Subiect 8: RELATIILE INTERDISCIPLINARE ALE PEDAGOGIEI

Pedagogia are relatii de colaborare cu alte stiinte, in special cu stiintele socio-umane.

 filosofia
 psihologia
 sociologia
 biologia filosofia
 politica, economia

psihologia
In zonele de granita, la intersectia pedagogiei cu diverse stiinte, au luat nastere stiintele
sociologia
interdisciplinare.
Astfel, prin intersectia pedagogiei cu filosofia, a aparut FILOSOFIA EDUCATIEI sau
PEDAGOGIA FILOSOFICA – studiaza fundamentele logice ale pedagogiei ca stiinta, sistemul
conceptual, limbajul si discursul pedagogic, fundamenutl social al finalitatilor educationale, in
special al idealului educational (idealul de om) s.a. pedagogia

Prin colaborarea pedagogiei cu psihologia s-a nascut PSIHOPEDAGOGIA/ PSIHOLOGIA

EDUCATIEI/ PSIHOLOGIA SCOLARA/ politica, PEDAGOGIA
economiaPSIHOLOGICA.
biologia Ea studiaza
urmatoarele probleme: profilele psihologice ale elevilor, profilele psihologice ale elevilor ca
indivizi si ale varstelor pentru a accesibiliza cunostintele, capacitatile psihice implicate in actul de
receptare, prelucrare, intelegere si redare a cunostintelor, capacitatilor psihice formate la elevi,
trasaturile de personalitate si cele atitudinale, comportamentale, capacitatile creative.
De asemenea, se ocupa cu teoriile invatarii ce au aplicabilitate in educatie, si totodata cu
formele de comunicare cu specific didactic.
O ramura speciala a psihologiei este PSIHOLOGIA SPECIALA = DEFECTOLOGIA, prin
intersectia cu pedagogia speciala, rezultand PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA. Studiaza
modalitatile de educare, corectare si compensare a deficientelor fizice, psihice si comportamentale.

Din relatia pedagogiei cu sociologia rezulta stiintele de granita: SOCIOLOGIA

EDUCATIEI (mai des)/ SOCIOPEDAGOGIA/ PEDAGOGIA SOCIALA (mai rar). Se ocupa de
tipologia si dinamica relatiilor interpersonale in cadrul grupei „clasa”, stuctura si functionalitatea
clasei de elevi, personalitatea unui grup de elevi, roluri si statusuri sociale in clasa de elevi, liderii
formali si non-formali, relatiile intre profesori si elevi (relatii asimetrice) etc.

Din relatia pedagogiei cu biologia a rezultat BIOPEDAGOGIA/ PEDAGOGIA

BIOLOGICA. Studiaza conditiile cresterii, maturizarii si dezvoltarii fiintei umane ce au implicatii
educationale, rolul ereditatii in educatie (dezvoltarea fiintei uname), bazele neuropsihice ale
invatarii scolare, ale diverselor procese psihice implicate in invatare, regulile si conditiile igienei
mintale (conditiile sanatatii mintale).

Pedagogia este influentata si de diversele politici, mai ales prin acte legislative: Legea
Invatamantului, Statutul Personalului Didactic etc. Politicile educationale decid asupra organizarii
sistemului de invatamant (pe verticala – de la gradinita la universitate), asupra duratei
invatamantului general obligatoriu, asupra finantarii invatamantului, asupra reformelor propuse.
Legata de politicile educationale este ECONOMIA PEDAGOGICA/ PEDAGOGIA
ECONOMICA – se ocupa de baza materiala, financiara a educatiei si invatamantului.

Prin toate aceste stiinte de granita, pedagogia reuseste sa eficientizeze cunoasterea si

cercetarea fenomenului educational, a factorilor educativi, reuseste sa coordoneze eficient practicile
educative.
Subiect 16: PLANIFICARE, PROGRAMARE, PROIECTARE

Activitatea practica – este o sursa pentru noi cunostinte, dar si o modalitate de verificare a
adevarurilor unor cunostinte. De aceea, activitatea practica are un dublu rol, iar dascalul trebuie sa
transmita elevilor cunostinte utile, ce pot fi aplicate, ce pot fi eficiente.

Criteriile de selectie a continuturilor sunt urmatoarele:

a) sistemul de valori politice, morale, culturale si sistemul de interese, obiective, nevoi ale
ale unei societati la un moment dat.
b) progresul stiintific, tehnic, cultural, artistic, al unei societati, ritmul progresului se
accelereaza, prin urmare si ritmul schimbarilor se accelereaza, ceea ce duce la un ritm al
schimbarilor continuturilor – doarece continuturile invatamantului trebuie permanent
adaptate si modernizate.
c) noile teorii din pedagogie, psihologie, sociologie, ce impun anumite continuturi adecvate
capacitatii elevilor, conditiilor concrete de umanizare, de socializare, de culturalizare si
profesionalizare.

Aceste criterii se impun la toate treptele, nivelele de scolarizare, si ele sunt luate in seama de
politicile educationale.

ORGANIZAREA PEDAGOGICA A CONTINUTURILOR INVATAMANTULUI

Se realizeaza prin 3 activitati: planificarea, programarea, proiectarea (3P) + elaborarea manualelor

si a materialelor auxiliare (indrumatoare).

1. PLANIFICAREA – consta in ordonarea continuturilor, a obiectelor de invatamant pe tot

parcursul scolaritatii. Obiectul de invatamant este o unitate didactico-stiintifica, prin care se prezinta
unitar, coerent si ascendent un ansamblu de cunostinte; nu este identic cu stiinta, dar se apropie de
stiinta, mai ales in invatamantul post-gimnazial si universitar. Continuturile obiectelor de
invatamant se diferentiaza pe discipline stiintifice (matematica, fizica, biologie, fizica etc.).
Obiectele de invatamant sunt planificate in planurile de invatamant; aceste planuri de
invatamant sunt documente oficiale elaborate de MEC, specifice pentru fiecare ciclu de invatamant,
iar in invatamantul liceal si universitar se elaboreaza planuri de invatamant proprii, deoarece exista
automonic pentru fiecare tip de liceu, sectie sau profil, pentru fiecare facultate si specializare.
Un plan de invatamant cuprinde urmatoarele:
 obiectele de invatamant studiate in scoala, pe ani scolari si pe cicluri de invatamant;
 numarul de ore alocat fiecarui obiectm spatamanal si anual;
 structura anului de invatamant (vacante si perioade de studiu);

Planul sta la baza alcatuirii orarului scolar, zilnic si saptamanal. Pe baza lui se alcatuiesc
catedrele si se realizeaza incadrarea personalului didactic.

2. PROGRAMAREA – consta in definirea obiectivelor educationale si a scopurilor specifice pentru

fiecare obiect de invatare, in elaborarea structurii tematice, adica in ordonarea continuturilor, in
indicatii metodice privind predarea, in planificarea calendaristica anuala si semestriala a
continuturilor.
Programarea se concretizeaza in PROGRAMELE ANALITICE ale unui obiect de
invatamant. Structurarea tematica a unui obiect de invatamant se realizeaza din perspectiva
stiintifica si din perspectiva psihopedagogica.
Perspectiva stiintifica – pune accent pe specificul disciplinei respective, pe relatiile dintre
cunostinte, teorii.
Perspectiva psihopedagogica – selecteaza cunostintele accesibile, in functie de varsta elevilor, de
principiile didactice. Trebuie respectate 3 cerinte psihopedagogice in
elaborarea tematica a continuturilor: relevanta, secventialitatea,
consistenta.

 relevanta – se refera la faptul ca informatiile, cunostintele, problemele selectate trebuie sa

corespunda obiectivelor educationale, sa raspunda unor nevoi individuale si sociale, sa
stimuleze formarea si informarea elevilor;
 secventialitatea – se refera la succesiunea capitolelor, subcapitolelor si temelor; poate fi de tip
liniar sau circular (concentric). Aceasta conditie de coordonare a continuturilor ia in
consideratie posibilitatea redusa a elevilor de a recepta si intelege cantitati mari de informatie.
Ordonarea temelor trebuie sa tina seama de ritmurile de asimilare ale elevilor, de capacitatea
lor de a-si consolida cunostintele. Aceasta ritmicitate este programata prin numarul de ore
acordate de dascal pentru predarea – invatarea – evaluarea unei teme.
 consistenta – este interna si externa. Cea interna se refera la logicitatea cunostintelor predate
care trebuie sa fie coerente, adevarate, necontradictorii. De asemenea, limbajul folosit trebuie
sa fie accesibil, concis, concentrat pe definitii, clasificari, aplicatii. Cea externa se refera la
corespondentele ce se stabilesc intre continuturile unui obiect de invatamant si ale alte
informatii.

Programarea cuprinde si elaborarea planificarilor calendaristice anuale si semestriale.

Aceasta este precedata de evaluarea timpului necesar pentru predare, invatare si evaluare, evaluarea
resurselor materiale disponibile (material didactic), a tipurilor de lectie, formele de organizare,
formele de evaluare.
Planificarea semestriala se realizeaza pornind de la planul de invatamant, de la numarul de
ore alocat unui obiect pe saptamana. Se calculeaza numarul de ore anual si semestrial, apoi se trece
la planificarea succesiunii lectiilor.

3. PROIECTAREA – Elaborarea manualelor si a materialelor didactice auxiliare

Manualul – instrument prin care se prezinta elevilor un model, un fel de organizare a

continuturilor. Acesta trebuie sa corespunda programelor analitice, temelor programate in programa
analitic. Un manual bun stimuleaza capacitatea de invatare a elevilor, se sprijina pe experienta lor
cognitiva, ofera solutii dar pune si probleme, angajeaza gandirea, imaginatia, creativitatea elevilor.
Manualul nu este singurul instrument folosit de dascali. Informatia poate fi preluata si din alte surse
(de ex. studiul individual la biblioteca, planse, scheme, grafice, culegeri de exercitii si probleme,
antologii, Internet etc.).

Contributia creativa a dascalului in predarea cunostintelor

Profesorul are o contributie personala in programarea capitolelor si lectiilor, in proiectarea didactica
a fiecarei lectii, in dezvoltarea cunostintelor din manual, in actualizarea lor.
Pentru aceasta, el trebuie sa cunoasca nivelul clasei, sa accesibilizeze cunostintele, sa
comunice logic, activ cu elevii sai. Desi nu elaboreaza un manual, profesorul analizeaza si
prelucreaza cunostintele din manual, le coreleaza cu programa analitica si nivelul clasei; temele au
o anumita densitate informationala, problematica ce depinde de gradul de noutate pentru elevi. Cu
cat densitatea informatiei noi este mai mare, lectia este mai grea. Pe de alta parte, in fiecare lectie
exista informatii esentiale (redate sub forma de definitii, teoreme, clasificari etc.), dar si cunostinte
de detaliu, prin care se ofera explicatii, nuantari.
Dascalul poate avea o contributie creativa si in organizarea si desfasurarea lectiilor, in
folosirea metodelor si mijloacelor didactice, in conceperea probelor de evaluare, in stilul didactic
comportamental prin care abordeaza elevii.