Sărăcia și maltratarea infantilă

Maltratarea infantilă și sărăcia sunt asociate puternic una de cealaltă, dar nu se cunoaște de ce și cum
sunt asociate.

Nu există doar o teorie care să explice această legătură. Cea mai importantă teorie este cea a relației
cauzale dintre sărăcie și maltratare (abuzul) infantil. Cauzalitatea este un element important deoarece
înțelegând cauzalitatea ne poate oferi îndrumări legate de practică și politică.

Sărăcia

Sărăcia poate fi descrisă în diferite maniere. Unii oameni definesc sărăcia ca fiind nivelul individual sau
familial. Poate fi operaționalizat ca o variabilă continuă de ex. Venit anual, sau o variabilă dihotomică
(da/nu), dacă individual sau familial se află sub linia sărăciei sau primiesc asistență socială.

Sărăcia poate fi înțeleasă și ca o caracteristică a cartierului (zonă, regiune). Sărăcia zonei poate fi
măsurată în funcție de codul poștal, poate reprezenta procentul persoanelor sub pragul sărăciei,
saupoate descrie venitul lor mediu.

Sărăcia nu este un construct izolat, acesta este puternic asociat cu diferiți factori cum ar fi: vârsta,
educatia, structura familiei.

Sărăcia nu este un construct static, o persoană poate fi săracă într-un anumit moment din viața sa și în
altul nu.

Sărăcia, timpul și vârsta

Sărăcia este o povară purtată în principal de tineri. 20,7% dintre copii americani provin dintr-un mediu
sărac. 20,7% dintre americanii cu vârste între 18-24 provin dintr-un mediu sărac, și de asemenea 14,9%
cu vârste cuprinse între 25-34 de ani. Doar 10% sau mai puțin din toate grupele de vârstă peste 45 de ani
sunt în sărăcie.

În ceea ce privește nivelul individual, sărăcia se schimbă odată cu timpul. Una dintre manierele de a ne
gândi la dimensiunea timp, este de a ne întreba „Cât de probabil este ca o persoană să fie săracă în orice
moment al vieții sale?”. La vârsta de 60 de ani, mai mult de jumătate dintre americani au trăit un an în
sărăcie. Dăcă ne referim doar la afro americani, 84% dintre aceștia au petrecut în sărăcie cel puțin un an.

Sărăcia și structura familiei

Structura familiei este de asemenea în strânsă legătură cu sărăcia. Cuplurile căsătorite în 2009 au avut
un venit anual de 71627 dolari, pe când bărbații necăsătoriți au avut un venit de 41501 dolari, iar
femeile necăsătorite 29770 dolari.

Sărăcia și rasa
Când comparăm familiile persoanelor de culoare cu cele albe? În ceea ce privește venitul și nivelul
sărăciei, familiile albilor tind a avea venituri mai mari și în general locuiesc în zone cu un nivel de sărăcie
redus.

De exemplu, in anul 200,14.6% de copii albi săraci locuian în cartiere cu sărăcie ridicată, cu 40% sărăcie
infantilă. 43.5% negri și 33.1 % hispanici.

Pe scurt, copiii săraci minoritari trăiesc în mod obișnuit în zone sărace, în timp ce copiii săraci albi au
mult mai multe șanse să trăiască în cartierele clasei de mijloc.

Suntem siguri că sărăcia și maltratarea infantilă (copiilor) sunt asociate?

In cercetarile facute de a lungul anilor, s-au gasir informatii consistente in ceea ce priveste copiii saraci,
acestia fiind foarte prezenti in randul copiilor abuzati cu o incidenta de 3:1 sau mai mare.

Exista doua eforturi recente de a intelege abuzul infantil utilizând Studiile incidentelor nationale (NIS) si
Studiu national despre copii si starea de bine a adolescentilor.

Al patrulea studiu al icidentelor nationale in randul copiilor abuzati si neglijati, este cel mai mare studiu
epidemiologic care masuara abuzul infantil in Statele Unite. Acest studiu a identificat abuzul folosind
rapoartele oficiale sau informatiile culese de la medici si profesori care ar putea sti daca abuzul este
prezent sau nu. In acest studiu s a demonstat ca parintii someri maltrateaza copii de trei ori mai mult
decat cei care au un loc de munca. Parintii indentificati ca „Low SES” maltrateaza copii de cinci ori mai
mult decat ceilalti parinti. Aceste diferente sunt mai pronuntate cand vorbim de neglijenta, si mai putin
pronuntate in ceea ce priveste abuzul fizic si sexual.

Din nefericire NIS utilizeaza doar rapoartele oficiale despre abuz. Conform acestora 58.1% din familii
traiesc sub pragul saraciei.

Unii dintre factorii comuni care sunt puternic asociati cu saracia sunt: sarcina la adolescente sub 20 de
ani, mame singure, persoane care iau tratament medicamentos, si un istroric de neglijenta in timpul
sarciniii.

Unele cercetari au gasit cateva relatii conflictuale intre venituri si abuz in randul anumitor subgrupuri.
De exemplu, Nam si colaboratorii au constatat ca femeile fara un istoric laboral, care gasesc un loc de
munca dupa ce au primit temporar asistenta pentru familiile nevoiase, duce la un risc mai mare de
investigatii din partea serviciilor de protectie a copiilor. Alta cercetare a constatat ca cresterea
câștigurilor dupa asistenta pentru familiile nevoiase a fost asociată cu o probabilitate scazuta ca un
raport de maltratare sa controleze daca existenta asistentel temporare pentru familii nevoiase a fost sau
nu voluntara. Alta cercetare a constat o asociere intre greutatile traite din cauza saraciei si abuzul.

Problema prejudecăților împotriva săracilor în identificarea maltratării infantile

Persoanele sărace sunt denunțate sau investigate mai mult fiindcă sunt sărace? Din nefericire acest
lucru se întâmplă, cercetările sugerează că acest bias nu reprezintă factorul cheie care determină supra-
reprezetarea celor săraci în cazurile de bunăstare a copiilor.

Cercetări recente (Laskey etal 2011) au arătat că un nivel scăzut SES a crescut doar puțin probabilitatea
unui diagnostic abuziiv în rândul medicilor. Asocierea cea mai puternică raportată, cu o rată de 1:3, este
cea a anchetelor scheletice în rândul sugarilor săraci cu leziuni traumatice cerebrale în comparație cu
sugarii peste pragul sărăciei. Creșterea numărul de anchete ar putea descoperi dovezi ale rănilor, și prin
urmare, ar putea crește numărul de reclamații.

Un alt mod de a evalua gradul asocierii SES cu maltatarea este de observa indicatorii stării de bine a altor
copii care un sunt subiectii prejudecătilor. Principalul indicator este mortalitatea infantilă. In regiunea
Milwaukee, după codul poștal s-a demonstrat că rata mortalității infantile este de trei ori mai mare
atunci cand comparam coduri postale asociate cu venituri medii (30000 dolari pe an) cu coduri postale
asociate cu venituri de peste 40000 de dolari pe an. In Michigan rata mortalității infantile este de doua
ori si jumatate mai ridicata atunci cand comparam copiii din zonele cu un nivel de saracie mai mare de
20% cu cei din zone cu un nivel de saracie de 5%.

Un studiu recent aincercat sa stabileasca daca copii saraci raportati la protectia copilului împărtățesc
aceleasi caracteristici si rezultate cu alti copii saraci. Daca saracia este suficienta pentru ca protectia
copilului sa se implice, daca oamenii saraci sunt denuntati fara un motiv valid, atunci s-ar putea ca copiii
raportati la protectia copilului și cei care nu sunt raportati să aibă in comun multe caracteristici. Pe de
altă parte, daca protectia copilului ar detine un sistem in care sa apara familiile cu diferite niveluri de
nevoi, decat doar acele familii cu venturi mici dar care nu sunt raportate, atunci ne am astepta ca copii
saraci care au fost raportati sa prezinte mai multi factori de risc si un numar mai mare de rezultate
negative in comparatie cu copiii care nu au fost niciodata raportati.

Acest studiu a aratat că: in primul rand, segmentul populației sărace care este identificat de catre
serviciile de protectie a copiilor, prezintă un nivel de risc mai mare pentru o gama larga de domenii,
decat pentru alti copii saraci care nu sunt luati in vizor de catre protectia copiilor. In al doilea rand, s-au
găsit nivele de risc majore si rezultate negative in grupul CAN/AFDC (copii care au primit asistenta, ajutor
pentru familii nevoiase și copii abuzati si neglijati), in comparatie cu grupul doar CAN (copii abuzati și
neglijati), acest lucru a demonstrat faptul ca printre copii maltratati, copii saraci par sa prezinte un risc
deosebit de mare si sa fie mai predispusi sa aibe rezultate negative.

Incidenta mare de raportare si identificare a abuzului asupra copiilor în randul saracilor pot fi explicate în
mare măsură de prejudecati? Există prejudecati, dar nu exista dovezi care să sugereze ca prejudecatile
explica diferentele dintre cei saraci și cei peste pragul de saracie, in ceea ce priveste maltratarea
infantila. Abuzul infantil este clar asociat cu saracia.

Sărăcia și maltratarea copiilor: studii și teorii

Sărăcia
Teoriile despre sărăcie pot fi împărțite în două categorii: individuale și structurale.

Perspectiva individuală pune accent pe constructe psihologice cum ar fi valorile, etica și alte
caracteristici personale sau familiale care vaforizează succesul economic, cum ar fi abilitatea de a
întârzia satisfacția și dezvoltarea abilităților pro-sociale.

Perspectiva structurală pune accent pe forțele sociale care au un impact direct supra capacițății
individului de a câștiga bani. Acestea includ disponibilitatea instrumentelor necesare pentru a și procura
un loc de muncă, în special educație.

Chiar dacă indivizii au abilitățile necesare pentru angajare, ei au nevoie și de o structură plină de
oportunități, a fi într-un loc unde indivizii cu potențial pot să-și găsească un loc de muncă.

Maltratarea copiilor

De-a lungul timpului au existat numeroase teorii și modele care au încercat să explice de ce maltratarea
infantilă are loc.

Teoriile despre stres și coping, teoriile sistemelor familiale, teoriile atașamentului și explicatii neuro-
biologice sunt destul de frecvente și pot fi prezentate cu sau fără mult accent pe nivelurile ecologice
dincolo de familia imediată. Explicații ale maltratării înrădăcinate în teoria învățării sau abordările
psihodinamice tind, de asemenea, să restrângă construcțiile cheie la părinte, copil și acel mediu imediat,
chiar și atunci când recunoaștem importanța sărăciei (Polansky și colab. 1972). A fost, în parte, o
preocupare cu astfel de poziții teoretice pe care Pelton (1978) le-a sugerat că ar fi putut provoca
tendința anterioară de a considera maltratarea și sărăcia ca fiind fără legătură. Un cititor optimist ar
putea observa că aceste tipuri de modele sunt încorporate din ce în ce mai mult într-un context ecologic
(de exemplu, Cicchetti și Valentino 2006) și că pare să se desfășoare o înțelegere mai cuprinzătoare și
informată din punct de vedere ecologic al maltratării copiilor. Deși este posibil să se fi produs iluminarea
teoretică în acest sens, unii care efectuează cercetări încă se luptă cu această problemă „pe teren”,
deoarece câteva studii cheie încă nu includ variabile de mediu sau chiar venituri ca variabile controlate.

Cartiere, sărăcie și maltratarea infatilă

Este bine stabilit că o gamă de activități sociale problematice (criminalitatea, mortalitatea infantilă,
abandonul școlar, maltratarea copiilor etc.) sunt „grupate” (Sampson 2004, p. 107) la nivel de cartier, în
special în zonele cu sărăcie concentrată.

„De ce” a acestei grupări a fost abordat dintr-o serie de perspective diferite. Structurile cadru ne
îndreaptă către ce domenii ar trebui luate în considerare și ce perspective ar trebui să adoptăm atunci
când încercăm să înțelegem maltratarea copiilor în contextul vecinătății. Coulton și colegii (2007) au
identificat două tradiții distincte folosite pentru a înțelege efectele vecinătății asupra maltratării copiilor,
prima implicând un accent sociologic asupra sărăciei și problemelor din zonele sărăciei concentrate, în
timp ce a doua începe cu indivizii și familiile și se concentrează pe copil și dezvoltarea și funcționarea
familiei în mediul mai larg. S-ar putea suplimenta cele două moduri de înțelegere a cartierelor legate de
maltratarea copiilor, făcute de Coulton și colegii săi, adăugând un cadru general suplimentar pentru
luarea în considerare a sărăciei și a structurii de maltratare a copiilor în sine - o perspectivă mai pur
economică (Becker 1978), subliniind disponibilitatea resurselor (servicii, educație de calitate, îngrijire de
zi bună, oportunități de angajare etc.…).

Primul set de perspective privește contextul vecinătății și subliniază dezorganizarea socială, eficacitatea
colectivă și alte mecanisme prin care structurile, normele și comportamentele vecinătății își pot
influența membrii. Aceasta este în primul rând o abordare sociologică, în care accentul inițial este pus pe
comunitatea cu probleme. Teoriile privind eficiența colectivă și dezorganizarea socială sugerează că
unele comunități au mai puține legături sociale, mai puțină capacitate de a face față provocărilor și o
capacitate redusă de a exercita controlul social asupra membrilor (Sampson 1992). Conform acestor
modele, părinții sunt văzuți ca ridicandu-se la nivelul (sau a nu se ridica la) așteptările locale. Valorile,
liniile directoare și așteptările sunt văzute ca fiind înrădăcinate în comunitate și care au impacturi
generale într-o serie de domenii. În plus față de valori, o comunitate cu eficiență colectivă redusă nu are
mijloace practice pentru a satisface nevoile membrilor săi. Acestea pot fi formale, cum ar fi programele
de sprijin comunitar local care sunt eficiente și bine integrate în comunitate, sau informale, cum ar fi
disponibilitatea vecinilor de a-i ajuta pe ceilalți în momente de nevoie. Ideea de capital social este
similară și înrudită. Această idee încorporează aspecte ale comunității precum eficacitatea colectivă, dar
poate include și factori individuali precum norme și valori (Uphoff 1999). În mod ipotetic, cineva ar putea
fi sărac, dar să aibă un nivel ridicat de capital social și să aibă un risc mai mic de rezultate nepotrivite,
cum ar fi maltratare. Un studiu transversal amplu a constatat un efect protector al capitalului social
pentru neglijare și parenting dur psihologic, deși efectul asociat cu primirea asistenței publice în modele
de neglijare nu a fost pe deplin compensat de capitalul social (Zolotor și Runyan 2006). Un alt studiu a
asociat datele sondajului cu datele naționale ale raportului de maltratare a copiilor și a constatat că atât
sărăcia la nivel de familie și comunitate, cât și sprijinul social au fost importante în explicarea riscului
maltratării copiilor (Merritt 2009).

Perspectiva de dezvoltare / ecologică începe cu o concentrare asupra copiilor, familiilor și părinților și

apoi se deplasează spre exterior și întreabă cum ar putea avea impact structurile la nivel mai mare.
Aceste poziții se regăsesc adesea în Belsky (1990) sau Bronfenbrenner (1979). Din punctul lor de vedere,
aceste cadre ne reamintesc să încorporăm mai multe niveluri de influențe de mediu în timp ce încercăm
să înțelegem indivizii și familiile. De exemplu, Belsky ne încurajează să luăm în considerare factori
individuali, factori familiali, factori comunitari și factori culturali atunci când încercăm să înțelegem
maltratarea copiilor. Deși importante din punct de vedere istoric, aceste distincții sunt în mare măsură
accentuate. Indiferent de modul în care aceste cadre sunt analizate, subiectul rămâne același - ne uităm
doar la aceeași bijuterie prin diferite fațete. Modele mai complexe ale modului în care mediul comunitar
influențează familia și rezultatele ulterioare sunt acum propuse (Shanks 2011), dar rămân în mare parte
netestate.

În plus, este posibil să existe variații regionale sau culturale în ceea ce priveste modul în care acești
factori influențează dezvoltarea comportamentului de maltratare. De exemplu, un studiu pe mai multe
niveluri care examinează modul în care caracteristicile cartierului afectează pedeapsa corporală a
părinților și abuzul fizic în cartierele din Chicago a constatat că concentrarea imigranților (în special
latini) la nivel de cartier a fost asociată cu un risc mai mic pentru agresiunea fizică părinte-copil care
controlează sexul și vârsta copilului, SES ul familiei, rasă, vârstă, sex, șomaj și structura familiei (Molnar
și colab. 2003). Pe de altă parte, Hussey și colegii (2005) care utilizează Studiul național longitudinal
asupra sănătății adolescenților au constatat că tineretul din prima generație a fost de 1,55 ori mai
probabil să experimenteze lipsă de supraveghere ca copii, comparativ cu copiii nativi, după ce au
controlat alți factori precum venitul și regiunea. de reședință.

În cele din urmă, se pare că intersecția sărăciei și rasei cu maltratarea poate varia în funcție dacă o
familie locuiește într-o zonă urbană sau rurală (Schuck 2005).

Sărăcia și parentingul (creșterea copilului)

Sărăcia este asociată cu o serie de caracteristici negative ale părinților și familiei (Leventhal 2000),
incluzând creșterea ostilă (Afifi 2007), disciplină autoritară (Smith și Brooks Gunn 1997) și
blandetea/căldura părinților mai scăzută (Brown și colab. 1998). Sărăcia și mai puține practici parentale
pozitive s-au dovedit a fi asociate cu o funcționare executivă mai proastă și un IQ mai scăzut, un rezultat
posibil mediat de stresul copilului, măsurat de nivelurile de cortizol (Blair și colab. 2011; Zalewski și
colab. 2012). Există unele dovezi că relația dintre sărăcie și maltratare poate fi mediată (transmisă) sau
moderată (modificată de) caracteristicile părintești și familiale. Slack și colegii (2004) au găsit dovezi că
caracteristicile parentale bune pot reduce gradul în care istoricul angajărilor redus poate fi asociat cu
neglijare. Există unele dovezi recente derivate longitudinal că, chiar și în cadrul populațiilor sărace,
creșterea copiilor de catre părinți intr o maniera negativa tinde să reapară în cadrul familiilor între
generații (Kovan și colab. 2009).

Complexitate teoretică emergentă

 Există un consens emergent privind faptul că, căile posibile între sărăcie și maltratare pot fi atât
complexe, cât și extrem de individualiste, de la caz la caz. De exemplu, lucrarea citată mai sus (Zalewski
și colab. 2012) sugerează că sărăcia poate provoca stresul părinților, ceea ce poate duce la neglijare sau
la parenting autoritAR, care poate duce la stres in randul copilului, care poate duce la reacții fizice
specifice, în special raportat la axa hipotalamică a hipofizei suprarenale (HPA), care poate duce la efecte
cognitive și comportamentale negative pe termen lung, care ar putea alimenta cu ușurință un risc mai
mare de maltratare. Astfel de modele emergente au multiple construcții de mediere (părinți, răspuns
fiziologic al copilului) și, de asemenea, multiple constructe de moderare (sprijin social, controlul
impulsului părintesc, vulnerabilitatea copilului la stres). Gradul în care variază indivizii în fiecare dintre
aceste construcții va limita substanțial puterea explicativă a oricărui model simplu. Deși nu este specific
pentru maltratare, Shanks (2011) postulează un model similar complex, care se concentrează pe modul
în care efectele comunității interacționează cu efectele familiale și individuale pentru a influența
bunăstarea copilului. În timp ce legătura empirică dintre sărăcie și maltratare este atât robustă, cât și
remarcabilă pentru ușurința în care se află si care poate fi determinată științific prin mai multe mijloace
diferite, descompunerea modului în care această relație se manifestă cauzal va fi o provocare științifică
descurajantă și este puțin probabil să aibă ca rezultat un set de răspunsuri simple și satisfăcătoare.

Sărăcia, imigranții și maltratarea copiilor

 Hispanicii reprezintă o proporție din ce în ce mai mare din populația Statelor Unite și vor rămâne o
populație formată în mare parte din imigranți recenți pentru viitorul previzibil. Începând cu 2005,
populația de copii era de 59% albă, 20% hispanică, 16% neagră și 5% asiatică. Până în 2050, se
preconizează că 35% dintre copiii din Statele Unite vor fi hispanici, cu un procentaj doar puțin mai micc
decât numărul de albi (40%). Procentul de asiatici este de așteptat să se dubleze, până la 10%, în timp ce
proporția de negri va scădea ușor la 14%. S-ar putea aștepta ca această expansiune a populației
hispanice să aibă loc simultan cu o rată mai mare de hispanici care nu sunt imigranți recenți (o generație
„Îmbătrânita” a populației hispanice). Cu toate acestea, acest efect nu este atât de puternic pe cât s-ar
putea aștepta. Procentul tuturor hispanilor care sunt imigranți de primă generație este în prezent de
40% și se anticipează că va scădea doar la 33% până în 2050. Procentul de hispanici care sunt a treia
generație sau mai mare este de așteptat să rămână destul de stabil, trecând de la 32% în 2005 la 33% în
2050 (peste cifrele de la Passel și Cohn 2008). În termeni simpli, în timp ce proporția copiilor care sunt
hispanici va continua să crească, aceștia vor continua să fie în mare parte prima și a doua generație.
Acest lucru are implicații pentru ratele de maltratare la care ne-am putea aștepta în viitor.

În prezent, familiile hispanice sunt de aproximativ trei ori mai susceptibile de a se situa sub nivelul
sărăciei decât familiile albe, un raport care nu este diferit de cel al familiilor de culoare . În pofida acestui
fapt, ratele lor oficiale de maltratare a copiilor sunt aproximativ aceleași ca și in randul albiilor și
considerabil mai mici decât cele ale negrilor (USDHHS 2011). Este puțin probabil ca acesta să fie un
rezultat al raportării prejudecății, deoarece corespondența aproximativ 1: 1 între maltratarea raportată
între hispanici și albi este reflectată de asemănări în mortalitatea infantilă, greutatea redusă la naștere și
prematuritate (Drake și colab. 2011), precum și fiind în concordanță cu estimările NIS-4 (Sedlak și colab.
2010). Acest lucru a fost denumit în mod diferit „Paradoxul hispanic” sau „Efectul sănătos al
imigranților”, uneori pur și simplu „paradoxul epidemiologic”. Acesta a fost studiat în mod cuprinzător în
literatura medicală, în special în ceea ce privește problemele perinatale, și se menține chiar și atunci
când se controlează o gamă largă de factori de risc cunoscuți (de exemplu, Romero și colab. 2012).
Recunoașterea acestui paradox este a aparut în literatura privind bunăstarea copilului (Dettlaff 2012).
Se pare că comportamentele părinților mediază cel puțin parțial relația dintre statutul de imigrant și
riscul scăzut de maltratare a copiilor. „La momentul nașterii copiilor lor, mamele latino-vorbitoare de
spaniolă prezentau un risc SES mai mare, în timp ce mamele latino-vorbitoare de limbă engleză și
mamele caucaziene non-latine prezentau un risc psihosocial mai mare. Trei ani mai târziu, mamele
caucaziene latino-vorbitoare de engleză și non-latine au raportat comportamente parentale mai
dure/autoritare decât mamele latino-vorbitoare de limbă spaniolă ”(Martin și colab. 2011, p. 64). Acest
lucru este susținut de o analiză a datelor din Studiul național privind bunăstarea copiilor și adolescenților
(NSCAW), care a constatat niveluri mai ridicate de risc în rândul mamelor hispanice născute nativ,
comparativ cu mamele latine născute în străinătate într-un eșantion privind bunăstarea copilului
(Dettlaff et al. 2009) . Descoperirile de mai sus sugerează, de asemenea, o decadere a protecției oferite
de efectul imigranților sănătoși, cu cat familia rămâne mai mult în Statele Unite.

Servicii de bunăstare a copilului și sărăcia

 Serviciile moderne de protecție a copilului s-au născut în urma articolului revoluționar „sindromul
copilului bătut”, publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane în 1962 (Kempe și colab. 1962).
Vedem că, deși legătura cu sărăcia a existat încă de la începutul literaturii moderne, accentul a fost în
mod clar pus pe aspectele psihologice ale făptuitorului. Un comentator recent observă că „Ipoteza de la
începutul istoriei sistemului modern de protecție a copilului a fost că problema maltratării copilului era
reductibilă la„ sindroame ”- de fapt, că părinții abuzivi și neglijenți erau fie foarte bolnavi, fie foarte răi”
(Melton 2005, p. 11).

Concentarrea Principală asupra individului continuă până în prezent, deoarece caracterizările moderne
ale tratamentului sau prevenirii maltratării copiilor (de exemplu, USDHHS 2008) pun încă un accent
covârșitor pe factorii părinți și intervențiile care influențează direct comportamentul părinților, cum ar fi
conștientizarea maltratării copiilor și educația părintească . O atenție limitată este acordată problemelor
legate de sărăcie, cum ar fi furnizarea de servicii concrete.

Ca un alt exemplu, una dintre cele mai bune resurse online, California Evidence Based Clearinghouse for
Child Welfare (nd) menționează 35 de domenii diferite (de exemplu, formarea părinților, serviciile post-
permanență, tinerii în tranziție la maturitate) fără menționarea specifică a factorilor socioeconomici și a
rolului lor în etiologia sau tratamentul maltratării. Clearinghouse enumeră 21 de programe relevante
pentru maltratarea copiilor, care au fost clasificate ca având cel mai mare rating științific de „1”, ceea ce
înseamnă că intervenția este „bine susținută de dovezi de cercetare”. Dintre aceste programe, mai mult
de jumătate sunt răspunsuri la tulburări de sănătate mintală specificate (de exemplu, depresie, abuz de
substanțe) și doar două programe, ambele programe de vizitare la domiciliu (Healthy Families America,
Nurse Family Partnership) prezintă un accent pe familiile cu venituri mici. În timp ce alte intervenții pot fi
aplicate problemelor legate de sărăcie (de exemplu, terapie multisistemică), programele de vizitare la
domiciliu par a fi intervențiile actuale cele mai relevante pentru sărăcie.

Mai multe studii au evidențiat gradul în care familiile care vin în atenția protectiei copilului sunt familii
„cu mai multe probleme” care se confruntă cu multe bariere suplimentare dincolo de sărăcie (Dworsky
și colab. 2007; Small și Kohl 2012; Walsh și Mattingly 2012). Chiar și în rândul familiilor raportate pentru
prima dată la serviciile de protecție a copilului, este clar că multe familii nu numai că au nevoie de aceste
servicii, dar au întâlnit deja alte sisteme de servicii pentru problemele legate de copii sau îngrijitori
(Jonson-Reid și colab. 2010).

Protectia publică a copilului nu este de obicei însărcinată cu prevenirea primară, ceea ce înseamnă că de
obicei nu luăm în considerare intervenția protectiei copilului în ceea ce privește prevenirea maltratării
inițiale. De asemenea, protectia publică a copilului nu este, în general, taxată cu prevenirea secundară;
furnizarea de servicii copiilor cu risc. Este cel mai frecvent administrat ca prevenție terțiară în așteptarea
reducerii sau prevenirii maltratării continue sau ulterioare. O potențială excepție de la aceasta poate fi
găsită în sistemele de răspuns diferențial (sau „răspuns alternativ”) care pot oferi servicii familiilor cu risc
ridicat care pot sau nu să fie deja implicate în comportamente de maltratare (de exemplu, Loman și
Siegel 2012). O altă excepție poate fi găsită în cazuri rare în care familiile care au fost „examinate” „în
momentul raportării din cauza nerespectării criteriilor de abuz sau neglijare sunt conectate la servicii de
asistență (Jonson-Reid și colab. 2010; Loman și colab. 2009; Waldfogel 2009). Există unele indicații că
serviciile care abordează direct sărăcia pentru familiile în care acest lucru este un risc, reduc riscul
ulterior al maltratării (Loman și colab. 2009). Într-un program de sprijin familial la școală, a existat
indicația că furnizarea de servicii de gestionare a cazurilor și servicii de familie la domiciliu a redus
rapoartele ulterioare de maltratare (Jonson-Reid și colab. 2010).

 Pentru familiile care se confruntă cu alte bariere în plus față de sărăcie, cum ar fi nevoile de sănătate
mintală ale adulților (Small și Kohl 2012), se pare că serviciile ar fi eficiente numai pentru acele familii în
care există o potrivire între nevoie și servicii. Familiile cu venituri mai mici se pot confrunta cu bariere
semnificative în calea accesului la astfel de servicii, ceea ce poate duce la reducerea efectului aparent al
serviciilor de protectie a copilului deoarece aceste servicii depind de serviciile furnizate de alte
organizații. Rezultatele privind impactul serviciilor de asistență a copilului pentru sprijinul familiei (cea
mai mică intensitate oferită familiilor considerate cu risc mai scăzut) se află într-un stadiu incipient, deși
există unele studii care sugerează efecte pozitive ale implicării în protectia copilului cu intensitate redusă
(Jonson-Reid și colab. ).

Politica privind protectia (bunastarea) copilului și sărăcia

Ar trebui sărăcia în sine, care se manifestă în incapacitatea de a oferi copiilor necesități de bază, să fie
considerată maltratare?

Dintr-o perspectivă diferită, s-a susținut că copiii care trăiesc în condiții în care nevoile lor de bază nu
sunt satisfăcute într-o țară cu resurse semnificative ar putea fi considerați neglijați la nivel societal
(Dubowitz și colab. 1993).

Cu siguranță, nu toți copiii săraci sunt expuși riscului de maltratare. După cum subliniază Jonson-Reid și
colegii (2009), copiii cu venituri mici raportate pentru maltratare par să se confrunte cu provocări mai
grave decât copiii săraci în mod similar, care nu vin niciodată în atenția CPS. O serie de alte relații
cunoscute, cum ar fi Paradoxul hispanic, discutat mai devreme, susține, de asemenea, opinia că sărăcia
în sine nu este singurul motor al comportamentului de maltratare. Pe de altă parte, sărăcia nu este cu
siguranță o stare de dorit pentru familii în cel mai bun caz și pare a fi unul dintre factorii principali în
dezvoltarea comportamentelor abuzive sau neglijante în cel mai rău caz.

Câțiva cercetători au solicitat direct îmbunătățirea furnizării de suporturi materiale pentru a preveni
maltratarea. De exemplu, Courtney și colegii săi (2005) au constatat că, după reforma bunăstării, a
existat o suprapunere crescută între solicitanții TANF din 1999 și bunăstarea copiilor, comparativ cu
solicitanții AFDC din 1996 și bunăstarea copilului, ridicându-și îngrijorarea cu privire la necesitatea unor
servicii de sprij mai concrete pentru persoanele nou-intrate pe piața muncii. . Din cunoștințele noastre,
nu există studii specifice pentru sprijinirea ocupării forței de muncă și prevenirea maltratării. Există
descoperiri interesante care sugerează că furnizarea de suporturi concrete poate avea impact preventiv.
Un studiu al beneficiarilor TANF a constatat că micile creșteri ale veniturilor pe parcursul unui anumit an
au fost asociate cu o scădere a probabilității unei examinări în raportul de maltratare (Cancian și colab.
2010). Unele dovezi dintr-o evaluare a răspunsului diferențial în Minnesota sugerează un impact pozitiv
asupra furnizării asistenței materiale pentru familiile cu risc mai redus (Loman și Siegel, 2004).

În afara bunăstării copiilor, vizitarea la domiciliu a fost larg sprijinită ca mijloc de prevenire a abuzului și
neglijării copiilor. În ciuda inițiativelor recente de finanțare federală care promovează vizita la domiciliu,
multe programe promițătoare de vizite la domiciliu și multe populații cheie de clienți nu au fost bine
studiate (Daro și Dodge 2010; Paulsell și colab. 2011). În timp ce asistenta medicală la domiciliu a fost
descrisă ca fiind bine cercetată, (California Evidence Based Clearinghouse For Child Welfare n.d.)
majoritatea cercetărilor s-au concentrat pe modele care vizează mame incepatoare sau programe care
încep în perioada prenatală.

În timp ce modelele de asistență medicală la domiciliu au vizat în mod obișnuit populațiile cu venituri
mici (Olds și colab. 1999), restricția comună la mame pentru prima dată sau înscrierea prenatală poate
exclude unele dintre populațiile cu cel mai mare risc care nu solicită îngrijire prenatală într-un anumit
interval de timp (Katz și colab. 2011) sau experimentează depresie după o durată semnificativă de
sărăcie și nașteri ulterioare (Abrams și Curran 2009). Puține versiuni la scară redusă ale vizitelor la
domiciliul asistentelor vizează nivelul de risc cu care se confruntă bunăstarea copilului. O excepție de la
aceasta este modelul Nurses for Newborns din Missouri. Deși nu a fost încă susținut de un studiu
randomizat, o evaluare recentă a sugerat că în zonele rurale ratele rapoartelor privind abuzul și
neglijarea copiilor au fost mai mari pentru familiile cu rapoarte filtrate fără NFN decât familiile cu
rapoarte filtrate cu NFN (Lanier și colab. 2012).

Există două căi pentru susținerea unei politici de îmbunătățire. Una este construirea infrastructurii care
recompensează colaborarea și urmărește rezultatele pentru familiile multi-sistem. Acest lucru ar
permite o evaluare mai precisă a costurilor și a economiilor pentru diverse inițiative de politici și
programe la scară largă. În al doilea rând, ne-am putea baza pe numărul redus de studii care abordează
promisiunea suporturilor materiale. Deși au existat cereri recente de studii privind impactul locuințelor
de susținere (Administrația pentru copii și familii 2012), acestea sunt în general direcționate către
familiile deja angajate în protecția copilului și sunt, probabil, prea înguste și nu sunt suficient de
preventive. Poate că o abordare asemănătoare ar putea fi utilizată pentru a încuraja abordări la scară
largă, evaluate riguros pentru abordarea sărăciei la nivel de familie și / sau comunitate ca prevenire a
maltratării. Alte studii longitudinale existente, bine susținute, precum Studiul de panou al dinamicii
veniturilor, ar putea fi mărite astfel încât să fie incluse legăturile cu variabilele comunității și rezultatele
maltratării copiilor (de exemplu, datele de raportare a maltratării copiilor).

 Factori macroeconomici și maltratarea copiilor

Ratele de maltratare a copiilor în timp: Constatări generale.

Înțelegerea noastră asupra maltratării și sărăciei copiilor este puternic influențată de înțelegerea noastră
asupra maltratării copiilor, pe măsură ce se dezvoltă în timp. Comparând modificările ratelor observate
cu condițiile macroeconomice cunoscute, putem obține informații despre posibilele relații dintre cele
două. Din păcate, acesta nu este un exercițiu simplu. Finkelhor și Jones (2006, 2009) au comparat ratele
de abuz fizic și sexual de la nivel național (NCANDS) cu datele privind criminalitatea din Sondajul
Național de Victimizare a Criminalității și au constatat niveluri similare de scădere a abuzului asupra
copiilor și a victimizării infracționale a minorilor (de exemplu, asalt, jaf) în perioada 1992-2004,
majoritatea acestor indicatori scăzând cu aproximativ jumătate. Aceștia nu au observat o scădere
corespunzătoare a neglijării copiilor în aceeași perioadă. Ei discută o serie de mecanisme posibile pentru
acest declin, dar favorizează în special trei; îmbunătățiri economice în anii 1990, un număr mai mare de
agenți de schimbare disponibili (ajutând profesioniști) și psihofarmacologie îmbunătățită. Descoperirile
lor au fost susținute recent de descoperirile din al treilea și al patrulea val al studiilor naționale de
incidență, care au arătat, de asemenea, că ratele de maltratare au scăzut între 1993 și 2006 (Sedlak și
colab. 2010). Pe scurt, lucrarea lui Finkelhor și Jones (2012) indică cu tărie o scădere a abuzului sexual
asupra copiilor, poate indica o scădere a abuzului fizic asupra copiilor și nu oferă dovezi care să susțină o
scădere a neglijenței copilului. Când se analizează datele naționale, utilizarea cazurilor justificate sau a
„victimelor”, mai degrabă decât numerele brute de rapoarte poate fi problematică. Conform datelor
raportului național, în 1995, 36,7% din cei 2 723 001 copii anchetați au fost clasificați drept
„fundamentali” sau „indicați”. În 2010, acest număr, inclusiv noua categorie de „victimă cu răspuns
alternativ”, a scăzut la 23,7% (USDHHS 1996; USDHHS 2011) din cei 3.604.100 de copii care au primit un
răspuns. Acest lucru reflectă probabil o înăsprire a criteriilor de fundamentare și creșterea serviciilor de
răspuns alternativ, în care în general nu se ia o decizie de fundamentare. Nivelurile individuale de
fundamentare a statului (de exemplu, Missouri) arată clar modul în care ratele de fundamentare pot
scădea dramatic după implementarea unei piste de răspuns alternativ.

Alte surse, cum ar fi ratele brute de raportare sau datele de diagnostic medical pot fi, de asemenea,
supuse variabilității în timp, pe măsură ce modificările de conștientizare a publicului sau profesioniștii
din domeniul medical devin mai conștienți sau pot oferi un diagnostic dat. Chiar și având în vedere
aceste puncte slabe, considerăm că ratele de raportare oferă o piatră de încercare utilă pentru
înțelegerea ratelor de maltratare în timp.

Marea recesiune și date naționale

Sistemul național de date privind abuzurile asupra copiilor (NCANDS) oferă informații despre rapoartele
oficiale de maltratare a copiilor. Cea mai simplă masurare, a rămas până acum în marea recesiune. În
2010, au fost făcute 3,3 milioane de trimiteri, implicând aproximativ 5,9 milioane de copii (USDHHS
2011). În 2006, au fost făcute 3,3 milioane de trimiteri, implicând aproximativ 6,0 milioane de copii.
Având în vedere creșterea ușoară a populației de copii în acest interval de timp, aceasta poate
reprezenta o ușoară scădere a rapoartelor totale. NCANDS arată, de asemenea, o scădere a victimizării
abuzului asupra copiilor (în esență, rapoartele care sunt examinate și stabilite oficial ca fiind maltratate)
de la 11,0 la 1.000 la 9,2 la 1.000 în perioada 2006-2010 (USDHHS 2011). Numărul de decese oficiale
raportate oficial de copii în perioada imediată de pre-recesiune a fost de 2,00 / 100 000 de copii în 2006
și de 2,28 în 2007. Numerele perioadei de recesiune sunt similare, trecând de la 2,28 în 2007 la 2,32 în
2009 și coborând din nou la 2,07 în 2010.

Este totuși posibil ca numerele de mai sus să mascheze modificări mai mari în formele specifice de abuz.
Având în vedere descoperirile din zona traumatismelor craniene non-accidentale, ne-am putea aștepta
ca abuzul fizic să crească. Totuși, acest lucru nu se intampla. În 2006, 16,0% dintre victime s-au dovedit a
suferi abuz fizic, comparativ cu 8,8% pentru abuzuri sexuale și 64,1% pentru neglijare în 2006 (USDHHS
2007).
În 2010, 17,6% dintre victime au fost clasificate ca suferind de abuz fizic, 9,2% pentru abuzuri sexuale, în
timp ce 78,3% au fost raportate pentru neglijare (USDHHS 2011). Măsura tipului de victimizare se
suprapune, iar numărul de tipuri de victimizare per victimă a crescut de la 1,14 în 2006 la 1,26 în 2010,
reflectând o tendință generală pentru ca cazurile să fie clasificate în mai multe categorii. În ciuda acestui
fapt, este evident că nu s-au produs mari schimbări în proporționalitatea diferitelor tipuri de maltratare
în rândul victimelor oficiale.

O altă posibilitate este ca copiii mai mici să fie mai expuși riscului în perioadele de recesiune economică.
Acest lucru ar putea explica modul în care pot exista apariții de traume crescute în rândul copiilor mici,
în fața ratelor stabile generale de raportare a maltratării. În 2006, 38,6% dintre toate victimele erau între
vârsta de 0 și 3. În 2010, acest număr a scăzut ușor la 34,0% din totalul victimelor, contrar a ceea ce s-ar
putea aștepta.

 Marea recesiune și datele despre spitale

Mai multe studii foarte recente au analizat rate diferitelor tipuri de leziuni cerebrale în raport cu marea
recesiune. Huang și colegii (2011) au analizat toate traumele la copiii cu vârsta între 0 și 2 ani într-un
singur centru de traumatisme pediatrice de nivel I. Au urmărit ratele de „toate traumatismele”,
„traumele accidentale ale capului” și „traumele capului non-accidentale” în perioadele de pre-recesiune
(12 / 2001-11 / 2007) și recesiune (12/07 -6/10). Aceștia au constatat ușoare scăderi nesemnificative ale
ratelor lunare globale de traume atunci când au comparat perioadele de pre-recesiune și perioade de
recesiune (6,4 vs. 5,8 pe lună). De asemenea, au constatat o ușoară reducere a traumatismelor
accidentale ale capului (2,0 față de 1,9 pe lună). În schimb, au constatat o dublare semnificativă statistic
a traumatismelor neaccidentale ale capului atunci când au comparat perioadele de prerecesiune și
recesiune (0,7 vs. 1,4).

 Berger și colegii (2011) au urmărit ratele de traumatism cranian abuziv (anterior „Sindromul bebelușului
scuturat”), care a fost verificat de echipele de protecție a copilului din spital la copiii cu vârsta sub 5 ani.

Ei și-au împărțit datele în perioade de pre-recesiune (1/2004 până la 11/2007) și recesiune (12/2007
până la 6/2009). Au studiat trei zone geografice, inclusiv o regiune Pennsylvania, o regiune Ohio și o
regiune cu sediul în jurul Seattle. Acest studiu nu a constatat nicio asociere între ratele de traumatism
cronic abuziv și ratele șomajului, chiar și atunci când aceste rate au rămas în urmă. Ratele capului abuziv
au fost cu 25% mai mari (regiunea Ohio) și 140% mai mari (regiunea Pennsylvania). Regiunea Seattle a
arătat o creștere de 108% a traumatismului abuziv al capului, în ciuda faptului că trei nu sunt practic
modificări ale ratelor șomajului în acea regiune (5,4% față de 5,6%). Dacă sunt corecte, aceste
descoperiri sugerează că un subset devastator, dar mic numeric de abuz fizic, Trauma capului abuziv,
poate crește, dar că această creștere nu este legată de ratele șomajului.

Wood și colegii (2012) au analizat datele de la 38 de spitale, corelându-le cu indicatorii macroeconomici

pentru zonele statistice metropolitane în care se afla fiecare spital. Interpretarea descoperirilor lor este
complicată, deoarece nu au raportat ratele de abuz fizic în funcție de populație, ci au raportat ratele de
abuz fizic ca procent din toate internările spitalicești, într-un timp în care internările totale în spital au
scăzut. Ei au raportat mici creșteri ale ratelor de admitere a abuzului fizic asupra copiilor (ca proporție
din toate internările spitalicești) și ratele TBI cu risc ridicat (ca proporție din toate internările spitalicești)
în spitalele situate în zonele statistice metropolitane cu rate ridicate de executare silită (Wood et al.
2012, pp. e360 – e361). Contraintuitiv, nu s-a găsit o „relație clară între șomaj și abuz fizic” (Wood și
colab. 2012, p. 362). De un interes și mai mare, o examinare a datelor acestora (figura 2, pagina e361)
arată că ratele de admitere a abuzului asupra copiilor și TBI cu risc ridicat de fapt a scăzut de la începutul
marii recesiuni.

 Rezumat

Există lucruri pe care le știm cu siguranță despre sărăcie și maltratarea copiilor. Știm că maltratarea și
sărăcia reală (adică nu doar raportate oficial) ale copiilor sunt legate. Știm că maltratarea și sărăcia
copiilor raportate oficial sunt corelate. Știm că această relație nu se datorează în mare măsură unei
tendințe anti-săraci în raportare sau identificare. Știm că relația dintre sărăcie și maltratarea are loc în
toate grupurile rasiale și etnice, dar știm că imigranții se descurcă mult mai bine decât non-imigranții în
măsurile de bunăstare a copiilor, incluzând probabil maltratarea copiilor. Noi stim că copiii negri nu
numai că sunt mai predispuși să fie săraci în comparație cu albii, dar arată și mai rău atunci când sunt
luate în considerare activele financiare și șansele de a trăi în zone cu sărăcie concentrată. Noi suntem
siguri în mod rezonabil că sărăcia este mai puternic legată de neglijare decât de abuz, în special de abuz
sexual.

Există lucruri pe care știm că trebuie să le înțelegem mai bine. Multe dintre acestea sunt extrem de
importante. Principala dintre acestea este problema cauzalității. Domeniile generale ale sărăciei, ale
comunității, ale caracteristicilor individuale, ale părinților și ale maltratării sunt în mod clar legate, dar
încă nu am dezvoltat un model cauzal convingător, cuprinzător și în general util. Cadrele, cum ar fi
furnizate de Bronfenbrenner și Belsky, sunt un pas în direcția corectă, deoarece ne ghidează spre
construcții relevante. Ne lipsește încă o înțelegere a ordinii, amplorii și valenței relațiilor dintre
elementele acestor domenii. De exemplu, s-a sugerat în mod obișnuit că sărăcia poate provoca stres
care poate provoca maltratare (Drake și Pandey 1996). Sărăcia poate, de asemenea, să degradeze
eficiența colectivă (Sampson și Morenoff 2004), rezultând o serie de rezultate negative, inclusiv
maltratarea.

Mecanismele efectelor intergeneraționale nu sunt bine înțelese, lucrările recente sugerând că efectele
epigenetice pot juca un rol mult mai puternic decât se imagina anterior (Roth et al. 2008). În absența
unei înțelegeri cauzale solide, este dificil să se genereze servicii care să satisfacă nevoile maltratării
familiile în sărăcie. Până în prezent, singurele încercări serioase de a face față direct sărăciei și a
maltratării în combinație par să provină din state și județe care oferă servicii concrete de bunăstare a
copilului și prin programe de vizitare la domiciliu. Acest lucru este teribil de inadecvat.

În cele din urmă, există, fără îndoială, părți cheie ale puzzle-ului sărăcie / maltratare despre care
rămânem ignoranți. De exemplu, întreaga perspectivă a epigeneticii acel mediu poate provoca
modificări de durată a modului în care sunt exprimate genele este foarte nouă. Cercetătorii care au
încercat să înțeleagă, de exemplu, efectele intergeneraționale în cadrul comunităților cu venituri mici,
pur și simplu nu au avut această perspectivă disponibilă.
 Există, fără îndoială, descoperiri importante de făcut și perspective de găsit, care vor fi utile viitorilor
cercetători, practicieni și factorilor de decizie politică. O atenție mai directă acordată problemei sărăciei
și a maltratării este necesară pentru a grăbi acest lucru.

Deși am recunoscut că maltratarea și sărăcia copiilor apar simultan si sunt corelate, majoritatea
practicilor bazate pe dovezi rămân îngust psihologic, în general bazat pe abilități în natură. Modificarea
programelor existente pentru a recunoaște problemele cu care se confruntă cei săraci este justificată.
Generarea de noi programe care să abordeze în mod specific problemele legate de sărăcie întâmpinate
de aceste familii poate fi utilă.

Nu vrem ca tonul acestei secțiuni finale să fie negativ sau lipsit de speranță. Privind în urmă cu două sau
trei decenii, vedem că majoritatea cercetătorilor, practicienilor și factorilor de decizie în domeniul
protecției copilului erau într-o stare de negare a riscului crescut de maltratare în rândul copiilor săraci. A
existat o schimbare istorică puternică și pozitivă în recunoașterea problemei. Acest lucru a fost însoțit de
o explozie de cadre și perspective teoretice legate de vecinătate și alte condiții și dinamici de mediu. Din
ce în ce mai mult, cercetarea empirică în domeniul bunăstării copilului încorporează controale socio-
economice, ceva demult. Având în vedere acest progres clar și marcat, putem avea motive să sperăm că
un astfel de capitol, scris peste 10 sau 20 de ani, va putea oferi mai multă știință și mai multe îndrumări
pentru sărăcie și politici.