METODELE DE APRECIERE A CREȘTERII SOMATICE

Studierea detaliată a dezvoltării fizice include aprecierea parametrilor:

• somatometrici (antropometrici): talia corpului culcat, pe şezute, în picioare; lungimea
membrelor; lăţimea umerilor; perimetrele craniului, cutiei toracice, braţului, coapsei, gambei;
masa corporală;
• somatoscopici: forma cutiei toracice, a spatelui, tălpii; ţinuta; gradul de dezvoltare a
musculaturii, ţesutului adipos; elasticitatea tegumentelor; maturizarea biologică;
• funcţionali (fiziometrici): spirometria; dinamometria; puterea de întindere, altor parametri
funcționali etc.

Somatometria (antropometria) reprezintă complexitatea de metode şi mijloace, ce servesc

pentru aprecierea particularităţilor morfologice a organizmului uman prin efectuarea măsurilor
concrete la nivelul punctelor anatomice strict determinate prin utilizarea metodelor şi utilajului
standard. Studiul detaliat al paternului creșterii la copii sănătoși pune în evidență necesitatea
monitorizării creșterii prin următorii parametri:
1. Creșterea lineară (lungime/înălțime)
2. Greutatea și IMC-ul
3. Greutatea în raport cu talia
4. Perimetrul cranial
5. Circumferința medie a brațului
6. Proporțiile corporale
7. Velocimetria creșterii
8. Paternul creșterii
9. Dentiția
10. Vârsta osoasă.

Pentru măsurarea adecvată a greutăţii trebuie respectat următorul protocol:

• utilizarea unui cântar medicinal cu greutăţi nedetaşabile sau un cântar electronic de uz clinic;
• instrumentarul de măsurare va fi plasat pe un plan dur orizontal;
• cântarele trebuie să fie adaptate vârstei copilului;
• cântarele trebuie să fie calibrate adecvat pentru colectarea cu acurateţe a datelor;
• copilul va fi cântărit înaintea unei mese principale;
• copilul mare trebuie să fie îmbrăcat foarte uşor, greutatea copilului mic se va aprecia în
poziție de decubit, iar a copilului mai mare în picioare, nesprijinit, având grijă ca picioarele
să fie în poziţie corectă uşor depărtate unul de celălalt.
Protocolul de măsurare a taliei copilului mic, până la 2 ani (până la 100 cm) presupune:
• copilul va fi măsurat în decubit dorsal pe o suprafață dreaptă și fermă, utilizând pediometru
• copilul va fi măsurat de către doi examinatori, inclusiv îngrijitorul copilului;
• poziția corectă a capului: unghiul extern al ochiului să fie pe linie dreaptă cu conductul
auditiv extern;
• poziția de extinsie completă a picioarelor este obținută prin apăsarea ușoară pe genunchii
copilului

1
 Figura. Metodologia aprecierii taliei copilului mai mic de 2 ani

Protocolul de măsurare a înălțimii copilului mai mare de 2 ani presupune:

• copilul trebuie măsurat în poziţie verticală folosind un taliometru montat pe perete;
• îmbrăcămintea trebuie să fie sumară, astfel încât poziţia copilului să poată fi observată cu
acurateţe;
• copilul nu trebuie să poarte încălţăminte și ciorapi;
• copilul trebuie să stea în picioare cu spatele şi capul drept, astfel încât dreapta care uneşte
conductul auditiv extern cu marginea inferioară a orbitei să fie orizontală şi paralelă cu
podeaua;
• picioarele, genunchii, fesele şi scapulele trebuie să fie în contact cu suprafaţa verticală a
stadiometrului sau cu peretele.

Figura . Metodologia aprecierii înălțimii copilului mai mare de 2 ani

Somatoscopia permite formarea unei impresii generale vizavi de dezvoltarea fizică a celui
examinat:
• corpul ca formaţiune în general şi părţile lui componente,

2
• relaţia dintre corp și părțile lui componente, proporţionalitatea, prezenţa modificărilor
funcţionale sau patologice,
Fiind în strânsă dependenţă de viziunea ştiinţifică şi experienţa învestigatorului, examinarea
somatoscopică poartă un caracter destul de subiectiv.
Metodele de evaluare a dezvoltării fizice (creșterii somatice) a copilului sunt:
• metoda orientativă
• metoda indicilor antropometrici
• metoda devierilor sigmale
• metoda centilică.

Metoda orientativă utilizează diverse formule empirice de apreciere a parametrului

antropometric ideal pentru vârsta copilului. Dezavantajul major al acestei metode este că diferă
modalitatea (formula) de la un autor la altul, impune anumite limite stricte şi nu se iau în
consideraţie posibilele devieri individuale în creştere şi dezvoltare.
Astfel, conform metodei orientative talia copilului trebuie să prezinte următorul ritm de creștere
ideal:
• la naştere – 50 cm în mediu și o creștere 25 cm în primul an de viață,
• 3-3,5 cm/lună primul trimestru,
• 2,5 cm / lună II trimestru,
• 1,5 cm / lună III trimestru,
• 1,0 cm / lună IV trimestru.
Greutatea ideală a copilului nou-născut de 3000-3500 grame către vârsta de 4-6 luni trebuie să
se dubleze, iar către vârsta de un an – să se tripleze, constituind 10,5 kg. După vârsta de un an
copilul trebuie să prezinte un ritm de creștere ponderală de 2 kg anual.
Perimetrul cranian care la naștere trebuie să constituie în mediu 34-36 cm, către vârsta de un an
va crește la 45 am, iar la 4 ani – 50 cm.
Perimetrul toracic al nou-născutului de 33-35 cm, către vârsta de un an va crește la 48 cm.
Formulele empirice scot în evidență faptul, că și creșterea taliei, și a masei corporale, a
perimetrelor cranian și toracic au o viteză cu atât mai mare, cu cât mai mic este copilul: de
exemplu, la vârsta de 2 luni aceasta constituie 38cm/an, la 4 luni- 28 cm/an, iar la 12 luni,
respective 12/cm/an. Totodată formulele empirice permit doar un screening rapid al parametrului
evaluat, dar nu substiuie evaluarea complexă, standartizată.

Metoda indicilor presupune calculul anumitor indici, după obținerea parametrilor greutății și
taliei/lungimii copilului, fiind o metodă care în prezent este utilizată tot mai puțin din motivul
multitudinei de dezavantaje.
Indicele ponderal (IP) este raportul între greutatea actuală și greutatea ideală pentru vârstă.
Argumentele care au limitat utilizarea acestui indice sunt:
• nu diferenţiază forma acută de malnutriţie protein-calorică (MPC) de cea cronică;
• nu diferenţiază dacă un copil are un ritm de creștere accelerat sau este scund,
determinând erori de diagnostic.
Indicele nutrițional (IN) este raportul între raportul între greutatea actuală și greutatea ideală
corespunzătoare taliei copilului.

3
Indicele statural (IS) este raportul între raportul între talia/înălțimea actuală și talia/înălțimea
ideală pentru vârsta copilului.

Metoda centilică

Colectarea date de referință privind creșterea copilului a fost inițiată în secolul XIX, perioadă în
care au fost elaborate metodele statisticile de comparație (media, deviații standarde, centile).
Primele graficele de creștere au apărut pentru prima dată la sfârșitul secolului XIX, iar Tanner și
Whitehouse au popularizat mai târziu conceptele de accelerare și referințe pentru creșterea în
perioada de pubertate. Standardele de creștere ale OMS în prezent sunt acceptate de multe țări.
Astfel, graficele de creștere au parcurs o cale de circa 200 de ani și reprezintă o sinteză
impresionantă a parametrilor antropometrici, metodelor statistice și design grafic.
Pentru a sumariza distribuția parametrilor antropometrici pe un grafic, trebuie identificate
nivelele centile disponibile. În general, media sau mediana parametrului antropometric este
furnizată cu un set de nivele centile simetrice față de mediană, cum ar fi centilele 3, 10 și 25 mai
jos de mediană și centilele 75, 90 și 97 mai sus de mediană (Tanner și colab. 1966). Unele tabele
sau grafice dau preferință centilelor 5/95 față de 3/97 (Hamill și colab. 1977). Se pot utiliza, de
asemenea, deviațiile standard (DS) față de medie: −1, −2 și −3 DS mai jos și +1, +2 și +3 DS mai
sus de medie (WHO Multicentre Growth Reference Study Group, 2006). Un compromis între
cele două formate este asigurat de distanțarea DS cu două treimi față de centilele (Cole 1994). În
plus, pentru o distribuție normală, distanța dintre mediană și centila 75, care corespunde erorii
probabile, este de 0,6745 DS, adică foarte aproape de două treimi sau 0,6667 DS (figura).

Figura . Interrelațiile dintre valorile centile și deviațiile standard prin distribuția Gauss

Problema statistică rămasă este modul de calculare a centilelor selectate pentru măsurare. Acest
lucru se realizează cel mai simplu prin împărțirea datelor antropometrice în grupe de vârstă, apoi
sortarea și numărarea datelor din fiecare grup pentru a obține centilele. În mod alternativ, dacă
datele sunt cunoscute a fi distribuite în mod normal, centilele pot fi calculate din media și eroarea
probabilă (sau ulterior, DS).
Termenul „centilă” este varianta prescurtată a termenului „percentile (engl.) = procent”. Dacă
înălțimea unui copil este la nivelul centilei/percentilei 50, înseamnă că 50% dintre copii de
4
aceaași vârstă au o înălțime mai scundă. Probabil că înălțimea lor este în intervalul de valori de
referință. Dacă înălțimea unui copil se află la nivelul centilei/percentilei 6, înseamnă că 6%
dintre copii de aceeași vârstă sunt mai mai scunzi decât el, dar încă probabil în interval normal.
Dacă înălțimea unui copil se află la nivelul centilei/percentilei 0,01, acest parametru ar putea fi
normal pentru acesta, dar probabilitatea ca înălțimea copilului să se afle în afara valorilor de
referință este mai mare și, prin urmare, sunt necesare investigații.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă valorile de referință a +2 deviații standard,
care corespund centilelor 2.3 și 97.7, pentru a defini patologia creșterii. Pentru graficele de
creștere ale OMS, modificate de CDC (Centre for Disease Control, Atlanta, USA), aceste valori
de referință sunt etichetate ca centila 2 și centila 98:
 sugarii și copiii cu o greutate față de talie/înălțime mai mică decât centila 2 sunt clasificați
drept copii cu greutate mică pentru talie/înălțime;
 sugarii și copiii cu o talie/înălțime față de vârstă mai mică decât centila 2 sunt clasificați
drept copii cu statură joasă
 sugarii și copiii cu o greutate față de talie/înălțime mai mare decât centila 98 sunt clasificați
drept copii cu greutate mare față de talie/înălțime.
Valorile de referință între centilele 2 și 98 utilizate în graficele standard de creștere OMS sunt
diferite față cele utilizate în graficul de referințe pentru creștere CDC. CDC folosește ca valori de
referință centilele 5 și 95. Totodată metodele utilizate pentru a crea diagramele OMS și CDC
sunt diferite.
Istoric, CDC a utilizat centila 5 pentru a defini deficitul parametrului antropometric, iar centila
95 pentru a defini valorile excesive.
Teoretic, copiii din populația OMS ar fi așteptați să fie sănătoși, deoarece referințele sunt
reprezentate ca un standard, întrucât arată cum ar trebui să crească copiii; acestea stabilesc
alăptarea ca "normă", iar copilul alăptat, ca standard pentru măsurarea creșterii sănătoase. În
2011, peste 140 de țări (inclusiv SUA) utilizau deja standardele OMS de creștere din 2006.
Astfel, valorile de decuplare extremă sunt mai potrivite pentru a defini extremele creșterii
copiilor, decât valorile utilizate în referința de creștere a CDC.
Culuarele centilice evaluate sunt (anexa....):
interval centilic 25-75 – nivel mediu
interval centilic 10-25 interval centilic 75-90
nivel scăzut nivel crescut
interval centilic 3-10 interval centilic 90-97
nivel jos nivel înalt
interval centilic 0-3 interval centilic 97-100
nivel foarte jos nivel foarte înalt
Metoda centilică este o metodă ce apreciază comprehensiv creșterea copilului, oferind concluzii
asupra aspectului unei creșteri armonioase și tipice.
Copilul are o creștere satisfăcătoare pentru vârstă și gender, daca valorile parametrilor greutății
și taliei/înălțimii sunt în limitele centilelor de referință 2 și 98.
Copilul, parametrii de creștere (greutatea, talia/înălțimea) a cărui, sunt situați în afara centilelor
de referință 2 și 98, prezintă o creștere patologică.
Copilul, la care nivelul centilic pentru greutate și cel pentru talie/înălțime sunt la o distanță 2
nivele centilice și mai mult prezintă o creștere nearmonioasă.

5
Indicele masei corporale (IMC)
IMC este definit ca raportul între greutatea unei persoane în kilograme și pătratul înălțimii
persoanei în metri (IMC = masă (în kg)/talia2 ), reprezentând un indicator al stării de nutriție la
vârsta de adult. Acest indice poate fi utilizat și pentru copiii mai mari de 2 ani, dar valoarea
obținută a IMC trebuie raportată la nivelele centilice sau DS.
Valorile de referință ale IMC la copiii cu vârsta între 0 și 5 ani pentru diagnosticul de
supraponderabilitate și obezitate, au fost stabilite la centila 85-95 și, respectiv, centila 95, iar
pentru cei cu vârsta de 5-19 ani, excesul de greutate (supraponderabilitatea) este definit ca o
valoare a IMC pentru vârstă, peste +1 DS și obezitatea ca o valoare a IMC pentru vârstă, peste
+2 DS (anexe....).

Parametrii creșterii apreciați prin deviații standarde sunt prezentate în tabelul...

Tabelul... Evaluarea clinică a parametrilor creșterii

Z-scor Parametrii creșterii

(deviație
standard) Talia după Greutatea după Greutatea după IMC după vârstă
vârstă vârstă talie

> 3SD Talie Posibilă Obezitate Obezitate

excesivă abnormalitate;
> 2SD Valori de se interpretează în Supraponderabilitate Supraponderabilitate
referință corelație cu alți
> 1SD Valori de parametri Risc probabil de Risc probabil de
referință suprapondere suprapondere

0 (mediana) Valori de Valori de referință Valori de referință Valori de referință

referință corespunzătoare corespunzătoare corespunzătoare
vârstei vârstei vârstei
< 1SD Valori de Valori de referință Valori de referință Valori de referință
referință corespunzătoare corespunzătoare corespunzătoare
vârstei vârstei vârstei
< 2SD Talie foarte Subponderabilitate Malnutriție Malnutriție
mică

< 3SD Talie foarte Subponderabilitate Malnutriție severă Malnutriție severă

mică severă