Construcții

Construcții este denumirea unei ramuri a tehnicii care se ocupă cu proiectarea,

execuția, întreținerea și exploatarea diferitor structuri sau lucrări de infrastructură.

Clasificarea construcțiilor

Această clasificare se face în funcție de obiectivele urmărite: proiectare, prescripții

tehnice, evidență economică sau statistică, planificarea și organizarea lucrărilor,
documentare etc. Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin
elemente principale comune de proiectare și execuție. În clasificarea funcțională sau
după destinație se grupează construcțiile din punct de vedere al cerințelor funcționale și
amplasamentului geografic. Din acest punct de vedere construcțiile se împart în clădiri
și construcții inginerești. Clădirile sau construcțiile civile, industriale și agricole
adăpostesc oameni și alte viețuitoare, activitatea omenească, de intemperiile
atmosferice (viscol, ger, vânt, ploaie, arșița soarelui etc.) făcând posibilă adaptarea la
mediul geografic atât de variat și cu clime atât de diferite. Construcțiile inginerești sunt
toate celelalte construcții, căi de comunicații terestre și pe apă, construcțiile
hidrotehnice și subterane, liniile de transport ale energiei electrice etc.

Condiții tehnice pentru construcții

Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de
condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în
timp, robustețea structurala, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției,
condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.
Durabilitatea reprezintă durata de funcționare normală în timp a principalelor elemente
de construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime și poate fi: ridicată (de
gradul I) și este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 și 100 de ani; normală
sau obișnuită (de gradul III) între 20 și 50 de ani.
Construcțiile cu durată de funcționare mai mica de 20 de ani sunt considerate
construcții cu caracter provizoriu.
Durabilitatea este determinată de materialele folosite, soluția aleasă la proiectare și
modul de execuție, condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența
materialelor și elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-
dezgheț, umiditate, coroziune, acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea
mediului înconjurător: agenți atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.
Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în
cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la
temperaturi ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin
degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea
rezistentei și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesiva cu efecte ce pot
compromite integritatea și siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții
la acțiunea focului este dependenta de materialele din care sunt confecționate. Pentru
îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin
diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (inglobarea elementelor metalice în
beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termica
mica, vopsea intumescenta, diverse placări cu elemente incombustibile). In anumite
situați se folosesc complementar și mijloace de protecție activa: instalații de sprinklere
pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.
Cerințe privind rezistența, stabilitatea, ductilitate și rigiditatea elementelor
structurale ce se referă la îndeplinirea condițiilor de proiectare privind atât capacitatea
lor portantă, menținerea echilibrului și capacitatea de disipare a energiei, necesare
menținerii integrității de ansamblu a structurii, cât și limitarea deformaților excesive, a
preîntâmpinării vibraților și a altor condiții necesare asigurării unei exploatări normale.
Condițiile fizice și igienice sunt legate de realizarea unui climat interior corespunzător
prin considerarea următorilor factori, și anume: temperatură, umiditate, iluminare, viteza
și circulația curenților de aer, evacuarea aerului viciat etc.
Condițiile de ordin arhitectural trebuie sa asigure un aspect estetic plăcut, cu
compoziție arhitectonică optimă realizând în același timp o funcționare optima conforma
destinației construcției
Condițiile economico-organizatorice privesc în general costul construcțiilor,
tehnologia de execuție și posibilitățile de industrializare, materiale folosite, soluții
tehnice, termenul de execuție și punerea în funcțiune.
Robustețea care sa asigure prin alegerea judicioasa a sistemului structural rezistenta
acestuia și evitarea colapsului în cazul unor situații precum atacuri teroriste etc.

Structura de rezistență a unei clădiri

Structura sau scheletul de rezistență reprezintă un ansamblu de elemente structurale
(stâlpi, grinzi, pereți, planșee etc), aranjate în asa fel încât să asigure preluarea și
transmiterea încărcărilor ce acționează asupra ei, fără sa pericliteze siguranța și
integritatea clădirii. Conceperea și dimensionarea structurii de rezistență a unei clădiri
este un proces complex și trebuie să corespundă unor cerințe de ordin:

 ingineresc - structura trebuie sa îndeplinească toate cerințele normelor de

proiectare impuse, și anume: cerințe privind rezistenta, stabilitatea, ductilitatea,
deformabilitatea, siguranța în exploatare;
 arhitectural - structura trebuie să corespundă funcțional destinației stabilite și să
prezinte un aspect estetic agreabil;
 economic - de-a minimiza costurilor, reducerea consumul de materiale, a
cheltuielilor privind execuția, transportul și montajul elementelor structurale, precum
și mentenanța în timp, de asemenea soluția trebuie să fie eficientă și sustenabilă;
Pentru o constructie este important ca structura acesteia sa fie stabila si rezistenta.
Aceste exigente se pot indeplini prin mai multe variante de proiectare, insa foarte putine
variante vor oferi si costuri minime de executie.
Optimizarea unui proiect de structură de rezistență face ca proiectul rezultat să poată fi
executat cu consumuri minime de resurse materiale, umane și tehnologice, asigurând în
același timp stabilitatea și rezistența construcției proiectate

Fundațiile
Fundația este elementul de construcție care se află în contact direct cu terenul bun de
fundare și transmite acestuia toate încărcăturile care acționează construcția. Fundația
este partea principală a infrastructurii clădirii prin intermediul căreia se realizează
rezemarea pe pământ. Deoarece pământul de fundare are caracteristici mecanice
inferioare celor ale materialelor de construcții folosite pentru realizarea fundațiilor, forma
lor este în general evazată, sugerând o analogie cu rădăcinile arborilor. Capacitatea
portantă a terenului este determinata de presiunea maximă pe care o poate suporta
terenul de fundare, fără a exista pericolul cedării acestuia sau a unor tasări care să
pericliteze construcția. Capacitatea portantă depinde de natura pământurilor în care se
amplasează fundația. La calculul și dimensionarea sistemului de fundare pe lângă
considerarea solicitărilor aduse de clădire trebuie ținut seama de natura terenului de
fundare și implica stabilirea tipului, a dimensiunilor geometrice a tălpii fundației, a
adâncimii de fundare (la care se găsește terenul bun), și a caracteristicilor de rezistenta
și deformabilitate a materialelor folosite.
Clasificarea fundațiilor

 După adâncimea de fundare sunt:

o fundații de suprafață (de mică adâncime) sau fundații directe;
o fundații de adâncime sau fundații indirecte (fundații pe piloți, chesoane,
puțuri, coloane etc.).
 După modul de execuție față de nivelul apelor subterane sunt:
o fundații executate deasupra nivelului apei freatice
o fundații executate sub apă.
 După materialele folosite sunt:
o fundații din lemn;
o fundații din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian;
o fundații din beton armat.
 După forma lor în plan se deosebesc:
o fundații izolate;
o fundații continue sub ziduri sau stâlpi;
o fundații din rețele de grinzi;
o fundații pe radier general
o fundații pe chesoane
 După tehnologia de execuție, pot fi:
 o fundații monolit executate la fata locului pe șantier, în groapa de fundație;
o fundații prefabricate executate în ateliere specializate, transportate și
montate pe șantier.
Alegerea tipului de fundație
Alegerea tipului de fundație se face și pe baza unei analize tehnico-economice a
structurii de rezistență în ansamblu și se ține seama de:

 natura și intensitatea încărcărilor;

 condiții climatice (adâncimea de îngheț, cantitatea de precipitații etc.);
 condiții hidrogeologice ale terenului (ape subterane și de suprafață, proprietăților
chimice, agresivitate, posibilitatea pătrunderii acestora în fundație);
 gradul de importanță al clădirii;
 posibilitățile tehnologice.
Fundațiile de lemn
Se execută la construcțiile cu structura de rezistență și închidere din lemn având o
durata de exploatare, funcție de specia de lemn și natura terenului, în jurul a 15-20 ani.
Fundațiile de zidărie de piatră
Se folosesc în zonele în care piatra este material economic și pentru construcții cu
regim de înălțime mic.
Fundații din beton
Fundațiile din beton se execută în mod obișnuit din beton ciclopian, beton simplu și
beton armat.
Pereți
Pereții sau zidurile sunt elemente de construcții verticale care îndeplinesc următoarele
funcții:

 preiau și transmit fundațiilor clădirii încărcările provenite de la alte elemente ca

acoperiș, planșee, grinzi, etc.;
 închid clădirea spre exterior protejând interiorul acesteia împotriva agenților
atmosferici și asigură izolarea termică și fonică;
 compartimentează clădirea în interior în funcție de destinație;
 asigură rezistența construcției la încărcările gravitaționale și la solicitări orizontale
(vânt, cutremur).
 După materialul din care sunt alcătuiți, pereții pot fi:
1. pereți din zidărie de lut (chirpici), piatră naturală, cărămidă, înlocuitori de cărămidă,
blocuri mici de beton etc.; 2. pereți sau diafragme din beton armat monolit sau
prefabricate; 2. pereți sau panouri de lemn, de OSB, de PFL, de PAL; 3. pereți din
elemente metalice, panouri din profile formate la rece si tabla cutata, panouri de
forfecare din otel sau aluminiu; 4. pereți despărțitori din elemente de sticlă; 5. pereți din
materiale ușoare: rigips (ghips-carton), ipsos etc; 6. pereți din materiale plastice;
 După rolul în construcții, se deosebesc:
1.pereți de rezistență (portanți) care preiau și transmit la fundație greutatea proprie și
încărcăturile provenite de la acoperiș, planșee, ziduri etc.; 2.pereți autoportanți care
suporta numai greutatea lor proprie; 3.pereți purtați care reazemă pe elementele
structurale (planșee, grinzi) și le transmit acestora încărcările din greutatea proprie.

 După poziția în construcție, se deosebesc:

1.pereți situați sub nivelul terenului natural; 2.pereți amplasați deasupra terenului
natural; 3.pereți interiori; 4.pereți exteriori.

 După modul de execuție, pereții pot fi:

1.executați monolit, prin turnare (beton); 2.executați prin zidire cu cărămizi, blocuri, plăci
și mortarede legătură; 3.executați prin mortare de elemente prefabricate din lemn,
beton, elemente ușoare, elemente de sticla etc. și materiale de legătură (de asamblare).
Stâlpi
Stâlpii sunt elemente verticale de rezistenta care preiau și transmit fundațiilor încărcările
date de elementele orizontale ale structurii de rezistentă(grinzi,planșee,șarpante) sau
de alte părți ale structurii care reazemă și descarca pe ei. După materialele din care se
realizează, stâlpii pot fi din:
-lemn -zidărie -beton armat(cu armătură flexibilă -compuși(beton armat cu armatura
rigidă) -metalici
Stâlpii din lemn se utilizează la executarea construcțiilor provizorii, a magaziilor,
depozitelor sau a altor construcții de mică importanță. La construcțiile agrozootehnice,
când lemnul este material local, structura de rezistență se execută din lemn. Stâlpii din
lemn pot avea în secțiune transversală formă circulară sau poligonală, pot fi realizați
dintr-un singur element sau din mai multe elemente solidarizate între ele.
Stâlpii din zidărie sunt utilizați la diferite tipuri de construcții de imporanță redusă. Stâlpii
din zidărie de cărămidă trebuie să aibă latura secțiunii transversale de cel puțin o
cărămidă. În cazuri speciale, la stâlpii care trebuie să preia încărcări mari sau la stălpii
de înălțime mare, în zidărie se înglobează bare de oțel-beton (zidăria de armată).
Stâlpii metalici se utilizează la construcții diverse cum ar fi hale industriale, clădiri civile
sau industriale. Stâlpii metalici se utilizează în general la structurile care au condiiții
deosebite de încărcare și/sau exploatare. Stâlpii metalici pot fi relizați cu diferite forme
în secțiune transversală în funcție de tipurile de produse de oțel ce se folosesc la
executarea acestora. Astfel stâlpi metalici pot fi realizați având secțiunea transversală
simplă sau compusă.
Stâlpii din beton armat au un domeniu vast de utilizare fiind prezenți la aproape toate
tipurile de structuri curente sau speciale din beton armat: se pot realiza prin turnarea
betonului la fața locului (monolit) sau prin prefabricare. Stâlpii clădirilor civile și
industriale realizați monolit au în general, secțiunea transversală de formă pătrată sau
dreptunghiulară și mai rar. În forma de T, I , circulară sau poligonală. Stâlpii prefabricați
pentru a rezulta de greutate cât mai redusă, tubulară sau compusă au secțiunea
transversală sub formă de T, I tubulară sau compusă. (cu goluri, cu zăbrele etc.)
Acoperișuri
Acoperișurile elemente de construcții care închid clădirile la partea superioară, cu
scopul de a proteja împotriva intemperiilor.
Scări
Scările sunt elemente de construcții care asigură legătura pe verticală între diferite
nivele (etaje) ale clădirii, precum și între trotuar și interiorul clădirii prin elemente
orizontale denumite trepte, așezate denivelat unele în raport cu altele, de regulă
echidistant. Elementele din care este alcătuită o scară sunt: rampa cu trepte și
contratrepte, podestul sau odihna, vangurile, balustrada cu mâna curentă.

Elemente și lucrări de finisaj

Definiția și rolul lor
Lucrările de finisaj au rol constructiv, funcțional, decorativ și igienico-sanitar și se
execută, în general, după ce întreaga clădire de roșu (fundații, pereți) și acoperișul au
fost terminate. Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli,
vopsitorii, tapete, tâmplărie.
Pardoseli
Pardoseala este elementul care delimitează clădirea la partea inferioară sau se aplică
pe partea superioară a planșeelor. Pardoseala are o structură diferită în cadrul aceleiași
hale agro-zootehnice în funcție de scopul tehnologic pe care aceasta trebuie să îl
îndeplinească și se deosebesc principalele tipuri:

 suprafețe destinate circulației utilajelor, oamenilor și animalelor;

 suprafețe de depozitare a producției agricole;
 suprafețe pentru odihna animalelor;
 suprafețe care acoperă canalele pentru instalații diverse.
Tencuieli
Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafața brută a pereților,
tavanelor sau a altor elemente de construcții, având rol estetic, igienic și de protecție
împotriva agenților exteriori (intemperii, radiații etc.) sau interiori (apă și vapori de apă),
a gazelor, focului și a altor agenți și acțiuni chimice și mecanice din mediul ambiant.
Condiții tehnice pentru tencuieli
Condițiile tehnice impun tencuielilor anumite proprietăți legate de domeniul de aplicare,
de cerințe de exploatare etc., și sunt:

 condiții capitale, legate de durabilitate, determină menținerea în timp a

caracteristicilor fizice, chimice și mecanice ale tencuielilor, având în vedere condițiile
mediului ambiant;
 condiții mecanice - se referă la legătura cu stratul suport și fisurile care pot
apărea;
 condiții fizice și igienice de exploatare;
 condiții de ordin arhitectural-estetic;
 condiții economica-organizatorice.
Clasificarea tencuielilor

 După poziția lor în construcție se deosebesc: tencuieli interioare și exterioare.

 După materialul suport pe care se aplică, pot fi: pe cărămidă, pe beton greu sau
ușor, pe zidărie din piatră, pe șipci, pe trestie etc.
 După tehnologia de execuție, tencuielile pot fi: umede, semiumede sau uscate.
 După modul de prelucrare a feței văzute, tencuielile se clasifică în: 1.tencuieli
brute cu fața văzută prelucrată grosier (la suprafețele subsolurilor, calcane, poduri)
având funcția principală de protecție; 2.tencuieli drișcuite, netezite cu drișca din
lemn; 3.tencuieli gletuite, sunt drișcuite pe care se aplică un strat subțire de var sau
ipsos, netezire cu drișca metalică; sunt folosite în special pentru netezirea
suprafețelor care urmează a fi vopsite cu ulei; 4.tencuieli sclivisite la care fața
vizibilă se prelucrează cu pastă de ciment, netezind-o cu drișca de oțel; sunt folosite
la încăperi cu umiditate mare; 5.tencuieli decorative folosite la clădiri monumentale.
Zugrăveli și vopsitorii
Lucrările de finisaj prin care se aplică pe suprafața elementelor de construcție un strat
subțire dintr-o suspensie de pigmenți în apă se numesc zugrăveli. Dacă stratul este
alcătuit dintr-o suspensie de ulei sau emulsie, lucrările de finisaj se numesc vopsitorii.
Zugrăvelile și vopsitoriile se execută în scopul menținerii stratului suport în condiții de
igienă, protejării hidrofuge, ignifuge și anticorozive cât și pentru a crea un aspect
decorativ, ele se execută manual sau mecanizat. Văruitul sau spoitul cu var este cea
mai simplă zugrăveală și se execută cu lapte de var stins. Zugrăvelile simple cu
compoziții pe bază de ulei (pentru a adera mai bine la tencuială) se întrebuințează
numai la interior, pe suprafețe și locuri uscate. Se execută dintr-un grund compus din
humă, clei și culoare, care se amorsează cu o soluție foarte diluată de săpun peste care
se dau două sau trei straturi de zugrăveală preparate cu clei animal. Tavanele se
execută cu praf de caolin sau alb de zinc. Vopsitoriile în ulei se execută pe tencuieli,
tâmplărie din lemn sau metal, țevi sau radiatoare etc.
Lucrări de tâmplărie
Ferestrele și ușile sunt elemente de construcție care trebuie să asigure iluminarea și
ventilarea naturală a încăperilor, accesul în clădire precum și legătura pe orizontală
între diferite încăperi ale construcțiilor. Realizarea ușilor și ferestrelor caracterizează
lucrările de tâmplărie care se execută în ateliere și fabrici speciale. Tâmplăria se
realizează din lemn, metal sau materiale plastice. Elementele auxiliare ale tâmplăriei,
fixate pe uși, formează feroneria și asigură exploatarea acestora și fixarea în poziție
închisă sau deschisă.
Tâmplărie PVC
Tâmplăria reprezintă un element important al unei construcții fiind răspunzătoare în cea
mai mare parte de confortul termic și fonic dintr-o locuință. Alegerea sistemului de
tâmplărie trebuie făcută cu mare atenție astfel încât avantajele să fie multiple. Se va ține
cont de tipul de material ce urmează a fi folosit (PVC, aluminiu, lemn stratificat, etc.), de
proveniența acestuia (austriac, german, belgian, turcesc, etc.) dar și de firma
producătoare de tâmplărie. Este de retinut un aspect foarte important, și anume: 41%
din caldură ce se găsește intr-o clădire se pierde prin ferestre, deși suprafața acestora
reprezintă aproximativ 15%-30% din suprafața totală a clădirii. De aceea aveți nevoie
de tâmplăria potrivită din PVC sau aluminiu. PVC-ul nu dăunează sănătății oamenilor și
nici mediului înconjurător fiind reciclabil 100%, în plus durabilitatea este apreciată la
peste 25 de ani.

 pentru o izolare termică și fonică superioară structura tetracamerală și

pentacamerală a profilelor în combinație cu geamul termoizolator LOW-E duce la
obținerea unui coeficient de transfer termic redus de până la 1,4 W/m2K;
 prin utilizarea unor armături din otel zincat de 1,5 mm se conferă rigiditate și
rezistență mecanică ridicată în exploatare;
 profilele vor fi ecologice, extrudate, utilizând aditivi ecologici pe bază de Ca-Zn.

Materiale de construcții[
Totalitatea materialelor care contribuie la execuția unei construcții poartă denumirea de
materiale de construcții. Stabilitatea materialelor care concură la realizarea unei
construcții necesită cunoașterea proprietăților lor fizico-mecanice și chimice, cât și
comportarea lor la diferitele acțiuni și agenții distructivi la care sunt supuse în timpul
punerii în operă și a exploatării.
Lemnul
Este unul din cele mai vechi materiale de construcție și este folosit pentru structuri de
rezistență, acoperișuri, finisaje cât și pentru cofraje la betoane. Ca material de
rezistență, lemnul prezintă o serie de avantaje și anume: se prelucrează ușor, se
asamblează ușor cu cuie, buloane, scoabe etc.; se manipulează ușor datorită greutății
specifice reduse; este un bun izolator termic și fonic; aspect frumos. Domeniul de
utilizare este însă limitat datorită dezavantajelor și anume:

 se aprinde și arde ușor;

 este puțin rezistent la acțiunea apei și este atacat de insecte;
 proprietăți mecanice nesatisfăcătoare;
 dimensiunile pieselor sunt limitate atât în secțiunea transversală cât și ca
lungime:
 durata de exploatare este redusă;
 prezintă defecte (noduri, crăpături).
Piatra naturala
Aceasta reprezintă amestecuri naturale din minerale care formează rocile, substanțe
solide, omogene fizico-chimic, cu structură cristalină sau amorfă. Este un material des
folosit în construcții și cu tradiție datorită calităților sale și anume:

 se găsește în majoritatea zonelor din țara noastră;

 are rezistență mare la compresiune și uzură;
 durabilitate în timp;
 aspect natural frumos;
 poate fi folosit atât la execuția elementelor de rezistență cât și la decorațiuni.
Betonul
Betonul este o piatră artificială, obținut prin întărirea unui amestec omogen din liant,
agregat și apă. În betoane, partea activă este liantul iar partea practic inertă este
amestecul de nisip și pietriș sau piatră spartă, numit și agregat. Betonul simplu,
asemeni pietrei naturale, rezistă bine la uzură și compresiune dar are rezistențe mici la
întindere (de 15-20 ori mai mici decât rezistența la compresiune). Betonul armat se
obține prin asocierea rațională a betonului simplu cu armături de oțel sub formă de bare,
plase sudate sau profiluri care conlucrează cu betonul. În această asociere, armăturile
au rolul de a prelua în totalitate eforturile de întindere. Betoanele sunt foarte variate în
privința proprietăților tehnice, din cauza marii varietăți a naturii componenților și a
raportului acestora în amestecul de beton. Dintre clasificările betoanelor, cele mai
importante sunt acelea care se referă la caracteristicile lor tehnice și anume: greutatea
specifică aparentă, rezistența mecanică, permeabilitatea și gelivitatea.
Metalul
Datorită calității sale, metalul este folosit în construcții la cele mai diverse elemente de
rezistență (stâlpi, grinzi, planșee), tâmplărie (uși și ferestre), rezervoare, elemente de
construcții etc. În construcții se folosesc în mod curent: oțelul, fonta, zincul, cuprul și
aluminiul.
Mortarele
Mortarele sunt amestecuri omogene de liant, nisip și apă care se întăresc fie prin
pierderea apei fie hidraulic, în funcție de natura liantului întrebuințat. Mortarele servesc
la legarea cărămizilor pentru a forma elemente de construcții și se numesc de zidărie
sau la protejarea elementelor și se numesc de tencuială. În mortar, partea activă este
liantul iar partea inertă este nisipul. După natura liantului folosit, se deosebesc mortare
de: argilă la clădiri ușor solicitate, var simplu, var ciment, ciment cu argilă sau var;
ciment folosit la zidăria din piatră sau sub apă. Agregatele folosite sunt nisipurile
naturale sau obținute prin concasare.
Materiale ceramice
Produsele ceramice folosite în construcții se obțin dintr-un amestec omogenizat format
din argilă, nisip și apă și după fasonare, arse la temperaturi cuprinse între 900 °C și
1400 °C Tehnologia de fabricație ale produselor ceramice cuprinde următoarele faze:
prepararea amestecului omogen, fasonarea produsului, uscarea, arderea. În funcție de
materia primă folosită în fabricație și de temperatura de ardere, produsele ceramice pot
fi: colorate sau albe, cu structură poroasă, clincherizată sau vitrificată. Astfel, produsele
ceramice cel mai des utilizate în construcții și instalații sunt:

 colorate poroase: cărămizi, țigle, tuburi;

 colorate clincherizate: clincher de fațadă, clincher de pavaj, tuburi de bazalt;
 albe poroase: faianța fină, materiale refractare;
 albe vitrificate: porțelan.
Sticla
Este un amestec complex în care componenții principali sunt: bioxidul de siliciu și
silicați, complecși de sodiu, potasiu, calciu, plumb. În construcții se folosește sticla
pentru:

 diverse tipuri de geamuri cu grosimi diferite, pentru ferestre;

 geamuri riglate și armate pentru luminatoare și depozite; acestea au grosimi mari
și au fața striată sau respectiv înglobată în masa sa o plasă de sârmă ceea ce îi
conferă rezistență la lovituri și foc;
 geamuri triplex și securit; sticla are dezavantajul că la lovire se sparge în așchii
tăioase astfel încât pentru evitarea accidentelor se folosesc fie geamuri armate fie
triplex sau securit. Geamul triplex este format din două foi de sticlă lipite cu un
adeziv iar la spargere cioburile nu se împrăștie;
 dale pentru pereți luminoși, tip Nevada;
 profilit pentru pereți;
 geamuri termopan și izolat cu calități termoizolante;
 cărămizi din sticlă, țigle de sticlă etc.
Materiale pentru izolație
Pentru protecția elementelor de construcții la acțiunea mediului ambiant, care în unele
cazuri pot produce degradarea lor se realizează diferite lucrări de izolație. Acestea pot
fi:

 izolații hidrofuge sau hidroizolații care au rolul de a împiedica pătrunderea apelor

în interiorul clădirii sau în elementele de construcție;
 izolații termice sau termoizolații care au rolul de a reduce pierderile de căldură
prin elementele clădirii astfel încât în interiorul construcțiilor să se realizeze condiții
de confort termic;
 izolații fonice care au rolul să atenueze transmisia sunetelor prin elemente de
construcții și instalații în scopul realizării condițiilor de confort acustic.
Materiale hidroizolante
Materialele hidroizolante utilizate curent sunt: bitumurile, masele bituminoase preparate
din bitumuri, materiale bituminoase în suluri.