CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎNMEDICINĂ ŞI FARMACIE ,, RAISA PACALO,,

CATEDRA NURSING

SUPORT TEORETIC

Alimentaţia bolnavului

Chişinău

Planul lecţiei
 • Principiile gernerale ale alimentaţiei.
• Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.
• Alimentaţia activă şi pasivă.
• Alimentaţia artificială.

• Principiile gernerale ale alimentaţiei.

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale
bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de
vindecare şi administrarea alimentelor  pe cale naturală sau artificială, constituie
sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
Alimentația rațională – aportul de alimente în concordanţă cu nevoile
organismului, diferenţiate după vârstă, muncă, stare de sănătate sau de boală, stare
fiziologică.
O alimentaţie adecvată trebuie sa conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii și
asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale:
-glucide (hidraţi de carbon)
-proteine
-lipide
-vitamine
-apă și săruri minerale
 Alimentaţia bolnavului trebuie să respecte urmatoarele principii:
-înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului-cele necesare creșterii
la copii sau cele necesare refacerii pierderilor prin consum la adult
-asigurarea aportului de vitamine și săruri minerale necesare metabolismului
normal, creșterii la copii și celorlalte funcţii.
-favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave
-prevenirea evoluţiei nefavorabile în bolile latente, transformarea bolilor acute în
boli cronice și apariţia recidivelor
-consolidarea rezultatelor terapeutice

2. Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.

Compoziția chimica a alimentelor. Regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi
factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor funcţiilor
organismului in condiţiile normale:
• Hidraţii de carbon reprezintă sursa principală energetică a organismului
normal şi în timpul majoritaţii bolilor, mai ales în bolile febrile. Digerarea şi
asimilarea lor nu solicită organismului prea multă energie, de aceea este bine ca
50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de
carbon, dacă bine înţeles nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor
(ca diabetul zaharat, colită de fermentaţie etc.). În cursul stărilor febrile
hidrocarbonatele pot fi administrate sub formă de lichide (siropuri,ceaiuri
îndulcite, limonade, sucuri de fructe etc.). Ele refac depozitele de glicogen ale
ficatului şi asigură astfel o bună funcţionare a celulelor hepatice cu un rol atât de
important în metobolismul intrermediar şi în funcţia de dezintoxicare a
organismului. Aportul de glucide trebuie mărit în stările caşectice, denutriţie,
afecţiuni hepatice şi renale.
• Substanţele proteice reprezintă materialele plastice ale organismului ele
înlocuind substanţele distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Substanţele
proteice reprezintă în acelaşi timp o sursă importantă de energie şi constituie
materia primă a fermenţilor şi a hormonilor. Orice modificare în metabolismul
proteic survenită în mod fiziologic ca sarcina, alaptarea, sau în mod patologic - ca
în cursul insuficienţei hepatice, tulburărilor de digestie sau absorbţie, sau prin
pierderi patologice în arsurile întinse, în expectoraţii abundente, prin evacuări
repetate de exudat în hemoragii precum şi în caz de arderi exagerate în organism,
ca in bolile febrile - va determina creşterea necesitaţii organismului în proteine.
Rezistenţa organismului faţă de infecţii depinde în mare masură de modul cum
sunt satisfăcute necesităţile lui în proteine. Aportul insuficient de substanţe
proteice de lungă durată determină scăderea proteinelor plasmatice, distrugerea
parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi prin scăderea presiunii
coloidosmotice a sângelui, retenţia apei în organism cu formare de edeme.
Necesitatea de substanţe proteice a organismului sănătos este de 1-1,5 g/kilocorp
în 24 ore. Astfel o persoană de 60 kg necesită zilnic 60-90 g proteine. Această
cantitate echivalează cu 240-360 de calorii şi reprezintă 10-15% din necesităţile
totale ale organismului. În caz de afecţiuni cu insuficienţă renală, în vederea
menajării rinichiului, raţia zilnică de proteine se va reduce temporar de exemplu
la 0,5 g /kilocorp.
 • Grăsimile sunt substanţe alimentare cu o valoare calorică înaltă, întroducând
în organism substanţe cu o valoare energetică mare într-un volum mic. Alături de
rolul lor energetic ele întră şi în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei
eritrocitare, iar, în formă depozitară, reprezintă rezervele de energie ale
organismului şi ţesutul de susţinere pentru organele interne. Cantitatea de lipide
necesară organismului sănătos este de 1-1,5 g/kilocorp in 24 ore, ceea ce
reprezintă 30-40% din raţia energetică totală organismului. Raţia de grăsimi se va
reduce în cazul tulburărilor în metabolismul grăsimilor, precum şi în cazul
insuficienţei glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă
hepatică, pancreatită, nefroză lipoidică, ateromatoza etc., precum şi în caz de
obezitate).
Digestia şi metabolizarea grăsimilor necesită eforturi din partea organismului;
din acest motiv, în cursul bolilor febrile, lipidele vor fi administrate numai în
cantităţi necesare pentru aportul vitaminelor liposolubile. În unele cazuri,
grăsimile se exclud complet din regimul dietetic pentru un anumit interval de
timp. În aceste cazuri necesităţile minime de grăsimi ale organismului sunt
asigurate de grăsimea scunsă în alimente.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie şi în cazurile de arderi
exagerate în cursul hipertiroidismului. Aportul de grăsimi trebuie să fie, atât de
origine animală (cu acizii graşi saturaţi), cât şi vegetală (cu acizii graşi
nesaturaţi), în proporţii aproximativ egale pentru a asigura toţi acizii graşi
necesari organismului.
d) Vitaminele sunt absolut necesare pentru menţinerea metabolismului normal al
organismului. Necesitatea în vitamine creşte în timpul activităţii celulare
exagerate din cursul majorităţii îmbolnăvirilor. Necesităţile de vitamine în cursul
diferitelor boli pot ajunge pâna la 150-300 mg vitamină C, 25 mg vitamină B1 şi
6 mg vitamină B6, 15 mg vitamină PP şi 20 mg vitamină K, ceea ce asigură prin
introducerea fructelor sucurilor şi legumelor în raţia zilnică de alimente şi prin
preparate de vitamine.
e) Apa şi sărurile minerale trebuie administrate în proporţia necesară
organismului. Stabilirea raţiei zilnice este deosebit de importantă. În apă se petrec
toate reacţiile biochimice din organism, sărurile minerale fiind necesare ca
substanţe structurale şi catalizatoare. Necesităţile zilnice de apă ale organismului
sănătos variază între 2500-3000 ml. Ele se acoperă pe de o parte prin lichidele
ingerate, pe de altă parte din arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor. Paralel
cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul sănatos
necesită în 24 ore: 4 g Na, 3-4 g K, 2 g Ca, 0,15 g Mg, precum şi o serie de alte
substanţe minerale ca: fier, cupru, iod etc.
Satisfacerea nevoilor de apă şi de săruri minerale trebuie să se facă în mod
proporţional, astfel, cu tot aportul de apă şi de săruri, dacă acestea sunt în
proporţii neadecvate, organismul rămâne în dezechilibru hidro-mineral.
3.Alimentaţia activă şi pasivă.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
• activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
• pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
• artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
 Alimentarea activă se poate face:
• în sala de mese,
• în salon: la masă sau la pat.
    în sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate
estetic sunt aşezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacientii la masă, se invită
să se spele pe mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se
ridică imediat. Nu se ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi
se iau măsuri.
    În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul
pacientului (tăviţă,scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se
ajută să se aşeze la masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.
    în salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se
aşează pacientul în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta
servindu-i materialele necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se
adaptează masa specială la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.
Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se
alimenteze singuri, trebuie să fie ajutaţi.
Scop
• vor fi hrăniţi bolnavii
-          imobilizaţi
-         paralizaţi
-       epuizaţi , adinamici
-          în stare gravă
-          cu uşoare tulburări de deglutiţie
Pregătire
materiale
-          tavă
-          farfurii
-          pahar cu pai sau cană cu cioc
-          şervetel
-          cană de supă
-          tacâmuri
pacient
• se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit
dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia
• i se protejează lenjeria cu un prosop curat
• se protejează cu un prosop în jurul gâtului
• se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se
introduce în gură
Servirea mesei
• asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
• verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura,
nici gustul alimentelor), gustând cu o altă lingură
• îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
• supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de
deglutiţie ale pacientului
• este şters la gură, i se aranjează patul
• se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot
contribui la formarea escarelor
• schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
• acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
• strânge vesela şi o transportă la bufet
• se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia
alimentelor în procesul vindecării
• se stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
• se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând să le
înghită, ar putea să le aspire.
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
4.Alimentaţia artificială
 Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul
pacientului prin mijloace artificiale.
Se realizează prin următoarele procedee:
• sondă gastrică sau intestinală
• gastrostomă
• clismă
• parenteral

scop:
  - hrănirea pacienţilor inconştienţi
- cu tulburări de deglutiţie
  - cu intoleranţă sau hemoragii digestive
  - operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
  - cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
 - în stare gravă; negativism alimentar

Alimentarea prin sondă gastrică

Materiale
-          de protecţie: aleză, prosoape
-          sterile : sondă gastrică sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensă hemostatică
-   nesterile : pâlnie, tăviţă renală
-   bulion alimentar : să nu prezinte grunji, să fie la temperatura corpului, să aibă
valoare calorica
Pregatirea pacientului ( vezi   sondaj gastric)
Execuţie
-   în caz de stază gastrică , se aspiră conţinutul şi se efectuează spălătură gastrică
-   se ataşează pâlnia la capătul sondei şi se toarnă lichidul alimentar 200-400 ml
până la 500 ml, încălzit la temperatura corpului
-    se introduc apoi 200-300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru a goli sonda
-     se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor în faringe de
unde ar putea fi aspirate determinând pneumonia de aspiraţie – complicaţie gravă
-          se extrage sonda cu atenţie
DE  ŞTIUT : 
la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai
mult timp pe această cale , sonda se introduce endonazal
sondele de polietilen se menţin nu mai mult de 4-6 zile, cele de cauciuc
maximum 2-3 zile fiind traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul
de perfuzat utilizând vase izoterme

Alimentarea prin gastrostomă

- deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele în scopul alimentării
printr-o sondă în cazul în care cale esofagiană este întreruptă
• în cazul stricturilor esofagiene ,
• după arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice ,
• când alimentaţia artificială ia un caracter de durată  şi nu se poate utiliza sonda
gastrică ,
alimentele vor fi introduse în organism prin gastrostomă.
În stomă, este fixată o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt
introduse cu ajutorul unei seringi sau prin pâlnie respectându-se aceleaşi principii
se introduc şi aceleaşi amestecuri alimentare ca în cazul alimentaţiei prin sondă
gastrică
- alimentele vor fi introduse în doze fracţionate la intervale obişnuite , după
orarul de alimentaţie al pacienţilor , încălzite la temperatura corpului
- cantitatea introdusă o dată nu va depăşi 500 ml
- după introducerea alimentelor sonda se închide pentru a împiedica refularea
acestora
- tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acţiunea sucului gastric  care se
prelinge adesea pe lângă sondă , provocând uneori leziuni apreciabile de aceea ,
regiunea din jurul fistulei se va păstra uscată, acoperită cu un unguent protector şi
antimicrobian, pensată steril cu pansament absorbant.
Alimentarea prin clismă
-se poate asigura hidratarea şi alimentarea pe o perioadă scurtă de timp
deoarece în rect nu sunt fermenţi pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai
soluţii izotonice, substanţele proteice sunt eliminate sau supuse unui proces de
putrefacţie.
Alimentarea se face prin clisme picătură cu picătură cu soluţie Ringer, glucoză
47‰ cu rol hidratant (vezi pregătirea şi efectuarea clismei în locul irigatorului se
foloseşte un termos)
Alimentarea parenterală
materile necesare
• dezinfectante - alcool iodat
• materiale pentru puncţia venoasă
• de protecţie-pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
 • pentru dezinfecţia tegumentului tip I (cu tamponul îmbibat în alcool se
badijonează tegumentul timp de 30 de sec.)
• instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă(se verifică
integritatea ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în
funcţie de scop; pense,mănuşi chirurgicale, tampoane
• alte materiale-garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii
medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală
• perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
• pompă de perfuzie automată cu reglare programată a volumului şi ratei de
flux
• robinete cu două sau mai multe căi
• branulă(cateter i.v.)
• fluturaş
• benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tubului perfuzorului de
pielea bolnavului
• Se face cu substanţe care:
v  Au valoare calorică ridicată
v  Pot fi utilizate direct de ţesuturi
v  Nu au proprietăţi antigenice
v  Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
• Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză 10-20-33-40%
, fructoză 20% , soluţie dextran , hidrolizate proteice
• Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h şi a
raţiei de lichide în care pot fi dizolvate principiile nutritive
• Nevoia de lichide este completată cu ser fiziologic sau sol. glucozate şi
proteice
• Alimentarea parenterală se face ca şi hidratarea
Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea
pacientului, de la 50ml/h la 500ml/h

Bibliografie:
1.Negrean M., coordonator de ediţie, Standarde/protocoale a deprinderilor
practice, Chişină u 2008.
2.Carol Mozes, Tehnica îngrijirii bolnavului Bucureşti 2006.
3.Stempovscaia E., responsabil de ediţie, Standarde de îngrijiri nursing pentru
asistente medicale şi moaşe, Chişină u 2007.
4.Borundel C., Medicină internă pentru cadre medii, Bucureşti, 2008.
5.Vasilenco V., Propedeutica bolilor interne, Editura Universitas, Chişină u 2001.