Declarația de război constă în comunicarea făcută de către un stat unuia
sau mai multor state, că starea de pace dintre ele a încetat, fiind înlocuită cu starea de război. Art. 1 din Conventia a III-a precizează că părțile semnatare recunosc că ostilitățile dintre ele trebuie să înceapă printr-un avertisment prealabil lipsit de echivoc. Acest avertisment poate să aibă fie forma unei declarații motivate de război, fie cea a unui ultimatum cu declarația condiționată de război. Convenția nu stabilește un interval de timp între declarația de război și declanșarea atacului. Pentru statele neutre, războiul se consideră început din momentul primirii comunicării de la statele beligerante. Ultimutumul constă în comunicarea scrisă făcută de un stat altuia în urma unei negocieri soldate cu neînțelegeri, prin care se formulează, pentru ultima oară, anumite condiții ce se pretind a fi îndeplinite pentru a se evita aplicarea măsurilor de constrângere prin război. Ultimatumul trebuie să fie clar, în sensul că din el trebuie să rezulte limpede declararea condiționată a războiului. Deci, de drept, războiul nu poate începe fără a fi declarat sau fără ultimatum clar. Nerespectarea acestor reguli constituie o violare gravă a normelor dreptului internațional. Practica ultimelor războaie a demonstrat că unele state nu au declarat războiul, încălcând astfel dispozițiile Convenției a III-a, de exemplu: în 1935, Italia a atacat Abisinia; în 1937 Japonia a atacat China; în 1939 Germania a atacat Polonia, iar în 1941 a atacat U.R.S.S., violând astfel și Tratatul de neagresiune existent între aceste state; tot în 1941 Japonia a pornit ostilitățile împotriva S.U.A. și Angliei, fără un avertisment prealabil. Astfel, Germania și Japonia au violat prevederile Convenției a III-a din 1907 de la Haga, pe care au semnat-o și ratificat-o. Dreptul internațional permite autoapărarea împotriva unei agresiuni fără declararea începerii ostilităților. Pentru prevenirea unui atac prin surprindere, care ar încălca prevederile Cartei O.N.U. și Convenției a III-a, statele socialiste au inițiat convocarea unei conferințe internaționale la Geneva în 1958. Conferința nu a ajuns la rezultate pozitive din cauza opoziției statelor capitaliste. Precizarea stării de război, în care se află un stat, precum și declararea războiului cade în competența organului suprem al puterii de stat. În toate țările, acest aspect este reglementat doar constituțional. În concluzie, prin declarația de război se comunică încetarea stării de pace între state și începerea stării de război, iar ultimatumul are loc în urma unei negocieri soldate cu neînțelegeri și prin acesta se formulează, pentru ultima oară, anumite condiții ce se pretind a fi îndeplinite pentru a se evita aplicarea măsurilor de constrângere prin război.