Tema V

Declarația de război constă în comunicarea făcută de către un stat unuia

sau mai multor state, că starea de pace dintre ele a încetat, fiind înlocuită cu starea
de război.
Art. 1 din Conventia a III-a precizează că părțile semnatare recunosc că
ostilitățile dintre ele trebuie să înceapă printr-un avertisment prealabil lipsit de
echivoc.
Acest avertisment poate să aibă fie forma unei declarații motivate de
război, fie cea a unui ultimatum cu declarația condiționată de război. Convenția
nu stabilește un interval de timp între declarația de război și declanșarea atacului.
Pentru statele neutre, războiul se consideră început din momentul primirii
comunicării de la statele beligerante.
Ultimutumul constă în comunicarea scrisă făcută de un stat altuia în urma
unei negocieri soldate cu neînțelegeri, prin care se formulează, pentru ultima oară,
anumite condiții ce se pretind a fi îndeplinite pentru a se evita aplicarea măsurilor
de constrângere prin război.
Ultimatumul trebuie să fie clar, în sensul că din el trebuie să rezulte
limpede declararea condiționată a războiului.
Deci, de drept, războiul nu poate începe fără a fi declarat sau fără ultimatum
clar. Nerespectarea acestor reguli constituie o violare gravă a normelor dreptului
internațional.
Practica ultimelor războaie a demonstrat că unele state nu au declarat
războiul, încălcând astfel dispozițiile Convenției a III-a, de exemplu: în 1935,
Italia a atacat Abisinia; în 1937 Japonia a atacat China; în 1939 Germania a atacat
Polonia, iar în 1941 a atacat U.R.S.S., violând astfel și Tratatul de neagresiune
existent între aceste state; tot în 1941 Japonia a pornit ostilitățile împotriva S.U.A.
și Angliei, fără un avertisment prealabil. Astfel, Germania și Japonia au violat
prevederile Convenției a III-a din 1907 de la Haga, pe care au semnat-o și
ratificat-o.
Dreptul internațional permite autoapărarea împotriva unei agresiuni fără
declararea începerii ostilităților. Pentru prevenirea unui atac prin surprindere, care
ar încălca prevederile Cartei O.N.U. și Convenției a III-a, statele socialiste au
inițiat convocarea unei conferințe internaționale la Geneva în 1958. Conferința
nu a ajuns la rezultate pozitive din cauza opoziției statelor capitaliste.
Precizarea stării de război, în care se află un stat, precum și declararea
războiului cade în competența organului suprem al puterii de stat. În toate țările,
acest aspect este reglementat doar constituțional.
 În concluzie, prin declarația de război se comunică încetarea stării de pace
între state și începerea stării de război, iar ultimatumul are loc în urma unei
negocieri soldate cu neînțelegeri și prin acesta se formulează, pentru ultima oară,
anumite condiții ce se pretind a fi îndeplinite pentru a se evita aplicarea măsurilor
de constrângere prin război.