Sunteți pe pagina 1din 6

Considerații generale

Aflat într-un perimetru urbanistic edilitar şi select, în microraionul economiştilor


de talie din inima Chişinăului: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei,
Academia de Studii Economice, Agroindbank, Victoriabanc, filiala Băncii Sociale etc.,
Colegiul Naţional de Comerţ al Academiei de Studii Economice din Moldova este
instituţia de învăţământ mediu de specialitate de renume din ţară, cu o istorie zbuciumată
de peste 70 de ani, care a contribiut constant la pregătirea specialitilor competenţi şi
competitivi pentru economia ţării.
Desprins din matricea solară a unui mijloc de octombrie (20.10.44) al tumultosului
an 1944, botezat la începuturi Tehnicumul de comerţ sovietic, rebotezat în Colegiul
Naţional de Comerţ (1991), aflat la răscrucea când i se punea la îndoială existenţa (1998)
şi apoi primit, cu deschidere şi susţinere, în marea familie a Academiei de Studii
Economice din Moldova în calitate de unitate funcţională a acesteia (1998), azi Colegiul
Naţional de Comerţ al ASEM este un centru de învăţământ mediu de specialitate, care îşi
racordează, conştiincios şi perseverent, activitatea exigenţelor educaţionale moderne şi
realităţii contemporane, colectivul căruia împărtăşeşte dezinteresat, cu dăruire şi
competenţă, cunoştinţe în domeniul economiei, tehnologiilor şi serviciilor tuturor
tinerilor dornici de carte.
An de an, specialităţile: "Contabilitate", "Merceologie", "Comerţ", (profilul
"Economie"), "Tehnologia produselor alimentaţiei publice" (profilul "Tehnologie"),
"Turism" şi"Servicii hoteliere" (profilul "Servicii"), sunt tot mai solicitate, iar tainele lor
vin să le deprindă tot mai mulţi copii şi nepoţi ai foştilor elevi, numărul cărora, apropo,
depăşeşte cifra de 26 de mii.
Dimensiunea valorică a instituţii rezidă în relaţia deontologică dintre profesori, în
colaborarea, prin fapte şi performanţe, dintre dascăli şi discipoli şi în dirijarea eficientă a
activităţii educaţionale de către echipa managerială. Dăruit în exclusivitate unei activităţi
nobile, Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM - edificiu al învăţământului economic
mediu de specialitate, trăieşte plenar, la prezentul activ, cu problemele şi cerinţele
tinerilor, îşi analizează şi îmbunătăţeşte serviciile educaţionale, de aceea este spaţiul
educaţional solicitat de tinerii din ţară .Astăzi in instituţie îşi fac studiile 1750 elevi şi
activează 125 cadre didactice, 81 dintre care posedă grade didactice şi ştiinţifice . Mulţi
absolvenţi revi ca profesori în instituţie, cadre didactice de la ASEM sunt şi dascălii
elevilor din colegiu.

Analiza SWOT
I. Din perspectiva formării continue a cadrelor didactice
Viteza de depreciere a informaţiei în secolul schimbării accelerate, atestate în
toate domeniile activităţii umane, vizează sisteme, organizaţii, angajaţi. Trăind într-o
societate bazată pe cunoaştere, profesorii ca şi specialiştii din alte domenii sânt în situaţia
de a-şi restructura permanent propriul mod de acces la informaţie şi propria capacitate de
selectare a informaţiilor.
Formarea continuă trebuie să sprijine cadrul didactic în acest sens şi nu poate să
„se limiteze la actualizarea cunoştinţelor de specialitate”, repetând conţinuturi studiate în
cadrul formării iniţiale. Organizaţiile abilitate în formarea continuă resimt necesitatea
căutării şi acceptării noilor abordări vizavi de conţinuturile informaţionale incluse în
programele curriculare pentru cursurile de formare continuă a cadrelor didactice,
necesitatea de a-şi spori capacitatea de adaptare şi de inovare, precum şi viteza de
procesare a informaţiilor şi de pregătire a ofertelor de formare continuă în corespundere
cu cerinţele şi nevoile formabililor.
Puncte tari Puncte slabe
 Lipsa unui sistem omogen, flexibil şi
 Iniţiază şi organizează periodic, constant de comunicare cu
programele proprii de formare managerii unităţilor de învăţământ şi
propuse anual prin Oferta de responsabilii cu formarea continuă
formare, activităţi ştiinţifice, cu privire la formarea debutanţilor;
metodice, educative cu impact  Lipsa fondurilor necesare pentru
pozitiv asupra beneficiarilor; achiziţionarea unor obiecte de
 Colaborarea cu formatori şi inventar şi a publicaţiilor ştiinţifice
profesori cu experienţă didactică sau pedagogice recente;
pentru susţinerea de stagii de  Dificultăţi de deplasare a
formare; formabililor/formatorilor în anumite
 Oferă consultanţă de specialitate, centre de formare;
metodică şi psihopedagogică  Insuficienta motivare şi implicare a
cadrelor didactice; responsabililor cu dezvoltarea
 Dispune de fond documentar, profesională din instituție pentru
destinat informării cadrelor determinarea nevoii de formare sau
didactice; pentru mobilizarea participării
 Iniţiază cadrele didactice în cadrelor didactice la unele cursuri de
elaborarea şi implementarea de formare continuă;
proiecte;  Spaţiile existente insuficiente pentru
 Oferta diversificată de programe derularea activităţilor de formare;
de formare propusă în baza
analizei de nevoi de formare,  Capacitatea redusă a corpului
corelată cu nevoile reale ale profesoral de a se adapta la
cadrelor didactice în baza planului schimbări;
aprobat de către ASEM;
 Diversitatea formelor de
organizare a activităţilor de
formare: ateliere, mese rotunde,
stagii, seminarii, simpozioane,
conferinţe;
 Oferta de programe de formare
acoperă o arie largă de stagii şi
module de formare;

Oportunități Amenințări
 Noua viziune asupra misiunii şi  Ofertă insuficientă de programe
funcţiilor formării continue formative pentru debutanţi;
cuprinse în Regulamentul intern de  Disponibilitatea redusă faţă de
organizare şi funcţionare a formării inovaţie a multor membri ai
continue; personalului din învăţământ;
 Existența formatorilor în instituție;  Scăderea interesului unor categorii
 Posibilitatea implicării personalului de cadre didactice pentru activitatea
didactic în programe de cooperare de formare (mai ales după obţinerea
naţională şi internaţională; gradului II);
 Reforma sistemului de formare  Migrarea cadrelor didactice tinere
continuă a personalului didactic din către domenii de activitate/sectoare
Moldova în acord cu sistemele de economice mai bine plătite;
formare europene prin Proiectul
Strategiei de Formare iniţială şi
Continuă a Personalului Didactic;
 Oferirea de posibilităţi de formare
continuă tuturor solicitanţilor de
perfecţionare;

Concluzii: Selectarea şi elaborarea ofertei de formare continuă, care sa răspundă


exigenţelor specifice referitoare la necesităţile personale ale cadrului didactic, necesităţile
de dezvoltare ale instituţiei şi de creşterea capacităţilor instituţionale, promovate la nivel
de sistem și la bugetul disponibil etc. devine una din direcțiile fundamentale ale Colegiului
Național de Comerț al ASEM. În vederea facilitării adaptării la schimbare, formare
continuă urmează să asimileze direcţia, conţinutul şi ritmul dezvoltării sociale, să
prefigureze conţinutul în funcţie de exigenţele societăţii viitoare, să pregătească cadrul
didactic pentru a se adapta la schimbare.
II. Din perspectiva procesului de predare-învățare-evaluare

Puncte Tari Puncte Slabe

 Proiectarea activităţilor de predare  Școala nu are cărţi sau alte


-învăţare –evaluare conform materiale didactice adaptate noilor
cerinţelor actuale programe pentru învățământul
 Şcoala dispune de întreg profesional tehnic
materialul curricular: planuri de  Unii elevi nu ating standardele de
învăţământ, programe şcolare, performanta, dovada numărul de
opţionale, metodologii repetenţi(venirea cu note extrem de
 Cadre didactice bine pregătite mici din gimnaziu)
metodic  Aplicarea în mica măsura a
 Alegerea atenta si competenta a învăţării centrate pe elev
manualelor şcolare  Existenta absenteismului de la ore
 Utilizarea strategiilor de învăţare  Diversificarea insuficienta a
diversa metodelor de evaluare
 Organizarea cursurilor de  Evaluarea nu este ritmică
perfecţionare  Insuficienta analizei progresului
 Rezultate bune si foarte bune la elevilor pe perioada şcolarizării
concursuri şcolare:istorie, limbi  Modificarea scării valorilor
străine, antreprenoriat etc. fundamentale în societate – om cu
bani

Conluzii: Predarea, învatarea si evaluarea sunt actiuni  de baza ale  procesului de


învatamânt. Procesul de învaatamânt este o activitate de cucerire si asimilare de catre
elevi a bazelor stiintelor, sub îndrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre
elevi si profesor în efortul comun de instruire si autoinstruire. Notiunea prin
care exprimam activitatea desfasurata de profesor în  procesul de învatamânt, în clasa,
este de predare, iar notiunea  prin care denumim tipul specific de activitate desfasurata de
elevi este cea de  învatare. Prin urmare, există o mulțime de factori ce favorizează sau
defavorizează realizarea acestui proces. Anume factorii distructivi trebuies luați în calcul
în primul rând.

III. Din perspectiva Managementului Calității

Puncte Tari Puncte Slabe

 Utilizarea rapoartelor de analiza  Implicarea insuficienta a unor cadre


în vederea stimulării si dezvoltării didactice în bunul mers al instituției
instituţionale  Conservatorismul şi rezistenţa la
 Strategie adecvata pentru schimbare a unor cadre didactice
dezvoltarea instituției  Insuficienta pregătire educaţională a
 Încheierea de parteneriate cu familiei
agenții economici din capitală  Dezvoltarea insuficienta a
 Acțiuni de popularizare a mijloacelor de comunicare cu părinţii
instituție: pliante, întâlniri cu  Lipsa de interes a părinţilor în
elevii si profesorii din școlile urmărirea programului elevilor si a
gimnaziale, Burse de merit pregătirii acestora
 Gestionarea corespunzătoare   a
conflictelor
 Preocuparea conducerii
instituției pentru organizarea
festivităților care marchează
diferite evenimente culturale,
istorice

Concluzii: Managementul calităţii reprezintă un ansamblu de activităţi având ca scop


realizarea unor obiective, prin utilizarea optimă a resurselor. Acest ansamblu cuprinde
activităţi de planificare, coordonare, organizare, control şi asigurare a calităţii.
Intreprinderea îşi propune o serie de "obiective strategice": economice, sociale, tehnice,
comerciale, care se realizează prin intermediul unor "obiective operaţionale". Acestea din
urmă ar fi: obţinerea unor produse şi servicii de calitate corespunzătoare cerinţelor, în
cantitatea solicitată, la termenul convenit şi care să fie disponibile la locul sau pe piaţa
dorită, toate acestea, in condiţiile unor costuri minime. Anume spre acest progres tinde să
ajungă instituția.

Direcțiile de perfecționare și îmbunătățire a calității activității


educaționale
Începând cu anul şcolar 2017-2018, învăţământul profesional si tehnic, a fost
restructurat,ca urmare a unei noi viziuni asupra finalităţilor educaţiei şi formării
profesionale, din perspectiva creşterii contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi economiei
bazate pe cunoaştere, în condiţiile asigurării unui grad ridicat al coeziunii economice şi
sociale.
În acest context, restructurarea învăţământului tehnic asigură îndeplinirea
obiectivului propus de către Uniunea Europeană şi necesară integrării ţării noastre în
marea familie europeană. O creştere economică se poate realiza numai printr-o
retehnologizare care, la rândul ei, presupune noi competenţe din partea angajaţilor.
Formarea iniţială ţine cont de aceste aspecte şi are ca obiectiv prioritar dobândirea de noi
competenţe în ceea ce îi priveşte pe elevii din sistem, competenţe care să le permită o
integrare socio-profesională la nivel naţional şi, de ce nu, european.
Pentru realizarea acestor deziderate, instituția noastră şi-a propus un program de
masuri care vizează:
Obiectivul general
Creşterea calităţii educaţiei şi formării continue şi dezvoltarea ofertei educaţionale pentru
adulţi.
Priorităţi
1. Dezvoltarea capacităţii de management în învăţământul profesional tehnic;
2. Creşterea adaptabilităţii ofertei educaţionale la cerinţele pieţei muncii;
3. Dezvoltarea parteneriatului social;
4. Îmbunătăţirea serviciilor de consiliere şi orientare profesională pentru elevi şi adulţi;
5. Creşterea calităţii în procesul educaţional şi egalitatea de şanse;
6. Creşterea accesului la educaţie pentru grupurile vulnerabile şi combaterea excluziunii
sociale.

S-ar putea să vă placă și