Cadir Berna

Clasa a X-aE

Liceul Teoretic “George Calinescu”

ROMANIA SUB ASEDIU (1944)

În septembrie 1944, România semnează Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile
Unite, în condiţii umilitoare. Sovieticii tratează România drept o ţară
învinsă şi comit jafuri şi violenţe asupra populaţiei civile. Propaganda
ridică însă în slăvi marele prieten de la răsărit.

Partidul Comunist, care număra în 1944 doar o mie de membri, profită din
plin de susţinerea Uniunii Sovietice şi acţionează sistematic pentru a acapara
întreaga putere politică. Figurile importante ale momentului, comisarii
poporului şcoliţi la Moscova, Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca,
găsesc momentul prielnic să impună politica lui Stalin în România. „Partidul
Comunist din România şi-a datorat ascensiunea unui factor numit URSS şi
ocupaţia militară. Comunizarea României a intervenit printr-un concurs de
împrejurări dramatic rezultat de avansul trupelor soviectice și de prăbuşirea
statului de drept sub asediul partidului comunist din România şi al aliaţilor
săi”, explică Ioan Stanomir, politolog.

Guvernele instalate de Regele Mihai dupa 23 august încearcă să

restabilească un regim democratic. Dar comuniştii nu sunt mulţumiţi de
cele câteva posturi care le revin la guvernare şi ajung să înlăture figurile
importante ale partidelor istorice şi să acapareze ministerele-cheie:
armata, justiţia şi internele.

„Nu s-a autolegitimat, el a fost legitimat de sovietici, de ruşi, care ocupau

practic ţara. Ocupau ţara cu unităţi mult mai numeroase decât erau prevăzute
prin Convenţia de armistiţiu. Ei ar fi dorit să înglobeze România în cadrul
URSS şi noi, cei mai tineri, ne temeam foarte mult de treaba asta. Pe străzile
Bucureştiului totul era drapat în roşu, mai ales la anumite sărbători, steaguri
roşii, cu poza lui Stalin cât un bloc de mare”, povestește Dinu Zamfirescu,
președintele consiliului științific al IICCMER.

Emisarul lui Stalin, Andrei Vîşinski îi cere Regelui Mihai la 28 februarie

1945 să ofere postul de prim-ministru lui Petru Groza, care va conduce un
guvern dominat de comunişti. Odată cu guvernarea Petru Groza, începe cea
mai neagră perioadă din istoria României. Misiunea noului guvern pentru
următorii ani era să ducă la îndeplinire planul sovietic de comunizare a
României prin confiscarea moşiilor, lichidarea băncilor, suprimarea partidelor
politice, înlăturarea Regelui şi instaurarea unui regim de teroare, bazat pe
cenzură, supraveghere şi represiune.

Marea manifestație anticomunistă

Ca reacţie la propaganda violentă a regimului există însă o puternică opoziţie

anticomunistă. Oamenii ies în stradă în semn de solidaritate cu Regele Mihai.
Dinu Zamfirescu a participat la marea manifestaţie anticomunistă din 8
noiembrie 1945. Avea doar 16 ani. „Nu era neaparat o manifestaţie împotriva
regimului, era o manifestaţie pentru rege şi o manifestaţie pentru libertate.
Erau cordoane militare cu mitralierele puse în baterie pe străzile de pe care se
accedea în Piaţa Palatului. Noi strigam Regele și Patria și ei strigau Regele și
faceau semn aşa (n.red: arată cum: „vă luăm beregata”).

Mai era doar un pas până la acapararea totală a puterii. Un pas pe care
comuniştii nu s-au sfiit să-l facă: fraudarea alegerilor parlamentare din
noiembrie 1946, prin inversarea rezultatelor care îi dadeau câştigatori în
realitate pe naţional-ţărănişti. Nu mai era loc de emoţii. Liderii comunişti
ştiau deja rezultatul şi pregăteau decapitarea partidelor istorice.

„În întreaga ţară, candidaţii blocului vor ieşi cu zdrobitoare majorităţi.

Domnii istorici terfelesc, calcă în picioare, îşi bat joc de independenţa ţării,
de independenţa poporului”, spunea Ana Pauker.

Soarta neagră a elitelor românești

După numai un an, în 1947, Ana Pauker ajungea ministru de externe şi vice-
prim-ministru. „Domnii istorici”, pe care îi înfiera cu atâta convingere, aveau
să sfârşească în temniţele comuniste. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt
condamnaţi în noiembrie 1947 şi vor muri în închisoare. Avea să fie şi soarta
elitelor româneşti.

„Salamul era ţara şi comuniștii puneau mâna pe ţară tăind câte o felie, câte o
felioară până au mâncat tot salamul. Felioarele erau grupările aşa-zis
burgheze sau democrate sau, după cum le spuneau comuniştii, trădătoare sau
imperialiste, care erau încetul cu încetul înlocuite de oamenii sovietici”,
explică istoricul Mihai Dimitrie Sturdza.

Anul 1947 poate fi considerat începutul sfârşitului pentru democraţia

româneasca, odată cu desfiinţarea partidelor politice şi abdicarea
Regelui. În 1948 ia naştere Partidul Muncitoresc Român, în fruntea caruia se
afirma Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul care va susţine supunerea totală în
faţa Moscovei. Pentru România vin timpuri negre, în care libertatea
individuală ramâne o amintire.