CURS

ELECTROTERAPIE

 Definiţie = acea parte a fizioterapiei care studiază utilizarea acţiunii

diverselor forme de energie electrică asupra organismului

 Procedurile de electroterapie folosesc în scop terapeutic diferite

forme de energie:
1. electrică - diferite forme de curenţi: curent continuu, curenţi de
joasă frecvenţă, curenţi de medie frecvenţă
2. forme ale energiei electro-magnetice de înaltă frecvenţă (undele
scurte)
3. vibraţii mecanice (ultrasunetul, undele de soc),
4. câmpuri electro-magnetice de joasă frecvenţă
5. vibraţii electro-magnetice (radiaţii infraroşii şi ultraviolete).

ISTORIC

 Anul 400 îHr. – folosirea peştelui torpilă ce avea organe pereche

capabile să genereze un potenţial electric de până la 220 V
- folosirea chihlimbarului – o răşină fosilizată ce
produce curent electric atunci când este supusă frecării
Cuvântul ELECTRICITATE este derivat din cuvântul latinesc pentru
chihlimbar: ELECTRICA
 1744-1745 : - Johann Gottlob Krueger - Notiuni despre electricitate
- Kratzestein, medic german – prima utilizare a
electricităţii statice în tratamentul paraliziilor
 1786 : Galvani - descopera ca in corpul uman exista electricitate
- experimenteaza stimularea electrica a nervului
gastrocnemian
 1796 : Volta - inventeaza pila galvanica
 1827 : Stefano Marianini - stimuleaza electric muschii paralizati
 Sec. XIX : - baile galvanice 4 celulare ( Karlsbad )
- baile Stanger ( Ulm )
- cercetari de neurofiziologie
 1940 : Ginsberg , Milinowski–introduc inalta frecventa pulsata
 1949 : Gierlich–terapia combinata cu ultrasunet si curenti diadinamici
 1968 : Hufschmidt - terapia musculaturii spastice
  1980 : Curenti de medie frecventa interferentiali
 1990 : - lasere medicale pentru fizioterapie ( LLLT )
- terapie cu unde de soc
- stimulare magnetica

 CURENT ELECTRIC = deplasarea dirijată a sarcinilor electrice

(particule încărcate electric)

 Mediul în care se produce această mişcare constituie un conductor

electric.
 Tipuri de conductori electrici :
- grd I = metalici
- grd II = electrolitici (sol. de acizi, baze, săruri)
- grd III = gazoşi
 Organismul uman, datorită componentelor sale, intră în categoria
conductorilor de gradul II, în compoziţia sa apa fiind prezentă în
procent de 75-80 %

 La trecerea curentului electric se produce disocierea ei în H+ si OH-,

prezenţa ionilor de H+ imprimând ţesutului respectiv gradul de
aciditate, iar prezenţa OH- gradul de alcalinitate (numeroase reacţii
din organism depind de ph-ul mediului)

 Sărurile minerale sunt în majoritate constituite din săruri de Na, K,

Mg, Ca. Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor, ionii
de calciu si magneziu o scad

RĂSPÂNDIREA CURENTULUI ÎN ORGANISM

Modul în care curenţii electrici terapeutici se răspândesc în organism are
următoarele caracteristici:
• indiferent de locul unde sunt amplasaţi electrozii, liniile de fortă ale
curentului se răspândesc în tot corpul, cantitatea cea mai mare trecînd
însa pe zonele ce opun rezistenţa cea mai mică;
• pe regiunea cuprinsa între electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci
proporţională cu conductibilitatea electrică a ţesuturilor;
• cu cât un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea
curentului ajuns la el este mai mică;
• un ţesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulară şi
spaţiile intercelulare opun rezistenţe diferite trecerii curentului electric;
  Conductibilitatea electrică a unui ţesut este direct proporţională cu
conţinutul lui în apă. Sub acest aspect, structurile tisulare ale corpului
omenesc pot fi împărţite în câteva grade de conductibilitate (Krîlova
şi Simanko)
- gradul I – foarte buni conducători: sânge, limfă, lichid
cefalo-rahidian, corp vitros
- gradul II – buni conducători: glande sudoripare, muşchi, ţesut
subcutanat, organe interne
- gradul III – rău conducători: ţesutul nervos, ţesutul adipos,
glandele sebacee, ţesutul osos
- gradul IV – foarte rău conducători: părul şi epiderma

 MODUL DE PENETRARE AL CURENŢILOR ÎN ŢESUTURI

Curenţii electrici penetrează în mod diferenţiat ţesuturile în fucţie de
tipul curentului:
- curentul galvanic şi curentul alternativ de joasă frecvenţă se
răspândesc exclusiv în spaţiul intercelular, deoarece membrana
celulară le opune rezistenţă;
- curentul alternativ de înaltă frecvenţă nu întâmpină rezistenţă din
partea membranelor celulare (penetreaza intracelular).

ELECTROFIZIOLOGIE

 Orice agent electric aplicat asupra organismului viu constituie un

stimul care produce o reacţie tisulară
 Există 2 categorii mari de stimuli:
- naturali (adecvaţi) = schimbările ce au loc la nivelul terminaţiilor
nervoase, sinapselor, receptorilor
- artificiali (inadecvaţi)
- fizici (presiune, lovire, lumină, sunet, termici)
- chimici (soluţii de acizi sau baze)
- electrici

 Stimulii electrici:
-ating direct potenţialul membranelor celulare
-interesează numeroşi receptori
-produc reacţii analoge celor obţinute cu excitanţi specifici (mediatorii
chimici proprii organismului)
-nu lezează ţesuturile (la intensităţi mici)
 IRITABILITATE = proprietatea celulelor vii de a reacţiona la un
anumit stimul. Ca o reacţie primară la un stimul, apare un răspuns
local.

 EXCITABILITATE = reacţie secundară a ţesuturilor ce constă în

transmiterea mai departe a stimulului de către celulele şi fibrele
nervoase; în funcţie de natura ţesutului excitat avem o anumită reacţie
(contracţie musculară, secreţie glandulară, vasodilatatie…)

 Pentru declanşarea excitaţiei, stimulul trebuie aibă o intensitate

minimă precisă, care se numeşte intensitate de prag a stimulului.
 Acţiunea stimulului trebuie să se exercite un anumit timp minim
pentru a se declanşa excitaţia.
 Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reacţie care se propagă
ca undă de excitaţie şi care poate fi masurată la distanţă de locul
excitaţiei.
 Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o acţiune limitată la locul unde
sunt aplicaţi;
 O crestere a intensitatii stimulului mult peste valoarea ”pragului“ nu
duce la o crestere a raspunsului.
 Acest comportament al structurilor celulare la diferite grade de
intensitate ale stimulului este cunoscut în fiziologie sub denumirea
”legea totul sau nimic“.
 Dacă prin stimuli electrici sunt excitate mai multe celule, în funcţie
de intensitatea curentului şi de suprafaţa stimulată apare un răspuns
tisular variabil ca mărime.

 Substratul fiziologic al electroterapiei este reprezentat de calităţile

bioelectrice ale celulei
- celula este protejată de membrana celulară lipoproteică; procesele
transmembranare se petrec datorită gradientelor electrochimice;
aceste procese sunt sensibile la schimburile de materie, energie sau
informaţie
- MEMBRANA CELULARA, care este foarte subţire (70A֯ ), fiind
alcătuită din lipide şi albumine şi având o permeabilitate selectivă,
joacă rolul hotărâtor atât în repaus cât şi în timpul stimulării. La
nivelul ei se găseşte o repartiţie caracteristică a ionilor, rolul
principal avându-l ionii de Na+ si K+, aflaţi în concentraţii diferite
 de o parte şi de alta a membranei.

Astfel, Na+ se găseşte în exteriorul celulei în concentraţie de 142- 145

mEq/l, iar în interior în concentraţie de 10-12 mEq/l (raport 12/1).
K+ are o concentraţie extracelulară de 4 mEq/l şi intracelulară de
140-155 mEq/l (raport 1/38).
Această diferenţă este menţinută prin mecanismul de ”pompă“,
mecanism în cadrul căruia rolul principal îi revine pompei de sodiu,
care expulzează activ sodiul extracelular, potasiul intrând în celulă
printr-un proces pasiv.

POTENTIALUL DE REPAUS
 Negativitatea în interiorul celulei este datorata anionilor organici care
ramân permanent intracelular
 Datorită diferenţei de concentraţie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul
membranei celulare în repaus se realizează o diferenţă de tensiune
numită potenţial de membrană sau de repaus, sau stabil şi care
măsurat prin tehnica microelectrozilor, are o valoare de -70 până la
-90 mV (interiorul celulei fiind încărcat negativ).
 Din calculul teoretic al potenţialului de membrană în raport cu
concentraţia de ionilor K+ din exteriorul şi interiorul celulei
(NERNST) a rezultat o valoare de -86 mV.
 - EXTERIOR = +++++++
- INTERIOR = - - - - - -

- POTENŢIALUL DE ACŢIUNE= are 2 secvenţe:

1. DEPOLARIZAREA = secvenţa variaţiilor potenţialului de membrană
în cursul excitaţiei; devine :
- EXTERIOR = - - - - - -
- INTERIOR = +++++++
2. REPOLARIZAREA = revine la starea de repaus

DEPOLARIZAREA
 Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari
rapide si importante ale valorilor potentialului de membrana.
 La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii pentru ionii de
sodiu care migreaza masiv dinspre exterior spre interior. Are loc astfel
procesul de depolarizare, prin care partea externa a membranei
devine negativa, iar cea interna pozitiva. Ulterior are loc un flux
invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de
 migrare a sodiului fiind de 7 ori mai mare decat cea a potasiului.
Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica,
stimulul cu nivel de prag reduce potentialul de repaus cu 15-20 mV,
acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV, numita potential
”critic“; este momentul depolarizarii membranei si declansarii
potentialului de actiune.
 Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste
reobaza.

REPOLARIZAREA

 În timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului

de transport al sodiului spre interiorul celulei, cu cresterea
permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1 ms. Interiorul
celulei atinge în puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de
exteriorul celulei; cu aceasta procesele declansate de stimulare
înceteaza.

 Modificarile de potential care au loc în timpul depolarizarii si

repolarizarii alcatuiesc ”potentialul de actiune“.

 ”Tensiunea de iesire “ era în timpul repausului membranal de -80 mV,

iar tensiunea intracelulara atinsa la sfarsitul repolarizarii era de +40
mV. Împreuna acestea realizeaza un potential de actiune de 120 mV.

Potenţial de acţiune (PA) şi potenţial local (PL)

 RESTITUŢIA
 Refacerea potentialului de repaus (restitutia) începe dupa terminarea
fazei de repolarizare a membranei celulare.
 Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar
potasiul reintra în celula pana cand potentialul atinge valoarea de
repaus de -80 mV.
 In timpul potentialului de actiune (depolarizare) membrana celulara
nu poate reactiona la un alt stimul (nu mai există suport de activare
pentru pătrunderea sodiului în celulă),pragul stimului fiind foarte înalt
şi nu poate fi depăşit, motiv pentru care aceasta perioada se numeste
”refractara absoluta“.
 Pe parcursul fazei de repolarizare exista o perioada numita
”refractara relativa“, cand pragul de excitare este mai
scazut.Aceasta permite mai întâi o excitaţie locală care ulterior se
poate transforma în potenţial de acţiune.
 Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata
poate conduce cel mult 800-1000 de impulsuri pe secunda la o
stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut, la frecventele mari,
perioada refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima
transmisa va scadea. Aceasta este ”oboseala“, tipica unui sistem care
functioneaza dupa legea ”totul sau nimic“.
 La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot
fi însa stimulate pe un timp mai lung, fara a se instala fenomenul de
oboseala.

Producerea excitaţiei necesită:

 O intensitate a curentului peste prag

 O anumită suprafaţă de stimulare (densitatea de sarcini)
 O anumită viteză de creştere a intensităţii (un interval de timp
prelungit nu mai produce excitaţie chiar la intensităţi mari ale
curentului)
 O anumită durată de acţiune a curentului
PARAMETRII ELECTROFIZIOLOGICI CE CARACTERIZEAZĂ
EXCITABILITATEA NEURO-MUSCULARĂ
 intensitatea curentului aplicat (miliamperi – mA):
- intensitatea minimă pentru declanşarea unei reacţii = intensitate
prag
- reobaza = intensitatea minimă a curentului electric continuu care
produce o reacţie musculară la închiderea bruscă şi prelungită a
curentului electric

 durata de aplicare (milisecunde – ms)

- cronaxia = timpul minim necesar unui curent având o valoare egală
cu dublul reobazei, pentru a produce o contracţie musculară
liminară
 Modul de aplicare = bruscheţea curentului aplicat; aplicarea prea
lentă- poate fi ineficace; determină fenomenul de acomodare.

ELECTROTERAPIA = terapie de excitare

Poate ameliora şi controla:
- elementele fiziopatologice: inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie
musculară, hipersimpaticotonie, durere
- elemente clinice ( simptomatice, funcţionale): durere, contractură,
redoare articulară
- troficitatea musculaturii denervate
- sisteme de retroacţiune biologică utilizând circuite de tip biofeedback
(BFEMG)

 CLASIFICARE:
1.) ELECTROTERAPIE DE STIMULARE (electrostimulare)
2.) Alte categorii de ELECTROTERAPIE

1.) ELECTROTERAPIE DE STIMULARE (electrostimulare)

Caracterizată prin:
- aplicaţia electrozilor pe tegument, cu închiderea unor circuite de
curent electric
- aparitia la închiderea circuitului a unor efecte de excitare,
electrostimulare care pot fi de tip :
- excitomotor (contracţie musculară)
- analgezic
 Tipuri de curenţi:
 Curent electric continuu (galvanic)
 Curent electric alternativ.

Curentul electric alternativ se caracterizeaza prin frecventa.

Frecventa reprezinta numarul de cicli (stimuli) realizati pe unitatea de timp –
daca exprimarea se face pe secunda (numar de cicli/secunda) unitatea de
masura este Hertz-ul (Hz).
În functie de frecventa, curentii electrici folositi în electroterapie se împart în
trei mari domenii:
 - joasa frecventa = între 1-1000 Hz,
 - media frecventa = între 1000-100000 Hz,
 - înalta frecventa = peste 100000 Hz.

2.) Alte categorii de ELECTROTERAPIE

1.De înaltă frecvenţă
2.Câmpurile magnetice de joasă frecvenţă

2. 1. Electroterapia de înaltă frecvenţă

- curenţii de la reţea se transformă în alte forme de energie ce se aplică
variat (se pot aplica la distanţă de tegument)
- include:
- undele scurte şi microundele = acţionează prin câmpuri
electromagnetice de înaltă frecvenţă, cu penetraţie în profunzimea
ţesuturilor, unde energia concentrată se transformă în
energie termică = efect termic de profunzime (endotermie)
- ultrasunetul = acţionează prin energie mecanică de înaltă
frecvenţă ce determină la nivel tisular un micromasaj , cu efecte
mecanice si termice locale
- radiaţii infraroşii (efect termic) şi ultraviolete (efect fotochimic)
- terapie laser = efect de biostimulare nespecifică (analgezic,
vasulotrop)
2. 2. Câmpurile magnetice de joasă frecvenţă
- acţiune nespecifică asupra SNC, SNV şi sistemului neuromuscular
INDICATII GENERALE ALE ELECTROTERAPIEI

Electroterapia, prin diversele sale forme de aplicatie este utila în toate

tipurile de patologie:
 - bolile reumatismale cronice – inflamatorii sau degenerative -,
bolile degenerative ale coloanei vertebrale si sindroamele asociate –
inclusiv lombosciatica, bolile articulare degenerative si/sau
posttraumatice ale centurilor si membrelor;
 - bolile reumatismale abarticulare (muschi, tendoane, fascii,
sinovie, etc.);
 - boli ortopedico-traumatice
 - bolile nervilor periferici (nevralgii, nevrite, polinevrite, leziuni
traumatice si sechelele lor);
 - leziuni de neuron motor central – hemiplegii, paraplegii;
 - procedurile electrice adaptate sunt foarte utile ca terapie asociata în
tratamentul complicatiilor unor boli cronice ale aparatelor si
sistemelor: cardiovascular, respirator, digestiv, urinar (hipertensiune
arteriala, insuficienta veno-limfatica, insuficienta respiratorie,
bronhopneumopatii cronice, astm bronsic, litiaze, colecistopatii
cronice, colite cronice, etc.); în aceste conditii, procedurile electrice
sunt utile atât în tratamentul de baza al acestor suferinte, cât si atunci
când aceste suferinte însotesc alte afectari ale aparatului locomotor
indicate recuperarii fizical-kinetice.

CONTRAINDICATII GENERALE ALE ELECTROTERAPIEI

Stari fiziologice : sarcina, lehuzia
Stari patologice:
1. Tumori maligne
2. Epilepsia
3. Infectii intercurente
4. Decompensari ale functiei unor organe interne (isuficienta hepatica,
renala, cardiaca, hipertensiune arteriala necontrolata)
5. Piese metalice de osteosinteza, proteze articulare (doar anumite
proceduri)
6. Prezenta unui stimulator cardiac
7. Leziuni cutanate
8. Psihoze