Relaţiile dintre două personaje

„Ion” de Liviu Rebreanu

Romanul „Ion” este prima creaţie epică majoră a lui Liviu

Rebreanu, impunându-se încă de la apariţie în peisajul literaturii române
prin rigoarea construcţiei, stil, care îi conferă statutul de creator al
romanului românesc obiectiv şi realist de valoare.
„Ion” este un roman obiectiv, realist, care a fost publicat în anul
1920, în perioada interbelică a literaturii române.
Tema romanului este problema pământului în Transilvania
sfârşitului secolului al XIX-lea, fiind o frescă social un studiu al satului
românesc. Cultul ţăranului român pentru pământ este considerat de
Rebreanu însuşi: „problema vieţii româneşti, a existenţei poporului
românesc, o problemă menită să fie veşnic de actualitate”.
Încă de la începutul romanului se prezintă relaţiile temporale şi
spaţiale şi, de asemenea, personajele principale, ceea ce confer adevar
romanului realist. Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care
locuitorii satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui
Maxim Oprea.
Conflictul central din roman este reprezentat de lupta pentru
pământ în satul tradiţional, unde posesiunea averii condiţionează dreptul
indivizilor de a fi respectaţi în comunitate. Conflictul exterior social, de
interese, între Ion al Glanetaşului şi Vasile Baciu, este dublat de conflictul
interior, dat în sufletul personajului central, Ion, conflict precizat în
structura romanului prin titlul celor două părţi: Glasul pământului şi
Glasul iubirii. Cele două chemări lăuntrice nu îl aruncă într-o
situaţielimită, pentru că forţa lor se manifestă succesiv, nu simultan.
Perspectiva narativă prezentă în romanul „Ion” este obiectivă,
naratorul fiind obiectiv şi detaşat, care nu se implică în faptele prezentate,
lasă viaţa să curgă. Naratorul este omniscient, ştie mai mult decât
personajele sale, şi omniprezent, dirijând evoluţia lor ca un regizor
universal. El plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor, conform
unui destin prestabilit, cunoscut de la început la final.
Statutul initial al personajelor este diferit: Ana este fiica celui mai
bogat om din sat, iar Ion este un ţăran harnic, dar sărac, însă dornic de a
obţine avere. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic, setea de
pământ îl stăpâneşte, între el şi pământ existând o legătură organică,

1
sugerată în secvenţa a doua din cap. I: ,,Glasul pământului pătrundea
năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l’’. Iubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil. Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi
veşnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimaşă.
Pe de altă parte, instinctul de proiprietate este în relaţie de opoziţie
cu cel intim. Ion, cel care iubeşte pământul mai mult decât pe o mamă,
iubeşte în acelaşi timp, o fată fără pământ, pe Florica. De aici drama
personajului care nu poate alege, ci se supune destinului, urmându-şi
ambiţiile. La polul opus se află Ana, personaj ce ilustrează cel mai clar
tipologia victimei: îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur,
lipsită de afecţiunea maternă şi de orice formă de comunicare, Ana i se
oferă lui Ion căutând la el afecţiunea de care a fost lipsită. Naivă şi supusă
autorităţii masculine, ea nu poate fi decât o victimă într-o lume condusă
după legi.
Statuturile psihologice ale celor doi sunt, de asemenea, opuse:
deoarece Ana ajunge manipulate de Ion cel lacom dupa avere . Din dorinţa
de a-l putea forţa pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana, dar şi pământurile,
Ion urmează conştient un plan de seducere a Anei, în urma căruia fata
rămâne însărcinată. După ce Vasile Baciu află cine este tatăl copilului,
Ana devine obiectul răzbunării celor doi bărbaţi. In paralel cu evoluţia
conflictului dintre cei doi bărbaţi, Ana devine fascinată de moarte, găsind-
o ca unică soluţie salvatoare. În momentul în care Savista îi spune despre
relaţia dintre Ion şi Florica, Ana realizează că toate sacrificiile ei au fost
inutile şi că nici măcar copilul nu –l poate face pe Ion să o iubească, în
consecinţă se spânzură. În schimb, Ion e consecvent în urmărirea planului
său şi, după seducerea Anei, ignoră suferinţa acesteia din cauza bătăilor şi
a umilinţelor tatălui ei. În inconştienşţa lui sinceră, după obţinerea
pământurilor, el caută să refacă relaţiile cu Florica, femeia pe care o
iubeşte.
Din perspectivă morală, cele două personaje sunt victimele unor
destine tragice, manipulaţi de două dorinţe diferite: Ion de dorinţa de a
obţine pămân, iar Ana de dorinţa de a obţine afecţiune. Ei sunt vinovaţi că
încalcă legile nescrise conform cărora destinul nu poate fi schimbat.
În ilustrarea relaţiei dintre cei doi, o scenă semnificativă este scena
de la începutul romanului, când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana, pe
care o atrage la umbra unui nuc. Aici Ion îi oferă ţuică, pe care Ana o
refuză, amintindu-i de tatăl ei. Secvenţa următoare este realizată în stil
indirect liber, în care sunt prezentate gândurile lui Ion în timpul

2
conversaţiei cu Ana: ,, Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea
bine seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica şi, de câte ori o vedea sau îşi
amintea de ea, simţea că o mai iubeşte. Dar Florica era mai săracă ca
dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe. Îi asculta glasul
plângător şi-l cuprindea mila, în acelaşi timp se gândea la Florica.”În timp
ce, în sufletul personajului mai există dubii, în privinţa sentimentelor
pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion nu o iubeşte pe
Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e prezentă, pe când
Florica, absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.
O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în
care, după ce Vasile Baciu află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata
acasă la Glanetaşu. Ana ajunge la casa lui Ion fără să ştie cum, dar
indiferenţa cu care o primeşte Ion o blochează: acesta mănâncă ,tăindu-şi
cu atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi tacticos briceagul de
pantaloni, fără a se uita la femeia nenorocită din faţa lui. Apoi cântăreşte
burta Anei cu o privire triumfătoare, după care îi spune să îşi trimită tatăl,
pentru că situaţia nu poate fi rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi
detaşarea cu care el o priveşte pe Ana prefaţează destinul femeii. Ana este
o victimă într-un război al bărbaţilor, o marionetă care ajunge fără să ştire
cum de la o casă la alta, pe când Ion este sigur pe el, arogant şi superior,
iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.
În opinia mea, relaţiile dintre Ana şi Ion sunt cele dintre agressor şi
victima, însă niciunul nu reuşeşte să obţină ce vrea de la celălalt. Pe de-o
parte, cei doi au în comun tentativa de a-şi schimba statutul : Ion doreşte
să-şi schimbe statutul social prin obţinerea averii, pe când Ana doreşte să-
şi schimbe statutul psihologic, căutând iubirea. Pentru Ana, Ion e un
substitut al afecţiunii de care e lipsită, iar pentru Ion, Ana e o cale de a se
îmbogăţi rapid şi sigur.
Pe de altă parte, cei doi eşuează tocmai din cauza sincerităţii: Ana
nu poate lua nicio atitudine faţă de Ion din cauza iubirii sincere pe care i-o
poartă, încât i se oferă fără a cere vreun angajament din partea lui, în
vreme ce Ion, brutal în sinceritatea lui, e incapabil să îşi disimuleze
repulsia faţă de Ana sau iubirea pentru Florica.
În concluzie, cuplul Ion-Ana , din romanul Ion de Liviu Rebreanu,
se distinge prin ,maniera naturalistă în care e tratată relaţia celor doi, prin
raporturile de manipulator şi manipulat, dar şi prin sinceritatea instinctuală
care îi împiedică pe cei doi să comunice conferindu-le celor doi statut de

3
victime în faţa unui destin implacabil, mai ales cu cei care încearcă să îşi
schimbe soarta.