Conspect Psihopatologie

Conspect Psihopatologie
Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucuresti - www.spiruharet.ro
Coordonator de disciplina: Lector univ. dr. Alexandra Simona Marica
Subiecte psihopatologie
1. Obiectul Psihopatologiei
2. Perspectiva descriptiva si Semiologia
3. Normal si patologic in viata psihica. Criterii ale normalitatii
4. Etiologia tulburarilor psihice. Prezentarea modelului diateza – stres
5. Nivelele psihopatologice (nevroza, psihoza, tulburarea de personalitate)
6. Niveleul nevrotic de functionare
7. Nivelul psihotic de functionare
8. Nivelul tulburarilor de personalitate.
9. Tulburarile de personalitate (paranoida, schizoida, schizotipala, antisociala, borderline, histrionica etc.)
10. Tulburarile perceptiei
11. Tulburarile cantitative ale perceptiei: hipoestezii, hiperestezii
12. Tulburarile calitative ale perceptiei: iluziile, halucinatiile, agnoziile
13. Tulburarile atentiei (disprosexiile)
14. Tulburarile cantitative ale atentiei: hipoprosexiile, hiperprosexiile
15. Tulburarile calitative ale atentiei: paraprosexiile
16. Tulburarile memoriei (dismneziile)
17. Tulburarile cantitative ale memoriei: hipomneziile, hipermneziile
18. Tulburari calitative ale memoriei: paramneziile
19. Tulburarile gandirii
20. Tulburarile cantitative ale gandirii: de ritm si coerenta
21. Tulburarile calitative ale gandirii: ideile dominante, prevalente, obsesionale, delirante
22. Tulburarile operationale ale gandirii: stationare, progresive
23. Tulburarile comunicarii
24. Tulburarile comunicarii nonverbale: tinuta, mimica, gestica
25. Tulburarile limbajului oral: dislogiile, disfagiile, dislaliile
26. Tulburarile limbajului scris: tulburarile psihografice, morfologiei grafice, semanticii grafice
27. Tulburarile afectivitatii
28. Tulburarile cantitative ale afectivitatii: hipotimiile, hipertimiile (depresia, anxietatea, angoasa etc).
29. Tulburarile calitative ale afectivitatii: dinamica afectiva, paratimiile
30. Tulburarile vietii instinctuale
31. Tulburarile vietii instinctuale: instinctul alimentar
32. Tulburarile vietii instinctuale: instinctul sexual
33. Tulburarile vietii instinctuale: instinctul de conservare
34. Tulburarile ritmului circadian (somnul)
Bibliografie:
 Marica Simona, Semiologie psihiatrica pentru psihologi, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2014
 Marica Simona, Psihopatologie, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2015
1 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

1. Obiectul Psihopatologiei
Psihopatologia (Psihologia patologica) se defineste ca acea ramura a psihologiei, care are drept obiect de studiu
tulburarile de comportament, constiinta si comunicarea.
Exista doua directii importante ale psihopatologiei:
 explicativa – constructii teoretice (“de ce?”);

 descriptiva - descrie si clasifica experientele anormale.
Cele mai importante modele/viziuni teoretice asupra psihopatologiei sunt:
 teoria psihodinamica – explica fenomenele psihice drept consecinte ale conflictului, care izvoraste ca
urmare a actiunii unor forte inconstiente puternice care cauta sa se exprime si care necesita o
monitorizare constanta din partea fortelor ce se opun, pentru a le impiedica exprimarea. Fenomenele
patologice sunt vazute ca avand o functie de aparare in viata psihica a individului.
 comportamentalismul (Behaviorismul) – pleaca de la ipoteza ca nu putem sti nimic despre procesele
psihice (interne, subiective), ceea ce putem cunoaste este efectul acestor procese si al functionarii lor
(normala sau patologica), deci, comportamentul. Behavioristii studiaza natura comportamentului si
observa contextele in care comportamentul s-a manifestat, stabilind pattern-uri de manifestare.
 cognitivismul – omul este inteles ca un sistem de tratare a informatiei; actualmente, cercetarile
cognitivistilor sunt centrate pe tratamentul inconstient al informatiei. Cognitivistii vad omul ca pe un
sistem de tratare a informatiei si considera ca tulburarile mintale isi au sursa in distorsiunile/erorile
cognitive.
 perspectiva culturala (etnopsihopatologica) – studiaza rolul factorului cultural (back-ground-ul cultural,
educatia primita, grupul de apartenenta).
 perspectiva dezvoltarii umane – pleaca de la ipoteza ca dezvoltarea umana reprezinta o serie de
reorganizari calitative, ce se realizeaza in concordanta cu principiul ontogenetic si principiul epigenetic.
Patologia este determinata de lipsa integrarii competentelor necesare (fie ele cognitive, emotionale sau
sociale) spre a se realiza adaptarea, intr-un anume stadiu pe care il traverseaza individul.
 existentialismul – cu radacini in filosofia existentaiala, centrata pe ideea de libertate, alegere,
responsabilitate. Patologia – absenta sensului. Lucrare fundamentala – Omul in cautarea sensului vietii,
Victor Frankl.
 perspectiva sociala – studiaza rolul factorilor sociali in in etiologia manifestarilor psihopatologice si
repercursiunile bolii mintale asupra relatiei pacientului cu mediul social.
 perspectica ateoretica – este ilustrata de clasificarea americana a tulburarilor mintale, cunoscuta ca
DSM (1 – 5) – este un soi de nomenclator al bolilor psihice pentru uzul Fortelor Armate; prima editie
apare in 1952, ultima actualizare a fost facuta in 2013 (DSM-5); incepand cu DSM-3 (1980) se trece la
adoptarea unui sistem diagnostic multiaxal, astfel avem:
- Axa I si II – tulburarile mintale.
- Axa III – tulburarile/afectiunile fizice prezente la persoana evaluata si avand importanta in
intelegerea si tratamentul cazului.

- Axa IV – probleme psihosociale si de mediu care ar putea influenta diagnosticul, tratamentul sau
prognosticul.
- Axa V – functionarea psihologica, sociala si profesionala a persoanei in cauza.
Diagnostic pe axe:
- AXA I: Schizofrenie paranoida, forma cronica (fara remisiuni interepisodice de calitate).
- AXA II: Personalitate destructurata psihotic. Personalitatea premorbida greu de investigat.
- AXA III: (diagnostice medicale / somatice) - nu exista antecedente medicale relevante.
- AXA IV: (problemele sociale) - scaderea retelei de suport social, lipsa locului de munca,prezenta
fenomenelor negative de boala.
- AXA V: (functionarea sociala) - scor GAF = 55.
2. Perspectiva descriptiva si Semiologia
Perspectiva descriptiva descrie si clasifica experientele anormale relatate de catre pacient sau observate in
comportamentul sau.
Semiologia este acea parte a medicinei care se ocupa cu descrierea simptomelor si a semnelor diferitelor boli,
precum si a metodelor de a le pune in evidenta si de a le diagnostica. Studiul semiologiei inseamna cunoasterea
de semne, simptome si sindroame.
 semnul – este o manifestare ce poate fi observata direct de catre clinician, cum ar fi paloarea sau
inrosirea, tremorul extremitatilor etc.;
 simptomele – sunt trairi subiective descrise de bolnavi;
 sindromul – este un complex de semne si simptome patologice.
Semiologia psihiatrica reprezinta studiul simpotomelor si al semnelor tulburarilor psihice.
3. Normal si patologic in viata psihica
Cuvantul normal – lat. norma = unghi drept, ceea ce nu oscileaza nici la dreapta, nici la stanga, ceea ce se afla
chiar la mijloc.
Cel mai potrivit criteriu pentru a delimita normalul de patologic, il constitule functionalitatea.
Despre tulburarile de personalitate se afirma ca nu sunt boli, caci nu corespund modelului medical al bolii:
debut, evolutie, remisiune (eventuala). Aceste nu se inscriu, insa, nici in sfera conceptului de normalitate. Este
vorba despre structuri dizarmonice de personalitate. Un echilibru al structurii ar trebui sa genereze un echilibru
al functionarii, al existentei, in genere.
Criteriile de normalitate propuse de Ellis si Diamond sunt:
 constiinta clara a eului personal;

 capacitatea de orientare in viata;
 un nivel inalt de toleranta la frustrare;
 autoacceptare;
 flexibilitate in gandire si actiune;
 realism si gandire antiutopica;
 asumarea responsabilitatii pentru tulburarile emotionale;
 angajarea in activitati creatoare;
 angajarea moderata si prudenta in activitati riscante;
 constiinta clara a interesului social;
 acceptarea incertitudinii si capacitatea de ajustare a acesteia;
 imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva.
A delimita normalul de patologic este extrem de delicat, mai ales in ceea ce priveste psihicul.
Patologic – patos – sentiment concret al suferintei si neputintei, al unei vieti nemultumitoare.
Boala psihica se obiectiveaza prin fizionomii tipice ale anumitor tipuri de existente, conduite, idei, credinte ce
contrasteaza cu uniformitatea si conformismul celor ale comunitatii.
Conceptul de sanatate mintala nu poate fi inteles decat prin sistemul de valori al unei colectivitati. Societatea
este cea care hotaraste daca un om este nebun sau sanatos (C. F. Willard).
4. Etiologia tulburarilor psihice. Prezentarea modelului diateza – stres
Conceptia moderna asupra etiologiei bolilor psihice porneste de la modelul diateza-stres, model care imbina
componentele biologice si psihologice, factorii interni si externi in explicatia declansarii, la un moment dat, pe
parcursul existentei individului, a unei tulburari.
Cel mai important punct al acordului stiintific rezida in faptul ca nicio trasatura sau calitate nu este exclusiv
ereditara si niciuna nu este esclusiv ambientala la origine (G. Allport). Nu se poate afirma ca o structura sau o
boala psihica se transmite ca atare, este vorba despre o predispozitie.
O structura sau o boala psihica NU se transmit ca atare, este vorba despre o predispozitie.
Fiecare persoana are o ecuatie individuala unica, astfel incat posibilitatea de a declansa o tulburare psihica,
undeva, pe parcursul vietii, este: f (F + V + S)
 F = fragilitatea psihologica;
 V = vulnerabilitatea biologica;
 S = factorul stresor
 Diateza

Diateza inseamna posibilii factori care au facut ca individul in cauza sa fie, intern, construit intr-un anumit fel.
Daca luam in considerare substratul biologic, o vom numi vulnerabilitate, iar daca dorim sa ne apropiem mai
mult de psihologic, poarta numele de fragilitate.
Cu alte cuvinte, diateza este “incarcata” de :
 factori biologici = determina o anumita vulnerabilitate;

 factori psihologici = determina o anumita fragilitate.
 Factorii biologici ai diatezei:
 antecedentele heredo – colaterale

- reprezinta afectiuni intalnite in cadrul familiei, referindu-se la starea de sanatate din cadrul
acesteia.
 aspecte legate de prioada intrauterina (prenatale)
- bolile de etiologie virala, infectioasa sau toxica ale gravidei;
- medicamentele contraindicate utilizate in aceasta perioada;
- drogurile si alcoolul.
 aspecte perinatale
- prematuritatea;
- incompatibilitatea de rh (a mamei si copilului);
- traumele asociate procesului nasterii.
 aspecte postnatale
- traumele cu conotatie organica survenite pe parcursul micii copilarii,
- infectii virale sau bacteriene cu afectare a creierului (meningite, encefalite);
- crize epileptice.
 afectarea anatomica cerebrala
- este afectata structura creierului (morfologia, organizarea);
 afectarea functionala cerebrala
- creierul nu este afectat in mod anatomic, ci este vorba doar de niste circuite neuronale deficitar
sau inadecvat conectate; acestea pot fi interemisferice (intre cele doua emisfere) sau
intraemisferice (intre parti diferite ale aceleiasi emisfere).
 semnele neurologice minore sau aprentele EEG (“indici de organicitate”)
- un astfel de creier este mai sensibil, are un grad mai mare de irascibilitate si potential conflictual.
 ipotezele biochimice a functionarii cerebrale
- functionarea cerebrala este tributara nu doar conexiunilor intra sau interemisferice, ci si modului
in care de face transmisia prin intermediul neuromediatorilor chimici;
- aici se vorbeste despre o patologie situata la nivelul fantei sinaptice, acolo unde se intalnesc
ramificatiile axionului terminal cu dendritele urmatorului neuron, ce va prelua impulsul descarcat
de primul dintre acestia;
- patologia psihiatrica inseamna – la nivelul fantei sinaptice – o cantitate prea mare sau prea mica
dintr-un anumit neurotransmitatori: dopamina, serotonina si noradrenalina;

- dopamina este repsonsabila de tot ceea ce inseamna patologie psihotica;
- serotonina este neurotransmitatorul implicat in depresii, mai ales in cele usoare si medii;
- noradrenalina este neurotransmitatorul implicat in patologia maniacala si a depresiei de
intensitate majora.
 Factorii psihologici ai diatezei:
 pierderea precoce a persoanei de atasament

 greselile educationale
- lipsa limitelor sau educatia extrem de rigida, inconsecventa, hiperprotejarea.
 stresul
 Stresul (trigger sau eveniment declansator)
Hanss Selye – “parintele stresului” – defineste stresul ca pe o reactie generala nespecifica a organismului la
actiunea externa a unor factori (agenti stresori) de natura variata (fizica, chimica, biologica si psihica).
Orice depaseste, la un moment dat, capacitatea de adaptare a individului: evenimente dramatice de tipul
separarii, pierderii persoanei dragi, a stabilitatii financiare, a slujbei, a statutului social, conflictele in familie (cu
rudele ori prietenii), bolile somatice (personale sau ale celor apropiati) – pot fi factori de stres.
Atunci cand diateza este “incarcata”, cand, din varii motive (expuse anterior), individul este mai vulnerabil sau
mai fragil, o reactie de tip nevrotic sau un episod psihotic pot face sa se decompenseze o tulburare de
personalitate.
Trebuie subliniat faptul ca semnificatia evenimentului este intotdeauna individuala. Sunt alte situatii, aflate la
polul opus, cand diateza nu este semnificativ incarcata, dar evenimentul declansator este marcant,
traumatizant, depasind limitele experientelor majoritatii.
Sarcina specialistilor este aceea de a cantari, ca evaluatori, cat anume revine endogeniei (fie ea vulnerabilitate
sau fragilitate) si cat anume exogeniei (factori din mediu), si nu de a gandi “ori-ori”.
Implicatiile sunt practice: in functie de ele vom putea orienta procesul terapeutic. Exista cazuri cand singura,
psihoterapia nu poate ajuta si trebuie intervenit farmacologic (deci, ne vom orienta pacientul si catre un medic
psihiatru). Exista si cazuri in care tulburarea se poate rezolva doar prin psihoterapie si ar fi pacat ca, in aceste
conditii, sa se recurga la medicamente. Alteori, insasi modificarea circumstantelor de viata, iesirea din situatia
problematica, poate conduce la vindecare.
Modelul diateza-stres
 F – factorii psihologici (diateza) = fragilitatea psihologica;

 V – factorii biologici (diateza) = vulnerabilitatea biologica;
 S – evenimentul declansator (stresul) = factorul stresor.
5. Nivelele psihopatologice: nevroza, psihoza, tulburarea de personalitate (psihopatia)
Exista o serie de afectiuni organice, ce pot prezenta manifestari asemanatoare celor din bolile psihice, cum ar
fi: intarzierea mintala, ADHD, dementele si tulburarile psihiatrice induse de modificari organice la nivelul
creierului (imbatranirea “normala”, infectii precum meningite, meningoencefalite, abcese, ateroscleroza
cerebrala, accidente vasculare cerebrale, tumor, traumatisme cranio-cerebrale, epilepsie, medicatie si radiatii.
De aceea, medicii vor cere, in unele cazuri, investigatii paraclinice, cum ar fi: electroencefalograma, tomografie
computerizata, rezonanta magnteica nucleara, dozari hormonale etc.
Nivelele psihopatologice sunt urmatoarele:
 nevroza;
 psihoza;
 tulburarea de personalitate (psihopatia).
6. Niveleul nevrotic de functionare
Nevrozele constituie un grup de tulburari cu etiologie psihogena, cu mecanisme psihice profunde in formarea
simptomelor, care opereaza cu materialul unui conflict intrapsihic inserat in istoria individului.
Nevrozele sunt anomalii sufletesti care vizeaza persoana intr-un anumit domeniu (profesional, familial) sau
interes personal.
Nevrozele au urmatoarele caracteristici:
 sunt tulburari functionale – nu sunt insotite de o boala cerebrala organica;

 nu sunt psihoze – pacientul nu pierde contactul cu realitatea exterioara, oricat de severa este starea sa;
 difera de tulburarile de personalitate – au un debut distinct si nu o dezvoltare continua din primii ani ai
varstei adulte.
Nevroticii sufera si isi constientizeaza respectiva suferinta, el nu este “in afara realitatii”. In general, individul
respectiv functioneaza social, profesional, personal, chiar daca nu la nivelele anterioare instalarii tulburarii.
Simptome din sfera nevrozelor:
 depresia;
 anxietatea;
 atacurile de panica;
 diferite forme de fobie.
Nevroza are o etiologie exogena, circumstantiala, esenta nevrozei sta in situatiile de conflict. Nevroza ia nastere
in urma conflictului dintre Eu si Sine.

Nevroticul pierde simtul realitatii numai partial. El nu vrea sa stie decat despre un decupaj al realitatii, acea
portiune la care se refera refularea sa personala. Nevroticul ajunge in situatia sa paradoxala de teama ca nu
cumva decupajul de lume pe care l-a refulat sa se reactiveze si sa-i indispuna. Conflictul nevrotic poate fi
developat si solutionat printr-o indelungata cura psihanalitica si niciodata spontan. Limbajul nevrotic ramane
intact (e comprehensibil). Nevroticul isi cunoaste problemele, fiind capabil sa le constientizeze si sa ceara
ajutorul. Nevrozele au intensitate mica sau medie si nu rup legaturile profesionale, familiale, sociale etc.
Spitalizarile sunt rare si de scurta durata.
7. Nivelul psihotic de functionare
Psihozele constituie dezorganizarea masiva a psihicului unei persoane, avand un caracter incomprehensibil al
manifestarilor sale.
Psihozele au urmatoarele caracteristici:
 halucinatii;
 idei delirante.
Psihoticii nu au o atitudine critica si nu isi constientizeaza suferinta, ei fiind “in afara realitatii”, poate avea o
anumita atitudine de critica numai intre episoadele de criza. Nevrozele lezeaza omul in intregime, global:
manifestarile comportamentale sunt de neinteles, gandirea este dezorganizata, afectul aplatizat etc., toate
determinand dezinsertie sociala a individului, ineficienta sa profesionala, afectarea relatiilor interpersonale,
neglijarea regulilor de igiena, a aspectelor ce tin de autoingrijire, deci, a tuturor sectoarelor vietii.
La acest nivel, psihoterapia nu este eficienta singura, iar in unele cazuri, este chiar contraindicata.
Principalele psihoze sunt:
 schizofrenia;
 tulburarea deliranta (fosta Paranoia);
 tulburarea afectiva bipolara (fosta psihoza maniaco-depresiva);
 tulburarea de transa si posesie.
Psihoza are o etiologie endogena. Psihoza ia nastere din conflictul intre eu si lumea exterioara.
Psihoticul neaga intreaga realitate, ii intoarce spatele si construieste o lume noua. Psihoticul refuza realitatea
din frica de a-si pierde lumea proprie pe care a construit-o sau ca nu cumva aceasta lume sa se prabuseasca. La
psihotic, refularea poate aparea la suprafata fara niciun fel de rezistenta, dar aceasta nu echivaleaza cu
sanatatea. Comunicarea poate fi ingreunata de anumite inhibitii, dar nu este niciodat intrerupta total, iar
modificarile sunt in special cantitative. Psihoticul nu recunoaste caracterul patologic al ideilor si perceptiilor sale,
considerandu-se perfect sanatos. Psihozele sunt grave, spitalizarea fiind de cele mai multe ori necesara si de
lunga durata.

8. Nivelul tulburarilor de personalitate
Personalitatea este organizarea dinamica, in cadrul individului, a acelor sisteme psihofizice care determina
modul sau de gandire si comportament caracteristice (G. Allport).
(Psihofizic – personalitatea nefiind nici exclusiv mentala, nici exclisiv nervoasa, intrepatrundere de biologic si
spiritual. Sisteme – un ansamblu de elemente aflate in intercatiune reciproca. Comportament si gandire – tot
ceea ce un individ poate sa faca si astfel sa se adapteze mediului sau. Caracteristic – unicitate, individualitate).
Personalitatea este definita prin efect extern si prin structura interna. Atunci cand afirmam existenta unei
structuri ne gandim la organizare. Ceea ce conteaza pentru profilul unui individ nu sunt trasaturile in sine, ci
raporturile stabilite intre ele (analogie cu figura umana).
 Personalitati normale – o chestie de echilibru si de proportii.

 Personalitati accentuate – sunt situate intre personalitatile normale si cele dizarmonice propriu zise; sunt
persoane a caror trasaturi difera in in sfera aspiratiilor si predispozitiilor, afectiv volutionala si asociativ
verbala; au note mai acute, insa structura nu este afectata.
 Personalitati dizarmonice – sunt pattern-uri pervazive si inflexibile de experienta interna si comportament.
Tulburarile de personalitate sunt pattern-uri durabile de experienta interna si comportament care deviaza
considerabil de la expectatiile culturii individului, au debutul in adolescenta sau precoce, in perioada adulta,
sunt stabile in cursul timpului si duc la detresa sau deteriorare.
Tulburarile de personalitate sunt structuri de personalitate dizarmonice (nu sunt boli). Aceste tulburari ajung
rareori la internare.
Indivizii cu tulburari de personalitate nu considera ca este ceva in neregula cu ei si dau intotdeauna vina pe
ceilalti. Ei se simt neintelesi, nevalorizati suficient, neapreciati. Ceilalti oameni vor fi considerati ca fiind
conflictuali, nonempatici, neintelegatori.
Dizarmonia de personalitate trebuie vazuta ca o prelungire, in toate ariile vietii sociale, a unei difunctionalitati
si a unui potential conflictual intre Eul dizarmonic si ceilalti din mediul inconjurator. Pacientul cu tulburare de
personalitate ii chinuie pe cei din jur, in comparatie cu nevroticul, care se chinuie pe sine insusi.
Tulburarile de personalitate au o etiologie endogena-exogena, fiind vorba despre o impletire a unor trasaturi
innascute, carora li se suprapun influente ale mediului, in special, ale celui educational.
Tulburarile de personalitate, conform DSM 5 (2013), sunt:
 tulburarea de personaliate paranoida;

 tulburarea de personaliate schizoida;
 tulburarea de personaliate schizotipala;
 tulburarea de personaliate antisociala;
 tulburarea de personaliate borderline;
 tulburarea de personaliate histrionica;
 tulburarea de personaliate narcisica;
 tulburarea de personaliate evitanta;
 tulburarea de personaliate dependenta;
 tulburarea de personaliate obsesiv-compulsiva;
 modificare de personalitate indusa de o alta conditie medicala (ex. leziune dde lob frontal);
 alte tulburari de personalitate specifice si nespecifice.
Clusterele tulburarilor de personalitate:
 cluster A – ciudat si excentric – tulb. de pers. paranoida, schizoida, schizotipala;

 cluster B – dramatic, emotional si imprevizibil - tulb. de pers. antisociala, borderline, histrionica,
narcisica;
 cluster C – anxios sau temator - tulb. de pers. evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva.
La ce sa fim atenti? Notele patognomonice pentru tulburarile de personalitate:
 un acut sentiment de nemultumire insotit intotdeauna de blamarea celorlalti, niciodata nu isi asuma
vina;
 latura volitionala – perobleme cu vointa activa sau cu cea pasiva (franele);
 afectivitatea – ce ne transmite (cam toti sunt lipsiti de empatie, unul e prea rigid, altul e prea actor, altul
prea preocupat de sine etc.);
 principalele mecanisme de aparare folosite;
 relatiile cu ceilalti – in genere, perturbate, avand acelasi pattern dificitar de relationare, indiferent ca e
vorba de familie, grup de munca, prieteni, societate etc.
9. Tulburarile de personalitate (paranoida, schizoida, schizotipala, antisociala, borderline, histrionica,

narcisica, evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva)
 Tulburarea paranoida
Tulburarea paranoida se caracterizeaza printr-o triada comportamentala ilustrata prin suspiciozitate,

neincredere si interpretativitate, care survin la dultul tanar exact ferm pe traiectoria puterii.
Cu o logica ferma, argumentativa si persuasiva, cu o maxima determinare in ceea ce intreprinde, el pare omul
acreditat succesului. Cu o prevalenta de 2,5% din populatia generala, se interneaza foarte rar.
Problemele cu care se prezinta persoana cu tulburari de personalitate se invart in jurul felului in care ceilalti l-a
tratat prost si l-a tradat. Stilul cognitiv caracteristic este o cautare neobosita a unor intelesuri ascunse, a unor
indicii pentru descoperirea adevarului, in spatele aparentelor unei situatii (benigne). Are o gandire extrem de
rigida, altii nu au cum sa-si sustina pozitia in fata lui pentru ca primesc contraargumente. Totusi, spre deosebire
de schizofrenia para, gandirea lui nu e deliranta, realitatea nefiind afectata.

Cautarea fara sfarsit il tine intr-o alerta perpetua, el nefiind capabil de relaxare. Mecanisme de aparare – clivaj
si proiectie.
Profund, in interior, pacientul paranoid se simte inferior, slab si ineficient. Grandoarea sau sentimentul de a fi
special, frecvente la acesti pacienti, pot fi uneori intelese ca o aparare compensatorie pentru sentimentele de
inferioritate. Autostima scazuta din miezul tulburarii de personalitate paranoida ii conduce pe acesti indivizi la
a dezvolta o sensibilitate ascutita fata de problemele de rang si putere.
Trasaturi caracteristice tulburarea paranoida:
 suspiciozitate exagerata fata de persoane din grupul familial sau profesional, cu privire la intentiile reale
ale acestora;
 neincredere generalizata, chiar jignitoare, fata de relatarea de date, fapte, situatii si evenimente;
 controlul fidelitatii si autenticitatii datelor, faptelor si situatiilor prezentate;
 interpretativitate;
 retinere, distantare, nonconfidentialitate, ermetizare;
 tendinta de putere, succes, valorizare;
 acest individ este permanent in garda, nu-si face prieteni cu usurinta si poate evita participarea la grup;
 are un redus simt al umorului si incapacitatea de a se bucura;
 sensibilitate mare ( cu privire la sine, nu este empatie) – se rusineaza usor si simte umilinta la fel de
repede;
 se ofenseaza foarte repede si vede ostilitati si riposte acolo unde acestea nu exista in intentie.
 Tulburarea schizoida
Tulburarea schizoida se caracterizeaza printr-un grad semnificativ de introversie, detasare de realitate,
sociofobie, nonimplicare si slaba disponibilitate de rezonanta afectiva. Conform DSM – este un pattern pervaziv
de detasare de la relatiile sociale si o gama restransa de exprimare a emotiilor in relatiile interpersonale.
Prevalenta – pana la 7% din populatia generala.
Trasaturi caracteristice tulburarea schizoida:

 intraversie marcata – la prima vedere linistiti si flegmatici, acesti oameni sunt, de fapt, reci, distanti,
inchisi, nesociabili;
 detasare de realitate – par astfel in sensul ca nu sunt intreprinzatori, implicati, angajati, fiind indiferenti
fata de propriile lor interese;
 sociofobie – individul nu este doar retras, nesociabil. Grupul si viata sociala il perturba si le va evita;
 rezonanta afectiva redusa, evenimente majore, ca pierderea cuiva drag ori a unor idealuri, nu pot
determina o manifestare afectiva corespunzatoare;
 slaba disponibilitate de a trai esecul, pierderea, frustratia, dar si satisfactia, succesul, realizarea, ca o
consecinta a redusei disponibilitati afective;
 preferinta pentru activitati solitate/desfasurate in izolare;
 conduita neconventionala sau bizara.
 Tulburarea schizotipala
Tulburarea schizotipala seamana cu tulburarea schizoida, dar este mult mai frecvent asociata in literatura cu
schizofrenia, fiind varianta soft a acesteia.
Trasaturi caracteristice tulburarea schizotipala:
 idei de relatie (credinta ca persoanele din anturajul tau au o influenta negativa asupra sa si ca fac
aprecieri defavorabile asupra calitatilor sale;
 credinte bizare sau gandire magica (superstitii, credinta in telepatie, clarviziune, al saptelea simt etc.);
 experiente perceptuale insolite inclusiv iluzii corporale;
 gandire si limbaj bizare;
 suspiocizitate sau ideatie paranoida;
 comportament sau infatisare bizara, excentrica;
 atat schizoidul cat si schizopatul traiesc frecvent la marginea societatii;
 ei apar celorlalti ca fiind ciudati, stranii sau neadaptati;
 izolarea si anhedonia lor ii pot face pe ceilalti sa le fie mila si sa-si doreasca sa se apropie, dar fiind
frecvent respinsi, vor renunta;
 mecanisme de aparare – clivaj, intre parti a Sinelui, care nu sunt integrate;
 nu exista o constiinta clara a propriei identitati – nu sunt siguri cine sunt ei si se simt condusi de ganduri,
sentimente, dorinte si nevoi incompatibile intre ele (de exemplu, intre nevoia lor de ceilalti si teama ca
ceilalti ii vor sufoca) – ca rezultat, toate relatiile sunt resimtite ca periculoase, trbuind evitate.
 Tulburarea antisociala
Tulburarea antisociala se caracterizeaza printr-un pattern pervaziv de sfidare si violare a normelor, regulilor si
obligatiilor sociale si implicit, a drepturilor celorlalte persoane. Prevalenta – 4% din populatia generala.
Trasaturi caracteristice tulburarea antisociala:
 sfidarea si violarea normelor, regulilor si obligatiilor sociale;
 conduita insensibila, aroganta si dispretuitoare;
 lipsa regretului, remuscarii sau a sentimentelor de culpa;
 disponibilitate de continua reiterare a actelor indezirabile;
 iritabilitate, impulsivitate, agresivitate la contrariere, opozitie sau incitare;
 ingnorarea expectatiilor negative si a consecintelor, uneori catastrofale, generate de conduita lor
impulsiva;
 incapacitatea de a invata din experientele negative si din sanctiunile primite;
 tendinta de a blama si injura pe altii, cu rationalizari ale comportmanetului conflictual propriu;
 incapacitatea de a mentine relatii autentice si durabile, desi le poate initia cu usurinta;
 defect al vointei inhibitorii – nu-si vor refuza nimic din ceea ce isi doresc...si si doresc foarte diverse si
mult din toate, sunt cumva insatiabili – au o permanenta cautare a stimulului;
 intoleranta si frustrare – nu admit sa se intrepuna ceva intre dorinta lor si obtinerea obiectului care sa
le-o satisfaca;
 dispretul pentru norme si o slaba internalizare a lor vor face ca ei sa comita cele mai abominabile fapte,
fara jena, remuscare ori vinovatie;
 sunt complet lipsiti de empatie.
 Tulburarea borderline
Prin anii 30 – 40, sec. 20, clinicienii au inceput sa descrie niste pacienti care nu erau suficienti de bolnavi pentru
a fi etichetati drept schizofreni, dar erau mult prea tulburati pentru tratamentul psihanalitic clasic. Ei au fost
numiti – initial – schizofreni pseudonevrotici, cu triada: pannevroza, pananxietate, pansexualitate (“pan” – total,
intreg). S-au identificat patru elemente cheie – numitori comuni ai sindromului borderline:
 mania ca efect principal sau unic;

 defecte in relatiile interpersonale;
 absenta unei identitati constiente a sinelui;
 depresie generala.
Tulburarea borderline se caracterizeaza printr-un pattern pervaziv si inflexibil de instabilitate a relatiilor

interpersonale, a imaginii Sinelui si a afectelor si de impulsivitate maracata, prezenta intr-o varietate de
contexte.
Trasaturi caracteristice tulburarea borderline:
 nu se deterioreaza ca schizofrenii, sunt stabili in instabilitatea lor (Schmideberg, 1959);

 ca mecanism de aparare – clivajul, manifestat astfel:
- expresie alternanta a unor comportamente si atitudini contradictorii, pe care pacientul le priveste cu
lipsa de preocupare si negare completa;
- o compartimentare a tuturor persoanelor din mediul pacientului in tabere de tip complet
bun/complet rau, cu oscilatii frecvente intre tabere pentru un anumit individ;
- viziuni si imagini despre sine inasusi contradictorii, coexistente, care alterneaza in dominanta lor de
la zi cu zi de la ora la ora.
 comportament suicidar, gesturi sau amenintari sau comportament automutilant recurent;
 instabilitate afectiva – reactivitate marcata a dispozitiei;
 sentimente cronice de vid;
 manie indacvata sau intensa, sau dificultate in controlul maniei;
 ideatie paranoida tranzitorie, legata de stres sau simptome disociative severe;
 impulsivitate in cel putin patru domenii cu potential de autodistrugere – cheltuieli, sex, abuz de
substanta, sofat imprudent, supraalimentare etc.
 Tulburarea histrionica
Tulburarea histrionica se caracterizeaza printr-un pattern pervaziv de emotionalitate excesiva si cautare a

atentiei. Sinonimii – personalitate isterica, personalitate psihoinfantila. Prevalenta – aproximativ 3% din

poupulatia generala. Desi trasaturile sale se apropie mai curand de stereotipul de rol feminin, se pare ca
tulburarea este relativ egal distribuita intre barbati si femei.
Trasaturi caracteristice tulburarea histrionica:
 polarizarea atentiei celorlalti – traduce o pulsiune irezistibila de a se plasa in atentia grupului;

 labilitate si versatilitate emotionala, in concordanta cu dispozitia interlocutorului/anturajului;
 comportament seducator si provocator;
 conduita erotizata – elaboreaza fantezii sexuale, independent de sentimentele de dragoste investite;
prin contrast, o mare parte au disfunctii sexuale;
 impresionabilitae, sugestibilitate, permeabilitate dispozitionala;
 catarsis afectiv facil;
 comunicare colorata, metaforica, impresionabila,
 dramatizarea continutului comunicarii – o mixtura de date, fapte si situatii plauzibile dar neverosimile;
ofera, de multe ori, o paralela romantata a veridicului (sora inconstienta a minciunii);
 egocentric, lipsit de consideratie pentru ceilalti, parand sa se gandeasca numai la propriile interese;
 frivol, superficial, nechibzuit, cel care pretinde tot timpul si poate recurge la masuri extreme pentru a-i
forta pe ceilalti sa-i indeplineasca dorintele;
 santajul emotional, scenele de furie si tentativele demonstrative de suicid fac parte din arsenalul
disponibil;
 o capacitate de autoamagire iesita din comun.
 Tulburarea narcisica
Aceasta tulburare consta intr-un sentiment exagerat al importantei propriei persoane si in convingerea
fantezista nerealista asupra calitatilor sale, pe care le considera unice sau exceptionale. Un pattern pervaziv de
grandoare in comportament si imaginatie, nevoie de admiratie si lipsa de empatie. Prevalenta – 1% din populatia
generala.
Trasaturi caracteristice tulburarea narcisica:
 autoevaluare exagerata, nerealista, fantezista;
 idealizarea propriei persoane – considera ca face o concesie colaborand cu ceilalti, desi are grija sa-i
selecteze pe cei cu statut socio-economic superior;
 invocarea explicita si implicita prin conduita a calitatilor sale exceptionale si a importantei sale;
 expectatii disproportionale ca aceste insusiri exagerate sa fie recunoscute;
 conduita distanta, aroganta, emfatica;
 nonreceptivitate si insensibilitate la opinii diferite, sfaturi sau indemnuri;
 disponibilitati empatice reduse, superficiale si inautentice, ceea ce-i face insensibili la problemele altora,
suferintele, doleantele si aspiratiile lor;
 aviditate pentru titluri, demnitati, situatii, onoruri, ranguri;
 sinele grandios patologic pare a fi un mecanism de aparare impotriva investirii celorlalti si in mod special
impotriva dependentei de ceilalti.
Narcisicul neatent Narcisicul hipervigilent
Nu este constient de reactiile celorlalti. Foarte sensibil la reactiile celorlalti.

Arogant si agresiv. Inhibat, timid, chiar retras in sine.
Egocentric. Directionarea atentiei mai mult catre altii decat
Simte nevoia de a fi in centrul atentiei. catre sine.
Are un emitator dar nu si un receptor. Evitarea de a fi in centrul atentiei:
Aparent insensibil la ranirea sentimentelor de catre Asculta cu atentie vanand dovezi de critica sau
ceilalti. desconsiderare.
Are sentimente usor de ranit.
 Tulburarea evitanta
Tulburarea evitanta se caracterizeaza printr-un pattern pervasiv de inhibitie sociala, sentimente de insufivienta
si hipersensibilitate la evaluare negativa, incepand precoce in perioada adulta si prezent intr-o varietate de
contexte.
Trasaturi caracteristice tulburarea evitanta:
 evita activitatile profesionale care implica un contact interpersonal semnificativ, din cauza fricii de critica,
dezaprobare sau rejectie;
 nu doreste sa se asocieze cu alti oameni decat daca este sigur ca e apreciat;
 manifesta retinere in relatiile intime din cauza fricii de a ne se face de ras ori de a nu fi ridiculizat;
 este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat in situatii sociale;
 este inhibat in situatii interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare;
 se vede pe sine ca inapot social, inatractiv personal ori inferior altora;
 refuza sa-si asume riscuri personale sau sa se angajeze in orice activitati noi din cauza faptului ca acestea
l-ar putea pune in dificultate.
 Tulburarea dependenta
Tulburarea dependenta se caracterizeaza printr-o necesitate excesiva si pervaziva de a fi tutelat, care duce la un
comportament submisiv si adeziv si la frica de separare, si care incepe precoce in perioada adulta si este prezent
intr-o varietate de contexte.
Trasaturi caracteristice tulburarea dependenta:
 are dificultati in a lua decizii comune fara o cantitate excesiva de sfaturi si reasigurari din partea altora;
 necesita ca altii sa-si asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vietii lui;
 are dificultati in a-si exprima dezacordul fata de altii din cauza fricii de a nu pierde suportul sau
aprobarea;
 are dificultati in a initia proiecte ori a face ceva singur (din cauza lipsei de incredere in judecata sau
capacitatile sale, mai curand decat din cauza lipsei de motivatie sau de energie);
 merge foarte departe in a obtine solicitudine si suport de la altii, pana la punctul de a se oferi voluntar
sa faca lucruri care sunt neplacute;
 se simte incomodat sau lipsit de ajutor cand ramane singur din cauza fricii exagerate de a nu fi in stare
sa aiba grija de sine;
 cauta urgent alta relatie drept sursa de solicitudine si suport cand o relatie stransa se termina.
 Tulburarea obsesiv-compulsiva
Tulburarea obsesiv-compulsiva se caracterizeaza printr-un pattern comportamental de ordine, rigoare,
meticulozitate, perseverenta si perfectionism, care se instituie in adolescenta si insoteste persoana in cauza pe
tot parcursul existentei. La o persoana normala, trasaturile obsesionale o fac sa fie precisa, riguroasa, punctuala
si de incredere – fixeaza standarde inalte si face tot ce poate pentru a le atinge; respecta normele. In tulburarea
obsesiv-compulsiva, aceste caracteristici duse la extreme, vor face ca individul sa nu se poata adapta la situatii
noi. Persoana este rigida in parerile ei si inflexibila in modul de abordare a problemelor. Schimbarea o
nelinisteste si prefera o rutina sigura, fara risc, pe care o cunoaste.
Trasaturi caracteristice tulburarea obsesiv-compulsiva:
 este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri in asa masura incat obiectivul major
al activitatii este pierdut;
 perfectionismul sau interfereaza cu indeplinirea sarcinilor (nu este capabil sa realizeze un proiect
deoarece nu sunt satisfacute standardele sale extrem de stricte);
 este excesiv de devotat muncii si productivitatii, mergand pana la excluderea ectivitatilor recreative si
amicitiilor (fapt nejustificat de o necesitate economica evidenta);
 este hiperconstiincios, scrupulos si inflexibil in probleme de moralitate, etica sau valori;
 este incapabil sa se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar cand acestea nu au o valoare
sentimentala;
 refuza sa delege sarcini sau sa lucreze cu altii in afara de cazul in care acestia se supun exact modului lor
de a face lucrurile;
 adopta un stil de viata avar de a cheltui, atat fata de sine, cat si fata de altii, banii fiind vazuti drept ceva
ce trebuie strans pentru urmatoarele catastrofe;
 prezinta rigiditate si obstinatie.
10. Tulburarile perceptiei
Perceptiile sunt procese psihice senzoriale elementare, care se disting prin sintetism, unitate si integritate, ele
redand realitatea obiectuala prin imagini in ansamblu. Perceptiile sunt multimodale, integrand informatiile
ajunse la nivel central prin intermediul mai multor modalitati senzoriale (analizatori sau simturi). Atat senzatiile,
cat si perceptiile reflecta in mod nemijlocit lumea materiala, in prezenta obiectului, si nu in absenta lui.
Din punct de vedere ontogenetic, despre perceptii vorbim de-abia din luna a 3-a de viata, pana atunci bebelusul
exprimand doar senzatii. Perceptia este prima treapta a cunoasterii, care ofera concretul lumii materiale. Totusi,
fiecare dintre noi percepe lumea usor diferit de toti ceilalti.
Substratul perceptiei este unul neurofiziologic, reprezentat de activitatea analizatorilor (vizual, auditiv, olfactiv,
gustativ, tactil). Este un substrat alcatuit din trei elemente:
 receptorul specializat;
 caile de transmisie;
 centrii nervosi corticali si subcorticali.
De perturbarile substratului neurofiziologic se ocupa medicina. Din punc de vedere psihopatologic, integritatea
analizatorilor sunt o conditie pentru o functionare optima a procesului perceptiv.
Pentru a produce o senzatie, stimulul trebuie sa aiba o anumita intensitate, denumita “prag”. Intre sensibilitate
si valoarea pragului este, deci, o relatie invers proportionala. Ca cat creste mai mult pragul, cu atat sensibilitatea
individului va fi mai mica.
Tulburarile perceptiei pot fi:
 cantitative (hipoesteziile si hiperesteziile);

 calitative (iluziile, halucinatiile, agnoziile).
11. Tulburarile cantitative ale perceptiei: hipoesteziile, hiperesteziile
Tulburarile cantitative ale perceptiei se impart in:
 hipoestezii – “hipo” – mai putin decat...(normalul);

 hiperestezii – “hiper” – mai mult decat ...(normalul).
“estezia” – limba greaca = sensibilitate.
 Hipoestezia
Hipoestezia este scaderea capacitatii de perceptie, prin cresterea pragurilor senzoriale.
Hipoestezia se intalneste in: tulburarile constiintei, stari reactive, depresie, isterie, schizofrenie, borderline.
 Hipersestezia
Hiperestezia este cresterea capacitatii de persceptie prin scaderea prggurilor senzoriale. Este resimtita de
subiect ca o crestere neplacuta a intensitatii senzatiilor, senzatiile fiind amplificate si devenind chiar deranjante.
Hiperestezia se intalneste in: surmenaj (lumina “prea puternica”, zgomote “prea intense”, boala Basedow,
debutul unei boli interne sau a unor tulburari psihice)

12. Tulburarile calitative ale perceptiei: iluziile, halucinatiile, agnoziile
Tulburarile calitative ale perceptiei sunt: iluziile, halucinatiile si agnoziile.
 Iluziile
Iluziile sunt perceptii false. Ele au obiect, dar acesta este perceput deformat. Iluziile pot fi fiziologice si
patologice.
 Iluziile fiziologice – sunt iluzii pe care oamenii normali le pot avea, in mod curent; ele pot fi generate de:
- factori interni (oboseala, emotivitate);

- factori externi (distanta, obstacole, luminozitate).
 Iluziile patologice – acestei categorii de iluzii ii lipseste atitudinea critica, perceptiile fiind considerate ca
adevarate de catre pacient; in multe cazuri ele sunt insotite de interpretativitate deliranta. Iluziile patologice
sunt: exteroceptive, interoceptive, proprioceptive.
 Iluziile patologice exteroceptive
 iluziile vizuale – sunt cele mai frecvente

- pareidoliile – animarea unor perceptii simple (desene in tesaturi, in covoare ect); apar in
schizofrenie, delirum tremens, stari confuzionale;
- metamorfopsiile – transformare: macropsie – obiectele apar mai mari; micropsie – obiectele
apar mai mici; dismegalopsie – obiectele apar mai alungite, largite, rasucite;
 iluziile auditive – sunt pe locul 2 ca frecventa; sunetele si zgomotele percepute sunt mai puternice
sau mai discrete, mai clare sau mai estompate decat in realitate;
 iluziile gustative si olfactive – se numesc parosmii si constau in perceptia eronata a

gustului/mirosului diferitor substante;
 iluziile de persoana
- falsele recunoasteri (fenomenele “deja vu”, “deja connu”) - deja vazut, deja cunoscut –
identificare gresita a persoanei (nu este confuzia de persoana pe care o fac normalii); apar in stari
maniacale, confuzionale, sindromul Korsakov, sindroame dementiale;
- falsele nerecunoasteri (fenomenele “jamais vu”, “jamais connu”) - niciodata vazut, niciodata
cunoscut) - se refera nu doar la persoane, ci si la situatii; apar in stari de derealizare sau
depersonalizare, in patologia lobului temporal
- iluzia sosiilor – descoperita de Capgras; pacientul este convins ca cineva din anturajul lui apropiat
a fost inlocuit cu o sosie; apare fe fond delirant-persecutoriu;
- iluzia Fregoli – pacientul este convins ca este urmarit de o persoana care ia chipuri diverse; apare
fe fond delirant-persecutoriu;
 Iluziile patologice interoceptive (viscerale, provenind de la organele interne)
 iluziile viscerale – perceperea eronata a functionarii unor aparate si sisteme;

 iluziile de modificare a schemei corporale – perceptia denaturata a formei, marimii, greutatii,
pozitiei corpului; se intalnesc in schizofrenie, intoxicatii cu mescalina sau LSD, patologia obsesiv-
compulsiva.
 Iluziile patologice proprioceptive (de la muschi si articulatii) – sunt greu de distins de halucinatiile
proprioceptive; pleaca de la un stimul real.
Iluziile pot fi intalnite la oameni normali (favorizate de situatii externe/interne), boli febrile, boli infecto-
contagioase sau toxice, bolnavi cu stari confuzionale, nevrotici (mai ales obsesivo-fobici sau isterici), psihotici
(mai ales in perioada de debut a schizofreniei), in stari delirante si depresive.
 Halucinatiile
Halucinatiile, definite de H. Ey ca perceptii fara obiect de perceput. In functie cu particularitatile pe care le

prezinta, distingem: halucinatii functionale, pseudohalucinatii, halucinatii psihosenzoriale, halucinozele,
halucinoidele.
 Halucinatiile functionale (concomitente) – exista doar atat timp cat persista excitantul real (de ex.:
zgomotul apie care curge insostit de voci injurioase).
 Pseudohalucinatiile (halucinatiile psihologice) – se diferentiaza de primele prin aceea ca subiectul

relateaza ca lucrurile se petrec “in cap”, “in minte” (auditive, vizuale, tactile, viscerale, motorii sau
kinestezice)
 pseudohalucinatiile vizuale – apar in spatiul subiectiv, “pacientii vad cu ochii mintii”;

 pseudohalucinatiile auditive – apar sub forma de “voci interioare”;
 pseudohalucinatiile tactile – apar ca senzatii penibile (curent electric, iradiere);
 pseudohalucinatiile viscerale – convingerea subiectilor ca sunt posedati de animale, spirite;
 pseudohalucinatiile motorii sau kinestezice – bolnavul percepe executarea unor miscari “impuse”.
 Halucinozele - sunt halucinatii a caror semnificatie patologice este recunoscuta de bolnav, acesta avand
o atitudine critica fata de ele.

 Halucinoidele – sunt imagini situate intre reprezentari vii si halucinatii vagi, care nu reusesc sa convinga
pe deplin pacientul de existenta lor; halucinoidele sunt fenomene psihopatologice cu aspect halucinator.
 Halucinatiile psihosenzoriale (propriu-zise, adevarate) – sunt perceptii false, aparute in campul

exteroceptiv, in absenta stimulilor si in a caror existenta bolnavul crede cu tarie
 halucinatiile psihosenzoriale exteroceptive

- auditive – pacientul aude voci, sunete, zgomote, care vin din campul auditiv perceptiv sau
extracamp (“aud voci din America”); halucinatiile auditive sunt elementare, comune sau
complexe; apar in afectiuni ORL, afectari ale lobului temporal, schizofrenie, tulburare deliranta,
deliruri toxice si infectioase, stari confuzionale, depresii majore;
- vizuale – sunt perceptii vizuale ale unor obiecte, fiinte, evenimente care nu exista in acel moment
in realitatea subiectului; pot fi in campul vizual obisnuit sau extracampin; halucinatiile vizuale
sunt elementare, comune sau scenice; apar in stari de surmenaj intens, oftalmologice, afectiuni
neurologice, sindroame confuzionale toxice, delir alcoolic acut, schizofrenie;
- gustative si olfactive –apar in crize epileptice, confuzii, stari delirante persecutorii;
- tactile (haptice) - constau in zenzatii de atingere a suprafetei cutanate, intepatura, curent
electric, ciupituri etc; apar in intoxicatii cu cocaina, alcoomanie.
 halucinatiile psihosenzoriale interoceptive (visceroceptive) – se manifesta prin impresii false cu

privire la organele interne – schimbarea locului anumitor organe, transpozitia, lipsa unor organe,
disparitia sau atrofierea lor, transformarea organismului propriu in animal; apar in schizofrenie, la
femeile tinere cu simptomatologie polimorfa isteriforma.
 halucinatiile psihosenzoriale proprioceptive – descriu impresii de miscare a unor segmente ale

corpului, sau a corpului in intregime.
Caracteristicile halucinatiilor sunt:
 caracter de senzorialitate (mimand o perceptie exacta);

 convingerea bolnavului in existenta lor;
 caracterul de obiectualitate (se refera la un obiect din afara);
 complexitate variabila;
 claritate variabila;
 continuitate/intermitenta;
 congruenta/incongruenta cu starea afectiva;
 rezonanta afectiva;
 determina comportamentul halucinator (comportare conforma cu halucinatiile).
 Agnoziile

Agnoziile desemneaza tulburarea functiilor intelectuale de recunoastere a celor vazute, auzite, pipaite etc.,
cauzata de un defect de integrare la nivel central.
 agnozia vizuala (cecitatea psihica/orbire psihica) – semnificatia obiectelor nu este recunoscuta, desi
vederea este intacta, constiinta este clara
- prosopagnozia – agnozia obiectelor animate, a fizionomiei lor;
- agnozia culorilor – incapacitatea de a clasifica si numi culorile;
- agnozia simbolurilor grafice – cecitate verbala: alexia (nu poate citi), agrafia (nu poate scrie),
dislexia, alexia cifrelor;
- agnozia spatiala – nu pot fi apreciate distantele, localizate obiectele sau comparate marimile si
formele.
 agnozia auditiva (surditate psihica)

- surditatea verbala - nu pot fi identificate cuvintele;
- amuzia – nu se pot identifica melodii.
 agnozia tactila
- amorfognozia – pacientul nu recunoaste structura obiectelor;
- astereognozia - pacientul nu recunoaste forma obiectelor.
 agnozia schemei corporale

- asomatognozia – pacientul ignora un segment din corp;
- hemisomatognozia - pacientul neaga jumatate din corp.
13. Tulburarile atentiei (disprosexiile)
Atentia este orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca
efect reflectarea lor mai clara si mai cuprinzatoare, precum si cresterea eficientei acestei activitati.
Atentia poate fi:
 voluntara – fara participarea efortului voluntar;

 involuntara – presupune mobilizarea unui efort de vointa.
Calitatile atentiei sunt: stabilitatea (concentrarea), volumul (cantitatea de obiecte sau fenomene),
flexibilitatea (deplasarea de la un obiect la altul), distributia (concentrarea asupra mai multor activitati).
Atentia depinde de interactiunea dintre patru caracteristici: volumul, selectivitatea, sustinerea pe perioada
desfasurarii activitatii, controlul executiei.
Aspecte ontogenetice:
 primul an de viata – atentie involuntara;

 prima copilarie (1-3 ani) – atentie involuntara, puternic stimulata de spectacolul general al lumii, copilul
este usor atras de orice schimbare a ambiantei; distractibilitatea este caracteristica atentiei;
 prescolaritatea – se manifesta atentia voluntara, chiar daca forma spontana este dominanta; apar
modificari la nivelul caracterial al atentiei (cresterea volumului, cresterea capacitatii de concentrare, o
mai mare mobilitate);
 scolaritatea – copilul isi mobilizeaza voluntar atentia, pe perioade tot mai mari.
Tulburarile atentiei se numesc disprosexii si pot fi clasificate in doua categorii:
 cantitative (hipoprosexii, hiperprosexii);

 calitative (paraprosexii).
14. Tulburarile cantitative ale atentiei: hipoprosexiile, hiperprosexiile
Tulburarile cantitative ale atentiei sunt: hipoproxiile si hiperproxiile.
 Hipoproxiile
“hipo” – o scadere a starii de vigilare, deci, o neatentie de anumite grade, mergand, in stari confuzionale sau
coma pana la aprosexie (lipsa atentiei).
In afara patologiei, hipoprosexiileacterizeaza si starile de surmenaj si oboseala. In patologie, hipoprosexia se

intalneste ca simptom in tulburari cognitive (deteriorari organice, demente, intarzieri mintale, delirium),
anxietate, schizofrenie, infectii si intoxicatii.
De altfel, intreaga patologie psihiatrica este insotita de un anume grad de hipoprosexie.
 Hiperprosexiile
“hiper” – o crestere globala a concentrarii atentiei.
In psihopatologie, hipoprosexiile in majoritatea cazurilor se manifesta selectiv, cu predilectie intr-un anumit

sector al vietii psihice sau sub un anumit continut ideativ:
 in depresie – hipoprosexiile pe ideile de rutina, culpabilitate, lipsa de valoare a propriului eu;

 in tulburarile obsesionale – este orientata pe obiectul obsesiei;
 in tulburarea hipocondriaca – este focalizata pe starea de sanatate a organismului etc.;
 in starile (hipo) maniacale – imbraca un aspect mai general, reflectandu-se in intregul comportament;
 la melancolici – este indreptata in special asupra ideilor depresive de culpabilitate, ruina etc.;
 bolnavii fobici si obsesionali – au cel mai inalt grad de hipoprosexie.
In situatii normale, in absenta oricarei patologii, starile de excitatie induse de consumul de cofeina, de exemplu,
pot genera hipoprosexie.

15. Tulburarile calitative ale atentiei: paraprosexiile
“para” – pe langa.
Paraprosexiile reprezinta disocierea dintre atentia spontana si cea voluntara.
In patologie, intalnim paraprosexii in:
 starile maniacale – apare o hiperprosexie involuntara (orice stimul din ambianta poate atrage atentia),
insotita de scaderea capacitaii de concentrare, deci, atentia va “fugi” de la un aspect la altul al ambiantei;
 starile fobice – intalnim aceeasi disociere intre hiperprosexia involuntara “trezita” de obiectul fobiei, si
celelalte aspecte ale ambiantei, care sunt ingnorate;
 tulburarea deliranta – paranoiacul este “centrat” pe cele mai mici detalii care servesc delirului sau,
ignorand alte aspecte.
In cadrul evaluarii neuropsihologice a atentiei, vom aplica probe simple pentru a surprinde: nivelul general de
vigilenta, capacitatea de concentrare a atentiei, distributivitatea atentiei.
16. Tulburarile memoriei (dismneziile)
Realizarea procesului mnezic presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
 engramarea sau fixarea;

 pastrarea sau conservarea;
 reactualizarea sub forma recunoasterii (in prezenta obiectului) sau a reproducerii (in absenta acestuia).
 primul an de viata – memoria are un caracter involuntar; se conserva experienta concret-senzoriala:

gusturi, mirosuri, suntete etc.;
 anteprescolarii – dezvoltarea limbajului face posibila retinerea, pentru o perioada mai lunga a acelor
continuturi care se repeta destul de mult, sunt concrete si legate de dorintele lor; incepe sa se dezvolte
memoria voluntara;
 etapa micii scolaritati – creste memoria voluntara.
Uitarea este un proces normal in viata individului. Nu ne referim aici la procesul refularii, descris de Freud si
care se refera la “impingerea” in inconstient a unor continuturi neplacute, ci la uitarea unor date, fapte,
evenimente neincarcate afectiv.
Tulburarile proceselor mnezice se numesc dismnezii si pot fi clasificate in:
 cantitative (hipomnezii si hipermnezii);

 calitative (paramnezii).

17. Tulburarile cantitative ale memoriei: hipomneziile, hipermneziile
Tulburarile cantitative ale memoriei sunt: hipomneziile si hipermneziile.
 Hipomneziile
“hipo” – o scadere semnificativa, de diferite grade, a fortei mnezice.
Hipomnezia este frecvent intalnita in viata cotidiana in conditii de oboseala, surmenaj, stari nevrotice, din cauza
unui deficit de atentie. In psihopatologie se intalneste in stari de insuficienta a functiilor cognitive (oligofrenii)
sau in stari de involutie (demente).
Amneziile in sens strict semnifica pierderea totala a capacitatii mnezice, prabusirea fortei mnezice. Dupa K.
Schneider, termenul de amnezie este indecvat, intrucat anularea totala a urmelor de memorie nu exista decat
in imaginatia romancierilor. Totusi, acest termen continua sa fie folosit, avand, insa, nu sensul de lipsa completa
a memoriei, ci acela de perturbare a functiei mnezice, de hipomnezie.
Clasificarea hipomneziilor:
 de fixare (anterograde) – se refera la evenimentele traite dupa debutul bolii si survin, mai ales, ca o
consecinta a scaderii capacitatii de fixare a imaginilor si evenimentelor noi; insul nu poate reda un
eveniment trait recent, in timp ce amintirile fixate anterior raman relativ bine conservate si pot fi inca
redate;
 de evocare (retrograde) – sunt acelea in care tulburarea memoriei se intinde progresiv spre trecut, in
sens retrograd, dinaintea debutului bolii pana in copilarie;
 mixte (anterograde – retrograde) – este vorba despre o hipomnezie/amnezie mixta, atat de fixare, cat
si de evocare. Este cea mai grava forma de amnezie, intalnita, mai ales, in sindromul demential.
 Hipermneziile
“hiper” – o crestere a fortei mnezice
Hipermneziile sunt tulburari cantitative ale functiei mnezice, caracterizate prin exagerarea evocarilor, care apar
multiple, tumultoase si, mai ales, involuntare.
Desi sunt prezente si la normali, in psihopatologie sunt frecvent intalnite in psihopatia paranoiaca sau psihoza
paranoiaca.
18. Tulburari calitative ale memoriei: paramneziile
“para” – pe langa.

Paramneziile (dismneziile calitative) sunt amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea, fie sub
aspectul desfasurarii lor cronologice, fie sub aspectul lipsei de legatura cu realitatea obiectia traita in prezent
sau in trecut de catre bolnav.
O prima clasificare a paramneziilor este:
 pseudomneziile (tulburarile sintezei mnezice imediate) – se numesc iluzii de memorie:

- criptomnezia – nerecunoasterea, ca fiind strain, a unui material literar, artistic, muzical sau
stiintific; o situatie inversa este instrainarea amintirilor – bolnavul considera ca evenimentele
traite sunt doar citite, auzite sau vazute (in schizofrenie, deliruri sistematizate si unele demente);
- falsa identificare – consta in a recunoaste ceea ce, de fapt, bolnavul nu cunoaste; opusul sau este
iluzia de nerecunoastere – bolnavul nu recunoaste ceea ce, de fapt, cunoaste (iluzia sosiilor) 8in
stari de surmenaj, stari maniacale, de obnulare a constiintei, schizofrenii, sindrom Korsakov);
- paramneziile de reduplicare (Pick) – caracterizate prin dedublarea perpetua a obiectelor si
situatiilor traite.
 allomneziile (tulburari ale rememorarii trecutului) – sunt falsificari mnezice retrospective sau
reproduceri ale unor evenimente reale din trecut, pe care bolnavul le situeaza in mod fals in prezent:
- pseudoreminiscentele – reproducerea unor evenimente reale din trecutul pacientului, pe care
acesta le traieste ca evenimente prezente;
- confabulatiile (Pick) sau halucinatiile de memorie – imposibilitatea de a distinge intre planul real
si cel imaginar;
- ecmnezia – bolnavul confunda trecutul cu prezentul;
- anecforia – consta in posibilitatea reproducerii unor amintiri, pe care pacientul le credea uitate,
daca i se sugereaza unele elemente.
A alta clasificare a tulburariloe mnezice tine cont de etiologia lor:
 tulburari organice de memorie – atunci cand exista modificari structural-functionale la nivelul creierului
care determina deficitul amnezic;
 tulburari psihogene/afectogene de memorie – atunci cand fara existenta unei leziuni la nivel cerebral,
functionarea respectivului proces este alterata, fatcorul ce o determina fiind unul psihologic:
19. Tulburarile gandirii
Gandirea este cea mai organizata dintre functiile psihice, cu ajutorul careia se face trecerea la un nivel calitativ
superior al cunoasterii. Ca refelectare directa a gandirii, conduita umana se desfasoara rational si anticipativ,
orice actiune fiind precedata de executia ei mentala, de secventializarea etapelor si aprecierea urmarilor
desfasurarii ei.
Gandirea poate fi inteleasa ca un sistem de continuturi (notiunile) si operatii ce se aplica acestor constinuturi.
Operatiile gandirii sunt: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, concretizarea, generalizarea.
 primul an de viata – neexistand limbaj, investigarea gandirii este dificil de realizat; apar conduite
senzorio-motorii inteligente;
 anteprescolar – se trece de la inteligenta senzorio-motorie la inteligenta care foloseste instrumente
mintale ca inlocuitori ai obiectelor; da la dobandirea limbajului pana la 4 ani, vorbim de o inteligenta
preconceptuala;
 prescolarul – incepe sa foloseasca analiza, sinteza, generalizarea si abstractizarea;
 scolarul – activitatea cognitiva descopera relatii, se trece de la constructia mintala nemijlocita (opereaza
cu imagini si reprezentari) la cea mijlocita (opereaza cu notiuni);
 11 – 12 ani – conform teoriei lui Piaget gandirea trece la stadiul operatiilor formale.
Tulburarile gandirii pot fi clasificate in trei categorii:
 tulburari cantitative – de ritm si coerenta;

 tulburari calitative – vizeaza continutul gandirii si nu forma in care acesta se exteriorizeaza;
 tulburari operationale – stationare si progresive.
20. Tulburarile cantitative ale gandirii: de ritm si coerenta
Tulburari cantitative ale gandirii sunt: de ritm si coerenta
 Tulburarile de ritm
 accelerarea ritmului ideativ – poate ajunge la ceea ce se numeste fuga de idei; asociatiile se fac la
intamplare, pacientii vorbesc mult cu voce tare; apare in manie, excitatie psiho-motorie, schizofrenie,
ebrietate, nevroze, oboseala, surmenaj.
- mentismul – o forma a accelerarii ritmului ideativ – depanarea rapida a ideilor, existenta
atitudinii critice, tulburarea devine parazitara si jenanta, se face un efort de stapanire a
gandurilor dar nu se reuseste, apare in stari de tensiune nervoasa, oboseala, consum de cafea,
alcool, tutun, psihotrope, in schizofrenie;
 incetinirea ritmului ideativ – exprimare lenta, raspunsuri intarziate, latenta crescuta, intrebarile trebuie
repetate, uneori exista incoerenta.
- baraj ideativ – intreruperile, pauzele nejustificate;
- fadingul mintal - oprirea fluxului ideativ (apare in schizofrenie);
- saracia ideativa – scaderea productivitatii ideilor (apare in surmenaj, tulburari ale starii de
constienta, depresie, schizofrenie);
- anideatia – disparitia fluxului ideativ (exista in idiotie, dementa, epilepsie, coma)
 Tulburarile de coerenta
 incoerenta gandirii – presupune pierderea legaturilor dintre idei, astfel incat se pierde logica; ideile se
exprima verbal, dar fara continut; uneori incoerenta ia aspect de verbigeratie (a trancani, a sopovai) –
apare in schizofrenie, demente, tulburari ale constiintei.
21. Tulburarile calitative ale gandirii: ideile dominante, prevalente, obsesionale, delirante
Tulburarile calitative ale gandirii sunt: ideile dominante, ideile prevalente, ideile obsesionale, ideile delirante.
 Ideea dominanta
Ideea dominanta nu se inscrie neaparat in sfera patologicului, fiecare dintrea noi are o serie de dominante
psihice, in functie de preocuparile noastre (pregatirea pentru examen, vizionarea unui film).
 Ideea prevalenta
Ideea prevalenta are o “dominanta hipertrofica”, care face placere (indragostirea).
 Ideea obsesiva/obsedanta
Ideea obsesiva invalideaza constiinta individului, desi el este in dezacord cu ea, pacientul se simte “asediat” de
ele, lupta pentru a le inlatura, dar nu reuseste (idei legate de igiena, preocupari sexuale) (apar in tulburari
obsesiv-comportamentale, depresii, debutul schizofreniei).
Clinic, obsesia imbraca mai multe forme:

 ideile obsesive;
 indoielile obsesive – “Oare am inchis gazele? Am incuiat usa?”, pacientul are dubii asupra actiunilor
lui;
 amintirile si reprezentarile obsesive – perseverarea penibila a unor evenimente prin rememorare, e
vorba de amintiri neplacute, jenante, dificile;
 obsesiile impulsive – sunt acte particulare, lipsite de ratiune, inacceptabile, ridicule, pacientul
constientizand faptul ca manifestarea lor libera ar avea consecinte negative (impulsiunea de a palmui
trecatorii);
 obsesiile fobice – teama nejustificata de anumite lucruri, evenimente, situatii etc.:
- agorafobia – frica de spatii deschise, de a traversa strada;

- hipsofobia – frica de locuri inalte;
- claustrofobia – frica de locuri inchise;
- aichmofobia – frica de obiecte ascutite;
- oxifobia – frica de ace;
- hidrofobia – frica de apa, de a calatori cu vaporul;

- antropofobia – frica de multimi, de aglomeratie;
- monofobia – frica de singuratate;
- ereutofobia – frica de a nu rosi in public;
- nosofobia – frica de boli (sifilofobie, cancerofobie, rabiofobie),
- misofobia – frica de murdarie;
- tanatofobia – frica de moarte;
- tafenofobia – frica de a nu fi ingropat de viu;
- sitiofobia – frica de a manca;
- zoofobia – frica de animale;
- fobofobia – teama de a nu reveni vechile fobii.
 Ideea deliranta
Ideea deliranta reprezinta pasul ultim in patologia gandirii, care determina transformarea ei calitativa si
semnifica detasarea pe tarmul normalitatii; reprezinta un simptom de gradul 1 pentru schizofrenie, impreuna
cu halucinatiile. Delirul este o tulburare a luciditatii constiintei. Exista doua tipuri de delir: sistematizat si
nesistematizat.
Ideea deliranta are urmatoarele caracteristici: este neconforma cu realitatea, este impenetrabila la
contraargumentare, este incompatibila cu existenta atitudinii critice, este exprimata limpede.
 ideile delirante expansive (macromaniace) - apar pe fond afectiv expansiv, euforic
- de grandoare (maretie si bogatie) – sunt legate de ideea recunosterii de catre ceilalti a anumitor
calitati legate de forta, putere, talent, inteligenta, frumusete, bogatie (apar in paranoia);
- de inventie – pacientii pun la cale planuri, proiecteaza dispositive, aparate pe care le considera de
interes major, cautand recunoastrea paternitatii “inventiilor”;
- de reforma – concept planuri filantropice, imagineaza scenario menite a adduce “pacea universal”,
inventeaza sisteme filosofice sau politice;
- de filiatie – pacientii se considera descendenti ai unor familii notorii;
- eurotomanice – convingerea de a fi iubit de o persoana cu nivel socio-cultural superior (delir erotic);
- mistice, religioase – sunt diferite de misticism si credinta; pacientul se crede un fel de Mesia,
purtatorul unei misiuni spirituale, religioase, al unui mesaj transcendental.
 ideile delirante depresive (micromaniace)
- de persecutie – pacientii sunt convinsi ca sunt observati, urmariti, ca se comploteaza impotriva lor,
ca li se doreste moartea;
- de revendicare – convingerea de a fi victim unei nedreptati, existand un perpetuu sentiment de
frustrare;

- de gelozie (de infidelitate) – pacientul suspecteaza gesturile, mimica, intonatia, atitudinea,
dispozitia afectiva a partenerului drept probe de adulter sau comunicare cu o terta persoana;
- de relatie – convingerea ca persoanele din jur exercita asupra propriei personae o forta negativa;
- de autoacuzare si vinovatie – acuzele sunt autoadresate, au un character progresiv, putand
conduce chiar la suicid;
- de ruina – convingerea falsa de a fi sarac sau ca in viitor va fi deposedat de toate bunurile;
- hipocondriace – pacientii cred ca au o boala grea, incurabila, cu sfarsit letal (apare pe fondul unei
stari depresiv-anxioase);
- de transformare si posesiune – idei delirante legate de transformarea corporala; o metamorfoza
fizica;
- de negatie – pacientul nu recunoaste realitati evidente, isi neaga realitatea functiilor vitale.
 ideile delirante mixte – pot fi intalnite atat pe fond expansiv cat si pe fond depresiv
- de interpretare – reflecta o tendinta excesiv analitica, pacientii supun tot ceea ce percep
rationamentului inductiv, intuitiei si imaginatiei (“te-ai imbracat in verde ca sa-mi atragi mie
atentia”);
- de influenta – convingerea ca se afla sub influenta unor forte xenopatice, straine personalitatii sale,
care ii influenteaza gandurile, sentimentele, actele (divol, descantece, hipnoza, radiatii etc);
- metafizice – convingerea ca elucideaza originea vietii, lumea, sufletul, reincarnarea 8aici nu ne
referim la filosofi, oameni de cultura, intemeietori de sisteme de gandire).
22. Tulburarile operationale ale gandirii: stationare, progresive
Gandirea nu are doar un continut si o forma in care se exteriorizeaza, ci si un sistem de operatii aplicabile
continuturilor. Gandirea trebuie sa fie capabila de o combinatorica variata, de a crea prin combinare lucruri noi,
de a rezolva probleme si, astfel, a servi adaptarii.
A fi, uneori, mai ineficienti in rezolvarea sarcinilor pe care le avem, a nu gasi intotdeauna solutii problemelor
intampinate este posibil. Scaderea capacitatii de operare a gandirii se intalneste si in stari de surmenaj,
posttraumatic, infectii, intoxicatii etc. Acestea sunt, inda, stari tranzitorii si reversibile.
Tulburarile operationale ale gandirii pot fi:
 stationare – nedezvoltarea gandirii; este vorba despre incapacitatea gandirii subiectului de a atinge
anumite nivele operationale (specific oligofreniilor);
 progresive – scaderi progresive si globale ale intregii vieti pasihice, afectand, in primul rand, gandirea
(specific dementelor).
23. Tulburarile comunicarii (comunicarea nonverbala, limbajul scris si oral)

Comunicarea reprezinta schimbul de mesaje intre cel putin doua persoane, dintre care una emite (exprima) o
informative, iar cealalta (celelalte) o receptioneaza, cu conditia ca ambele sa foloseasca acelasi cod.
Comunicarea se realizeaza pe mai multe paliere:
 logic (al cuvintelor);

 paraverbal (intonatie, moodularea intensitatii vocii etc);
 nonverbal (mimica, gestica, tinuta)
Tulburarile comunicarii sunt:
 tulburarile comunicarii nonverbale (tinuta, mimica, gestica);

 tulburarile limbajului oral (dislogiile, disfagiile, dislaliile);
 tulburarile limbajului scris (tulburarile psihografice, morfologiei grafice, semanticii grafice).
24. Tulburarile comunicarii nonverbale: tinuta, gestica, mimica
Tulburarile comunicarii nonverbale sunt: tulburarile tinutei, tulburarile gesticii, tulburarile mimicii.
 Tulburarile tinutei
Ca schimb de mesaje intre oameni, comunicarea incepe odata cu perceperea celuilalt in ceea ce priveste
aspectul sau exterior. Tinuta ofera indicii importante despre personalitatea celui in cauza si despre eventualele
tulburari psihice. Tinuta se refera la aspectul exterior – imbracaminte, coafura, accesorii, machiaj. Tinuta se va
judeca in raport cu varsta, apartenenta la gen, statutul social.
Tulburarile tinutei sunt:
 tinuta dezordonata - se intalneste in demente, in starile confuzionale, in manii, in schizofrenie, in

oligofrenii; in oligofreniile grafe si dementele profunde intalnim gatismul;
 rafinamentul vestimentar – se intalneste tulburari de personalitate (isterie, homosexualitate), uneori,
in schizofrenie;
 tinuta excentrica, accesorizata bizar – se intalneste in schizofrenii, in deliruri cronice, in stari maniacale;
 tinuta pervertita
- cisvestitismul - a purta imbracaminte nepotrivita varstei ori statutului profesional al celui in cauza
(se intalneste in schizofrenie, manie, tulburari de personalitate, uneori in demente);
- transvestitismul – tendinta de a purta imbracamintea celuilalt sex (se intalneste la persoanele care
sufera de tulburari ale identitatii sexuala).

 Tulburarile expresivitatii gestuale
Gestica este compusa din ansamblul miscarilor voluntare si involuntare cu functie de expresie.
Tulburarile gesticii sunt:
 ticurile – sunt miscari convulsive, bruste, spasmodice si repetate involuntar; sunt amplificate de emotii,
anxietate si stari conflictuale – apar in tulburari anxioase, obsesive, compulsive;
 manierismul – este reprezentat de miscari parazitare care accentueaza inutil expresivitatea gesticii,
dandu-i o configuratie artificiala (de exemplu, a face o reverenta atunci cand saluti);
 bizareriille gestuale – este o forma exagerata a manierismului, gesturile devenind incarcate de o
simbolica greu de descifrat;
 negativismul – rezistenta subiectului la solicitari exterioare, prin refuzul stabilirii comunicarii – in
schizofrenie, in stari depresive profunde, in oligofrenii sau stari confuzionale;
 stereotipiile – desemneaza ceva ce se repeta mereu in aceeasi forma; ele se gasesc la nivelul limbajului
verbal, a atitudinilor si al gesturilor
- stereotipii de atitudine – pacientul pastreaza mult timp o pozitie bizara si incomoda, obositoare
(intr-un picior, pe calcaie, tinerea capului cu mainile etc) (in schizofrenii, oligofrenii, demente,
afectiuni neurologice cronice);
- stereotipii de miscare – perseverarea unor miscari (fluturarea mainilor), repetitia unui gest, actiuni,
cuvant, propozitie etc.) (in schizofrenii, demente, intarzieri mintale);
 perseverarea – persistenta anumitor atitudini si gesturi care se repeta, desi nu mai sunt justificate de o
situatie (apare in demente senile (Alzheimer, boala Pick), hebefrenie).
 Tulburarile mimicii
Mimica reprezinta ansamblul modificarilor fizionomiei care insotesc limbajul verbal, avand un rol expresiv. In
conditii normale, mimica este concordanta cu continutul comunicarii verbale, pe care o sprijina astfel.
In psihopatologie, tulburarile mimicii sunt impartite in:
 tulburari cantitative (hipomimii si hipermimii);

 tulburari calitative (paramimii).
 Tulburarile cantitative ale mimicii sunt:
 hipomimiile – scaderea expresivitatii mimice (se intalneste in sindromul catatonic, stuporul depresiv,
ologofrenii);
 hipermimiile – exagerarea activitatii mimice (apare oe fondul exaltarii timice din starile maniacale, in
delirurile expenasive si de persecutie)
 Tulburarile calitative ale mimicii sunt:

 paramimiile – au sensul de disociere intre continutul comunicarii verbale si expresia mimica:
- bizareria privirii (schizofrenul sau delirantul paranoic);
- evitarea contactului vizual (depresivul psihotic ori ca marca a autismului);
- detasarea privirii (demente);
- privirea larg deschisa cu sprancenele ridicate (anxiosii).
Tot in depresie intalnim un facies specific: fruntea incretita in “omega” si comisurile buzelor coborate.
25. Tulburarile limbajului oral: dislogiile, disfagiile, dislaliile
Tulburarile limbajului oral sunt consecutive tulburarilor de gandire pe care, de altfel, le si exprima.
Tulburarile limbajului oral se subimpart in: dislogii, disfazii, dislalii.
 Dislogiile
Dislogiile sunt tulburari mintale ale limbajului, consecutive modificarilor de forma si continut ale gandirii, in
absenta oricaror probleme ale aparatului fono-articular.
 Dislogii de forma – sunt tulburari de forma ale activitatii verbale
 tulburari de intensitate, timbru, prozodie – in general, ele exprima o tonalitate afectiva; vorbirea poate
sa apara stinsa si monotona, in soapta sau cu intensitati mari;
 tulburari de ritm, debit si fluenta
a. hiperactivitate verbala
- vorbaria simpla(bavardaj) – cresterea debitului vorbirii (in isterie, anxietate);
- tahifemia – accelerarea ritmului vorbirii;
- logoreea – cresterea ritmului ideativ (in intoxicatii, hipomanie, manie);
- verbigeratia – repetarea stereotipa de cuvinte sau fraze
b. hipoactivitate verbala
- bradifemia – hipoactivitate simpla (in inhibitie, timiditate, depresie, psihastenie);
- mutismul – disparitia activitatii verbale (mutism akinetic, absolut, relativ, discontinuu, electiv);
- mutacismul – o forma de mutism deliberat, voluntar (la simulanti, personalitati imature);
- ecolalia – o rostire in oglinda (repetarea) a cuvintelor sau frazelor(demente, autism, schizofrenie);
- palilalia – o forma de ecolalie, se repeta doar ultima parte din cuvant (in Pick, Alzheimer);
- onomatomania – repetarea obsedanta a cuvintelor grosolane;
- psitacismul – sonorizarea mecanica a unor foneme.
 Dislogii de continut – sunt tulburari ale functiei lingvistice si semantice a limbajului

 paralogismul – folosirea unui cuvant obisnuit cu sens diferit de cel cunoscut;
 neologismul – cuvinte inventate de bolnav (in special schizofrenul);
 grosolalia (jargonofazia) – discursul devine de neinteles, ca si cum pacientul ar vorbi intr-o limba straina;
 agramatismul - pacientul sare peste prepozitii, conjunctii, sunt omise cuvintele de legatura;
 paragramatismul – folosirea unor sintagme noi, expresii ce pornesc de la radacini corecte;
 embololarie – folosirea in mod repetat a unor paralogisme;
 dispersia semantica – o imprastiere a sensului;
 disolutia semantica – pierderea legaturii intre semnificant si semnificat.
 Disfaziile
Disfaziile sunt tulburarile vorbirii care afecteaza exprimarea sau intelegerea limbajului vorbit sau scris, in
absenta oricarei modificari senzoriale sau a unui deficit al organului fonator. Aceste tulburari sunt mai degraba
de domeniul neurobiologiei, fiind rezultatul unei leziuni dobandite a creierului. Este vorba despre imposibilitatea
fie de a pronunta, fie de a intelege cuvantul vorbit/scris, ori ambele.
 disfazii receptive si expresive;

 disfazii fluente si nonluente;
 disfazii anterioare si posterioare.
 Dislaliile
Dislaliile reprezinta dificultatea de a pronunta anumite sunete, silabe sau cuvinte. Aceste disfunctii sunt studiate
de logopedie si se recupereaza (partial sau total) prin terapia logopedica.
Prin raportare la fonemul denaturat, omis sau inlocuit, aceste tulburari de articulare primesc denumiri specifice:
 rotacism – dificultatea de pronuntie a sunetului R;

 sigmatism – siflantele (S.Z.J) sau combinatii (PS, TS, KS); este o dislasie dentala;
 betacism – afectarea sunetului B;
 capacism – afectarea suntului C – s.a.m.d.
 balbismul – se manifesta prin dezordini intermitente ale pronuntiei, repetari convulsive si blocaje ale
unor fenomene, omisiuni precipitate, urmate de dificultati in pronuntarea unor cuvinte
- clonic (“du-du-du-te”)
- tonic (“d-d-d-du-te”)
- tonico-clonic
 tumulltus sermonis – inversiuni, repetitii, eliziuni.

26. Tulburarile limbajului scris: tulburarile psihografice, morfologiei grafice, semanticii grafice
Aparut pe baza limbajului oral, limbajul scris nu consta intr-o simpla transpozitie a acestuia in forma grafica, ci
are caracteristici proprii, desfasurarea lui impunand anumite rigori. In cazul sau, semnificatiile reies din
constructia frazei, rigurozitate logica si gramaticala, grija pentru lexic, stil.
Tulburarile limbajului scris sun: tulburarile psihografice, tulburarile morfologiei grafice, tulburarile semanticii
grafice.
 Tulburarile psihografice
Tulburarile psihografice sunt echivalente dislogiilor de forma si continut
 hipoactivitatea grafica – merge pana la refuzul de a scrie;

 hiperactivitatea grafica – la limita superioara, pacientul scrie patologic si irezistibil;
 incoerenta grafica – concordanta cu incoerenta verbala si ideativa;
 stereotipiile grafice – repetarea unei conjunctii ori a unei contructii.
 Tulburarile morfologiei grafice
Starea afectiva a bolnavilor care se poate exprima prin aspectul scrisului
 scrisul cu litere foarte mari

 scrisul cu litere marunte
 scrisul seismic – litere inegale, randuri suprapuse, abundenta de ghilimele etc.
 grifonajul (mazgalituri)
 scrisul in oglinda
 scrisul in ghirlanda
 scrisul suprapus
 Tulburarile semanticii grafice
 paragramafismele – transpozitii de litere si cuvinte, substitutii, omisiuni;

 neografismele – echivalente neologismelor (apar in schizofrenia paranoida, paranoia).
27. Tulburarile afectivitatii
Procesele afective au o structura, un mod de functionare si o dinamica proprie, aceasta reflectand raportul de
concordanta sau discordanta dintre dinamica starilor interne de necesitate si dinamica evenimentelor, a
situatiilor obiective existente.
Din punct de vedere a formelor sub care se manifesta afectivitatea si al complexitatii acestora, distingem:
starea de afect, emotiile, sentimentele, pasiunile si dispozitia.
Proprietatile prooceselor afective sunt: polaritatea, intensitatea, durata sau stabilitatea, convertibilitatea,
ambivalenta.
Afectivitatea este procesul cel mai intim legat de personalitatea individului, modeland relatiile lui cu lumea, cu
ceilalti si cu sine.
In psihopatologie, tulburarea starilor afective a fost apreciata dupa urmatoarele criterii: natura (polaritatea),
intensitatea/ forta, labilitatea, continutul, adecvarea motivationala sau motivarea deliranta.
Tulburarile afectivitatii pot fi:
 cantitative – hipotomiile si hipertemiile;

 calitative – tulburarile dinamicii afective si paratimiile
28. Tulburarile cantitative ale afectivitatii: hipotimiile, hipertimiile
Tulburarile cantitative ale afectivitatii sunt: hipotimiile si hipertimiile.
 Hipotimiile
Hipotimiile reprezinta reducerea tensiunii afective si a elanului vital, ce poate merge pana la atimie; au
expresivitate mimica redusa; apar in oligofrenii, deteriorari, traumatisme cranio-cerebrale, stari confuzionale.
Forme de hipotomii:
 detasarea – distantarea in relatiile interpersonale, cauzata de absenta a implicarii emotionale (apare in

schizofrenie, tulburare de personalitate antisociala, dementa senila);
 apatia – o lipsa de interes ce nu atinge intotdeauna amplitudine clinica; simptomul este patologic atunci
cand e vorba de neglijarea intereselor vitale;
 atimia – scadere accentuata a tonusului afectiv, inexpresivitate mimico-pantomimica (in oligofrenii
profunde, dementa, stari confuzionale profunde);
 anhedonia – lipsa placerii in activitati cotidiene (simptom in tulburarile depresive).
 Hipertimiile
Hipertimiile – din punct de vedere a intensitatii, ele reprezinta o abatere de la normal in sens de “mai mult”
(“hiper”), iar din punct de vedere a semnului trairii, ele pot fi deopotriva negative (depresia si anxietatea) sau
pozitive (euforia).
 Hipertimiile negative

 anestezia psihica dureroasa – incapacitate a pacientului de a se bucura sau intrista, el plangandu-se ca
nu mai poate simti afectiune si suferind pentru asta 8apare in depresii tardive, depersonalizari,
derealizari, schizofrenie);
 raptusul melancolic – apare atunci cand depresia creeaza o tensiune foarte mare, ce devine de
nesuportat pentru subiect, el poate comite gesturi extreme ca omuciderea, automutilarea sau
sinuciderea;
 angoasa – tip de anxietate cu acompaniament somatic, o senzatie penibila de disfunctie a unui organ,
facand trecerea spre fobie; angoasa e mai mult traita decat gandita, mai mult actuala decat potentiala.
 anxietatea – definita de P. Janet drept teama fara obiect precizat, deosebindu-se prin asta de fobii;
anxietatea se caracterizeaza prin stare de teama difuza, neliniste psihica si motorie, cu rasunte vegetativ
(palpitatii, tulburari vasomotorii, oscilatii tensionate, transpiratii). Anxietatea este des intalnita de-a
lungul vietii, avand rol adaptativ. Anxietatea, teama si instinctul de a fugi sunt mecanisme de aparare
contra pericolelor. Anxietatea patologica este diferita de nelinistea sau teama obisnuitsa. Are drept
componenta psihica asteptarea unui pericol iminent, este desprinsa de concret si proiectata in viitor,
individul asteptand sa se intample ceva rau. Este insotita de convingerea neputintei si dezorganizarii in
fata pericolului. Se intalneste in reactii de intensitate nevrotica si psihotica, neurastenii, alte nevroze,
stari depresive, psihoze, in sindromul de abstinenta la toxicomani, in debutul psihozelor presenile si
demente. Nivele de anxietate:
- anxietatea nevrotica – toate starile nevrotice au ca element comun anxietatea, care ocupa de obicei
un loc important in tabloul simptomatologic;
- anxietatea psihotica – apare fie ca insotitor al depresiei, fie independenta de aceasta, ca in
psihozele organice si schizofrenie; determina perturbari severe ale instinctului alimentar, ritmului
nictemeral si perturbari vegetative majore;
- raptusul anxios – poate apare in situatii acute de soc sau psihoze ca o izbucnire impulsiva,
manifestata printr-o brusca si intensa accentuare a starii anxioase, bolnavul putand face tentative
suicidare sau, mai rar, acte heteroagresive.
 depresia – se caracterizeaza printr-o puternica traire, printr-o participare afectiva intensa sub un evantai
restrans, cu sentimentul durerii morale, al inutilitatii si devalorizarii. Continutul perceptual al
depresivului este intunecat, cenusiu, lipsit de speranta. Ideatia sa este lenta si trista. Depresia este cel
mai frecvent intalnit fenomen in practica psihiatrica. Serotonina este neurotransmitatorul implicat in
depresii, mai ales in cele de intensitate usoara si medie. Succesul antidepresivelor – indiferent de
mecanismul lor de actiune – este determinat de masura in care reusesc sa creasca serotonina necesara
transmisiei impulsului nervos. Depresia ce evolueaza odata cu scaderea cantitatii de serotonina este
una de tip anxios, insotita de neliniste psihomotorie, tendinta de plans, iritabilitate, irascibilitate,
potential interior conflictual, preocupari crescute pentru framantari de aspect nevrotic, pacientul parand
a fi intr-o permanenta cautare a ceva care sa il scoata din aceasta stare. Nu asociaza o patologie la nivel
cognitiv, cu exceptia unor tulburari de concentrare. Depresia de intensitate majora asociaza, pe langa
scadere serotoninei si pe cea a noradrenalinei. Dupa gradul de intensitate se poate descrie:

- depresia cu intensitate nevrotica este declansata psihogen si se manifesta sub aspectul unor stari
de tristete prelungita, lipsa de initiativa, intoleranta la frustrare, scaderea apetitului alimentar,
insomnii, tulburari de dinamica sexuala, iritabilitate, anxietate; apare in reactiile de intensitate
nevrotica, in decompensarile personalitatii isterice, in stari de epuizare.
- depresia de intensitate psihotica (de intensitate majora) - fiecare din elementele constitutive ale
sindromului depresiv atinge intensitatea maxima, modificand comportamentul si personalitatea in
sens psihotic. Dispozitia depresiva este traita ca un vid, o lipsa totala a contactului si rezonantei
afective cu lumea, resimtita dureros de catre subiect. Productia verbala traduce in mare masura
inhibitia intelectuala, fiind incetinita, ajungand uneori pana la mutism. Anestezia afectiva conduce
la pierderea interesului pentru lucruri si oameni. Scaderea performantelor intelectuale, prezenta
anesteziei psihice genereaza sentimente de depreciere si durere morala. Acestea vor genera, la
randul lor, idei de autoacuzare, inutilitate, care pot deschide calea spre suicid. Nemaiputandu-si
imagina viitorul, pacientul pierde orice dimensiune a realitatii, are stari de derealizare si
depersonalizare. Pe plan psihomotor, pacientul poate prezenta o inhibitie profunda, mergand pana
la imposibilitatea de a se deplasa.
- depresia mascata – termenul se foloseste de la sfarsitul anilor 20, fiind aplicat de Lange depresiilor
endogene, cu dominanta coplesitoare a simptomelor fizice; in 1973 este definit ca boala depresiva
in care simptomele somatice ocupa primul plan iar simptomele psihice se afla in planul secund (ca
substrat).
 disforiile – stari dispozitionale de tip depresiv asociate cu disconfort somatic si excitabilitate crescuta;
se caracterizeaza prin agresivitate si impulsivitate crescuta, determinand un comportament coleros, la
care se adauga deseori logoreea si anxietatea. Se intalneste in stari posttraumatice, postencefalite,
comitialitate, starile mixte din psihozele afective.
 Hipertimiile pozitive
 euforia – stare de exacerbare a trairii afective care graviteaza in jurul polului pozitiv; buna-dispozitie,
stare de bine general, senzatie de omnipotenta si omniscenta, pe un fond de fuga de idei, asociatii
slabite, vagi. La individul normal pot aparea episodic si perfect motivat astfel de stari in urma unor
succese sau in indragostire. In patologie apare in: sindroame maniacale si hipomaniacale, in faza initiala
a unor intoxicatii, in demente senile, oligofrenii.
29. Tulburarile calitative ale afectivitatii: dinamica afectiva, paratimiile
Tulburarile calitative ale afectivitatii sunt: tulburari ale dinamicii afective si paratimiile.

 Tulburari ale dinamicii afective
 labilitatea afectiva – oscilatia frecventa de la un pol ca celalalt a trairilor subiectului (apare in sindromul
maniacal, in ologofrenii, in unele tulburari de personalitate);
 incontinenta afectiva – este forma extrema a labilitatii (apare in arteroscleroza cerebrala avansata).
 Paratimiile
Paratimiile reprezinta reactii afective aberante si inadecvate, paradoxale.
 inversiunea afectiva – reactie afectiva univoc negativa, ostilitate fata de persoana iubita;
 ambivalenta afectiva – aparenta concomitenta a unor stari afective opuse (in schizofrenie, la varstnici,
cand scade libidoul).
30. Tulburarile vietii instinctuale
Instinctele reprezinta un complex de reflexe innascute, neconditionate, proprii indivizilor dintr-o anumita specie
si care le asigura adaptarea la mediu prin dezvoltarea arganismului (alimentare, reproducere, diverse modalitati
de aparare).
Pentru specia umana, modalitatile de realizare a instinctelor sufera un proces de modelare socio-culturala, astfel
incat actele de satisfacere a acestora sa fie puse in acord cu convenientele sociale, cu diversele cutume culturale,
influentate fiind de timpul istoric si spatiul geografic in care persoana se dezvolta.
In psihopatologie, tulburarile vietii instinctuale apar in leziuni organice, procese psihotice, tulburari depresive
si alte tipuri de tulburari nevrotice, la personalitatile dizarmonice. Este vorba de:
 tulburarile instinctului alimentar;

 tulburarile instinctului sexual;
 tulburarile instinctului de conservare.
31. Tulburarile vietii instinctuale: instinctul alimentar
Conform DSM 5 (2013), tulburarile de alimentatie sunt: pica, tulburarea de ruminare, tulburarea evitant-
restrictuva a ingestiei de alimente, enorexia nervoasa, bulimia nervoasa, mancatul compulsiv.
 pica – reprezinta ingestia de elimente noncomestibile (var, pamant, excremente de animale etc.) aceasta
reprezentand o parte a unui ritual cu origine culturala sau dorinta subiectului a a-si provoca vreun rau
(in oligofrenii, tulburari de spectrul autismului, demente, schizofrenii, stari de modificare a constiintei);
 tulburarea de ruminare (rumination food disorder) – actul de a regurgita mancarea nedigerata si apoi a
o mesteca din nou sau a o scuipa;
 tulburare evitant-restrictiva a ingestiei de alimente (sitiofobia) – refuzul alimentelor, cu o motivatie
legata de continutul halucinatiilor auditive, gustative si olfactive (in depresii si schizofrenii);
 anorexia nervoasa – este dereglat comportamentul alimentar (si nu apetitul), fiind vorba despre o
distorsiune a imaginii corporale, perturbarea comportamentului alimentar fiind consecutiva acesteia; ca
urmare, anorexicul se va infometa, desi apetitul nu ii lipseste:
- tipul restrictiv – evita orice ar putea aduce un aport caloric prea mare;
- tipul cu evacuare fortata – mananca relativ normal, dar isi porvoaca fie voma, fie evacuarea celor
ingerate cu ajutorul laxativelor.
 bulimia nervoasa – pierderea controlului asupra comportamentului alimentar – “foame de lup” –
pacientul se indoapa cu cantitati mari de mancare si nu se poate opri din mancat. Pentru a preintampina
cresterea in greutate, pacientul recurge la comportamente compensatorii (evacuarea fortata sau
exercitii fizice intense). Ca simptom, bulimia apare in tumori diencefalice, pancreatite, diabet zaharat,
hipertitìroidie, convalescenta;
 binge-eating disorder (BED) – comportament de “indopare”, cu aceeasi senzatie de pierdere a
controlului supra comportamentului alimentar, acompaniat de un sentiment de jena, de scadere a stimei
de sine.
32. Tulburarile vietii instinctuale: instinctul sexual (tulburari cantitative si calitative)
Tulburarile instictului sexual sunt.
 cantitative (hiperactivitatea sexuala si hipoactivitatea sexuala);

 calitative (anomalii in alegerea partenerului, anomalii in desfasurarea actului sexual).
 Tulburarile cantitative ale instinctului sexual
 hiperactivitatea sexuala – “nimfomanie” in cazul femilor si “satiriazis” in cazul barbatilor; este o

disfunctie sexuala neprovocata de o tulburare sau boala organica; este vorba de pulsiuni, fantasme si
comportamente marcante si persistente, implicand cautarea permanenta a placerii sexuale;
 hipoactivitatea sexuala – scaderea activitatii sexuale se intalneste in starile de epuizare si in nevroze
(impotente sexuale psihice), in senescenta (firesc), la toxicomani, in cazul depresiilor sau schizofrenii;
 Tulburarile caltative ale instinctului sexual
 anomalii in alegerea partenerului
- autoerotismul (masturbarea) – se considera patologie doar daca individul prefera acest tip de
satisfactie erotica celei cu un partener, desi are posibilitatea de a alege;
- pedofilia – preferinta pentru activitatea sexuala cu perteneri copii;
- gerontofilia – preferinta sexuala pentru partenerii varstinci;
- incestul – preferinta pentru activitate sexuala cu rude apropiate (fiu, fiica, frate);
- transsexualismul – alegerea partenerului dupa sexul diametral opus sexului biologic;
- zoofilia – dorinta de acuplare cu animale, pasari;
- frotteurismul – obtinerea stimularii sexuale prin frecarea de alte persoane (necunoscute) in locuri
publice, aglomerate;
- fetisismul – obtinerea placerii sexuale pin diferite obiecte care apartin sexului opus, ami ales a
lenjeriei;
- pygmalionismul (azoofilia) - excitatie sexuala in fata monumentelor funebre ori statuilor infatisand
acelasi sex ori sexul opus.
 anomalii in desfasurarea actului sexual per se, partenerul fiind ales corespunzator sexului
- sadismul si masochismul (algolagnia) – nevoia de fantasme, actiuni fantasme sau sadice pentru a
dobandi gratificarea sexuala;
- scaptofilia (voyerismul) – placerea de a contempla actul sexual al altora sau participarea la acte
sexuale in grupuri heterogene;
- exhibitionismul – expunerea organelor sexuale in public, insotita sau nu de masturbarea in prezenta
persoanelor de sex opus.
33. Tulburarile vietii instinctuale: instinctul de conservare
Tulburarile instinctului de conservare sunt: exagerarea nevoii de autoconservare, abolirea instinctului de

aparare, suicidul.
 exagerarea nevoii de autoconservare – apare in frica de moarte (tanathofobie), de boala (nosofobie),

in starile hipocondriace;
 abolirea instinctului de aparare – indiferenta totala fata de pericole, tendinte la automutilare, idei si
tentative de suicid;
 suicidul – nu este un simptom ci o conduita complexa, aceasta ingloband suicidul reusit, tentativele,
ideile de sinucidere, sindromul presuicidar.
34. Tulburarile ritmului circadian
Psihismul uman, asemenea corpului biologic, este supus ritmurilor biologice, osciland intre doua stari
alternative: cea de veghe si cea de somn.
Tulburarile somnului se impart in:
 tulburari cantitative (insomnii, hipersomnii);

 tulburari calitative (parasomniile).
 Tulburarile cantitative ale somnului
 Insomniile
 insomnii de adormire – dificultatea de a adormi (latenta a adormirii mai mare de 30 min.)

 insomnii de trezire – se caracterizeaza prin trezire la orele 3-4 dimineata, cu incapacitatea de a mai
readormi;
 insomnii pe toata durata noptii
 Hipersomniile
Hipersomniile se caracterizeaza printr-o crestere a duratei totale a somnului per 24 de ore comparativ cu
necesarul habitual de somn al persoanei in cauza. Uneori este compensatorie dupa insomnii repetate.
 Tulburarile calitative ale somnului
 Parasomniile
 parasomnii care apar in cursul somnului profund (non REM) in prima jumatate a noptii
- somnambulismul – apare la tineri avand o componenta genetica si factori predispozanti (deprivarea
de somn, stresul, febra, migrenele);
- pavorul nocturn (teroarea nocturna), apare mai ales la copii
 parasomnii care apar in cursul somnului REM

- cosmarurile.
Bibliografie:
 Marica Simona, Semiologie psihiatrica pentru psihologi, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2014
 Marica Simona, Psihopatologie, Curs in tehnologie ID-IFR, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2015

Conspect Psihopatologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conspect Psihopatologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conspect Psihopatologie

Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucuresti - www.spiruharet.ro

Coordonator de disciplina: Lector univ. dr. Alexandra Simona Marica

1 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Exista doua directii importante ale psihopatologiei:

 explicativa – constructii teoretice (“de ce?”);

Cele mai importante modele/viziuni teoretice asupra psihopatologiei sunt:

2 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

2. Perspectiva descriptiva si Semiologia

Semiologia psihiatrica reprezinta studiul simpotomelor si al semnelor tulburarilor psihice.

3. Normal si patologic in viata psihica

Criteriile de normalitate propuse de Ellis si Diamond sunt:

 constiinta clara a eului personal;

Patologic – patos – sentiment concret al suferintei si neputintei, al unei vieti nemultumitoare.

4. Etiologia tulburarilor psihice. Prezentarea modelului diateza – stres

4 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Cu alte cuvinte, diateza este “incarcata” de :

 factori biologici = determina o anumita vulnerabilitate;

 Factorii biologici ai diatezei:

 antecedentele heredo – colaterale

5 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Factorii psihologici ai diatezei:

 pierderea precoce a persoanei de atasament

 Stresul (trigger sau eveniment declansator)

 F – factorii psihologici (diateza) = fragilitatea psihologica;

Nivelele psihopatologice sunt urmatoarele:

6. Niveleul nevrotic de functionare

Nevrozele au urmatoarele caracteristici:

 sunt tulburari functionale – nu sunt insotite de o boala cerebrala organica;

Simptome din sfera nevrozelor:

7 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

7. Nivelul psihotic de functionare

Psihozele au urmatoarele caracteristici:

Principalele psihoze sunt:

8 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Personalitati normale – o chestie de echilibru si de proportii.

Tulburarile de personalitate, conform DSM 5 (2013), sunt:

 tulburarea de personaliate paranoida;

Clusterele tulburarilor de personalitate:

 cluster A – ciudat si excentric – tulb. de pers. paranoida, schizoida, schizotipala;

La ce sa fim atenti? Notele patognomonice pentru tulburarile de personalitate:

9. Tulburarile de personalitate (paranoida, schizoida, schizotipala, antisociala, borderline, histrionica,

Tulburarea paranoida se caracterizeaza printr-o triada comportamentala ilustrata prin suspiciozitate,

10 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Trasaturi caracteristice tulburarea paranoida:

Trasaturi caracteristice tulburarea schizoida:

 mania ca efect principal sau unic;

Tulburarea borderline se caracterizeaza printr-un pattern pervaziv si inflexibil de instabilitate a relatiilor

Trasaturi caracteristice tulburarea borderline:

 nu se deterioreaza ca schizofrenii, sunt stabili in instabilitatea lor (Schmideberg, 1959);

Tulburarea histrionica se caracterizeaza printr-un pattern pervaziv de emotionalitate excesiva si cautare a

13 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Trasaturi caracteristice tulburarea histrionica:

 polarizarea atentiei celorlalti – traduce o pulsiune irezistibila de a se plasa in atentia grupului;

Nu este constient de reactiile celorlalti. Foarte sensibil la reactiile celorlalti.

10. Tulburarile perceptiei

Tulburarile perceptiei pot fi:

 cantitative (hipoesteziile si hiperesteziile);

11. Tulburarile cantitative ale perceptiei: hipoesteziile, hiperesteziile

Tulburarile cantitative ale perceptiei se impart in:

 hipoestezii – “hipo” – mai putin decat...(normalul);

“estezia” – limba greaca = sensibilitate.

Hipoestezia este scaderea capacitatii de perceptie, prin cresterea pragurilor senzoriale.