Iluminismul

și emanciparea omului
prin cultură

Elev: Pînzaru Cristian

Grupa 23
Profesor : Ana Doca
Iluminismul a pretins eliberarea fiinţei umane de sub tutela sa
autoindusă. „Tutela este incapacitatea fiinţei umane
de a-şi folosi abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor
de la o altă persoană. Această tutelă este auto-indusă
atunci când cauza sa nu rezidă în absenţa raţiunii, ci în
absenţa hotărârii şi a curajului de a lua hotărâri fără
instrucţiuni de la o altă persoană. Sapere aude! Aveţi
curajul de a vă folosi propriul simţ al raţiunii!" –
acesta este moto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).
Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture
dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza
experienţei proprii.
În multe ţări europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul
luminilor, pentru a se defini specificul unei epoci în care s-a pus
accentul pe dezvoltare şi răspândirea cunoştinţelor culturale, pe ideea
„luminării maselor”.
Iluminismul sau luminismul este un curent de gândire, cu multiple
consecinţe pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze
omul din poziţia rigidă în care îl fixase filozofia tradiţională, pentru a-l
face obiectul propriei sale activităţi: prin muncă şi cultură, omul este
perfectibil, ca şi societatea pe care el o construieşte. Înlocuind
concepţia statică despre om cu una dinamică, iluminismul e susţinut de
ideologii claselor dinamice ale societăţii, de burghezie în primul rând.
Iluminismul a avut câteva trăsături specifice:
- caracter antifeudal si antidespotic. Toate instituţiile feudale erau
supuse unei critici severe: monarhia absolută, bazată pe ideea dreptului
divin, biserica, justiţia, şcoala. Gânditorii iluminişti cer anularea
privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului şi acordarea de
libertăţi sociale şi politice întregului popor. Argumentele pentru
justificarea acestor revendicări se bazau pe principiile de egalitate si
libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a
contractului social, conform cărora oamenii se nasc cu aceste drepturi
şi trăiesc pe baza unei înţelegeri cu monarhul, pe care pot să nu-l mai
accepte dacă nu este un om „luminat”.
- spiritul raţionalist, materialist şi laic. În secolul XVIII s-a afirmat
raţiunea, fenomenele vieţii au cunoscut o interpretare materialistă, iar
problemele culturii şi ale ştiinţei au început să se separe de cele ale
religiei, combătând fanatismul şi misticismul. Declinul autorităţii
ecleziastice asupra vieţii publice a atras şi revalorificarea mentalităţii
magice. Practicile oculte nu au mai fost satanizate ( şi condamnate
juridic ), ci au început să fie depreciate raţional ( şi luate în derâdere).
Magul nu mai este văzut ca un pactant cu diavolul, ci ca un şarlatan
abuzând de credulitatea publicului.

- militează pentru emanciparea poporului prin cultură;

- încurajează tratarea problemelor sociale in literatură.
- generează o literatură cu caracter moralist.
În calitate de curent ideologic şi cultural, iluminismul se defineşte
prin: promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios,
anticlerical, combaterea fanatismului şi a dogmelor, răspândirea
culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale şi
morale; teme şi motive literare promovate de literatura iluministă:
« monarhul luminat », « contractul social », emanciparea poporului
prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic ( povestire, nuvelă, roman ),
dramatic ( tragedie, comedie );

Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala

Ardeleană şi cu ecourile ei în Moldova şi Ţara Românească. Această
mişcare, întemeiată sub semnul iluminismului european, a stat
în serviciul idealului naţional, la a cărui fundamentare a contribuit
hotărâtor, prin preţuirea istoriei, a istoriei limbii şi a poporului.
Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice
în favoarea unor revendicări politice. Şcoala Ardeleană a pus în mişcare
un amplu proces de afirmare naţională şi culturală a românilor din
Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi la începutul
secolului al XIX - lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente
ştiinţifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric,
lingvistic, filosofic, literar.
Mişcarea iluministă ilustrată de Şcoala Ardeleană a evoluat în mai
multe etape:
Etapa pregătitoare, prin lupta pentru revendicări politice şi naţionale
dusă de Inocenţiu Micu-Klein, episcopul românilor uniţi, care cere
drepturi şi libertăţi pentru românii din Transilvania, în schimbul unirii cu
biserica romană (Sinodul de la Blaj);
Etapa de elaborare şi afirmare a ideologiei naţionale: formularea
crezului latinist extremist atât pe plan filologic cât şi istoric, dezvoltarea
învăţământului românesc;
Etapa pronunţat iluministă (având ca moment de vârf Ţiganiada, în
care cărturarii se opun acţiunii de defăimare a românilor întreprinsă de
clasele feudale privilegiate)