forțele care acționează
asupra unei sarcini electrice în mișcare, asupra diverselor
materiale (paramagnetice, diamagnetice sau feromagnetice
după caz). Poate fi măsurat cu magnetometrul. Mărimea care
măsoară interacțiunea dintre câmpul magnetic și un material
se numește susceptibilitate magnetică.
Magneți- corpurile care au proprietatea de a atrage fierul sunt
numite magneţi. Aceştia pot fi naturali şi artificiali.Regiunile
magnetului în care atracţia obiectelor din fier este maximă
sunt numite poli magnetici.
Liniile câmpului magnetic- sunt liniile trasate astfel încât
tangente- le duse în orice punct al lor coincid cu direcţia
acului magnetic în locul respectiv. Liniile magnetice –
spectrul câmpului magnetic – ale unei bare magnetice
rectilinii. Ele ies din polul magnetic nord şi intră în polul
magnetic sud.
Sensul liniilor se determină după două reguli:
Regula burghiului cu filet de dreapta-la rotirea burghiului
cu filet de dreapta, astfel încât acesta să se deplaseze în sensul
curentului electric, sensul rotaţiei mânerului său indică sensul
liniilor magnetice. Sensul liniilor magnetice coincide cu
sensul deplasării burghiului la rotirea mânerului său în sensul
curentului electric din inel.
Regula Mâinii drepte- reprezintă, în matematică și fizică, o
metodă care ajută la aflarea orientării spațiale a 3 vectori.
Sunt mai multe metode de a determina acești vectori. Degetul
mare merge de-a lungul axei Z într-o direcție pozitivă și
curbarea degetelor reprezintă o mișcare de la prima axă, sau
axa X înspre a doua axă. Atunci când este privit din partea
superioară sau dinspre axa Z, sistemul este contra-sensului
acelor de ceasornic.
Inducție magnetică-mărime vectorială, egală cu raportul
dintre valoarea forţei maxime, care acţionează din partea
câmpului magnetic omogen asupra unei porţiuni rectilinii de
conductor, şi produsul intensităţii curentului în conductor la
lungimea acestei porţiuni.
Fmax N
B¿ I∗l
=
A∗m
=T

Unitatea de inducţie magnetică este numită tesla (T).

Fmax=B∗I ∗l

Flux magnetic-Legătura între vectorul inducție și suprafețele

intersectate de liniile de câmp magnetic se realizează prin
introducerea unei mărimi fizice. Ia naștere ca urmare a unei
tensiuni magnetice și trece printr-un mediu ce are o rezistență
magnetică. Mărime fizică strâns legată de existența și
descrierea unui câmp magnetic. Egală cu produsul dintre
direcția și sensul vectorului inducției magnetice , intensitatea
curentului în conductor și lungimea acestei porţiuni.
Regula mâinii stângi – determină sensul forței
electromagnetice. Dacă aşezăm mâna stângă astfel încât
liniile de inducţie magnetică să intre perpendicular în palmă,
iar cele patru degete întinse să indice sensul curentului
electric, atunci degetul mare, poziţionat lateral sub unghi
drept faţă de celelalte în planul palmei, indică sensul forţei
electromagnetice
Forţa Lorentz- Forţa ce acţionează asupra unei particule din
partea câmpului magnetic în care se mişcă,

Mărimea fizică Φ egală cu produsul dintre modulul vectorului

inducţiei magnetice B şi aria proiecţiei Sn a suprafeţei
cercetate pe planul perpendicular vectorului se numeşte flux
magnetic:

Unitatea de flux magnetic în SI a fost numită weber (Wb) în

cinstea fizicianului german Wilhelm Weber (1804–1891). Un
Wb este fluxul magneti al unui câmp magnetic omogen cu
inducţia de 1T printr-o suprafaţă plană cu aria de 1 m2, situată
perpendicular pe direcţia câmpului magnetic: 1Wb = 1T· m2.
Tensiunea electromotoare de inducţie (1i) într-un circuit
închis este egală cu viteza de variaţie a fluxului magnetic prin
suprafaţa mărginită de acest circuit luată cu semnul opus.
Variaţia fluxului magnetic printr-un circuit închis
conduce la apariţia unui câmp electric cu linii închise,
adică turbionar.

Din legea lui Faraday avem:

Un weber (Wb) este fluxul magnetic printr-un contur închis,
la micşorarea căruia până la zero în timp de 1 s în acest contur
ia naştere o t.e.m. de inducţie de 1 V: 1 Wb = 1 V·s.
Autoinducţia este fenomenul apariţiei t.e.m. de inducţie în
circuite datorită curentului variabil din ele.
Mărimea fizică egală cu raportul dintre fluxul magnetic ce
străbate o bobină şi intensitatea curentului prin ea se numeşte
Φ
inductanţă a acestei bobine: L= I Unitatea de inductanţă în SI
Wb
a fost numită henry (H). H= A .
Tensiunea este numită t.e.m. de autoinducţie, iar raportul
ΔI/Δt reprezintă viteza variaţiei intensităţii curentului din
circuit. Aşadar, t.e.m. de autoinducţie dintr-un circuit este
direct proporţională cu viteza de variaţie a intensităţii
curentului prin acest circuit, având coeficientul de
proporţionalitate egal cu inductanţa bobinei din circuit.