Îndrumar

pentru rezolvarea problemelor

de programare liniară cu tabelul simplex

Formularea problemei: Se consideră, ca exemplu, următoarea problemă de

programare liniară, cu n = 2 variabile (necunoscute inițiale, x1 și x2) și m = 2 restricții:
 3 x1  5 x 2  15 
  – sistemul de restricţii;
6 x1  2 x 2  24
x1 ≥ 0 , x2 ≥ 0 – condiţiile de nenegativitate;
F = 200 x1 + 300 x2 = maxim – funcţia obiectiv.

Stabilirea formei standard a problemei: Se introduc cele m = 2 variabile de ecart,

x3 și x4, rezultând următoarea formulare:
 3 x1  5 x2  x3  15
 – sistemul de restricţii;
6 x1  2 x2  x4  24
x1 ≥ 0 , x2 ≥ 0 , x3 ≥ 0 , x4 ≥ 0 – condiţiile de nenegativitate;
F = 200 x1 + 300 x2 = maxim – funcţia obiectiv.

ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMEI

Etapa I. Determinarea unei soluţii de bază iniţiale.

Pasul A. Definirea soluției de bază inițiale: Cum, în total, există m + n = 4
variabile, o soluție de bază va conține 2 variabile de bază (cu valori nenule) și 2 variabile
secundare (cu valoarea zero). Aceste variabile se aleg astfel:
 variabile de bază sunt variabilele de ecart, x3 și x4;
 variabile secundare sunt necunoscutele inițiale ale problemei, x1 și x2.
Rezultă că variabilele de bază au valori egale cu termenii liberi din sistemul de
restricții scris sub forma standard: x3 = b1 = 15 și x4 = b2 = 24 (deoarece x1 = x2 = 0), iar
valoarea funcției obiectiv corespunzătoare soluției de bază inițiale este: F = 0.
Pasul B. Înscrierea soluției de bază inițiale în tabelul simplex, astfel:
 în coloana CO, se trec valorile coeficienților variabilelor de ecart (variabilele
de bază de la iteraţia 1) în funcţia obiectiv a problemei, toate egale cu zero
(deoarece variabilele de ecart, x3 și x4, nu apar în funcția obiectiv, F);
 în coloana VB (variabilele de bază), se trec variabilele de bază de la iteraţia 1,
adică variabilele de ecart, x3 și x4;
 în coloana VVB (valorile variabilelor de bază), se trec termenii liberi din
sistemul de restricții scris sub forma standard: b1 = 15 și b2 = 24 (variabilele
secundare, x1 și x2, au valoarea zero)
 în coloanele corespunzătoare celor 4 variabile ale problemei (n x m = 4), x1, x2,
x3 și x4, se trec coeficienţii aij ai sistemului de restricţii scris sub forma standard
(a11 = 3, a12 = 5, a21 = 6, a22 = 2 etc.);

1
 U.P.G. Ploiești – Dep. Ing. Mecanică Prof. dr. ing. Andrei Dumitrescu

 sub liniile corespunzătoare celor m = 2 variabile de bază, se introduce o linie,

corespunzătoare funcţiei obiectiv, ce cuprinde:
- în coloana VVB, valoarea funcției obiectiv, F = 0 (deoarece x1 = x2 = 0),
- în coloanele variabilelor secundare, x1 și x2, valorile coeficienților c1 = 200
și c2 = 300, din funcția obiectiv, dar cu semnul schimbat (cu minus),
- în coloanele variabilelor de bază, x3 și x4, valoarea zero.
Se obține următorul tabel, cu soluția de bază inițială trecută la iterația 1.

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
2

Etapa II (iterativă). Trecerea la o altă soluţie de bază, plecând de la baza

iniţială/precedentă, ceea ce presupune parcurgerea mai multor iterații.

Iterația 1.
Pasul A. Se alege variabila secundară care să „intre” în bază (să devină variabilă
de bază la iteraţia următoare), aplicând criteriul de intrare în bază: este variabila pentru
care coeficientul negativ din linia funcţiei obiectiv de la iterația 1 este maxim în valoare
absolută (sau minim, dacă se ia în considerare și semnul „-”). Comparând cei 2 coeficienți,
-200 și -300, cel maxim în valoare absolută este -300 (-300 < -200 sau, în valoare absolută,
300 > 200). Rezultă deci că x2 este variabila care „intră” în bază.
Pasul B. Se alege variabila de bază care să „iasă” din bază (să devină variabilă
secundară la iteraţia următoare), prin aplicarea criteriului de ieşire din bază: se calculează
câte un coeficient pentru fiecare variabilă de bază, prin împărţirea valorii înscrise în tabel,
la iterația 1, în coloana VVB, la valoarea înscrisă, la iterația 1, în coloana variabilei ce
„intră” în bază, x2; variabila ce „iese” din bază corespunde valorii pozitive minime a
coeficientului astfel calculat (valorile negative nu se iau în considerare). Se obține:
 pentru x3 , 15/5 = 3 ;
 pentru x4 , 24/2 = 12 .
Rezultă, deoarece 3 < 12, că x3 este variabila care „iese” din bază.
Noua soluție de bază (de la iterația 2), este definită de noile variabile de bază, x2
și x4, și de noile variabile secundare, x1 și x3. Se pot completa acum coloanele CO și VB
de la iterația 2, corespunzătoare noii soluții de bază. Astfel, în coloana VB se trec x2 și x4,
iar în coloana CO, c2 = 300 pentru x2, și zero (la fel ca la iterația 1), pentru x4.

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2
2 0 x4

2
 Cercetare Operațională Metoda Simplex

Pasul C. Se evidenţiază (prin încadrare într-un dreptunghi) pivotul transformării

bazei pentru iteraţia 2; acesta este coeficientul (cu valoarea 5) aflat la intersecţia coloanei
variabilei ce „intră” în bază, x2, cu linia variabilei ce „iese” din bază, x3.

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2
2 0 x4

Pasul D. Se exprimă variabilele de bază ale noii soluţii de bază şi funcţia obiectiv
în funcţie de noile variabile secundare. Practic se completează iterația 2 din tabelul
simplex, pe baza următoarelor trei reguli:
Regula 1. Linia noii variabile de bază (cea care „intră” în bază), x2, cuprinde
coeficienţii calculaţi prin împărţirea coeficienţilor liniei variabilei ce „iese” din bază, x3,
la pivotul transformării, 5. Se obține următorul tabel:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4

Regula 2. Coloanele celor 2 variabile de bază, x2 și x4, formează împreună cu

liniile corespunzătoare acestora, matricea unitate (cu 1 pe diagonala principală și în rest
0), iar pe linia funcției obiectiv, F, apare valoarea zero în dreptul variabilelor de bază, x2
și x4. Această regulă se observă și în cazul soluției de bază inițiale de la iterația 1 (pentru
care variabile de bază sunt x3 și x4) – matricea unitate este marcată cu albastru.

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 0 1
0 0
Regula 3. Se calculează ceilalţi șase coeficienţi utilizând pivotul 5 şi coeficienţii
de pe coloana variabilei ce „intră” în bază, x2, prin aplicarea regulii dreptunghiului, în
zona corespunzătoare iterației 1: trasăm dreptunghiul a cărui diagonală este determinată
de pivot şi de coeficientul ce trebuie „transformat”, iar noua valoare se obţine împărţind
la pivot diferenţa dintre produsul coeficienţilor de pe diagonala considerată, şi produsul
coeficienţilor situaţi pe cealaltă diagonală a dreptunghiului. În continuare, pentru fiecare

3
 U.P.G. Ploiești – Dep. Ing. Mecanică Prof. dr. ing. Andrei Dumitrescu

caz, se indică (cu o linie roșie, iar cifrele luate în considerare la calcul cu albastru)
dreptunghiul format în tabelul simplex, iar apoi calculul coeficientului.
 pentru coeficientul de pe linia x4 și coloana VVB:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 0 1
0 0
24∙5−15∙2
Calculul efectiv: = 24 − 3 ∙ 2 = 18 .
5
 pentru coeficientul de pe linia funcției obiectiv, F, și coloana VVB:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 0 1
900 0 0
0∙5−15∙(−300)
Calculul efectiv: = 3 ∙ 300 = 900 .
5
Verificare: valoarea din coloana VVB de pe linia funcției obiectiv, ce este de fapt valoarea
lui F pentru soluția de bază de la iterația 2, se poate calcula și adunând produsele
coeficienților din coloana CO cu cei din coloana VVB, astfel: 300·3 + 0·18 = 900.
 pentru coeficientul de pe linia x4 și coloana x1:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 1
900 0 0
6∙5−3∙2 24
Calculul efectiv: = .
5 5
 pentru coeficientul de pe linia funcției obiectiv, F, și coloana x1:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 1
900 -20 0 0

4
 Cercetare Operațională Metoda Simplex

(−200)∙5−3∙(−300)
Calculul efectiv: = −200 + 3 · 60 = −20 .
5
 pentru coeficientul de pe linia x4 și coloana x3:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 0
0∙5−2∙1 −2
Calculul efectiv: = .
5 5
 pentru coeficientul de pe linia funcției obiectiv, F, și coloana x3:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
0∙5−1∙(−300)
Calculul efectiv: = 60 .
5

Iterația 2.
Pasul A. Se alege variabila secundară care să „intre” în bază: este variabila pentru
care coeficientul negativ din linia funcţiei obiectiv de la iterația 2 este maxim în valoare
absolută. Cum pe linia funcției obiectiv, este un singur coeficient negativ, -20, în dreptul
variabilei x2, rezultă că x2 este variabila care „intră” în bază.
Pasul B. Se alege variabila de bază care să „iasă” din bază: se calculează câte un
coeficient pentru fiecare variabilă de bază, prin împărţirea valorii înscrise în tabel, la
iterația 2, în coloana VVB, la valoarea înscrisă, la iterația 1, în coloana variabilei ce „intră”
în bază, x1; variabila ce „iese” din bază corespunde valorii pozitive minime a
coeficientului astfel calculat. Se obține:
 pentru x2 , 3/(3/5) = (5/3)·3 = 5 ;
 pentru x3 , 18/(24/5) = (5/24)·18 = (5/4)·3 = 15/4 .
Rezultă, deoarece 15/4 = 3,75 < 5, că x4 este variabila care „iese” din bază.
Noua soluție de bază (de la iterația 2), este definită de noile variabile de bază, x1
și x2, și de noile variabile secundare, x3 și x4. Se pot completa acum coloanele CO și VB
de la iterația 3, corespunzătoare noii soluții de bază. Astfel, în coloana VB se trec x1 și x4,
iar în coloana CO, c1 = 200 pentru x1, și c2 = 300 pentru x2 (la fel ca la iterația 2).
Pasul C. Se evidenţiază (prin încadrare într-un dreptunghi) pivotul transformării
bazei pentru iteraţia 3; acesta este coeficientul (cu valoarea 24/5) aflat la intersecţia
coloanei variabilei ce „intră” în bază, x1, cu linia variabilei ce „iese” din bază, x4.

5
 U.P.G. Ploiești – Dep. Ing. Mecanică Prof. dr. ing. Andrei Dumitrescu

Tabelul simplex, completat după parcurgerea pașilor B (cu albastru) și C (cu roșu)
de la iterația 2, se prezintă astfel:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1
3 300 x2

Pasul D. Se exprimă variabilele de bază ale noii soluţii de bază şi funcţia obiectiv
în funcţie de noile variabile secundare, completând iterația 2 din tabelul simplex:
Regula 1. Linia noii variabile de bază (cea care „intră” în bază), x1, cuprinde
coeficienţii calculaţi prin împărţirea coeficienţilor liniei variabilei ce „iese” din bază, x4,
la pivotul transformării, 24/5. Se obține următorul tabel:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2

Regula 2. Coloanele celor 2 variabile de bază, x1 și x2, formează împreună cu

liniile corespunzătoare acestora, matricea unitate, iar pe linia funcției obiectiv, F, apare
valoarea zero în dreptul variabilelor de bază, x1 și x2.

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 0 1
0 0

6
 Cercetare Operațională Metoda Simplex

Regula 3. Se calculează ceilalţi șase coeficienţi utilizând pivotul 24/5 şi

coeficienţii de pe coloana variabilei ce „intră” în bază, x1, prin aplicarea regulii
dreptunghiului, în zona corespunzătoare iterației 2: regula a fost explicată la iterația 1. În
continuare, se prezintă tabelul cu dreptunghiurile definite și calculul coeficienților:
 pentru coeficientul de pe linia x2 și coloana VVB:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1
0 0
24 3
3∙ 5 −18∙5 3∙24−18∙3 3∙4−3∙3 3
Calculul efectiv: 24 = = = .
24 4 4
5

 pentru coeficientul de pe linia funcției obiectiv, F, și coloana VVB:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1
975 0 0
24
900∙ 5 −18∙(−20) 900∙24+5·18∙20
Calculul efectiv: 24 = = 900 + 5 · 3 · 5 = 975 .
24
5

Verificare: valoarea din coloana VVB de pe linia funcției obiectiv (valoarea lui F pentru
soluția de bază de la iterația 3) se poate calcula și adunând produsele coeficienților din
coloana CO cu cei din coloana VVB, astfel: 200·(15/4) + 300·(3/4) = 975.
 pentru coeficientul de pe linia x2 și coloana x3:
Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
1 (aceleași valori ca mai sus)
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1 1/4
975 0 0

7
U.P.G. Ploiești – Dep. Ing. Mecanică Prof. dr. ing. Andrei Dumitrescu

1 24 3 2 4 1 5
∙ − ∙(−5)
5 5 5
+
5 5 5 1
Calculul efectiv: 24 = = = .
4 4 4
5

 pentru coeficientul de pe linia funcției obiectiv, F, și coloana x3:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1 1/4
975 0 0 185/3
24 2
60∙ 5 −(−20)∙(−5) 60∙3+5 185
Calculul efectiv: 24 = = .
3 3
5

 pentru coeficientul de pe linia x2 și coloana x4:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1 1/4 -3/24
975 0 0 185/3
24 3
0∙ 5 −1∙5 0−3 3
Calculul efectiv: 24 = =− .
24 24
5

 pentru coeficientul de pe funcției obiectiv, F, și coloana x4:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1 1/4 -3/24
975 0 0 185/3 25/4
24
0∙ 5 −1∙(−20) 5·20 5·5 25
Calculul efectiv: 24 = = = .
24 6 4
5

8
 Cercetare Operațională Metoda Simplex

Iterația 3. Nu mai este necesară, deoarece nu se mai poate aplica criteriul de intrare
în bază de la pasul A: toți coeficienți de pe linia funcției obiectiv de la iterația 3 din tabelul
simplex sunt pozitivi (mai mari decât zero).

Etapa III. Stabilirea soluţiei optime (soluţia de bază obţinută la ultima iterație
din etapa II): Se observă că toţi coeficienţii din linia funcţiei obiectiv F, obţinuţi după
ultima iteraţie din etapa II, sunt acum pozitivi, ceea ce înseamnă că nu mai este posibil,
schimbând baza, să mărim valoarea lui F, deci tabelul conține soluția optimă la iterația 3.
Tabelul simplex obținut la final, cu evidențierea soluției optime, este:

Iteraţia CO VB VVB x1 x2 x3 x4
0 x3 15 3 5 1 0
1 0 x4 24 6 2 0 1
0 -200 -300 0 0
300 x2 3 3/5 1 1/5 0
2 0 x4 18 24/5 0 -2/5 1
900 -20 0 60 0
200 x1 15/4 1 0 -1/12 5/24
3 300 x2 3/4 0 1 1/4 -3/24
975 0 0 185/3 25/4
Soluția optimă se preia din coloana VVB, de la ultima iterație a tabelului, care
conține valorile variabilelor de bază (cele secundare au valoarea zero) și pe cea maximă
a funcției obiectiv, F. Rezultă că această soluţie, pentru exemplul ales, este:
x1opt = 15/4 = 3,75 ; x2opt = 3/4 = 0,75 ; Fmax = 975.