MINISTERUL EDUCAȚIEI AL XXXXXXXXXXX

UNIVERSITATEA XXXXXXXXXXXXXxX
FACULTATEA DE XXXXXXXXXXXXX
CATEDRA DE XXXXXXXXXXXXXX

REFERAT
la disciplina “Educația fizică”

Tema: Fotbalul pentru copii de 12-14 ani

A efectuat studenta grupei X XXXXXXXXXXX

A verificat profesorul XXXXXXXXXXXX

Bălți 2013
 INTRODUCERE

Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11

jucători fiecare. La începutul secolului 21 era jucat de peste 250 de milioane de
jucători în peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume
Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu
câte o poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând
mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de
mâini pentru a manevra mingea. Câștigătorul meciului este echipa care a înscris mai
multe goluri la încheierea partidei.
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul
ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de
Football Association) a recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În
jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numitcuju. Regulile au
evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni
joacă regulat fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și
echipamentul redus și ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială,
la creșterea popularității sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme
și joacă un rol foarte important în viața fanilor, a comunităților locale și chiar a
națiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în
multe țări drept: sportul rege.
Legile jocului au fost formate în Anglia de The Football Association în 1863,
unde a primit denumirea de association football, pentru a nu se confunda cu numele
altor forme de fotbal ]existente în acele timpuri, printre care fotbalul american sau
fotbalul australian. În aceste zone este cunoscut și sub numele de soccer, termen
originar din Anglia, apărut în anii 1880 ca o abreviere Oxford "-er" a cuvântului
„asociație”.

2
 1 Fotbalul

1.1 Reguli generale

Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile

Jocului. Acestea sunt dezvoltate în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă
(mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie
mai multe goluri până la finalul jocului este declarată câștigătoare; dacă ambele
echipe au marcat același număr de goluri, meciul este considerat egal. Una dintre
primele reguli este interzicerea atingerii intenționate a mingii cu mâna în timpul
jocului (excepție fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini
este atunci când aruncă de la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi
de orice parte a corpului pentru a direcționa mingea.
Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu
mingea la picior); prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre
poartă. Jucătorii adverși pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin
deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.
Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga
circumferință o linie ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul
fluieră. Jocul se reia prin diferite metode, analizate în continuare.
De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puține goluri.
De exemplu, în prima divizie engleză (Premier League), în sezonul 2005–2006, s-au
marcat, în medie, 2,48 de goluri pe meci.[7] În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu
mai puțin de 4 goluri marcate. Dar, doar 8% dintre partidele disputate s-au terminat
fără gol marcat.

3
 1.2Tactici de joc

Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, in

afara celei de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice.
Acestea sunt:
 fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale
adversarilor;
 mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă
pase decisive atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească
atacurile adverse încă de la început;
 atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător
într-o anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau
mijlocași stânga.
Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și
schimbe pozițiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în
marea majoritate a timpului se află în preajma propriei porți, pot participa oricând la
jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la
cornere.
Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Exemple de așezări
tactice: 4-4-2 (4 fundași, 4 mijlocași, 2 atacanți); 4-5-1.
Stabilirea așezării tehnico-tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.

1.3Aplicabilitatea regulilor

Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la
toate nivelurile fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor
naționale să modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei,
etc.) Pe lângă cele 17 legi, numeroase alte decizii și directive IFAB contribuie la
reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi găsite pe site-ul oficial al FIFA.

4
 1.4 Jucători și echipament

Fiecare echipă este alcătuită din maximum 11 jucători (excluzând rezervele),

dintre care unul trebuie să fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucători acceptat
într-o echipă este de 7. Există o varietate de poziții în care jucătorii sunt amplasați de
către un antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în regulamentul fotbalistic.[16]
Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se
permite să atingă mingea cu mâinile. Totuși, nici el nu are voie să facă acest lucru în
afara suprafeței de pedeapsă (careul de 16 metri) din fața porții sale.
Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni,
ciorapi (jambiere) și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar
putea fi periculos pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul
maxim de înlocuiri, în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3.
La alte niveluri acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o
schimbare sunt accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe
final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.

1.5 Oficiali

Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține "întreaga autoritate de a pune în

aplicare Legile Jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar
deciziile sale sunt finale și indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri
asistenți (popular denumiți tușieri). În jocurile disputate la cel mai înalt nivel există și
un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în cazul în care acesta se află
în imposibilitatea de a mai conduce meciul.

1.6 Terenul de joc

Terenul de joc pentru fotbal este reprezentat în figura 1.1:

5
 Figura 1.1 Terenul de joc pentru fotbal

Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă

între 100-110 m, iar lățimea, între 64-75m.
În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce
în lățime (unde se află porțile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe
fiecare linie de poartă, la cele 2 capete ale terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea
acesteia trebuie să măsoare 7,32m și înălțimea, 2,44m. În spatele porții se fixează
plasa porții, deși aceasta nu este obligatorie prin regulament.
În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului, denumită suprafața de
pedeapsă (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Această suprafață este formată din:
linia de poartă; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poartă (la 16,5 m distanță de bara
porții) și înaintează 16,5 m în interiorul terenului; linia care unește cele 2 linii anterior
explicate. Această suprafață îndeplinește mai multe funcții. Cea mai importantă este
aceea de a delimita locul până la care portarul poate juca mingea cu mâna. De
asemenea, un eventual fault al unui apărător asupra unui atacant advers în această
suprafață se va penaliza, de obicei, cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele
de lovitură de pedeapsă (penalty).
Terenul de joc are și alte delimitări, abordate în articolul special dedicat
acestuia.
6
 1.7 Timpul

Un meci obișnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte
45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este, de obicei, de 15 minute.
Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp
se pierde cu schimbările, cu asistența medicală oferită jucătorilor accidentați, cu
avertizarea și eliminarea jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel de
evenimente, arbitrul hotărăște prelungirea reprizei;[18] durata cu care se prelungește
rămâne la atitudinea arbitrului și doar el stabilește când fluieră încheierea reprizei. Nu
există alți oficiali care să cronometreze meciul, deși arbitrii asistenți pot purta ceasuri,
iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În meciurile la care există și arbitru de rezervă,
acesta este înștiințat de arbitru cu câte minute se va prelungi meciul, iar el indică
jucătorilor și spectatorilor numărul de minute, ridicând o tabelă pe care stă scris acest
număr.
În unele competiții, dacă meciul se incheie la egalitate, se joacă încă 2 reprize
de prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacă și după terminarea acestora scorul
rămâne egal, se execută lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili
echipa învingătoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în considerare
la rezultatul final.
În competițiile în care se joacă două manșe (fiecare tur presupune ca echipele
să joace 2 meciuri între ele) se poate utiliza așa-numita regulă a golului marcat în
deplasare, în cazul în care echipele se află la egalitate pe totalul celor două manșe. În
cazul în care echipele sunt egale și la numărul de goluri marcate în deplasare, există 2
variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se
consideră încheiate la egalitate și se dispută un nou meci (rejucare).

1.8 Faultul și comportamentul nesportiv

Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă nesportivă

citată de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în joc. Ele se regăsesc în
7
Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hențul (jucarea mingii cu mâna), tragerea unui
adversar, împingerea unui adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă directă sau
lovitură de la 11 metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16 metri).
Celelalte se pedepsesc cu lovitură liberă indirectă.[19]
Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe
gazon, cât și la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt
considerate a fi împotriva spiritului jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben sau
cu cartonaș roșu (eliminare).
În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă: simularea.
Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură liberă
(eventual un penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil contact între el și jucătorul
advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de arbitri, simularea
este acum considerată "gest nesportiv" și este sancționată cu cartonaș galben. Vlad
Robu e maestru in a simula faulturile.

1.9 Avantajul

Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l

oprească) chiar dacă la un moment dat se produce o "infracțiune" împotriva unei
echipe. Acest lucru se intâmplă doar dacă acea echipă poate beneficia de
nesancționarea greșelii adversarului. Dacă nu se profită de avantajul lăsat, arbitrul
poate reveni asupra deciziei și poate întoarce faza la momentul inițial, acordând
lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea avantajului și revenirea la faza
premergătoare nu poate depăși 4-5 secunde.
Chiar dacă se utilizează această clauză a avantajului, la prima întrerupere a
jocului, arbitrul poate sancționa (dacă este necesar) jucătorul ce a comis faultul
(gestul nesportiv).

1.10 Ofsaidul

8
 Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața
mingii (mai aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers. Adesea
se spune că această regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să aștepte mingea
într-un singur loc, cât mai aproape de poarta adversă (popular vorbind, "să stea la
pomană"). Dar, în realitate, legea este similară celei din rugby. Detaliile și aplicarea
acestei legi sunt complexe și de multe ori ea naște controverse.

1.11 Sisteme de joc în fotbal

Sistemele de joc in fotbalul modern, arata in ce fel si in ce numar sunt dispusi

jucatorii pe teren pt a acoperii cele trei zone: defensiva, mijloc, atac. Un sistem de joc
pare neimportant, pt ca jucatorii castiga meciul ,nu cifrele, dar este vital ca antrenorul
sa aseze in teren fotbalistii potriviti, in pozitiile potrivite pt a le oferii cele mai bune
optiuni de a se apara si a ataca. Tactic-Zone isi propune sa enumere modulele de joc
practicate in fotbalul actual, cu particularitatile fiecaruia, cu avantajele si
dezavantajele lor.

1.11.1 Sistemul 4-4-2

9
 Figura 1.2 Sistemul 4-4-2

Patru aparatori (doi centrali, doi laterali), patru mijlocasi (doi centrali, doi
laterali) ,doi atacanti. Avantajul acestui sistem este faptul ca echipa care il foloseste
are intotdeauna cel putin doi oameni in careul sau in preajma careului advers. De
asemenea se poate incepe mai usor pressingul direct pe fundasii adversi
impiedicandu-i sa construiasca ,pentru ca de obicei sunt doi atacanti impotriva a doi
stoperi. Particularitatile acestui modul, ca a oricarei asezari cu patru aparatori:
fundasii laterali trebuie sa urce in atac doar pe rand, unul trebuind sa ramana mereu in
spate, pt a nu isi lasa fundasii centrali expusi la dueluri unu la unu, fara dublaj.
Mijlocasii centrali (ideal ar fi o pereche formata dintr-un mijlocas box to box si un
inchizator) , contribuie la constructie pe rand. Cand unul urca ,celalalt trebuie sa
joace mai retras ,la acoperire, pt a nu lasa spatii intre linii. Mijlocasii laterali sunt
jucatori cu o buna capacitate de efort, pt ca acest sistem solicita foarte mult efort fizic
pe benzi: mijlocasii laterali sprijina atacantii si desfac jocul pe flancuri, centreaza, dar
10
in acelasi timp trebuie sa pastreze echipa scurta si sa isi dubleze permanent colegul de
flanc, fundasul lateral. Uneori, pt a suplini faptul ca adversarii au un om in plus in
centrul liniei mediene, sunt nevoiti sa intre mult in centru pe faza defensiva, pt a
anula aceasta superioritate. Neajunsul modulului 4-4-2 este faptul ca de cele mai
multe ori adversarul care foloseste un singur varf, castiga un om la mijloc sau in
defensiva. Asta inseamna ca echipa care joaca 4-4-2 ,are deseori un dezavantaj
numeric la mijloc sau in lupta dintre atacantii proprii si fundasii adversi. In privinta
atacantilor, ideal ar fi ca unul sa fie de forta, iar celalat mai mobil, mai tehnic, pt a
specula spatiile creeate de primul, dar in general se folosesc doi atacanti masivi, mai
potriviti pt a castiga duelurile la cap.

1.11.2 Sistemul 4-2-3-1

11
 Figura 1.3 Sistemul 4-2-3-1

In acest sistem este foarte important rolul mijlocasilor centrali. Pt ca mijlocasii

laterali sunt mai avansati in teren decat in sistemul 4-4-2, deseori mijlocasii centrali
trebuie sa se ocupe si de dublarea fundasilor laterali in duelurile cu adversarii,
deoarece este mai dificil si mult mai solictitant fizic pt un mijlocas de banda, sa "are"
flancurile terenului, aparare-atac in acest modul. Se poate epuiza fizic relativ repede.
Una din caracteristicile mijlocasilor laterali ,trebuie sa fie capacitatea de efort, dar si
viteza. De asemenea, revenind la mijlocasii centrali,avantajul de a folosi doi ,de
obicei inchizatori (sau macar unul dintre ei, inchizator) este faptul ca fundasii laterali
pot urca mai mult in jumatatea adversa, pot sprijini mai consistent atacul, pt ca cei doi
mijlocasi centrali ii pot acoperii mai bine decat ar putea-o face unul singur. Un rol
foarte important il are mijlocasul central ofensiv, din linia de trei mijlocasi din spatele
atacantului, asa numitul trequartista. El trebuie sa fie un jucator cu o tehnica peste
medie, un bun pasator si sa aiba si arma sutului de la distanta. In privinta atacantului,
12
cel mai potrivit in acest rol este un varf puternic, cu un bun joc de cap, capabil sa tina
de minge si sa creeze culoare pt cei din linia a doua. Jocul cu spatele la poarta este
extrem de important pt un varf in acest sistem.

1.11.3 Sistemul 4-4-1-1

Figura 1.4 Sistemul 4-4-1-1

Este un mix intre 4-4-2 si 4-2-3-1. Multi il confunda cu cel din urma, dar este
mult mai apropiat de clasicul 4-4-2, pt ca mijlocasii trebuie sa aiba aceleasi
caracteristici ca cei ce joaca in modulul mai sus mentionat. Diferenta este data de
faptul ca in teren se afla un singur atacant central, cel de al doilea jucand mai retras,
dar cu o foarte mare libertate de miscare. Noi il numim "al doilea varf", italienii ii
spun "volante." Acest jucator trebuie sa fie speculativ, sa vina totdeauna cu fata la
poarta, sa aiba un sut bun si sa fie si un marcator. Este un rol in care pot juca doar
fotbalistii cu calitati tehnice peste medie, mobili si inteligenti. Fizic, nu este cel mai
13
solicitant rol, pt ca un volante are mereu in spate doi mijlocasi centrali care il pot
acoperii pe faza defensiva.

1.11.4 Sistemul 4-1-3-2

Figura 1.5 Sistemul 4-1-3-2

Un singur inchizator in fata apararii, trei mijlocasi ofensivi si doi atacanti. Este
un sistem si el derivat din 4-4-2, dar extrem de ofensiv si vulnerabil in acelasi timp.
Se joaca in centru cu un singur om la recuperare, iar acesta trebuie sa fie extrem de
inteligent tactic, agresiv si cu capacitate de efort peste medie, pt ca acopera de unul
singur zona din fata liniei de fundasi. Mijlocasul central ofensiv, trebuie evident sa
14
aiba calitati tehnice deosebite ,dar sa si fie dispus la efort, pt ca spre deosebire de un
trequartista sau un volante, el nu are decat un inchizator in spatele sau, deci faza
defensiva trebuie facuta si de el, extrem de riguros. Avantajul vine din faptul ca acest
modul pune in teren cinci jucatori ofensivi, trei mijlocasi si doi atacanti centrali. Daca
echipa are o posesie buna si jucatorii potriviti , poate inscrie un numar impresionant
de goluri intr-un sezon. Dar dezavantajul vine din faptul ca un singur inchizator poate
fi lejer depasit de o echipa care foloseste trei mijlocasi centrali ( 4-2-3-1 sau 4-3-3 ).

1.11.5 Sistemul 4-3-3 si 4-1-4-1

Figura 1.6 Sistemul 4-3-3 si 4-1-4-1

15
 Este un modul care acopera foarte bine suprafata de joc. Mourinho spunea ca
cel mai bine. Cei trei mijlocasi centrali sunt asezati in triunghi cu varful in jos.
Inchizatorul este cel aflat cel mai jos, in fata apararii. Cei doi interi ar fi ,in mod
ideal ,un mijlocas care sa faca foarte bine ambele faze (box to box) si un play-maker.
In general ,echipele care folosesc acest sistem sunt rar prinse in inferioritate numerica
la mijloc. Mijlocasii centrali trebuie sa actioneze ca un bloc, sa joace foarte aproape
unii de altii ,iar cand unul dintre ei se apara,de exemplu, in partea stanga, ceilalti doi
trebuie sa se mute in aceasi directie pt a nu creea brese intre ei. De asemenea,
folosirea a trei mijlocasi centrali permite fundasilor laterali sa urce mai mult in
ofensiva. In atac, jucatorii de pe benzi trebuie sa aiba ca principale caracteristici
viteza ,capacitatea de efort si tehnica, iar atacantul central, in mod normal, este un
jucator de gabarit ,capabil sa fructifice centrarile si sa protejeze foarte bine balonul ,
exemplul Messi de la Barcelona aplicandu-se greu pt ca implica o dinamica de joc pe
care nimeni nu o stapaneste in afara de acestia si nationala Spaniei. Diferenta intre 4-
3-3 si 4-1-4-1 este data de pozitionarea mijlocasilor laterali, in ultimul sistem fiind
mai defensivi, stand mai aproape de linia de mijlocasi centrali si mai departe de
atacantul central. In general sistemul 4-1-4-1 este adoptat cand se doreste o mai mare
siguranta defensiva pe benzi. In cursul unui meci ,o echipa trece foarte repede de la 4-
3-3 la 4-1-4-1 in functie de faza.

1.11.6 Sistemul 4-3-1-2 sau 4-4-2-diamant

16
 Figura 1.7 Sistemul 4-3-1-2 sau 4-4-2-diamant

Caracteristica acestui modul este data de faptul ca cei patru mijlocasi sunt
asezati in forma de romb. Practic, se joaca fara mijlocasi laterali. Sunt doi atacanti
sprijiniti din spate de un play-maker, ale carui calitati primordiale trebuie sa fie
tehnica, calitatea pasei si sutul de la distanta. La randul sau ,acesta era in spate trei
mijlocasi centrali, dispusi ca in sistemul 4-3-3. Acesti trei mijlocasi centrali trebuie sa
fie foarte disciplinati tactic si dispusi la efort. Ei nu doar ca au datoria de a stapanii
zona centrala a liniei de mijloc, dar trebuie sa migreze in lateral pt a dubla la fundasii
de banda, pt a acoperii lipsa unor mijlocasi laterali clasici. Plusul acestui modul este
dat de faptul ca echipa care uzeaza de el stapaneste numeric cea mai importanta zona,
centrul liniei de mijloc. Minusul vine din faptul ca echipa poate fi vulnerabila pe
zonele laterale, unde fundasii de banda adversi , pot urca foarte mult in atac pana sa
intalneasca opozitie, caci nu au adversari directi care sa-i opreasca. De asemenea,
echipa depinde mult de calitatile play-maker-ului, daca acesta este blocat, cam tot
17
jocul este blocat. Pe faza de atac, echipa este foarte ingusta si este extrem de
importanta ca fundasii laterali sa aiba calitati tehnice peste medie, la fel si viteza si o
buna capacitatea de efort, pt ca ei sunt cei care trebuie sa "faca" intreaga banda si
defensiv si ofensiv, pt a putea deschide jocul de constructie pe flanc. Este indicat ca
macar unul dintre cei doi atacanti sa fie mai mobil ,sa iasa in lateral, din acelasi
motiv.

1.11.7 Sistemul 4-3-2-1 sau "Pomul de Craciun"

Figura 1.8 Sistemul 4-3-2-1 sau "Pomul de Craciun"

Diferenta dintre el si 4-3-1-2 este data de faptul ca in loc pe un trequartista

(play-maker) si doi atacanti, in teren sunt doi trequartista si un atacant. Aceleasi
avantaje (superioritatea in zona centrala) aceleasi dezavantaje (echipa ingusta,
fundasii laterali fac toata banda, expusi pe flanc in faza defensiva). Totusi, folosirea a
doi trequartista este benifica pt ca adversarilor le este foarte greu sa aleaga omul care
18
sa-i marcheze, daca o fac fundasii laterali, risca sa intre prea mult in centru si sa
expuna benzile, daca o fac inchizatorii, risca sa le dea spatiu celor trei mijlocasi
centrali, iar daca o fac stoperii, creeaza culoare pt adversari, in spatele lor.

1.11.8 Sistemul 3-4-3

Figura 1.9 Sistemul 3-4-3

Implica trei fundasi centrali, patru mijlocasi si trei atacanti. Daca este jucat
corespunzator, este unul dintre cele mai spectaculoase si ofensive sisteme de joc.
Mijlocasii laterali trebuie sa aiba viteza si capacitate mare de efort, pt ca ei ara
intregul flanc. Mijlocasi centrali trebuie sa aiba o tehnica foarte buna, sa fie capabili
sa tina posesia, pt ca orice minge pierduta lasa echipa expusa pe benzile terenului.
Asta fiind si dezavantajul acestui modul, faptul ca in teorie se joaca fara fundasi
laterali clasici, deci echipa poate fi vulnerabila pe partile laterale. De asemenea, in
fata unui adversar ce foloseste mult benzile terenului in faza de atac, asezarea poate fi
riscanta, pt ca cei trei fundasi centrali sunt scosi din centru si expusi la dueluri unu la
unu , iar in cel mai bun caz, mijlocasii laterali coboara foarte mult pt a acoperii acest
neajuns, transformand asezarea dintr-un ultraofensiv 3-4-3 ,intr-un ultradefensiv, 5-4-
1. Revenind la avantaje, faptul ca sunt trei fundasi centrali in spate, permite

19
fundasilor/mijlocasilor laterali sa urce mult in atac, pt ca au un om in plus la
acoperire. Acest lucru permite la randul sau, atacantilor laterali sa joace foarte
aproape de atacantul central si sa "stranga" linia de fundasi adversa in jurul lor, sa
faca un pressing sufocant si sa ofere mai multe solutii la finalizare. Totusi, ca orice
asezare cu trei aparatori centrali, devine inutila in fata unui oponent care are doar un
atacant central ,pt ca se pierde un om la mijloc sau in atac, asadar este conditionata de
asezarea adversarului, care trebuie sa aiba mereu doi atacanti centrali. *Diferenta
dintre 3-4-3 si 3-4-2-1 este data pozitionarea celor trei din fata: in prima asezare,
atacantii laterali joaca mult in tusa, in a doua ocupa spatiul din spatele varfului
impins.

1.11.9 Sistemul 3-4-1-2

Figura 1.10 Sistemul 3-4-1-2

20
 Fata de 3-4-3, acest modul foloseste doi atacanti centrali si un mijlocas ofensiv
in spatele lor. Dezavantajele sunt cam aceleasi, destul de expusi pe benzi, mai ales in
fata unor echipe ce folosesc 4-3-3 sau 4-2-3-1, mijlocasii laterali trebuie sa faca
singuri intreaga banda, deci este musai sa aiba o capacitate de efort si viteza peste
medie iar in fata unui oponent ce are un singur atacant central in teren, folosirea a trei
fundasi centrali devine inutila.

1.11.10 Sistemul 3-5-2

Figura 1.11 Sistemul 3-5-2

Superioritatea numerica in defensiva si in centrul linie de mijloc, dar si

folosirea a doi atacanti centrali, sunt punctele forte ale acestul modul. Cei trei
mijlocasi centrali au aceleasi caracteristici ca cei din sistemul 4-3-3 (un inchizator si
doi interi) deci nu ma mai repet. La fel ca si in celelalte sisteme cu trei aparatori,
jucatorii de banda trebuie sa aiba viteza, capacitate de efort si au o mare libertate de a
21
urca in atac, de a impinge jocul catre poarta adversa, pt ca au in spate pe cei trei
stoperi, care le pot acoperii raidurile. De asemenea, folosirea a doi atacanti ii ajuta sa
inceapa pressingul foarte sus in terenul advers si ofera mai multe solutii pt centrari in
careul advers. La fel ca orice echipa ce are in componenta trei fundasi centrali,
aceasta este vulnerabila in fata adversarilor ce folosesc sitemul 4-3-3 sau 4-2-3-1.
Diferenta dintre sistemul 3-5-2 si 5-3-2 este data doar de pozitionarea jucatorilor de
banda, in cazul ultimului, mai jos in terenul propriu, mai aproape de linia de
fundasi ,decat cea de mijloc.

22