Sunteți pe pagina 1din 1

Tudor Arghezi

Fetele Mele

Au aflat fetele mele,


Când se uită prin perdele,
Cine vine şi le pune,
În fereastră, boabe bune.
Arpacaş, mălai şi mei;
Că se uită-n ochii mei,
Fără să se sperie
Vin în stol puzderie,
Şi la geam, pe latură,
Mişunând se satură.
Are grije, fiţi pe pace,
Tata-mare să vă-mpace.
Că vă cumpără din piaţă,
Marţea, dis-de-dimineaţă,
Tot seminţe dulci la gust,
De fir lung cu spic îngust,
De fir gros cu ciucure,
Numai să vă bucure.
Însă, cum se vede treaba,
Darurile nu-s degeaba,
Că şi voi îi daţi să scrie,
Schimb şi plată, poezie.
El vă stă mereu de pază,
Apărate să vă vază,
Vrăbioi şi vrăbii mici,
De om rău şi de pisici.

S-ar putea să vă placă și