UI.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 – 2 ore

NOŢIUNI DE CINETICĂ CHIMICĂ

OBIECTIVE
 Prezentarea influenţei diferiţilor factori asupra vitezei de
reacţie;
 Studierea echilibrului chimic şi a factorilor care
influenţează echilibrul chimic;
 Prezentarea etapelor de desfăşurarea a reacţiilor
radicalice.

CONŢINUT
 Factorii care influenţează viteza de reacţie ……. pg. 139
 Reacţii reversibile. Echilibru chimic ………….…. pg. 145
 Mecanisme de reacţie …………………………….... pg. 149
 Rezumat …………………………………………........ pg. 151
 Exerciţii şi probleme rezolvate ………………….... pg. 153
 Test de autoevaluare ……………………………...... pg 155
 Bibliografie ……………………………………......... pg. 156

137
UI. 7

7.1. NOŢIUNI DE CINETICĂ CHIMICĂ

Cinetica chimică studiază viteza de desfăşurare a proceselor chimice

şi mecanismele de reacţie.
Viteza de reacţie, v, se defineşte ca fiind variaţia concentraţiilor
substanţelor implicate în reacţie, în unitatea de timp sau ca produs al
concentraţiilor reactanţilor:
Într-o reacţie chimică de forma generală:
aA + bB +..… lL + mM + …………
se constată că, pe parcursul desfăşurării reacţiei, concentraţiile reactanţilor,
A, B, … scad, iar concentraţiile produşilor, L, M,.. cresc, pentru un anumit
interval de timp, (dt). Rezultă că este indiferent care dintre substanţe sunt
luate în considerare pentru exprimarea vitezei de reacţie. Astfel, exprimată
ca variaţie a concentraţiei în unitatea de timp, viteza de reacţie este:
dcA dc dc dc
v   reactant   L   produs de reactie
dt dt dt dt
Semnul „–” arată că, în timp, concentraţia reactanţilor scade, iar
semnul „+” arată creşterea, în timp, a concentraţiei produşilor de reacţie.
Exprimată ca produs al concentraţiilor reactanţilor, viteza de reacţie
este dată de relaţia:

v  k  A  B  .....

a' b'
v  k  c Aa  cBb  ..... …
' '
sau

unde k este constanta de viteză sau viteza specifică şi reprezintă viteza de

reacţie în cazul în care concentraţiile sunt egale cu unitatea, iar a’, b’, ... ‚ se
numesc ordine parţiale de reacţie. În general, ordinele parţiale de reacţie a’,
b’ ... ‚ diferă de coeficienţii stoechiometrici a, b, ….. din ecuaţia reacţiei
chimice. În continuare, pentru simplificare, se vor considera ordinele
parţiale de reacţie egale cu coeficienţii stoechiometrici.

138
 UI. 7

Ordinul de reacţie, n, se calculează ca sumă a ordinelor parţiale de

reacţie:
n = a’ + b’ + ......
şi se defineşte ca numărul de particule (atomi sau molecule) ale căror
concentraţii determină viteza de reacţie. Din punct de vedere al ordinului de
reacţie, se disting: reacţii de ordinul I, reacţii de ordinul II etc. Reacţiile de
ordinul zero sunt reacţiile în care viteza de reacţie este independentă de
concentraţie.
Exemplu:
Reacţiile de ordinul I sunt reacţiile pentru care n = 1 (reacţiile de
descompunere) de forma:
A  Produşi v = k·[A]
Reacţiile de ordinul II sunt reacţiile în care viteza de reacţie depinde
de concentraţiile a două specii moleculare. Sunt reacţii de forma:
A + B  Produşi v = k·[A] [B]
sau 2A  Produşi v = k·[A]2
Molecularitatea reacţiei reprezintă numărul total de particule
(molecule, atomi sau ioni) care se ciocnesc simultan şi produc transformarea
chimică.

7.1.1. Factorii care influenţează viteza de reacţie

Viteza de reacţie este influenţată de condiţiile de desfăşurare a

reacţiei (concentraţia reactanţilor, temperatură, prezenţa catalizatorilor etc.).

7.1.1.1. Influenţa concentraţiei asupra vitezei de reacţie

Deoarece viteza de reacţie este proporţională cu produsul
concentraţiilor reactanţilor, creşterea concentraţiei reactanţilor determină
creşterea numărului de particule în unitatea de volum, creşterea numărului
ciocnirilor eficace, deci creşterea vitezei de reacţie.

139
UI. 7

Se va studia influenţa concentraţiei reactanţilor pentru reacţii de

ordinul I, în fază omogenă.
Reacţiile de ordinul I sunt reacţii de forma:
A  Produşi
Dacă iniţial, concentraţia (moli/l) a reactantului A este a, iar cantitatea
transformată până la momentul t este x, viteza de reacţie va fi:

 k a  x  sau
dx dx
 k  dt
dt ax
Integrând între limitele momentului iniţial (t = 0, c = a) şi a
momentului considerat (t, a – x) se obţine:
a x t
dx
 ax
 k   dt
a 0

 ln (a – x) = k·t + C
Constanta de integrare, C, se calculează pentru momentul iniţial (t = 0,
x = 0):
 ln (a – x) = k·t  ln a
sau
a
ln  k t
ax
Constanta de viteză, k, va fi:
1 a
k   ln
t ax
Constanta de viteză pentru reacţiile de ordinul I nu depinde de
concentraţie; k se exprimă în [timp-1].

7.1.1.2. Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie

Cercetările experimentale au demonstrat că viteza unei reacţii
chimice creşte cu creşterea temperaturii. Pe baza datelor experimentale
Arrhenius a stabilit o relaţie empirică între constanta de viteză şi
temperatură, relaţie de forma:
b
ln k  a 
T

140
 UI. 7

unde a şi b sunt constante caracteristice pentru o anumită reacţie. Această

ecuaţie se foloseşte, de obicei, în formă exponenţială:
E
 a
k Ae RT

unde: A este o constantă (factor de frecvenţă);

- Ea - energia de activare a reacţiei;
- R - constanta universală a gazelor;
- T - temperatura absolută.
Energia de activare. Transformarea chimică a unui sistem are loc
prin interacţia între particulele reactante. Dacă toate particulele capabile de a
se combina ar reacţiona la fiecare ciocnire, reacţiile chimice s-ar produce în
timp foarte scurt, astfel că vitezele de reacţie nu s-ar putea măsura. Pentru
majoritatea reacţiilor vitezele pot fi determinate, fapt care conduce la
concluzia că nu toate ciocnirile sunt eficace (dau naştere la produşi de
reacţie), ci doar un număr redus de particule.
Având în vedere faptul că transformarea chimică impune desfacerea
anumitor legături chimice şi formarea unor legături noi se poate admite că
această regrupare necesită un aport de energie. Reacţia chimică va avea loc
numai în urma acelor ciocniri la care particulele posedă o energie mai mare
decât o valoare minimă numită energie de activare, Ea.
Energia de activare exprimă diferenţa între energia medie a
moleculelor înainte de reacţie şi energia necesară reacţiei. Particulele care
posedă energia minimă necesară producerii reacţiei se numesc particule
activate.
În practică, o reacţie chimică poate fi considerată ca trecerea unui
sistem de la o stare energetică iniţială la una finală, însoţită de schimb de
căldură cu exteriorul.
Variaţia energiei sistemului în timpul unei transformări chimice este
redată schematic în figura 7.1.
Dacă energia finală a sistemului este mai mică decât energia iniţială
(Ef < Ei) reacţia este exotermă, iar H este negativ. Dacă energia iniţială este
mai mică decât energia finală (Ei  Ef), o parte din energia de activare a

141
UI. 7

reacţiei rămâne înglobată în energia internă a produşilor. Reacţia este

endotermă şi H este pozitiv.

Fig. 7.1. Variaţia energiei unui sistem în timpul reacţiei

a) reacţie exotermă; b) reacţie endotermă.

Teoria complexului activat sau a stării de tranziţie

Unul dintre mecanismele care explică producerea reacţiilor chimice
este „teoria complexului activat”.
Teoria complexului activat porneşte de la premisa potrivit căreia
pentru ca particulele să reacţioneze ele trebuie să se ciocnească, iar
particulele care participă la reacţie trebuie să posede un surplus de energie
faţă de energia medie a particulelor.
Se consideră că în prima etapă a reacţiei are loc o slăbire (labilizare)
a legăturilor dintre atomii moleculelor reactante, formându-se un compus de
tranziţie, „complexul activat”, compus instabil care facilitează desfăşurarea
ulterioară a reacţiei. În final, legăturile iniţiale se desfac şi se stabilizează
legăturile noi, formându-se produsul de reacţie.
Exemplu:
Pentru reacţia de formare a acidului iodhidric (HI) din elemente (H2)
şi (I2)
H2 + I2  2HI
formarea complexului activat se poate reprezenta în felul următor:

142
 UI. 7

Variaţia energiei sistemului de reacţie în timp este reprezentată

schematic în figura 7.2.

Fig. 7.2. Variaţia energiei sistemului de reacţie în timp

Curba punctată, trasată în ipoteza desfăşurării reacţiei prin

desfacerea legăturilor existente în moleculele iniţiale (H2 şi I2) indică o
energie de activare de 571 kJ∙mol−1, mult mai mare decât energia necesară
formării complexului activat – 168 kJ∙mol−1 (curba continuă din figură).
Experimental, se constată că energia de activare este aproximativ
168 kJ∙mol−1, adică energia necesară formării complexului activat.

7.1.1.3. Influenţa catalizatorilor asupra vitezei de reacţie

În majoritatea reacţiilor chimice, pentru mărirea vitezei de reacţie se
folosesc adaosuri de substanţe străine. Astfel de substanţe care, adăugate în
cantitate mică, modifică viteza unei reacţii chimice, se numesc catalizatori.
Catalizatorii influenţează viteza reacţiilor termodinamic posibile şi în
absenţa catalizatorilor. Catalizatorii nu influenţează echilibrul chimic.
La sfârşitul reacţiei, catalizatorii se regăsesc neschimbaţi,
regenerându-se atât calitativ, cât şi cantitativ.
Orice catalizator se caracterizează prin activitate şi selectivitate.
Activitatea unui catalizator se poate exprima prin raportul între
viteza reacţiei catalizate şi viteza reacţiei necatalizate. Deoarece de multe ori

143
UI. 7

viteza reacţiei necatalizate nu poate fi determinată (datorită valorii mici),

activitatea catalizatorului se exprimă prin cantitatea de produs obţinut pentru
1 gram de catalizator.
Selectivitatea unui catalizator se manifestă prin proprietatea de a
determina una dintre mai multele reacţii posibile.
Exemplu:
Etanolul, prin încălzire, poate participa la diferite reacţii, cu
formarea preferenţială a unui anumit produs, în funcţie de catalizatorul
folosit:
o
C2H5OH Al
2O  C2H4 + H2O
3( 350 C )

C2H5OH Cu
( Ni  CH3CHO + H2
o
) ( 200 C )

2C2H5OH ZnO
  H2C  HC  CH CH2 + 2H2O + H2
o
( 400 C )

Activitatea unui catalizator într-o reacţie chimică poate fi mărită prin

adăugarea unor substanţe numite promotori. Efectul promotorului se
manifestă prin creşterea pronunţată a activităţii catalizatorului. În general,
concentraţia promotorului nu depăşeşte 10% din concentraţia catalizatorului.
Activitatea unui catalizator poate fi anulată de prezenţa unor
substanţe, chiar în cantităţi foarte mici (urme), numite otrăvuri.
Catalizatorii sunt substanţe care modifică viteza de reacţie prin
participarea la reacţii chimice intermediare cu unii din reactanţi. Mărirea
vitezei reacţiei catalizate se explică prin scăderea energiei de activare a
etapelor intermediare.
Se consideră, pentru exemplificare, două substanţe, A şi B, care pot
forma compusul AB. Mecanismul reacţiei este:
A + B  A…..B  AB
Datorită energiei de activare mari, starea de complex activat se
realizează foarte greu, astfel că reacţia se desfăşoară cu viteză foarte mică.
Dacă se consideră că există o substanţă, M, cu rol de catalizator, acesta
reacţionează uşor cu unul dintre reactanţi, A, (energia de activare a reacţiei
este mică), formând compusul AM:
A + M  A…..M  AM

144
 UI. 7

Compusul AM reacţionează uşor cu reactantul B dând naştere la

compusul AB:
AM + B  AM…...B  AB + M
Însumând cele două reacţii se obţine:
A + B  AB
Se constată că substanţa cu rol de catalizator se regăseşte
neschimbată la sfârşitul reacţiei.
Diagrama energetică a reacţiei în absenţa catalizatorului şi în
prezenţa catalizatorului este redată în figura 7.3.

Fig. 7.3. Diagrama energetică a reacţiei în prezenţa catalizatorului (a – linia

continuă) şi în absenţa catalizatorului (b – linia punctată)

7.1.2. Reacţii reversibile. Echilibru chimic

Deşi toate reacţiile pot decurge, probabil, în ambele sensuri, unele

reacţii decurg într-un singur sens, cu transformarea totală a substanţelor
iniţiale, reacţii ireversibile. Se consideră ireversibile reacţiile în care:
 Unul din produşi părăseşte sistemul de reacţie ca precipitat, gaz
sau un compus puţin disociat.
Exemple:
NaCl + AgNO3  AgCl + NaNO3
Na2CO3 + 2HCl  2NaCl + H2O + CO2↑
NaOH + HCl  NaCl + H2O

145
UI. 7

 Reacţii însoţite de efecte exoterme mari:

2H2 + O2  2H2O
Cele mai multe reacţii sunt reacţii reversibile, adică decurg în
ambele sensuri. Considerând o reacţie de forma:
A+B C+D
în timp, viteza reacţiei directe scade, ca urmare a consumării reactanţilor, A
şi B. În acelaşi timp, viteza reacţiei inverse, începe să crească. Se ajunge, la
un moment dat, la starea de echilibru chimic, când numărul de molecule
transformate este egal în ambele sensuri:
v1  v2
sau:
k1  A B  k2  C  D
de unde rezultă:
k1
K
C  D
k2 A B
Această ecuaţie reprezintă legea acţiunii maselor care, pentru cazul
general:
aA + bB + cC+……. lL + mM + nN+……
se scrie:

K
Ll  M  m N  n  ....
A a  Bb  C  c ......
Legea acţiunii maselor se enunţă astfel:
„La echilibru, raportul între produsul concentraţiilor substanţelor
rezultate din reacţie şi produsul concentraţiilor reactanţilor, fiecare
concentraţie ridicată la o putere egală cu coeficienţii stoechiometrici, este o
constantă la o temperatură dată”.
Pentru reacţiile reversibile care au loc în fază gazoasă constanta de
echilibru se poate exprima şi în funcţie de presiunile parţiale:
pLl  pM
m
 ....
Kp  a b
p A  pB  ....

146
 UI. 7

7.1.2.1. Factorii care influenţează echilibrul chimic.

Principiul lui Le Châtelier
Sistemele în echilibru sunt influenţate de următorii factori:
concentraţie, temperatură iar pentru sistemele în fază gazoasă şi de presiune.
Influenţa acestor factori este exprimată în principiul lui Le Châtelier: dacă
se modifică unul dintre factorii care determină starea de echilibru chimic,
echilibrul se deplasează în sensul în care modificarea factorului variabil
este diminuată.

7.1.2.1.1. Influenţa concentraţiei asupra echilibrului chimic

Creşterea concentraţiei unei substanţe într-un sistem în echilibru
determină deplasarea echilibrului în sensul în care substanţa adăugată se
consumă. Invers, dacă se micşorează concentraţia uneia dintre substanţe,
echilibrul se deplasează în sensul formării acestei substanţe.
Exemplu:
Se consideră reacţia reversibilă dintre clorura de fier (III), (FeCl3) şi
tiocianatul de potasiu (KSCN), reacţie din care se formează tiocianatul de
fier (III), compus de culoare roşie:
FeCl3 + 3KSCN Fe(SCN)3 + 3KCl
Dacă în sistemul de reacţie se adaugă tiocianat de potasiu, conform
principiului lui Le Châtelier echilibrul se deplasează spre dreapta, se
formează o cantitate mai mare de tiocianat de fier (III), practic se observă
intensificarea culorii. Dacă în sistemul de reacţie se adaugă în exces o
cantitate de clorură de potasiu, echilibrul se deplasează spre stânga, scade
concentraţia tiocianatului de fier (III), practic se observă scăderea intensităţii
culorii.

7.1.2.1.2. Influenţa presiunii asupra echilibrului chimic

Presiunea influenţează sistemele în fază gazoasă.
a) Reacţii fără variaţia numărului de moli
Se consideră formarea HI din elemente:
H2(g) + I2(g) 2HI(g)

147
UI. 7

Constanta de echilibru, în funcţie de presiunile parţiale este:

2
p HI
Kp 
p H2  p I2

Exprimând presiunile parţiale în funcţie de fracţiile molare rezultă:

pHI  xHI  P ; p H 2  xH 2  P ; p I 2  xI 2  P

P 2  xHI
2 2
xHI
Kp   ,
P  xH 2  P  xI 2 xH 2  xI 2

Se constată că pentru sistemele în care numărul de moli nu variază

(Δn = 0), constanta de echilibru nu depinde de presiune.
Presiunea nu influenţează echilibrul chimic în sistemele în care
numărul de moli nu variază.
b) Reacţii care au loc cu variaţia numărului de moli
Dacă numărul de moli de reactanţi este diferit faţă de numărul de
moli de produşi, echilibrul este influenţat de presiunea totală. Conform
principiului lui Le Châtelier, creşterea presiunii determină deplasarea
echilibrului chimic în sensul în care scade numărul de moli.
Aplicând legea acţiunii maselor, se ajunge la aceeaşi concluzie.
Exemplu:
Se va considera reacţia de sinteză a amoniacului din elemente:
N2(g) + 3H2(g) 2NH3(g)
La creşterea presiunii, conform principiului lui Le Châtelier,
echilibrul se va deplasa în sensul în care presiunea scade, adică în sensul în
care rezultă mai puţine particule: spre dreapta.
La aceeaşi concluzie se ajunge dacă se scrie constanta de echilibru
în funcţie de presiunile parţiale:
2
p NH
Kp  3

p N 2  pH3 2

sau:
P 2  xNH
2
1
2
xNH
Kp  3
 2 3

P  xN 2  P3  xH3 2 P xN 2  xH3 2

148
 UI. 7

7.1.2.1.3. Influenţa temperaturii asupra echilibrului chimic

Prin mărirea temperaturii unui sistem în echilibru ( la p = ct.) va fi
favorizată reacţia care are loc cu absorbţie de căldură (reacţia endotermă), în
timp ce scăderea temperaturii va favoriza reacţia exotermă.
Exemplu:
Reacţia de sinteză a amoniacului din elemente:
N2(g) + 3H2(g) 2NH3(g)
este o reacţie exotermă (ΔH < 0).
Conform principiului lui Le Châtelier, creşterea temperaturii
determină deplasarea echilibrului chimic în sensul reacţiei endoterme;
echilibrul se va deplasa spre stânga.

7.1.3. Mecanisme de reacţie

În funcţie de mecanismul de desfăşurare a reacţiei, reacţiile pot fi:

 Reacţii simple;
 Reacţii ionice;
 Reacţii radicalice.
Reacţiile simple sunt reacţiile care au loc direct între molecule cu
caracter saturat din punct de vedere al valenţei. Energiile de activare ale
acestor reacţii sunt mari (150 – 450 kJ∙mol−1).
Exemplu:
H2 + I2  2HI
Reacţiile ionice sunt reacţiile care au loc între ioni. Energiile de
activare ale reacţiilor ionice sunt foarte mici (0 – 80 kJ∙mol−1).
Reacţiile radicalice au loc prin intermediul radicalilor. Radicalii sunt
atomi (grupe de atomi) care au valenţe nesaturate.
Radicalii se pot forma prin scindarea omolitică (simetrică) a unei
legături covalente dintr-o substanţă, sub acţiunea căldurii, luminii, a
descărcărilor electrice etc.

149
UI. 7

Exemplu:
h
Cl  Cl  2 ∙Cl
Radicalii au, datorită electronilor necuplaţi din stratul periferic,
reactivitate mare (sunt instabili).
Reacţiile radicalice au loc ca reacţii în lanţ, reacţii care au loc în trei
etape:
 Iniţiere a lanţului;
 Propagare a lanţului;
 Întrerupere a lanţului.
Reacţiile de iniţiere sunt reacţiile care generează radicalii. Energiile
de activare ale acestor reacţii sunt mari, vitezele de reacţie sunt mici.
Reacţiile de propagare sunt reacţiile care au loc între radicali şi
molecule cu formarea altor radicali şi molecule. Energiile de activare ale
reacţiilor de propagare sunt mici, vitezele de reacţie sunt mari.
Reacţiile de întrerupere a lanţului sunt reacţii între radicali.
Exemplu:
Se consideră reacţia de sinteză a acidului clorhidric (HCl) din
elemente (H2 şi Cl2). La temperatură obişnuită şi la întuneric, reacţia nu are
loc. Prin încălzirea sau iradierea amestecului reacţia are loc cu explozie.
Reacţia de iniţiere
Prin absorbţia unei cuante de energie sau prin încălzire, molecula de
clor disociază în radicali:
h
Cl2  2 ∙Cl
În etapa de propagare un radical reacţionează cu o moleculă şi se
formează o moleculă şi alt radical:
Cl∙ + H2  HCl + H∙
H∙ + Cl2  HCl + Cl∙
…………………….
Reacţia în lanţ continuă până la consumarea reactanţilor.
Reacţiile de întrerupere a lanţului pot fi:
H∙ + H∙  H2 Cl∙ + Cl∙  Cl2

150
 UI. 7

REZUMAT

Cinetica chimică studiază viteza de desfăşurare a proceselor

chimice şi mecanismele de reacţie.
Viteza de reacţie, v, se defineşte ca fiind variaţia concentraţiilor
substanţelor implicate în reacţie, în unitatea de timp sau ca produs al
concentraţiilor reactanţilor:
dc A dc
v  L v  k  c Aa  cBb  .....
' '
sau
dt dt
Viteza de reacţie, fiind proporţională cu produsul concentraţiilor
reactanţilor, creşterea concentraţiei reactanţilor determină creşterea vitezei
de reacţie.
Viteza unei reacţii chimice creşte cu creşterea temperaturii.
Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie este exprimată prin relaţia
lui Arrhenius:
E
 a
k Ae RT

Pentru desfăşurarea unei reacţii chimice este necesar ca particulele

reactante să posede o energie mai mare decât o valoare minimă numită
energie de activare, Ea.
Energia de activare exprimă diferenţa între energia medie a
moleculelor înainte de reacţie şi energia necesară reacţiei. Particulele care
posedă energia minimă necesară producerii reacţiei se numesc particule
activate.
Catalizatorii sunt substanţe care adăugate unui sistem de reacţie
modifică viteza reacţiei (se folosesc pentru mărirea vitezei de reacţie).
Catalizatorii influenţează viteza reacţiilor termodinamic posibile şi
în absenţa catalizatorilor. Catalizatorii nu influenţează echilibrul chimic.
La sfârşitul reacţiei, catalizatorii se regăsesc neschimbaţi,
regenerându-se atât calitativ, cât şi cantitativ.

151
UI. 7

Catalizatorii modifică viteza de reacţie prin participarea la reacţii

chimice intermediare cu unii din reactanţi.
Mărirea vitezei reacţiei catalizate se explică prin scăderea energiei
de activare a etapelor intermediare.
Reacţiile reversibile sunt reacţiile care au loc în ambele sensuri.
Într-un sistem de reacţii reversibile se stabileşte starea de echilibru chimic
(v1 = v2).
La echilibru, raportul între produsul concentraţiilor substanţelor
rezultate din reacţie şi produsul concentraţiilor reactanţilor, fiecare
concentraţie ridicată la o putere egală cu coeficienţii stoechiometrici, este o
constantă la o temperatură dată.
Starea de echilibru a unui sistem este influenţată de următorii
factori: concentraţie, temperatură, presiune (pentru sistemele în fază
gazoasă). Influenţa acestor factori este exprimată în principiul lui Le
Châtelier: dacă se modifică unul dintre factorii care determină starea de
echilibru chimic, echilibrul se deplasează în sensul în care modificarea
factorului variabil este diminuată.
În funcţie de mecanismul de desfăşurare a reacţiei, reacţiile pot fi:
reacţii simple, reacţii ionice, reacţii radicalice.
Reacţiile radicalice au loc prin intermediul radicalilor. Radicalii
sunt atomi (grupe de atomi) care au valenţe nesaturate.
Reacţiile radicalice au loc ca reacţii în lanţ, reacţii care au loc în
trei etape: iniţiere a lanţului, propagare a lanţului, întrerupere a lanţului.

152
 UI. 7

EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE

1. Se dă reacţia reversibilă:
CO(g) + H2O(g) CO2(g) + H2(g)
Ştiind că, la echilibru, concentraţiile substanţelor existente în sistem
sunt: 2 moli CO, 4 moli H2O, 1 mol CO2, 1 mol H2 să se calculeze constanta
de echilibru.
Rezolvare:
Se aplică legea acţiunii maselor:
[CO2 ]  [ H 2 ] 1 1 1
K    0,125 ,
[CO]  [ H 2O] 2  4 8

2. Se dau ecuațiile reacţiilor reversibile:

a) 2CO + O2 2CO2 ΔH < 0
b) H2(g) + I2(g) 2HI(g) ΔH > 0
Să se arate în ce sens se deplasează echilibrul la creşterea
temperaturii.
Rezolvare:
Conform principiului lui Le Châtelier, creşterea temperaturii
determină deplasarea echilibrului în sensul în care temperatura scade, adică
în sensul reacţiei care decurge cu absorbţie de căldură (reacţia endotermă).
Pentru reacția „a” la creșterea temperaturii echilibrul se deplasează spre
stânga iar pentru reacția „b” echilibrul reacției se deplasează spre dreapta,
spre formare de HI.

3. Se consideră reacţia reversibilă:

H2(g) + I2(g) 2HI(g)
Concentraţiile iniţiale au fost: [H2] = 0,7 mol∙l−1 şi [I2] = 0,5 mol∙l−1.

153
UI. 7

După un anumit timp de reacţie concentraţia acidului iodhidric este:

[HI] = 0,9 mol∙l−1. Să se calculeze concentraţiile hidrogenului şi iodului în
momentul în care concentraţia acidului iodhidric este 0,9 mol∙l−1.
Rezolvare:
Din ecuaţia reacţiei se constată că pentru formarea a 2 moli HI se
consumă un mol H2 şi un mol I2. Rezultă:
[H2]consumat = [I2]consumat = 0,45 mol∙l−1.
Se calculează concentraţiile H2 şi I2 care au rămas în sistemul de
reacţie la timpul considerat:
[H2]nereacţionat = 0,7  0,45 = 0,25 mol∙l−1
[I2]nereacţionat = 0,5  0,45 = 0,05 mol∙l−1

4. Să se calculeze variația vitezei de reacție pentru reacția:

H2(g) + Br2(g) 2HBr(g)
Când concentrația reactanților crește de două ori.
Rezolvare:
Se consideră concentrațiile inițiale ale reactanților:
[H2] = C1 și [Br2] = C2.
Viteza reacției inițiale este:
vi = k1C1C2;
La dublarea concentrațiilor reactanților, viteza reacției se modifică
astfel:
vf = k12C12C2
Făcând raportul celor două viteze rezultă:
vf
4
vi

154
 UI. 7

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiţi viteza de reacţie.

2. Explicaţi influenţa concentrației asupra vitezei de reacţie.
3. Explicaţi influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie.
4. Aplicaţi teoria complexului activat pentru formarea HI.
5. Scrieţi expresia constantei de echilibru pentru sistemul:
2SO2 + O2 2SO3
6. Se dau ecuaţiile următoarelor reacţii reversibile:
N2 + O2 2NO
2CO + O2 2CO2
Să se arate cum influenţează creşterea presiunii echilibrul chimic al
celor două reacţii.
7. Știind că reacția de sinteză a NH3 din elemente (N2 și H2) este
exotermă, în ce sens se va deplasa echilibrul la creșterea temperaturii?

Indicații și răspunsuri test de autoevaluare

5. Expresia constantei de echilibru va fi:

[ SO3 ]2
K
[ SO2 ]2  [O2 ]

6. Prima reacție nu este influențată de modificarea presiunii. Reacția

are loc fără modificarea numărului de moli.
Pentru a doua reacție, la creşterea presiunii, conform principiului lui
Le Châtelier, echilibrul se va deplasa în sensul în care presiunea scade, adică
în sensul în care rezultă mai puţine particule: spre dreapta, spre formare de
CO2.

155
UI. 7

2
pCO
Kp  2
, sau:
p O2  pCO
2

P 2  xCO
2
1
2
xCO
Kp  2
  2

P  xO2  P 2  xCO
2
P xO2  xCO
2

7. Reacția de sinteză a NH3 fiind exotermă va fi favorizată de

scăderea temperaturii. Creșterea temperaturii va deplasa echilibrul spre
stânga; va fi favorizată descompunerea amoniacului.

BIBLIOGRAFIE

1. Chimie, Gh. Dumitru, M. Ilieş, Nelly Damian, Ed. Didactică

şi pedagogică, Bucureşti, 1981, pg. 77 -86.
2. Chemistry. Prnciple and Reaction, William L. Masterton,
Cecile N. Hurley, 2009, U.S.A., 2009, pg. 285 – 306.

156