LECT.UIV. DR.

MILEA OAA

ECOOMIE
- Manual de studiu individual -

BUCUREŞTI 2012
 ECOOMIE

CUPRIS
ITRODUCERE
Unitatea de studiu 1. ECOOMIA – FORMĂ A ACŢIUII UMAE
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Apariţia şi formarea ştiinţei economice
1.3.2. Tensiunea nevoi - resurse
1.3.3. Activitatea economică şi problema alegerii în economie
1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 2. UTILITATEA ECOOMICĂ

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
2.3.1. Bunurile economice
2.3.2. Utilitatea economică
2.3.3. Legea utilităţii marginale descrescânde
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 3. ECHILIBRUL COSUMATORULUI.

ELASTICITATEA CERERII
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
3.3.1. Preferinţele şi alegerea consumatorului. Curba de indiferenţă în consum
3.3.2. Echilibrul şi alegerea consumatorului
3.3.3. Cererea şi elasticitatea cererii
3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 4. PRODUCTIVITATEA FACTORILOR DE PRODUCŢIE

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Factorii de producţie
4.3.2. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie
4.3.3. Randamentul factorilor de producţie
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 5. COSTUL DE PRODUCŢIE

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
5.3. Conţinutul unităţii de studiu
5.3.1. Tipologia costului de producţie

2
 ECOOMIE

5.3.2. Analiza costului de producţie

5.3.3. Căi de reducere a costurilor de producţie
5.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 6. PIAŢA ŞI COCUREŢA

6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
6.3.1 Definirea pieţei
6.3.2 Concurenţa – element al economiei de piaţă
6.3.3 Piaţa cu concurenţă imperfectă
6.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 7. VEITURILE AGEŢILOR ECOOMICI

7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
7.3.1 Salariul
7.3.2 Dobânda
7.3.3 Profitul
7.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 8. REZULTATELE MACROECOOMICE

8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
8.3.1 Sistemul Conturilor Naţionale
8.3.2 Indicatorii macroeconomici de rezultate
8.3.3 Echilibru macroeconomic
8.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 9. VEITUL ŞI COMPOETELE SALE

9.1. Introducere
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
9.3.1 Venitul naţional
9.3.2 Consumul
9.3.3 Economiile şi investiţiile
9.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 10. ROLUL CREŞTERII ECOOMICE Î

DEZVOLTAREA ECOOMIEI AŢIOALE
10.1. Introducere
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
10.3. Conţinutul unităţii de învăţare:

3
 ECOOMIE

10.3.1 Creşterea economică şi delimitările acesteia

10.3.2 Modele de creştere economică practicate prin politicile macroeconomice
10.3.3 Dezvoltarea durabilă
10.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 11. EFECTELE IFLAŢIEI

11.1. Introducere
11.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
11.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
11.3.1 Cauzele inflaţiei
11.3.2 Formele inflaţiei
11.3.3 Consecinţele inflaţiei
11.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de studiu 12. CAUZELE ŞI TIPURILE DE ŞOMAJ

12.1. Introducere
12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
12.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
6.3.1 Formele şomajului
6.3.2 Caracterizarea şomajului
6.3.3 Efecte economico - sociale ale şomajului
12.4. Îndrumar pentru autoverificare

BIBLIOGRAFIE

4
 ECOOMIE

ITRODUCERE

Disciplina Economie tratează ansamblul problemelor

teoretice, metodologice şi practice ale economiei naţionale la
nivel micoreconomic şi macroeconomic, în contextul existenţei
economiei de piaţă. Este înscrisă în planul de învăţământ în
cadrul disciplinelor cu caracter fundamental şi teoretico-aplicativ ca
urmare a faptului că studiază problemele economiei la nivel de agent
economic, la nivel de ramură economică şi, nu în ultimul rând, la nivel
naţional, oferind agenţilor economici implicaţi în realizarea activităţilor
de producţie şi consum modele pentru a putea opera practic cu metodele,
tehnicile şi instrumentele specifice pentru a obţine rezultate maxime pe o
piaţă plină de risc şi incertitudine.
Cursul îşi propune generalizarea şi fundamentarea cunoştinţelor
privind activitatea economică, desprinderea tendinţelor pe care le
manifestă evoluţia pieţei, validarea ştiinţifică a metodelor şi experienţelor
practice din ţara noastră în vederea realizării analizelor microeconomice
şi macoeconomice.

Obiectivele cursului

punerea bazelor pregătirii viitorilor specialişti în domeniul economiei;

asigurarea suportului teoretic şi metodologic pentru celelalte discipline care
tratează aspecte legate de cerere, oferă, preţ, piaţă;

asigurarea unei largi informări bibliografice asupra modului în care se poate realiza
o evaluare a activităţilor economice.

Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

să identifice termeni, relaţii, procese, să percepă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor
de studiu;

să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul economiei;

să definească concepte ce apar la disciplina Economie;

să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcusul studierii
disciplinei Economie.

5
 ECOOMIE

să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului economic;

să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii la disciplina
Economie;

să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului;

să colaboreze cu specialişti din toate celelalte domenii de activitate.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de
material publicat pe Internet sub formă de sinteze, aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor
practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt
folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a
studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.

Structura cursului
Cursul este compus din 12 unităţi de învăţare:
Unitatea de studiu 1.
Unitatea de studiu 2.
Unitatea de studiu 3.
Unitatea de studiu 4.
Unitatea de studiu 5.
Unitatea de studiu 6.
Unitatea de studiu 7.
Unitatea de studiu 8.
Unitatea de studiu 9.
Unitatea de studiu 10.
Unitatea de studiu 11.
Unitatea de studiu 12.
Economia – forma a actiunii umane (2 ore)
Utilitatea economică (2 ore)
Echilibrul consumatorului. Elasticitatea cererii (2 ore)
Productivitatea factorilor de producţie (2 ore)
Costul de producţie (4 ore)
Piaţa şi concurenţa (2 ore)
Veniturile agenţilor economici (2 ore)
Rezultatele macroeconomice (2 ore)
Venitul şi componentele sale (2 ore)
Rolul creşterii economice în dezvoltarea economiei
naţionale (2 ore)
Efectele inflaţiei (2 ore)
Cauzele şi tipurile de şomaj (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea
vor avea următoarele subiecte:

6
 ECOOMIE

1. Rolul concurenţei în dezvoltarea pieţei unui bun economic (1 oră)

2. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economiei naţionale (1 oră)
3. Analiza dezvoltării economice a României (1 oră)

Bibliografie obligatorie:
1. O.Milea, Economie, Ed. Universitară, Bucureşti, 2012
2. I. Popescu, O. Rezeanu, Economie. Îndrumar metodologic, Ed.
Prouniversitaria, Bucureşti, 2011.

Metoda de evaluare:
Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări grilă şi
întrebări deschise, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele
de control ale studentului.

Unitatea de studiu 1
Economia – formă a acţiunii umane

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

7
 ECOOMIE

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apariţia şi formarea ştiinţei economice
1.3.2. Tensiunea nevoi - resurse
1.3.3. Activitatea economică şi problema alegerii în economie
1.4. Îndrumar pentru autoverificare

1.1. Introducere

Acest capitol tratează aspectele referitoare la obiectul şi

metoda de studiu ale economiei, conexiunile acesteia cu
alte ştiinţe, evoluţiile şi perspectivele acestei discipline,
precum şi metodele de cercetare şi analiză ale economiei.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

cunoaşterea principalelor reprezentări ale ideilor
economice de-aa lungul timpului şi contribuţia
acestora la dezvoltarea ştiinţei economiei şi a
practicii economice

înţelegerea obiectului şi necesită
necesităţii studiului
economiei

evidenţierea metodelor de cercetare şi de expunere
a rezultatelor cercetării

prezentarea tensiunii nevoi-resurse
nevoi şi stabilirea
problemei generale a oricărei economii;

analizarea costului de oportunitate şi frontiera
posibilităţilor de producţie

prezentarea principiilor alegerii în economie

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

8
 ECOOMIE

să înţelegerea conceptele cu care operează

economia;

să identifice obiectul de studiu al disciplinei;

studenţii vor putea identifica relaţia dintre economie
şi celelalte ştiinţe.

studenţii vor putea analiza costul de oportunitate pa
baza tensiunilor dintre nevoi şi resurse;

vor înţelege necesitatea aplicării principiilor
economice în realizarea acţiunilor umane.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apariţia şi formarea ştiinţei economice
Momentul de vârf al începuturilor gândirii
economice l-a constituit Grecia antică cu reprezentanţii ei
principali – Xenofon şi Aristotel.
Putem spune că noţiunea de Economie şi apoi de
Economie Politică îşi are originea în gândirea lui Aristotel
şi a fost generalizată în lucrări de specialitate, pornind de la
termenii greceşti: oikos = casă, gospodărie; nomos =
normă, lege; polis = cetate, stat; logos = ştiinţă. De aici,
Economia Politică este ştiinţa care se ocupă de legile şi
acţiunile pentru gospodărirea casei, cetăţii, societăţii.
În anul 1615 Antoine de Montchrestien foloseşte
pentru prima dată în denumirea de Economie Politică în
“Traite d’economie politique” – o carte despre finanţele
publice, despre normele de gospodărire a satului, scrisă
pentru suveranul de atunci al Franţei Louis al XIII-lea (cel
drept), tatăl lui Louis al XIV-lea.

9
 ECOOMIE

Sintetizând definirea Economiei politice se poate grupa în

cinci mari sensuri:
1) Economie Politică – ştiinţă a bogăţiilor (avuţiei).
2) Economia Politică – ştiinţa schimbului şi
alternativelor – în viziunea concepţiei neoclasice.
3) Economia Politică studiază legăturile sociale din
sfera producţie, repartiţie, schimbului şi
consumului.
4) Economia Politică în viziunea socio-economică,
cerea trecerea de la economia materială, în care omul
era considerat “atom utilitar al societăţii” la “economia
umană” – care combină nu numai ideea de economie şi
de materialitate, ci şi celelalte trebuinţe ale omului:
educaţie, artă, religie, politică etc.
5) Economia Politică este o analiză “marginală”,
deoarece presupune că “întotdeauna deciziile sunt luate
prin aprecierea costurilor suplimentare în raport cu
beneficiile suplimentare”.
Economia politică dispune, ca orice ştiinţă
autonomă, de obiect de investigare, metodă proprie de
cercetare şi sistem propriu de legi şi categorii economice.
Astfel, se constituie ca ştiinţă care studiază anatomia şi
fiziologia societăţii omeneşti, în procesul de creare,
distribuţie şi consum al bunurilor şi serviciilor materiale şi
spirituale.

1.3.2. Tensiunea nevoi – resurse

evoile umane
În cursul tranziţiei sale prin viaţă, omul se prezintă
ca o fiinţă tridimensională: biologică, socială şi raţională.
Existenţa şi dezvoltarea sa au presupus, dintotdeauna, şi
presupun satisfacerea unor necesităţi multiple.
Aceste necesităţi sau nevoi apar, în primul rând, sub
forma dorinţelor, aşteptărilor şi aspiraţiilor oamenilor,

10
 ECOOMIE

adică reprezintă latura subiectivă a nevoilor umane; iar,

atunci când sunt întipărite în conştiinţa oamenilor şi sunt
intrate în obiceiurile lor, nevoile umane dobândesc un
caracter obiectiv.

1.3.3. Activitatea economică şi problema alegerii în

economie
Acţiunea umană reprezintă forma concretă de
manifestare a omului pentru a-şi asigura cele necesare
vieţii.
În cadrul activităţilor umane se detaşează ca importanţă
activitatea economică. Activitatea economică reflectă
lupta împotriva rarităţii, ca proces complex ce reflectă
faptele, actele, comportamentele şi deciziile oamenilor cu
privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice în
vederea producerii de bunuri materiale şi servicii de orice
fel, necesare satisfacerii trebuinţelor în condiţiile unor
resurse limitate.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 1

Economia Politică studiază legăturile sociale din sfera producţie, repartiţie,
schimbului şi consumului;

Economia politică dispune, ca orice ştiinţă autonomă, de obiect de investigare,
metodă proprie de cercetare şi sistem propriu de legi şi categorii economice;

Obiectul de studiu al teoriei economice este reprezentat de activitatea economică;

Alegerile oamenilor, atât în calitate de consumatori, cât şi în calitate de producători
trebuie să se realizeze prin respectarea principiilor economice pentru a „plăti” un
cost de oportunitate cât mai scăzut.

11
 ECOOMIE

Activitatea economică este o relaţie socială complexă reprezentând un ansamblu de

acţiuni privitoare la producţie, schimb, repartitie şi consum de bunuri şi servicii, prin care se
urmareşte satisfacerea, cu resurse limitate, a trebuinţelor nelimitate ale indivizilor şi societăţii.
Activitatea economică se caracterizează prin acţiunea unor factori obiectivi şi a altora
subiectivi.
Acţiunea economică bazată pe raţiune apare motivată, cauzal, prin interesul oamenilor.
Analiza fenomenelor şi proceselor economice scoate în evidenţă existenţa unor legi
economice, care reprezintă raporturile cauzale, esenţiale şi funcţionale, existente în
desfăşurarea activităţii economice.
Economia politică este o ştiinţă socială. Ea nu studiază economia unui individ sau a
unor indivizi trăind izolaţi, ci raporturile sociale care se nasc între oameni cu prilejul
activităţii lor economice. Obiectul economiei politice este deci viaţa economică. Obiectul de
cercetare al economiei politice este reprezentat de ansamblul activităţilor şi relaţiilor
economice, al legităţilor acestora, urmărindu-se satisfacerea nevoilor crescânde ale oamenilor
în condiţiile unor resurse limitate, prin utilizarea unor structuri şi mecanisme adecvate.
Dintre procedeele ce caracterizează metoda în domeniul ştiinţelor economice,
mentionăm următoarele: abstracţia ştiinţifică; analiza inductivă şi deductivă; îmbinarea
metodei istorice cu cea logică, teoretică; analiza cantitativă şi cea calitativă; sinteza;
experimentul economic; modelarea economico-matematică.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ Apariţia şi dezvoltarea conceptelor, noţiunilor economice, definirea

economiei ca ştiinţă, principiile economice, costul de oportunitate

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce studiază economia?
2. Ce studiază microeconomia?
3. Ce studiază macroeconomia?
4. Cum se utilizează procedeele ce caracterizează metoda în domeniul ştiinţelor economice?
5. Explicaţi apariţia costului de oportunitate.
6. Specificaţi care sunt principiile economice.

12
 ECOOMIE

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Obiectul de studiu al economiei îl constituie:

a) formularea de soluţii la nivelul comportamentului individual; b) cercetarea psihologiei
indivizilor; c) studierea modului în care oamenii utilizează resursele rare, pentru satisfacerea
nevoilor; d) studierea acumulării de avuţie.
2. Termenul „economie politică” a fost folosit pentru prima dată de către: a) Adam Smith;
b) Antoine de Montchrestien; c) David Ricardo; d) J.M. Keynes.
3. O resursă regenerabilă poate să fie: a) folosită pentru a produce bunuri libere;
b) folosită doar pentru a produce bunuri destinate autoconsumului; c) limitată.
4. Economia naturală: a) nu mai există în condiţiile contemporane; b) presupune că accesul la
bunurile libere se realizează în mod natural, prin intermediul schimbului; c) presupune o mare
diversitate de activităţi lucrative; d) este specifică ţărilor dezvoltate din punct de vedere
economic.

13
 ECOOMIE

Bibliografie obligatorie

1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012

2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

14
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 2
Utilitatea economică
Cuprins

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
2.3.1. Bunurile economice
2.3.2. Utilitatea economică
2.3.3. Legea utilităţii marginale descrescânde
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

2.1. Introducere
Acest capitol tratează aspecte legate de:
bunurile economice şi bunurile libere, utilitate
economică. De asemenea în cuprinsul acestei unităţii
este expusă relaţia dintre utilitatea totală şi utilitatea
marginală. Un loc central îl ocupă legea utilităţii
marginale descrescânde.

2.2. Obiectivele şi competenţele

compet
unităţii de studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

formarea deprinderilor necesare utilizării în mod
corect a conceptelor şi instrumentelor statistico
statistico-
matematice în interpretarea aspectelor teoretice
ale comportamentului consumatorului.

înţelegerea importanţei raportului dinamic dintre
veniturile nominale şi preţurile bunurilor în
evoluţia restricţiilor bugetare şi a domeniului de

15
 ECOOMIE

opţiune al consumatorului.

formarea capacităţii de interpretare şi elaborare a
unor tabele, grafice, funcţii matematice etc.,
privind comportamentul consumatorului şi
dezvoltarea abilităţii de aplicare a unor modele de
optimizare a deciziilor consumatorului.

Competenţele unităţii de învăţare:

să înţeleagă noţiunea de bun economic şi bun
liber;

să cunoască tipurile şi formele utilităţii;

capacitatea de a identifica relaţia dintre nevoie
şi cantitatea consumată dintr- un bun.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

2.3. Conţinutul unităţii de

învăţare
2.3.1. Bunurile economice
Finalitatea oricărei activităţii economice este
obţinerea bunurilor destinate satisfacerii nevoilor.
Bunul reprezintă orice element, obţinut direct
din natură sau prin producţie, apt să satisfacă o nevoie
umană.

1.3.2. Utilitatea economică

Utilitatea în sens general reprezintă capacitatea
unui bun economic de a satisface o nevoie. Aceasta
proprietate decurge şi se exprimă prin trăsăturile,
caracteristicile şi însuşirile intrinseci ale fiecărui bun

16
 ECOOMIE

sau clase omogene de bunuri economice.

În sens economic utilitatea exprimă satisfacţia obţinută
prin consumarea unor unităţi dintr-un bun economic.
Utilitatea economică exprimă gradul în care
consumarea unei cantităţi de bunuri satisface una sau
alta dintre nevoile umane.
În teoria şi practica economică se întâlnesc
două puncte de vedere diferite de abordare a utilităţii
economice: teoria clasică şi teoria neoclasică.
Pentru măsurarea utilităţii, specific fiecărei
teorii, există două metode: metoda cardinală sau
obiectivă, aparţinând de teoria clasică şi metoda
ordinală sau subiectivă, aparţinând de teoria
neoclasică.
Măsurarea cardinală a utilităţii presupune că
un consumator poate să măsoare utilitatea, adică să
exprime printr-un număr (utili) utilitatea care rezultă
din consumul unei cantităţi determinate dintr-un bun.
Analiza ordinală a utilităţii presupune
clasificarea, aşezarea diferitelor bunuri într-o anumită
ordine, în raport de preferinţele consumatorului.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 2
Utilitatea economică exprimă gradul în care consumarea unei cantităţi de bunuri
satisface una sau alta dintre nevoile umane.
Măsurarea cardinală a utilităţii presupune că un consumator poate să măsoare
utilitatea, adică să exprime printr-un număr (utili) utilitatea care rezultă din consumul unei
cantităţi determinate dintr-un bun.

17
 ECOOMIE

Analiza ordinală a utilităţii presupune clasificarea, aşezarea diferitelor bunuri într-o

anumită ordine, în raport de preferinţele consumatorului.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ bun economic, bun liber, utilitate totală, utilitate marginală, metoda
cardinală, metoda ordinală

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Arătaţi diferenţa dintre utilitatea tehnică şi utilitatea în sens economic
2. Analizaţi relaţia dintre utilitatea totală şi utilitatea marginală
3. Definiţi utilitatea individuală
4. Enunţaţi legea lui Gossen
5. Definiţi bunurile economice

Bibliografie obligatorie

1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012

2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

Unitatea de studiu 3
Echilibrul consumatorului. Elasticitatea cererii

Cuprins

3.1. Introducere

18
 ECOOMIE

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
3.3.1. Preferinţele şi alegerea consumatorului. Curba de indiferenţă în consum
3.3.2. Echilibrul şi alegerea consumatorului
3.3.3. Cererea şi elasticitatea cererii
3.4. Îndrumar pentru autoverificare

3.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare la
echilibrul şi alegerea consumatorului raţional. De asemenea
sunt prezentate aspectele referitoare cerere, condiţiile cererii
şi elasticitatea cererii.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii

unităţi de
studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

familiarizarea studentului cu procesul de alegere în
consum

capacitatea de a analiza echilibrul consumatorului

definirea cererii la nivel microeconomic

stabilirea influenţelor endogene şi exogene.

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

studenţii vor putea să definească şi să caracterizeze
procesul de alegere al consumatorului şi echilibrul
consumatorului;

studenţii vor putea să prezinte structura condiţiilor
ce influenţează cerere apentru un bun economic;
econom

studenţii vor putea să definească şi să identifice
importanţa elasticităţii cererii pentru un producător.

19
 ECOOMIE

Timpul alocat unităţii: 2 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Preferinţele şi alegerea consumatorului
Fiecare persoanã în calitatea sa de consumator îţi stabileşte,
în fiecare moment al existenţei sale, unul sau mai multe
programe de consum.
Programul de consum este identificat cu reţeta de
consum, coşul bunurilor de consum, care dă expresie:
sistemului de nevoi, obişnuinţelor, preferinţelor,
disponibilităţilor în timp şi spaţiu ale bunurilor, utilităţilor
acordate diferitelor cantităţi din bunurile consumate.

3.3.2. Echilibrul şi alegerea consumatorului

Consumatorul în realitate acţionează sub impulsul
preferinţelor dar se loveşte de anumite restricţii economice.
Cele care au influenţa cea mai mare sunt venitul propriu şi
preţul. Acestea sunt variabile independente şi exogene în
raport cu puterea de cumpărare.
Un consumator pus să aleagă între douã bunuri (x, y)
care au preţurile (Px, Py), va decide în funcţie de venitul său
(V). Alegerea consumatorului se bazează pe formula:
V = xPx + yPy
3.3.3. Cererea şi elasticitatea cererii
În teoria economică, cererea, reprezintă conceptul
care leagă cantităţile cerute dintr-un anumit bun economic
pe piaţă de preţul său de vânzare, respectiv sacrificiul care
trebuie făcut pentru a obţine aceste cantităţi.
În sens microeconomic, cererea reprezintă cantitatea
dintr-un bun economic pe care un consumator sau toţi

20
 ECOOMIE

consumatorii, doresc să o achiziţioneze la un moment dat şi

în anumite împrejurări economice şi extraeconomice date.
 Elasticitatea cererii
Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la
condiţiile ce o influenţează.

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 3
Pe baza cererii potenţiale şi a restricţiilor social-economice, adică a preţurilor şi
veniturilor, consumatorul îşi formuleazã programe de consum.
Consumatorul va fi în pozitie de echilibru (statică) atunci când pentru anumite resurse
sau venit disponibil şi pentru anumite preţuri unitare ale bunurilor de consum, beneficiază de
cel mai înalt nivel de satisfacţie.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ program de consum, echilibrul consumatorului, curbă de indiferenţă în

consum, elasticitatea cererii

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi programul de consum.
2. Reprezentaţi grafic echilibrul consumatorului.
3. Precizaţi condiţiile pentru echilibrul consumatorului.
4. Analizaţi modificarea cererii pentru un bun inferior în situaţia în care preţului de
vânzare creşte.
5. Analizaţi elasticitatea cererii în funcţie de preţ.

21
 ECOOMIE

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Dacă un consumator are un venit de 40 u.m., preţul de vânzare a bunului X este 10 u.m., iar
cel al bunului Y de 5 u.m., care din combinaţiile de mai jos se află pe linia bugetului:
a) 7X + 1Y; b) 6X + 6Y; c) 4X + 8Y; d) 2X +4Y.
2. Elasticitatea cererii bunului X în raport cu modificarea preţului bunului Y: a) exprimă
intensitatea complementarităţii bunurilor respective; b) se exprimă prin raportul dintre preţul
real al bunului X şi preţul natural al bunului Y; c) constituie o expresie a substituţiei
încrucişate; d) reprezintă elasticitatea încrucişată a cererii în raport cu preţul.
3. Atunci când coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ este mai mic decât 1: a)
când preţul scade cu 1%, cererea creşte 2,1%; b) când preţul scade cu 1%, cererea este
constantă; c) când preţul scade cu 1%, cererea scade cu 1%; d) când preţul scade cu 1%,
cererea creşte cu 0,7%.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

Unitatea de studiu 4
Productivitatea factorilor de producţie
Cuprins

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Factorii de producţie

22
 ECOOMIE

4.3.2. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie

4.3.3. Randamentul factorilor de producţie
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.1. Introducere
Acest capitol analizează productivitatea factorilor
de producţie. În acest sens se prezintă noţiunea de
productivitate globală şi productivitate parţială a factorilor
de producţie. În prima parte a unităţii de studiu sunt
prezentaţi factorii de producţie şi combinarea acestora.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii

de studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

Cunoaşterea principalelor categorii de costuri şi a
evoluţiei lor, pe termen scurt şi pe termen lung, în
raport cu producţia;

Interpretarea corectă a extinderii şi contracţiei ofertei
(mişcări de-aa lungul curbei ofertei) şi a modificării
ofertei (deplasări ale curbei ofertei);

Explicarea elasticităţii ofertei şi a factorilor care o
determină.

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

studenţii vor putea să caracterizeze factorii de
producţie;

studenţii vor putea să analizeze productivitatea
parţială şi globală a factorilor de producţie;

studenţii vor putea să prezinte avantajele
combinării şi substituirii factorilor de producţie.
producţie

23
 ECOOMIE

Timpul alocat unităţii: 2 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Factorii de producţie
Factorii de producţie reprezintă potenţialul de
resurse productive atrase în circuitul economic.
Factorii de producţie se regasesc în orice activitate
economică şi fără aceştia nici o activitate nu se poate
desfăşura.
Iniţial, au existat doi factori. Aceştia au fost
denumiţi factori primari (originari): munca şi natura. Apoi
a apărut factorul derivat tradiţional – capitalul.
În timp, au avut loc multiplicarea şi diversificarea
factorilor de producţie, apărând grupa neofactorilor de
producţie.

4.3.2. Combinarea şi substituirea factorilor de

producţie
Combinarea factorilor de producţie reprezintă un
mod specific de unire a acestora, ce poate fi privit sub
aspect cantitativ, structural şi calitativ. Criteriul de
apreciere a raţionalităţii şi eficienţii combinării este natura
însăşi a activităţii economice.

4.3.3. Randamentul factorilor de producţie

Întreaga activitate a unui agent economic este
bazată pe creşterea eficienţei.
Din punct de vedere economic eficienţa înseamnă
obţinerea unor rezultate maxime cu un consum minim de
resurse sau maximizarea efectelor utile obţinute cu un

24
 ECOOMIE

minim de efort.
Mărimea productivităţii se determină la nivel de
firmă, de ramură şi de economie naţională, privită în
ansamblu. Este evident că ultimele două niveluri sunt
expresia sintetică a mărimii şi evoluţiei productivităţii din
firmele ce alcătuiesc ramura, respectiv economia
naţională.

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 4
Factorii de producţie se regasesc în orice activitate economică şi fără aceştia nici o
activitate nu se poate desfăşura.
Randamentul exprimă capacitatea unui factor de producţie de a crea un efect util într-o
perioadă de timp dată.
Expresia sintetică a eficienţei utilizării factorilor de producţie în cadrul activităţilor
economice este productivitatea.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ Factori de producţie, randamentul factorilor de producţie, combinarea

factorilor de producţie, substituirea factorilor

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Precizaţi criteriile care stau la baza împărţirii capitalului tehnic în capital fix şi
circulant.
2. Specificaţii formele uzurii capitalului fix ?
3. Analizaţi formele productivităţii muncii?
4. Când apare rata marginală de substituţie în producţie?

25
 ECOOMIE

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Eficienţa agregată a factorilor de producţie utilizaţi în obţinerea unui rezultat este exprimată
prin: a) costul global; b) utilitatea totală; c) costul marginal; d) productivitatea globală.
2. Eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât: a) se munceşte mai puţin; b) eforturile
sunt mai mari; c) cheltuielile necesare obţinerii aceluiaşi efect sunt mai mici; d) se munceşte
mai puţin şi se cheltuieşte mai mult.
3. Productivitatea globală: a) exprimă eficienţa agregată a capitalului utilizat; b) creşte pe
măsura sporirii producţiei; c) exprimă eficienţa agregată a utilizării factorilor de producţie; d)
se modifică în aceeaşi proporţie cu nivelul costurilor medii.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

Unitatea de studiu 5
Costul de producţie
Cuprins

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
5.3. Conţinutul unităţii de studiu
5.3.1. Tipologia costului de producţie
5.3.2. Analiza costului de producţie
5.3.3. Căi de reducere a costurilor de producţie
5.4. Îndrumar pentru autoverificare

26
 ECOOMIE

5.1. Introducere
Acest capitol tratează concepte de bază privind costul de
producţie. De asemenea, în cadrul unităţii de studiu este
prezentată analiza costului de producţie pe termen scurt şi pe
termen lung, diferenţierea analizei constând în faptul că pe
termen scurt costurile se împart în costuri fixe şi costuri
variabile, iar pe termen lung toate costurile sunt variabile.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele
tivele unităţii de învăţare
învăţare:

familiarizarea cu noţiunile de cost;

prezentarea analizei costului de producţie;

identificarea căilor de reducere a costului.

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

studenţii vor putea să definească diferitele tipuri de
costuri;

studenţii vor putea să arate legăturile dintre evoluţia
costului şi evoluţia productivităţii muncii;

studenţii vor putea să prezinte diferite metode de
reducere a costului de producţie.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Tipologia costului
ostului de producţie

27
 ECOOMIE

În procesul activităţii economice un rol deosebit, în afară

de procesul alocării şi combinării factorilor de producţie, ocupă
problema consumării lor. De aceea, pentru fiecare întreprindere
este importantă calcularea costului de producţie.
Costul de producţie exprimă expresia bănească a
consumului de factori de producţie.

5.3.3. Căi de reducere a costurilor de producţie

Aşa cum am mai menţionat, costul total mediu nu este o
mărime constantă. Acesta mărime este influenţată de o serie de
factori, printre care importanti sunt:

Consumul de factori de producţie pe unitatea de produs.
Cu cât consumul de factori de producţie creşte, cu atât
costul costal şi costul mediu total creşte.

ivelul productivităţii. La un preţ constant al factorilor
de producţie, costul mediu şi costul marginal se afla într-
o relatie inversă cu productivitatea. Astfel, costul total
mediu scade atunci când productivitatea medie creşte şi
invers. Şi, costul marginal se reduce, pe măsură ce
productivitatea marginală creşte

Preţul factorilor de producţie utilizaţi (respectiv preţul
la care sunt achizitionate materiile prime, materialele,
combustibilul etc. ). La un consum al factorilor de
producţie pe unitatea de produs considerat constant,
atunci dacă preţul factorilor de producţie va creşte, şi
costul total va creşte (si invers).

5.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 5
Există o strânsă legătură între costul total mediu şi costul marginal. Costul marginal atrage
după sine modificări ale costului mediu – în sensul creşterii sau scăderii. Astfel, costul mediu

28
 ECOOMIE

este crescător atunci când costul marginal îi este superior; costul mediu este descrescător,
atunci când costul marginal îi este inferior; costul marginal este egal cu costul mediu, atunci
când acesta din urmă se află la nivel minim.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ cost implicit, cost explicit, cost contabil, cost economic, profit normal
cuvenit

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi costul de producţie.
2. Care este profitul normal cuvenit?
3. Definiţi costul explicit.
4. Menţionaţi cinci căi de reducere a costului de producţie.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Când preţul este 10.000 u.m., CF = 1.000.000 u.m., iar CVM = 600 u.m., pragul de
rentabilitate va fi: a) 200; b)106,38; c) 138; d) 103, 68.
2. CFM a crescut cu 25%, în condiţiile reducerii producţiei de 1,25 ori, ceea ce înseamnă că:
a) CF s-a redus în acelaşi ritm cu producţia; b) CFM se reduce de mai puţin de 1,25 ori,
datele referindu-se la un termen lung; c) producţia se reduce mai rapid decât CFM; d)
indicele producţiei este 80%.
3) Dacă diferenţa dintre costul total mediu şi costul fix mediu din perioada de bază este zero,
iar CV2>0, atunci: a) producţia din perioada de bază este zero; b) producţia creşte sau scade
în aceeaşi proporţie cu CV; c) producţia se reduce; d) costul total se modifică în aceeaşi proporţie
cu producţia.

29
 ECOOMIE

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

30
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 6
Piaţa şi concurenţa
Cuprins

6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
6.3.1 Definirea pieţei
6.3.2 Concurenţa – element al economiei de piaţă
6.3.3 Piaţa cu concurenţă imperfectă
6.4. Îndrumar pentru autoverificare

6.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare la piaţă,
preţ şi concurenţă.
De asemenea tratează aspectele referitoare la piaţa cu
concurenţă perfectă şi concurenţă imperfectă. Un loc distinct
în cadrul unităţii de studiu îl deţine atingerea echilibrului
pieţei şi legile cererii şi ofertei.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

cunoaşterea conţinutului, funcţiilor şi tipurilor de
pieţe;

înţelegerea concurenţei ca resort al economiei
economi de piaţă;

cunoaşterea preţului, definirea acestuia, funcţiile
îndeplinite în economia de piaţă.

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

studenţii vor putea să definească noţiunea piaţă, preţ şi

31
 ECOOMIE

concurenţă;

studenţii vor putea să identifice diferitele tipuri de
pieţe concurenţiale;

studenţii vor putea să descrie elementele determinante
privind diferitele tipuri de pieţe concurenţiale.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Definirea pieţei
Piaţa este o categorie specifică economiei de schimb
care exprimă ansamblul relaţiilor generate de actele de
vânzare-cumpărare, împreună cu fenomenele legate de
manifestarea cererii şi ofertei şi în conexiune cu spaţiul şi
timpul în care acestea se desfăşoară.
Piaţa poate fi definită din mai multe unghiuri care,
completează şi întregesc înţelesul asupra conţinutului acestuia.

6.3.2. Concurenţa – element al economiei de piaţă

Concurenţa reprezintă o trăsătură esenţială a
economiei de piaţă, un model de comportament al agenţilor
economici în sistemul de piaţă, o rivalitate între participanţii la
actul de vânzare-cumpărare, un raport de forţe dintre aceştia, o
opoziţie vizibilă pe piaţa factorilor de producţie, a bunurilor
de consum şi serviciilor. Mulţi economişti apreciază
concurenţa drept “calea cea mai bună de satisfacere a
intereselor tuturor”.
6.3.3. Piaţa cu concurenţă imperfectă
Concurenţa perfectă presupune acel raport de piaţă în
care, pe de-o parte, toţi producătorii / vânzătorii pot să vândă

32
 ECOOMIE

toată producţia, la preţul pieţei, fără ca vreunul dintre ei, sau

toţi împreună să poată influenţa respectivul preţ de piaţă, iar,
pe de altă parte, consumatorii – cumpărătorii să poată
achiziţiona tot ce au nevoie, în cantitatea dorită, la acelaşi preţ
al pieţei, fără a-l putea modifica după voinţa lor.
Concurenţa perfectă este un model teoretic,
inaplicabil în viaţa reală.

6.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 6
Privită în ansamblu, piaţa reprezintă un sistem deosebit de complex, format dintr-o
multitudine de segmente, forme şi tipuri de pieţe care se găsesc într-o strânsă interdependenţă.
Evoluţia preţurilor pe o anumită piaţă afectează în timp nivelul preţurilor existente pe celelalte
pieţe.
Concurenţa reprezintă o trăsătură esenţială a economiei de piaţă, un model de
comportament al agenţilor economici în sistemul de piaţă, o rivalitate între participanţii la
actul de vânzare-cumpărare, un raport de forţe dintre aceştia, o opoziţie vizibilă pe piaţa
factorilor de producţie, a bunurilor de consum şi serviciilor.

Concurenţa perfectă este aceea în care un număr nelimitat de producători şi

consumatori se confruntă pe piaţă la un moment dat, astfel încât cumpărătorul are o cât mai
mare posibilitate de alegere.
Piaţa cu concurenţă imperfectă este aceea în care producătorii şi consumatorii pot
exercita individual presiuni asupra preţului sau cantităţii cerute sau oferite.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ Piaţă, concurenţă perfectă, concurenţă imperfectă, monopol, oligopol,

piaţă monopolistică.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este definiţia pieţei?
33
 ECOOMIE

2. Enumeraţi funcţiile pieţei.

3. Care este diferenţa dintre concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă?
4. Prezentaţi caracteristicile pieţei monopolistice.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. În condiţiile economiei de piaţă: a) nu există concurenţă neloială; b) monopolul este
predominant; c) toate preţurile se formează în mod liber; d) preţurile influenţează
comportamentul agenţilor economici.
2. Dacă preţul unui bun: a) este egal cu costul unitar al bunului respectiv, nu se obţine profit
normal; b) este mai mare decât costul mediu, se obţine şi profit pur; c) este egal cu costul
mediu, nu se obţine profit economic; d) se reduce nu se mai obţine profit.
3. În cadrul economiei de piaţă, preţurile: a) se formează exclusiv în funcţie de raportul dintre
cerere şi ofertă; b) bunurilor economice constituie singurul mecanism de reglare a vieţii
economice; c) au o puternică încărcătură informaţională; d) reflectă egalitatea cererii cu
oferta.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

34
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 7
Veniturile agenţilor economici
Cuprins

7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
7.3.1 Salariul
7.3.2 Dobânda
7.3.3 Profitul
7.4. Îndrumar pentru autoverificare

7.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare veniturile
aferente fiecărei categorii de factori de producţie
producţie.
De asemenea tratează modul de realizare a fiecărui venit şi
metodele de calcul specifice.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

analiza comparativă a veniturilor fundamentale şi
desprinderea, pe această bază, a asemănărilor şi
deosebirilor dintre ele.

evidenţierea interdependenţelor dintre mărimea şi
evoluţia veniturilor, pe de o parte, şi dinamica
eficienţei economice, pe de altă parte.

cercetarea efectelor proceselor/forţelor specifice
fiecărei pieţe concrete şi a conexiunilor dintre ele
asupra structurii şi dinamicii veniturilor fundamentale.
Competenţele
petenţele unităţii de învăţare:
învăţare

studenţii vor putea să identifice diferitele tipuri de

35
 ECOOMIE

venituri aferente factorilor de producţie;

studenţii vor putea să calculeze profitul relativ şi
absolut, salariul real şi nominal şi formele dobânzii;

studenţii vor putea să descrie elementele determinante
privind diferitele tipuri de venituri.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Salariul
În urma proceselor de distribuţie şi redistribuţie a venitului, se
formează veniturile personale care privesc direct gospodăriile,
populaţia ca atare.
Folosit iniţial pentru a desemna suma de bani pe care o
primeau soldaţii romani pentru a-şi cumpăra sarea (salarium),
termenul de salariu a primit ulterior sensul de venit al unei
persoane care munceşte pentru altcineva, faţă de care este
dependentă juridic sau economic.
De-a lungul secolelor, noţiunea de salariu şi-a
modificat şi diversificat semnificaţia.
Salariul reprezintă remunerarea posesorului muncii
pentru activitatea depusă. Este parte din valoarea nou creată în
decursul muncii.

7.3.2. Dobânda
Iniţial, dobânda a fost legată de creditul pentru
consum; apoi, ea a însemnat o plată pentru a primi dreptul de
a folosi creditul cu destinaţie economico-productivă. În cea
mai mare parte a ei, teoria modernă a creditului şi a dobânzii
reflectă relaţiile ce se manifestă în cazul unor astfel de

36
 ECOOMIE

împrumuturi. Fiind plătită (încasată) peste mărimea capitalului

folosit, dobânda este o formă de venit care caracterizează o
economie de piaţă eficientă şi în progres; numai acele
activităţi care se încadrează în acest criteriu sunt aducătoare
de dobândă.

7.3.3. Profitul
Una din formele fundamentale de venit care se
formează în economia de piaţă concurenţială este profitul. El
este unul din conceptele folosite în teoria şi practica
economică cu o mare diversitate de înţelesuri1.
În accepţiune cea mai largă profitul reprezintă câştigul
sau avantajul realizat, în formă băneasca, dintr-o acţiune sau
activitate de către cei care le iniţiaza.

7.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 7
De-a lungul secolelor, noţiunea de salariu şi-a modificat şi diversificat semnificaţia.
Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompensează munca,
mărimea acestuia oscilând în jurul nivelului lui natural. Substanţa salariului şi mărimea lui
erau explicate prin ceea ce economiştii clasici au numit teoria costului formării resurselor de
muncă. Într-o asemenea optică, salariul este definit ca suma de bani prin care se asigură
strictul necesar pentru întreţinerea salariatului şi a familiei sale.
Dobânda este venitul adus celui care dă cu împrumut (creditorul) încasat de la cel ce ia
un împrumut (debitorul) şi plătit de acesta din urmă pentru achiziţionarea utilităţii unei sume
de bani pe o perioadă determinată.

Concepte şi termeni de reţinut

1
G. Manea, I. Popescu, op. cit.,

37
 ECOOMIE

⋅ Venit, salariul nominal, salariul real, dobândă simplă, dobândă compusă,

rata dobânzii, profit.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Enumeraţi veniturile factorilor de producţie?
2. Definiţi salariul real.
3. Precizaţi diferenţa dintre dobânda reală şi dobânda nominală?
4. Prezentaţi formele ratei profitului.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Constituie venituri ale factorilor de producţie: a) impozitul; b) economiile; c) veniturile
bugetare; d) salariul.
2. Dobânda compusă intervine atunci când: a) se acordă un credit mai mare de 50 milioane
lei; b) durata creditului este de maxim un an; c) durata creditului este mai mare de 1 an, iar
dobânda ce trebuia plătită anual se adaugă la capitalul împrumutat aplicându-se deci dobândă
la dobândă; d) durata creditului este mai mare de 1 an, iar dobânda se plăteşte periodic.
3. Dobânda: a) încasată este egală cu profitul băncii; b) constituie sursa profitului bancar; c)
reprezintă venitul obţinut pentru sacrificarea lichidităţilor; d) compusă reprezintă diferenţa
dintre capitalul propriu şi capitalul împrumutat.

Bibliografie obligatorie

1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012

2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

38
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 8
Rezultatele macroeconomice
Cuprins

8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
8.3.1 Sistemul Conturilor Naţionale
8.3.2 Indicatorii macroeconomici de rezultate
8.3.3 Echilibru macroeconomic
8.4. Îndrumar pentru autoverificare

8.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare la piaţă,
preţ şi concurenţă.
De asemenea tratează aspectele referitoare la piaţa cu
concurenţă perfectă şi concurenţă imperfectă. Un loc distinct
în cadrul unităţii de studiu îl deţine atingerea echilibrului
pieţei şi legile cererii şi ofertei.

8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii

unit de
studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

înţelegerea procesului complex de agregare a
rezultatelor economice de la nivelul agenţilor
economici până la scara economiei naţionale.

deprinderea metodologiei de analiză şi comparare
internaţională a nivelului
ivelului şi structurii diferitelor
economii naţionale, a performanţelor lor economice şi
sociale.

realizarea unei analize ştiinţifice a evoluţiei
principalelor agregate economice în România,

39
 ECOOMIE

desprinderea cauzelor care au generat tendinţele

dominante şi fundamentarea unor măsuri de politică
economică pe termen scurt, mijlociu şi lung.

Competenţele unităţii de învăţare:

studenţii vor putea să definească SCN;

studenţii vor putea să identifice indicatorii
macroeconomici de rezultate în funcţie de criteriul
intern şi naţional;

studenţii vor putea să analizeze situaţia existentă la
nivelul economiei naţionale pe baza rezultatelor
macroeconomice.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

8.3. Conţinutul unităţii de învăţare

8.3.1. Sistemul Conturilor aţionale
Ţările cu economie de piaţă modernă pun la baza
măsurării rezultatelor macroeconomice teoria remunerării
factorilor de producţie, în funcţie de care s-a elaborat Sistemul
Conturilor Naţionale (SCN).
Contabilitatea Naţională sau Sistemul Conturilor
Naţionale2 este instrumental esenţial de colectare a unor date
numerice şi de cuantificare, într-o formă sintetică, simplificată, a
operaţiunilor principale din economia naţională. Ea reprezintă
macheta economiei naţionale şi pune un accent deosebit pe
relaţiile de interdependenţă dintre unităţile elementare ale
economiei, pe agregarea rezultatelor în cadrul
categoriilor macroeconomice semnificative, favorizând
analizele economice în termeni de flux (variaţia activităţii într-

2
G. Abraham - Frois, Economia politică, Editura Politică, Bucureşti, 1994

40
 ECOOMIE

o perioadă dată)3.
În prezent S.C.N. constituie principalul sistem de
evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica
internaţională de majoritatea ţărilor lumii, în specialcele cu
economie de piaţă şi în calculele şi analizele economice
efectuate de organismele internaţionale (O.N.U., O.E.C.D.
etc.).
Sistemul Contabilităţii Naţionale (S.C.N.) din ţara
noastră reprezintă un sistem de evidenţă valorică a fluxurilor
economice, în expresie monetară, la nivelul economiei naţionale.
El are trei componente: sectorul agenţilor economici; conturile
naţionale; operaţiunile contabile4.

8.3.2. Indicatorii macroeconomici de rezultate

Rezultatele activităţii economice sunt înregistrate în
conturile naţionale la preţurile de bază sau ale producătorilor
şi/sau preţurile pieţei, care includ în plus impozitele indirecte
(TVA, accize etc.).
Produsul global brut reprezintă valoarea bunurilor
produse şi consumate în societate într-o periodă de timp
determinată, de regulă, un an.
Produsul intern brut (PIB) reprezintă valoarea
adăugată brută a producţiei realizată în interiorul unei ţări.
Produsul intern net (PI) exprimă valoarea adăugată
netă a producţiei finale realizată în interiorul unei ţări.
Produsul naţional brut (PB) exprimă valoarea
adăugată brută a producţiei obţinute de agenţii economici
naţionali.
Produsul naţional net (P) exprimă valoarea
adăugată netă a producţiei de agenţii economici naţionali.

8.3.3. Echilibru macroeconomic

3
M. Băcescu, A. Băcescu, Macroeconomie, Editura ALL, Bucureşti, 1993
4
N. Dobrotă, Economie, EdituraEconomică, Bucureşti, 1995.

41
 ECOOMIE

Desfăşurarea normală a circuitului economic şi

realizarea unor performanţe economice optime implică
dezvoltarea echilibrată a economiei în ansamblu. Din punct de
vedere teoretic echilibrul la nivel macroeconomic reflectă
acea stare a economiei în care toate pieţele sunt simultan în
echilibru, fără existenţa excesului de cerere sau de ofertă.
Diversitatea deosebită a factorilor ce condiţionează evoluţia
cererii şi/sau ofertei ansamblului pieţelor face ca o astfel de
stare să nu se întâlnească efectiv niciodată, economia tinzând
spre ea ca spre ceva ideal. Aşa cum în realitate nu există piaţă
pură şi perfectă, tot astfel echilibrul macroeconomic există
mai întâi ca un concept teoretic.
Din punctul de vedere al sferei de cuprindere (al
pieţelor la care se referă), echilibrul economic poate fi parţial
şi general. Ca expresie a echilibrelor tuturor segmentelor
pieţei naţionale, echilibrul economic general se manifestă doar
ca echilibru macroeconomic.

8.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 8
Macroeconomia reprezintă o realitate a economiei naţionale a fiecărei ţări, surprinzând
ansamblul forţelor principale care acţionează şi interacţionează în interiorulunei economii
naţionale, în virtutea cărora economia evoluează ciclic, cunoscând perioade de boom
economic, dar şi ani de recesiune5.
Macroeconomia exprimă procesele, faptele şi comportamentele agenţilor economici agregaţi,
ca relaţii multiple între cei individuali şi se referă la mărimile şi variabilele agregate ale
intrărilor (input-uri) şi ieşirilor (output-uri) structurilor economice dintr-o ţară, privite
independent de comportamentele individuale ale actorilor vieţii economice.

5
D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie. Ediţia a – II – a, Editura Economică, Bucureşti, 2001

42
 ECOOMIE

Criteriul de bază al structurării acestor procese şi comportamente este interesul

individual şi de grup astfel încât macroeconomia nu se identifică cu economia naţională.6
O problemă economică devine macroeconomică atunci şi acolo unde aceasta:

are efecte (stimulează sau afectează) realizarea intereselor generale ale agenţilor
economici ai unei structuri;

este legată de formarea sau consolidarea unei structuri - de regulă naţionale;

determină acţiuni convergente ale participanţilor, pentru menţinerea ei în anumite
limite.

Concepte şi termeni de reţinut

⋅ Piaţă, concurenţă perfectă, concurenţă imperfectă, monopol, oligopol,

piaţă monopolistică.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi Sistemul Conturilor Naţionale?
2. Precizaţi diferenţa dintre PIB ŞI PNN.
3. Cum se determină soldul valorii factorilor de producţie în raport cu străinătatea?
4. Definiţi deflatorul PIB.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Consumul capitalului fix nu se include în: a) P.N.B.; b) consumul intermediar; c)
investiţiile brute; d) consumul menajelor.

6
M. Isărescu, Reflecţii economice, Academia Română, Bucureşti, 2001

43
 ECOOMIE

2. Produsul naţional net: a) se determină scăzând amortizarea din PIB; b) exprimat în preţurile
factorilor reprezintă venitul naţional; c) este egal cu PIN; d) reprezintă valoarea adăugată
brută din economia naţională.
3. Comparativ cu P.G.B., P.I.B. este: a) uneori diferit; b) egal; c) mai mare; d) mai mic.
4. P.G.B. creşte mai rapid decât P.I.B., ceea ce înseamnă că:
a) ponderea consumului intermediar scade;
b) P.I.B. creşte mai lent comparativ cu creşterea consumului intermediar;
c) consumul intermediar creşte mai încet decât P.I.B.;
d) cel mai rapid cresc cheltuielile materiale.
5. Dacă soldul dintre producţia finală a agenţilor naţionali ce-şi desfăşoară activitatea în
străinătate şi a agenţilor străini ce-şi desfăşoară activitatea în ţară este zero, atunci:
a) P.I.B. = P.N.B.;
b) amortizarea =investiţiile nete;
c) C=S;
d) P.I.N. > P.I.B.

Bibliografie obligatorie

1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012

2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

44
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 9
Venitul şi componentele sale
Cuprins

9.1. Introducere
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
9.3.1 Venitul naţional
9.3.2 Consumul
9.3.3 Economiile şi investiţiile
9.4. Îndrumar pentru autoverificare

9.1. Introducere
În acest capitol sunt tratate aspectele referitoare la
venitul naţional, consum şi investiţii.
investiţii
De asemenea sunt prezentate aspectele referitoare la
multiplicatorul şi acceleratorul investiţiilor în cadrul
economiei naţioanle.

9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

cunoaşterea formelor principale de venit la nivelul
economiei naţionale.

interpretarea factorilor obiectivi şi subiectivi care
influenţează cheltuielile pentru consum prin prisma
condiţiilor concrete din ţara noastră, în actuala etapă.

deprinderea studenţilor cu calcule economice
referitoare
re la indicatorii ce reflectă consumul,
economisirea şi investiţiile.

cunoaşterea punctelor de vedere, dominante în ştiinţa
economică, cu privire la procesele de consum şi de
economisire, la scara colectivităţilor umane.

45
 ECOOMIE

realizarea unei conexiuni între problemele teoretice ale

consumului, economisirii şi investiţiilor şi realităţile
din ţara noastră în etapa actuală de tranziţie spre
economia de piaţă.

Competenţele unităţii de învăţare:

studenţii vor putea să definească noţiunea de venit
naţional, consum şi economii;

studenţii vor putea să identifice conexiunile dintre
venitul naţional şi componentele sale, consum şi
economii;

studenţii vor putea să analizeze relaţia dintre
modificarea investiţiilor şi modificarea venitului.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

9.3. Conţinutul unităţii de învăţare

9.3.1. Venitul naţional
Venitul naţional este, conform lui Alfred Marshall,
produsul total net al agenţilor economici şi singura sursă de
plată a acestora.
V = Ppf
9.3.2. Consumul
Consumul reprezintă partea din venitul disponibil
cheltuită pentru achiziţionarea de bunuri materiale şi servicii
care părăsesc sfera producţiei, destinate satisfacerii directe a
trebuinţelor personale ale populaţiei şi/sau trebuinţelor
generale de consum ale societăţii

9.3.3. Economiile şi investiţiile

Economiile (E) reprezintă surplusul de venit disponibil

46
 ECOOMIE

(V) peste cheltuielile de consum (C).

În procesul repartiţiei venitului se are în vedere atât
satisfacerea trebuinţelor prezente, cât şi a celor viitoare, adică
o anumită proporţie între consum şi economii.
Economiile se concretizează, în principal, în plasamente
sub formă de investiţii sau în tezaurizarea lor.
Prin investiţii se înţelege totalitatea cheltuielilor care
se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital, în vederea
sporirii avuţiei societăţii7.
Corelaţia care se formează în timpul şi spaţiul
economiei între consum, economii, investiţii, producţie, venit
etc. se află sub exigenţele principiilor multiplicatorului şi
acceleratorului.
Multiplicatorul (k) reliefează influenţa investiţiilor
asupra venitului.

9.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 9
Consumul, ca proces de utilizare a bunurilor şi serviciilor, are funcţii complexe şi de
maximă importanţă atât în satisfacerea directă a trebuinţelor oamenilor, cât şi asupra
producţiei, asupra gradului de folosire a factorilor de producţie, asupra echilibrului şi
dinamismului economic.
Consumul care îşi are sursa în venitul curent şi se modifică o dată cu variaţia acestuia
se numeşte consum indus, iar consumul care nu depinde de venitul realizat se numeşte
consum autonom.
Concepte şi termeni de reţinut
venit, consum, economii şi investiţii, multiplicatorul investiţiilor,
principiul acceleratorului.

7
D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001

47
 ECOOMIE

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi venitul naţional?
2. Prezentaţi corelaţiile ce arată relaţia dintre modificarea venitului şi modificarea
consumului şi a economiilor.
3. Analizaţi legea psihologică fundamentală a lui Keynes?
4. Prezentaţi principiul multiplicatorului.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. La o creştere a venitului, cu o mărime dată, consumul şi economiile vor creşte: a) în
aceeaşi proporţie; b) în proporţii diferite; c) cu mai mult sporul venitului; d) cu mai puţin
sporul venitului.
2. Cu cât înclinaţia marginală spre economii este mai mică, cu atât multiplicatorul investiţiilor
va fi: a) mai mare; b) mai mic; c) egal cu acceleratorul; d) mai mare decât consumul
intermediar.
3. În condiţiile în care economiile cresc mai rapid decât consumul: a) rata consumului creşte;
b) rata economiilor creşte; c) rata consumului se reduce; d) rata economiilor se reduce.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

48
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 10
Rolul creşterii economice în dezvoltarea economiei naţionale
Cuprins

10.1. Introducere
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
10.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
10.3.1 Creşterea economică şi delimitările acesteia
10.3.2 Modele de creştere economică practicate prin politicile macroeconomice
10.3.3 Dezvoltarea durabilă
10.4. Îndrumar pentru autoverificare

10.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare la creşterea
şi dezvoltarea economică.
De asemenea tratează aspectele referitoare la modelele
creşterii economice şi conceptul de dezvoltare durabilă.

10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

înţelegerea conţinutului şi semnificaţiilor noţiunilor de
creştere şi dezvoltare economică pe baza analizei
interdependenţelor dintre dinamica macroeconomică şi
dinamica demografică.

desprinderea elementelor cu caracter universal şi a
celor particulare presupuse de modelele/politicile
ţărilor în dezvoltare.

sesizarea interdependenţelor dintre modelele sau
strategiile dezvoltării economice mondiale.

49
 ECOOMIE

Competenţele unităţii de învăţare:

studenţii vor putea identifica diferitele tipuri de
creştere economică;

studenţii vor putea prezenta condiţiile pentru
realizarea unei dezvoltări economice durabile;

studenţii vor putea să descrie elementele determinante
privind diferitele modele de creştere economică.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

10.3. Conţinutul unităţii de învăţare

10.3.1. Creşterea economică şi delimitările acesteia
Creşterea economică este un proces complex care
vizează atât sistemul economic în ansamblul său dar şi
dinamica sa. El se desfăşoară într-u anumit spaţiu şi într-un
anumit timp. Ultimii ani par să fi extins spaţiul la nivelul
întregului glob iar timpul, sub forma "moştenirii generaţiilor
viitoare” la prezent şi la viitorul previzibil.

10.3.2. Modele de creştere economică practicate prin

politicile macroeconomice
Modelele creşterii economice sunt o construcţie logico
- matematică care evidenţiază ansamblul de factori care
concură la creşterea producţiei naţionale pe ansamblu şi pe
cap de locuitor şi care pun în evidenţă dependenţa
producţiei faţă de factori printr-un sistem de ecuaţii.
Modelele creşterii economice sunt caracterizate de8:

acoperă întreg spaţiul naţional deci sunt modele
macroeconomice;

sunt modele de dinamică economică, reflectând

8
N. Dobrotă, op. cit.

50
 ECOOMIE

modificarea în timp a valorii diverşilor parametrii ai

creşterii economice.

conceptul de traiectorie economică semnifică astfel o
succesiune de stări efectiv atinse sau previzibile pe un
anumit orizont de timp.

10.3.3. Dezvoltarea durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă a luat naştere acum
30 de ani, ca răspuns la apariţia problemelor de mediu şi a
crizei resurselor naturale, în special a celor legate de energie.
Practic, Conferinţa privind Mediul de la Stockholm din
1972 este momentul în care se recunoaşte că activităţile
umane contribuie la deteriorarea mediului înconjurător, ceea
ce pune pericol viitorul Planetei.
Câţiva ani mai târziu, în 1983, îşi începea activitatea
Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), după
o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
În 1985 era descoperită gaura din stratul de ozon de
deasupra Antarcticii şi, prin Convenţia de la Viena a început
căutarea unor soluţii pentru reducerea consumului de
substanţe care dăunează stratului protector de ozon care
înconjoară Planeta.
În 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobal, în
cadrul Raportului WCED de la Brundtland a fost formulată
cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile: “Dezvoltarea
durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a
compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface
nevoile lor”9.
Termenul de dezvoltare durabilă a început să devină,
însă, foarte cunoscut abia după Conferinţa privind mediul şi
dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro în
vara lui 1992, cunoscută sub numele de “Summit-ul
Pământului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor

9
www.dezvoltareadurabilă.org

51
 ECOOMIE

convenţii referitoare la schimbările de climă (reducerea

emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologică
(conservarea speciilor) şi stoparea defrişărilor masive. Tot
atunci a fost elaborată şi Agenda 21 - planul de susţinere a
dezvoltării durabile.
Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv şi al
Uniunii Europeane, începând cu 1997, când a fost inclus în
Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la summit-ul de la
Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a
UE, căreia i-a fost adaugată o dimensiune externa la
Barcelona, în 2002.

10.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 10
Primele preocupări ale clasicilor s-au îndreptat în mod cert către problema creşterii
economice. Modelul elaborat de Adam Smith şi dezvoltat de Malthus avea un subînţeles
agrar.

Creşterea industrială evidentă care s-a produs începând cu cea de a doua jumătate a
secolului XVIII cerea o explicaţie diferită. Modelul elaborat de Ricardo si Marx a inclus prin
urmare capitalul ca principal factor de creştere economică. Aşadar, prezenta multe similitudini
cu predecesorii săi şi a condus concluzii de asemenea pesimiste. Muncitorii sunt cei care
acţionează în această situaţie ca factor limitat. Acumularea de capital trebuie să ducă la
creşterea cantităţii de capital existentă pentru un muncitor. Lipsa tot mai acută a muncitorilor
face ca salariul real încasat să crească şi să descrească productivitatea capitalului. Impozitul
pe profit se reduce în mod continuu, până când devine zero şi încetează fenomenul de
acumulare. Se ajunge astfel din nou la un stat staţionar.

Concepte şi termeni de reţinut

52
 ECOOMIE

⋅ creştere economică, dezvoltare durabilă, creştere economică zero,

creştere economică negativă.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Precizaţi tipurile creşterii economice?
2. Specificaţi principiile dezvoltării durabile.
3. Prezentaţi factorii creşterii economice?
4. Definiţi conceptul de model economic.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Progresul tehnic: a) exprimă perfecţionarea mijloacelor de producţie şi a bunurilor; b) este
o componentă a progresului social; c) este posibil doar în ţările cu economie de piaţă; d) este
necesar numai în ţările în curs de dezvoltare.
2 Premisele creşterii economice sunt: a) cantitatea de resurse disponibile; b) dezvoltarea
factorilor de producţie; c) condiţia natural-umană şi ecologică; d) condiţia educaţională.
3. Modelele creşterii economice se caracterizează prin: a) faptul că acoperă întreg spaţiul
economic naţional; b) dinamicitate; c) operaţionalitate; d) stabilirea unor modele pentru
comportamentul agenţilor economici.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

53
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 11
Efectele inflaţiei
Cuprins

11.1. Introducere
11.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
11.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
11.3.1 Cauzele inflaţiei
11.3.2 Formele inflaţiei
11.3.3 Consecinţele inflaţiei
11.4. Îndrumar pentru autoverificare

11.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare la inflaţie.
În acest sens în cadrul unităţii de invăţare sunt prezentate
mecanismele formării procesului inflaţionist, diferitele forme
ale inflaţiei precum şi consecinţele acesteia.

11.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii
ii de învăţare
învăţare:

cunoaşterea mecanismului de formare a procesului
inflaţionist;

înţelegerea mecanismului de acţiune a inflaţiei;

cunoaşterea consecinţelor inflaţiei.

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

studenţii vor putea să analizeze cauzele apariţiei
inflaţiei;

studenţii vor putea să identifice diferitele tipuri
inflaţie;

studenţii vor putea să identifice măsurile

54
 ECOOMIE

antiinflaţioniste.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

11.3. Conţinutul unităţii de învăţare

11.3.1. Cauzele inflaţiei
Cauzele inflaţiei generează şi forme specifice de inflaţie, şi
anume10:

Inflaţia prin monedă;

Inflaţia prin cerere ;

Inflaţia prin costuri;

Inflaţia prin credit.

Inflaţia prin buget.

11.3.2. Formele inflaţiei

Deşi există o mare diversitate de clasificări ale inflaţiei
în literatura economică, o clasificare sintetică este făcută de
H.Frich, şi anume:

a) dupa funcţionarea mecanismului pieţei există:

inflaţia deschisă.

inflaţia reprimată.
b) după ritmul de creştere a preţurilor apare :

inflaţie târâtoare;

inflaţie moderată;

inflaţie rapidă (accelerată);

inflaţie galopantă (cu doua cifre);

megainflaţia;

hiperinflaţia.

10
G. Manea, I. Popescu, Economie, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2008.

55
 ECOOMIE

11.3.3. Consecinţele inflaţiei

Efectele inflaţiei sunt numeroase şi contradictorii, ele
acţionează în sensuri diferite şi se răsfrâng asupra vieţii
economice prin creşterea instabilităţii şi incertitudinii, iar
asupra comportamentului agenţilor economici prin căutări
febrile de a se sustrage efectelor negative ale inflaţiei sau cel
puţin de a diminua pierderile provocate de ea.

11.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 11
Fenomenul inflaţionist s-a facut simţit în viaţa oamenilor încă de la începuturi sub
diverse forme, care au afectat într-o mare măsura bunul mers al vieţii economice, sociale şi
politice.
În literatura de specialitate există diferite puncte de vedere cu privire la natura şi
cauzele procesului inflaţionist. Astfel, economistul francez Jean-Marie Albertini consideră că
nu orice creştere de preţuri înseamnă inflaţie. Creşterea inflaţionistă a preţurilor presupune ca
preţurile să sporească mai rapid decât cele internaţionale, să se generalizeze şi să se
prelungească fără perspective clare de încetinire, având efecte economice şi sociale patologice
pentru ansamblul economiei naţionale11.
Inflaţia contemporană constă, în principal, în procesul de depreciere a monedei
naţionale, de scădere a valorii sau a puterii de cumpărare a banilor. Ea se manifestă ca o
creştere generalizată şi de durată a preţurilor şi reflectă modificări structurale între circulaţia
banilor depreciaţi şi fluxurile reale din economie.
La baza declanşării şi perpetuării inflaţiei se pot afla numeroşi factori generali şi
particulari.
Concepte şi termeni de reţinut

⋅ Inflaţie, hiperinflaţie, megainflaţie, inflaţie târâtoare, inflaţie galopantă,

inflaţie rapidă.

11
J.M. Albertini, Les rouges de l’ Economie naţionale, Editura Economie et Humanisme, Paris, l988.

56
 ECOOMIE

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi inflaţia?
2. Enumeraţi formele inflaţiei.
3. Prezentaţi consecinţele inflaţiie?
4. Prezentaţi cauzele inflaţiei.

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Cel mai utilizat indicator pentru măsurarea inflaţiei se referă la: a) indicele general al
preţurilor; b) indicele preţurilor de producţie; c) indicele preţurilor de consum; d) nivelul
preţurilor de export.
2. Inflaţia prin costuri poate fi generată de: a) deprecierea cursului de schimb al monedei
naţionale; b) atragerea şi utilizarea unor factori de producţie mai scumpi; c) extinderea
pieţelor de desfacere prin recâştigarea unora pierdute anterior; d) revendicările obţinute sub
presiunea mişcărilor sindicale.
3. Când rata inflaţiei este 50%: a) preţurile satisfactorilor cresc cu 50%, b) indicele general al
preţurilor este 150%; c) indicele preţurilor este 1,5%; d) indicele salariului real va fi 50%.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

57
 ECOOMIE

Unitatea de studiu 12
Cauzele şi tipurile de şomaj
Cuprins

6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
6.3.1 Formele şomajului
6.3.2 Caracterizarea şomajului
6.3.3 Efecte economico - sociale ale şomajului
6.4. Îndrumar pentru autoverificare

12.1. Introducere
Acest capitol tratează aspectele referitoare şomaj.
şomaj
În acest sens sunt prezentate formele şomajului şi efectele
economico-sociale
sociale ale şomajului.

12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
Obiectivele unităţii de învăţare:
învăţare

analiza aspectelor metodologice ale influenţelor
conjugate exercitate de o serie de procese demo-
demo
economice, tehnico-ştiinţifice
ştiinţifice şi social-politice
social asupra
evoluţiei şomajului.

reliefarea efectelor social--economice ale şomajului.

prezentarea şi argumentarea
argumentar sensului şi consecinţelor
diverselor politicii privind ameliorarea ocupării şi
reducerea şomajului.

Competenţele unităţii de învăţare:

învăţare

studenţii vor putea să definească noţiunea de şomaj;

58
 ECOOMIE

studenţii vor putea să identifice diferitele de şomaj;

studenţii vor putea să descrie elementele determinante
privind efectele şomajului asupra vieţii economice şi
sociale.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

12.3. Conţinutul unităţii de învăţare

12.3.1. Formele şomajului
Şomajul apare ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel
naţional, ca punct de întâlnire între cererea şi oferta globală de
muncă.
12.3.2. Caracterizarea şomajului
Caracterizarea şomajului, ca fenomen în condiţiile de
loc si de timp, se poate face sub următoarele aspecte:

nivelul şomajului;

durata şomajului.

12.3.3. Efecte economico - sociale ale şomajului

Efectele fenomenului de şomaj sunt adesea tratate
unilateral.
Se pune accentul fie pe efectele resimţite de şomer şi
de familia sa, fie pe cele naţionale: social economice, politice.
Asemenea efecte trebuie privite şi apreciate în unitatea lor şi
într-o succesiune logică.
Fenomenul şomajului generează o serie de costuri atât
personale, familiale, cât şi sociale.
Costul individual al şomajului este egal cu
diferenţa dintre salariul real pe care salariatul îl pierde
atunci când intră în şomaj şi indemnizaţia sau ajutorul de
şomaj acordate acestuia de către autoritatea publică.

59
 ECOOMIE

12.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de studiu 12
Şomajul este un fenomen strâns legat de dezvoltarea economică, industrială şi
postindustrială.
Şomajul reprezintă o problemă deosebit de complexă, prin implicaţiile sale influenţând
toate structurile (economice, sociale, politice, morale, etc.) ale societăţii.
Şomajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de muncă, lăsând în afară cealaltă latură a
pieţei muncii şi anume oferta de muncă. Paul Heyne referindu-se la modul cum Biroul de
Statistică a Muncii din SUA determină şi publică datele oficiale asupra şomajului, arată că
statutul denumit „şomer" este „rezultatul alegerilor făcute de oameni, respectiv: decizia de a
căuta activ o angajare; decizia de a nu accepta şansele de angajare oferite. Ambele sunt în
mod clar alegeri făcute de oameni" şi ca urmare „nivelul şomajului depinde atât de oferta cât
şi de cererea de forţă de muncă"12.
Concepte şi termeni de reţinut

⋅ Şomaj, şomer, şomaj natural, şomaj involuntar, rata şomajului, numărul

şomerilor.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi şomajul?
2. Definiţi şomajul voluntar.
3. Precizaţi condiţiile necesare pentru ca o persoană să fie considerată şomer?
4. Prezentaţi formele şomajului involuntar.
5. Enumerţi efectele economice şi sociale ale şomajului

12
P. Heyne, Modelul economic de gândire, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1991.

60
 ECOOMIE

Teste de evaluare/autoevaluare
1. Şomajul involuntar: a) este generat de flexibilitatea salariilor în scădere; b) este prezent
doar în economiile aflate în tranziţie; c) este cauzat de evoluţia ciclică a economiei; d) se
datorează refuzului unor persoane de a accepta salariul oferit şi/sau condiţiile de muncă
existente.
2. Persoana care îşi pierde locul de muncă datorită restrângerii activităţii în anumite
anotimpuri poate fi încadrată în şomajul: a) structural; b) ciclic; c) tehnic; d) permanent.
3. Care din următoarele procese contribuie direct la apariţia şi/sau extindere şomajului: a)
reducerea puterii de cumpărare a banilor; b) creşterea ofertei de muncă ceteris paribus; c)
reducerea cererii de muncă, ceteris paribus; d) reducerea cursului valutar.
4. Şomajul voluntar: a) este generat de flexibilitatea salariilor în scădere; b) înregistrează o
tendinţă de creştere în ultimele decenii; c) este propriu celor care decid în mod deliberat să
înceteze să muncească; d) este generat de factori demografici.
5. În condiţiile economiei de piaţă, şomajul poate fi interpretat ca: a) o consecinţă a diviziunii
muncii; b) un dezechilibru microeconomic; c) un dezechilibru pe piaţa muncii; d)
dezechilibru între cererea globală şi oferta globală de muncă.

Bibliografie obligatorie
1.O.Milea, Economie, Ed. Universitara, Bucuresti, 2012
2. Gh. Manea, I. Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008;

61
 ECOOMIE

Bibliografie

1. G. Abraham - Frois, Economia politică, Editura Politică, Bucureşti, 1994;

2. J.M. Albertini, A. Silem, Comprendre les theories economique. Cles de lectures,
Economie, Editions du Seuil, 1986
3. J.M. Albertini, Les rouges de l’ Economie naţionale, Editura Economie et
Humanisme, Paris, l988
4. C. Angelescu, I. Stănescu, Economie politică. Elemente fundamentale, Editura Oscar
Print, Bucureşti, 2000;
5. I. Băbaiţă, A. Duţă, Pieţe şi preţuri, Editura de Vest, Timişoara;

6. M. Băcescu, A. Băcescu, Macroeconomie, Editura ALL, Bucureşti, 1993;

7. C. Cămăşoiu, (coordonator), Economia şi sfidarea naturii, Editura Economică,
Bucureşti, 1994;

8. D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie, Ediţia a – II- a, Editura Economică,

Bucureşti, 1999;
9. E.R. Chamberlin, La theorie de la concurrence monopolistique, PUF, 1953;
10. N. N. Constantinescu, Factorul economic al trecerii la sistemul economiei de piată,
Economistul (supliment) nr. 582, 1995;
11. N. N. Constantinescu, Problema metodei de cercetare în ştiinţa economică, Ed.
Economică, Bucuresti, 1998;
12. N. Dobrotă, Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997;
13. N. Dobrota (coord), Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
14. P. Heyne, Modelul economic de gândire, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1991;
15. A. Iancu, Tratat de economie, vol. 3, Editura Expert, Bucureşti, 1992;
16. M. Isărescu, Reflecţii economice, Academia Română, Bucureşti 2001;
17. C. C. Kiriţescu, Moneda – mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1982;
18. R. Lipsey, A. Chrystal, Economie pozitivă, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
19. G. Manea, I. Popescu, Economie, Edituira Cermaprint, Bucureşti, 2008;

62
 ECOOMIE

20. M. Manoilecu, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior, Editura Ştiinţifică

şi Enciclopedică, 1986;
21. M. Manoilescu, Încercări în filozofia ştiinţelor economice, 1938;
22. A. Marshall, Principi di economia politica, UTET, Torino, 1972;
23. C.R. McConnel, S.L. Brue, Economics, Thirteenth Edition, Mc Grow-Hill, Inc, 1996;
24. D. L. Meadows si altii, Limitele Cresterii, 1972;
25. Fr. Perroux, L'Economie du XX-e siècle, deuxieme édition argumentee, PUF, 1966;
26. C. Popescu, I. Gavrilă, D. Ciucur, Teorie economică general. Microeconomie, Editura
ASE, Bucureşti, 2005;
27. D. Ricardo, Despre principiile economiei politice şi impunerii, în Opere alese, vol. 1,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1959;
28. Dicţionar de economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001;
29. P. Samuelson, W. Nordhaus, Economie politica, Editura Teora, Bucuresti, 2000;
30. L. Stoleru, L’equilibre et la croissance economique, Dunod, Paris, 1969;
31. www.dezvoltareadurabilă.org

63