Omilia 3 la Faptele Sfinților Apostoli

a Sfântului Ioan Gură de Aur

„Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la

muntele Măslinilor, care este aproape de
Ierusalim, cale de o sâmbătă.”1
1. „Atunci”– zice, „s-au întors”. Atunci, când?
Atunci când au auzit. Pentru că nu ar fi lăsat de
la ei, dacă nu le-ar fi promis o altă venire. Mi se
pare că toate acestea s-au întâmplat în ziua de
sâmbătă, pentru că nu ar fi arătat intervalul de
timp, zicând: „de la muntele Măslinilor, care este
aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă”, dacă
nu ar fi mers pe jos o anumită distanță în zi de
sâmbătă2. „Şi când au intrat, s-au suit în
încăperea de sus, unde se adunau”. Deci, după
înviere au rămas în Ierusalim. „Petru”– zice, „și
Iacov, și Ioan”. Acesta nu este enumerat decât
numai împreună cu fratele său, dar și Andrei cu
Petru, „Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov
al lui Alfeu, și Simon Zelotul, și Iuda al lui
Iacov”3. I-a menționat bine pe ucenici, dar pentru
că unul L-a trădat, altul s-a lepădat de El, altul s-
a îndoit, arată că în afară de acela 4 toți erau
sănătoși.

1
Fapte 1, 12.
2
Potrivit tradiţiei iudaice „calea de o sâmbătă” este distanța de 1400
care era permisă să fie parcursă în ziua de sâmbăta.
3
Fapte 1, 13.
4
Se referă la Iuda Iscarioteanul care în urma trădării s-a spânzurat.
 „Aceștia toți, într-un suflet, stăruiau în
rugăciune împreună cu femeile”5. Bine. Pentru că
aceasta este o mare armă în ispite și în acest fel
au fost educați îndestulător mai înainte de către
Însuși Învățătorul lor. De altfel, ispita prezentă i-
a dus la rugăciune. Ei urcă în încăperea de sus
pentru că le era foarte frică de iudei. „Împreună
cu femei”- zice, pentru că a spus că au urmat Lui:
„Şi Maria mama lui Iisus și cu frații Lui” 6. Cum
de spune că de atunci ucenicul a luat-o la sine?
Dar îi adună pe ei din nou Iisus și deci în felul
acesta era și ea cu ei. „Şi cu frații Lui” – se referă
la cei ce mai înainte au arătat necredință în El.
„Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în
mijlocul ucenicilor a zis”7. Iar el, ca unul ce este
entuziast și cu mult zel, ca unul căruia Hristos i-a
încredințat turma și ca și când ar fi primul în
ceata ucenicilor, întotdeauna începe primul să
vorbească (era mulțime de nume - zice, ca la o
sută două zeci): „Bărbați-frați, trebuia să se
împlinească Scriptura aceasta, pe care Duhul
Sfânt a spus-o mai înainte”8. De ce nu a
considerat potrivit ca numai Hristos să dea
pentru El pe cineva în locul lui Iuda? Şi de ce nu
fac singuri alegerea? Petru deja devenise mai bun
decât el însuși. Deci aceasta se poate spune
despre el. Despre faptul că nu simplu, ci prin
descoperire cere pe cel ce avea să completeze
grupul [ucenicilor], vom spune două motive:
unul, pentru că se ocupa cu altele, al doilea,
pentru că aceasta era cea mai mare dovadă că
Hristos este alături de ei. Căci precum El alegea
atunci când era prezent, în același fel o face și

5
Fapte 1, 14.
6
Fapte 1, 14.
7
Fapte 1, 15.
8
Fapte 1, 16.
acum lipsind. Aceasta nu era un lucru mic pentru
mângâierea lor. Fii atent la el (la Petru) cum le
face pe toate prin acordul comun al celorlalți. Nu
face nimic cu de la sine putere, nici în mod
autoritar. Şi nu a spus așa simplu, „alegem pe
acesta în locul lui Iuda”, dar pentru ca să-i
mângâie pe ei pentru ceea ce se întâmplă, vezi
cum tratează motivul. Pentru că nu a fost puțină
dificultatea creată de eveniment. Şi nu te minuna
de aceasta. Pentru că dacă acum mulți repetă
acest mod de alegere, ce puteau ei să spună
atunci?
„Bărbați-frați”- zice. Dacă Domnul i-a numit
pe ei frați, cu atât mai mult îi numește el, și de
aceea rostește acest cuvânt în prezența tuturor.
Iată vrednicia Bisericii și starea ei îngerească.
Niciunul din cei de acolo nu era separat, nici
bărbat, nici femeie. Tot așa doresc să fie bisericile
și astăzi. Nimeni nu se îngrijea de ceva lumesc,
nimeni nu purta de grijă pentru casă. Iată,
ispitele sunt un bun atât de mare, iar durerile
aduc atâta bine. „Trebuia să se împlinească
Scriptura aceasta, pe care Duhul Sfânt a spus-o
mai înainte”. Totdeauna îi mângâie pe ei cu cele
spuse mai dinainte. În același fel face și Domnul
Hristos peste tot. În același fel deci arată și el că
nu s-a întâmplat nimic care să fie străin, decât
numai ceea ce a fost deja prezis mai înainte. Zice:
“Trebuia să se împlinească Scriptura aceasta, pe
care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o
mai înainte”9. Şi nu zice – „David a spus”, ci
„Duhul Sfânt prin el”. Fii atent ce învățătură
folosește încă din introducerea acestei cărți. Vezi
că, începând scrierea, nu a spus simplu că această
carte este viețuirea Duhului Sfânt? Zice: „Pe care

9
Fapte 1, 16.
a spus-o Duhul Sfânt prin gura lui David”. Ia
aminte cum îl face cunoscut pe profet și îl aduce
între ei, cunoscând că le va fi de folos faptul că
aceasta a fost spusă de David, și nu de un alt
profet.
Zice despre Iuda că „s-a făcut călăuză”. Ia
aminte aici la chipul în care acest bărbat
analizează firea lucrurilor. Nu îl hulește, nici nu
sare împotriva lui, zicând: „întinatul cu sânge și
întru tot întinatul”, ci doar arată simplu
evenimentul. Nu spune nici „trădătorul”, ci se
grăbește să atribuie vina altora [atât cât le
aparținea lor, n. red.]. Dar nici despre aceștia nu
vorbește mult. Zice: „Care s-a făcut călăuză celor
ce L-au prins pe Iisus”10. Şi înainte să spună: „ce a
spus David”, zice toate câte a făcut el, pentru ca
prin cele prezente să adeverească pe cele viitoare
și să arate că deja a fost condamnat. „Căci era
numărat cu noi și luase sorțiul acestei slujiri. Deci
acesta a dobândit o țarină din plata
nedreptății”11. Moralizează cuvântul și, în chip
neobservat, le descoperă faptul că acea cauză este
educativă. Pentru că el nu zice că au dobândit-o
iudeii, ci el (Iuda). El vorbește despre judecata de
acum, pentru că sufletele celor neputincioși nu
pot să vadă către cele viitoare așa cum văd către
cele prezente. „Și căzând cu fața la pământ, a
crăpat pe la mijloc”12. Este bine că nu a amintit de
păcat, ci de pedeapsă. Zice: „Și i s-au vărsat toate
măruntaiele”13. Aceasta le-a adus mângâiere
acelora. „Şi s-a făcut cunoscut aceasta tuturor
celor ce locuiesc în Ierusalim încât țarina aceea s-
10
Fapte 1, 16.
11
Fapte 1, 17-18.
12
Fapte 1, 18. Amintește cum a murit Iuda. Acesta atunci când s-a
sinucis şi de acolo de unde s-a spânzurat a căzut cu fața la pământ,
iar prin cădere i s-a deschis pântecele.
13
Fapte 1, 18.
a numit în dialectul lor Hacheldaham, adică
Ţarina sângelui14”.
2. Iudeii, deci, au numit țarina prin acest
apelativ, nu din acest motiv, ci pentru [fapta lui]
Iuda, pentru că el a contribuit să fie numită așa,
aducând martori pe dușmani. Pentru că prin a
spune că aceia au numit-o, dar și prin a adăuga:
„În dialectul lor”, aceasta dorește să arate. Iar
după rezultat, adaugă pe profetul David,
considerat ca fiind al lor, zicând: „Căci scris este
în Cartea Psalmilor: Facă-se curtea lor pustie și să
nu fie cel ce locuiește în ea”15. Aceasta [spune]
despre țarină și casă. „Iar slujirea lui să o ia
altul”, adică pe cea mai înaltă putere, preoția.
Părerea aceasta nu este a mea, ci a celui ce mai
înainte a spus unele ca acestea. A adăugat ca
martor pe profet, pentru ca să nu pară că
argumentează un lucru mare, lucru pe care îl
făcea și Domnul Hristos. Zice: „Trebuie deci
dintre bărbații care s-au adunat cu noi în tot acest
timp”16. De ce îi face părtași pe ei? Pentru ca acest
lucru să nu devină obiectul confruntării și să
aducă vrajbă. Pentru că dacă ei pățeau așa ceva,
cu atât mai mult ceilalți. Și mereu renunță de la
așa ceva. De aceea începând zice: „Bărbați frați,
trebuie să alegeți dintre noi”. Permite mulțimii să
selecționeze făcându-i venerabili pe cei de față și
scapă de dușmănia celorlalți. Pentru că astfel de
lucruri întotdeauna produc mari răutăți. Pentru
că trebuie să se facă alegerea, el îl aduce ca
martor pe profet, și explică dintre care trebuie să
fie ales, zicând: „Dintre cei care s-au adunat cu
noi în tot acest timp”. Dacă zicea că trebuie să fie
prezenți la alegere numai unii cu anumite
14
Fapte 1, 19. Se referă aici Sfântul Ioan la dialectul aramaic.
15
Psalmii 68, 29; Fapte 1, 20.
16
Fapte 1, 21.
calității, ar fi disprețuit pe ceilalți. Dar el o lasă pe
seama timpului, zicând: „Care s-a adunat”, dar
nu pur și simplu acum, ci „În tot acest timp în
care Domnul Iisus a intrat și a ieșit cu noi,
începând de la botezul Sfântului Ioan până în
ziua în care S-a înălțat de la noi, unul dintre
aceștia trebuie să devină împreună cu noi martor
al învierii Lui”17. Pentru ce să devină? Pentru ca
să nu fie ciuntită ceata [Sfinților Apostoli]. Ce se
întâmplă deci? Nu se putea ca el să fie ales de Sf.
Apostol Petru? Bineînțeles, dar ca să nu pară că
este dăruit, nu o face [alegerea]. De altfel, Duhul
Sfânt încă nu era părtaș. Zice: „Şi au pus [înainte]
doi [bărbați], pe Iosif , numit Barsaba, care a fost
numit Iustus și pe Matia”. Nu Sf. Petru i-a pus pe
ei, ci toți [cei prezenți]. El și-a explicat ideea,
arătând că aceasta nu era a lui, ci era de sus,
potrivit profeției, făcându-se în felul acesta
exeget, iar nu învățător. „Pe Iosif , numit Barsaba,
care a fost numit Iustus”. Amintește ambele
nume, pentru că este posibil să fie vorba de o
coincidență de nume, pentru că în rândul
Sfinților Apostoli erau multe coincidențe de
nume: Iacov al lui Zevedeu și Iacov al lui Alfeu,
Simon Petru și Simon Zelotul, Iuda al lui Iacov și
Iuda Iscarioteanul. De altfel, punerea numelui
însemna schimbarea modului de viață, poate și a
dispoziției. „Şi au pus [înainte] doi [bărbați], pe
Iosif , numit Barsaba, care a fost numit Iustus și
pe Matia. Şi rugându-se au zis: Tu, Doamne, Care
cunoști inimile tuturor, arată unul dintre aceștia
doi pe care l-ai ales ca prin sorțiul acesta să ia
această slujire și vrednicie a apostoliei din care
Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui” 18. Este
bine că spun greșeala aceluia, arătând că ei cer un
17
Fapte 1, 22.
18
Fapte 1, 23-25.
martor nu pentru ca să fie în plus la număr, ci
pentru ca să nu se împuțineze.
„Şi au aruncat sorții (nu era încă Duhul Sfânt)
și sorțiul a căzut la Matia și a fost socotit
împreună-ales cu cei unsprezece Apostoli”19.
„Atunci”-zice, „s-au întors la Ierusalim de la
muntele Măslinilor, care este aproape de
Ierusalim, cale de o sâmbătă”20. Spune aceasta
pentru a arăta că nu merg cale lungă, ca ei să nu
fie cuprinși de frică, dar, cu toate acestea, ei încă
tremură și sunt speriați. „Şi când au intrat în
cetate s-au suit în încăperea cea de sus” 21. Ei nu
au îndrăznit să se arate prin cetate. Şi bine au
făcut că s-au urcat în încăperea de sus, pentru ca
să nu fie ușor să fie prinși imediat. Zice:
„Stăruiau într-un suflet în rugăciune”. Vezi că
privegheau stăruind în rugăciune, și stăruiau
într-un suflet? Aceste două lucruri le
mărturisește. Posibil ca Iosif să fi murit, pentru că
nici nu este amintit. Pentru că, dacă frații au
crezut, nu era posibil ca el să se fi lepădat de
credință, el, care a crezut mai înainte de toți,
[aici] nicăieri nu se vede să îi acorde vreo atenție,
cel puțin ca unui un om simplu, așa cum zicea
Maica Domnului: „Eu și tatăl Tău Te-am căutat
îngrijorați”22. Este limpede că el L-a cunoscut mai
înainte de toți. Domnul Hristos zicea către frații
Săi: „Νu este posibil ca lumea să va urăscă pe
voi, pe mine Mă urăște”/ Pe voi lumea nu poate
să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte”23. Vezi
blândețea lui Iacov. Acesta a primit slujirea de
episcop în Ierusalim și, cu toate acestea, încă nu
învață/zice nimic. Ia aminte și la multa smerenie
19
Fapte 1, 26.
20
Fapte 1, 12.
21
Fapte 1, 13.
22
Luca 2, 48.
23
Ioan 7, 7.
a celorlalți ucenici, la cum sunt de acord ca el să
ocupe tronul și nu au deloc divergențe între ei.
Căci Biserica aceea era ca și când se alfa în cer,
neavând nimic din cele lumești, nu ziduri, nici
marmură, ci doar o așezare plină de lumină a
celor ce se adunau. „Erau ca la o sută două zeci”-
zice. Posibil să fi fost cei șaptezeci pe care El i-a
ales, poate și alții dintre cei mai însemnați, cum
au fost Iosif și Matia, iar femei erau multe, din
cele care Îl urmau și erau pretutindeni alături de
El.
3. Aceasta este purtarea de grijă a
învățătorului. El a fost primul ce a pus un
învățător. Nu a spus „suntem de ajuns noi”,
astfel așezându-se afară de orice slavă deșartă.
Deși nu îi așezase pe toți în același chip, căci erau
făcuți în funcție de virtutea fiecărui bărbat, un
singur lucru avea în vedere, acela că, pe atunci,
administrarea nu era o cinste, ci o purtare de
grijă a celor ce erau conduși. Lucrul acesta nu îi
făcea pe cei aleși să se mândrească, pentru că
erau chemați să întâmpine primejdii, dar nici pe
cei ce nu au fost aleși să sufere, ca și când ar fi
fost disprețuiți. Însă acum așa ceva nu se mai
întâmplă, ci total invers. Pentru că, ia aminte, o
sută două zeci erau, și cere doar unul din toată
mulțimea. Şi este logic. Cel dintâi are putere
deplină asupra situației, de vreme ce i-a luat pe
toți în grija sa. Căci lui a spus Domnul Hristos:
„Şi tu, întorcându-te atunci, întărește pe frații
tăi”24. Zice: „Şi s-a socotit împreună cu noi”25. De
aceea trebuie să fie prezentat altul, ca să fie
martor în locul celuilalt. Ia aminte cum Îl imită pe
Învățătorul Hristos, învățând pretutindeni din
Sfintele Scripturi, fără să învețe încă nimic despre
24
Luca 22, 32.
25
Fapte 1, 26.
Domnul Hristos, pentru că El de multe ori a spus
de mai înainte [prezis]. Şi nu zice, ca psalmistul:
„Gura păcătosului și gura vicleanului asupra
mea s-au deschis”26, acolo unde pomenea de
trădarea lui, ci numai acolo unde a amintit de
pedeapsa lui, pentru că până acum acest lucru le
era de folos. Acesta mai mult ne arată din nou
iubirea de oameni a Stăpânului.
„Că s-a socotit împreună cu noi”- zice, „și a
luat prin tragere la sorți această slujire”. Îl
numește peste tot sorț, arătând că totul este prin
harul lui Dumnezeu și al alegerii, amintindu-le
lor cele de demult, că Dumnezeu l-a ales pe el,
precum pe leviți, și insistă pe cele despre el,
pentru că plata trădării s-a făcut și vestitor al
pedepsei. „Pentru că a dobândit”- zice, „o țarină
din plata nedreptății”27. Ia aminte că aceasta era
iconomia lui Dumnezeu. „A nedreptății”- zice.
Multe sunt nedreptățile, dar o nedreptate mai
mare decât aceasta nu s-a făcut niciodată, pentru
că lucrul acesta a fost o nedreptate. Nu numai
celor prezenți s-a făcut cunoscut cele întâmplate,
dar și tuturor celor de după, încât, fără vrerea lor,
au pus numele fără să cunoască, după cum și
Caiafa a profețit, fără să cunoască. Dumnezeu „i-
a obligat” pe ei să o numească așa evreiește-
Hacheldamag (Ţarina Sângelui). Din cele de aici
sunt arătate și relele viitoare ce aveau să vină
peste iudei, și o arată mai întâi proorocia care
zicea: „Dacă nu se năștea omul acela, bine îi era
lui”28. Toate acestea se potrivesc a fi spuse și
pentru iudei. Pentru că dacă nu trebuia să se
nască călăuza, cu atât mai mult nici ei. Însă mai
înainte nu spune nimic din toate acestea. Apoi,
26
Psalmii 108, 1.
27
Fapte 1, 18.
28
Matei 26, 24.
arătând că pe drept și din cauza lui, putea să se
numească Acheldamah, vădește profetul care
zice: „Facă-se curtea lui pustie”29. Ce poate să fie
mai pustiu decât mormântul? Deci, pe bună
dreptate a fost numită în acest fel țarina lui.
Pentru că acela care a dat banii, chiar dacă alții
sunt cumpărătorii, acela trebuia să fie considerat
stăpânul de drept al pustiirii celei mari. De ar fi
cercetat cineva cu atenție, ar fi constatat că
această pustiire era începutul pustiirii iudaice.
Pentru că ei s-au distrus pe eiși prin foamete și pe
mulți i-au ucis, iar cetatea s-a făcut asemenea
unui mormânt pentru străini și soldați, dar
pentru că nu au îngăduit ca aceia să fie îngropați,
nici de îngropare nu au avut parte.
„Trebuie deci dintre bărbații care s-au adunat
cu noi”- zice. Îi arată pe ei ca împreună-casnici și
nu în mod simplu, doar ca ucenici. Prin urmare,
mulți au fost cei ce L-au urmat pe El de la
început. Ia aminte, vrea ca aceștia să fie martori
oculari. Deși, bineînțeles, urma să vină Duhul
Sfânt, el însă avea o mare grijă. „Dintre bărbații
care s-au adunat cu noi”- zice, „în tot acest timp
în care a intrat și a ieșit de la noi Domnul Iisus,
începând de la botezul Lui de către Sf. Ioan”30.
Bine [zice], pentru că pe cele de mai înainte de el
niciunul nu le cunoștea ca să învețe, ci de la
Duhul Sfânt le învăța. „Până în ziua”-zice, „în
care S-a înălțat de la noi, trebuie unul dintre
aceștia să se facă împreună cu noi martor al
învierii Lui”. Nu a spus să fie martor la nimic
altceva, ci martor numai al învierii. Pentru că cel
mai credibil era acela care putea să spună că
29
Psalmii 68, 29.
30
Fapte 1, 21-22. Am optat pentru traducerea literară a textului aşa
cum este -„a intrat şi a ieşit de la noi” cu toate că în traducerea
românească a Sfintei Scripturi apare modul interpretativ prin
expresia „a petrecut între noi”.
„Acela Care a mâncat, a băut și S-a răstignit pe
Cruce, Acela a înviat”. Deci nici în timpurile mai
înainte de El, nici în cele de după nu era nevoie
să existe un martor al minunilor. Ceea ce aveau ei
în vedere era învierea, pentru că celelalte erau
vădite și mărturisite, pe când învierea a avut loc
în ascuns, și le era cunoscută numai lor. Şi nu
spun că „îngerii ne-au spus nouă”, ci „noi L-am
văzut. De unde este vădit acest lucru? Din
minunile pe care le facem”. De aceea atunci, și
mai mult decât orice, trebuia ca ei să fie credibili.
„Şi au pus înainte pe doi” - zice. De ce nu au
propus mai mulți? Pentru ca tristețea să nu fie
mai mare și să se transmită la mai mulți. Nu este
pus în mod simplu alături de ceilalți, dar și
pentru a arăta că, de multe ori, cel ce se bucură
de cinstirea oamenilor este cel mai mic înaintea
lui Dumnezeu. În comun se roagă cu toții zicând:
„Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor,
arată”. Tu – zice, nu noi. La timpul potrivit Îl
numește Cunoscător al inimilor, pentru că El
trebuia să facă alegerea, și nu cei din afară. În
felul acesta erau încredințați că unul trebuia să fie
martor al Învierii. Ei nu au spus „să alegi”, ci
„arată” pe cel ales, „pe care Tu l-ai ales” - zice,
știind că toate sunt rânduite de Dumnezeu.
„Unul dintre aceștia doi va lua sorțiul pentru
această slujire și apostolie” - zice, pentru că era și
o altă slujire. „Şi au aruncat sorții” - pentru că ei
înșiși încă nu se socoteau vrednici să aleagă
singuri și, de aceea, cer că afle printr-un semn.
4. De altfel, dacă atunci când nu era nici
rugăciune, când nu erau nici oameni demni, iar
sorțiul avea atâta putere pentru ca să se ia
hotărârea corectă pentru Iona, cu atât mai mult
aici sorțiul a împlinit ceata Sfinților Apostoli, a
refăcut rânduiala. Iar celălalt nu s-a supărat,
pentru că Sfinții Apostoli nu au ascuns
slăbiciunile lor și ei, bineînțeles, nu au ezitat să
spună și despre corifeii apostoli că au fost
deranjați în altă parte, și nu o dată, ci de două ori
și de mai multe ori. Pe aceștia să îi imităm și noi.
Însă acest cuvânt al meu nu se adresează încă
tuturor, ci celor ce doresc puterea. De crezi că
alegerea este a lui Dumnezeu, nu fii revoltat
împotriva lui, și nu te mânia, căci el este cel care
a fost ales. Dacă el a fost ales, iar tu îndrăznești să
te revolți împotriva lui, faci același lucru pe care
l-a făcut Cain. Pentru că, în timp ce el trebuia să
accepte, el s-a întristat, s-a revoltat pentru că a
fost preferată jertfa fratelui său, pe când trebuia
să fie zdrobit de emoție. Eu nu spun asta, dar
spun că Dumnezeu știe să rânduiască în chipul
cel mai de folos cu putință. Pentru că, de multe
ori, în ceea ce privește caracterul, tu ești mai
înțelegător, dar nu ești cel potrivit. Şi iarăși, este
posibil ca viața ta să fie greu de atins, și să fii un
caracter liber, însă în Biserică nu este nevoie
numai de unele ca acestea. De altfel, și unul și
altul este responsabil față de celălalt. Nu vezi cât
de mult vorbește Sfânta Scriptură despre toate
acestea?
Dar voi spune motivul pentru care se luptă
pentru această slujire. Pentru că nu venim la
conducere pentru grija și apărarea fraților, ci
pentru cinste și odihnă. Pentru că dacă ai fi
cunoscut faptul că episcopul este dator să fie
același pentru toți, și să poarte greutățile tuturor,
căci dacă pentru alții care se mânie există iertare,
iar pentru el deloc, căci dacă pentru alții care
păcătuiesc există multă mijlocire pentru iertare,
iar pentru el nu, tu nu te-ai fi grăbit pentru a
conduce, nu ai fi alergat. Pentru că el este expus
tuturor ca ei să vorbească despre el, și este supus
criticii, a celor înțelepți și a celor lipsiți de
înțelepciune. Zi și noapte își bate capul cu griji,
mulți îl urăsc și mulți îl invidiază. Nu vreau să-
mi spui de cei ce se dăruiesc tuturor, de cei ce vor
să lenevească, de cei ce vin la această slujire ca la
odihnă. Nu pentru unii ca aceștia este cuvântul,
ci pentru cei ce priveghează pentru sufletele
voastre, care pun mai înainte de mântuirea lor
mântuirea celor pe care îi conduc. Spune-mi,
dacă cineva are în stăpânire zece persoane care
locuiesc tot timpul împreună cu el și este obligat
să le poarte de grijă neîncetat, acesta [episcopul]
având atâția, nu în stăpânire, și care nu locuiesc
împreună cu el în aceeași casă, dar sunt în
ascultarea sa, ce nu este obligat să le facă?
Se bucură de cinstire, poate spune cineva.
Care este această cinstire? Săracii de o jumătate
de drahmă îl hulesc prin piață. De ce nu îi face să
tacă? Bineînțeles, pentru aceea că se referă la
lucrarea episcopului. Iarăși, dacă nu acordă
ajutor tuturor, și celor ce nu muncesc, și celor ce
muncesc, mii de acuzații auzi de peste tot. Pentru
că nimeni nu se teme să îl acuze și să-l
calomnieze, pentru că, dacă față de autorități
există frică, față de ei nu. Pentru că la ei frica de
Dumnezeu nu valorează nimic. Ce ar putea să
spună cineva despre grija de predică și de
cateheză? Despre dificultatea pe care o întâmpină
la hirotonii? Poate că fie eu sunt atât de
neputincios, amărât și de nimic, fie așa este. Cu
nimic nu diferă sufletul preotului de un vas lovit
de valuri, este stigmatizat de peste tot, de
prieteni, de dușmani, de ai săi și de cei străini.
Nu stăpânește împăratul toată lumea? Acesta
numai cetatea? Dar cu atât mai mari sunt grijile
lui, [față de ale împăratului], după cum diferă
apa unui râu ușor mișcată de vânt de o mare
umflată și tulbure. Ce se întâmplă, deci? Pentru
că acolo mulți au parte de ajutor (pentru că toate
se fac potrivit legilor și dispozițiilor), aici nimic
de acest fel, nu este cu putință să dai poruncă ca
și când ai avea puterea. Dacă el se mișcă cu
putere, este caracterizat ca fiind crud, dacă nu se
mișcă dinamic, este caracterizat ca fiind rece.
Trebuie ca pe acestea ce sunt opuse să le îmbine
astfel încât să nu fie disprețuit, dar nici să fie
urât. Altfel vei fi depășit de situație. Pe câți nu
este nevoit să îi scandalizeze, cu voie și fără de
voie, pe câți să îi lovească, vrând-nevrând?
Nu le spun altfel decât cum sunt și mă simt.
Nu cred că sunt mulți preoți care se mântuiesc,
dar sunt mult mai mulți cei care se pierd, iar
cauza este că această misiune are nevoie de un
suflet mare. Pentru că are multe obligații, care îl
fac să-și iasă din caracter și are nevoie de mii de
ochii ațintiți peste tot. Nu vezi câte trebuie să
aibă episcopul? Trebuie să fie capabil să învețe,
îndurător, ținându-se de cuvântul cel credincios
al învățăturii primite31. Cât de dificil este una ca
aceasta! Şi pentru greșelile altora tot el este
considerat ca fiind cauza. Nu spun despre alții
nimic. Dacă numai unul trece în viața de dincolo
fără să fie inițiat în Tainele Bisericii, nu și-a
distrus toată mântuirea sa? Pentru că dacă
mântuirea acestui suflet valorează atât de mult,
încât Fiul lui Dumnezeu să Se facă Om și să
pătimească atâtea, gândește-te câtă pedeapsă va
aduce pierderea lui. Dacă a murit cineva din
cauza cuiva, iar acela trebuie să moară în această

31
Tit, 1, 9.
viață, cu atât mai mult în viața de apoi va trebui
să fie pedepsit. Nu-mi spune că a păcătuit
preotul, ori diaconul, pentru că toate cele ce au
făcut sunt puse pe capul celor ce i-au hirotonit. Şi
iarăși voi spune altceva. Se întâmplă să fie
acceptat sorțiul unor oameni nepotriviți și
vicleni; se întreabă ce hotărâre trebuie să ia
pentru greșelile lor făcute anterior. Pentru că
două sunt prăpăstiile: [prima] că nu trebuie să îl
lase pe acela, și [a doua] să nu scandalizeze pe
ceilalți. Τrebuie mai întâi să oprească pe unul ca
acesta? Dar motivul nu atestă o cauză ce ține de
prezent. Atunci să-l lase? Da, zice, pentru că vina
a fost a celui care l-a hirotonit. Ce să facă?
Τrebuie să nu îl hirotonească, și nici să nu îl
avanseze într-o treaptă superioară? Dar prin
aceasta se va arăta tuturor că nu este bun, și
iarăși va scandaliza prin alt chip. Dar să-l
promoveze pe o treaptă superioară? Acest lucru
ar fi mult mai grav.
Deci dacă cineva s-ar fi grăbit să spună că
arhieria este pentru păzirea celor păstoriți,
niciunul nu ar fi acceptat-o imediat. Acum, însă,
după cum este vânată puterea lumească, tot așa
este vânată și aceasta. Dar pentru că ne dorim ca
oamenii să ne slăvească și să ne prețuiască, ne
vom lipsi de Dumnezeu. Care este câștigul
acestei prețuiri? Cum de este contrazisă, ca
nefiind nimic. Atunci când îți dorești preoția,
compar-o pe ea cu gheena, cu responsabilitățile
de acolo, cu viața liniștită, cu măsura pedepsei,
pentru că dacă vei greși numai tu, ca om, nimic
din acestea nu vei pății, dar ca preot te-ai pierdut.
Gândește-te câte a îndurat și câte lucruri bune a
făcut Moise, dar pentru un singur păcat pe care l-
a săvârșit a fost pedepsit greu, și pe bună
dreptate. Pentru că acesta a provocat daune
altora, încât erau mult mai mult pedepsiți, nu
pentru că a fost săvârșit la vedere, ci pentru că
era păcatul unui preot. Pentru că nu suntem
pedepsiți cu aceeași pedeapsă pentru păcatele
făcute la vedere ori în ascuns. Pentru că poate ca
păcatul să fie același, însă dauna provocată nu
este aceeași, ba mai mult, nici păcatul nu este
același. Pentru că nu este același lucru să
păcătuiești fără să fii observat sau în ascuns cu a
păcătui la vedere. Episcopul nu trebuie să
păcătuiască nici în ascuns. De dorit este ca el să
scape de acuzații fără să păcătuiască cu nimic. Iar
dacă se mânie, dacă râde, ori visează la vreun
confort mulți îl batjocoresc, mulți se
scandalizează, mulți fac pe legiuitorii, mulți își
amintesc de predecesorii lui, iar pe cel din
prezent îl vorbesc de rău, și fac aceasta nu pentru
că vor să-i elogieze pe aceia, ci să-l atace pe el,
amintind de ceilalți episcopi ori preoți.
Este plăcut războiul celor lipsiți de experiență,
zice. Această zicală se potrivește și acum, ba mai
mult, o spunem acum înainte de a intra în luptă,
pentru că, după intrarea noastră nu vom mai fi
atât de clari pentru mulți. Pentru că acum nu îi
atacăm pe cei ce asupresc pe săraci, nici nu vom
încerca să luptăm pentru cei încredințați spre
păstorire ci, după exemplul acelor păstori, tăiem
și mâncăm32. Cine dintre noi arată atâta grijă
pentru turmele lui Hristos, atât cât a arătat Iacov
pentru turmele lui Laban? (cf. Facerea 31, 40).
Cine poate să ia în calcul gerul nopții? Să nu îmi
spui de privegheri și de o astfel de tratație. Căci
toate sfârșesc invers. Prefecții și conducătorii
locali nu se bucură de atâta cinste de care se

32
Ieremia Iezechiil 34, 2-3.
bucură conducătorul Bisericii. Dacă intri în
palatul imperial, cine este primul? Dacă te afli
printre femei, dacă te afli în casele celor mari,
nimeni altul nu este mai cinstit decât acesta.
Toate acestea s-au distrus și au dispărut. Vă spun
toate acestea nu pentru a vă mustra, ci pentru a
vă reține de la orice dorință [pentru dregătorii
mai mari, n. red.]. Căci ce conștiință vei avea de
vreme ce te-ai grăbit, fie tu, fie prin altul? Cum îl
vei privi pe cel ce te-a ajutat pentru aceasta? Cum
vei putea să te aperi? Pentru că unul fără voia lui,
dar care a fost obligat, și care nu și-a dorit ar fi
putut să se apere oarecum, chiar dacă el a fost
absolvit de orice iertare, dar cu toate acestea, ar
putea oarecum să se apere. Amintește-ți ce a pățit
Simon Magul. Ce dacă nu dai bani, dar te fălești,
faci și le aranjezi pe toate cu bani? Către acela [Sf.
Apostol Petru] a zis: „Banii tăi să fie cu tine spre
pierzare”33, iar acestora le va zice: „Graba voastră
împreună cu voi va fi spre pierzare, pentru că ați
crezut că darul lui Dumnezeu se dobândește prin
alegere omenească”.
Dar niciunul nu este în felul acesta. Măcar să
nu fie, pentru că nu doresc ca nimic din ceea ce
spun să nu aibă legătura cu voi, vrând să explic
cele spuse, am sfârșit la aceste cuvinte. Pentru că,
nici atunci când vorbesc despre lăcomie, nu mă
refer voi și la nimeni altul. Bine ar fi să nu fie
nevoie să ne folosim de medicamentele făcute de
noi. Acestea sunt urările medicilor, care nu
doresc nimic altceva decât ca, după ce durerea
cea mare a încetat, să arunce medicamentele.
Unele ca acestea urăm și noi, și pur și simplu
cuvintele noastre să fie vorbe în vânt, încât
numai vorbe să fie. Eu însă sunt pregătit să

33
Fapte 8, 20.
întâmpin toate, ca să nu fie nevoie să spun unele
ca acestea. Dacă doriți, am să tac, numai ca
tăcerea să fie lipsită de primejdii. Pentru că nu
cred că cineva, chiar dacă este plin de slavă
deșartă, vrea să se vădească [mustrarea, n. red.]
atunci când nu este nevoie. Dar să mergem mai
departe cu învățătura pentru voi, pentru că cea
mai mare învățătură este aceea din lucruri
(fapte), pentru că și cei mai buni medici, cu toate
că boala celor suferinzi le aduce venituri, și-ar fi
dorit ca prietenii lor să fie sănătoși. Şi noi dorim
ca toți să fie sănătoși. Pentru că nu dorim ca noi
să fim încercați, ci dorim ca voi să fiți neîncercați.
Aș fi dorit, de ar fi fost posibil, să vă arăt
dragostea pe care o am pentru voi. Pentru că
nimeni nu ar fi putut să mă acuze de nimic, chiar
dacă cuvântul meu era foarte aspru. Pentru că
cele spuse de către prieteni, chiar dacă sunt
ofensatoare, pot fi suferite. „Căci de mai bună
credință sunt rănile de la prieten, decât săruturile
viclene voite ale dușmanului.”34
Nimic nu îmi este mai de dorit decât voi, chiar
nici această lumină. Pentru că de mii de ori mi-aș
fi dorit ca eu să pățesc ceva, de ar fi fost cu
putință, bineînțeles, ca prin aceasta să întorc
sufletele voastre, pentru că mântuirea voastră
este mai plăcută decât această lumină. La ce îmi
folosesc razele soarelui, atunci când tristețea
pentru voi îmi provoacă întunecarea ochilor?
Pentru că lumina este bună atunci când
luminează la bucurie, iar pentru sufletul întristat
pare neplăcută. Pentru că nu spun neadevăruri,
fie ca niciodată să nu dobândesc o astfel de
experiență. Mai mult, de se va întâmpla ca cineva
dintre voi să păcătuiască, arătați-mi dacă stau

34
Pilde 27, 6.
deoparte, căci sunt pierdut dacă nu mă asemăn
cu cei paralitici, cu cei ieșiți din minți, după
cuvântul profetic: „Şi lumina ochilor mei, și
aceasta nu este cu mine”35. Care este nădejdea
voastră, de vreme ce voi nu sporiți? Ce tristețe,
de vreme ce voi prosperați? Mi se pare că zbor
atunci când aud câte ceva bun despre voi.
„Faceți-mi bucuria deplină”36. Numai atât am
adăugat în rugăciune că doresc sporirea voastră
duhovnicească. Eu mă lupt pentru voi toți,
pentru că vă iubesc, pentru că m-am legat de voi,
iar voi sunteți totul pentru mine: și tată, și mamă,
și frați, fii și fiice.
Să nu credeți că cele spuse de noi sunt spuse
spre ceartă, ci spre îndreptare. Căci spus este:
„Frate ajutat de frate este ca o cetate tare”37. Să nu
nesocotiți cele spuse, pentru că nici eu nu
nesocotesc cuvântul vostru, dar aș dori să fiu
îndreptat de voi și să învăț de la voi. Pentru că
noi toți suntem frați, dar unul dintre noi este
învățătorul. Este, bineînțeles, între frați unul care
îndeamnă și convinge pe ceilalți. Să nu necinstiți,
ci totul să facem întru slava lui Dumnezeu,
pentru că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor.
Amin.

Traducere de Pr. dr. Viorel Dincă

35
Psalmii 37, 10.
36
Filipeni 2, 2.
37
Pilde 18, 19.