Construcția dramatică

După dex.
Construcție – Mod de a grupa părți componente într-o structură, într-o
consecutivitate pentru a crea un tot întreg.

Construcția dramei sau arhitectonica este o sistemă de construire a elementelor

interne într-o piese, care face piesa un organism integru.
Structurarea elementelor interne a unei piese reprezintă construirea acesteia.

Construcția poate fi de 2 tipuri: internă și externă, ele împreună ș sunt

arhitectonica.

Arhitectonica după DEX: Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei

construcții. Construcție sistematică a unui șir de idei.

Construcția internă - șir de elemente din care este constituită acțiunea piesei. Din
ea fac parte: 1. tema peisei, idea piesei și șirul de evenimente. 2. Se caracretirează
prin tipuri de scene. Aristotel primul a definit tipurile de scene, care construiesc
piesa:
Scenele unde se schimbă starea personajului din „fericire” în „nefericire”

Sunt scenele succeselor si insucceselor, biruințelor și înfrângerilor, unde se perindează

momentele de prevalență a unei acțiuni asupra alteia si respectiv a momentelor cu sens invers.
Altfel spus: sunt acele scene care pot fi numite scenele de „luptă”.

Scenele de cunoaștere

Se identifică cu momentul decizional în piesă – de exemplu aflarea vinei sale este o catastrofă
pentru Oedip. Putem tălmăci scenele de cunoaștere in sens larg, adică să includem aici toate
scenele construite pe baza aflării informației necesare pentru luptă.

Aristotel atrage atenția la puterea efectului dramatic al îmbinării scenei de cunoaștere cu

vicidisitudinea. Vicidisitudine se numește schimbarea bruscă în soarta personajului dramei –
inversul celor ce se așteptau a se întâmpla - așa cum un răvaș care trebuia să liniștească se
adeverește a fi îngrozitor.

Scenele de patos, de suferință

Se desfășoară după lupta încheiată. uneori protagonistul tragediei, șocat de lovituri distrugătoare,
panicat se aruncă când într-o parte când în alta, dar dacă manifestarea exteriorizată a personajului
nu este posibilă, scenele de patos se oferă ca adresări pentru ajutor către oamneni, către forțe ale
naturii, către Dumnezeu întru căutările ieșirii din situațiile dificile.
Structurarea lui Aristotel e convențională, schematică or, o scenă de patos poate, de exemplu, sa
fie însoțită de o identificare, identificarea poate fi combinată cu o luptă directă iar fiecare scenă
în dramă este „o luptă în sine”.

După Cistiuhin ele sunt 5. Plus cele 3 definite de Aristotel. de trecere și de stopare
a acțiunii.

scene de trecere - scenele mai puțin importante.

și cele de stopare a acțiunii - antracte sau momentele când una din scene este
schimbată de alta.

După tema și idee scenele pot fi:

a. Scene principale;
b. Scene centrale;
c. Scene de trecere;

După numărul personajelor scene dramatice pot fi:

a. Scene de masă – scena unde un personaj se luptă cu un grup de oameni sau

un grup de oameni luptă cu altă grupă de oameni;
b. Scene de grup – scenele în care participă diferiți reprezentanți a unei
societăți;

Scenele de masă se deosebesc de cele de grup. În scenele de masă personajele

acționează active iar în scena de grup personajele asistă pasiv. Aceste scene pot fi
urmate una de alta neîntrerupt sau pot fi unite între ele printr-un procedeu
special – legătura scenică. Legătura scenică este un procedeu când două scene
consecutive sunt unite de un personaj (cu ajutorul).

După Pavi există niște tipuri de legătură scenică:

a. Legătura de prezență – este realizată cu ajutorul actorului;

b. Legătura cu zgomot scenic – zgomotul atrage atenția personajului;
c. Legătura prin fugă – când un personaj fuge de la altul;

Fiecare scenă (tablou) este constituită din:

- Replica - Răspuns prompt și energic care combate afirmațiile cuiva; ripostă , Porțiune din rolul
unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finală a unui fragment de
dialog, care solicită intervenția interlocutorului. Fiecare replică este adresată cuiva.
- Dialog - Formă de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele
dramatice; pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje.
 - Monolog - Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își
exprimă cu glas tare gândurile. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică;
vorbire cu sine însuși.
- Replica a parte – este o replică adresată publicului, un fel de dialog cu publicul.
- Remarca – Comentarea autorului despre acțiune, caracterul acțiunii, locul acțiunii, timpul
acțiunii.

Construcția exterioară a dramei – forme diferite care pot fi acceptate de

construcțiua interioară.

Piesa este constituită din câteva părți mari, ele sunt numite „acțiuni” sau „acte”,
ele pot fi de la 1 la 5. Este cunoscut că în tragedia antică nu erau acte ci episoade,
erau de la 2 la 6. Actele la rândul lor se impart în scene. Iar Scenele se impart în
apariții.

I.l.Caragiale (dramaturg) - a spus ca dramaturgia nu este literatura ci este

arhitectura, constructia.