Sunteți pe pagina 1din 1

COTOȘMAN NĂZDRĂVANU

de PETRE ISPIRESCU
(rezumat)

Au fost odată doi oameni, un bărbat și o femeie, care nu aveau copii, deși tare își doreau. Într-
o zi, s-au dus amândoi pe câmp, hotărâți să ia acasă prima vietate întâlnită, să le fie copil.
Cei doi au întâlnit un pisoi jigărit și l-au luat acasă. În scurt timp s-a făcut un cotoșman tare
frumos și cuminte. După un timp femeia a făcut un copil și au spus că pisoiul le adusese norocul în
casă. Totuși, cu vremea, și-au pierdut averea. Când au murit, copilului nu-i rămase decât motanul.
Motanul nu era ca toate celelalte pisici, ci era năzdrăvan. Când copilul se puse pe plâns,
motanul îi spuse că va avea grijă de el și îl va căpătui.
Plecară copilul și Cotoșman Năzdrăvanu și își făcură locuință într-o scorbură din pădure.
Motanul ținea curat în scorbură, aducea copilului de mâncat și de băut, îl învăța multe lucruri despre
lumea asta. Așa ajunse băiatul flăcău de însurat.
Cotosman Nazdravanu îi spuse să îl asculte, că îl va însura el. Îi dădu numele Mătăhuz
împărat și se dădu de trei ori peste cap transformându-se în om. Se duse apoi la un boier mare, cu
multe bogății, să îi pețească fata. Se înțelese cu boierul să vină cu Mătăhuz împărat, ca să se
cunoască.
Băiatul era cam îngrijorat, căci nu avea haine defel. Cotoșman Năzdrăvanu îi spuse că are el
grijă și de asta. În ziua hotărâtă, ascunse băiatul într-un crâng, nu departe de palatul boierului, apoi
fugi spre curtea boierească. Strigă că i-au jefuit hoții și l-au lăsat până și fără haine pe stăpânul său.
Boierul îmbrăcă băiatul în niște haine tare mândre și, cum băiatul era înalt și frumos, hotărâră și ziua
nunții
Făcură ei nunta, dar, când să ducă mireasa acasă, băiatul era îngrozit, căci nu știa unde o va
duce. Plecară spre moșiile lui Mătăhuz împărat, cum spunea motanul, dar acesta o luă cu mult
înainte. Întâlni în drum cirezile de vite și turmele de oi ale unor zmei. Cotoșman Năzdrăvanu îi
amenință cu mari grozăvii pe văcari și pe oieri ca să spună, când vor fi întrebați, că acele animale
sunt ale lui Mătăhuz împărat. Așa și făcură.
Cotoșmanul ajunse la palatele acelor zmei și le spuse să fugă și să se ascundă dacă vor să
rămână în viață. Ba le și spuse că îi ascunde el, îi băgă într-o șiră de paie căreia îi dădu foc și scăpă
de zmei. Ajunseră băiatul cu mireasa lui și cu alaiul și toți se mirară ce palate numai aur și bogatii are
Mătăhuz împărat. Când se întoarseră acasă, oamenii îi povestiră boierului. El rămase tare mulțumit
că fata lui luase un asemenea om. Băiatul, însă, era tare mirat de acele bogății cu care se trezise,
datorită lui Cotoșman Năzdrăvanu.

S-ar putea să vă placă și