Suport FR - Contabilitate

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ȘI

COMERCIAL
CONTABILITATE
Suport de curs – învățământ frecvență redusă
Coordonator de disciplină
Conf. univ. dr. Jalbă Luminița
An I, Semestrul II
București
2016
1
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR
 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE
= TEST DE AUTOEVALUARE
= BIBLIOGRAFIE
= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE
2
CUPRINS
INTRODUCERE .................................................................................................... 4
INTRODUCERE ÎN STUDIUL CONTABILITĂŢII GENERALE ................. 7

Obiectivele și competențele unității de învățare…………….………………………...8
Unitatea de învăţare 1Contabilitatea generală – obiectul de studiu, normalizare,
armonizare, principii ................................................................................................. 8
Îndrumător pentru autoverificare…………………………………….…....................13
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ...............................................................................14
MODUL IISTRUCTURILE BILANȚIERE PRIVIND ACTIVELE,

CAPITALURILE PROPRII ȘI DATORIILE ......................................................14
Obiectivele și competențele unității de învățare……….………………….…………15
Unitatea de învăţare 2Contabilitatea activului bilanțier........................................15
2.1. Evaluarea mijloacelor economice la intarea în patrimoniu ................... 17
2.2. Înregistrarea intrărilor de mijloace economice prin achiziţie ............ 19
2.3. Evaluarea şi înregistrarea utilizării mijloacelor economice pe termen lung
............................................................................................................................ 22
Unitatea de învăţare 3Contabilitatea constituirii capitalului propriu .....................26
3.1. Conceptul de capital şi structura acestuia .................................................. 26
3.2. Contabilitatea constituirii capitalului social .............................................. 27
Unitatea de învăţare 4Contabilitatea capitalului împrumutat .................................32
4.1. Contabilitatea capitalului împrumutat pe termen mediu şi lung ............... 32
4.2. Contabilitatea capitalului împrumutat pe termen scurt ............................. 32
Îndrumător pentru autoverificare………………………………………….................40
MODUL IIIEVALUAREA PATRIMONIULUI ÎN CONTABILITATE ȘI

DOCUMENTELE CONTABILE .........................................................................42
Obiectivele și competențele unității de învățare………………….…………….……42
Unitatea de învăţare 5Preţurile şi implicaţiile lor în contabilitate ..............................43
5.1. Noţiunea şi principiile evaluării patrimoniului în contabilitate ...................... 43
5.2. Clasificarea costurilor în contabilitate ........................................................... 44
Unitatea de învăţare 6Contabilitatea operaţiilor privind formele de evaluare a
elementelor patrimoniale..........................................................................................47
6.1. Formele de evaluare a elementelor patrimoniale ........................................... 47
6.1.1. Evaluarea la intrarea în patrimoniu ......................................................... 47
6.1.2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu sau la trecerea în consum ................. 47
6.1.3. Evaluarea la inventar .............................................................................. 52
3
Unitatea de învăţare 7Documente contabile .............................................................56
7.1. Definirea documentelor contabile ................................................................. 56
7.2. Registrele de contabilitate ......................................................................... 58
MODUL IVANALIZA ȘI FUNCȚIONAREA CONTURILOR ..........................64

Obiectivele și competențele unității de învățare…………………………….………64
Unitatea de învăţare 8Teorie și model privind contul ...............................................65
8.1. Necesitatea, funcțiile și forma contului ......................................................... 65
8.2. Reguli de funcţionare a conturilor ................................................................. 70
Unitatea de învăţare 9Analiza contabilă a operaţiilor economice şi financiare ..........72
9.1. Analiza contabilă şi etapele acesteia ............................................................. 72
9.2. Formula şi articolul contabil ......................................................................... 73
9.3. Clasificarea formulelor contabile .................................................................. 74
MODUL VCONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ŞI A

REZULTATULUI EXERCIŢIULUI FINANCIAR .............................................78
Obiectivele și competențele unității de învățare………….……………………….…78
Unitatea de învăţare 10Contabilitatea cheltuielilor şi a veniturilor ........................79
10.1. Structuri privind contabilitatea financiară a cheltuielilor şi veniturilor. 79
10.2. Reflectarea în contabilitatea a cheltuililor şi veniturilor.............................80
Unitatea de învăţare 11Contabilitatea rezultatului exerciţiului financiar ...............83
11.1. Stabilirea rezultatului exerciţiului ...................................................................83
11.2. Impozitarea profitului......................................................................................83
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE ................89
INTRODUCERE
4
Una dintre disciplinele cu mare căutare în rândurile economiştilor este contabilitatea.
Această disciplină, de cele mai multe ori anostă, este însufleţită datorită râvnei şi discreţiei
profesorilor de a reda, atât sintetic, cât şi analitic, coordonatele contabilităţii.
Lucrarea de faţă se adresează acelor studenţi dornici să descifreze fundamentele
contabilităţii, să aprofundeze modul în care patrimoniul, proprietatea, avuţia, generează
venituri şi cheltuieli, iar acestea, la rândul lor, produc ceea ce numeşte mirajul economiei:
profitul.
Ştiinţa contabilităţii este o ştiinţă a producerii şi înregistrării profitului. De aceea,
studenţii, viitori economişti trebuie să-şi însuşească în mod conştiincios şi virtuos această
ştiinţă pentru a putea contribui la binele economiei, acela de a creea avuţie şi de a o împărtăşi
şi celorlalţi.
Obiectivele cursului
Cursul își propune să prezinte studenților o abordare complexă, punând în valoare
obiectul şi metoda contabilităţii, întărind prin exemple şi documente aspectele intensive şi
extensive ale contabilităţii, analizate astfel, în structurile bilanţiere privind activele,
capitalurile proprii şi datoriile. Unul dintre capitolele importante ale cursului, “Evaluarea
patrimoniului în contabilitate” creează simbioza dintre economie în general şi contabilitate în
special, accentuând necesitatea înregistrării şi evaluării cantitative a patrimoniului, atât în
valoare nominală, cât şi reală, pentru a putea furniza agentului economic o stare de fapt
exactă în vederea adoptării celor mai bune decizii cu privire la implicarea patrimoniului în
sistemul economic pentru a genera plusvaloare. Elementul fundamental al contabilităţii,
contul, este analizat în această lucrare într-o abordare graduală în vederea desluşirii tainelor
contabilităţii, a generării situaţiilor de datorie sau câştig, pentru o bună apreciere a
rezultatului final al întreprinderii, şi anume profitul. Un alt aspect important este punerea în
discuţie a ciclului contabil tocmai pentru identificarea situaţiei patrimoniale şi a realizării în
bune condiţii a situaţiilor financiare anuale.
Competențe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale
și specifice:
1.Cunoaştere şi înţelegere(cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
 identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în
cadrul disciplinelor economice;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul economic;
 definirea/nominalizarea de concepte ce apar în activitatea de contabilitate;
 capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii de firmei;
2.Explicare şi interpretare(explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum
şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice;
 realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor comerţ internaţional;
 argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri, anagajaţilor;
 capacitatea de organizare şi planificare a activitatii de comerţ internaţional;
 capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor.
3. Instrumental-aplicative(proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile de comerţ internaţional;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de
contabilite;
 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
5
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul contabilitate;
 capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula activităţi de contabilitate;
 capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrul unei
firme.
4.Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
ştiinţific/cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice/promovarea
unui sistem de valori culturale, morale şi civice/valorificarea optimă şi creativă a propriului
potenţial în activităţile ştiinţifice/ implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea
inovaţiilor ştiinţifice/angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane/instituţii cu
responsabilităţi similare/participarea la propria dezvoltare profesională)
 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la
întrebările clienţilor;
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina contabilitate;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform
legislaţiei în vigoare;
 capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,
angajaţilor;
 capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei probelor;
abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de
material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz,
aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul
convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode
interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea
practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic,
conform programului fiecărei grupe:
1. Tipuri de modificări bilanțiere. (1 oră)
2. Analiza contabilă a operaţiilor economice şi financiare. (1 oră)
3. Analiza şi funcţionarea conturilor. (1 oră)
4. Prezentarea situațiilor financiare anuale. (1 oră)
Structura cursului
Cursul este compus din 11 unităţi de învăţare:
 Unitatea de Învățare 1.Contabilitatea generală – obiectul de studiu,
principii, normalizare, armonizare (2 ore)
 Unitatea de Învățare 2. Contabilitatea activului bilanțier (2 ore)
 Unitatea de Învățare 3.Contabilitatea constituirii capitalului propriu
(2 ore)
 Unitatea de Învățare 4.Contabilitatea capitalului împrumutat (2 ore)
 Unitatea de Învățare 5.Prețurile și implicațiile lor în contabilitate (2
ore)
 Unitatea de Învățare 6.Contabilitatea operaţiilor privind formele de
evaluare a elementelor patrimoniale (3 ore)
 Unitatea de Învățare 7. Documentele contabile (2 ore)
 Unitatea de Învățare 8. Teorie și model privind contul (3 ore)
6
 Unitatea de Învățare 9. Analiza contabilă a operaților economice și
financiare (2 ore)
 Unitatea de Învățare 10.Contabilitatea cheltuielilor şi a veniturilor
(2 ore)
 Unitatea de Învățare 11.Contabilitatea rezultatului exerciţiului
financiar (2 ore)
Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea
vor avea următoarele subiecte:
1. Aplicații practice privind analiza contabilă și etapele acesteia. (2 ore)
2. Aplicații practice privind contul, regulile de funcționare a contului. (2 ore)
3. Aplicații practice privind contul de profit și pierdere, închiderea conturilor de
cheltuieli și venituri. (2 ore)
Bibliografie obligatorie:
1. Doina Maria Tilea, Contabilitate. Fundamentele contabilității, Editura Pro

Universitaria, 2011, 298 pagini, ISBN 978-973-129-742-2
2. Doina Maria Tilea, Vasile Bleotu, Contabilitatea Generală, Editura Universitară,
2011, 348 pagini, ISBN 978-606-591-296-0;
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile și subiecte în extenso sub
forma aplicațiilor practice, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul
la temele de control ale studentului.
MODUL I
INTRODUCERE ÎN STUDIUL CONTABILITĂŢII GENERALE
7
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă
Cuprins
 UI 1. Contabilitatea generală – obiectul de studiu, principii,

normalizare, armonizare
= 2 ore
 Obiectiv general:Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

de contabilitate generală, proces de normalizare şi armonizare contabilă,
înţelegerea cadrului contabil general care stă la baza prezentării
informaţiilor financiar – contabile.
 Obiective operaţionale:Însuşirea obiectivului şi a rolului

contabilităţii generale, a etapelor procesului de normalizare şi armonizare
contabilă naţională şi internaţională, a principiilor contabile general
acceptate şi a criteriilor de recunoaştere a elementelor situaţiilor financiare.
 Competențele unităților de învățare:studenţii vor putea să

definească contabilitatea general și să identifice structura tranzacțiilor și a
evenimentelor ce sunt cercetate de contabilitate.
 Competențele unităților de învățare:studenţii vor putea să fie
capabili să înțeleagă și să elaboreze planuri financiare.
capabili să dezvolte abilitățile de control a sistemelor informaționale.
capabili să facă diferența între conceptual de normalizare și armonizare contabilă.
capabili să definească principiile contabilității.
Unitatea de învăţare 1
Contabilitatea generală – obiectul de studiu, normalizare,
armonizare, principii
8
 Contabilitatea generală, are rolul de a înregistra tranzacţiile întreprinderii cu
mediul ei extern, pentru determinarea periodică şi sintetică a situaţiei patrimoniale şi
Contabilitatea
financiare cât şi a rezultatului operaţiilor efectuate. Informaţiile furnizate de
contabilitatea generală au caracter retrospectiv şi se fac publice, prin divulgarea
generală
produselor ei (situaţiile financiare).
În cele mai multe ţări, contabilitatea generală este reglementată, adică se
bazează pe norme, iar situaţiile financiare pe care le produce, fiind destinate terţilor
întreprinderii, constituie obiectivul normalizării, atăt pe plan naţional căt şi
internaţional.
Funcţiile contabilităţii generale pot fi sintetizate astfel: 1
-funcţia de înregistrare exhaustivă a tranzacţiilor întreprinderii, în scopul
determinării periodice a situaţiei patrimoniale şi financiare şi a rezultatului global;
-funcţia de comunicare financiară externă;
-funcţia de instrument de verificare şi probă, generată de raţiuni juridice şi
fiscale;
-funcţia de instrument de gestiune internă a întreprinderii;
-funcţia de furnizare a informaţiilor necesare realizării sintezelor
macroeconomice (întocmirea conturilor naţionale);
-funcţia de satisfacere a cerinţelor informaţionale ale analizei financiare.
Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează prezentarea
 documentelor de sinteză, metodele contabile şi terminologia.
Procesul de normalizare este opera de determinare a unui cadru comun de
Normalizare referinţă datorită a trei necesităţi fundamentale:
-obţinerea de informaţii omogene referitoare la întreprinderi;
-valorificarea informaţiilor contabile de către utilizatorii externi, în special în
ceea ce priveşte comparaţiile în timp şi spaţiu (între întreprinderi);
-contribuţia la o alocare mai bună a resurselor financiare, la nivelul unei ţări.
La nivel internaţional, normalizarea contabilă comportă elaborarea de reguli
sau de norme aplicabile, în totalitate sau parţial, la un ansamblu de ţări, la un
ansamblu de întreprinderi sau de către un ansamblu de specialişti ai profesiei
contabile. De asemenea, normalizarea contabilă internaţională presupune existenţa
unei autorităţi capabile să elaboreze norme, să le facă obligatorii şi să sancţioneze
nerespectarea lor.
Armonizarea contabilă internaţională este procesul prin care regulile sau
 normele naţionale, diferite de la o ţară la alta, uneori divergente, sunt perfecţionate
pentru a fi făcute comparabile.
Armonizare Instituţia prin care se realizează normalizarea contabilă internaţională este
„Comisia internaţională a standardelor contabile”, organism specializat, în principiu,
în elaborarea de norme pentru bursele şi societăţile multinaţionale.
Astfel, Comitetul şi apoi Consiliul pentru Standardele Internaţionale de
Contabilitate s-au născut din dorinţa şi nevoia de a distila, la nivel internaţional,
experienţa contabilă specifică diferitelor ţări, de a armoniza diferenţierile culturale şi
caracteristicile socio-economice care „încarcă” sistemele contanbile naţionale şi de a
elabora un model conceptual unitar al situaţiilor financiare.
1
N. Feleagă, I. Ionaşcu, “Tratat de contabilitate financiară”, Vol. I, Ed. Economică, Bucureşti 1998,
pag. 36
9
Standardele Internaţionale de Contabilitate nu oferă şabloane sau modele
„tip”, ci încurajează utilizarea anumitor convenţii şi principii generale în construcţia
raţionamentului profesional, fără să anihileze particularităţile naţionale.
În România, programul de armonizare contabilă a prins viaţă în 1997, o dată
cu primele încercări de a ne circumscrie unei contabilităţi de inflaţie. Cauzele
principale au fost: caracterul fiscalist al informaţiei contabile, erodarea capitalurilor
proprii pusă, de asemenea, pe seama sistemului fiscal, globalizarea accentuată a
economiilor naţionale şi, mai ales, a pieţelor de capital.
Prin urmare, pornind de la aceste cauze, România a avut cel puţin două motive
importante de a demara programul de armonizare: primul legat de necesitatea
atragerii de investitori străini şi al doilea de integrarea în Uniunea Europeană.
Programul de armonizare contabilă din ţara noastră a parcurs câteva etape
 delimitate în timp după cum urmează:
-1999: programul de armonizare contabilă afectează situaţiile financiare ale
Armonizarea anului 1999, pentru un eşantion reprezentativ de societăţi comerciale cotate la bursă
contabilă în care vor experimenta acest program;
-2000: au fost integrate în acest program toate societăţile comerciale cotate,
regiile autonome, întreprinderi de stat de interes naţional, precum şi întreprinderi care
activează pe pieţele de capital;
-2001: lista celor 197 de societăţi comerciale care sunt vizate este prezentată
în OMF 94/2001;
- 2002: OMF 306/2002 pentru societăţile care aplică Reglementările contabile
simplificate, armonizate cu directivele europene altele decât cele 197;
- 2005: OMFP 1752 privind reglementările contabile conforme cu Directivele
europene a IV-a şi a VII- a aplicabil de către toate întreprinderile indiferent de
mărime.
- 2009 - OMFP 3055 privind reglementările contabile conforme cu Directivele
europene a IV-a şi a VII- a aplicabil de către toate întreprinderile indiferent de
mărime
Deci, în prezent, baza reglementări contabilităţii financiare este asigurată, pe
lângă Legea contabilităţii (Legea 82/1991 republicată) şi Regulamentul ei de aplicare,
de OMF 3055/2009 şi Codul fiscal care a încercat să uniformizeze într-o anumită
măsură, partea fiscală a contabilităţii.
Există diferenţe de conţinut în ceea ce priveşte normalizarea şi armonizarea

contabilă? (vezi pag. 9-10)
 Reglementările contabile actuale OMF 3055/2009 adaugă celor şase principii

contabile clasice care se regăseau în Legea 82/1991 încă trei, astfel că în prezent
putem vorbi despre 9 principii contabile după cum urmează 2:
Principiile
contabile
2
Doina Maria Tilea, Vasile Bleotu, Contabilitatea Generală, Editura Universitară, 2011, pag. 18-23
10
-principiul continuităţii activităţii: întreprinderea îşi continuă în mod normal
funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării
activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii
întreprinderii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite
evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste
elemente trebuie prezentate în notele explicative.
-principiul permanenţei metodelor: presupune continuarea aplicării aceloraşi
reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea
elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a
informaţiilor contabile. Modificările politicilor contabile sunt permise doar dacă sunt
cerute de lege, de un standard sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai
credibile referitoare la operaţiunile întreprinderii. Orice modificare de politică
contabilă trebuie menţionată în notele explicative.
-principiul prudenţei: valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe
baza principiului prudenţei. În mod special se vor avea în vedere următoarele aspecte:
se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data închiderii
exerciţiului financiar; se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile
potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul
unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data
închiderii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului; se va ţine seama de toate ajustările
de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exerciţiului este profit sau
pierdere.
-principiul independenţei exerciţiului: se vor lua în considerare toate
veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
-principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv: în vederea
stabilirii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat
valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv;
-principiul intangibilităţii: bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent, cu excepţia corecţiilor
impuse de aplicarea unor standarde.
-principiul necompensării: valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi
compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu
cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi pasive admise de Standardele
Internaţionale de Contabilitate.
-principiul prevalenţei economicului asupra juridicului: informaţiile
prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
-principiul pragului de semnificaţie: orice element care are o valoare
semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. elementele cu
valori nesemnificative care au aceiaşi natură sau cu funcţii similare trebuie însumate,
nefiind necesară prezentarea lor separată.
“Convenţiile contabile sau postulatele contabile sunt nişte structuri conceptuale
general acceptate, implicite de cele mai multe ori, şi care au fost descoperite prin
observarea practicii.”3
 Cadrul general prezintă două convenţii de bază:
3
Cadrul contabil A. Duţescu, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Ediţia
general a IIa, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2002, p. 42
11
-contabilitatea de angajamente: efectele tranzacţiilor sunt recunoscute în
momentul în care se produc şi nu atunci când se efectuează încasările sau plăţile;
-continuitatea activităţii: situaţiile financiare sunt elaborate de regulă
pornindu-se de la prezumţia că o întreprindere îşi va continua activitatea şi în viitorul
previzibil.
Cele două convenţii de bază sunt importante pentru că au un dublu efect, atât
în cazul recunoaşterii efectului tranzacţiilor cât şi pentru determinarea valorii
elementelor de activ, datorii, cheltuieli şi venituri.
Caracteristicile calitative sunt atribute care determină utilitatea informaţiei
 oferite de situaţiile financiare. Există patru caracteristici principale: inteligibilitatea,
relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.
Caracteristici Inteligibilitatea: se referă la uşurinţa cu care utilizatorii înţeleg informaţia
calitative ale contabilă prezentată în documentele financiare de sinteză. Un factor important în
informaţiilor această privinţă este maniera de prezentare a conturilor anuale, articolele şi
financiar- elementele contabile fiind astfel agregate şi clasificate în cel mai adecvat mod cu
putinţă.
Pe de altă parte inteligibilitatea presupune ca utilizatorii informaţiilor să aibă
un nivel rezonabil de cunoştinţe care să le permită studierea informaţiilor cu
diligenţele cuvenite. Asta pentru că în situaţiile financiare sunt incluse informaţii
relevante în luarea deciziilor şi care nu trebuie excluse doar pe motivul că ar putea fi
dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori.
Relevanţa: se referă la capacitatea informaţiei contabile de a fi utlă
beneficiarului în luarea de decizii, oferind suportul necesar în evaluarea
evenimentelor trecute, prezente şi viitoare sau în corectarea evaluărilor precedente. Se
presupune că o informaţie relevantă oferă utilizatorilor posibilitatea de a elabora
previziuni şi de a-şi confirma aşteptările.
Credibilitatea: presupune ca informaţia contabilă să nu conţină erori
semnificative, să nu fie părtinitoare şi să ofere o imagine corectă asupra fenomenelor
sau proceselor reflectate. Cu alte cuvinte, informaţia contabilă trebuie să fie neutră
(lipsită de influenţe), completă, să reprezinte fidel tranzacţiile şi evenimentele, să
reflecte cu precădere realitatea economică a operaţiilor şi numai forma lor juridică
(legală). De asemenea, credibilitatea mai presupune şi prudenţă, precauţie în
exercitarea raţionamentului profesional (activele şi veniturile să nu fie subevaluate iar
pasivele şi cheltuielile să nu fie supraevaluate).
Comparabilitatea: presupune necesitatea ca utilizatorii să poată compara
informaţiile din conturile anuale ale aceleaşi societăţi, într-un anumit interval de timp
şi să extragă tendinţe privind poziţia financiară şi performanţele respectivei societăţi
(comparaţii în timp). De asemenea, utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a
compara conturile anuale ale diferitelor societăţi din aceeaşi industrie (comparaţii în
spaţiu), pentru a evalua poziţia financiară ţi performanţele acestora, acţiunea fiind
vizibilă dacă evenimente similare sunt prezentate în acelaşi mod.
În practică, stabilirea unui echilibru între caracteristicile calitative este deseori
necesar. În general, ţelul este de a realiza un echilibru adecvat între caracteristicile
respective pentru a satisface obiectivul situaţiilor financiare şi anume acela de a
reflecta o imagine fidelă a situaţiei întreprinderii. Importanţa relativă a
caracteristicilor în diferite cazuri este o problemă de raţionament profesional.
Care sunt caracteristicile calitative ale informaţiei contabile? (vezi pag. 12-13)
12
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Datoriile faţă de bugetul de stat sunt:

a) datorii comerciale
b) datorii sociale
c) datorii salariale
d) datorii fiscal
e) datorii financiare.
2. Precizaţi care din următoarele procedee se foloseşte pentru realizarea dublei înregistrări:
a) balanţa de verificare
b) bilanţul contabil
c) contul
d) comparaţia
e) inventarierea .
3. Procedeele specifice ale contabilităţii sunt:
a) analiza, sinteza, calculaţia şi evaluarea
b) documentaţia, contul şi inventarierea
c) contul, balanţa de verificare şi bilanţul contabil
d) documentele justificative şi bilanţul contabil.
4. Principiile contabile legale admise sunt:
a) principiul permanenţei metodelor, al necompensării, al continuităţii activităţii, al
independenţei exerciţiului, al stabilirii obiectului evaluării şi al intangibilităţii bilanţului
de deschidere
b) principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere, al stabilirii obiectului evaluării, al
permanenţei metodelor, al evaluării la un preţ real, al prudenţei şi al necompensării
c) principiul necompensării, al prudenţei, al continuităţii activităţii, al independenţei
exerciţiului, al permanenţei metodelor şi al intangibilităţii bilanţului de deschidere
d) principiul prudenţei, al continuităţii activităţii, al independenţei exerciţiului, al
permanenţei metodelor, cuantificării influenţei factorului timp şi al intangibilităţii
bilanţului de deschidere.
5.Funcţiile contabilităţii generale sunt:
13
a) funcția de înregistrare
b) funcția de evaloare pe baza indicatorilor economic-financiari
c) funcția de apreciere reală a rezultatelor obținute
d) funcția de diagnosticare a stării de sănătate financiară.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Duţescu A., Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor internaţionale de

contabilitate, Ediţia a II-a revizuită, Editura CECCAR, Bucureşti 2002, pag. 38-46
2. Feleagă N., Ionaşcu I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura
Economică, Bucureşti 1998, pag. 30-52
3. Doina Maria Tilea, Vasile Bleotu, Contabilitatea Generală, Editura Universitară, 2011,
pag. 18-40
3.***Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată
4.*** OMFP nr 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene
MODUL II
STRUCTURILE BILANȚIERE PRIVIND ACTIVELE,
CAPITALURILE PROPRII ȘI DATORIILE
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
14
 UI 2. Contabilitatea activului bilanțier
=2 ore
 UI 3. Contabilitatea constituirii capitalului propriu
=2 ore
 UI 4. Contabilitatea capitalului împrumutat
= 2 ore
 Obiectiv general:Dobândirea de cunoştinţe privind

reflectarea în contabilitate a operaţiilor economice de intrare în patrimoniu
şi utilizare a mijloacelor economice pe termen scurt şi lung și a capitalului,
precum şi în ceea ce priveşte modul de reflectare în contabilitate a
operaţiilor economico-financiare privind constituirea capitalului social şi
împrumuturile pe termen mediu şi lung.
 Obiective operaţionale: Însuşirea tehnicii de evaluare şi

înregistrare în contabilitate a elementelor componente ale activelor
imobilizate, activelor circulante provenite de la terţi (achiziţii, donaţii) la
intrarea şi ieşirea din patrimoniu, precum şi pe parcursul utilizării lor.
Precum şi înregistrare în contabilitate a elementelor componente ale
pasivelor unei entități.

capabili să definească activul bilanțier.
capabili să definească capitalul propriu.
capabili să definească capitalul împrumutat.
capabili să dezvolte abilitățile de control a sistemelor informaționale.
Contabilitatea activului bilanțier
Indiferent de obiectul de activitate (producţie, comercializare, prestări servicii,

executare de lucrări) este necesar ca o societate comercială să facă investiţii şi să se
aprovizioneze cu mijloacele economice necesare desfăşurării activităţii,
În funcţie de modul în care participă şi se consumă pe parcursul unui ciclu de
exploatare, mijloacele economice se clasifică în :
15
A) - mijloace economice care participă la mai multe cicluri de exploatare,
consumându-se treptat (active corporale şi necorporale pe termen lung sau imobilizări
corporale şi necorporale);
B) - mijloace economice care participă la un singur ciclu de exploatare,
consumându-se la prima utilizare (active pe termen scurt sau circulante).
 A. În faza de investiţii,societatea comercială îşi procură bunurile
durabile,respectiv activele imobilizate sau imobilizările care sunt elemente
Mijloace patrimoniale caracterizate prin aceea că se folosesc o perioadă îndelungată de timp şi
economice pe nu se consumă la prima utilizare.
termen lung Imobilizările necorporale (nemateriale) se caracterizează prin faptul că nu
îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete. Evidenţa contabilă a acestora se
ţine cu ajutorul conturilor din clasa 2 Conturi de imobilizări, grupa 20 „Imobilizări
necorporale”, organizată pe elemente componente ale acestei categorii de active. Sunt
conturi cu funcţie contabilă de activ şi conţinut economic de mijloace sau bunuri
economice.
Imobilizările corporale. În această categorie se încadrează orice bun singular
sau complex care se utilizează în mod independent şi îndeplineşte cumulativ
următoarele trei condiţii:
- este deţinut de o persoană juridică pentru a fi utilizat în producţia proprie de
bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru a fi folosit în
scopuri administrative;
- are valoare contabilă de intrare mai mare decât limita stabilită prin legea
fiscală (1.800 lei);
- are o durată de utilizare mai mare de un an.
Evidenţa contabilă a acestora se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 2 Conturi
de imobilizări, grupa 21 „Imobilizări corporale”, organizate, de asemenea, pe
elementele componente ale acestei categorii de active.Sunt conturi cu funcţie
contabilă de activ şi conţinut economic de mijloace sau bunuri economice.
Imobilizările în curs se referă la:
- acele imobilizări care la sfârşitul perioadei de gestiune nu sunt terminate,
aflându-se în diferite faze de execuţie, precum şi imobilizări finalizate, dar
nerecepţionate, care devin ulterior imobilizări corporale şi într-o mică măsură
necorporale;
- avansurile acordate pentru achiziţia de imobilizări necorporale sau corporale.
Evidenţa contabilă a imobilizărilor în curs se ţine cu ajutorul conturilor din
clasa 2 Conturi de imobilizări, grupa 23 „Imobilizări în curs” (conturi cu funcţie
contabilă de activ şi conţinut economic de bunuri sau mijloace economice sau de
creanţe). Toate aceste elemente se trec în categoria imobilizărilor finalizate
(necorporale sau corporale) la data efectuării recepţiei, dării în folosinţă sau punerii
lor în funcţiune, după caz.
 B.În faza de aprovizionare, societatea îşi procură bunurile materiale
destinate să fie consumate la prima lor utilizare, respectiv stocuri de materii prime şi
materiale consumabile.
Mijloace
Materiile prime sunt stocuri care participă direct la fabricarea produselor,
economice pe
regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în starea iniţială sau transformată.
termen scurt
Materiale consumabile sau furniturile cuprind materiale auxiliare,
combustibili, materiale pentru ambalat, piesele de schimb şi alte materiale
consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi,
de regulă, în produsul rezultat.
16
Pe lângă aceste categorii de stocuri destinate consumului, societăţile
comerciale pot achiziţiona şi materiale de natura obiectelor de inventar. Acestea sunt
bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate
active corporale, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durata mai mică de un an,
indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamente de
protecţie, de lucru, dispozitive cu destinaţie specială).
Evidenţa contabilă a acestor bunuri se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 3
Conturi de stocuri, grupa 30 „Stocuri de materii şi materiale”, conturi cu funcţie
contabilă de activ şi conţinut economic de mijloace sau bunuri economice.
Documentele contabile pe baza cărora se înregistrează intrarea în patrimoniu a
mijloacelor economice provenite de la terţi sunt:
- contract de vânazre-cumpărare;
- factură;
- proces verbal de predare-primire;
- proces verbal de punere în fucţiune;
- documente justificative specifice prin care se evidenţiază stadiul de execuţie
şi previziunile privind finalizarea oricărui proiect de dezvoltare care urmează a fi
capitalizat (înregistrat ca activ imobilizat);
- borderou de achiziţie.
Definiţi imobilizările în curs de execuţie. (vezi pag. 17)
2.1. Evaluarea mijloacelor economice la intarea în patrimoniu
 La intrarea în patrimoniu se stabileşte pentru fiecare element patrimonial o

valoarea de intrare sau valoarea contabilă. Aceasta diferă ca denumire şi modalitate
Valoarea de
de determinare în funcţie de provenienţa bunurilor evaluate, respectiv în funcţie de
intrare
calea de intrare în patrimoniu: prin achiziţie de la terţi, cu titlu gratuit, ca aport la
capital sau din producţie proprie.
Aşadar, în funcţie de calea de intrare în patrimoniu, de la terţi, valoarea de
intrare sau contabilă poate fi:
17
- costul de achiziţie;
- valoare de aport;
- valoarea de utilitate;
1) Procurarea cu titlu oneros (prin achiziţie de la furnizori). Activele sunt
evaluate şi înregistrate la cost de achiziţie.
Cost de achiziţie = Preţul de cumpărare
+ Taxele nerecuperabile (accize, taxe vamale)
+ Cheltuielile de transport-aprovizionare +
+ Alte cheltuieli accesorii necesare pentru
punerea în stare de utilizare a bunului
Reducerile comerciale şi alte elemente similare acordate de furnizor nu fac
parte din costul de achiziţie.
2) Procurarea cu titlu gratuit. Activele sunt evaluate şi înregistrate la
valoarea de piaţă a bunurilor similare.
3) Intrare ca aport la capitalul social. Activele sunt evaluate şi înregistrate la
valoarea de aport stabilită de experţi evaluatori în funcţie de utilitatea, starea şi
preţul pe piaţă al bunurilor similare.
Trebuie reţinut că, odată stabilită o valoare de intrare aceasta nu mai poate
fi modificată. În cazul imobilizărilor există două situaţii care fac excepţie de la regula
de mai sus, în sensul că permit modificarea valorii contabile de intrare a elementelor
patrimoniale la care se referă. Este vorba despre:
- Reevaluare activelor, când evaluatori autorizaţi stabilesc o nouă valoare a
activelor (valoare justă), care poate fi mai mare sau mai mică decât valoare contabilă
de intrare. În măsura în care legislaţia în vigoare permite, această nouă valoare devine
valoare contabilă a activele obiect al reevaluării.
- Modernizarea unui activ imobilizat corporal (instalaţii tehnice, mijloace de
transport, aparatura de birotică) reprezintă operaţiunea în urma căreia are loc o
îmbunătăţire a parametrilor de funcţionare ai bunului modernizat, adică se vor obţine
avantaje economice suplimentare. Trebuie făcută deosebirea între lucrările de
modernizare şi cele de reparaţii. Acestea din urmă conduc doar la atingerea
parametrilor iniţiali de funcţionare, deci la obţinerea avantajelor economice scontate
iniţial. Cheltuielile efectuate cu reparaţiile afectează direct rezultatul exerciţiului,
nefiind incluse în valoarea bunurilor reparate. În schimb, costul lucrărilor de
modernizare a imobilizărilor corporale se adaugă la valoarea contabilă a acestora.
Precizaţi, în funcţie de calea de intarea în patrimoniu, la ce valoare sunt evaluate

şi înregistrate mijloacele economice. (vezi pag. 18)
18
2.2. Înregistrarea intrărilor de mijloace economice prin achiziţie
Întrucât orice tranzacţie de vânzare – cumpărare în cazul societăţilor

 înregistrate în scopuri de T.V.A., este însoţită de înregistrarea TVA, în continuare
sunt prezentate noţiuni fundamentale privind T.V.A.
T.V.A. Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.) este un impozit indirect, calculat pe
valoarea adăugată realizată de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de
TVA şi suportat de către consumatorii finali.
T.V.A. este un impozit indirect care se stabileşte asupra operaţiilor privind
transferul proprietăţii bunurilor, precum şi asupra celor privind prestările de servicii şi
executările de lucrări.
Ca mărime, T.V.A. este echivalentă cu diferenţa dintre vânzările şi
cumpărările din cadrul aceluiaşi stadiu al circuitului economic. De aceea se aplică
asupra tranzacţiilor fiecărui stadiu al circuitului economic şi reprezintă un venit al
bugetului statului.
Exigibilitatea (data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul
statului):faptul generator al taxei intervine şi taxa devine exigibilă la data livrării de
bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepţiile prevăzute de lege (Legea nr.
571/2003).
Baza de impozitare: este constituită din tot ceea ce constituie contrapartida
obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea
cumpărătorului, beneficiarului sau unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de
preţul acestor operaţiuni. În principiu, baza de impozitare este reprezentată de
preţurile de vânzare/achiziţie.
Cotele de T.V.A:
- cota standard este de 24% care se aplică asupra bazei de impozitare pentru
operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei
reduse.
- cota redusă este de 9% (servicii contând în permiterea accesului la castele,
muzee, case memoriale etc, livrarea de cărţi, manuale, ziare, reviste cu excepţia celor
destinate exclusiv publicităţii, livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţie
protezelor dentare, livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar, livrarea de
produse ortopedice, cazarea în sectorul hotelier, închirierea terenurilor amenajate
pentru camping);
- cota recalculată se aplică, pentru determinarea T.V.A. la livrarea de bunuri şi
prestarea de servicii direct către populaţie în situaţia în care preţul cu amănuntul
include T.V.A. şi nu este necesară emiterea unei facturi. Pentru determinarea T.V.A.
se aplică procedeul sutei mărite, respectiv:
- 24 x 100 / 124 (în cazul cotei standard)
- 9 x 100 / 109 (în cazul cotei reduse)
19
Pe lângă operaţiunile impozabile, în Codul fiscal (Legea 571/2003 actualizat)
sunt prevăzute expres operaţiunile scutite de taxă cu drept de deducere, operaţiuni
scutite de taxă fără drept de deducere, operaţiuni scutite de taxă, pentru care nu se
datorează taxa la autorităţile vamale, regimuri speciale de scutire
În plan contabil, T.V.A. se delimitează şi se evidenţiază ca o creanţă asupra
bugetului de stat a cumpărătorului şi ca o datorie în raport cu bugetul de stat a
furnizorului.
Întrucât, în desfăşurarea activităţii, o societate comercială se regăseşte atât în
postura de cumpărător cât şi în cea de furnizor, pentru calcularea şi decontarea
T.V.A. se disting trei categorii de operaţii:
1. calcularea şi înregistrarea T.V.A. deductibilă, în amonte, la achiziţia
bunurilor şi serviciilor;
2. calcularea şi înregistrarea T.V.A. colectată, în aval, la vânzarea bunurilor şi
serviciilor;
3. regularizarea T.V.A. care constă în compararea TVA deductibilă cu TVA
colectată în vederea determinării:
- T.V.A. de plată (datorie) la bugetul de stat (T.V.A. pozitivă), dacă
TVA colectată > TVA deductibilă;
- T.V.A. de recuperat (creanţă) de la bugetul de stat (T.V.A. negativă),
dacă TVA colectată <TVA deductibilă .
Evidenţa contabilă a T.V.A. exigibilă se ţine cu ajutorul conturilor:
- 4426 „T.V.A. deductibilă”, cont cu funcţie contabilă de activ şi conţinut
economic de creanţă;
- 4427 „T.V.A. colectată”, cont cu funcţie contabilă e pasiv şi conţinut
economic de datorie;
- 4423 „”T.V.A. de plată, cont cu funcţie contabilă de pasiv şi conţinut
economic de datorie;
- 4424 „TVA de recuperat”, cont cu funcţie contabilă de activ şi conţinut
economic de creanţă.
În cazul operaţiilor de vânzare cumpărare pentru care nu s-au întocmit
documentele de facturare şi în cazul evidenţei mărfurilor la preţ de vânzare cu
amănuntul în unităţile de desfacere cu amănuntul intervine o altă categorie de T.V.A.
şi anume T.V.A. neexigibilă (neajunsă la scadenţă, la decontare).
Evidenţa contabilă a T.V.A. neexigibilă se ţine cu ajutorul contului 4428
„T.V.A. neexigibilă”, cont bifuncţional, care are conţinut economic fie de creanţă (se
transformă la exigibilitate în T.V.A deductibilă), fie de datorie (se transformă la
exigibilitate în T.V.A. colectată).
În ce situaţie o societate comercială are T.V.A. de plată? Dar de recuperat? (vezi
pag. 20)
20
Orice operaţie de achiziţie de bunuri produce în patrimoniul societăţii
următoarele modificări:
- apariţia unei datorii faţă de furnizor (+P/C) la o valoare egală cu preţul de
achiziţie al bunurilor/serviciilor care intră în patrimoniu (+A/D) şi T.V.A. deductibilă
aferentă (+A/D).
Tema de autoevaluare nr 1.
1. Să se prezinte bilanţul contabil, structurat pe patru componente (active imobilizate,
active circulante, capital propriu şi datorii), ştiind că:
 total activ = 50.000 lei
 activul imobilizat reprezintă 40 % din activul circulant
 datoriile reprezintă 70 % din activul circulant
 profitul este egal cu 10 % din capitalul propriu
2.. S.C. « Danicont » .S.A prezintă la data de 31.12.N următoarea situaţie

patrimonialắ :
1. Materii prime 2. Construcţii 3. Capital social

10.000 lei 500.000 lei 810.000 lei
4. Furnizori de 5. Casa 6. Cont curent la bancă
imobilizări 10.000 lei 190.000 lei
200.000 lei
7. Produse finite 8. Clienţi 9. Salarii
300.000 lei 100.000 lei 50.000 lei
10. Credite bancare pe 11. Efecte de primit 12. Programe informatice
termen lung 50.000 lei 50.000 lei
250.000 lei
13. Rezultatul 14. Mărfuri
exerciţiului-profit 120.000 lei
20.000 lei
Ȋn cursul lunii ianuarie anul următor au loc următoarele operaţii economico-

financiare :
1) 05.01.N : se aprobă de către Adunarea Generală a Acţionarilor retragerea unui

acţionar cu suma de 100.000 lei, conform Hotărârii A.G.A
2) 07.01.N : se achiziţionează echipament de protecţie în valoare de 7.000 lei
conform facturii fiscale
3) 09.01.N : se plăteşte o parte a datoriei faţă de furnizorul de imobilizări
printr-un bilet de ordin in valoare de 50.000 lei
4) 10.01.N : se reţine din salariu, impozitul în valoare de 8.000 lei, conform
statului de salarii
5) 15.01.N : se rambursează suma de 5.000 lei, reprezentând credit bancar pe
termen lung ajuns la scadenţă, conform ordinului de plată.
21
6) 20.01.N : se acordă in numerar un avans spre decontare (avans de trezorerie)
in valoare de 5.000 lei, conform chitanţei si registrului de casă.
Se cere :
a) gruparea elementelor patrimoniale pe structuri de activ si pasiv şi întocmirea

bilanţului contabil final, pe secţiuni separate la 31.12.N.
b) prezentarea modificărilor de structură şi volum produse de operaţiile
economico-financiare în masa patrimoniului de operaţiile economico-
financiare.
Rezolvare (vezi pag. 36-38)
2.3. Evaluarea şi înregistrarea utilizării mijloacelor economice pe

termen lung
 Prin utilizare, imobilizările necorporale şi corporale se uzează fizic şi moral.

Uzura fizică este generată de funcţionarea tehnică şi mecanică, precum şi de influenţa
Utilizarea activelor factorilor naturali. Uzura morală apare ca urmare a procesului de învechire
imobilizate tehnologică, cauzat de evoluţia rapidă a tehnicii, de apariţia de noi echipamente mai
performante.
Această uzură („consum” de active necorporale şi corporale) se evaluează şi
se înregistrează în contabilitate ca amortizare.
Amortizarea reprezintă, în acelaşi timp:
- corecţia valorii imobilizărilor, reprezentând constatarea contabilă a pierderii
de valoare suferită mde către activele necorporale şi corporale ca urmare a deprecierii
22
ireversibile în timp; se procedează la această corecţie pentru a duce activele
imobilizate respective la o valoare cât mai apropiată de realitate;
- repartizarea costurilor imobilizărilor asupra cheltuielilor exerciţiului,
respectiv includerea uzurii lor în costul de producţie al bunurilor şi serviciilor la a
căror obţinere au participat;
- sursă de finanţare a reînnoirii imobilizărilor.
 Amortizarea reprezintă expresia valorică a deprecierii ireversibile a
imobilizărilor necorporale şi corporale ca urmare a utilizării, acţiunii factorilor
Amortizare naturali sau a factorilor de progres tehnologic (care conduc la uzura morală a
imobilizărilor).
Se calculează şi se înregistrează în contabilitate prin includerea pe cheltuielile
fiecărui exerciţiu, ceea ce asigură refacerea capitalului imobilizat în active corporale
şi necorporale.
Potrivit legislaţiei în vigoare criteriul în funcţie de care se calculează valoarea
amortizării este durata normală de utilizare a activului (Hotărâre nr. 2139/2004 din
30/11/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 3/01/2005 pentru
aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a
mijloacelor fixe). Catalogul cuprinde următoarele date necesare identificării şi
stabilirii duratelor de utilizare a imobilizărilor corporale:
- codul de clasificare;
- denumirea grupei, subgrupei, clasei, subclasei şi familiei imobilizărilor
corporale;
- limita minimă şi limita maximă a duratei normale de funcţionare exprimată
în ani.
Societăţile comerciale îşi amortizează imobilizările utilizând unul dintre
următoarele regimuri de amortizare:
 Amortizarea liniară care constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a
imobilizărilor pe toată durata normală de funcţionare stabilită. Amortizarea liniară se
Amortizare liniară calculează prin aplicarea cotei anuale de amortizare la valoarea de intrare a
imobilizărilor, potrivit relaţiilor:
Cota liniară (CL) = 100 / Durata de funcţionare (nr. ani)
Amortizare anuală = Cota liniară x Valoarea de intrare
Amortizare lunară = Amortizarea anuală / 12 luni
Amortizarea liniară este regimul cel mai simplu de aplicat, însă el nu ţine
seama de influenţa uzurii morale, care duce necesitatea înlocuirii imobilizărilor într-
un interval de timp mai scurt decât durata iniţială de utilizare.
Amortizarea degresivă conduce la o amortizare mai accentuată a
 imobilizărilor corporale în primii ani de la punerea în funcţiune. Cota de amortizare
degresivă se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu anumiţi
Amortizare coeficienţi, astfel:
degresivă Cota degresivă (CD)= Cota liniară x K
unde K este
1,5 - dacă durata de folosinţă este (1-5ani]
2 - dacă durata de folosinţă este (5-10 ani];
2,5 - dacă durata de folosinţă este mai mare de 10 ani.
Amortizarea anuală = Cota degresivă x Valoarea rămasă de amortizat până
în anul în care:
Valoarea rămasă de amortizat ≤ Valoarea de intrare/2
după care se trece la amortizare liniară cu o cota liniară de:
23
Cota liniară (D) = 100 / Durata de folosinţă rămasă
Amortizare lunară = Amortizare anuală / 12 luni
 Amortizarea accelerată constă în calcularea, în primul an de funcţionare a
unei amortizări anuale de până la 50% din valoarea de intrare a acestora; în exerciţiile
Amortizare următoare, amortizarea se calculează după regimul amortizării liniare, prin divizarea
accelerată valorii rămase la numărul de ani de utilizare rămaşi.
Amortizarea degresivă şi cea accelerată prezintă avantajul că atenuează
influenţa uzurii morale, datorită faptului că prin aceste metode se recuperează într-un
interval de timp mai scurt o parte mai mare din valoarea de intrare a imobilizărilor.
Terenurile şi imobilizările financiare nu se amortizează.
Definiţi pe scurt cele trei metode de amortizare (vezi pag. 24)
Pentru fiecare imobilizare intrată în patrimoniu se întocmeşte documentul

planul de amortizare care cuprinde valoarea de intrare (contabilă) a imobilizării,
durata de utilizare şi regimul ales, putându-se stabili pe baza acestor elemente
amortizarea anuală şi valoarea contabilă netă sau rămasă la sfârşitul fiecărui an de
funcţionare. Pentru fiecare element de imobilizări corporale se deschide fişa activului.
Amortizarea se calculează şi se înregistrează în contabilitate începând cu luna
următoare celei în care imobilizarea amortizabilă a intrat în patrimoniu.
Evidenţa contabilă a amortizărilor se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 2
Conturi de imobilizări, grupa 28 „Amortizări privind imobilizările”, conturi cu
funcţie contabilă de pasiv, fiind conturi rectificative a valorilor de intrare a
imobilizărilor corporale şi necorporale.
Amortizarea se înregistrează lunar prin articolul contabil:
6811 = Gr. 28 Amortizare
Cheltuieli de exploatare privind Amortizări privind lunară
amortizarea imobilizărilor imobilizările
+A/D +P/C
Scoaterea din patrimoniu a unui activ imobilizat amortizabil se face de regulă

la sfârşitul duratei de funcţionare (amortizarea este completă), prin casare. Articolul
contabil este de scoatere din patrimoniu a unui activ imobilizat amortizabil
(necorporal sau corporal este):
Gr. 28 = Gr. 20, 21 Valoarea de
24
Amortizări privind Imobilizări necorporale şi intrare
imobilizările corporale
-P/D -A/C
Exemplu
 Se întocmeşte planul de amortizare liniară şi degresivă pentru un mijloc de
transport achiziţionat în 10.10.200N la un cost de 7.200 lei. Durata normală de
Exemplificare funcţionare este de 6 ani.
Plan de amortizare liniară
Anii de Mod de calcul Amortizarea Amortizare Valoarea
funcţionare anuală cumulată rămasă
1 2 3 4 5
Anul 1 7.200 x (100 / 6 ani) % 1.200 1.200 6.000
Anul 2 7.200 x (100 / 6 ani) % 1.200 2.400 4.800
Anul 3 7.200 x (100 / 6 ani) % 1.200 3.600 3.600
Anul 4 7.200 x (100 / 6 ani) % 1.200 4.800 2.400
Anul 5 7.200 x (100 / 6 ani) % 1.200 6.000 1.200
Anul 6 7.200 x (100 / 6 ani) % 1.200 7.200 -
Plan de amortizare degresivă
Anii Mod de calcul Amortizare Amortizare Valoarea Valoarea
de anuală cumulată rămasă intrare/ 2
funcţionare VR VI / 2
Anul 1 7.200 x (100/6)% x 2 2.400 2.400 4.800 3.600
Anul 2 4.800 x (100/6)% x 2 1.600 4.000 3.200 3.600
Deoarece VR este mai mică VI/2 în următorii 4 ani se trece la amortizare liniară
Anul 3 3.200 x (100/4)% 800 4.800 2.400
Anul 4 3.200 x (100/4)% 800 5.600 1.600
Anul 5 3.200 x (100/4)% 800 6.400 800
Anul 6 3.200 x (100/4)% 800 7.200 -
Înregistrarea în contabilitate a amortizării
Observaţii:
- indiferent de metoda de amortizare folosită, articolul contabil de
 înregistrare a amortizării este aceeaşi, singura diferenţă fiind sumele ce corespund
planurilor de amortizate întocmite în cazul fiecărei metode;
Important - amortizarea se înregistrează lunar, deşi în planurile de mai sus a fost
evidenţiată anual
Pentru prima lună de funcţionare avem următoarele valori de înregistrat:
- amortizare liniară :1.200 / 12 luni = 100 lei
- amortizare degresivă: 2.400 / 12 luni = 200 lei
1.- se înregistrează amortizarea lunară:
6811 = 2813 100
Cheltuieli de exploatare privind Amortizări privind
+A/D +P/C
sau
6811 = 2813 200
+A/D +P/C
Operaţia de mai sus se va repeta lunar pe durata celor 6 ani de funcţionare,

la sfârşitul cărora în creditul conturilor de amortizări, conturi din grupa 28, va
figura o sumă egală cu valoarea de intrare a imobilizărilor complet amortizate.
25
Dacă societatea decide scoaterea din patrimoniu a mijlocului de transport la
terminarea duratei de utilizare, articolul contabil este:
2813 = 2133 7.200
Amortizări privind Mijloace de transport
imobilizările -A/C
-P/D
Tema de autoevaluare nr. 2

Să se întocmească planul de amortizare accelerată pentru mijlocul de transport
din exemplul de mai sus şi să se înregistreze în contabilitate amortizarea aferentă
primei luni de utilizare.
Rezolvare (vezi pag. 38)
Contabilitatea constituirii capitalului propriu
3.1. Conceptul de capital şi structura acestuia
 În sensul cel mai larg capitalul „este unul din factorii de producţie care poate
fi definit ca o bogăţie folosită pentru producţie”. Noţiunea de capital are cel puţin trei
Noţiunea de accepţiuni principale:
capital -o accepţiune economică potrivit căreia capitalul este o categorie economică
care exprimă totalitatea resurselor materiale, acumulate şi reproductibilă, care prin
asociere cu ceilalţi factori de producţie, participă la realizarea de noi bunuri
economice, în scopul obţinerii de profit. În această calitate mai este cunoscut şi prin
denumirile formale pe care le îmbracă de: capital real, capital tehnic sau fizic;
26
-o accepţiune financiară potrivit căruia capitalul reprezintă resursele care, cu
timpul produc avantaje (profit). Este în relaţie pozitivă cu investiţia şi negativă cu
consumul;
-o accepţiune juridică potrivit căreia capitalul este un drept, o relaţie între
individ sau grup de indivizi şi ansamblul de bunuri. Potrivit accepţiunii juridice, cu
largi implicaţii financiar contabile, categoria economică de capital cuprinde: a)
capitalurile proprii; b) patrimoniul public; c) capitalurile împrumutate şi datoriile
asimilate, pe termen mediu şi lung.
Pe considerentul că se află la dispoziţia agenţilor economici pe o perioadă mai
mare de timp, de regulă mai mare de un an, el poartă denumirea de capital
permanent.
În raport cu modul lor de constituire financiară, capitalurile se diferenţiază în:
a) capitaluri proprii
b) provizioanele;
c) capitaluri împrumutate (sau datorii pe termen lung)
 În viziunea cadrului conceptual contabil, de o atenţie deosebită se bucură
componenţa „capital propriu” care „reprezintă dreptul acţionarilor (interesul
rezidual) în activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor acesteia”. În
Capitaluri
structura capitalurilor proprii se cuprind:
proprii
-capital social (capital subscris nevărsat şi capital subscris vărsat);
-prime legate de capital;
-rezerve din reevaluare;
-rezerve;
-rezultatul reportat
-rezultatul exerciţiului;
-acţiunile proprii deţinute pe termen scurt sau lung.
 Provizioanele sunt datorii cu exigibilitate sau valoare incertă. Se vor
recunoaşte ca provizioane doar acele obligaţii generate de evenimente anterioare care
sunt independente de acţiunile viitoare ale entităţii. Provizioanele se constituie pentru
Provizioane
elemente cum sunt:
- litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
- cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte
cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor
- acţiunile de restructurare
- pensii şi obligaţii similare
- impozite
- alte provizioane
 Capitalurile împrumutate reprezintă resurse financiare străine şi se
identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, credite bancare pe termen
lung, datoriile legate de participaţii, alte împrumuturi şi datorii asimilate.
Capitaluri
împrumutate
3.2. Contabilitatea constituirii capitalului social
 În structura capitalurilor proprii, capitalul social are un caracter avansabil

fiind constituit la înfiinţarea societăţii comerciale, prin aportul în natură şi/sau în
Definiţia
numerar al proprietarilor şi asociaţilor.
capitalului 27
social
Capitalul social se împarte în capital subscris nevărsat şi capital subscris
vărsat. În măsura în care capitalul este eliberat sau capitalizat efectiv în bani şi/sau
natură, el devine capital subscris vărsat.
În raport de natura juridică şi economico-financiară a societăţilor comerciale
capitalul social se divide în acţiuni sau părţi sociale.
Acţiunea reprezintă o fracţiune a capitalului societăţilor în comandită pe
acţiuni şi a societăţilor pe acţiuni, fracţiune care este în mod necesar un titlu de
valoare, de valoare egală. Din punct de vedere juridic acţiunea reprezintă un titlu de
credit constatator al drepturilor şi obligaţiilor care decurg din calitatea de acţionar.
Capitalul social al societăţilor comerciale, altele decât pe acţiuni, se împarte în
părţi sau cote sociale de valoare egală.
 În ceea ce priveşte evaluarea, capitalurile se evaluează şi înregistrează în
contabilitate la valoarea nominală, aceasta fiind indicată pe acţiuni şi părţi sociale, în
calitatea lor de titluri de valoare. Utilizarea valorii nominale impune calcularea şi
Evaluarea
evidenţierea distinctă a primelor de capital (prime de emisiune, de fuziune şi de
capitalului
aport).
social
În sistemul de gestiune financiară a întreprinderii, valorii nominale i se
asociază şi alte categorii de valori precum: valoarea de piaţă, valoarea de rentabilitate
(valoarea financiară, valoarea de randament) şi valoarea patrimonială.
Valoarea de piaţă este o valoare de cumpărare-vânzare a acţiunilor stabilită,
de regulă, prin negociere la bursa de valori pe baza raportului dintre cerere şi ofertă,
raport numit cotaţie.
Valoarea de rentabilitate este o valoare bazată pe rezultatul întreprinderii. Ea
poate fi financiară şi de randament.
Valoarea financiară (VF) exprimă echivalentul corespunzător capitalizării
dividendului anual pe o acţiune la o rată medie a dobânzii pe piaţă, sau ea corespunde
sumei totale care plasată la o dobândă sigură va produce un avantaj egal cu veniturile
titlurilor.
dividendul distribuit pe o actiune
VF 
rata medie a dobanzii pe piata
Valoarea de randament (VR) este valoarea corespunzătoare profitului net pe o
acţiune care se poate capitaliza în cursul unui exerciţiu financiar, la o rată medie a
dobânzii de piaţă.
Dividendul distribuit pe o actiune  Cota parte din profit incorp in rezerve
VR 
Rata medie a dobanzii pe opiata
Valoarea patrimonială constă în calculul valorii titlurilor pornind de la situaţia
patrimonială evidenţiată în bilanţ. În acest sens, se disting valoarea matematică
contabilă, valoarea matematică intrinsecă şi valoarea de lichidare.
Valoarea matematică-contabilă a titlurilor sau valoarea bilanţieră este egală cu
situaţia contabilă netă sau activul net contabil raportată la numărul de titluri.
Relaţia de calcul a activului net contabil (ANC) este de forma:
ANC = Activul real - Datorii
Unde
Activ real = Activul bilanţier – Activele fictive

sau
ANC = Capitaluri proprii – Active fictive
28
În componenţa activelor fictive sunt incluse următoarele structuri: cheltuieli
de constituire, activele de regularizare şi prime privind rambursarea obligaţiunilor.
Valoarea de lichidare a titlurilor sau valoarea casată este cea rezultată din
vânzarea forţată a întreprinderii într-un interval limitat.
La ce valoare sunt evaluate şi înregistrate în contabilitate acţiunile şi, după caz,

părţile sociale? (vezi pag. 28-29)
Pentru evidenţierea în contabilitate a capitalului social se utilizează contul 101

 „Capital”. Este cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează constituirea şi
creşterea capitalului prin aportul în bani şi/sau în natură al proprietarilor, prin
Constituirea capitalizarea rezultatului şi prin operaţii interne iar în debit micşorarea capitalului
capitalului prin rambursarea către asociaţi şi acoperirea de pierderi provenite din exerciţiul
social financiar precedent. Soldul creditor al contului reprezintă capitalul subscris vărsat şi
nevărsat.
Evidenţa aporturilor subscrise de asociaţi/acţionari pentru constituirea
capitalului social, majorarea şi diminuarea acestuia se utilizează contul 456
„Decontări cu asociaţii/acţionarii privind capitalul”. Este cont bifuncţional.
În debitul contului se înregistrează capitalul subscris de asociaţi/acţionari,
respectiv sumele achitate acestora cu ocazia retragerii capitalului; în creditul contului
se reflectă valoarea aporturilor vărsate în numerar şi/sau natură, precum şi capitalul
retras de asociaţi/acţionari. Soldul debitor reprezintă capitalul subscris nevărsat de
acţionari. Soldul creditor datoria din capitalul de rambursat.
 Exemplu privind constituirea capitalului social

Se constituie o societate în comandită pe acţiuni cu un capital subscris de
Exemplificare 300.000 lei divizat în 30.000 acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune. La
înregistrare în înfiinţare s-a vărsat în contul deschis la BCR contravaloarea a 10.000 acţiuni şi s-au
contabilitate
adus aporturi în natură concretizate în utilaje evaluate la 120.000 lei pentru care s-
au acordat 12.000 acţiuni. Restul capitalului s-a vărsat în casieria unităţii în
termenul legal de 12 luni de la înmatriculare.
- subscriere capital social:
456 = 1011 300.000
29
„Decontări cu asociaţii „Capital subscris nevărsat”
privind capitalul”
- vărsare aport
% = 456 220.000
5121 „Decontări cu asociaţii 100.000
„Conturi curente la bănci” privind capitalul”
231 120.000
„Echipamente
tehnologice”
- transformare capital
1011 = 1012 220.000
„Capital subscris „Capital subscris vărsat”
nevărsat”
- contabilizare vărsăminte efectuate după înmatricularea societăţii:

5121 = 456 80.000
„Conturi curente la bănci” „Decontări cu asociaţii
privind capitalul”
- transformare capital:
1011 = 1012 80.000
„Capital subscris nevărsat” „Capital subscris vărsat”

Problema 2. Dispuneţi de următoarele date: capital social 800 lei; prime de capital
200 lei; rezerve 60; pierdere 80 lei; subvenţii pentru investiţii 280 lei; rezerve din
reevaluare 150 lei; datorii faţă de furnizori 150 lei; provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli 160 lei; datorii faţă de salariaţi 80 lei.
A. Capitalul propriu este egal cu:
a) 1.130 lei
b) 1.410 lei
c) 1.640 lei
30
31
Contabilitatea capitalului împrumutat
4.1. Contabilitatea capitalului împrumutat pe termen mediu şi lung
 Împrumuturile şi datoriile asimilate, cu termen de rambursare mai mare de un

an, sunt încadrate în categoria capitalurilor permanente sub denumirea de capitaluri
împrumutate, deoarece ele au menirea de a finanţa activitatea unităţii patrimoniale cu
Împrumuturi pe
caracter de relativă permanenţă.
termen mediu şi
Din această categorie fac parte: împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni şi
lung
prime de rambursare a acestora; credite bancare pe termen lung şi mediu; datorii
legate de participaţii şi alte împrumuturi şi datorii asimilate precum şi dobânzi
aferente acestora.
Indiferent de creditor (bănci, alte instituţii financiare sau alte întreprinderi) şi
de perioada pentru care au fost contractate, împrumuturile/creditele primite generează
în contabilitate următoarele operaţii:
1) contabilizarea primirii împrumutului/creditului: înregistrarea creării
datoriei faţă de creditor (sursa de finanţare) în contrapartidă cu intrarea banilor în
contul curent bancar:
5121 = 162 Suma împrumutată
„Conturi curente în lei” „Credite bancare pe termen lung”
2) contabilizarea dobânzii de plată: apare cheltuiala financiară cu dobânda

concomitent cu datoria privind dobânda;
666 = 168 Dobânda
„Cheltuieli privind dobânzile” „Dobânzi aferente împrumuturilor şi
datoriilor asimilate”
3) plata dobânzii:
168 = 5121 Dobânda
„Dobânzi aferente Conturi la bănci în lei
împrumuturilor şi datoriilor
asimilate”
4) rambursarea integrală a creditului la scadenţa finală sau plata ratelor
scadente (rambursare eşalonată) : stingerea datoriei faţă de creditor şi diminuarea
disponibilităţilor din contul curent la bancă.
162 = 5121 Valoare rambursată
„Credite bancare pe termen lung” „Conturi la bănci în lei”
Rambursarea eşalonată a împrumuturilor/creditelor poate îmbrăca două
forme:
- forma anuităţilor constante ;
- forma anuităţilor variabile
Anuitatea este reprezentată de suma de bani ce trebuie plătită anual. Ea este
 formată din două componente:
Anuitate = Rata (principal) + Dobânda
Anuitate Dacă se foloseşte metoda de rambursare prin anuităţi constante în fiecare an
se rambursează o sumă constantă formată din rata creditului (variabilă) şi dobânda
(variabilă): Calculul anuităţii are la bază formula:
32
C xr
A=
1  1  r 
n
unde: A– anuitate de rambursat

C – valoarea creditului de rambursat
r - rata dobânzii
n – durata creditului
Dacă rambursarea se face prin anuităţi variabile, rata creditului se determină
raportând valoarea totală a creditului la durata acestuia (rata este astfel aceeaşi pe
toată perioada de rambursare), iar dobânda se calculează prin aplicarea ratei dobânzii
la valoarea rămasă de rambursat (dobânda este variabilă).
C
R=
n
unde: R – rata creditului
C – valoarea creditului de rambursat
n – durata creditului
D = r x CR
unde: D – dobânda
CR – valoarea creditului rămas de rambursat (creditul iniţial diminuat cu
ratele achitate)
r – rata dobânzii
În ambele cazuri se întocmeşte Planul de amortizare/rambursare a
împrumutului/creditului (scadenţarul).
 Aplicaţie privind contractarea şi rambursarea unui credit pe termen lung cu

rambursare eşalonată prin anuităţi variabile
O societate comercială contractează şi primeşte în contul de disponibil un
Aplicaţie
credit pe 5 ani, în sumă de 6.000 lei, care se rambursează în tranşe egale lunare.
Rata dobânzii este de 10% pe an, dobânda se calculează şi se achită lunar. Se
înregistrează în contabilitate operaţiile efectuate în primele 3 luni.
Scadenţar (plan de rambursare) – extras
Perioada Credit Rata Dobândă Rata totală
(principal)
1 2 3 4 = 10% x 2 x30/360 5=3+4
Luna 1 6.000 100 50 150
Luna 2 5.900 100 49,16 149,16
Luna 3 5.800 100 48,33 148.33
Luna 4 5.700 100 47,50 147,50
... … ... … …
Luna 60 100 100 …
Total - 6.000 … …
Luna 1 se înregistrează:
1. – primirea creditului:
5121 = 162 6.000
2. – dobânda de plată:
666 = 168 50
33
3. – plata dobânzii şi a primei tranşe din credit:
% = 5121 150
1621 Conturi la bănci în lei 100
„Credite bancare pe termen
lung”
1682 50
„Dobânzi aferente
împrumuturilor bancare pe
termen lung”
666 = 168 50
„Cheltuieli privind dobânzile” „Dobânzi aferente împrumuturilor
şi datoriilor asimilate”

% = 5121 149,16
1621 Conturi la bănci în lei 100,00
„Credite bancare pe termen lung”
1682
„Dobânzi aferente împrumuturilor 49,16
bancare pe termen lung”
 Operaţiile înregistrate în cea de-a doua lună se vor repeta pe toata durata
creditului, cu precizarea ca sumele vor fi corespunzătoare scadenţarului.
Remarcă

O societate comercială contractează şi încasează un împrumut pe termen
mediu în următoarele condiţii:
- Valoare împrumut 80.000 lei
- Durata împrumut : 4 ani
- Dobânda de plată în prima lună: 180 lei
Să se înregistreze primirea creditului, dobânda de plată, plata dobânzii şi a
primei rate ştiind că rambursarea se face prin anuităţi variabile.
34
4.2. Contabilitatea capitalului împrumutat pe termen scurt
Evidenţa contabilă a împrumuturilor pe termen scurt se ţine cu ajutorul

conturilor din clasa 5 Conturi de trezorerie, grupa 51 Conturi la bănci, cont sintetic de
gradul I 519 „Credite bancare pe termen scurt”.
În acest caz articolele contabile se prezintă astfel:
1) contabilizarea primirii împrumutului/creditului : înregistrarea creării
datoriei faţă de creditor (sursa de finanţare) în contrapartidă cu intrarea banilor în
contul curent bancar:
5121 = 519 Suma
Conturi curente în lei Credite bancare pe termen scurt împrumutată
A/D +P/C
2) contabilizarea dobânzii de plată: apare cheltuiala financiară cu dobânda

concomitent cu datoria privind dobânda;
666 = 5198 Dobânda
Cheltuieli privind dobânzile Dobânzi aferente creditelor bancare pe
termen scurt
+A/D +P/C
3) plata dobânzii:
5198 = 5121 Dobânda
Dobânzi aferente creditelor bancare pe Conturi la bănci în lei
termen scurt
-P/D - A/ C
4) rambursarea integrală a creditului la scadenţa finală sau plata ratelor

scadente (rambursare eşalonată) : stingerea datoriei faţă de creditor şi diminuarea
disponibilităţilor din contul curent la bancă.
519 = 5121 Valoare
Credite bancare pe termen scurt Conturi la bănci în lei rambursată
-P/D A/ C

O societate comercială contractează şi primeşte în contul curent la bancă un
credit pe 6 luni în sumă de 6.000 lei. Rata dobânzii este de 2% pe lună. Rambursarea
creditului se face lunar, prin anuităţi constante. Se înregistrează operaţiile eferente
primelor două luni.
35
Bilanţul societăţii “MAGDA” S.A. cuprinde următoarele elemente: maşini şi
utilaje 800 lei; capital social 600 lei; prime legate de capital 200 lei; materii prime
300 lei; rezerve 250 lei; profit 50 lei; conturi curente la bănci 600 lei; provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli 300 lei; credite primite de la bancă pe o perioadă de 20 de
ani 300 lei; clienţi 400 lei; datorii faţă de furnizori 100 lei; credite bancare pe termen
scurt 300 lei. Capitalul permanent este:
a) 1.400 lei
b) 2.100 lei
c) 1.700 lei
Rezolvare Tema de autoevaluare nr. 1
1. Activ total = Active circulante + Active imobilizate

Notăm cu x Activele circulante şi cu y Activele imobilizate
Astfel x + y = 50.000
y = 40/100 x
x + y =50.000
y = 2/5 x
x = 50.000 y
y =2/5x
x = 50.000 – y
36
2x=5y
x=50.000-y
2(50.000-y) = 5y
100.000-2y = 5y
100.000 = 5y+2y
100.000 = 7y ; 100.000/7=y =>y=14.286 lei = Active imobilizate x=50.000-
14286 = 35. 714= Active circulante
70/100 *Active circulante = 70/100*35.714=25.000 lei = Datorii
Capitalul propriu= Total Activ – Datorii =50.000-25.000 = 25.000
BILANŢUL CONTABIL
ACTIV SUMA PASIV SUMA

1.Active imobilizate 14.286 1.Capital propriu 25.000
2. Active circulante 35.714 2. Datorii 25.000
Total activ 50.000 Total pasiv 50.000
1. a)
BILANŢ CONTABIL FINAL
ACTIV SUME PASIV SUME
I ACTIVE 550.000 I DATORII CE TREBUIE 250.000
IMOBILIZATE PLĂTITE INTR-O
PERIOADĂ MAI MICĂ DE
UN AN
1 IMOBILIZĂRI 1 DATORII COMERCIALE
NECORPORALE
- PROGRAME 50.000 - FURNIZORI DE 200.000
INFORMATICE IMOBILIZĂRI
2 IMOBILIZĂRI 2 DATORII SALARIALE
CORPORALE
- CONSTRUCTII 500.000 - SALARII 50.000
II ACTIVE 780.000 II DATORII CE TREBUIE 250.000
CIRCULANTE PLĂTITE INTR-O
PERIOADĂ MAI MARE
DE UN AN
1 STOCURI 1 DATORII FINANCIARE
- MATERII PRIME 10.000 -CREDITE BANCARE PE 250.000
TERMEN LUNG
-PRODUSE FINITE 300.000 III CAPITALURI PROPRII 830.000
- MĂRFURI 120.000 1 CAPITAL SI REZERVE
II CREANŢE - CAPITAL SOCIAL 810.000
COMERCIALE
- CLIENŢI 100.000 REZULTATUL 20.000
EXERCIŢIULUI -PROFIT
- EFECTE DE PRIMIT 50.000
III CASA SI CONTURI
LA BĂNCI
- CASA 10.000
- CONT CURENT LA 190.000
BANCĂ
TOTAL ACTIV 1.330.000 TOTAL PASIV 1.330.000
b) 1) retragerea acţionarului :
37
100.000 1012 = 456 100.000
-P +P
A=P+x-x (modificare de structură)
2) % = 404 8.680
7.000 214
+A
1.680 4426
+A
A+x = P+x (modificare de volum)
3) 50.000404 = 405 50.000

-P +P
A = P+x-x (modificare de structură)
4) 8.000 421 = 444 8.000

-P -A
A-x = P-x (modificare de volum)
5) 5.000 162 = 5121 5.000

-P -A
A-x = P-x (modificare de volum)
6) 5.000 542 = 5311 5.000

+A -A
A+x-x = P (modificare de structură)

Plan de amortizare accelerată
Anii de Mod de calcul Amortizarea anuală Amortizare Valoarea
funcţionare cumulată rămasă
1 2 3 4 5
Anul 1 7.200 x 50 % 3.600 3.600 3.600
Anul 2 3.600 x (100 / 5 ani) % 720 4.320 2.880
Anul 3 3.600 x (100 / 5 ani) % 720 5.040 2.160
Anul 4 3.600 x (100 / 5 ani) % 720 5.760 1.440
Anul 5 3.600 x (100 / 5 ani) % 720 6.480 720
Anul 6 3.600 x (100 / 5 ani) % 720 7.200 -
Înregistrarea amortizării lunare:

- amortizare accelerată: 3.600 / 12 luni = 300 lei
6811 = 2813 200
+A/D +P/C

 Capital social 800 lei
+ Prime legate de capital 200 lei
+ Rezerve din reevaluare 150 lei
38
+ Rezerve 60 lei
- Pierdere 80 lei
= CAPITAL PROPRIU 1.130 lei
Rezolvare tema de autoevaluare nr. 4
Calcul rata = 80.000 / (4 ani x 12 luni) = 1.666,66 lei
Înregistrarea în contabilitate
5121 = 1621 80.000
666 = 1682 180


% = 5121 1.846,66
1621 Conturi la bănci în lei 1.666,66

lung”
1682
180,00
„Dobânzi aferente
împrumuturilor bancare pe
termen lung”

Calcul anuitate: A = 6.000 x 0,02 / {1 – (1+0,02)-6} = 1071
Scadenţar (plan de rambursare)

Perioada Credit Anuitate Dobândă Rata
1 2 3 4 = 2% x 2 5=3-4
Luna 1 6.000,00 1.071 120,00 951,00
Luna 2 5.049,00 1.071 101,00 970,00
Luna 3 4.079,00 1.071 81,58 949,42
Luna 4 3.089,58 1.071 61,79 1.009,21
Luna 5 2.080,37 1.071 41,60 1.029,40
Luna 6 1.050,97 1.071 20,03 1.050,97
Total - 6.426 426 6.000
5121 = 5191 6.000
+A/D + P/ C
39
666 = 5198 120
+A/D + P/ C

% = 5121 1.071
5191 120
5198 951
-P/D - A/ C
666 = 5198 101
+A/D + P/ C

% = 5121 1.071
5191 101
5198 970
-P/D - A/ C

 Capital social 600 lei
+ Prime legate de capital 200 lei
+ Rezerve 250 lei
+ Profit 50 lei
= CAPITAL PROPRIU 1.100 lei
+ Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 300 lei
+ Datorii pe termen lung
(Credite pe termen de 20 de ani) 300 lei
= CAPITAL PERMANENT 1.700 lei
1. Se dau următoarele cheltuieli şi venituri:

 cheltuieli de exploatare = 500.000 lei
 cheltuieli financiare = 200.000 lei
 cheltuieli extraordinare = 100.000 lei
 venituri din exploatare = 800.000 lei
40
 venituri financiare = 100.000 lei
 venituri extraordinare = 150.000 lei.
Calculaţi rezultatele parţiale ale exerciţiului financiar, precum şi rezultatul final.
2. Care din următoarele elemente nu fac parte din imobilizările necorporale ?
a) capitalul social
b) cheltuieli de constituire
c) cheltuieli de cercetare- dezvoltare
d) fondul comercial
e) programe informatice.
3. Care din următoarele structuri nu fac parte din pasivul patrimoniului ?
a) capitalul social
b) cheltuieli de constituire
c) rezultatul exerciţiului
d) rezerve
e) subvenţii pentru investiţii.
4. Ȋn cadrul bilanţului contabil din România, clasificarea activelor şi pasivelor se face după:
a) natura şi destinaţia activelor şi pasivelor
b) activele după destinaţie şi lichiditate, pasivele după originea şi exigibilitatea lor
c) destinaţia activelor si pasivelor
d) natura juridică a pasivelor şi a activelor
e) nu există criterii de clasificare.
5. Care din grupele de bilanţ contabil enumerate mai jos cuprinde un singur post bilanțier:
a) datorii
b) capitaluri proprii
c) active imobilizate
d) prime privind rambursarea obligaţiunilor
e) active circulante.
1. Diaconu Gh, (coordonator), Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ediţia a

II-a, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2006, pag. 20-25, 64-65, 73-120
2. State Violeta, Contabilitatea financiară a societăţilor comerciale. Elemente de
teorie şi aplicaţii practice, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008, pag. 8-48, 59-69
pag. 46-77, 199-230
5. Codul fiscal, Cap. Taxa pe valoarea adăugată
41
MODUL III
EVALUAREA PATRIMONIULUI ÎN CONTABILITATE ȘI
DOCUMENTELE CONTABILE
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 5. Prețurile și implicațiile lor în contabilitate
=2 ore
 UI 6. Contabilitatea operaţiilor privind formele de evaluare a
elementelor patrimoniale
=3 ore
 UI 7. Documentele contabile
=2 ore
 Obiectiv general:Dobândirea de cunoştinţe privind reflectarea în

contabilitate a operaţiilor economice de obţinere de stocuri şi active imobilizate
din producţie proprie

înregistrare în contabilitate a obţinerii de produse, a producţiei în curs de
execuţie precum şi a activelor imobilizate.
 Competențele unităților de învățare:studenţii vor putea să fie capabili

să realizeze calculații ale costurilor în diverse tipuri de entități.
să definească formele de evaluare a patrimoniului.
să completeze documentele contabile.
să parcurgă formele inventarieri.
42
Preţurile şi implicaţiile lor în contabilitate
5.1. Noţiunea şi principiile evaluării patrimoniului în contabilitate
Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă în

 cuantificarea şi exprimarea valorică, în etalon bănesc, a existenţei, mişcării şi transformării
patrimoniului economic pentru a-l reflecta în contabilitate. Sunt evaluate astfel bunurile
Utilizarea activelor materiale, creanţele, obligaţiile, cheltuielile şi veniturile, rezultatele financiare precum şi toate
de natura stocurilor operaţiile economice ce au loc cu ele, folosindu-se în acest fel preţurile şi tarifele.
Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea este strâns legată de celelalte
procedee, pentru a căror aplicare este necesară exprimarea valorică a operaţiunilor
economice. Astfel, contul de exemplu, nu se poate folosi decât dacă operaţiile economice
sunt exprimate valoric La fel şi alte procedee cum ar fi inventarierea, nu pot fi realizate
numai prin conjugarea etalonului cantitativ cu cel valoric.
Conţinutul evaluării constă în înmulţirea elementelor patrimoniale supuse evaluării
exprimate cantitativ cu elemente băneşti concretizate în preţuri, tarife şi costuri.
În scopul realizării unei imagini fidele a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor, la efectuarea evaluării se vor respecta următoarele principii: costul istoric, costul
actual, valoarea realizabilă şi valoarea actualizată.
 Principiul costului istoric presupune următoarele:
- activele sunt contabilizate la nivelul lichidităţilor sau echivalentelor de lichidităţi
plătite sau la nivelul valorii juste, în momentul achiziţionării lor, corespunzătoare
contrapartidei date pentru a le cumpăra;
- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii avantajelor primite în schimbul
obligaţiei întreprinderii la nivelul lichidităţii sau echivalentelor de lichidităţi ce se presupune
că vor fi vărsate pentru achitarea obligaţiei, în cursul activităţii ei.
 Principiul costului actual constă în aceea că:
- activele sunt contabilizate la nivelul valorii lichidităţilor sau echivalentelor de
lichidităţi ce se presupune că vor fi vărsate pentru achitarea obligaţiei, în cursul activităţii ei;
- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii neactualizate a lichidităţilor sau
echivalentelor de lichidităţi care ar fi necesare în momentul evaluării pentru a achita
obligaţia.
 Principiul valorii realizabile, conform căruia:
- activele sunt contabilizate la nivelul valorii lichidităţilor sau echivalentelor de
lichidităţi ce ar putea să fie obţinute în momentul evaluării, în urma vânzării acestor bunuri,
în contextul unei cesiuni nelichidative;
- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii lor de decontare, adică la nivelul
mărimii neactualizate a lichidităţilor sau echivalentelor de lichidităţi ce ar urma să fie plătite
pentru a achita datoriile, în cursul normal al activităţii întreprinderii.
 Principiul valorii actualizate, conform căruia:
- activele sunt contabilizate la nivelul valorii actualizate a fluxurilor nete de
lichidităţi pe care se presupune că le generează aceste elemente, în cursul normal al activităţii
ei;
- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii actualizate a ieşirilor nete viitoare de
lichidităţi ce ar fi consimţite pentru achitarea obligaţiilor, în cursul normal al activităţii
întreprinderii.
În întocmirea situaţiilor financiare baza de măsurare cel mai des adoptată de
întreprinderi este costul istoric. Aceasta poate fi combinată cu alte baze de măsurare. De
43
exemplu, stocurile sunt de obicei evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea de
realizarea netă, titlurile supuse operaţiilor comerciale pot fi evaluate la valoarea de piaţă, iar
datoriile privind pensiile sunt evaluate la valoarea lor actualizată.
În alegerea bazei de evaluare trebuie avut în vedere cine solicită evaluarea. Astfel,
proprietarii întreprinderii şi eventualii cumpărători şi-ar dori cea mai realistă estimare a
capitalurilor proprii ale entităţii patrimoniale în cauză, în condiţiile în care continuitatea
activităţii este asigurată. Creditorii ar dori o evaluare mai prudentă, bazată pe cea mai scăzută
estimare a valorii activelor individuale, în eventualitatea în care întreprinderea ar falimenta.
După 1990, pe măsura intensificării fenomenelor de mondializare a economiilor şi
globalizării pieţelor financiare, evaluarea pe baza valorilor curente, şi în special, pe baza
valorilor juste, au început să ocupe un loc important în raportarea financiară.
În ţara noastră, în condiţiile inflaţioniste şi superinflaţioniste, lipsa de relevanţă a
informaţiilor cuantificate în valori juste aduce probleme suplimentare sistemului de evaluare,
mai ales pentru societăţile cotate la bursă.
5.2. Clasificarea costurilor în contabilitate
Pentru evaluarea elementelor patrimoniale se pot folosi diverse costuri, preţuri sau
tarife. Costurile sunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea obţinerii
produselor, lucrărilor sau serviciilor. Ele se folosesc atât pentru evaluarea bunurilor
achiziţionate din afara unităţii-cost de achiziţie-cât şi pentru cele fabricate în unitate-cost de
producţie. De asemenea se mai utilizează costul complet sau comercial la care se evaluează
bunurile obţinute din producţie proprie şi vândute în afara unităţii.
Costul de achiziţie
Cea mai mare parte a materiilor prime şi materialelor necesare obţinerii producţiei
provine din achiziţii de la terţi. În principiu ele sunt evaluate la costul de achiziţie. Pentru
bunurile materiale (imobilizări corporale şi stocuri) procurate cu titlu oneros, costul de
achiziţie cuprinde următoarele elemente:
Preţul de cumpărare
+ cheltuielile de transport-aprovizionare (costul mijloacelor de transport)

+ cheltuielile de manipulare, încărcare-descărcare
+ cheltuielile cu montajul şi probele tehnologice (pentru mijloacele fixe)

+ impozitele şi taxele nerecuperabile (ex: primele de asigurare, taxele vamale, taxa pe
valoarea adăugată atunci când nu există dreptul de deducere a acesteia etc.)
– reducerile de preţ cu caracter comercial primite de la furnizori (ex. Reducere pentru defecte
de calitate, pentru permanentizarea relaţiilor cu clienţii etc).
= COST DE ACHIZIŢIE

O societate comercială cumpără mărfuri în valoare de 3000 lei. Pentru aducerea
mărfurilor în unitate se efectuează cheltuieli de transport de 200 lei. Pe parcursul
transportului mărfurile sunt asigurate, prima de asigurare fiind de 300 lei. Odată sosite în
unitate, mărfurile sunt recepţionate şi transportate în depozit. Aceste activităţi ocazionează
44
cheltuieli de 80 lei. Datorită faptului că societatea este un client permanent, primeşte o
reducere comercială de 150 lei.
Costul de producţie
Costul de producţie cuprinde costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor

consumabile directe la care se adaugă celelalte cheltuieli directe de producţie (ex. salariile
muncitorilor direct productivi) precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie determinate
raţional (proporţional cu gradul de folosire a activităţii) asupra bunului produs în societatea
comercială. De regulă, nu se includ în costul de producţie: cheltuielile generale de
administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele financiare.
Elementele costului de producţie sunt:
Costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumabile directe
+ alte cheltuieli directe de producţie (salarii directe acordate muncitorilor de bază)

+ cota cheltuielilor indirecte de producţie (cheltuieli privind regia de fabricaţie cum sunt:
amortizarea utilajelor, reparaţia utilajelor, combustibilul consumat în scopuri tehnologice)
determinate raţional ca fiind legate de fabricaţia bunului (ex. cheltuieli înregistrate 100.000
lei, gradul de folosire a utilajului 90%, în costul de producţie se include suma de 9 lei).
= COST DE PRODUCŢIE

O societate comercială are o secţie de producţie în care fabrică produsul A. În acest
scop se achiziţionează materii prime în valoare de 1000 lei şi materiale consumabile directe
în valoare de 200 lei. Salariile muncitorilor direct productivi se ridică la 400 lei, iar
cheltuielile de transport cu materiile prime la 200 lei. Cheltuielile cu amortizarea utilajelor
folosite sunt de 500 lei, cele cu combustibilul 100 lei, iar cele cu energia electrică 300 lei.
Gradul de folosire a utilajelor este de 80%.
45
Costul complet sau costul de desfacere
În prezent, există întreprinderi care determină preţul de vânzare al producţiei

obţinute, pornind de la costul de producţie complet şi adăugând cheltuielile de desfacere şi de
marjă de profit prestabilit.
Această situaţie nu corespunde realităţii economice, deoarece preţul de vânzare nu
se formează în întreprindere, ci în afara ei, pe piaţă, la confruntarea cererii cu oferta. De
aceea, se impune aprecierea costului de producţie nu atât prin prisma eforturilor trecute, cât
prin cea a eforturilor prezente.
Cu alte cuvinte, costul de producţie complet trebuie să fie asociat producţiei
vândute, astfel încât cheltuielile de producţie să poată fi acoperite din veniturile obţinute din
vânzări, degajându-se o marjă de profit din activitatea productivă şi comercială a
întreprinderii.
Elementele costului complet sau costului de desfacere sunt:
 costul de producţie al bunurilor livrate beneficiarilor
 cheltuielile de desfacere pentru bunurile livrate.
Preţurile şi tarifele
Preţurile reprezintă suma sau valoarea care se încasează pentru bunurile vândute.
Pentru furnizori ele sunt preţuri de vânzare, iar pentru cumpărători ele reprezintă preţuri de
cumpărare sau de achiziţie. Preţurile pot fi preţuri cu ridicata sau preţuri cu amănuntul.
Preţurile cu ridicata sunt preţurile practicate de comercianţii angrosişti şi se
compun din următoarele elemente:
 costul complet al bunurilor vândute;
 profitul producătorului;
 accizele pentru unele bunuri;
 taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Preţurile cu amănuntul sunt preţurile la care se vând mărfurile către populaţie. Ele se compun
din:
 preţuri cu ridicata;
 adaosul comercial.
Adaosul comercial practicat de unităţile care desfac bunurile este destinat acoperirii
cheltuielilor de circulaţie al acestora şi realizării unei rate a profitului stabilit în condiţii de
concurenţă.
Bunurile se mai pot evalua la preţul pieţei, adică suma la care se poate procura
bunul în ziua evaluării în funcţie de formarea preţurilor pe baza cererii şi ofertei.
Tarifele sunt elementele băneşti, asemănătoare preţurilor, cu ajutorul cărora se
evaluează lucrările executate şi serviciile prestate, precum şi munca depusă de personalul
unităţii. Tarifele se formează asemănător cu preţurile, dar se porneşte de la costurile de
producţie şi nu de la cel complet, deoarece lucrările şi serviciile nu necesită cheltuieli de
desfacere.
Valorile au acelaşi conţinut şi rol în evaluare ca şi preţurile, dar ele ţin seama de
preţul pieţei la un moment dat. Principiul general de evaluare a elementelor patrimoniale în
vederea evaluării în contabilitatea curentă constă în evaluarea la cost istoric denumit şi
valoare contabilă. Costul istoric poate fi exprimat concret în oricare din elementele arătate
mai sus în funcţie de momentul evaluării.
46
Contabilitatea operaţiilor privind formele de evaluare a elementelor
patrimoniale
6.1. Formele de evaluare a elementelor patrimoniale
Evaluarea elementelor patrimoniale în contabilitate se diferenţiază în raport de

momentul efectuării, natura elementelor patrimoniale şi a operaţiilor care modifică masa
patrimoniului. Astfel, în raport de momentul când se efectuează, evaluarea se face:
 la intrarea bunurilor în patrimoniu;
 la ieşirea lor din patrimoniu sau la trecerea în consum;
 la inventariere;
 cu prilejul închiderii exerciţiului economico-financiar.
6.1.1. Evaluarea la intrarea în patrimoniu
Evaluarea la intrarea sau la prima înregistrare în contabilitate se face în funcţie de

modul lor de dobândire, astfel:
 bunurile aduse ca aport în natură cu ocazia constituirii sau fuzionării unor
unităţi patrimoniale se evaluează la valoarea prevăzută în actul de evaluare,
determinată prin expertiză tehnică, denumită valoare de aport.
 bunurile dobândite cu titlu gratuit sau prin donaţie se evaluează la valoarea de
utilitate în funcţie de preţul pieţei, starea sau amplasarea bunurilor. Valoarea de
utilitate reprezintă preţul presupus că îl acceptă un client, în funcţie de utilitatea
bunurilor pentru unitatea respectivă.
 bunurile dobândite cu titlu oneros (contra plată) se evaluează la costul de
achiziţie.
 bunurile obţinute din producţie proprie de către unitatea patrimonială respectivă
se evaluează la cost de producţie efectiv.
 creanţele şi datoriile sunt evaluate şi înregistrate la valoarea lor nominală
înscrisă în documentele justificative în care se consemnează dreptul de creanţă
sau datoriile.
Aceste valori cu care se înregistrează bunurile la intrarea în patrimoniu se numesc valori
de intrare sau valori de înregistrare contabilă, adică costul istoric.
6.1.2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu sau la trecerea în consum
Bunurile ieşite din unităţi sau din depozite (vândute sau consumate) se evaluează şi
se înregistrează (se scad din gestiune) la valoarea lor de intrare numită şi valoare contabilă
sau cost istoric.
Întrucât preţurile unitare şi implicit valoarea de intrare pentru acelaşi bun pot diferi
de la o intrare la alta, apar dificultăţi în identificarea valorii contabile de intrare pentru
bunurile ieşite, deoarece ordinea ieşirilor poate să difere de ordinea intrărilor. În această
47
situaţie, pentru alegerea preţurilor unitare care să fie utilizate pentru evaluarea bunurilor la
ieşire, se practică una din următoarele metode:
 Metoda primei intrări-primei ieşiri “FIFO” potrivit căreia costul unitar de achiziţie al
primei intrări (lot) se atribuie primei ieşiri. După epuizarea primului lor evaluarea se face
la costul de achiziţie al celui de-al doilea lot intrat etc. Metoda prezintă avantajul că în
perioadele de inflaţie apare un profit brut mai mare decât cel real şi unitatea va plăti
impozit pe profit mai mare;
 Metoda ultimului intrat-primului ieşit “LIFO”, adică pentru ieşiri se atribuie costuri
de achiziţie în ordinea inversă intrărilor. Astfel, primele cantităţi ieşite se evaluează la
preţul de achiziţie al ultimei intrări şi după epuizarea lotului , case trece la preţurile
lotului achiziţionat înaintea acestuia etc. Această metodă prezintă dezavantajul că în
perioadele de inflaţie are loc micşorarea profitului real al unităţii.
 Metoda costului mediu ponderat „CMP”, calculat după fiecare intrare conform
următoarei formule:
CMP= Valoarea stocului initial  Valoarea intrarilor
Cantitatea din stocul initial  Cantitatea intrata
CMP x Cantitatea ieşită = Valoarea materialelor ieşite

Evaluarea consumurilor/ieşirilor de stocuri din patrimoniu are la bază valoarea
de intrare a acestora şi se poate face după mai multe metode:
1. Metoda identificării specifice – fiecare articol ieşit este identificat prin data
şi valoarea de intrare (evaluare la cost istoric)
2. Metoda epuizării loturilor, care îmbracă mai multe forme:
- metoda costului mediu ponderat (CMP) care presupune calcularea
mediei ponderate a costurilor unui anumit element, fie periodic, la sfârşitul lunii, fie
după fiecare intrare (recepţie);
- metoda FIFO (primul intrat primul ieşit) constă în evaluarea
stocurile ieşite din patrimoniu la valoarea de intrare a primelor loturi până la
epuizarea fiecăruia;
- metoda LIFO(ultimul intrat primul ieşit): ieşirile de stocuri sunt
evaluate la valoarea de intrare a ultimelor loturi intrat în patrimoniu până la epuizarea
lor.
Alegerea uneia sau alteia dintre metode are implicaţii asupra rezultatului.
Această alegere se face în funcţie de specificul activităţii, de nevoile de informare ale
utilizatorilor situaţiilor financiare anuale, astfel încât să se reflecte cât mai fidel
realitatea economică.
O societate comercială trebuie să utilizeze aceeaşi metodă de evaluare la
ieşirea din patrimoniu a stocurilor de natură şi utilizări similare. Metoda aleasă se
aplică în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în cazuri
excepţionale, se impune schimbarea metodei, în notele explicative la situaţiile
financiare anuale se va prezenta motivul schimbării metodei şi efectele acesteia
asupra rezultatelor.
Documentele utilizate pentru evidenţa operativă a stocurilor de materii şi
materiale:
- fişa de magazie;
- bonul de consum;
- fişa limită de consum.
Consumul stocurilor provenite de la terţi, intrate în patrimoniu prin achiziţie,
donaţie sau ca aport la capital, se traduce în contabilitate prin înregistrarea unei
48
cheltuieli de exploatare (+A), după natura stocului, concomitent cu diminuarea
stocului (-A).
Articolul contabil este:
Gr. 60 = Gr. 30 Valoarea

Cheltuieli privind stocurile Stocuri de materii şi consumului
materiale
+A/D -A/C
Excepţie de la această regulă face operaţia prin care un element de stoc (piesă
de schimb, de exemplu) este utilizat pentru modernizarea unui activ corporal, situaţie
în care valoarea elementului de stoc se va regăsi în valoarea după modernizarea a
activului (creşte valoarea activului modernizat şi scade elementul de stoc).
Evaluarea consumurilor/ieşirilor de stocuri din patrimoniu are la bază valoarea
de intrare a acestora şi se poate face după mai multe metode:
- metoda identificării specifice: fiecare articol ieşit este identificat prin data şi
valoarea de intrare;
- metoda epuizării loturilor, care îmbracă mai multe forme:
- metoda costului mediu ponderat care se poate calcula la sfârşitul lunii
sau după fiecare operaţie de intrare,
- metoda FIFO: stocurile ieşite din patrimoniu sunt evaluate la valoarea
de intrare a primului lot;
- metoda LIFO: ieşirile de stocuri sunt evaluate la valoarea de intrare a
ultimului lot intrat în patrimoniu.
Alegerea uneia sau alteia dintre metode are implicaţii asupra rezultatului.
Această alegere se face în funcţie de specificul activităţii, de nevoile de informare ale
utilizatorilor situaţiilor financiare anuale, astfel încât să se reflecte cât mai fidel
realitatea economică.
 Exemplu
În tabelul de mai jos se prezintă stocul iniţial şi mişcările din cursul lunii
Exemplificarea octombrie exerciţiul N privind materia primă „făină”:
metodei epuizării Data Operaţia Cantitate (Kg) Cost unitar (lei)
loturilor 01.10 Stoc iniţial 100 5,1
07.10 Aprovizionare 50 5,2
14.10 Consum 80 ?
20.10 Aprovizionare 100 4,9
29.10 Consum 120 ?
Se evaluează consumurile şi stocurile finale prin metoda:
1. Cost mediu ponderat calculat la sfârşitul lunii:
Data Operaţia Intrări Ieşiri Stoc
Q C.U. V Q C.U. V Q C.U. V
01.10 Stoc iniţial 100 5,1 510
07.10 Aprovizionare 50 5,2 260 150
14.10 Consum 80 70
20.10 Aprovizionare 100 4,9 490 170
29.10 Consum 120 50
Total 150 750 200 5,04 1.008 50 5,04 252
49
Costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un raport între valoarea
stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi cantitatea existentă în stocul iniţial plus
cantităţile intrate
CMP = (510 lei + 750 lei) / (100 Kg + 150 KG) = 5,04 lei / kg
Toate cele 200 kg de făină consumate vor fi evaluate la 5,04 lei, costul mediu
ponderat stabilit în luna octombrie:
Stocul final de 50 kg va fi evaluat la acelaşi cost mediu ponderat de 5,04 lei.
Articolul contabil de înregistrare a consumului de făină din luna octombrie
este:
601 = 301.01 1.008
Cheltuieli cu materiile prime Materii prime/ Analitic făină
+A/D -A/C
2. Cost mediu ponderat calculat după fiecare intrare:
01.10 Stoc iniţial 100 5,1 510
07.10 Aprovizionare 50 5,2 260 150 5,13 770
14.10 Consum 80 5,13 410,4 70 5,13 359,6
20.10 Aprovizionare 100 4,9 490 170 4,997 849,6
29.10 Consum 120 4,997 600,1 50 4,997 249,5
Total 150 750 200 1.010,5 50 4,997 249,5
Costul mediu ponderat calculat după fiecare intrare se stabileşte ca raport
între valoarea stocului precedent plus valoarea intrărilor şi cantitatea existentă în
stocul precedent plus cantităţile intrate.
CMP7.10 = (510 lei + 260 lei) / (100 kg + 50 kg) = 5,13 lei
Consumul din 14.10, precum şi stocul de la această dată vor fi evaluate la
acest cost:
Consum14.10 = 80 kg x 5,13 lei = 410,40 lei
Stoc 14.10 = 70 kg x 5,13 lei = 359,60 lei
CMP20.10 = (359,6 lei + 490 lei) / (70 kg + 100 kg) = 4,99
Consumul din 29.10, precum şi stocul de la această dată vor fi evaluate la
4,997 lei:
Consum29.10 = 120 kg x 4,997 lei = 600,1 lei
Stoc 29.10 = 50 kg x 4,997 lei = 249,5 lei
Înregistrarea consumului din 14.10 pe baza bonului de consum:
601 = 301.01 410,40
+A/D -A/C
601 = 301.01 600,10
+A/D -A/C
3. Primul intrat – primul ieşit - FIFO:
01.10 Stoc iniţial 100 5,1 510
07.10 Aprovizionare 50 5,2 260 100 5,1 510
50 5,2 260
14.10 Consum 80 5,1 408 20 5,1 102
50 5,2 260
20.10 Aprovizionare 100 4,9 490 20 5,1 102
50 5,2 260
100 4,9 490
50
29.10 Consum 20 5,1 102 50 4,9 245
50 5,2 260
50 4,9 245
Total 150 750 200 - 1.015 50 4,9 245
Consumul din 14.10 va fi evaluat astfel:
80 kg x 5,1 lei = 408 lei (cost unitar lot iniţial)
Stocul din 14.10 va fi evaluat astfel:
20 kg x 5,1 lei = 102 lei(cost unitar cantitatea rămasă lot iniţial)
50 kg x 5,2 lei = 260 lei (cost unitar lot intrat pe 07.10)
70 kg = 102 lei + 260 lei = 362 lei
20 kg x 5,1 lei = 102 lei (cost unitar cantitate din lot iniţial)
50 kg x 5,2 lei = 260 lei (cost unitar cantitate din lot intrat pe 07.10)
50 kg x 4,9 lei = 245 lei (cost unitar cantitate din lot intrat pe 20.10)
120 kg = 102 lei + 260 lei + 245 lei = 607 lei
50 kg x 4,9 lei = 245 lei(cost unitar cantitate rămasă lot intrat pe
20.10)
601 = 301.01 408
+A/D -A/C
601 = 301.01 607
+A/D -A/C

Să se evalueze şi să se înregistreze consumul de materii prime de mai sus în
condiţiile folosirii metodei LIFO.
Exemplul

51
Exemplificare utilizare
obiecte de inventar,
O societate comercială dă în folosinţă obiecte de inventar a căror valoare de
intrare este de 1.200 lei:
603 = 303 1.200
+A/D -A/C
Observaţie: evidenţa obiectelor de inventar date în folosinţă se ţine
extracontabil, pe baza Fisei de evidenţă a obiectelor de inventar date în folosinţă, cu
ajutorul contul extrabilenţier 8035 „Stocuri de natura obiectelor de inventar date în
folosinţă”. Acest cont se debitează la darea în folosinţă a obiectelor de inventar şi se
creditează la casarea acestora (scoaterea din evidenţă).
8035 = 1.200
Societatea casează obiecte de inventar în folosinţă în valoare de 800 lei:
= 8035 800
Exemplu
O societate care are în patrimoniu un utilaj, înregistrat la o valoare de intrare
de 15.460 lei, achiziţionează o piesă de schimb la un cost de 1.700 lei pe care o
utilizează pentru repararea utilajului.
1.- se înregistrează achiziţia piesei de schimb pe baza facturii fiscale:
% = 401 2.108
3024 1.700
4426 408
+A/D +P/C
2.- se înregistrează utilizarea piesei de schimb pentru repararea utilajului pe

baza bonului de consum:
6024 = 3024 1.700
+A/D -A/C
6.1.3. Evaluarea la inventar
Ca lucrare contabilă deosebit de importantă pentru stabilirea realităţii situaţiei

patrimoniale, inventarierea se derulează în mai multe etape: pregătirea inventarierii,
efectuarea inventarierii, stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate.
a. Pregătirea inventarierii, este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise,
 etapa de care depinde eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare. În cadrul acestei etape se iau o
serie de măsuri de natura organizatorică şi contabilă menite să asigure condiţiile pentru
Etapele inventarieri desfăşurarea ei corectă şi în timpul prevăzut.
Printre măsurile de natură organizatorică se pot menţiona următoarele:
 Se constituie prin dispoziţie scrisă a conducătorului unităţii o comisie centrală de
inventariere şi mai multe subcomisii, în funcţie de numărul de gestiuni ce urmează a
fi inventariate. Comisia centrală este formată din conducătorii diferitelor
compartimente, şi are sarcini pe linia instruirii, supravegherii şi controlului întregii
activităţi de inventariere. Subcomisiile de inventariere sunt formate din două sau trei
persoane, şi au sarcina de a efectua inventarierea propriu-zisă. Din comisiile de
inventariere nu pot face parte gestionarii, şefii compartimentelor supuse inventarierii
şi contabilii care ţin evidenţa gestiunilor respective. Prezenţa acestora este insă,
obligatorie la inventariere.
 Se cere gestionarului o declaraţie scrisă, din care trebuie să rezulte: dacă are în
gestiunea sa bunuri nerecepţionate sau bunuri care nu aparţin gestiunii; dacă are
documente de predare-primire a bunurilor care nu au fost operate în evidenţa sa
operativă sau nu au fost predate la contabilitate; dacă a primit sau predat bunuri fără
52
să se întocmească documentele necesare; dacă are cunoştinţă de evidenţa unor plusuri
sau minusuri în gestiune.
 Se sistează operaţiunile de intrare – ieşire a bunurilor din gestiune.
 Se grupează bunurile ce urmează a se inventaria, pe sortimente şi pe categorii de
preţuri.
 Se separă bunurile proprii de cele primite în custodie, spre reparare sau pentru
prelucrare.
Lucrările pregătitoare ale inventarierii de natura contabilă, se referă la:
- înregistrarea la zi a tuturor operaţiilor economice;
- verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi şi stabilirea soldurilor conturilor
sintetice şi analitice, în vederea comparării lor cu situaţia faptică.
b. Efectuarea inventarierii este principala etapă a inventarierii al cărei conţinut îl
reprezintă constatarea, descrierea şi evaluarea elementelor supuse inventarierii. Inventarierea
propriu-zisă se face la locurile de depozitare a bunurilor respective, constatările trecându-se
în listele de inventariere.
Listele de inventariere se întocmesc separat pe locuri de depozitare, pe categorii de
bunuri şi pe persoane responsabile de integritatea lor. De asemeni se întocmesc liste de
inventariere separate pentru: bunurile care nu aparţin gestiunii inventariate, dar au fost găsite
în cadrul acesteia; bunurile fără mişcare sau cu mişcare lentă; creanţele şi datoriile incerte sau
în litigii.
Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere cu precizarea denumirii,
codului unităţii de măsura, preţului unitar de evidenţă. Listele de inventariere se completează
citeţ, fără ştersături, iar spaţiile libere se barează.
Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, sau calcule tehnice.
Bunurile aflate în ambalajele originale se despachetează şi se verifică prin sondaj. Elementele
patrimoniale de activ şi de pasiv, a căror existenţă nu poate fi constatată prin inventarieri
fizice, se verifică pe baza datelor din contabilitate (mijloace fixe date în chirie, materiale
lăsate în păstrarea furnizorului, bunurile trimise spre prelucrare la terţi, disponibilităţile
băneşti din conturile de la bănci, creanţele şi obligaţiile unităţii în raport cu terţii etc).După
constatarea şi descrierea elementelor inventariate, se face evaluarea lor cu preţurile folosite
la înregistrarea lor în contabilitate, astfel: bunurile de natura imobilizărilor şi stocurilor se
evaluează la valoarea actuală, denumită valoare de inventar. Creanţele şi datoriile se
evaluează la valoarea lor nominală. Bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate a
fiecărui element în funcţie de utilitatea bunului în cadrul unităţii şi de preţul pieţei.
Creanţele şi datoriile incerte şi în litigii se evaluează, de asemenea, la valoarea lor de
utilitate în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plătit.
Titlurile imobilizate se evaluează la valoarea lor de utilitate pe care o prezintă pentru
unitatea patrimonială, iar titlurile de plasament, la cursul valutar mediu al ultimei luni a
exerciţiului financiar sau la valoarea probabilă de negociere, după caz.
Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal de inventariere, care
cuprinde: perioada şi gestiunile inventariate, persoanele care au participat la inventariere,
plusurile şi minusurile constatate, bunurile depreciate, creanţele şi datoriile incerte sau în
litigiu. Pe baza acestor constatări se fac propuneri pentru compensarea plusurilor şi
minusurilor, pentru constituirea şi regularizarea provizioanelor, pentru scăderea din
contabilitate a unor pagube sau pentru imputarea lor.
c. Stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate la inventariere.
Propunerile formulate de către comisiile de inventariere prin procesul verbal de
inventariere, după ce au fost aprobate, se predau Compartimentului contabilitate pentru a
pune de acord datele din contabilitate cu realitatea constatată şi consumată în listele de
inventar. În principiu plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniul unităţii, iar lipsurile
se impun persoanelor vinovate. Se pot face unele compensări între minusuri şi plusuri, numai
pentru sortimentele confundabile între ele, datorită aspectului fizic, şi care privesc aceeaşi
gestiune şi aceeaşi perioadă de gestiune.
53
Plusurile constatate la inventariere se înregistrează în patrimoniul unităţii prin
debitarea conturilor de activ corespunzătoare, astfel:
 Exemplul
1. Plusul de mijloace fixe constatate se înregistrează ca o intrarea de mijloace fixe

Exemplificare utilizare şi ca o creştere a capitalurilor proprii reflectate în contul 131 “Subvenţii pentru investiţii”
plus/minus la
inventar 212 “Mijloace fixe“ = 475 “Subvenţii pentru
investiţii”
2. Plusurile de materii prime se înregistrează ca o intrare în conturile de stoc şi o
reducere a cheltuielilor:
301 “Materii prime “ = 601 “Cheltuieli cu materiile

prime“
Pentru a nu influenţa rulajul contului 601 “ Cheltuieli cu materiile prime “ aceeaşi

înregistrare se poate face în debitul contului de cheltuieli şi în creditul contului de materii
prime, dar în roşu.
3. Plusurile constatate la obiectele de inventar se înregistrează:
303“Materiale de = 603 “Cheltuieli privind

natura Ob. de inventar materiale de natura Ob. de
“ inventar“
4. Plusurile de produse finite se înregistrează:
345 “Produse finite “ = 711 “ Variaţia stocurilor “
5. Plusurile de mărfuri se înregistrează:
371 “Mărfuri” = 607 “Cheltuieli privind

mărfurile”
6. Lipsa de mijloace fixe, integral amortizate:
281“Amortizări privind = 212 “Mijloace fixe”

imobilizările
corporale”
7. Lipsa mijloacelor fixe parţial amortizate:
% = 212 “Mijloace Fixe”

281 “Amortizări privind
imobilizările corporale”
6811 “Cheltuieli de exploatare
privind
amortizările şi
provizioanele”
8. Lipsa de materii prime:
601 “Cheltuieli cu = 301 “Materii prime”
54
materi prime”
9. Lipsa produselor finite:
711 “Variaţia = 345 “Produse finite”

stocurilor”
10. Imputarea lipsurilor la inventariere, indiferent la categoria de bunuri la care se

referă:
461 “Debitori diverşi = %
“ 758 “ Alte venituri din
exploatare “
4427 “ TVA colectată “
După ce diferenţele constatate au fost înregistrate în contabilitate şi după constituirea

eventualelor provizioane pentru deprecieri se întocmeşte o nouă balanţă de verificare, astfel
în final soldurile conturilor corespund cu realitatea faptică stabilită cu ocazia inventarierii.
Enumerați tipurile de inventariere? (vezi pag. 52-53)
55
Documente contabile
7.1. Definirea documentelor contabile

Orice operaţie economică şi financiară referitoare la existenţa şi mişcarea
elementelor patrimoniale ale unităţii economice, pentru a putea fi înregistrate în
conturi, trebuie mai întâi consemnate în documente care să ateste înfăptuirea lor.
Este necesar acest lucru deoarece înregistrarea operaţiilor economico-
financiare în conturi se face numai după ce acestea au avut loc, iar una din cerinţele
contabilităţii o constituie fundamentarea şi justificarea tuturor datelor sale pe bază de
documente. Prin şi pe baza acestor documente se formulează în scris şi se organizează
procese de culegere, prelucrare, stocare şi transmitere a datelor.
Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şi netipizate.
 Formularele tipizate
Această categorie de formulare reprezintă suporturi de informaţii în care
Exemple de formulare conţinutul, forma şi formatul sunt prestabilite.
tipizate
Conţinutul formularelor tipizate este definit de informaţiile consemnate, ce
sunt grupate în două categorii şi anume: fixe şi variabile. Informaţiile fixe au un
caracter repetitiv şi general, fiind, de regulă, tipărite. Spre deosebire de acestea,
informaţiile variabile sunt specifice condiţiilor concrete în care se produc operaţiile
economice şi financiare.
Forma formularelor tipizate se concretizează în gruparea şi aşezarea
informaţiilor fixe, dar şi a spaţiilor pentru informaţiilor variabile care urmează să se
completeze de către utilizatori. Astfel, informaţiile pot fi repartizate sub formă de
chestionar (ex: procese verbale), sub formă de tabel (ex: statele de salarii) şi prin
gruparea pe zone (ex: factura).
Formatul formularelor exprimă mărimea suportului de hârtie sau carton, folosindu-
se în acest scop informaţiile standardizate şi simbolurile acestora.
Formularele netipizate
Acestea reprezintă suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi formatul
nu sunt prestabilite şi imprimate, iar folosirea lor este la latitudinea unităţilor
patrimoniale.
Documentele contabile, în raport de modul lor de întocmire şi de rolul lor în
cadrul sistemului informaţional-decizional, pot fi justificative, registre de
contabilitate şi documente de sinteză şi raportare. Dacă documentele justificative
asigură datele de intrare în sistemul informaţional contabil, registrele de contabilitate
realizează înregistrarea şi stocarea datelor în structura proprie contului şi sistemului
de conturi, în timp ce documentele de sinteză şi raportare centralizează şi transmit
informaţiile în afara unităţii patrimoniale.
Documentele justificative
Conform Legii contabilităţii nr.82/1991 „orice operaţie economică şi
financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un act înscris care stă la
baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document
justificativ”. Cunoscute şi sub denumirea de documente primare, ele constituie
piesele de bază ale contabilităţii. Prin semnarea lor de către persoanele care le-au
56
întocmit, verificat şi înregistrat, ele asigură certitudinea, realitatea înfăptuirii
operaţiilor consemnate.
Conţinutul documentelor justificative
Conţinutul documentelor justificative este format din următoarele elemente
principale: denumirea, numărul şi data documentului, denumirea şi sediul unităţii
patrimoniale, serviciul care a întocmit documentul, menţionarea părţilor care participă
la efectuarea operaţiei, dacă este cazul conţinutul operaţiei economice şi financiare,
datele cantitative şi/sau valorice aferente operaţiei economice şi financiare efectuate,
semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiilor, a celor care avizează
şi a celor în drept să aprobe operaţiile respective, alte elemente care asigură
consemnarea completă a operaţiilor economice şi financiare în documentele
justificative.
Întocmirea şi prelucrarea documentelor justificative
În principiu, documentele justificative se întocmesc la locul de muncă, în
cadrul căruia se produce operaţia economică şi financiară şi în momentul efectuării ei.
Documentele justificative se întocmesc pe formulare tipizate sau netipizate, după caz,
în care sunt tipărite datele referitoare la elementele invariabile, iar pentru datele
variabile se lasă locuri libere. Mărimea, conţinutul şi formatul documentelor
justificative variază în funcţie de natura operaţiei economice şi financiare, de modelul
de întocmire şi de mijloacele utilizate pentru prelucrarea datelor pe care le conţin.
Completarea datelor se poate face manual sau cu mijloace tehnice de calcul.
Întocmirea clară şi completă a documentelor, cu respectarea tuturor regulilor
referitoare la conţinutul şi forma lor, prezintă o importanţă deosebită întrucât ele
condiţionează calitatea şi exactitatea informaţiilor contabile.
Totodată este necesar ca documentele să fie întocmite la timp, pentru a asigura
operativitatea informaţiilor contabile pentru conducerea activităţii economice. După
completare, documentele justificative sunt supuse operaţiei de prelucrare. Aceasta
constă în sortarea documentelor pe operaţii, exprimarea în etalon monetar a mărimii
operaţiilor economice şi financiare, dacă este cazul, cumularea mai multor documente
justificative într-un document centralizator şi verificarea documentelor.
Verificarea documentelor justificative se face sub trei aspecte şi anume:
verificarea formei, verificarea aritmetică şi verificarea de fond.
 Verificarea formei constă în controlul întocmirii documentelor pe
formularele corespunzătoare naturii operaţiei economice, completarea
tuturor rubricilor, existenţa tuturor semnăturilor persoanelor împuternicite
să vizeze, dacă au avut loc ştersături sau corecturi fără a fi certificate etc.
 Verificarea aritmetică (cifrică) constă în controlul prelucrării corecte în
documente a datelor cifrice şi dacă s-au efectuat corect calculele
aritmetice.
 Verificarea de fond constă în controlul realităţii, necesităţii, oportunităţii şi
legalităţii operaţiilor economice şi financiare consemnate în documentul
respectiv.
Verificarea realităţii operaţiei economice şi financiare are ca scop să
descopere dacă operaţia s-a efectuat la data, locul şi condiţiile prevăzute în document.
De exemplu se confruntă suma plătită pentru procurarea unor mărfuri, cu cantitatea
de mărfuri recepţionată.
Necesitatea operaţiei economice constă în a aprecia dacă operaţia înscrisă în
document este utilă activităţii unităţii şi se justifică economic. De exemplu, se
compară: cantitatea de materiale prevăzută în contractele de aprovizionare cu cea din
57
normele de consum etc.
Prin verificarea oportunităţii se urmăreşte dacă momentul ales şi locul stabilit
pentru executarea unei operaţii economice sunt eficiente pentru unitatea patrimonială.
Legalitatea operaţiei se apreciază prin raportarea ei la actele normative care
reglementează genul respectiv de operaţii economice. Acestea nu trebuie să
contravină legislaţiei în vigoare.
Corectarea valorilor din documentele justificative
Erorile constatate cu ocazia întocmirii, verificării şi înregistrării documentelor
justificative se corectează prin tăierea textului sau a cifrei greşite cu o linie, în toate
exemplarele, şi prin scrierea textului sau a cifrei corecte. Corectarea se confirmă prin
semnătura persoanei care a întocmit documentul, menţionându-se şi data. Nu sunt
admise corecturi în documentele justificative privind disponibilităţile băneşti şi nici în
documentele pe baza cărora s-au efectuat înregistrări în contabilitate. Astfel de
documente greşite se anulează şi se întocmesc altele corecte. Dacă documentele sunt
completate în sistem informatic, corecturile sunt admise numai înainte de prelucrarea
acestora, menţionându-se data rectificării şi semnătura celui care a efectuat
modificarea.
7.2. Registrele de contabilitate

 Registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii în care
unităţile patrimoniale înregistrează juridic, cronologic şi sistematic operaţiile
Exemple de registre economice şi financiare consemnate în documentele justificative, care produc
contabile modificări în patrimoniul acestora. Principalele registre ce se folosesc în contabilitate
sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul “cartea mare”. Registrul-jurnal şi
registrul-inventar, numerotate, şnuruite, parafate şi înregistrate la organele fiscale, pot
fi admise ca probă în cazul litigiilor unităţilor patrimoniale, în caz de faliment,
precum şi în orice alte situaţii.
Registrele de contabilitate se pot prezenta sub formă de registre sau foi
volante şi listări informatice legate sub formă de registru.
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se
înregistrează zilnic, în mod cronologic, operaţie cu operaţie, fără spaţii libere şi fără
ştersături, toate mişcările ce au loc în masa patrimoniului unităţii.
Operaţiile de aceeaşi natură, realizate în acelaşi loc de activitate (atelier, secţie
etc.) şi în cursul aceleiaşi zile, pot fi recapitulate într-un document centralizator.
Registrul jurnal se poate prezenta sub forma unui registru-jurnalgeneral, iar unităţile
cu un volum mare de operaţii pot utiliza pentru detaliere registre-jurnalauxiliare
pentru operaţiile de casă şi bancă, pentru decontările cu furnizorii, situaţia încasării-
achitării facturilor, situaţia avansurilor spre decontare etc.
În conformitate cu Legea contabilităţii, forma registrului-jurnal este următoarea:
 Exemplul
Exemplificare de
registre contabile
58
REGISTRUL - JURNAL
Unitatea……iulie 2010 pag….
Nr. Data Documentul Simbol cont Sume

Felul Nr. Data Explicaţia D C D C
crt. înreg.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 05.07 Factură 315 02.0 Furniz. 301* 401 20 20
7 ”Smarttel” *
S.A.
2 05.07 Factură 70 Furniz. 301 20 23.8
04.0 “Ali-Mar” 4426* 401
7 S.R.L. 3.8
*301 “Materii prime”

401 ”Furnizori”
4426 ”TVA deductibilă”
Registrul Cartea Mare

Registrul Cartea Mare este un document contabil obligatoriu în care se
înregistrează lunar şi sistematic, prin gruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor
elementelor patrimoniale, la un moment dat. Acesta este un document de sinteză şi
sistematizare şi conţine simbolul contului debitor şi al conturilor creditoare
corespondente, rulajul debitor şi creditor, precum şi soldul contului pentru fiecare
lună a anului curent.
Prezentăm în continuare forma registrului Cartea-Mare (ŞAH):
CARTEA MARE (ŞAH)
Simbol cont Debit
Pagina
Denumirea contului
Nr.din registrul- Data Suma Conturi corespondente

jurnal operaţiei
Acest registru poate fi suplinit de fişa de cont pentru operaţiuni diverse, în

condiţiile utilizării formei de înregistrare în contabilitate „maestru-şah”.
Modelul fişei pentru operaţiuni diverse utilizate pentru evidenţa analitică a
furnizorilor, a clienţilor, a debitorilor etc. se prezintă astfel:
59
FIŞĂ PENTRU OPERAŢIUNI DIVERSE
Fişa de cont Simbo Pag

Contul…… l cont
Nr. Data Documentul Explicaţ Simbol Rulaje Sold D
din înregistrări ii cont C
jurnal i coresp.
Fel Nr. Debit Credit
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Registrul-inventar
Registrul-inventar cuprinde două părţi: listele de inventariere şi
recapitulaţia inventarului. În cadrul recapitulaţiei, datele preluate din listele de
inventariere sunt grupate pe structurile patrimoniale de activ şi cele de datorii.
Modelul registrului-inventar este următorul:
Diferenţa de valoare (de

Valoarea
Recapitulaţia înregistrat)
Nr. crt. elementelor Contabilă Inventar Valoare Cauze
inventariate (cost diferenţe
istoric)
1 2 3 4 5 6
Registrele contabile se utilizează în strânsă concordanţă cu destinaţia

acestora şi se prezintă în mod ordonat completate, astfel încât să permită în orice
moment identificarea şi controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate.
Păstrarea documentelor contabile
În cursul anului curent de gestiune, documentele şi registrele de evidenţă
contabilă se păstrează în cadrul compartimentului financiar-contabil. După expirarea
anului, documentele şi registrele sunt predate la arhiva generală a unităţii.
Termenele de păstrare a documentelor contabile se stabilesc prin acte
normative şi diferă în funcţie de natura şi importanţa documentului. Registrele
contabile şi documentele justificative ce stau la baza înregistrărilor în contabilitate se
păstrează 10 ani de la data încheierii exerciţiului, iar celelalte documente justificative
se păstrează 3 ani. Fac excepţie statele de salarii şi bilanţul contabil care se păstrează
50 de ani.
După expirarea termenului de păstrare, documentele contabile se scot din
arhiva generală a unităţii şi se predau la arhivele statului, dacă mai prezintă un anumit
interes, sau se dau la topit dacă nu mai prezintă utilitate practică.
Reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse se face în termen
de maxim 30 zile de la constatare.
Datorită dezvoltările echipamentelor electronice de prelucrare a datelor
contabile, în afara clasării şi arhivării documentelor şi registrelor contabile se
organizează şi clasarea şi păstrarea altor purtători de informaţii, cum ar fi: benzi
perforatoare, benzi magnetice, dischete,cd-uri etc.
60
Precizați importanța registrelor contabile? (vezi pag. 58-60)
Preţ de cumpărare 3000 lei

+ Cheltuieli de transport (dus-întors) 200 lei
+ Cheltuieli privind prima de asigurare 300 lei
+ cheltuieli de manipulare 80 lei
– reducerea comercială 150 lei
Cost de achiziţie 3430 lei
Costul de achiziţie al materiilor prime 1400 lei şi

materialelor consumabile directe
Preţ de cumpărare materii prime 1000 lei
+ Cheltuieli de transport 200 lei
Cost de achiziţie materii prime 1200 lei
Preţ de cumpărare materiale consumabile 200 lei
Cost de achiziţie materiale consumabile 200 lei
+Alte cheltuieli directe de producţie 400 lei
Salariile muncitorilor direct productivi 400 lei
+Cota cheltuielilor indirecte de producţie 720 lei
Cheltuieli cu amortizarea 500 lei 400 lei
X 80%=400 lei
Cheltuieli cu combustibilul 0,01 lei 80 lei
X 80%=80 lei
Cheltuieli cu energia 300 lei 240 lei
X 80%=240 lei
=COST DE PRODUCŢIE 0, 2520 lei
61
Ultimul intrat – primul ieşit - LIFO:

01.10 Stoc iniţial 100 5,1 510
07.10 Aprovizionare 50 5,2 260 100 5,1 510
50 5,2 260
14.10 Consum 50 5,2 260 70 5,1 357
30 5,1 153
20.10 Aprovizionare 100 4,9 490 70 5,1 357
100 4,9 490
29.10 Consum 100 4,9 490 50 5,1 255
20 5,1 102
Total 150 750 200 1.005 50 5,1 255

50 kg x 5,2 lei = 260 lei (cost unitar lot intrat pe 07.10 - ultimul)
30 kg x 5,1 kg = 153 lei (cost unitar lot iniţial)
80 kg = 260 lei + 153 lei = 413 lei
70 kg x 5,1 lei = 357 lei (cost unitar lot iniţial)
100 kg x 4,9 lei = 490 lei(cost unitar lot intrat pe 20.10 - ultimul)
20 kg x 5,1 lei = 102 lei (cost unitar lot pe stoc la 20.10)
120 kg = 490 lei + 102 lei = 592 lei
50 kg x 5,1 lei = 255 lei(cost unitar lot pe stoc pe 20.10)
601 = 301.01 413
+A/D -A/C
601 = 301.01 592
+A/D -A/C
62
1. Evaluaţi la ieşire, după metoda Fifo, stocul de marfă prezentat mai jos:
 Intrări la 01.01.N 100 kg x 10 u.m.
 Ieşiri la 17.01.N 700 kg x ? u.m.
 Ieşiri la 25.01.N 900 kg x ? u.m.
2. La data de 1.01.anul N, valoarea contabilă brută a utilajelor de la S.C ANA S.A

era de 120.000 lei. Acestea au fost achiziţionate în luna decembrie a anului N-1 şi au
o durată de utilizare de 8 ani. SID 5121 = 23.000 lei, SIC 1012 = 23.000 lei.
Ȋn cursul exerciţiului N societatea comercială realizează următoarele operaţii:
a) în luna ianuarie construieşte în regie proprie un depozit al cărui cost de producţie
este de 48.000 lei, durata de utilizare fiind de 50 ani
b) în luna aprilie achiziţionează mobilier în valoare de 6.000 lei, TVA 24%, conform
facturii fiscale. Transportul este efectuat de societatea furnizoare, iar cheltuielile
aferente de 300 lei, TVA 24%, sunt facturate S.C ANA S.A. Durata de utilizare a
mobilierului este de 6 ani.
c) în luna iulie începe, în regie proprie, construcţia unei clădiri, pentru care, până la
sfârşitul anului, realizează cheltuieli în valoare de 25.000 lei, urmând a fi finalizată în
anul următor. Durata de utilizare a clădirii este de 50 ani.
d) în luna octombrie plăteşte din contul bancar un avans în valoare de 22.320 lei
( inclusiv TVA 24%) pentru achiziţionarea unui mijloc de transport cu o durată de
utilizare de 8 ani .
S.C ANA S.A aplică metoda de amortizare liniară.
Se cere :
1. Determinarea valorii contabile nete a imobilizărilor S.C ANA S.A la sfârşitul
anului N.
2. Ȋntocmiţi pe scurt analiza contabilă. Scrieţi formulele contabile aferente
operaţiilor economice enunţate, inclusiv regularizarea TVA şi închiderea
conturilor de venituri şi cheltuieli.
3. Ȋntocmiţi balanţa de verificare cu 2 serii de egalităţi şi completaţi acest
document.
pag. 95-120
63
MODUL IV
ANALIZA ȘI FUNCȚIONAREA CONTURILOR
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 8. Teorie și model privind contul
=3 ore
 UI 9. Analiza contabilă a operaților economice și financiare
=2 ore
 Obiectiv general:Dobândirea de cunoştinţe privind reflectarea în

contabilitate a operaţiilor economice în care sunt implicaţi terţii, furnizori,
clienți, stat, salariaţi, precum şi a operaţiilor de trezorerie privind decontarea
tranzacţiilor

înregistrare în contabilitate a achiziţiilor de la furnizori şi decontarea acestora
prin trezorerie, a vânzărilor către clienţi şi încasării acestora cu ajutorul
elementelor de trezorerie, a decontărilor cu salariaţii, bugetul de stat şi alte
bugete şi fonduri.

să definească conceptele de bază privind analizele contabile.
să realizeze în sistem informatic contabilitatea analitică și contabilitatea sintetică specific
diverselor tipuri de entități.
să dezvolte abilitățile de control a sistemelor informaționale.
Competențele unităților de învățare:studenţii vor putea să fie capabili să dezvolte un
model de înregistrare cronologică a mişcării elementelor bilanţiere sau din contul de
profit şi pierdere.
64
Teorie și model privind contul
8.1. Necesitatea, funcțiile și forma contului
Modificările elementelor patrimoniale determinate de operaţiile economice şi

 financiare au fost demonstrate într-un capitol anterior, utilizând bilanţul contabil ca
instrument de înregistrare. Bilanţul contabil nu poate însă prezenta la un moment dat, decât
Necesitatea și existenţele de active şi pasive, fără a putea reda cele două categorii de mişcări (creşteri şi
conținutul micşorări) ale fiecărui element patrimonial din cursul unei perioade de gestiune. Deci,
economic al urmărirea completă şi neîntreruptă a modificărilor la care sunt supuse bunurile economice şi
contului sursele de finanţare ale unităţii patrimoniale nu poate fi realizată cu ajutorul bilanţului. Ori, în
cursul perioadei de gestiune, contabilitatea trebuie să asigure modul cum s-a desfăşurat
activitatea acesteia pe o anumită perioadă de timp, ce modificări s-au produs zi de zi în
volumul şi structura elementelor patrimoniale de activ şi pasiv de care dispune.
De aici decurge necesitatea unui alt procedeu al metodei contabilităţii, care să
permită înregistrarea, urmărire şi controlul atât al existentului, cât şi al modificărilor care s-au
produs zi de zi, în decursul unei perioade de gestiune asupra elementelor patrimoniale de
bunuri economice şi surse de finanţare ale unităţii patrimoniale. Acest procedeu poartă
denumirea de cont şi este conceput în aşa fel încât să preia existenţele de activ şi pasiv din
bilanţul iniţial, de la începutul perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune
înregistrează modificările care s-au produs, ca la finele perioadei să ofere existenţele
patrimoniale necesare întocmirii bilanţului final, pe baza relaţiei matematice.
Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale
Orice cont deschis în contabilitatea curentă are un anumit conţinut economic,
determinat de însuşi elementul patrimonial care se evidenţiază cu ajutorul său şi care poate fi:
- bun economic de o anumită destinaţie, ca de exemplu: mijloc fix, materie primă,
produs finit, numerar în casieria unităţii, disponibil la bancă, etc.
- sursă de finanţare, în funcţie de modul de provenienţă a bunurilor economice, ca de
exemplu capital social, credite pe termen lung, mediu sau scurt, datorii faţă de bugetul
statului, faţă de furnizori, etc.
- proces economic, care antrenează venituri şi cheltuieli în fazele circuitului
economic, ca de exemplu aprovizionarea cu materiale şi mărfuri, producţia de bunuri
materiale, lucrări şi servicii, vânzarea produselor şi a mărfurilor, etc.
- rezultat financiar, care se prezintă sub formă de profit sau pierdere.
Fiecare cont din contabilitatea curentă are un anumit conţinut economic, determinat
de elementul patrimonial a cărui situaţie se reflectă cu ajutorul contului respectiv şi datorită
căruia ele prezintă anumite particularităţi prin care se deosebesc unul de altul. Cu toate
acestea conturile se găsesc într-o strânsă legătură şi condiţionare reciprocă, determinată de
corelaţiile existente între diferitele elemente patrimoniale ce formează obiectul contabilităţii
şi de reflectarea elementelor respective cu ajutorul lor pe baza dublei înregistrări, formând
astfel, în totalitatea lor, un sistem unitar. Deci, totalitatea conturilor folosite de contabilitatea
curentă pentru reflectarea obiectului său de studiu constituie sistemul conturilor.
În acest scop, pentru fiecare element din bilanţ sau din contul de profit şi
pierdere, speţă şi gen, se asociază câte un cont “i” sau “j” care exprimă starea la un
moment dat şi evoluţia sa pe o anumită perioadă de gestiune. Exemplu, pentru
materiile prime din depozitul unităţii economice se asociază contul “Materii prime”,
iar pentru datoriile comerciale faţă de furnizori se utilizează contul “Furnizori”.
Totodată, prin sistemul de conturi se descriu şi relaţiile dintre elementele din bilanţ
sau din contul de profit şi pierdere determinate de mişcările de valori economice. Algoritmul
65
specific unei asemenea reprezentări este de forma “aij” în care “a” reprezintă mărimea
valorică a operaţiei, “”, felul, forma sau obiectul operaţiei, “i” elementul din bilanţ sau din
contul de profit şi pierdere aflat în starea de destinaţie / alocare /utilizare / intrare, “j”
elementul din bilanţ sau din contul de profit şi pierdere în starea de provenienţă / finanţare /
revenire /ieşire. Prezenţa simultană şi asociată a indicilor “i“ şi “j” arată atât felul relaţiilor
stabilite între elementele din bilanţ sau din contul de profit şi pierdere determinate de
mişcările de valori economice cât şi sensul acestor mişcări ce formează obiectul raportului de
schimb.
Înregistrarea prin cont a situaţiei şi mişcării elementelor din bilanţ sau din contul de
profit şi pierdere se face în expresie valorică cu folosirea etalonului monetar, iar pentru
bunurile materiale şi a etalonului natural. Definit prin această prismă contul reprezintă un
model de evidenţă şi calcul în expresie valorică.
Pentru a delimita în timp situaţia şi mişcarea elementelor din bilanţ sau din contul de
profit şi pierdere, înregistrarea prin cont se efectuează în ordine cronologică. Deci contul este
un model de înregistrare cronologică a mişcării elementelor bilanţiere sau din contul de
profit şi pierdere.
O altă trăsătură caracteristică contului este aceea că el reprezintă un model de
individualizare şi grupare a situaţiei şi mişcării elementelor din bilanţ şi din contul de profit
şi pierdere. Individualizarea acestor elemente se face în funcţie de trăsăturile lor specifice, iar
gruparea în raport de caracteristicile lor comune. În ceea ce priveşte mulţimea operaţiilor
economice şi financiare, individualizarea şi gruparea se fac în raport de efectul acestora
asupra elementelor modificate. Exemplu, cu ajutorul contului “Materii prime” se evidenţiază
într-o formă distinctă sortimentele componente şi se grupează toate stocurile de materii prime
existente în gestiunea unei întreprinderi, precum şi operaţiile economice privind intrările şi
ieşirile de materii prime din depozite.
O altă trăsătură specifică contului este aceea că el constituie un model de
sistematizare a existenţelor şi a modificărilor de sens contrar intervenite în masa elementelor
bilanţiere sau din contul de profit şi pierdere înregistrate. Sistematizarea se face prin prisma
stării iniţiale, a stării finale, respectiv a creşterilor ( + ) şi micşorărilor ( - ) generate de
operaţiile economice şi financiare.
În aceste condiţii forma contului ca model contabil este cea bilanţieră adică a unui
tablou cu două serii de calcule, starea iniţială şi creşteri pe de o parte, micşorări şi starea
finală pe de altă parte.
Contul “ i ”
SITUAŢIA INIŢIALĂ
MICŞORĂRI
CREŞTERI
SITUAŢIA FINALĂ
Contul “ j ”
SITUAŢIA INIŢIALĂ
MICŞORĂRI
CREŞTERI
SITUAŢIA FINALĂ
66
 Modificările determinate de operaţiile economice şi care sunt evidenţiate cu ajutorul
conturilor în mod distinct pentru fiecare element de activ şi pasiv, nu pot avea loc decât în
două sensuri: creşteri şi micşorări. Ca urmare, contul a trebuit să îmbrace o formă care să
Forma contului
permită înregistrarea separată a celor două feluri de modificări, pentru a putea cunoaşte şi
explica numărul de modificări, mărimea lor, cât şi totalul fiecăreia dintre ele. Astfel s-a
considerat că forma care corespunde cel mai bine necesităţilor respective este aceea
bilaterală, de balanţă. Schematic, ea poate fi imaginată sub forma literei „T” care indică
posibilitatea practică de separare şi înregistrare, într-o parte a creşterilor, succesiv pe măsură
ce au loc, şi în partea opusă micşorările, care de asemenea, se adună pe măsură ce au loc în
cursul exerciţiului financiar.
Forma bilaterală a contului, cunoscută şi sub denumirea de forma clasică, se
prezintă asemănător unui tabel cu două părţi: în una dintre părţi se înregistrează existentul
iniţial şi creşterile elementului pentru care s-a deschis contul respectiv, iar în cealaltă parte se
înregistrează micşorările aceluiaşi element. Convenţional s-a stabilit ca pentru conturile
privind mijloacele economice existentul iniţial şi creşterile să se înregistreze în partea stângă,
şi micşorările în partea dreaptă, iar pentru conturile de surse de finanţare, în partea dreaptă să
se înregistreze existentul iniţial şi creşterile, iar în stânga micşorările.
Forma bilaterală sau clasică a contului face posibilă cunoaşterea separată a creşterilor
şi a totalului acestora, cât şi a micşorărilor şi totalul acestora, permiţând calcularea cu
uşurinţă a existentului final al elementului de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis
contul respectiv.
De exemplu, situaţia stocului de materii prime existent în unitate la un moment dat,
se prezintă astfel:
Forma clasică a contului
+ (existent +creşteri) – (micşorări)
Nr.op. Data Explicaţii sume Nr.op. Data Explicaţii Sume
0 01.01 Existent 100

iniţial
Intrări
1 10.01 80 2 12.01 Ieşiri 50
Intrări
3 15.01 150 4 16.01 Ieşiri 200
Intrări
5 20.01 60 6 2.01 Ieşiri 100
Intrări
7 27.01 100 8 30.01 Ieşiri 30
Total creşteri 390 Total micşorări 380

Total creşteri +existent iniţial 490 Total micşorări +existent iniţial 380
Existent final 110
Din acest model de cont, al cărui conţinut economic este de bunuri economice, se
observă că intrările care reprezintă creşteri de active circulante materiale s-au adăugat la
existentul iniţial şi s-au înregistrat împreună cu acesta în partea stângă a contului, iar ieşirile,
care reprezintă micşorări de active circulante materiale, s-au înregistrat în partea dreaptă.
67
În cazul unui cont al cărui conţinut economic este de surse de finanţare, înregistrările se fac
exact invers decât la conturile de bunuri economice, adică existentul iniţial şi creşterile se vor
înregistra în partea dreaptă a contului, iar micşorările în partea stângă.
În concluzie contul poate fi definit ca un procedeu de înregistrare, calcul şi control valoric, iar
uneori şi cantitativ, a existenţei şi mişcării fiecărui element patrimonial în parte, pe o anumită
perioadă de timp.
Structura contului
Ca instrument curent de lucru folosit de contabilitate pentru a reflecta varietatea
elementelor obiectului contabilităţii, contul are o structură proprie care îi permite
individualizarea elementelor respective şi totodată furnizarea tuturor datelor cu privire la
existenţele şi mişcările sau modificările ce au loc în legătură cu elementul reflectat prin cont.
Elementele care formează structura contului sunt:
-titlul sau denumirea contului
-debitul şi creditul contului
-totalul sumelor
-soldul contului
-explicaţia operaţiilor înregistrate în cont.
Denumirea sau titlul contului

Acest element al structurii contului precizează sau defineşte numele elementului
patrimonial (bun economic, sursă de finanţare, proces economic sau rezultat financiar),
pentru care s-a deschis contul respectiv şi a cărui evidenţă se ţine. De exemplu: pentru
elementul patrimonial materii prime se deschide contul cu aceeaşi denumire, pentru
numerarul din casierie contul „Casa”, etc. Fiecare cont, pentru a putea fi folosit şi identificat,
trebuie să aibă un titlu care să exprime clar conţinutul economic al elementului evidenţiat.
Prin urmare, nu poate exista un cont fără titlu întrucât nu se poate stabili elementul
patrimonial a cărui evidenţă o ţine şi totodată, nu ar putea îndeplini funcţia contabilă
corespunzătoare.
Titlurile conturilor sunt însoţite de simbolurile corespunzătoare stabilite prin planul
general de conturi, care se dezvoltă şi se aplică în funcţie de specificul activităţii şi de
nevoile concrete ale unităţii economice.
Debitul şi creditul contului

Noţiunile de debit şi credit reprezintă denumirile celor două părţi opuse ale contului
care permit separarea celor două tipuri de modificări (creşteri şi micşorări) pe care le
determină operaţiile economice ce se înregistrează cu ajutorul conturilor.
În mod convenţional s-a stabilit ca partea stângă a contului să poarte denumirea de
debit, iar partea dreaptă de credit. Înregistrarea în debitul sau creditul unui cont este
determinată de conţinutul economic al contului şi de funcţia sa contabilă. Deci, semnificaţia
debitului şi creditului unui cont diferă după elementul de activ sau de pasiv pe care-l
reprezintă.
De exemplu, în cazul conturilor de bunuri economice se înregistrează în debit,
respectiv în partea stângă a contului, existentul iniţial şi creşterile, iar în credit, respectiv
partea dreaptă a contului, micşorările, iar la conturile de surse de finanţare în credit se
înregistrează existentul iniţial plus creşterile şi în debit micşorările.
Rulajul contului
Mişcarea sau rulajul contului reprezintă sumele înregistrate succesiv într-o perioadă
de gestiune în debitul şi creditul unui cont ca urmare a creşterilor şi micşorărilor determinate
de operaţiile economice şi financiare care se produc în volumul şi structura elementului
patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv. Potrivit celor două părţi ale contului
există rulaj debitor (RD) şi rulaj creditor (RC).
68
Înregistrarea unei sume în debitul contului înseamnă debitarea cotului, iar suma
înregistrată se numeşte sumă debitoare, în timp ce înregistrarea unei sume în creditul contului
reprezintă creditarea lui, iar suma înregistrată se numeşte sumă creditoare. Totalitatea
înregistrărilor efectuate în partea de debit a unui cont reprezintă rulajul debitor al contului,
iar totalitatea înregistrărilor făcute în partea de credit a contului reprezintă rulajul creditor al
lui.
Total sume
Totalitatea sumelor înscrise în cont într-o perioadă de timp, reprezintă elementul
contului numit total sume. Prin adunarea tuturor sumelor înregistrate în debitul unui cont se
obţine totalul sumelor debitoare, iar prin adunarea tuturor sumelor înregistrate în creditul
unui cont se obţine totalul sumelor creditoare.
Întrucât în cont se înregistrează nu numai modificările ce au loc pe parcursul
perioadei de gestiune, ci şi existentul iniţial, între totalul sumelor şi rulaj există deosebiri, în
sensul că totalul sumelor reprezintă existentul şi rulajul.
În cazul conturilor deschise pentru activ, total sume debitoare se obţine însumând
existenţele iniţiale cu rulajul debitor şi reprezintă totalitatea activelor de care a dispus unitatea
patrimonială pe o perioadă de timp. Total sume creditoare se identifică cu rulajul creditor şi
reprezintă micşorări de active pe o perioadă de timp.
În cazul conturilor deschise pentru pasiv, total sume debitoare se identifică cu rulajul
debitor şi reprezintă micşorări de pasive, pe o perioadă de timp. Total sume creditoare se
obţine însumând existentul iniţial cu rulajul creditor şi reprezintă totalitatea pasivelor de care
a dispus unitatea patrimonială pe o perioadă de timp.
În cazul conturilor deschise pentru cheltuieli şi venituri, total sume e identifică cu
rulajele conturilor deoarece nu au existenţe iniţiale.
Soldul contului
Acesta exprimă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial care
se evidenţiază cu ajutorul contului respectiv. Soldul contului se stabileşte ca diferenţă între
totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare. Dacă totalul sumelor debitoare (Tsd)
este mai mare decât totalul sumelor creditoare (Tsc), contul prezintă sold debitor (Sd). În
situaţia în care totalul sumelor creditoare este mai mare decât totalul sumelor debitoare,
contul prezintă sold creditor (Sc), iar dacă totalul sumelor debitoare este egal cu totalul
sumelor creditoare, contul nu prezintă sold şi se numeşte cont soldatsau balansat, întrucât
cele două părţi ale sale se află în echilibru.
Sintetizând cele prezentate mai sus, soldul contului se stabileşte pe baza relaţiilor:
a) Tsd-Tsc=Sd, unde Tsd>Tsc;
b) Tsc-Tsd=Sc, unde Tsc>Tsd;
c) Tsd-Tsc=o, cont soldat sau balansat.
Explicaţia operaţiilor înregistrate în cont

Ca element structural al contului, explicaţia operaţiilor înregistrate în cont, are drept
scop cunoaşterea unor aspecte şi date referitoare la operaţiile economice şi financiare
respective. După forma de prezentare, explicaţia poate fi de două feluri: explicaţie descriptivă
şi explicaţie contabilă.
Explicaţia descriptivă constă în prezentarea pe scurt a conţinutului operaţiei
economice sau financiare, în indicarea documentului justificativ şi a datei când aceasta a avut
loc.
Explicaţia contabilă constă în indicarea în debitul sau creditul contului utilizat la
înregistrarea operaţiei economice sau financiare, a denumirii contului corespondent, în care
se înregistrează concomitent aceeaşi operaţie potrivit cerinţei dublei reprezentări. Pentru
exemplificarea structurii contului şi folosind explicaţia contabilă, se reia situaţia stocului de
materii prime, astfel:
69
Contul „Materii prime”
DEBIT CREDIT
Nr. Nr.
Data Explicaţii Sume Data Explicaţii Sume
op op.
0 01.01 Sold 100
iniţial
1 10.01 Furnizori 80 2 12.01 Chelt. cu materiile 50
prime
3 15.01 Furnizori 150 4 16.01 Cheltuieli cu 200
materiile prime
materiile prime
materiile prime
I RULAJ DEBITOR 390 I RULAJ CREDITOR 380

II TOTAL SUME 490 II TOTAL SUME CREDITOARE 380
DEBITOARE
III III SOLD FINAL DEBITOR 110
IV IV TOTAL 490
8.2. Reguli de funcţionare a conturilor
 Prin regulile de funcţionare a conturilor se stabileşte modul de debitare şi creditare a

acestora, cu soldul iniţial şi cu modificările determinate de operaţiile economice şi financiare
asupra elementelor pentru care se deschid conturile.
Funcționarea Respectarea regulilor de funcţionare a conturilor este condiţia de BAZĂ
contului pentru înregistrarea corectă a operaţiilor economico-financiare în conturi.
Regulile de funcţionare a conturilor au ca punct de plecare bilanţul care constituie
modelul dublei reprezentări a patrimoniului, ca trăsătură caracteristică fundamentală a
metodei contabilităţii, şi din care derivă aplicarea unei alte trăsături de bază, şi anume dubla
înregistrare, potrivit căreia are loc înregistrarea tuturor operaţiilor economice şi financiare în
conturi.
De asemenea, între cont şi bilanţ există o strânsă legătură care acţionează în sens
dublu: de la bilanţ se porneşte la deschiderea conturilor la începutul perioadei de gestiune pe
baza posturilor din bilanţ, iar la sfârşitul perioadei de gestiune apare legătura de la conturi la
bilanţ, când datele din conturi servesc la completarea posturilor de bilanţ, deci la întocmirea
bilanţului.
Regulile de funcţionare ale conturilor
Regulile de funcţionare a conturilor exprimă modul de sistematizare în conturi a
existenţelor,creşterilor şi micşorărilor privind elementele bilanţiere sau din contul de profit şi
pierdere.
(a) regulile de funcţionare a conturilor cu două serii – conturi de activ şi conturi
de pasiv.
Prima regulă de funcţionare a conturilor: conturile de activ se debitează cu
existenţele de activ, iar conturile de pasiv se creditează cu existenţele de pasiv.
Cea de a doua regulă de funcţionare se referă la modul de reflectare a creşterilor de
activ şi a celor de pasiv. Creşterile de activ sunt de aceeaşi natură cu existenţele de activ, iar
creşterile de pasiv sunt de aceeaşi natură cu existenţele de pasiv. Deci conturile de activ se
debitează cu creşterile de activ, iar conturile depasiv se creditează cu creşterile de pasiv.
70
Cea de a treia regulă de funcţionare:Conturile de activ se creditează cu
micşorările de activ, iar conturile de pasiv se debiteazăcu micşorările de pasiv.
Ultima regulă de funcţionare se referă la soldul celor două categorii de conturi.
Având în vedere că un element bilanţier sau din contul de profit şi pierdere nu se poate
micşora cu o valoare mai mare decât existenţa sa iniţială plus creşterile, conturile de activ au
sold finaldebitor sau sunt soldate ori balansate, iarconturile de pasiv au sold final
creditorsau sunt soldate sau balansate.
Schematic regulile de funcţionare a conturilor pot fi redate astfel:
CONTURILE DE ACTIV
DEBIT CREDIT
EXISTENŢE DE ACTIV
MICŞORĂRI DE ACTIV
CREŞTERI DE ACTIV
SOLD FINAL DEBITOR SAU 
CONTURILE DE PASIV
DEBIT CREDIT
EXISTENŢE DE PASIV
MICŞORĂRI DE PASIV
CREŞTERI DE PASIV
SOLD FINAL CREDITOR SAU 
(b) regulile de funcţionare a conturilor cu trei serii – conturi de activ, conturi de
capitaluri proprii şi conturi de datorii.
(b1) conturile de activ se debitează cu existenţele şi creşterile de activ şi se
creditează cu micşorările de activ, au sold final debitor sau sunt soldate sau balansate.
(b2) conturile de capitaluri proprii se creditează cu existenţele şi creşterile de
capitaluri proprii şi se debitează cu micşorările de capitaluri proprii, au sold final
creditor sau sunt soldate sau balansate.
(b3) conturile de datorii se creditează cu existenţele şi creşterile de datorii şi se
debitează cu micşorările de datorii, au sold final creditor sau sunt soldate sau balansate.
Corespondența conturilor? (vezi pag. 70-71)
71
Analiza contabilă a operaţiilor economice şi financiare
9.1. Analiza contabilă şi etapele acesteia
 Analiza contabilă constă în cercetarea pe bază de documente a fiecărei

operaţii economice şi financiare în parte, prin descompunerea ei în elemente
componente, în scopul stabilirii conturilor corespondente şi a părţii acestora în care
Analiza contabilă
urmează să fie înregistrată operaţia economică respectivă, concomitent şi cu aceeaşi
sumă.
Analiza contabilă prezintă o importanţă deosebită pentru munca practică de
evidenţă, întrucât asigură înregistrarea operaţiilor economice şi financiare numai cu
ajutorul acelor conturi care corespund conţinutului lor economic. De aceea, orice
operaţie economică şi financiară consemnată într-un document, înainte de înregistrare
trebuie să fie supusă analizei contabile.
Efectuarea analizei contabile presupune parcurgerea unor etape strict succesive:
 Determinarea naturii operaţiei. În această etapă se citeşte cu atenţie
documentul, stabilindu-se ce se înţelege prin operaţia în cauză, la ce se referă
ea (încasare, plată, aprovizionare cu materii prime, obţinerea de produse
finite, etc).
 Determinarea influenţei operaţiei economice asupra patrimoniului. În
această etapă se stabileşte în care din patru tipuri de modificări ale
patrimoniului se încadrează, după care se stabileşte concret ce element
patrimonial se modifică, în ce sens (creştere sau micşorare) şi cu ce sumă.
 Stabilirea conturilor corespondente. După ce în etapa precedentă s-a
stabilit elementul patrimonial ce a suferit modificări, în această etapă se
deduc conturile corespondente în care urmează să se înregistreze operaţia
economică sau financiară.
 Stabilirea părţii conturilor corespondente-debit sau credit. Pe baza
regulilor de funcţionare a conturilor se stabileşte partea conturilor
corespondente-debit sau credit-în care urmează să se înregistreze operaţia
analizată.
 Întocmirea formulei contabile. La finalul analizei contabile, corespondenţa
conturilor se redactează într-un anumit fel care se numeşte formulă
contabilă.
Modul cum se efectuează analiza contabilă este exemplificat prin analiza
contabilă a următoarei operaţii economice:
O unitate economică se aprovizionează de la furnizori cu materii prime în
sumă de 50 lei, conform facturii nr……
Analiza contabilă
Etapa 1. Intrare de materii prime de la furnizori
Etapa 2. Are loc o operaţie economică care generează modificări în ambele
părţi ale bilanţului, şi anume o creştere a activului, respectiv o creştere a stocului de
materii prime cu 50 lei, concomitent cu o creştere a pasivului, respectiv a datoriei faţă
de furnizori cu aceeaşi sumă.
72
Etapa 3.Conturile corespondente sunt:
301 „Materii prime”
401 „Furnizori”
Etapa 4. Contul 301 „Materii prime”, fiind un cont de activ, se debitează cu
suma de 50 lei întrucât are loc o creştere a stocului de materii prime. Contul 401
„Furnizori”, fiind un cont de pasiv, se creditează cu suma de 50 lei, deoarece are loc o
creştere a datoriilor faţă de furnizori.
Etapa 5.Formula contabilă
50 301”Materii prime” = 401 „Furnizori” 50
Enumeraţi şi definiţi cele cincietape ale analizei contabile. (vezi pag. 72)
9.2. Formula şi articolul contabil
Formula contabilă reprezintă modalitatea de prezentare grafică a fiecărei

operaţii economice şi financiare în conturile corespondente, pe baza dublei
înregistrări sub formă de egalitate valorică. Formula contabilă se compune din
următoarele părţi: denumirea contului corespondent debitor, denumirea contului
corespondent creditor şi suma corespunzătoare operaţiei ce face obiectul înregistrării.
Legătura dintre conturile corespondente utilizate se face prin punerea semnului
egalităţii (=), care arată interdependenţa şi corelaţia reciprocă dintre ele, creată de
înregistrarea în ambele conturi a aceleiaşi operaţii economice, stabilindu-se astfel o
egalitate valorică între conturile corespondente, care permite aşezarea faţă în faţă a
acestora, unite prin semnul egalităţii.
Într-o formulă contabilă, contul care se debitează se aşează în stânga semnului
egalităţii, deoarece debitul este în partea stângă a unui cont, iar contul care se
creditează se aşează în partea dreaptă a semnului egalităţii, deoarece creditul este în
partea dreaptă a unui cont.
Pentru reflectarea cronologică a operaţiilor economice şi financiare în conturi
pe baza dublei înregistrări se utilizează articolul contabil. Articolul contabil se
73
formează prin adăugarea la elementele formulei contabile a explicaţiei descriptive a
operaţiei în cauză, adică a documentului justificativ care atestă înfăptuirea ei, precum
şi a datei. De exemplu, pentru formula contabilă menţionată, articolul contabil se
prezintă astfel:
13 august
50 301”Materii prime” = 401 „Furnizori” 50

intrat materii prime confor facturii nr……din data
m de…..
Înregistrarea operaţiilor economico-financiare consemnate în documente în

ordinea în care acestea au avut loc sub formă de articole contabile poartă denumirea
de înregistrare cronologică.
În practică, această înregistrare cronologică se realizează cu ajutorul
documentului de contabilitate denumit „Registrul-jurnal”, care se prezintă sub formă
de fişe sau foi volante.
Înscrierea formulei contabile pe documentele primare poartă denumirea de
contarea documentelor.
După ce au fost înregistrate în ordine cronologică în Registrul-Jurnal,
operaţiile economice şi financiare sunt grupate pe conturi destinate după natura lor, şi
se înregistrează sistematic în documentul de contabilitate denumit registrul „Carte-
Mare”, care se prezintă sub formă de fişe deschise separat pentru fiecare cont al
contabilităţii curente.
Înregistrările operaţiilor economico-financiare, după sfera de cuprindere a
informaţiilor, sunt de două feluri: sintetice şi analitice.
Înregistrările contabile sintetice sunt acelea care se fac în conturile sintetice
şi se caracterizează prin aceea că se exprimă numai în etalon valoric.
Înregistrările contabile analitice sunt acelea care se fac în conturile analitice
şi care se caracterizează prin aceea că alături de etalonul valoric se utilizează uneori şi
etalonul natural.
9.3. Clasificarea formulelor contabile
Formulele contabile sunt de mai multe feluri, fapt pentru care se impune
clasificarea acestora în funcţie de anumite criterii:
 În funcţie de numărul conturilor corespondente din care este formată
formula contabilă, aceasta poate fi: formulă contabilă simplă şi formulă contabilă
compusă.
 Formula contabilă simplă este aceea în care corespondenţa se
stabileşte între un singur cont debitor şi un singur cont creditor. Acest tip de formulă
contabilă este specifică operaţiunilor economice sau financiare care afectează
concomitent numai două elemente patrimoniale din bilanţ, fie ambele din activ, fie
ambele din pasiv, fie unul de activ şi celălalt de pasiv. Un astfel de exemplu este
formula contabilă prezentată anterior.
74
 Formula contabilă compusă este aceea în care corespondenţa se
stabileşte între un singur cont debitor şi două sau mai multe conturi creditoare, sau
între un singur cont creditor şi două sau mai multe conturi debitoare.
Ea este specifică acelor operaţii economice şi financiare care modifică
concomitent mai mult de două elemente patrimoniale din bilanţ.
Pentru a exemplifica modul în care se stabileşte corespondenţa conturilor
între un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare, sau între un singur cont
creditor şi mai multe conturi debitoare, prezentăm în continuare următoarele exemple:
 Exemplul 1.
O unitate economică achită obligaţia faţă de furnizori în sumă de 1000 lei,
Remarcă astfel: 700 lei din disponibilul unităţii din contul curent, iar pentru diferenţa de 300
lei se acceptă o cambie.
Pe baza analizei contabile efectuată asupra acestei operaţii, se observă că este
afectat un singur element de activ „Conturi curente la bănci” şi două elemente de
pasiv „Furnizori” şi „Efecte de plătit”, stabilindu-se următoarea formulă contabilă:
„Furnizori” = % 1000
„Conturi curente la bănci 700
„Efecte de plătit” 300
Semul „%” reprezintă următoarele, adică se debitează contul „Furnizori” şi se

creditează următoarele conturi: „Conturi curente la bănci” şi „Efecte de plătit”, între
care se stabileşte egalitate.
Exemplul 2.
O întreprindere efectuează următoarele plăţi di contul de disponibil de la
bancă: impozit pe salarii pentru suma de 50 lei, contribuţia la asigurările sociale în
sumă de 65 lei şi restituirea unui credit bancar pe termen scurt ajuns la scadenţă în
sumă de 5000 lei.
Pe baza analizei contabile efectuate, se observă că sunt afectate un singur
element de activ „Conturi curente la bănci” şi mai multe elemente de pasiv: ”Impozit
pe venituri de natura salariilor”, „Asigurările sociale” şi „Credite bancare pe termen
scurt”.
Formula contabilă care se întocmeşte în acest caz este următoarea:
% = „Conturi curente la bănci” 5115
„Impozit pe venituri de natura
salariilor” 50
„Asigurări sociale” 65
scurt” 5000
75
O societate comercială livrează pe bază de aviz de însoţire a mărfii mărfuri la
un preţ de vânzare de 6.256 lei. Ulterior întocmeşte factura şi o încasează prin bancă.
Societatea ţine evidenţa mărfurilor la cost de achiziţie care pentru mărfurile vândute
este 4.600 lei.

1.- se înregistrează vânzarea mărfurilor pe baza avizului de expediţie:
418 = % 7.757,44
707 6.256,00
4428 1.501,44
+A/D +P/C
2.- se înregistrează scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute:
607 = 371 4.600,00
+A/D -A/C
2.- se înregistrează întocmirea şi transmiterea facturii clientului:
4111 = 418 7.757,44
+A/D -A/C
4428 = 4427 1.501,44

-P/D +P/C
3.- se înregistrează încasarea creanţei asupra clientului:
5121 = 4111 7.757,44
+A/D -A/C
Societatea “BALOO” S.A. prezintă următorul bilanţ contabil iniţial (în lei):
76
- lei-
ACTIV Solduri CAPITALURI PROPRII ŞI Solduri
iniţiale iniţiale
DATORII
Clădiri 2.000 Capital social 5.000
Materii prime 1.000 Rezerve 1.000
Conturi curente la bănci 6.000 Furnizori 4.000
Clienţi 3.000 Credite bancare pe termen lung 1.500
Dobânzi aferente creditelor 500
bancare pe termen lung
TOTAL ACTIV 12.000 TOTAL CAPITALURI PROPRII 12.000
ŞI DATORII
În cursul lunii ianuarie au loc operaţiile:

1) Se dau în consum materii prime în sumă de 500 lei;
2) Cumpărare de mărfuri pe credit în sumă de 1.000 lei;
3) Vânzarea mărfurilor de mai sus pe credit la preţ de 2.000 lei;
4) Salarii plătite cu cec bancar 200 lei;
5) Primirea facturii pentru o reparaţie efectuate de o altă societate 150 lei;
6) Plata cu cec a chiriei datorate pentru un strung închiriat 700 lei, din care 300 lei
aferente lunii viitoare.
7) Plata cu cec a facturii de telefon 500 lei;
8) Proprietarul aduce ca aport la capital o clădire în sumă de 800 lei;
9) Plata cu cec a unei dobânzi datorate băncii în sumă de 50 lei;
10) Plata cu cec a unor cheltuieli determinate de inundaţii 20 lei;
11) Emiterea facturii în valoare 1.200 lei reprezentând o reparaţie efectuată unui
client;
12) Încasarea unei chirii în sumă de 1.200 lei, din care 200 lei aferente lunii viitoare.
13) Încasarea unei dobânzi în sumă de 1.500 lei ca urmare a unui împrumut acordat;
14) Încasarea unei subvenţii pentru acoperirea unor pierderi survenite în urma unor
calamităţi de 150 lei de la un debitor.
15) Impozite şi taxe plătite cu cec bancar 800 lei;
16) Impozitul pe profit este 20 lei
Se cere:
1. Întocmirea contului de profit şi pierdere cu clasificarea cheltuielilor şi a veniturilor după
natură.
2. Evidenţierea modificărilor bilanţiere produse de operaţiile de mai sus asupra bilanţului
contabil. Se va întocmi câte un bilanţ contabil după fiecare operaţie.
3. Calculul rezultatului pe baza contului de profit şi pierdere şi a bilanţului contabil.
pag. 120-167
4. Codul fiscal
77
MODUL V
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ŞI A
REZULTATULUI EXERCIŢIULUI FINANCIAR
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 10. Contabilitatea cheltuielilor şi a veniturilor
=2 ore
 UI 11. Contabilitatea rezultatului exerciţiului financiar
=2 ore
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind

reflectarea în contabilitate a cheltuielilor şi veniturilor, pe categorii, precum
şi a rezultatului exerciţiului.
 Obiective operaţionale: Însuşirea momentelor în care sunt

ocazionate cheltuielile şi generate veniturile pentru a putea fi înregistrate în
contabilitate, precum şi a modului de calcul şi înregistrare a rezultatului
exerciţiului.

capabili să înregistrezeoperațiunile economic-financiare în conturile de cheltuieli.
capabili să înregistreze operațiunile economic-financiare în conturile de venituri.
 Competențele unităților de învățare:studenţii vor fi capabili să
închidă lunar conturile de venituri și cheltuieli prin conturi de rezultate.
78
Contabilitatea cheltuielilor şi a veniturilor
10.1. Structuri privind contabilitatea financiară a cheltuielilor şi veniturilor

Contabilitatea financiară a cheltuielilor şi veniturilor este organizată având la
bază concepţia dualist. În consecinţă, ea are ca obiect evaluarea şi înregistrarea
 cheltuielilor şi veniturilor în funcţie de natura lor, iar contabilitatea de gestiune, în
raport cu destinaţia (funcţia) cheltuielilor.
Definiţie Cheltuielile sunt sume plătite sau de plătit de către unitatea patrimonială
pentru: consumurile proprii, munca prestată în folosul său, obligaţii contractuale şi
legale faţă de terţi, alte situaţii extraordinare (pierderi din calamităţi). Pentru stabilirea
rezultatului se asimilează acestora amortizările şi provizioanele.
 Ocazionarea cheltuielilor se derulează în mai multe etape succesive:
- angajare: are loc în momentul în care se contractează obligaţia bănească
Ocazionarea generatoare de plăţi sau consumatoare de resurse;
cheltuielilor - consumul: este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii
unor nevoi productive sau neproductive, după caz;
- plăţile: constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul
relaţiei financiare;
- imputarea: reprezintă momentul când cheltuielile sunt decontate sau
repartizate asupra rezultatelor obţinute.
 Veniturile unităţii patrimoniale sunt sume încasate sau de încasat pentru
bunurile livrate, lucrările executate şi prestate terţilor, obligaţii legale şi contractuale
din partea unor terţi, alte situaţii extraordinare (subvenţii pentru evenimente
Definiţie
extraordinare).
În cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente:
 - producţia: este momentul creării rezultatului ca produs al activităţii
consumatoare de resurse;
- facturarea sau vânzarea pe credit: constă în transferarea dreptului de
Generarea
proprietate de la vânzător la client;
veniturilor
- încasarea: reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani;
- încorporarea: este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate
în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.
Enumeraţi momentele în care iau naştere cheltuielile într-o unitate

patrimonială (vezi pag. 79)
79
10.2. Reflectarea în contabilitatea a cheltuililor şi veniturilor
Principalele operaţii contabile privind cheltuielile sunt legate de:

 A. Ocazionarea cheltuielilor care cuprinde:
1) angajarea cheltuielilor: aprovizionarea cu stocuri de la terţi prin metoda
Reflectarea inventarului intermitent:
cheltuielilor % = 401
6xx „Furnizori”
Conturi de cheltuieli
4426
„TVA deductibilă”
2) consumul propriu care se regăseşte în consumurile efectuate pentru

realizarea procesului de producţie, respectiv de desfacere:
6xx = 3xx
Conturi de cheltuieli Conturi de stocuri
3) plăţile, care îmbracă două forme:

- plăţi cu echivalent (prestările de servicii, cheltuielile cu salariile):
% = 401 Datorie
61 „Furnizori” Cost serviciu
„Cheltuieli cu lucrări şi servicii
executate de terţi”
62 Cost serviciu
„Cheltuieli cu alte servicii
executate de terţi”
4426 TVA
„TVA deductibilă”
- plăţi fără echivalent (datoriile faţă de bugetul de stat, asigurările sociale, alte
bugete locale):
64 = 44
„Cheltuieli cu personalul” „Bugetul statului,
65 fonduri speciale şi
„Alte cheltuieli de exploatare” conturi asimilate”
B. Imputarea cheltuielilor care se realizează prin decontarea cheltuielilor

asupra rezultatelor obţinute: închiderea conturilor de cheltuieli.
121 = 6xx
„Profit şi pierdere” „Conturi de cheltuieli”
 În capitolele precedente se regăsesc exemple privind înregistrarea cheltuielilor

în contabilitate.
Remarcă
80
Se înregistrează în contabilitate următoarele operaţii aferente cheltuielilor
efectuate de o societate comercială în luna iulie N:
1.- consum de materii prime evaluate la ieşirea din patrimoniu la 600 lei
2.- dare în folosinţă obiecte de inventar în valoare de 1.500 lei
3.- achiziţionare de rechizite de birou la un cost de achiziţie de 50 lei
4.- consumul de energie electrică facturată la un cost de 40 lei
5.- cheltuieli de protocol facturate la un cost de 150 lei
6.- comision bancar plătit în sumă de 7 lei
7.- impozit pe clădiri datorat în valoare de 200 lei
8.- dobânzi plătite din contul bancar în sumă de 56 lei
9.-scoaterea din patrimoniu a unor materiale consumabile distruse în urma
unei inundaţii evaluate la 800 lei
10.- amortizarea utilajelor folosite în procesul de producţie în valoare de 750
lei
11.- penalităţi pentru plata cu întârziere a obligaţiilor faţă de stat în sumă de
80 lei achitate în numerar
12.- se închid conturile de cheltuieli
Principalele operaţii contabile privind veniturile sunt legate de :

 A. Crearea veniturilor:
a) producţia – obţinerea de produse şi active imobilizate:
Reflectarea % = 711
veniturilor 345 „Variaţia stocurilor”
„Produse finite”
348
„Diferenţe de preţ la produse
finite deductibilă”
81
b) facturarea livrării bunurilor, executării lucrărilor şi prestărilor de servicii:
4111 = %
„Clienţi” 7xx
Conturi de venituri
4427
„TVA colectată”
c) încasarea veniturilor:
5xx = 7xx
Conturi de trezorerie „Conturi de venituri”
B. Încorporarea veniturilor în rezultate: închiderea conturilor de venituri

prin preluarea lor în contul de rezultate:
7xx = 121
Conturi de venituri „Profit şi pierdere”
Şi execpţia, în cazul în care RD711 este mai mare decât RC711 :

121 = 711
„Profit şi pierdere” „Variaţia stocurilor”
În capitolele precedente se regăsesc exemple privind înregistrarea veniturilor

 în contabilitate.
Remarcă

Se înregistrează în contabilitate realizarea următoarelor venituri:
1.- livrare de semifabricate la un preţ de vânzare de 2.000 lei
2.- descărcara gestiunii de semifabricatele vândute al căror cost de producţie
este de 1.500 lei
3.- obţinere de produse finite la un cost de producţie efectiv de 2.600 lei
4- prestare de serviciu unui client facturat la un preţ de 120 lei
5.- dobânzi încasate în contul curent în sumă de 4 lei
6.- încasare în numerar a unor penalităţi de la clienţi pentru nerespectarea
clauzelor contractule în sumă de 230 lei
82
Contabilitatea rezultatului exerciţiului financiar
11.1. Stabilirea rezultatului exerciţiului
Formula generală de calcul a rezultatului contabil înainte de impozitare este:

 Rezultat contabil =Venituri din livrarea bunurilor, serviciu prestate şi lucrări executate, inclusiv din
câştiguri de orice natură -Cheltuielile angajate pentru realizarea veniturilor
Rezultat contabil Din punct de vedere contabil pentru a stabili rezultatul exerciţiului se
procedează la închiderea conturilor de cheltuieli şi venituri:
- închiderea conturilor de cheltuieli şi a soldului debitor al ct 711:
121 = %
„Profit şi pierdere” 6xx
Conturi de cheltuieli
711
„Variaţia stocurilor”
- închiderea conturilor de venituri, inclusiv soldul creditor al ct 711:

7xx = 121
Conturi de venituri “Profit şi pierdere”
Pentru impozitarea profitului trebuie să se ţină seama de delimitarea între

rezultatul contabil şi rezultatul fiscal:
- rezultatul contabil definit anterior reprezintă suma globală a profitului sau
pierderii exerciţiului financiar ce figurează în contul 121 Profit şi pierdere, înainte de
impozitare;
- rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a
exerciţiului, stabilit potrivit regulilor fiscale şi în funcţie de care se calculează
volumul impozitelor exigibile sau rambursabile.
Rezultatul fiscal =Rezultatul contabil + Cheltuieli nedeductibile (reintegrări fiscale)- Deduceri fiscale
Reglementările fiscale privind calcularea rezultatului impozabil şi a
 impozitului pe profit sunt prevăzute în Codul fiscal, Titlul II „Impozit pe profit”.
Rezultat fiscal
11.2. Impozitarea profitului
Profitul impozabil stabilit potrivit prevederilor în vigoare se calculează şi

 evidenţiază trimestrial, cumulat de la începutul anului.
Impozitul datorat pentru trimestrul în curs, se determină pe baza relaţiei:
Impozit pe profitul fiscal Impozit datorat pentru trimmestrul curent =
Impozit pe profit calculat asupra profitului impozabil trimestrul în curs cumulat de la
începutul anului –
Impozit aferent profitului impozabil cumulat până la sfârşitul trimestrului precedent
Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe profit se face prin articolul
contabil:
691 = 4411 Impozit pe profit datorat
„Cheltuieli cu impozitul pe profit” „Impozit pe profit”
83
Plata impozitului către stat:
4411 = 5121 Impozit pe profit plătit
„Impozit pe profit” „Conturi la bănci în lei”
Închiderea contului de cheltuieli cu impozitul pe profit, în vederea stabilirii

profitului net:
121 = 691 Impozit pe profit datorat
„Profit şi pierdere” “Cheltuieli cu impozitul pe profit”
Exemplu
 Se cunosc următoarele informaţii la închiderea exerciţiului N:
- impozit pe profit calculat şi înregistrat la 30.11. N: 800 lei, din care plătit:
Exemplificare calcul 500 lei;
impozit pe profit - veniturile aferente exerciţiului N: 18.000 lei din care dividende încasate
2.000 lei;
- cheltuielile aferente exerciţiului N: 5.000 lei, din care cheltuieli de protocol
nedeductibile 400 lei şi amenzi 1.100 lei.
Cota de impozit pe profit 16%.
Care este suma impozitului pe profit datorat şi de plătit pentru exerciţiul N?
Venituri impozabile = 18.000 – 2.000 = 16.000 lei

Cheltuieli deductibile = 5.000 – 800 – 400 – 1.100 = 2.700 lei
Rezultat impozabil = 16.000 – 2.700 = 13.300 lei
Impozit pe profit calculat = 13.300 x 16% = 2.128 lei
Impozit de înregistrat = 2.128 – 800 = 1.328 lei
Impozit de plătit = 2.128 – 500 = 1.628 lei
1.- se înregistrează impozitul datorat la trimestru IV:
691 = 4411 1.328
+A/D +P/C

O societate comercială are înregistrate la sfârşitul trimestrului II:
- venituri totale: 25.680 lei din care
- cifra de afaceri: 25.000 lei
- cheltuieli totale: 12.640 lei din care
- cheltuieli cu sponsorizarea 8.000 lei
- cheltuieli cu impozitul pe profit 9.780 lei
Cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat sunt deductibile în limita a 3/1000
din cifra de afaceri şi nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Să se calculeze şi să se înregistreze impozitul pe profit afferent trimestrului II.
84
1.- consum de materii prime evaluate la ieşirea din patrimoniu la 600 lei:
601 = 301 600
+A/D -A / C
2.- dare în folosinţă obiecte de inventar în valoare de 1.500 lei:
603 = 303 1.500
+A/D -A / C
3.- achiziţionare de rechizite de birou la un cost de achiziţie de 50 lei:
% = 401 62,00
604 50,00
4426 12,00
+A/D +P/C
4.- consumul de energie electrică facturată la un cost de 40 lei:
% = 401 47,60
605 40,00
4426 7,60
+A/D +P/C
5.- cheltuieli de protocol facturate la un cost de 150 lei:
% = 401 186,00
623 150,00
4426 36,00
+A/D +P/C
6.- comision bancar plătit în sumă de 7 lei
627 = 5121 7
+A/D -A/C
7.- impozit pe clădiri datorat în valoare de 200 lei:
635 = 446 200
+A/D +P/C
8.- dobânzi plătite din contul bancar în sumă de 56 lei:
666 = 5121 56
+A/D -A/C
9.-scoaterea din patrimoniu a unor materiale consumabile distruse în urma unei
inundaţii evaluate la 800 lei:
671 = 3022 800
+A/D -A/C
10.- amortizarea utilajelor folosite în procesul de producţie în valoare de 750 lei:
6811 = 2813 200
+A/D +P/C
11.- penalităţi pentru plata cu întârziere a obligaţiilor faţă de stat în sumă de 80 lei
achitate în numerar:
6581 = 5311 80
+A/D -A/C
12.- se închid conturile de cheltuieli:
121 = % 3.683
601 600
603 1.500
604 50
605 40
623 150
627 7
635 200
666 56
671 800
6811 200
6581 80
-P/D -A/C
85
1.- livrare de semifabricate la un preţ de vânzare de 2.000 lei:

4111 = % 2.480
702 2.000
4427 480
+A/D +P/C
2.- descărcarea gestiunii de semifabricatele vândute al căror cost de producţie
este de 1.500 lei:
711 = 341 1.500
-P/D -A/C
3.- obţinere de produse finite la un cost de producţie efectiv de 2.600 lei:
345 = 711 2.600
+A/D +P/C
4.- prestare de serviciu unui client facturat la un preţ de 120 lei:
4111 = % 148,80
704 120,00
4427 28,80
+A/D +P/C
5.- dobânzi încasate în contul curent în sumă de 4 lei:
5121 = 766 4
+A/D +P/C
6.- încasare în numerar a unor penalităţi de la clienţi pentru nerespectarea
clauzelor contractule în sumă de 230 lei:
5311 = 7581 230
+A/D +P/C
7.- închiderea conturilor de venituri:
Stabilirea soldului contului 711:

RD: 1.500 lei
RC: 2.600 lei
RC > RD cu 1.100 - închidere prin debitare
% = 121 3.454
702 2.000
711 1.100
704 120
766 4
7581 230
-P/D +P/C
Rezultat contabil = 25.680 – 12.640 = 13.040 lei

Rezultat fiscal = 13.040 + 8.000 + 9.780 = 30.820 lei
Impozit pe profit = 16% x 30.820 = 4.931 lei
Cheltuieli de sponsorizare deductibile = 75 lei

3/1000 x 25.000 = 75 lei
20% x 4.931 = 986 lei
86
Impozit pe profit calculat trim. II = 4.931 – 75 = 4.856 lei
Impozit pe profit înregistrat trim. I = 9.780 lei
Impozit pe profit de înregistrat trim. II = - 4.924 lei (creanţă)
691 = 4411 4.924

+A/D +P/C
121 = 691 4.924

-P/D -A/C
I) Itemi cu alegere multiplă

1) Capitalurile proprii nu includ:
a) Pierderea reportată
b) Profitul exercițiului curent
c) Prime de capital
d) Rezervele legale.
2) Datoriile nu includ:
a) Capital social subscris nevărsat
b) Furnizori
c) Credite bancare pe termen scurt
d) Credite bancare pe termen lung.
3) Activele imobilizate sau fixe nu includ:

a) Brevete
b) Mașini
c) Obligațiuni
d) Clienți.
4) Activele circulante nu includ:

a) Produse finite și semifabricate
b) Materii prime și materiale consumabile
c) Fondul commercial
d) Obiecte de inventor.
5) Modificarea de volum A + X = P + X este determinată de operația economică:

a) Acordarea unui avans de trezorerie
b) Virarea datoriilor comerciale din contul de disponibil
c) Aprovizionarea cu mărfuri pe bază de credit comercial
d) Achitarea furnizorului din credit bancar.
6) Operația economică încasare în numerar a creanței de la clienți determină

modificarea bilanțieră:
a) A = P + X – X
b) A + X = P + X
c) A +X – X = P
d) A – X = P – X
87
7) Operația economică plata datoriei față de furnizor din contul Casa determină
modificarea bilanțieră:
a) A = P + X – X
b) A + X = P + X
c) A +X – X = P
d) A – X = P – X
8) În bilanțul contabil elementele de activ sunt structurate in ordinea:

a) Crescătoare a lichidității lor
b) Crescatoare a exigibilității lor
c) Descrescătoare a lichidității lor
d) Cronologică a intrării în patrimoniu.
9) Care din următoarele funcții nu aparțin bilanțului:

a) Informațională
b) De control gestionar
c) Previzională
d) De generalizare.
10) O întreprindere acordă un avans unui furnizor pentru achiziţionarea unei instalaţii, în
valoare de 50 000 lei, conform ordinului de plată. Instalaţia în curs de execuţie se
preia conform facturii furnizorului în sumă de 300 000 lei, TVA 24%, fără montaj.
Montajul este efectuat de o unitate specializată care facturează lucrarea la 5 000 lei
(unitatea e neplătitoare de TVA). Se recepţioneaza instalaţia după montaj şi se face
decontarea prin virament cu ambii furnizori: de instalaţie şi de montaj. Scrieţi
formulele contabile aferente acestor operaţiuni, cu analiza contabilă pe scurt.
1. State Violeta, Contabilitatea financiară a societăţilor comerciale. Elemente de

teorie şi aplicaţii practice, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008, pag. 182-187
pag. 327-336
4. Codul fiscal
88
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Modul I: 1) d; 2) c; 3) c; 4) c; 5) a.
Modul II: 1) Re=800.000-500.000=300.000

Rf=100.000-200.000=-100.000
Rc=300.000-100.000=200.000
Rex=150.000-100.000=50.000
RE=200.000+50.000=250.000
2) a; 3) b; 4) b; 5) d.
Modul III: 1. Metoda FIFO
Intrări Ieşiri Stoc final

Data operaţiei P.U. Q V P.E. Q V Q V
S.I. 01.01.N 10 - - - - - - 100 1000
I. 15.01.N 11 1000 11.000 - - - 1.100 12.000
E 17.01.N - - - 10 x 100 1000
11 x 600 6.600
700 7.600 400 4.400
I. 20.01.N 12 800 9.600 - - - 1.200 14.000
E. 25.01.N - - - 11 x 400 4.400
12 x 500 6.000
900 10.400 300 3.600
STOC la 31.01.N x 1800 20.600 x 1.600 18.000 300 3.600
Verificarea corectitudinii calculelor din tabel (valoric): SF = SI + I – E =

1000+20600-18000 = 3600 lei
2. 1. Valoarea contabilă netă a imobilizărilor = Valoarea contabilă brută a

imobilizărilor - Amortizarea imobilizărilor
Valoarea contabilă a imobilizărilor = 120.000 + 48.000 + 6.300 = 174.300 lei
Valoarea contabilă netă a imobilizărilor = 174.300 – 16.580 = 157.720 lei
Amortizare utilaje = 120.000 : 8 ani = 15.000 lei /an
Amortizare depozit = 48.000 :50 ani x 11 luni
12 luni
Amortizare depozit = 880 lei /an
Amortizare mobilier = 6.300 : 6 ani x 8 luni = 700 lei/an
12 luni
Amortizare totala imobilizări = 15.000 + 880 + 700 = 16.580 lei
2.2. FORMULE CONTABILE :
89
a) obţinerea depozitului în regie proprie:
212 = 722 48.000 lei
+A +P
b.1) achiziţie mobilier:

% = 404 7.440 lei
214 +P 6.000
+A
4426 1.440
+A
b.2) înregistrarea cheltuielilor de transport:

% = 404 372 lei
214 +P 300
+A
4426 72
+A
c) înregistrarea clădirii în curs de execuţie:

231 = 722 25.000 lei
+A +P
d) plata avansului pentru mijlocul de transport:

% = 5121 22.320 lei
232 -A 18.000
+A
4426 4.320
+A
e) regularizarea TVA şi inchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli:

4424 = 4426 5.832
+A -A
722 = 121 73.000
-P +P
2.3. ANALIZA CONTABILĂ- PE SCURT :

NR. FUNCŢIA CREŞTE(+) SUMA ȊNREGISTRATĂ
CRT. CONTUL CONTABILĂ A
CONTULUI DEBITOARE CREDITOARE
SCADE(-)
1. 212 ACTIV +D 48.000 -
2. 722 PASIV +C - 48.000
3. 214 ACTIV +D 6.000 -
4. 4426 ACTIV +D 1.440 -
5. 404 PASIV +C - 7.440
6. 214 ACTIV +D 300 -
7. 4426 ACTIV +D 72 -
90
8. 404 PASIV +C - 372
9. 231 ACTIV +D 25.000 -
10. 722 PASIV +C - 25.000
11. 232 ACTIV +D 18.000 -
12. 4426 ACTIV +D 4.320 -
13. 5121 ACTIV -C - 22.320
14. 4424 ACTIV +D 5.832 -
15. 4426 ACTIV -C - 5.832
16. 121 B, cu rol de P +P - 73.000
17. 722 PASIV -D 73.000 -
TOTAL RULAJE 181.964 181.964
BALANŢA DE VERIFICARE CU 2 SERII DE EGALITĂŢI :

Nr.crt Simbol Denumire Total sume Solduri finale
Cont cont
Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
1. 1012 Conform 23.000 - 23.000
2. 121 Planului 73.000 - 73000
3. 212 General 48.000 48.000 -
4. 214 de 6.300 6.300 -
5. 231 Conturi 25.000 25.000 -
6. 232 18.000 18.000 -
7. 404 7.812 - 7.812
8. 4424 5.832 5.832 -
9. 4426 5.832 5.832 0 -
10. 5121 23.000 22.320 680 -
11. 722 73.000 73.000 - 0
TOTAL 204.964 204.964 103.812 103.812
Modul IV:
Contul de profit şi pierdere forma listă cu clasificarea cheltuielilor şi veniturilor
după natură
-lei-
SPECIFICARE EXERCIŢIUL N
I VENITURI DIN EXPLOATARE 4.200
Venituri din vânzarea mărfurilor 2.000
Venituri din lucrări executate şi servicii prestate 1.200
Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii 1.000
II. CHELTUIELI PRIVIND EXPLOATAREA 3.550
Cheltuieli cu materii prime 500
Cheltuieli privind mărfurile 1.000
Cheltuieli cu remuneraţiile personalului 200
Cheltuieli cu impozite şi taxe 800
Cheltuieli cu lucrări executate şi servicii prestate 150
Cheltuieli cu redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii 400
Cheltuieli poştale 500
A. REZULTATUL DIN EXPLOATARE 650
91
(I – II) – profit
III VENITURI FINANCIARE 1.500
Venituri din dobânzi 1.500
IV. CHELTUIELI FINANCIARE 50
Cheltuieli privind dobânzile 50
B. REZULTAT FINANCIAR (III – IV.) – profit 1.450
C. REZULTAT CURENT (A+B) – profit 2.100
V. VENITURI EXTRAORDINARE 150
Venituri din subvenţii pentru elemente extraordinare 150
VI. CHELTUIELI EXTRAORDINARE 20
Cheltuieli privind calamităţile 20
D. REZULTAT EXTRAORDINAR – profit 130
VII Impozit pe profit 20
TOTAL VENITURI (I + III + V) 5.850
TOTAL CHELTUIELI (II + IV. +VI. +VII) 3.640
REZULTAT NET – profit 2.210
Ecuaţia rezultatului pe baza contului de profit şi pierdere este:

Rezultatul exerciţiului = Venituri – Cheltuieli = 5.850 lei – 3.640 lei = 2.210 lei
(profit).
1. Operaţia determină o scădere a stocului de materii prime (-A) cu 500 lei,
concomitent cu creşterea cheltuielilor cu materiile prime, deci apariţia unei pierderi
(+A), modificarea fiind de tipul A+X-X= C+D. Dacă avem în vedere faptul că
pierderea figurează în capitalurile proprii cu semnul minus, modificarea devine A – x
= (C –x) + D. Bilanţul în urma operaţiei 1 se prezintă astfel:
ACTIV SUME CAPITALURI PROPRII ŞI SUME

ÎN LEI DATORII ÎN LEI
Materii prime 500 Rezerve 1.000
Pierdere (500)
Dobânzi aferente creditelor bancare 500
pe termen lung
ŞI DATORII
2. Operaţia determină o creştere a stocului de mărfuri (+A) concomitent cu

crearea datoriei faţă de furnizori de a plăti contravaloarea mărfurilor achiziţionate
(+D), modificarea fiind de tipul A+x= C + (D + x). Bilanţul contabil va fi:

Mărfuri 1.000 Pierdere (500)
pe termen lung
TOTAL ACTIV 12.500 TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI 12.500
DATORII
92
3. a) Operaţia determină crearea creanţelor faţă de clienţi de a încasa
contravaloarea mărfurilor vândute (+A) , concomitent cu creşterea veniturilor din
vânzări, deci majorarea profitului, ca element al capitalurilor proprii (+C),
modificarea fiind de tipul A+x = (C +x) + D.

Mărfuri 1.000 Profit 1.500
Conturi curente la 6.000 Furnizori 5.000
bănci
ŞI DATORII
b) În partea a doua, operaţia determină o scădere a stocului de mărfuri (-A)

concomitent cu creşterea cheltuielilor cu mărfurile, deci diminuarea profitului ca
element al capitalului propriu (- C ), modificarea fiind de tipul A- x= (C – x) + D.

Profit 500
ŞI DATORII
4. Operaţia determină o scădere a disponibilului din contul curent (-A),

concomitent cu majorarea cheltuielilor cu salariile, deci diminuarea profitului ca
element al capitalului propriu, ( - C ), modificarea fiind de tipul A – x = (C – x) + D.

Profit 300
ŞI DATORII
5. Operaţia determină o creştere a cheltuielilor cu reparaţiile, deci diminuarea

profitului ca element al capitalului propriu (- C ), concomitent cu crearea datoriei faţă
93
de furnizori de a plăti contravaloarea facturii, modificarea fiind de tipul A = (C – x) +
(D + x), totalul bilanţului rămânând nemodificat.

Profit 150
pe termen lung
ŞI DATORII
6.a) Pentru partea corespunzătoare lunii curente (400 lei), operaţia determină
o creştere a cheltuielilor cu chiriile, deci diminuarea profitului ca element al
capitalului propriu (- C ), concomitent cu scăderea disponibilităţilor din contul curent,
modificarea fiind de tipul A – x = (C – x) + D.

ÎN LEI DATORII LEI
Pierdere (250)
pe termen lung
DATORII
b) Pentru partea aferentă lunii următoare (300 lei), operaţia determină o

scădere de activ la disponibilităţile din contul curent, concomitent cu creşterea
cheltuielilor în avans (+A), deci modificarea este de tipul A +x – x = C + D, totalul
fiind neschimbat.

Pierdere (250)
Cheltuieli în avans 300 Dobânzi aferente creditelor 500
ŞI DATORII
7. Operaţia determină o creştere a cheltuielilor poştale, deci o creştere a

pierderii (+A) sau o diminuare a profitului ca element al capitalului propriu (- C),
concomitent cu reducerea disponibilităţilor din contul curent (-A).
94
Pierdere (750)
ŞI DATORII
8. Operaţia determină o creştere a activului la clădiri (+A), concomitent cu

creşterea capitalului social (+ C ), modificarea fiind de tipul A + x = (C + x) + D.
ACTIV SUME CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII SUME

ÎN LEI ÎN LEI
Materii 500 Rezerve 1.000
prime
Pierdere (750)

Cheltuieli în avans 300 Dobânzi aferente creditelor bancare 500
pe termen lung
ŞI DATORII
9. Operaţia determină o scădere a disponibilităţilor din contul curent (-A),

concomitent cu creşterea cheltuielilor cu dobânzile, deci majorarea pierderii (+A) sau
diminuarea profitului ca element al capitalurilor proprii (- C ) modificarea fiind de
tipul A+x-x= C + D sau A – x = (C – x) + D
Pierdere (800)
pe termen lung
DATORII
10. Operaţia determină o scădere a disponibilităţilor din contul curent (-A),

concomitent cu creşterea cheltuielilor extraordinare privind calamităţile, deci
majorarea pierderii (+A) sau diminuarea profitului ca element al capitalului propriu (-
C ) modificarea fiind de tipul A+x-x= C + D sau A – x = (C – x ) + D
95
Pierdere (820)

ŞI DATORII
11. Operaţia determină o creşterea a activului (+A) prin crearea creanţelor faţă
de clienţi de a încasa contravaloarea serviciului prestat, concomitent cu creşterea
veniturilor din prestări de servicii, deci creşterea profitului ca element al capitalului
propriu ( + C).

Profit 380
pe termen lung
ŞI DATORII
12. a) Pentru partea corespunzătoare lunii curente (100.000 lei) operaţia

determină o creştere a disponibilităţilor din contul curent (+A), concomitent cu
creşterea veniturilor din chirii, deci a profitului ca element al capitalului propriu (+
C).

Profit 1.380
ŞI DATORII
b) Pentru partea aferentă lunii următoare, operaţia determină o creştere a

contului curent (+A), concomitent cu creşterea veniturilor în avans.
96
Profit 1.380
Venituri în avans 200
ŞI DATORII
13. Operaţia determină o creştere a disponibilităţilor din contul curent (+A),

concomitent cu creşterea veniturilor din dobânzi, deci majorarea profitului ca element
al capitalului propriu (+ C ).

Profit 2.880
pe termen lung
ŞI DATORII
14. Operaţia determină o creştere a disponibilităţilor din contul curent (+A),

concomitent cu creşterea veniturilor din despăgubiri, deci majorarea profitului ca
element al capitalului propriu (+ C ).

Profit 3.030
pe termen lung
DATORII
15. Operaţia determină o scădere a disponibilităţilor din contul curent (-A)

concomitent cu creşterea cheltuielilor cu impozitele şi taxele, deci diminuarea
profitului ca element al capitalurilor proprii ( - C ).
97
Profit 2.230
pe termen lung
DATORII
16. Operaţia determină o creştere a datoriilor faţă de stat de a plăti impozitul

pe profit datorat (+ D ), concomitent cu creşterea cheltuielilor cu impozitul, deci
diminuarea profitului ca element al capitalului propriu ( - C ).

Profit 2.210
Datorii faţă de stat 20
ŞI DATORII
Calculul rezultatului pe baza bilanţului contabil

-lei-
 Capital propriu la începutul perioadei 6.000
Capital social 5.000
Rezerve 1.000
-lei-
 Capital propriu la sfârşitul perioadei 9.010
Capital social 5.800
Rezerve 1.000
Profit 2.210
- lei-
 Capital propriu la sfârşitul perioadei 9.010
- Capital propriu la începutul perioadei 6.000
- Aportul proprietarului în cursul exerciţiului 800
= Rezultatul exerciţiului 2.210
98
Modul IV:
FORMULE CONTABILE
1.
a acordare avans furnizorului de instalaţie :
232=5121 50 000
+A -A
b. înregistrarea instalaţiei în curs de execuţie, conform facturii fiscale :
% = 404.1 372 000
231 +P 300 000
+A
4426 72 000
+A
c. facturarea lucrărilor de montaj de către o unitate specializată :
231 = 404.2 5 000
+A +P
d. recepţia finală şi darea în funcţiune a instalaţiei :
2131 = 231 305 000
+A -A
e. plata furnizorului de instalaţie, ţinând cont de avansul acordat :
404.1 = % 372 000
-P 232 50 000
-A
5121 322 000
-A
f. plata furnizorului care a efectuat montajul :
404.2 = 5121 5 000
-P -A
ANALIZA CONTABILĂ- PE SCURT
Nr. FORMULA CREŞTE SUMA ȊNREGISTRATĂ

crt CONTUL CONTABILĂ A (+) DEBITOARE CREDITOARE
CONTULUI
SCADE
(-)
0. 1 2 3 4 5
1. 232 ACTIV +D 50 000 -
2. 5121 ACTIV -C 50 000
3. 231 ACTIV +D 300 000
4. 4426 ACTIV +D 72 000
5. 404.1 PASIV +C 372 000
99
6. 231 ACTIV +D 5 000
7. 404.2 PASIV +C 5 000
8. 2131 ACTIV +D 305 000
9. 231 ACTIV -C 305 000
10. 404.1 PASIV -D 372 000
11. 232 ACTIV -C 50 000
12. 5121 ACTIV -C 322 000
13. 404.2 PASIV -D 5 000
14. 5121 ACTIV -C 5 000
TOTAL - - 1.109.000 1.109.000
RULAJE
100

Suport FR - Contabilitate

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport FR - Contabilitate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ȘI

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

INTRODUCERE ÎN STUDIUL CONTABILITĂŢII GENERALE ................. 7

MODUL IISTRUCTURILE BILANȚIERE PRIVIND ACTIVELE,

MODUL IIIEVALUAREA PATRIMONIULUI ÎN CONTABILITATE ȘI

MODUL IVANALIZA ȘI FUNCȚIONAREA CONTURILOR ..........................64

MODUL VCONTABILITATEA CHELTUIELILOR, VENITURILOR ŞI A

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE ................89

Resurse şi mijloace de lucru

Teme de control (TC)

1. Doina Maria Tilea, Contabilitate. Fundamentele contabilității, Editura Pro

 UI 1. Contabilitatea generală – obiectul de studiu, principii,

 Obiectiv general:Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

 Obiective operaţionale:Însuşirea obiectivului şi a rolului

 Competențele unităților de învățare:studenţii vor putea să

Există diferenţe de conţinut în ceea ce priveşte normalizarea şi armonizarea

 Reglementările contabile actuale OMF 3055/2009 adaugă celor şase principii

1. Datoriile faţă de bugetul de stat sunt:

1. Duţescu A., Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor internaţionale de

 Obiectiv general:Dobândirea de cunoştinţe privind

 Obiective operaţionale: Însuşirea tehnicii de evaluare şi

 Competențele unităților de învățare:studenţii vor putea să fie

Indiferent de obiectul de activitate (producţie, comercializare, prestări servicii,

Definiţi imobilizările în curs de execuţie. (vezi pag. 17)

2.1. Evaluarea mijloacelor economice la intarea în patrimoniu

 La intrarea în patrimoniu se stabileşte pentru fiecare element patrimonial o

Precizaţi, în funcţie de calea de intarea în patrimoniu, la ce valoare sunt evaluate

Întrucât orice tranzacţie de vânzare – cumpărare în cazul societăţilor

2.. S.C. « Danicont » .S.A prezintă la data de 31.12.N următoarea situaţie

1. Materii prime 2. Construcţii 3. Capital social

Ȋn cursul lunii ianuarie anul următor au loc următoarele operaţii economico-

1) 05.01.N : se aprobă de către Adunarea Generală a Acţionarilor retragerea unui

a) gruparea elementelor patrimoniale pe structuri de activ si pasiv şi întocmirea

Rezolvare (vezi pag. 36-38)

2.3. Evaluarea şi înregistrarea utilizării mijloacelor economice pe

 Prin utilizare, imobilizările necorporale şi corporale se uzează fizic şi moral.

Definiţi pe scurt cele trei metode de amortizare (vezi pag. 24)

Pentru fiecare imobilizare intrată în patrimoniu se întocmeşte documentul

Scoaterea din patrimoniu a unui activ imobilizat amortizabil se face de regulă

Operaţia de mai sus se va repeta lunar pe durata celor 6 ani de funcţionare,

Tema de autoevaluare nr. 2

3.1. Conceptul de capital şi structura acestuia

3.2. Contabilitatea constituirii capitalului social

 În structura capitalurilor proprii, capitalul social are un caracter avansabil

Activ real = Activul bilanţier – Activele fictive

La ce valoare sunt evaluate şi înregistrate în contabilitate acţiunile şi, după caz,

Pentru evidenţierea în contabilitate a capitalului social se utilizează contul 101

 Exemplu privind constituirea capitalului social

- contabilizare vărsăminte efectuate după înmatricularea societăţii:

Tema de autoevaluare nr. 3

A. Capitalul propriu este egal cu:

Rezolvare (vezi pag. 38-39)

4.1. Contabilitatea capitalului împrumutat pe termen mediu şi lung

 Împrumuturile şi datoriile asimilate, cu termen de rambursare mai mare de un

2) contabilizarea dobânzii de plată: apare cheltuiala financiară cu dobânda

unde: A– anuitate de rambursat

 Aplicaţie privind contractarea şi rambursarea unui credit pe termen lung cu

3. – plata dobânzii şi a primei tranşe din credit:

Tema de autoevaluare nr. 4

Rezolvare (vezi pag. 39)