Testul de Apercepţie Tematică pentru Copii (CAT)

Autori Leopold Bellak şi Sorina Sorel Bellak, 1964. Se aplică la copii cu vârste cuprinse
între 3 şi 10 ani.
Autoare franceză Genevieve Boulanger-Balleyguier (1967) desprinde referinţele
relaţionale ale materialului în raport cu conţinutul manifest:
- Planşele 2,3,4,5 se referă la relaţiile cu părinţii
- Planşele 1,4,5 re referă la relaţiile în fratrie
- Planşele 5,6 se referă la relaţiile sexuale între părinţi
- Planşa 7 se referă la agresiune
- Planşa 10 se referă la învăţarea curăţeniei
Se remarcă corespondenţa strânsă între realitatea obiectivă a materialului şi temele
degajate. Se propune şi o interpretare a conţinutului latent la care fiecare planşă este
susceptibilă să facă referinţă. Chiar dacă accentul se pune pe o problematică particulară,
aceasta nu exclude alte posibilităţi de interpretare.

PLANŞA 1
Conţinut manifest: Trei pui aşezaţi la o masă pe care există un castron plin. Într-o parte,
o găină mare estompată.
Conţinut latent: Trimite la o relaţie cu imaginea maternă de ordinul oralităţii. Nu se
poate reduce problematica ridicată de planşa 1 doar la o simplă relaţie alimentară.
Evocarea faptului de a se hrănii (banalitate după G. B.-B.) serveşte de suport simbolic
reprezentării relaţiei de dependenţă de imaginea maternă înţeleasă într-un sens mult mai
larg şi în particular în dimensiunea sa de obiect bun şi/sau rău. Într-adevăr, întrebarea
pusă de conţinutul latent poate fi rezumat astfel: imaginea maternă este ea recunoscută în
funcţia ei hrănitoare (în sensul larg al termenului)? Asociaţiile ţin ele cont de calităţile
particulare ale funcţiei materne?

PLANŞA 2
Conţinut manifest: Un urs mare trage de o sfoară, trasă de cealaltă parte de un alt urs
mare cu un urs mic în spatele lui.
Conţinut latent: Trimite la relaţia triunghiulară părinţi-copil, într-un context agresiv
şi/sau libidinal.
La această planşă diferenţa de generaţie este clar reprezentată, în timp ce diferenţa de sex
nu. Accentul se pune pe de o parte asupra noţiunii de putere/ slăbiciune fizică (diferenţă
mare/ mic), pe de altă parte pe opoziţia şi apropierea din relaţia părinţi- copii.
Conflictul se poate înnoda la diferite nivele:
- Caracterul competitiv al relaţiei se situează în contextul unei problematici de castrare
prin intermediul căreia se interpretează recunoaşterea diferenţei sexuale şi identificarea.
Astfel se stabileşte relaţia privilegiată a copilului cu unul dintre părinţi şi rivalitatea cu
celălalt. Rivalitatea este însoţită sau nu de descărcări agresive.
- Din contră, atunci când relaţia triunghiulară nu este prezentată sau este prost situată,
atunci protagoniştii sunt puţin diferenţiaţi, reprezentările apar extrem de masive, atot-
puternice şi periculoase, conducând uneori la teme de distrucţie şi de moarte.

1
Întrebările puse de către planşă pot fi formulate astfel: Există recunoaştere şi identificare
a protagoniştilor în diferenţele şi similitudinile lor? Conflictul se înnoadă într-un context
libidinal şi/ sau agresiv fără a mobiliza mari cantităţi de energie? Copilul se situează
într-o problematică a complexului lui Oedip sau este el dependent de fantasme
pregenitale care se traduc prin reprezentări invazive şi periculoase?

PLANŞA 3
Conţinut manifest: Un leu având o pipă şi un baston este aşezat într-un fotoliu. La baza
planşei, în dreapta, un mic şoricel într-o gaură.
Conţinut latent: Trimite la relaţia cu o imagine de putere falică. La nivelul conţinutului
latent, întrebarea pusă de planşă este de a şti cum se situează copilul prin raport la această
imagine de putere, în ce context relaţional şi fantasmatic se înscriu reprezentările sale.

PLANŞA 4
Conţinut manifest: Un cangur mare având o pălărie, o geantă şi un coş în care este o
sticlă de lapte. În marsupiu are un bebe cangur care ţine un balon. În spatele lui, un copil
cangur pe o bicicletă.
Conţinut latent: Trimite la relaţia cu imaginea maternă eventual în contextul rivalităţii
fraterne. Formularea conţinutului latent rămâne în mod deliberat vag în măsura în care
planşa permite evocarea relaţiei cu imaginea maternă în contexte conflictuale aparţinând
la registre diferite după vârstă şi copil. Astfel, conflictul se poate înnoda în lupta dintre
două poziţii vizavi de mamă, una regresivă, menţinănd relaţia de dependenţă, alta mai
autonomă, mai degajată, cu condiţia ca a să fie susţinută de o reală capacitate de separare.
Oricare ar fi poziţia adoptată, dinamica conflictului se înscrie în acest continuum de
separare- individuare, dependenţă- independenţă. Astfel, elementele depresive care survin
adesea în particular proiectate asupra mediului (teme de ninsoare, de răcoare) iau sensul
de afecte asociate la reprezentările de pierdere a obiectului. Rivalitatea fraternă în acest
caz trimite atât la nostalgia sau la dorinţa de a regăsii beneficiile poziţiei regresive cât şi
la agresivitatea faţă de bebeluş şi dorinţa de a-i lua locul.
Dar la un alt nivel, este rivalitatea cu mama care apare dominantă, în special la fetiţe în
perioada oedipiană, agresivitate exprimată mai ales în dorinţa de a o înlocui pe mamă
identificându-se cu ea.

PLANŞA 5
Conţinut manifest: Într-o cameră întunecată, un mic pat cu doi ursuleţi. În spate, un pat
mare ale cărui cuverturi par să acopere ceva.
Conţinut latent: Trimite la curiozitatea sexuală şi la fantasmele scenei primitive. Se
poate reactiva un conflict dureros, implicând în acelaşi timp diferenţa de sex şi de
generaţie, culpabilitatea legată de curiozitatea sexuală, cu privire la masturbare şi un
sentiment de solitudine şi de abandon în faţa cuplului parental. Pot deasemenea surveni
fantasme infantile privind sexualitatea încărcată de violenţă şi agresivitate într-un climat
de mare angoasă şi pericol.

PLANŞA 6
Conţinut manifest: O grotă mare în care se văd mai mult sau mai puţin doi urşi mari. În
faţă, un urs mic cu ochii deschişi, frunze.

2
Conţinut latent: Trimite la curiozitatea sexuală şi la fantasmele scenei primitive.
Planşele 5 şi 6, chiar dacă sunt diferite în conţinutul lor manifest, trimit la o problematică
de acelaşi ordin. În planşa 6, recunoaşterea situaţiei triunghiulare este determinantă: se
întâmplă ca cuplul să nu fie diferenţiat şi tema să se reducă la o relaţie duală într-un
context mai regresiv, abandonant.

PLANŞA 7
Conţinut manifest: În junglă, un tigru sare după o maimuţă. Maimuţa pare să se agaţe de
liane.
Conţinut latent: Trimite la o relaţie încărcată de agresivitate (versus castrare sau
devorare). Formularea conţinutului latent rămâne larg în măsura în care materialul nu
induce explicit un registru conflictual specific. Într-adevăr relaţia agresivă care este
reprezentată poate fi la fel de bine trăită şi exprimată într-o relaţie duală periculoasă şi
ucigătoare, în particular prin teme de devorare, se manifestă asociaţii saso-masochiste
prin intermediul temelor de dominare-supunere sau poae apare într-un context de
culpabilitate şi teamă de abandon.
Cantitatea de agresivitate prezentă în reprezentări şi în relaţia evocată constituie un indice
preţios ca şi calitatea elaborării istoriei. Trebuie să fim atenţi la capacitatea de individuare
şi identificarea personajelor (recunoaşterea diferenţelor puternic/ slab, reprezentarea unei
imagini agresive paterne sau materne), de asemenea este importamt de subliniat
caracterul mutual destructor al relaţiei, care trimite la nediferenţierea agresor/ agresat.

PLANŞA 8
Conţinut manifest: Două maimuţe mari aşezate pe o canapea bând din nişte ceşti. La
dreapta, o maimuţă mare întinde degetul spre o maimuţă mică.
Conţinut latent: Trimite la culpabilitatea legată de curiozitate şi încălcarea graniţelor în
relaţia părinţi-copil.
Planşa se constituie pe două planuri: în fund un cuplu, al cărui caracter heterosexual şi
relaţia de schimb sunt subliniate; în prim plan, o imagine feminină a cărei atitudine evocă
o chemare la ordine a micuţului. Se stabileşte o legătură între cele două planuri:
interdicţia sau pedeapsa reprezentate în primul plan sunt puse în raport cu schimbul din
cuplul din planul secund, al cărui caracter secret este marcat la nivelul caracterului
manifest. Conţinutul latent trimite deci la curiozitate şi la interzicere vizavi de acest
schimb din cuplu la care copilul nu trebuie să aibă acces.
Diferenţierea personajelor, în dublul ax al diferenţei de sex şi de generaţie, serveşte drept
ţesătură pentru construirea unei istorii coerente. Ea manifestă repere identificatorii relativ
stabile care permit dezvoltări conflictuale în acord cu conţinutul latent al planşei şi relevă
integrarea mai mult sau mai puţin armonioasă a interdicţiilor.
În cazul în care diferenţierea nu este netă, planşa 8 poate scoate în evidenţă o eventuală
confuzie de imagouri şi o structurare fragilă a identităţii care se individuează prost în
instabilitatea reperelor şi discontinuitate.

PLANŞA 9
Conţinut manifest: O cameră întunecoasă a cărei uşă este deschisă.Un pat de copil cu un
iepure în el, stând în picioare.

3
Conţinut latent: Trimite la o problematică de solitudine şi/sau de abandon, problematică
ce poate apare în două regisrte. Într-un context oedipian, planşa induce sentimentul
solitudinii copilului depărtat de cuplul parental. Aspectul sumbru al camerei ca şi uşa
deschisă poate într-adevăr reactiva o problematică de acelaşi ordin ca şi planşele 5 şi 6
(curiozitate sexuală, fantasme ale scenei primitive, solitudine). Dar planşa poate
deasemenea antrena o trăire de solitudine în contextul poziţiei depresive şi al pierderii
obiectului, aducând la lumină afecte depresive şi un sentiment de abandon şi de suferinţă
legată de separarea de mamă. Se întâmplă ca cele două registre să fie evocate de acelaşi
copil, în acest sens solitudinea din sânul situaţiei oedipiene recunoscută în mod clar
antrenează reapariţia unei problematici de abandon, făcând insuportaboile izolarea şi
frustrarea.
Problema este de a şti în ce măsură copilul îşi recunoaşte şi acceptă solitudinea:
asociaţiile pot ţine cont fie de recunoaşterea afectelor depresive, fie de negarea lor;
introducerea necesară a obiectelor sau personajelor permit să se noteze organizările
posibile ale acestei solitudini şi de asemenea, tipul de reprezentări sau de fantasme
evocate de către copil.

PLANŞA 10
Conţinut manifest: Un câine mic culcat pe burtă pe genunchii unui câine mare. La
dreapra o cameră de baie.
Conţinut latent: Trimite la relaţia agresivă şi/sau libidinală părinţi/ copil în contextul
analităţii, accentul punându-se pe apropierea corporală. Este important de notat
identificarea imaginii patentale ca şi modalitatea relaţională dominantă, mai mult sau mai
puţin agresivă, mai mult sau mai puţin erotizată care poate revela accesul la ambivalenţă
şi capacitatea de a lega pulsiunile.

Prezentarea ordonată a planşelor este indispensabilă deoarece construirea testului se

supune unei logici temporale interesant de respectat. Prima planşă pune accentul pe
relaţia primitivă cu imaginea maternă. Fratria, reprezentată prin trei personaje identice,
subliniază dimensiunea narcisică inerentă relaţiilor precoce. Planşa 2 pune în scenă o
relaţie în trei, accentul punându-se pe difertenţa de generaţie fără să fie reperabilă
diferenţa de sex; din contră, în planşele 3 şi 4 imaginea paternă (3) şi maternă (4) sunt
definite. Primele patru planşe constituie un fel de prezentare a imaginilor parentale care
va servi drept cadru de dramatizare a conflictelor propuse la planşele următoare. Este
nevoie ca procesele de recunoaştere şi identificare să fie relativ elaborate pentru ca să
poată în mod veritabil să se organizeze fantasmatica oedipiană solicitată de planşele 5 şi
6. Planşa 7 devine astfel inductoare de angoasă de castrare, deschizând calea sublimării şi
interiorizării interdicţiilor oedipiene (planşa 8). Planşa 9 încearcă în mod dur capacitatea
de a suporta solitudinea dar putând să constituie o articulaţie esenţială între poziţia
depresivă (în sensul Melaniei Klein) şi consecinţele sale în renunţarea la obiectul
dragostei oedipiene. Testul se termină printr-o apropiere corporală (planşa 10) a cărei
conotaţie anală dezorientează prin survenirea sa la sfârşitul prezentării dar care sprijină
distincţia dinre înăuntru şi înafară, posibilitatea de a accepta un conflict acceptând
ambivalenţa şi capacitatea de a se separa de obiect.

4
 INTERPRETAREA C.A.T.

Sunt două maniere de interpretare.

- Structura formală care dă indicatori foarte utili pentru a clasa subiecţii după
structurile caracteriale şi a diferenţia normalii de anormali.
- Analiza de conţinut care permite analiza vieţii afective a subiecţilor şi a lega
tulburările de cauzele lor conflictuale.

I. STRUCTURA FORMALĂ

- Poate servi de cadru în precizarea unor caracteristici generale ale gândirii şi

imaginaţiei copilului.
- Putem remarca importanţa unor tipuri de răspunsuri revelatoare pentru structura
imaginaţiei copilului şi modului său de înţelegere a realităţii.

A. Percepţia stimulilor

1. Omisiunile - reprezintă animalele ce nu sunt menţionate în povestirile copiilor, cu

toate că ele sunt desenate în planşe. Pentru ca să fie considerată omisiune trebuie ca să nu
se vorbească în nici un fel despre animal, nici într-o formă colectivă, grupând animalele.
Numărul total de omisiuni dat de către un copil pare să fie mai ales un indice al
capacităţii sale de a distinge detaliile şi de a le integra într-un ansamblu semnificativ. El
dă o estimare destul de validă al nivelului de dezvoltare intelectuală a subiectului. Debilii
au un număr semnificetiv de omisiuni.

2. Falsele percepţii – este un proces mai patologic decât precedentul.

În timp ce omisiunile reprezintă un proces normal ce se atenuează cu vârsta, dar care se
întâlneşte la majoritatea copiilor, falsele percepţii reprezintă mai degrabă o distorsiune
patologică a percepţiei, oricare ar fi vârsta subiectului.
Falsele percepţii sunt personaje numite în povestiri şi văzute pe planşă într-un loc unde
nu există nici un animal. De exemplu, un detaliu de frunziş este văzut sub forma unui
animal care intră astfel în povestire.
Nu trebuie confundate falsele percepţii cu adăugirile, care reprezintă, de asemenea
personaje adăugate în povestire şi neexistente în imagine; dar acestea nu sunt văzute pe
planşă, ci sunt pur şi simplu imaginate. Pentru a face diferenţa trebuie întrebat copilul
unde se află pe imagine personajul respectiv. Dacă va fi vorba de un personaj imaginat,
copilul va spune că este ascuns într-o altă cameră.
Cum numărul de false percepţii nu este niciodată foarte crescut, chiar la copiii cu
perturbări, această variabilă nu este foarte semnificativă luată separat. Ea nu poate fi
considerată în sine ca un indice patologic.

5
B. Sugestia stimulilor

- Banalităţile sunt activităţile cel mai frecvent menţionate la fiecare planşă de către copii,
neţinând cont de animalele cărora le sunt atribuite aceste activităţi. Ele reprezintă
aspectul convenţional al gândirii copilului, partea mai puţin originală şi personală a
povestirilor sale; dar ele reprezintă şi capacitatea sa de adaptare la mediu, socializarea
gândirii sale. Există o mare corelaţie cu QI – ul copilului.
Un număr prea scăzut de banalităţi, sub limita satisfăcătoare, ar putea fi semnul unei
gândiri autiste, puţin adaptată la anturajul său, care va fi cu atât mai neliniştitoare cu cât
se însoţeşte şi cu alte semne patologice.
Un număr mai mare de banalităţi într-un protocol ar putea fi semnul unei personalităţi
adaptate social.
Copiii care au o imaginaţie originală şi creatoare dau un număr normal sau mare de
banalităţi; ei percep situaţia ca şi ceilalţi şi o îmbogăţesc apoi cu aportul personal; ei vor
avea deci mai multe adăugiri şi fabulaţii.

C. Importanţa imaginaţiei

1. Adăugirile – reprezintă persoane sau animale descrise care nu corespund unui animal
desenat pe planşă. De exemplu, dacă copilul vorbeşte de părinţi la planşa 5 ei sunt
adăugaţi în povestire, chiar dacă ei sunt doar numiţi; dar ei nu sunt cotaţi dacă nu este
vorba decât de patul lor.

2. Fabulaţiile – sunt toate activităţile care implică personaje sau obiecte ne-reprezentate
pe planşe, excluzând banalităţile. De exemplu, la planşa 6, atunci când un copil de 4-5 ani
spune că animalele mănâncă, este o banalitate; din contră, această activitate va fi cotată
ca fabulaţie pentru copiii de altă vârstă. Totuşi, când aceste activităţi sunt în acord cu
obiectele desenete, ele nu sunt fabulaţii. Dar în cel mai mare număr de cazuri: a dormi, a
mânca, etc. sunt fabulaţii (când nu sunt banalităţi) pentru că aceste activităţi implică
obiecte (un pat, mâncare) care nu sunt reprezentate pe planşe. Se notează deasemenea ca
fabulaţii activităţile care se desfăşoară într-un alt loc.
Adăugirile şi fabulaţiile exprimă bogăţia imaginaţiei, reflectând viaţa interioară şi servind
drept compesaţie la copiii anxioşi.
Pe de altă parte, lipsa lor într-un protocol poate fi datorat mai ales dificultăţii de a
exprima această viaţă interioară (copiii blocaţi).
Totuşi numărul de fabulaţii trebuie să fie confruntat celui al perseverărilor pentru a ştii
dacă aportul personal al copilului este semnul unei bogăţii imaginative sau dacă acesta nu
este acaparat de una sau mai multe teme ce invadează povestirile, fără legătură directă cu
stimulii.

D. Calitatea imaginaţiei

1. Perseverările – sunt activităţi care se regăsesc de la o povestire la alta, exprimate în

aceleaşi teme, excluzând întotdeauna banalităţile.

6
Numărul de perseverări va fi deci numărul de povestiri în care se regăseşte aceeaşi
activitate, mai puţin una, prima oară nu este cotată (pot exista maxim 9).
Perseverările, luate separat, manifestă mai degrabă infantilismul unei gândiri care a rămas
închisă într-un cerc strâmt de preocupări şi care are dificultăţi de a se adapta la aspectele
variabile ale realităţii.

2. Detaliile crude – indicator mai patologic decât precedentul şi se găseşte la puţini copii.
Reflectă o imaginaţie morbidă, care exprimă tendinţele agresive (executate sau suportate
de către eroii povestirilor) cu un realism exagerat pentru un copil. Intră aici descrierea
detaliată a manierei în care se face rău, se omoară, ca şi cataclismele. Este vorba de
activităţi (a omorâ, a face rău) care sunt date de majoritatea copiilor, dar pentru a fi cotate
ca detalii crude trebuie ca ele să fie elaborate cu un realism foarte crud. Un oarecare
amestec de plăcere şi oroare există în aceste descrieri ale derulării elementelor sau
comportamentului agresiv al personajelor, îndreptate contra altora sau spre ele însele.
Detaliile crude se pot referi la:
- A face rău fără a omorâ
- A omorâ sau a muri
- A pedepsi într-un mod exagerat
- A distruge obiectele
Activităţile care fac parte din viaţa curentă a copilului şi cele care sunt sugerate de
figurile animalelor din desen nu sunt detalii de cruzime.

E. Corelaţiile

Dintre cele 7 variabile ale structurii formale doar două: falsele percepţii şi detaliile de
cruzime pot reprezenta elemente patologice şi pot face un protocol să pară suspect.
Valoarea lor nu este niciodată crescută sau este chiar nulă la copiii normali.
Celelalte variabile reprezintă elemente normale ale structurii de imaginaţie ale copilului;
nu este decât de la o anumită limită când ele devin îngrijorătoare.
Valorile crescute la: Adăugiri –Fabulaţii – Detalii de cruzime sunt caracteristice
protocoalelor copiilor anxioşi care au tendinţa să-şi proiecteze propiile creaţii imaginare
descriindu-le în termenii unui realism adesea morbid. Aceste trei variabile pot deci servi
mai specific ca semne de anxietate manifestă.

Gradul de gravitate al tulburărilor

1. Copiii psihotici sau care au o structură psihopată dau protocoale unde ansamblul
structurii formale este în mod sensibil perturbat, cea mai mare parte a variabilelor indică
tendinţe suspecte. Apar false pecepţii, puţine banalităţi, un număr prea mare de omisiuni.
Ceea ce este caracteristic psihoticilor este numărul mare de detalii de cruzime şi celui de
dezastre şi moarte.

2. Copiii cu nevroză obsesională nu dau detalii de cruzime, numărul lor de dezastre şi

moarte este normal. Numărul de banalităţi poate fi normal spre crescut, ca şi numărul de
adăugiri (mai mic ca 10). Numărul de omisiuni şi false percepţii este neglijabil. Structura
formală este sensibil aseamănătoare normalilor.

7
3. Debilii mental dau un număr mare de omisiuni, o puternică perseverare ale aceloraşi
teme, un număr amre de personaje care nu primesc calificative, nici nume de animal.
Aceşti copii au tendinţa să lase ca nedeterminate un număr mare dintre personajele lor.

II. ANALIZA DE CONŢINUT

Este inspirată după teoria personalităţii a lui Murray. Sunt studiate personajele întâlnite în
povestiri şi modul în care acestea acţionează sau reacţionează în faţa mediului
înconjurător. Sunt determinaţi: Eroii şi Personajele secundare; Activităţile şi Influienţele
(presiunile) exterioare; Conflictele.
Tema povestirii se determină urmărind relaţia dintre presiunile exterioare şi trebuinţele
eroului, plus deznodământul povestirii.

A. Eroii
Pentru fiecare planşă eroul este personajul în care subiectul pare să se proiecteze.

1. Definiţie: - personajul al cărui punct de vedere este adoptat de către copil în povestire,
ale cărui acţiuni şi influienţe sunt cel mai bine descrise, cel mai mult.
- dacă mai multe personaje sunt descrise în mod egal, vom lua ca erou pe
acela care seamănă cel mai mult cu copilul (sex, vârstă)
- la sfârşitul fiecărei povestiri copilul este întrebat pe care personaj îl preferă.
Poate prefera un personaj pasiv altuia activ. Acesta este luat ca erou, acesta indicând o
atitudine pasivă a subiectului în faţa forţelor exterioare.

2. Descrierea

3. Principalele nevoi şi pulsiuni ale eroului

3.1. Nevoi comportamentale ale eroului, care reies din activităţile eroului.

Activităţi
Se cotează ca activităţi nu doar cele executate de către erou, dar şi cele pe care ar vrea să
le facă sau de care el vorbeşte. Astfel, dacă eroul plânge pentru că mama sa pleacă: există
activitate de a plânge şi activitatea relaţională de dependenţă.
Sunt notate cu A. activităţile simple, nerelaţionale şi cu A.R. activităţile relaţionale.

8
Liste de activităţi:

Activităţi relaţionale

1. A.R. agresive: competiţie, măsurarea forţei fizice (a vedea cine este mai puternic)
AG fizică: a bate, a trage de păr, a omorâ…
AG orală: a muşca, a mânca pe cineva
AG verbală: a se certa, a spune ceva dezagrabil la cineva
AG indirectă: a face rău indirect la cineva: (a lăsa coarda ca să cadă), a sparge, a
arde, a distruge ceva, a fura, a îngropa pe cineva
Opoziţie: a rezista la cineva, a refuza să facă ceva.

2. A.R. pozitive: A se juca cu cineva

Afecţiune: a îmbrăţişa, a iubi,a veni aproape de cineva, a fi prieten cu
cineva
A îngriji: a spăla pe cineva, a-i da de mâncare, a-i da medicamentele, a se
ocupa de cineva
A ajuta pe cineva
A vorbi amabil, a povesti ceva

3. A.R. de dependenţă: A plânge ca să vină cineva, a-l striga, a avea nevoie de îngrijire, a
dori să vină cineva, a merge să-l caute, a merge la spital.
Supunere: a asculta de cineva, a face ceea ce i se cere

4. A.R. de dominare: A da un ordin, a- şi impune voinţa, a domni, a face legea, a se urca

deasupra, a obliga să se facă sau să nu se facă ceva

5. A.R. de cunoaştere: A privi pe cineva, a-l asculta, a-l mirosi, a-l atinge

6. A.R. de autonomie: a se izola, a dori să fie singur, a părăsi pe cineva, a face ceva
singur.

7. A.R. de disimulare: a minţi, a face să pară că…

a se ascunde în spatele cuiva, a se închide de teama cuiva

Activităţi non-relaţionale

8. A.orale: a mânca, a bea, a fuma

9. A de exerciţiu şi de joc: A se ridica, a trage, a pune, a duce ceva, a merge, a alerga, a se

plimba, a merge cu bicicleta
A se amuza: cu jucăriile, fără relaţie cu ceilalţi

10. A. de repaos: a dormi, a se culca,a fi culcat, a se aşeza, a fi aşezat

9
11. A. anală: a merge la WC, a se murdări sau a murdări pe cineva (cotată atît ca A. anală
cât şi ca ag.)

12. A. de ordine şi de curăţenie: a aranja, a pune lucrurile la locul lor; a se spăla, a se

şterge, a-şi face toaleta; a spăla, a şterge, a mătura, a spăla vasele, rufele.

13. A. de plâns: a plânge, a ţipa, a rage, lătra.

14. A. de veselie: a râde, a cânta.

15. A. de muncă şi de construcţie: a munci, a merge la muncă, a-şi face temele, a merge
la şcoală; a face o casă, a desena, a modela.

16. A. de achiziţie: A lua ceva, a cumpăra, a vrea ceva, a reţine.

17. A. de îmbrăcare şi de cochetărie: a se îmbrăca, a se dezbrăca; a-şi pune cercei, a-şi da

cu ruj.

18. A. de securitate: a intra în casă (vizuină, peşteră), a merge acasă, a aptinde lumina, a
avea nevoie să vadă clar; a se încălzi (în patul său, făcând focul)

19. A. de fugă: a pleca, a se salva

a evita să-i fie rău, a spune că nu-i este rău, a evita să cadă, a se ridica
când a căzut.

20. A. de cunoaştere: a privi ceva, a asculta

21. A. de creştere: a creşte, a îmbătrâni

22. A. auto-agresive: a-şi roade unghiile, a se muşca, a-şi provoca un accident, a-şi face
rău.

4. Influenţele suportate de erou

Reprezintă influienţele lumii exterioare pe care le resimte eroul.
Sunt notate cu I.R. influienţele relaţionale şi cu I. influienţele non-relaţionale.

Liste de influienţe:
Influienţe relaţionale (I.R.)

1. I.R. agresive: competiţie: a se juca cu eroul pentru a vedea cine este mai puternic, cine
va învinge.
Ag. Fizică: Eroul este bătul, omorât, zgâriat.
Ag. Orală: el este mâncat, muşcat.
Ag. Verbală: el este certat, I se spun lucruri dezagreabile, se vorbeşte de rău
despre el.

10
 Ag. Indirectă: I se afce rău indirect (coarda este lăsată pentru a cădea, etc.), I se
iau lucrurile, I le distrug, este furat, îngropat.
Opoziţie: cineva refuză ceva eroului, nu vrea să I se supună.

2. I.R. pozitive: A se juca: cineva participă la un joc cu eroul

Afecţiune: cineva îl îmbrăţişează pe erou, îl mângâie, îl ia pe genunchi, îl
iubeşte, este prietenul său, vine să-l vadă, se culcă alături de el.
Dar, ajutor: cineva dă ceva eroului, îl ajută, îl împiedică să cadă, îi
împrumută bani, etc.
Grijă: Cineva îl îngrijeşte pe erou, îi dă medicamentele, să mănânce, îl
spală.

3. I.R. de dependenţă: Cineva are nevoie de erou, vine să-l caute, se pune sub protecţia sa.
Supunere: Cineva ascultă de erou, face ceea ce-I spune el.

4. I.R. dominatoare: Cineva îl prinde, îl închide, îi dă ordine, I se interzice sau I se

permite ceva; eroul ştie că trebuie sau nu trebuie să facă ceva.

5. I.R. de cunoaştere: Cineva îl priveşte pe erou, îl ascultă, îl atinge.

6. I.R. de absenţă: un personaj secundar se spune că este absent.

7. I.R. de prezenţă: cineva este descris ca fiind cu eroul, dar fără a participa la o acţiune.
Toate aceste influienţe pot exista deasemenea sub aspectul lor negativ.

Influienţe non-relaţionale

8. Dezastre (nenorociri): situaţii materiale dezagreabile: coarda se rupe, casa arde, se

prăbuşeşte, patul se rupe; eroul cade, alunecă, etc.
rău fizic: eroul este bolnav, I se face rău, sângerează, etc., fie că este sau nu
rezultatul acţiunii unui alt personaj; de ex: “A primi lovituri şi a sângera” este cotat ca
influienţă agresivă şi dezastru.

9. Moarte: eroul este mort, tăiat, strivit, înnecat, etc.

Numărul influienţelor realaţionale pe care le suportă eroul creşte cu vârsta, ca şi acela al

activităţilor relaţionale.

3.2. Personaje, obiecte sau situaţii introduse

3.3. Personaje, obiecte sau situaţii omise

11
4. Concepţia asupra mediului din jur

5. Relaţii obiectuale interpersonale: personajele parentale, fraţi, alte persoane

Influenţele suportate de erou

Reprezintă influienţele lumii exterioare pe care le resimte eroul.
Sunt notate cu I.R. influienţele relaţionale şi cu I. influienţele non-relaţionale.

Liste de influienţe:
Influienţe relaţionale (I.R.)

1. I.R. agresive: competiţie: a se juca cu eroul pentru a vedea cine este mai puternic, cine
va învinge.
Ag. Fizică: Eroul este bătul, omorât, zgâriat.
Ag. Orală: el este mâncat, muşcat.
Ag. Verbală: el este certat, I se spun lucruri dezagreabile, se vorbeşte de rău
despre el.
Ag. Indirectă: I se afce rău indirect (coarda este lăsată pentru a cădea, etc.), I se
iau lucrurile, I le distrug, este furat, îngropat.
Opoziţie: cineva refuză ceva eroului, nu vrea să I se supună.

2. I.R. pozitive: A se juca: cineva participă la un joc cu eroul

Afecţiune: cineva îl îmbrăţişează pe erou, îl mângâie, îl ia pe genunchi, îl
iubeşte, este prietenul său, vine să-l vadă, se culcă alături de el.
Dar, ajutor: cineva dă ceva eroului, îl ajută, îl împiedică să cadă, îi
împrumută bani, etc.
Grijă: Cineva îl îngrijeşte pe erou, îi dă medicamentele, să mănânce, îl
spală.

3. I.R. de dependenţă: Cineva are nevoie de erou, vine să-l caute, se pune sub protecţia sa.
Supunere: Cineva ascultă de erou, face ceea ce-I spune el.

4. I.R. dominatoare: Cineva îl prinde, îl închide, îi dă ordine, I se interzice sau I se

permite ceva; eroul ştie că trebuie sau nu trebuie să facă ceva.

5. I.R. de cunoaştere: Cineva îl priveşte pe erou, îl ascultă, îl atinge.

6. I.R. de absenţă: un personaj secundar se spune că este absent.

7. I.R. de prezenţă: cineva este descris ca fiind cu eroul, dar fără a participa la o acţiune.
Toate aceste influienţe pot exista deasemenea sub aspectul lor negativ.

Influienţe non-relaţionale

12
8. Dezastre (nenorociri): situaţii materiale dezagreabile: coarda se rupe, casa arde, se
prăbuşeşte, patul se rupe; eroul cade, alunecă, etc.
rău fizic: eroul este bolnav, I se face rău, sângerează, etc., fie că este sau nu
rezultatul acţiunii unui alt personaj; de ex: “A primi lovituri şi a sângera” este cotat ca
influienţă agresivă şi dezastru.

9. Moarte: eroul este mort, tăiat, strivit, înnecat, etc.

Numărul influienţelor realaţionale pe care le suportă eroul creşte cu vârsta, ca şi acela al

activităţilor relaţionale.

6. Conflictele semnificative – care apar între Erou şi Persoanjele secundare sau, după alţi
autori, între două tendinţe ale eroului.

7. Natura anxietăţilor

8. Principalele defense folosite împotriva conflictelor şi temerilor

9. Tema povestirii

Un alt aspect important de care trebuie ţinut seama în interpretarea testului CAT este
modul de proiecţie.
1. Proiecţia stereotipurilor - ţine de:
a. Percepţia stimulilor - care depinde de compoziţia sa dar şi de maturitatea perceptivă a
copilului.
b. Teme sugerate de stimuli, care se regăsesc în cea mai mare parte a povestirilor
(banalităţi) şi care sunt în general văzute de autorul testului. Ex: la planşa 1 –
mâncarea.
c. Stereotipurile sociale reprezentate prin persoanjele alese, care orientează povestirile
spre unele teme nesugerate altfel de stimuli. Astfel, la planşa 3 pentru copiii peste 5
ani leul reprezintă figura convenţional agresivă a cărei caracteristică de a mânca alt
animal este aproape obligatorie. La planşa 7 apare tema agresivităţii.

Aceste tipuri de influienţe ale stimulilor permit determinarea răspunsurilor ca fiind

convenţionale, ele reflectând mai curând nivelul de maturitate perceptivă al subiectului şi
conformarea gândirii sale la aceea a mediului decât proiecţia conflictelor sale personale.

2. Proiecţia vieţii reale:

- Numărul de activităţi care fac parte din rutina cotidiană a copiilor: a mânca, a dormi,
a merge la plimbare Etc.

13
- Semn al modului în care ei îşi înţeleg viaţa familială şi cum evaluează conduita
părinţilor lor (uneori mai realist decât credem).

3. Proiecţia vieţii imagianare

Temeri, reverii, anxietăţi ale subiectului proiectate în personajele şi situaţiile ireale, care
ne informează asupra vieţii imaginare a copilului.

În evaluarea povestirilor, trebuie separate aceste nivele de proiecţie.

14