Algebra - Liniara-Teorie - Si - Aplicatii - Dedu PDF

SILVIA DEDU FLORENTIN ŞERBAN
MATEMATICI APLICATE ÎN ECONOMIE

2 Matematici aplicate în economie
CUPRINS
Partea I. ALGEBRĂ LINIARĂ…………………………...…….. 9
Capitolul 1. METODA ELIMINĂRII COMPLETE……………………. 9

Capitolul 2. SPAŢII VECTORIALE ……..…………………….………..... 13
2.1. Noţiunea de spaţiu vectorial ……………………………..………........... 13
2.2. Dependenţa şi independenţa liniară a vectorilor…………..……………. 15
2.3. Sistem de generatori ai unui spaţiu liniar; bază a unui spaţiu liniar;
coordonatele unui vector într-un reper dat……………..……….............. 22
2.4. Subspaţii liniare……………………………………..…………………... 31
2.5. Schimbarea coordonatelor unui vector la trecerea de la un reper la un
alt reper…………………………………………………………………. 34
Capitolul 3. OPERATORI LINIARI ……………………………………… 39
3.1. Noţiunea de operator liniar. Matricea asociată unui operator liniar…… 39
3.2. Nucleul şi imaginea unui operator liniar. Injectivitatea,
surjectivitatea şi inversabilitatea unui operator liniar…...……….......... 44
3.3. Vectori proprii şi valori proprii…………………………..…….………. 46
Capitolul 4. FUNCŢIONALE LINIARE, BILINIARE, PĂTRATICE 49
4.1. Funcţionale liniare……………………………………….……….......... 49
4.2. Funcţionale biliniare……………………………………..………........... 51
4.3. Funcţionale pătratice……………………………………..…….………. 54
Partea I. ALGEBRĂ LINIARĂ
CAPITOLUL 1
METODA ELIMINĂRII COMPLETE (GAUSS-JORDAN)
Metoda eliminării complete se poate folosi, printre altele, pentru:

- rezolvarea unui sistem de ecuaţii liniare;
- calculul inversei unei matrice nesingulare.
Etapele aplicării acestei metode sunt:
1) Se alcătuieşte un tabel care conţine matricea sistemului ce trebuie rezolvat (notată A) sau matricea care trebuie
inversată (A).
2) Se alege un element nenul al matricei A, numit pivot.
3) Elementele din noua iteraţie se determină astfel:
a) elementele de pe linia pivotului se împart la pivot;
b) coloana pivotului se completează cu zero;
c) restul elementelor se calculează după regula dreptunghiului:
- se formează un dreptunghi, având elementul ce trebuie înlocuit şi pivotul ca vârfuri;
- din produsul elementelor de pe diagonala pivotului se scade produsul elementelor celeilalte diagonale,
iar rezultatul se împarte la pivot.
Schematic, regula dreptunghiului se prezintă astfel:
a……………x b = pivotul;
: : bx  ac , unde: x = elementul ce trebuie înlocuit;
x '
b ………..… c b x’ = valoarea elementului x în noua iteraţie.
d) (facultativ) Dacă pe linia pivotului există un element egal cu zero, atunci coloana acelui element se copiază
în iteraţia următoare; analog, dacă pe coloana pivotului există un element egal cu zero, atunci linia acelui element se
copiază în iteraţia următoare.
4) Se reiau paşii 2 şi 3 până când s-a ales câte un pivot pe fiecare linie ce conţine cel puţin un element nenul.
PROBLEME REZOLVATE   x1  2 x 2  3x3  2


1. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare folosind metoda eliminării complete:  2 x1  6 x 2  9 x3  3
 3x  2 x  2 x  3
 1 2 3
Rezolvare:
Dacă pivotul se alege întotdeauna pe diagonala principală a matricei A, schema de calcul este următoarea:
A b
…….. ………
I3 X
-1 2 -3 -2 Aplicarea metodei Gauss-Jordan a condus la transformarea sistemului iniţial

2 -6 9 3
într-un sistem echivalent, care se citeşte astfel în ultima iteraţie:
-3 2 2 -3
1 -2 3 2  x1  0 x 2  0 x3  3

0 -2 3 -1 0 x1  x 2  0 x3  2
0 -4 11 3 0 x  0 x  x  1
 1 2 3
1 0 0 3
0 1 -3/2 1/2
Deducem că soluţia sistemului este: x1 = 3, x1 = 2, x1 = 1.
0 0 5 5
1 0 0 3
0 1 0 2
0 0 1 1
4 x1  x 2  x3  9
2. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete: 
3x1  x 2  6
5 x  2 x  x  11
 1 2 3
Rezolvare:
4 1 1 9 Observaţie. Pentru simplificarea calculelor, am ales drept pivot mai întâi
3 1 0 6 elementul al doilea al diagonalei principale (în cazul nostru,1).
5 2 1 11
Soluţia sistemului este: x1 = 2, x2 = 0, x3 = 1.
1 0 1 3
3 1 0 6
-1 0 1 -1
1 0 1 3
0 1 -3 -3
0 0 2 2
1 0 0 2
0 1 0 0
0 0 1 1
2 1 3
3. Să se determine, în cazul în care există, inversa matricei  
A  0 4 1
3 5 
 1
Rezolvare:
Deoarece det A ≠ 0, rezultă că matricea A este inversabilă. Pentru aflarea inversei vom folosi următoarea schemă:
A I3
…….. ………
I3 A 1
2 -1 3 1 0 0
0 4 1 0 1 0
3 1 5 0 0 1
1 -1/2 3/2 1/2 0 0
0 4 1 0 1 0
0 5/2 1/2 -3/2 0 1
1 0 13/8 1/2 1/8 0
0 1 1/4 0 1/4 0 Am obţinut
0 0 -1/8 -3/2 -5/8 1
1 0 0 -19 -8 13   19 8 13 
 
0 1 0 -3 -1 2 A1    3 -1 2
0 0 1 12 5 -8  12 - 8 
 5
4. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete:
 2 x1  3 x2  x3  3

 5 x1  4 x 2  2 x3  15
 x  10 x  21
 1 2
Metoda eliminării complete (Gauss-Jordan) 5
Rezolvare:
-2 3 -1 3 Observaţii
5 4 2 15 1) Metoda Gauss-Jordan constă în transformări succesive ale sistemului
iniţial în forme echivalente.
1 10 0 21
2 -3 1 -3 2) În rezolvarea unui sistem prin această metodă nu este obligatoriu ca
pivotul să fie ales pe diagonala principală.
1 10 0 21
1 10 0 21 Rescriind sistemul pe baza datelor din ultima iteraţie, rezultă:
 23x2  x3  45 , care este un sistem compatibil simplu nedeterminat,
0 -23 1 -45 
1 10 0 21  x1  10 x2  21
0 0 0 0  x2  α
cu soluţia: 
 x1  21  10α , α  R
 x  45  23α
 3
 5 x1  3x 2  10 x3  10
5. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete: 
 3x1  2 x 2  4 x3  1
 x  7 x  2 x  6
 1 2 3
Rezolvare:
5 -3 10 -10 Aplicând metoda eliminării complete, am obţinut o formă echivalentă
3 2 4 1 
-1 -7 2 6 0 x1  0 x 2  0 x3  18
a sistemului: 
0 -38 20 20
0 x1  10 x 2  x3  10
19 19
0 -19 10 19 
1 7 -2 -6  x1  16 x 2  0 x3   11
0 0 0 -18  5 5
0 -19/10 1 19/10
Din prima relaţie rezultă că sistemul este incompatibil.
1 16/5 0 -11/5
6. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete:

2 x1  x 2  x3  2 x 4  1

 x1  x2  2 x3  x 4  2
3x  2 x  x  3x  1
 1 2 3 4
Rezolvare:
2 -1 1 2 1 Aplicând metoda eliminării complete, am obţinut următoarea formă
1 1 2 1 2 echivalentă a sistemului:
3 -2 1 3 1  x2  2 x3  1 , care este un sistem compatibil dublu nedeterminat.
-2 1 -1 -2 -1 
 x1  x3  x4  1
3 0 3 3 3  x3  
-1 0 -1 -1 -1 Soluţia sistemului este:  x   , cu ,   R
 4
0 1 2 0 1 
1 0 1 1 1  x 2  1  2
 x1  1    
0 0 0 0 0
PROBLEME PROPUSE
Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare:
 x1  2 x 2  4 x3  31  x1  2 x2  3x3  9  x1  x2  2 x3  4
  3. 
5 x1  x 2  2 x3  29
1. 2.
 3x1  x2  4 x3  15  3x1  x2  x3  3
3 x  x  x  10  x  7 x  6 x  27  3 x  5 x  4 x  5
 1 2 3  1 2 3  1 2 3
2 x1  3 x 2  4 x3  16 2 x1  2 x 2  x3  x 4  4
4.  5.  2 x1  x2  3x3  x4  2

6. 4 x1  3 x 2  x3  2 x 4  6
5 x1  8 x 2  2 x3  1  
3 x  x  2 x  5  x1  2 x2  x3  x4  1 8 x1  5 x 2  3 x3  4 x 4  14
 1 2 3
3 x1  3 x 2  2 x3  2 x 4  6
R: 1. x1  3, x 2  4, x3  5
2. x  0, x   9 , x  39
1 2 11 3 11
3. Sistemul este incompatibil
4. x1  3, x 2  2, x3  1
5. x1   53 α  13 β  53 , x 2   13 α  13 β  43 , x 3  α, x 4  β; α, β  R
6. x1  2, x 2  0, x3  2, x 4  2
Să se determine inversele matricelor:
2 1 - 1 1 2 3 4  3 1 1 
8.  9.  2 
0 2 - 4
7.    10.  
0 -1 1  1 2 3
 2 1 0
2 -2 1
3
4 1  1 2  1 - 2 
 1
2 1
 3  2    2
4 1 
 3 2
 2 1 1 
 1 1   1 1   0   2 1 
 0  0   5 2 10   0 
R: 7.  2 2  8.  3 3  9.  1 1  10.  7 7 
 1 3 1  1 2 4  -1 0   4 2 
 2  -   1 
4 
-  2 2 
 4  6 9 9
 1 1   7 7 
 1 1 1 1 1 2  0 -1  5 1 
     2 2   1 - 
 2 4 4  3 9 9    7 7 
 1 1 2
 0 - 
 10 2 5
CAPITOLUL 2
SPAŢII VECTORIALE
2.1. NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Se numeşte spaţiu vectorial (spaţiu liniar) peste un corp K, o mulţime nevidă V dotată cu două operaţii, notate
+ : V × V → V şi ∙ : K × V → V, cu proprietăţile:
I. (V, +) grup abelian;
II. a) (   )  x    x    x,  ,   K , x  V ;
b)   ( x  y )    x    y,   K , x, y  V ;
c) ( )  x    (   x),  ,   K , x  V ;
d) 1K  x = x,  x  V, unde 1K este elementul neutru al operaţiei de înmulţire din K.
Observaţie. Se notează cu (V, K) spaţiul (vectorial) liniar V peste corpul K.
Elementele mulţimii V se numesc vectori, iar elementele mulţimii K se numesc scalari.
Dacă K = R, atunci (V, R) se numeşte spaţiu liniar real.
Dacă K = C, atunci (V, C) se numeşte spaţiu liniar complex.
Exemple de spaţii liniare:
 (Rn, R) spaţiul liniar real n-dimensional, unde Rn ={(x1, x2,…, xn) | xi R, i=1,2,…,n}
 (Mm,n(R),R) spaţiul liniar real al matricelor cu m linii, n coloane şi elemente numere reale.
 (R[X],R) spaţiul liniar real al polinoamelor în nedeterminata X, cu coeficienţi reali.
 (Rn[X],R) spaţiul liniar real al polinoamelor de grad cel mult n, în nedeterminata X, cu coeficienţi reali.
 (F[a,b],R) spaţiul liniar real al funcţiilor reale definite pe intervalul [a, b].
Definiţia 2. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi WV, W  . Spunem că W este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K) dacă:
1) x, y  W  x  y  W ;
2)   K , x  W    x  W .
Observaţie. Un subspaţiu liniar are o structură de spaţiu liniar în raport cu operaţiile induse.
PROBLEME REZOLVATE
*
1. Considerăm operaţiile  : R*  R*  R* şi  : R  R  R* ,
x  y  x  y ,   x  x , x, y  R* ,   R , unde “∙” este înmulţirea numerelor reale.
Să se arate că R+* împreună cu cele două operaţii este spaţiu liniar real.
Rezolvare:
Verificăm condiţiile din definiţia 1.
I. a) Fie x, y  R+*; rezultă x  y  x  y  y  x  y  x , conform comutativităţii înmulţirii numerelor reale.
b) Fie x, y, z  R+*; rezultă că: ( x  y )  z  ( x  y )  z  x  ( y  z )  x  ( y  z ) ,
în baza asociativităţii înmulţirii numerelor reale.
c) Numărul real 1 este elementul neutru faţă de operaţia  : x  1  1  x  1  x  x, x  R* .
d) x  R* , x 1  1  R* astfel încât x  x 1  x 1  x  x  1  1 .
 
x x
II. a) Fie  ,   R, x  R* . Avem: (   )  x  x    x  x     x    x .
b) Fie   R, x, y  R* . Avem:   ( x  y )  ( x  y )  ( x  y )  x  y   (  x)  (  y ) .
c) Fie  ,   R, x  R* . Avem: ( )  x  x  x   x       x     (  x) .

d) Fie x  R+*; avem: 1R  x  x1  x .
Conform definiţiei 1, din I şi II rezultă că R+* împreună cu cele două operaţii este spaţiu liniar real.
2. Să se arate că mulţimea V x , x ,..., x  x  R, i  1, n, x

1 2 n i 1 
 xn 1  0 , n  N , n  3 împreună cu
n
adunarea vectorilor din R şi înmulţirea acestora cu scalari formează un spaţiu liniar real.
Rezolvare:
Deoarece V  Rn şi (Rn, R) este spaţiu liniar, conform observaţiei din breviarul teoretic este suficient de arătat că V este
subspaţiu liniar al spaţiului liniar (Rn, R).
1) Fie x, y  V. Rezultă că x  ( x1 , x2 ,..., xn ) , xi  R, i  1, n , cu x1  x n 1  0 şi
y  ( y1 , y2 ,..., yn ) , yi  R, i  1, n , cu y1  y n 1  0 . Avem:
x  y  ( x1  y1 , x2  y2 ,..., xn  yn ), xi  yi  R, i  1, n ,
( x  y )1  ( x  y ) n 1  x1  y1  x n 1  y n 1  0 , prin urmare x  y  V .
2) Fie   R, x  V . Rezultă x  ( x1 , x2 ,..., x n ), xi  R, i  1, n şi

(x)1  (x) n 1  x1  x n 1   ( x1  x n 1 )  0 , deci x  V .
Conform definiţiei 2, din 1) şi 2) rezultă că V este subspaţiu liniar al spaţiului (Rn, R) , deci V este spaţiu liniar real.
PROBLEME PROPUSE
1. Să se arate că mulţimea C[a,b](R) = {f | f :[a,b] → R, f continuă pe [a,b]} împreună cu operaţiile de adunare a

funcţiilor şi de înmulţire a funcţiilor cu scalari formează un spaţiu vectorial real.
2. Să se arate că mulţimea Mm,n(R) a matricelor cu m linii şi n coloane şi elemente numere reale are o stuctură de
spaţiu liniar real în raport cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali.
3. Să se arate că mulţimea  0 a b   împreună cu operaţiile de adunare a matricelor

A    ; a, b, c, d  R, c  a  b
 c 0 d  
şi de înmulţire a acestora cu scalari reali este spaţiu vectorial peste R.
4. Se consideră operaţiile:  : ( R* ) 2  ( R* ) 2  ( R* ) 2 şi  : R  ( R* ) 2  ( R* ) 2 , definite astfel:
 
x1 , x2    y1 , y 2   x1  y1 , x2  y 2  ,   x1 , x2   x1 , x2 , x, y  R* ,   R .
Să se studieze dacă ( R* ) 2 împreună cu cele două operaţii este spaţiu vectorial real.
 a b   (unde a reprezintă conjugatul numărului complex a) împreună

 ; a, b  C 
5. Să se arate că mulţimea
A   
 b a  
cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali constituie un spaţiu liniar real.
6. Să se arate că următoarele mulţimi sunt subspaţii liniare ale spaţiilor liniare indicate:
  
a) Rn [ X ]  R[ X ] ; b) a, o, b t a, b  R  R 3 ; c) 2aX 5  bX 2 a, b  R  R[ X ] ; 
d) x , x , x 
1 2 3
t
xi  R, i  1,3, x1  3x2 , x1  x2  x3  R 3 . 
Indicaţie. Se folosesc definiţiile noţiunilor de spaţiu şi subspaţiu liniar precum şi faptul că un subspaţiu liniar are o structură
de spaţiu liniar în raport cu operaţiile induse.
7. Să se arate că mulţimea V  x , x ,..., x

1 2 n  xi  R, i  1, n, 3x1  2 x2  xn , n  N , n  3 , împreună cu adunarea
n
vectorilor din R şi înmulţirea acestora cu scalari este spaţiu vectorial real.
Spaţii vectoriale 9
2.2. DEPENDENŢA ŞI INDEPENDENŢA LINIARĂ A VECTORILOR
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (V, K) un spaţiu vectorial, v1, v2,.., vn  V şi α1, α2,…, αn  K. Vectorul α1v1 + α2v2 + … + αnvn se
numeşte combinaţia liniară a vectorilor v1, v2,.., vn cu scalarii α1, α2,.., αn.
Definiţia 2. Fie (V, K) un spaţiu vectorial. O mulţime finită de vectori {v1, v2,.., vn} din V se numeşte liniar dependentă
(l.d.) dacă există scalarii α1, α2,…, αn  K, nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α2v2 + … + αnvn = 0.
Definiţia 3. Se numeşte relaţie de dependenţă liniară între vectorii v1, v2,…, vn o relaţie de forma α1v1+α2v2+…+ αnvn = 0,
cu α1, α2,…, αn  K, nu toţi nuli.
Observaţie. Definiţia 2 se poate exprima şi astfel: O mulţime finită de vectori este liniar dependentă dacă există o relaţie de
dependenţă liniară între vectorii mulţimii.
Definiţia 4. Fie (V, K) un spaţiu liniar. O mulţime finită de vectori {v1, v2,.., vn} din V se numeşte liniar independentă (l.i.)
dacă  α1, α2,…, αn  K cu proprietatea α1v1 + α2v2 + … + αnvn = 0, rezultă α1 = α2= … = αn = 0.
Propoziţia 1. O mulţime de vectori este liniar dependentă dacă şi numai dacă cel puţin unul din vectorii mulţimii este o
combinaţie liniară a celorlalţi.
Propoziţia 2. Orice submulţime a unei mulţimi liniar independente de vectori este liniar independentă.
Propoziţia 3. Orice mulţime de vectori care conţine o mulţime liniar dependentă este liniar dependentă.
Propoziţia 4. Orice mulţime de vectori care conţine vectorul nul este liniar dependentă.
Propoziţia 5. Orice mulţime formată dintr-un singur vector diferit de vectorul nul este liniar independentă.
Propoziţia 6. Fie (V, K) un spaţiu liniar, vV şi G, GV. Dacă mulţimea G este liniar independentă, iar mulţimea
G{v} este liniar dependentă, atunci vectorul v este o combinaţie liniară a vectorilor din G.
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră vectorii   1  2   1  din spaţiul liniar (M3,1(R), R).

     
v1   2 , v2   - 1 , v3   4 
  1  1  - 1
     
a) Să se arate că vectorii v1, v2, v3 sunt liniar dependenţi.
b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1, v2, v3 .
c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
Rezolvare:
a) Conform definiţiei 2, trebuie să arătăm că există scalarii α1, α2, α3  R, nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 = 0.
Înlocuind v1, v2, v3 în această relaţie, rezultă:
  1  2   1   0  şi se obţine sistemul liniar omogen:  1  2 2   3  0
        
1  2    2  - 1    3  4    0   21   2  4 3  0
  1  1  - 1  0    
         1 2 3  0
Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0, prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale, deci există scalarii
α1,α2,α3R, nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 = 0. Conform definiţiei 2, rezultă că v1, v2, v3 sunt liniar dependenţi.
b) O relaţie de dependenţă liniară între vectorii v1,v2,v3 este de forma: α1v1 + α2v2 + α3v3 = 0, cu α1,α2,α3R, nu toţi nuli.
Rezolvăm sistemul liniar omogen obţinut la punctul a). Considerând α1, α2 necunoscute principale şi 3 = a, a  R,
necunoscută secundară, se obţine:  1  2 2   a , prin urmare soluţia sistemului este: 1=-3a, 2=-2a , 3=a, a  R*,

 21   2  4a
iar o relaţie de dependenţă liniară între vectori este: - 3av1-2a v2 +av3 = 0, a  R*, sau, simplificând, -3v1-2v2 + v3= 0.
c) Deoarece vectorii sunt liniar dependenţi, conform propoziţiei 1 rezultă că cel puţin un vector se poate scrie ca o
combinaţie liniară a celorlalţi. Din relaţia de dependenţă liniară găsită la punctul b) rezultă că oricare dintre vectori se poate
scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi, astfel:
v1   23 v 2  13 v3 ; v 2   23 v2  12 v3 ; v3  3v1  2v 2 .
2. a) Să se arate că vectorii v1 = (4,-1,1), v2 = (-1,2,3), v3 = (1,1,-1) din spaţiul liniar (R3, R) sunt liniar independenţi.
b) Să se precizeze dacă vectorul v2 se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori.
Rezolvare:
Ȋn baza definiţiei 4, trebuie să arătăm că oricare ar fi scalarii α1,α2,α3R cu α1v1+α2v2+α3v3=0, rezultă α1=α2=α3=0.
Fie α1, α2, α3 R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3= 0. Înlocuind v1, v2, v3 în această relaţie, se obţine:
α1(4, -1, 1) + α2(-1, 2, 3) + α3(1, 1, -1) = (0, 0, 0)  (4α1 - α2 + α3, - α1 + 2α2 + α3, α1 + 3α2 - α3) = (0, 0, 0) şi rezultă
sistemul liniar omogen: 41   2   3  0

 1  2 2   3  0
   3    0
 1 2 3
Determinantul matricei sistemului este ∆ = -25 ≠ 0, deci sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α2 = α3 = 0.
Ȋn baza definiţiei 4 rezultă că vectorii v1, v2, v3 sunt liniar independenţi.
b) Observaţie. Din propoziţia 1 rezultă: Dacă o mulţime de vectori este liniar independent, atunci nici unul dintre
vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
Deoarece v1, v2, v3 sunt liniar independenţi rezultă că v2 nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3.
3. Să se studieze natura următoarelor mulţimi de vectori din spaţiile liniare indicate:

a) {v1, v2, v3} din spaţiul liniar (R2, R), unde v1 = (-2,-1), v2 = (2,3), v3 = (1,-1);
b) {v1, v2} din spaţiul liniar (R3, R), unde v1 = (3,-1,1), v2 = (-1,2,4);
c) {v1, v2, v3, v4} din spaţiul liniar (R4, R), unde v1 = (1,-1,1,0), v2 = (-1,0,2,3), v3 = (2,1,0,-1), v4 = (0,3,1,-1).
Rezolvare:
a) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 = 0. Rezultă: α1(-2,-1) + α2(2,3)+ α3(1,-1) = (0,0) şi se obţine
sistemul liniar omogen:  21  2 2   3  0  2 2 1
 ; matricea sistemului este A   
  1  3 2   3  0   1 3  1
rang A = 2 < numărul de necunoscute, prin urmare sistemul este compatibil nedeterminat, deci admite şi soluţii nebanale.
Prin urmare, există scalarii α1, α2, α3  R, nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 = 0. Conform definiţiei 2, rezultă că
mulţimea {v1, v2, v3} este liniar dependentă.
b) Fie α1,α2R astfel încât α1v1 + α2v2 = 0. Rezultă: α1(3,-1,1) + α2(-1,2,4) = (0,0,0) şi se obţine sistemul liniar omogen:
 31   2  0  3  1
  
 1  2 2  0 ; matricea sistemului este A    1 2
   4  0  1 4 
 1 2 
rang A = 2 = numărul de necunoscute, prin urmare sistemul este compatibil determinat, deci admite numai soluţia banală:
α1 = α2 = 0. Conform definiţiei 4, rezultă că mulţimea {v1, v2} este liniar independentă.
c) Fie α1, α2, α3, α4  R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 + α4v4 = 0 
 α1(1,-1,1,0)+ α2(-1,0,2,3)+ α3(2,1,0,-1) + α4(0,3,1,-1) = (0,0,0,0); rezultă sistemul liniar omogen:  1   2  2 3  0
      3  0
 1 3 4

 1  2 2   4  0

 3 2   3   4  0
Determinantul matricei sistemului este ∆ = 24 ≠ 0, prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1=α2=α3=α4 = 0.
Conform definiţiei 4, rezultă că mulţimea{v1, v2, v3, v4} este liniar independentă.
4. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate:

a) g1 = 1 – 2X, g2 = 2X – 3X2, g3 = 2 – 6X + 3X2 din (R2[X],R);
b) b1 = 3 – 2i, b2 = - 4 + i din (C, R);
c) f1 = sin x, f2 = cos x, în (F, R), unde F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]};
d) 3 - 1  1 2  4 - 1 în (M2(R),R).
A1    , A2    , A3   
5 2    1  4  1 1
Rezolvare:
a) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1g1 + α2g2 + α3g3 = 0  α1(1 – 2X) + α2(2X – 3X2) + α3(2 - 6X + 3X2) = 0.
După identificarea coeficienţilor se obţine sistemul liniar omogen  1  2 3  0 .

 21  2 2  6 3  0
  3 2  3 3  0

Determinantul matricei sistemului este nul, prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α1, α2, α3  R, nu
toţi nuli, astfel ca α1g1 + α2g2 + α3g3 = 0. Conform definiţiei 2, rezultă că g1, g2, g3 sunt liniar dependenţi.
b) Fie α1, α2  R astfel încât α1b1 + α2b2 = 0; obţinem: α1(3 – 2i) + α2(- 4 + i) = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen
 31  2 2  0 , care admite numai soluţia banală: α1=α2 = 0. Conform definiţiei, rezultă că b1,b2 sunt liniar independenţi.

 21   2  0
c) Fie α1,α2 R astfel ca α1f1 + α2f2 = 0; din această egalitate de funcţii rezultă α1sinx + α2 cosx = 0,  x[0,1].
Pentru x = 0 obţinem α2 = 0, iar pentru x = /4 rezultă   2    2  0 , deci α1 = α2 = 0.
1 2 2 2
Conform definiţiei 4, rezultă că vectorii f1, f2 sunt liniar independenţi.
d) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1A1 + α2A2 + α3A3 = 0, adică 3 - 1  1 2  4 - 1  0 0  , de unde
1     2     3     
5 2    1  4  1 1  0 0 
se obţine sistemul liniar omogen:  31   2  4 3  0
   2    0
 1 2 3

 51   2   3  0
 21  4 2   3  0
Rangul matricei este trei şi egal cu numărul de necunoscute, prin urmare sistemul este compatibil determinat, deci admite
numai soluţia banală: α1 = α2 = α3 = 0. Conform definiţiei 4, rezultă că vectorii A1, A2, A3 sunt liniar independenţi.
5. Se consideră vectorii din spaţiul liniar (M3,1(R),R):

 3 1   2  5  0 v6  3v2  2v3 .
         
v1    1 , v2   2 , v3    2 , v4   1 , v5   0 ,
 2 1   1  4  0
         
Să se studieze natura următoarelor mulţimi de vectori şi când este posibil să se determine o relaţie de dependenţă liniară
între vectori: a) {v1, v2, v3}; b) {v1, v3, v4}; c) {v2, v3}; d) {v1, v2, v3, v4}; e) {v2, v3, v6}; f) {v3, v4, v5}.
Rezolvare:
a) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 = 0. Rezultă  3 1   2 0
       
1   1   2  2    3   2    0 
 2 1   1 0
       
şi sistemul liniar omogen  31   2  2 3  0

  1  2  2  2  3  0
 2      0
 1 2 3
Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = -1 ≠ 0, rezultă că sistemul admite numai soluţia banală:
α1 = α2 = α3 = 0. Conform definiţiei 3, rezultă că {v1, v2, v3} este mulţime liniar independentă. Ȋn această situaţie nu există
o relaţie de dependenţă liniară între cei trei vectori.
b) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1v1 + α2v3 + α3v4 = 0 

 3  2   5   0  , de unde rezultă sistemul liniar omogen  31  2 2  5 3  0
        
  1   1   2  - 2   3  1    0  1  2 2   3  0
 2  1   4   0  2    4  0
         1 2 3
Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = 0, rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există scalarii
α1, α2, α3  R, nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α2v3 + α3v4 = 0.
Conform definiţiei 2, rezultă că {v1, v3, v4} este mulţime liniar dependentă.
O relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului este de forma: α1v1 + α2v3 + α3v4 = 0, cu α1, α2, α3  R, nu toţi nuli.
Rezultă sistemul liniar omogen:  31  2 2  5 3  0 ; un minor principal al sistemului este 3 2 , prin
 d2  80
 1  2 2   3  0 1 2
 2    4  0
 1 2 3
urmare alegem α1, α2 necunoscute principale şi α3=   R necunoscută secundară.
Rezolvând sistemul, se obţine: α1 = - 3, α2 = 2, α3 = , cu   R*. Prin urmare, o relaţie de dependenţă liniară între
vectori este: - 3v1 + 2v2 + v4 = 0,   R*, sau - 3v1 + 2v2 + v4 = 0.
c) Metoda I (folosind definiţia). Fie α1, α2  R astfel încât α1v1 + α2v2 = 0; de aici rezultă:
1   2  0  1  2 2  0
      
1  2    2   2    0   21  2 2  0
1   1   0  
       1 2  0
Rangul matricei sistemului liniar omogen obţinut este 2, egal cu numărul necunoscutelor, prin urmare sistemul admite
numai soluţia banală: α1 = α2 = 0. Conform Definiţiei 4, rezultă că {v2, v3} este mulţime liniar independentă.
Metoda II. {v2, v3} este inclusă în mulţimea liniar independentă {v1, v2, v3}, deci, conform Propoziţiei 3, rezultă că {v2, v3}
este mulţime liniar independentă.
d) Metoda I (folosind definiţia). Fie α1, α2, α3, α4  R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3 + α4v4 = 0 
 3 1   2  5  0  31   2  2 3  5 4  0 ; 3 1 2 ,
          
 1   1   2  2    3   2    4  1    0    1  2 2  2 3   4  0 d 3   1 2  2  1  0
 2 1   1  4 0  2      4  0 2 1 1
           1 2 3 4
prin urmare rangul matricei sistemului este mai mic decât numărul de necunoscute, deci sistemul are şi soluţii nebanale,
adică există α1, α2, α3, α4 R, nu toţi nuli, asfel ca α1v1 + α2v2 + α3v3 + α4v4 = 0.
Conform definiţiei 2, rezultă că {v1, v2, v3, v4} este mulţime liniar dependentă.
Metoda II. {v1, v2, v3, v4} include mulţimea de vectori liniar dependentă {v1, v3, v4}, prin urmare, conform propoziţiei 4,
rezultă că {v1, v2, v3, v4} este mulţime liniar dependentă.
Determinăm o relaţie de dependenţă liniară: α1v1 + α2v2 + α3v3 + α4v4 = 0, cu α1, α2, α3, α4  R, nu toţi nuli.
Rezolvând sistemul, se obţine: -3v1 + 2v2 + v4 = 0.
e) Se observă că în sistemul de vectori {v2, v3, v6} unul dintre vectori (v6) este o combinaţie liniară a celorlalţi doi:
v6 = 3 v2 - 2 v3. În baza propoziţiei 2 , rezultă că sistemul de vectori {v2, v3, v6} este liniar dependent.
O relaţie de dependenţă liniară între vectori este: v6 = 3v2 - 2v3, sau 3v2 - 2v3 - v6 = 0.
f) Mulţimea {v3,v4,v5} conţine vectorul nul, rezultă, conform propoziţiei 5, că {v3,v4,v5} este mulţime liniar dependentă.
O relaţie de dependenţă liniară este: 0v3 + 0v4 +  v5 = 0,   R*, sau 0v3 + 0v4 + 1v5 = 0.
6. Fie vectorii din spaţiul liniar (R3[X],R): g1 = 1 – 2X, g2 = 2X – 3X2, g3= 3X2 – 4X3, g4 =1 + 2X – 6X2.
Stabiliţi pentru care din următoarele mulţimi unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi:
a){g1, g2, g3}; b){g1, g2, g3, g4}; c){g1, g2, g4}.
Atunci când este posibil, scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
Rezolvare:
Se ştie (propoziţia 1) că unul dintre vectorii unui sistem se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi dacă şi numai
dacă sistemul este liniar dependent.
În consecinţă, problema revine la a studia natura fiecărui sistem de vectori.
a) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1g1 + α2g2 + α3g3 = 0 
 1 (1  2 X )   2 (2 X  3 X 2 )   3 (3 X 2  4 X 3 )  0  1  (21  2 3 ) X  (3 2  3 3 ) X 2  4 3 X 3  0 
 1  0 , adică sistemul de vectori este liniar independent şi prin urmare niciunul dintre
 2  2  0
 1 2
  1   2   3  0
 3 2  3 3  0
 4 3  0
vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
b) Fie α1, α2, α3, α4  R astfel încât α1g1 + α2g2 + α3g3 + α4g4 = 0; de aici rezultă sistemul:
 1   4  0
 2  2  2  0

 1   2   3   4  0
1 2 4

 3 2  3 3  6 4  0
 4 4  0
prin urmare mulţimea este liniar independent, deci niciun vector nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
c) Fie α1, α2, α3  R astfel încât  1   3  0


1 g1   2 g 2   3 g 4  0   21  2 2  2 3  0
 3  6  0
 2 3
deoarece determinantul matricei sistemului este nul, rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, deci {g1, g2, g4} sistem
de vectori liniar dependent şi în acest caz rezultă că unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
Rezolvând sistemul de mai sus, obţinem: 1 = , 2 = -2, 3 = , cu   R.
O relaţie de dependenţă liniară între aceşti vectori este: - v1 – 2v3 + v4 = 0,   R*, sau - v1 – 2v3 + v4 = 0,
de unde putem scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi astfel: v1 = - 2v3 + v4 sau v3 = - ½ v1 + ½ v4 sau:
v4 = v1 + 2v3.
7. Fie vectorii v1 = (-6,3,-9), v2 = (3,1,m), v3 = (4,-2,6) din spaţiul liniar (R3, R), unde m  R.
a) Să se determine valoarea parametrului real m astfei încât vectorii v1,v2,v3 să fie liniar dependenţi.
b) Să se determine valoarea parametrului real m astfei încât vectorul v2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3.
Rezolvare:
a) Vectorii v1,v2,v3 sunt liniar dependenţi dacă există scalarii α1,α2,α3 R, nu toţi nuli, astfel încât α1v1+α2v2+α3v3=0 
 α1(-6,3,-9)+ α2(3,1,m)+ α3(4,-2,6) = (0,0,0); se obţine sistemul liniar omogen:  61  3 2  4 3  0

 31   2  2 3  0
 9  m  6  0
 1 2 3
Sistemul admite soluţii nebanale dacă şi numai dacă determinantul  al matricei sistemului este nul. Efectuând calculele, se
obţine că  = 0. Prin urmare, vectorii v1,v2,v3 sunt liniar dependenţi, oricare ar fi m  R.
b) Vectorul v2 este o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 dacă există ,   R astfel încât v2 =  v1 +  v3,
ceea ce revine la faptul că sistemul:  6α  4 β  3 este compatibil.

 3α  2 β  1
  9α  6 β  m

Fie A matricea sistemului şi A matricea extinsă. Avem: rang A = 1  rang A = 2, deci sistemul este incompatibil, m  R.
Prin urmare, nu există m  R astfel ca v2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3.
Observaţie. Deşi vectorii v1,v2,v3 sunt liniar dependenţi oricare ar fi m  R, totuşi nu există m  R astfel ca v2 să fie o
combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3. Acest fapt nu este în contradicţie cu Propoziţia 1, care afirmă: O mulţime de
vectori este liniar dependentă dacă şi numai dacă cel puţin unul din vectorii mulţimii este o combinaţie liniară a celorlalţi.
8. Fie vectorii 1 a  1 1   1 1  2 1  din spaţiul liniar (M2(R),R),

A1    , A2    , A3    , A4   
1 4  1 2   3 0  - 3 a 
unde a  R. Determinaţi parametrul a astfel încât:
a) cei patru vectori să fie liniar independenţi;
b) vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1, A2, A3.
Rezolvare:
 1   2   3  2 4  0
a) Fie α1, α2, α3, α4  R astfel încât a        0

1 A1   2 A2   3 A3   4 A4  0   1 2 3 4
 1   2  3 3  3 4  0
41  2 2  a 4  0
vectorii sunt liniar independenţi dacă din relaţia de mai sus rezultă că toţi scalarii sunt nuli, adică dacă sistemul obţinut
admite numai soluţia banală. Rezultă de aici că determinantul matricei sistemului trebuie să fie nenul. Avem că ∆ = - 2(a -
3)2, de unde obţinem că a  R \{3}.
b) Metoda I. A4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1, A2, A3 dacă există α1, α2, α3  R astfel încât
 1   2   3  2
 a      1
 1
A4  1 A1   2 A2   3 A3  
2 3
 1   2  3 3  3
41  2 2  a
Trebuie determinată valoarea parametrului a  R astfel încât sistemul obţinut să fie compatibil. Determinantul format din
elementele ultimilor două linii şi coloane ale matricei sistemului este nenul, deci rang A ≥ 2. Prin bordarea acestuia obţinem
1 1 1 a 1 1
doi determinanţi de ordinul trei: şi
1  1  1 3 0 2  1 1 3  18  6a
4 2 0 4 2 0
Pentru a = 3 obţinem rang A = 2 = rang A , deci sistemul este compatibil.
Pentru a ≠ 3, avem că rang A = 3 şi rang A = 4, deci sistemul este incompatibil. Prin urmare rezultă a = 3.
Metoda II. Conform propoziţiei 1, o condiţie necesară pentru ca vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a
celorlalţi vectori este ca A1, A2, A3, A4 să fie liniar dependenţi, adică a = 3. Verificăm dacă pentru a = 3 există scalarii
α1, α2, α3  R astfel încât  1   2   3  2

3      1
 1
A4  1 A1   2 A2   3 A3  
2 3
 1   2  3 3  3

41  2 2 3
Avem că rang A = rang A = 2, deci sistemul este compatibil.
În concluzie, A4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1, A2, A3 dacă şi numai dacă a = 3.
9. Se consideră vectorii liniar independenţi f1, f2, f3 din spaţiul vectorial (V, R) şi următoarele combinaţii liniare ale
acestora: g1 = –3 f1 + 2 f2 – f3, g2 = –2 f1 + f2 – 3 f3, g3 = – f1 + 3 f2 – 2 f3, g4 = f1 – f2 – 2 f3.
Stabiliţi natura sistemelor de vectori: a) {g1, g2, g4}; b) {g1, g2, g3, g4}; c) {g2, g3, g4}.
Rezolvare:
a) Fie α1, α2, α3  R a.î. α1g1+ α 2g2+ α 3g4= 0  α1 (–3f1 + 2f2 – f3) + α2 (–2 f1 + f2 – 3f3) + α3 (f1 – f2– 2 f3) = 0 
 (–3 α 1 – 2 α 2 + α 3) f1 + (2α 1 + α 2 – α 3) f2 + (–α 1 – 3 α 2 – 2α 3) f3 = 0.
Deoarece vectorii f1, f2, f3 sunt liniar independenţi, rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli:
 31  2 2   3  0 ; determinantul matricei sistemului obţinut este: 3 2 1 , prin urmare sistemul admite

 21   2   3  0  2 1 1  0
    3  2  0 1  3  2
 1 2 3
şi soluţii nebanale, deci există α1, α2, α3  R, nu toţi nuli, astfel ca α1g1+ α2g2+ α3g4 = 0.
Rezultă că vectorii {g1, g2, g4} sunt liniar dependenţi.
b) {g1, g2, g3, g4} include mulţimea liniar dependentă {g1, g2, g4},prin urmarei, conform propoziţiei 3, rezultă că
mulţimea {g1, g2, g3, g4} este liniar dependentă.
c) Fie α1, α2, α3 R a.î. α1g2 + α2g3 + α3 g4 = 0  α1(–2f1 + f2 – 3f3) + α2(– f1 + 3f2 – 2f3) + α3(f1 – f2– 2f3) = 0 
 (–2 α 1 – α 2 + α 3) f1 + (α 1 + 3α 2 – α 3) f2 + (–3α 1 – 2α 2 – 2α 3) f3 = 0.
Cum vectorii f1, f2, f3 sunt liniar independenţi, rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli:
 2 1   2   3  0  2 1 1
 ; determinantul matricei sistemului este , prin urmare sistemul admite
 1  3 2   3  0  1 3  1  18  0
 3  2  2  0 3 2 2
 1 2 3
numai soluţia banală: α1 = α2 = α3 = 0. Rezultă că vectorii g2, g3, g4 sunt liniar independenţi.
PROBLEME PROPUSE
1. Se consideră vectorii v1 = (-2,-4,2), v2 = (1,3,-2), v3 = (3,6,-3) din spaţiul liniar (R3, R).
a) Să se arate că vectorii v1, v2, v3 sunt liniar dependenţi.
b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1, v2, v3.
c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
R: b) 3v1 +2v3 = 0; c) v1 şi v3: v  0 v  2 v ; v   3 v  0 v
1 2 3 3 3 2 1 2
2. a) Să se arate că vectorii v1 = (-2,-3,1), v2 = (-2,5,1), v3 = (2,-1,1) din spaţiul liniar (R3, R) sunt liniar independenţi.
b) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. R: nici unul.
3. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori:
a) v1 = (1,5)t, v2 = (-1,3)t, v3 = (2,-1)t; b) v1 = (6,-2,4)t, v2 = (-9,3,-6)t; c) v1 = (-2,2,0,-1)t, v2 = (-1,0,1,4)t, v3 = (1,3,0,-
1)t, v4 = (0,5,-1,-3)t. R: a) l.d.; b) l.d.; c) l.i.
a) g1  3  X  X 2 , g 2  1  2 X  3 X 2 , g 3  1  4 X  5 X 2 din (R2[X],R);
b) b1 = 1 + 3i, b2 = 2 - i, b3 = 7 - 4i din (C, R);
c) f1 = sinx, f2 = cos 2x în (F, R), unde F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]};
 2 - 3  3 1  1 7  în (M2(R),R);
d) A1    , A2    , A3   
1 1    2 5  - 4 3
e) f1 = e2x, f2 = e3x în (F, R), unde F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]};
f) f1 = cosx, f2 = cos 3x, f3 = cos3 x, în (F, R), F = { f :[0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
R: a) l.i.; b) l.d.; c) l.i.; d) l.d.; e) l.i.; f) l.d.
5. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate şi, atunci când este posibil, scrieţi o
relaţie de dependenţă liniară între vectori:
a) în (R3, R): x1 = (2,-1,3), x2 = (1,-1,2), x3 = (0,1,-1);
b) în (R4, R): x1 = (8,0,3,2), x2 = (6,0,0,1), x3 = (5,-7,5,3);
c) în (R3, R): x1 = (3,1,-4), x2 = (2,-2,1), x3 = (4,-8,-3), x4 = (-1,1,3);
d) în (R4, R): x1 = (0,1,2,-1), x2 = (1,2,-1,0), x3 = (0,2,-1,1), x4 = 4,6,1,3).
R: a) l.d.; x1 - 2x2 - x3 = 0; b) l.i.; c) l.d.; x1 - 2x2 + x3 + 3x4 = 0; d) l.i.
6. Să se cerceteze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate, iar în caz de dependenţă liniară
să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori:
a) v1 = 1, v2 = sin x, v3 = sin2 x, în (F, R), unde F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]};
b) a1 = cos2 x, a2 = 15, a3 = sin2 x, în (F, R), unde F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]};
c) f1  5 X 2  X , f 2  3 X  1, f 3   X 2  1 în (R2[X], R) ;
d) z1 = 5 - 7i, z2 = 1 + i, în (C, R);
e)  2 - 8  0 2  2 - 6  în (M2(R),R).
A1    , A2    , A3   
10 6    2  4 8 2 
R: a) l.i.; b) l.d.; 15 a1 - a2 +15 a3 = 0; c) l.i.; d) l.i.; e) l.d.; A1 + A2 - A3 = 0.
7. Fie spaţiul vectorial (V, K). Să se demonstreze că:
a) sistemul de vectori {x, y, 0} V este liniar dependent;
b) sistemul de vectori {x, y, x, z} V este liniar dependent;
c) sistemul de vectori {a + c, b + c, a + b + 2c} V este liniar dependent.
R: a) se arată că se poate scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori (de exemplu, 0  x + 0  y +   0 = 0, cu   K,
  0K); b)   x + 0  y -   x + 0  z = 0, cu   K,   0K.
8. Discutaţi natura sistemelor de vectori din spaţiile liniare indicate, în funcţie de valorile parametrului real m:
a) x1 = (1,1,3), x2 = (1, m,1), x3 = (3,1,1), în (R3, R);
b) x1 = (3,2,0), x2 = (2,0, m), x3 = (1, m,0), în (R3, R);
c) a1 = (3,2, m), a2 = (2, m,3), a3 = (m,3,2), în (R3, R);
d) x1 = (4, - m, -1,2), x2 = (2,0, -1, m), x3 = (m, -2, m,1), în (R4, R).
R: a) l.i. pentru m  R \ {1/2}; l.d. pentru m {1/2}; b) l.i. pentru m  R \ {0, 2/3}; l.d. pentru m {0, 2/3};
c) l.i. pentru m  R \ {-5}; l.d. pentru m  {-5}.
9. În spaţiul liniar (V, R) se dau vectorii liniar independenţi a, b, c. Stabiliţi natura sistemelor de vectori:
a) {a + b -2c, - a + 2c, a +2b -3c}; b) {3a -2b -2c, - a + 2b, a +2b -2c}. R: a) l.i.; b) l.d.
10. În spaţiul vectorial (V, R) se consideră vectorii liniar independenţi a, b, c.
Să se determine natura sistemelor de vectori: a) {-2a - c, b + c, 3a +2b - c}; b) {- a -2b, 4a + 2b+c, a +b -2c}.
11. În spaţiul liniar (R3, R) se consideră vectorii: v1 = (2, -1, 4), v2 = (3, 2, 1), v3 = (1, 3, -2), v4 = (5, 8, -2), v5= (0, 0, 0),
v6 = 4v3 - 2v4. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori şi atunci când este posibil, determinaţi o relaţie de
dependenţă liniară între vectori: a){v1, v2, v3}; b){v1, v3, v4}; c){v2,v3}; d){v1, v2, v3, v4}; e){v3, v4, v6}; f){v3, v4, v5}
R: a) l.i.; b) l.d.; c) l.i.; d) l.d.; e) l.d.; f) l.d..
12. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din spaţiul liniar (R3, R) şi atunci când este posibil să se scrie
unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (2m-1, m – 2, m +1); v2 = (m-1, m – 1, – m);
v3 = (2m-1, m – 2, 2m –1). Indicaţie. Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic.
13. Fie următorii vectori din spaţiul liniar (R3[X], R): g1 = 2 - X, g2 = 4X – 3X2, g3 = X2– 3X3, g4 = 2 + 3X - 6X2 Stabiliţi
în care din următoarele sisteme unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi:
a){g1, g2, g3}; b){ g1, g2, g3, g4}; c){ g1, g2, g4}. Atunci când este posibil, scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o
combinaţie liniară a celorlalţi. R: b).
14. Fie v1 = (-1,1,2), v2 = (2,2,-1), v3 = (2,3,1), v4 = (4,-1,3), v5 = (1,3,1) din spaţiul liniar (R3, R). Determinaţi k  1, 5
astfel încât: a) {v1, v2, vk} l.d.; b) {v2, vk, v4 } l.i. R: a) k {1,2,5}; b) k {1,3,5}.
a) v1 = (m,2,2,...,2), v2 = (2,m,2,...,2), …, vn = (2,2,…,2, m) din (Rn, R); m  R;
b) f1 = 1, f2 = 1 - X, f3 = (1 – X)2,. . . ., fn+1 = (1 – X)n din (Rn[X],R), n  N * ;
c) g1 = 1, g2 = cos x, g3 = cos2x,. . . ., gn+1 = cosnx din (F, R), F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]}, n  N *
d) f1 = ex, f2 = e2x, f3 = e3x,…., fn = enx din (F, R), unde F = {f : [0,1]→ R, f continuă pe [0,1]}, n  N * .
R: a) l.i. dacă m  R \ {2 – 2n, 2}; l.d. dacă m {2 – 2n, 2}; b) l.i.; c) l.i.; d) l.i..
2.3. SISTEM DE GENERATORI AI UNUI SPAŢIU LINIAR. BAZĂ A UNUI SPAŢIU

LINIAR. COORDONATELE UNUI VECTOR ÎNTR-UN REPER DAT
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (V,K) un spaţiu liniar. O familie de vectori G={vi}iI V se numeşte sistem de generatori ai spaţiului liniar V
dacă orice vector din V se poate scrie ca o combinaţie liniară cu vectori din G, adică: vV, (i)iI  K astfel încât v    i v i .
iI
Propoziţia 1. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi familiile de vectori G,H, astfel încât GH V. Dacă G este sistem de generatori ai
spaţiului liniar V, atunci H este sistem de generatori ai spaţiului liniar V.
Propoziţia 2. Fie (V,K) un spaţiu liniar, familia de vectori GV şi vG. Dacă G este sistem de generatori ai spaţiului liniar
V şi vectorul v este o combinaţie liniară a vectorilor din G, atunci G \ {v} este sistem de generatori ai spaţiului liniar V,
Definiţia 2. Fie (V, K) un spaţiu liniar. Familia B  V se numeşte bază a spaţiului liniar (V, K) dacă:
1) B este mulţime liniar independentă;
2) B este sistem de generatori ai spaţiului liniar (V, K).
Definiţia 3. Se numeşte reper al spaţiului liniar (V, K) o bază în care se ţine cont de ordinea vectorilor.
Definiţia 4. Spaţiul liniar (V, K) este finit dimensional sau de tip finit dacă are o bază formată dintr-un număr finit de vectori.
Definiţia 5. Fie (V, K) un spaţiu liniar finit dimensional. Se numeşte dimensiunea spaţiului liniar (V, K) şi se notează dimKV
sau dim(V, K) sau dimV numărul de vectori dintr-o bază oarecare a acestui spaţiu.
Exemplul 1. Ȋn spaţiul liniar (Rn, R), mulţimea E = {e1 = (1,0,0,..,0), e2 = (0,1,0,..,0), e3 = (0,0,1,..,0),..., en = (0,0,0,..,1)}
este reper al acestui spaţiu, numit şi reperul canonic al spaţiului liniar (Rn, R). Prin urmare, dim (Rn, R) = n.
Exemplul 2. Ȋn spaţiul liniar (Rn[X], R), mulţimea F = {f1 = 1, f2 = X, f3 = X 2,..., fn+1 = X n} este reper, numit şi reperul
canonic al spaţiului liniar (Rn[X], R). Prin urmare, dim (Rn[X], R) = n +1.
Exemplul 3. Ȋn spaţiul liniar (Mm,n[X], R), mulţimea G = {G11, G12,…, G1n, G21, G22,…, G2n,..., Gm1, Gm2,…, Gmn}, unde
Gij reprezintă matricea având elementul de pe linia i şi coloana j egal cu 1, iar restul elementelor egale cu 0, este reper.
Prin urmare, dim (Mm,n[X], R) = m n.
Exemplul 4. Ȋn spaţiul liniar (C, R), mulţimea H = {h1 =1, h2 = i} este reper al acestui spaţiu. Prin urmare, dimRC = 2.
Propoziţia 3. Fie (V, K) un spaţiu liniar de tip finit şi B  V. Atunci B este bază a spaţiului liniar (V, K) dacă şi numai dacă
B este mulţime liniar independentă maximală, adică:
2) card B = dim (V, K) (unde card B reprezintă cardinalul mulţimii B sau numărul de elemente al mulţimii B).
Propoziţia 4. Fie (V, K) un spaţiu liniar de tip finit şi B  V. Atunci B este bază a spaţiului liniar (V, K) dacă şi numai dacă
B este sistem de generatori minimal, adică:
1) B este sistem de generatori;
2) card B = dim (V, K).
Observaţie. Fie (V, K) este spaţiu liniar, dim (V, K) = nN.

1) Dacă H  V şi H mulţime liniar independentă, atunci card H  n.
2) Dacă G  V şi G sistem de generatori ai spaţiului liniar (V, K), atunci card G  n.
3) Dacă B  V şi B bază a spaţiului liniar (V, K), atunci card B = n.
Propoziţia 5. Fie (V, K) un spaţiu liniar de dimensiune finită. Atunci scrierea unui vector din V într-un reper dat al acestui
spaţiu este unică.
Definiţia 6. Fie (V, K) un spaţiu liniar, dim V = n şi B = {v1, v2,..., vn} un reper al spaţiului liniar (V, K).
Coordonatele vectorului x în reperul B sunt scalarii α1, α2,…, αn  K astfel încât x = α1v1 + α2v2 + … + αnvn.
Matricea notată [x]B sau xB, unde [x]B = [α1 α2 ….. αn]T se numeşte matricea coordonatelor vectorului x în reperul B.
Propoziţia 6. O mulţime de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit este liniar independentă dacă şi numai dacă rangul
matricei având pe coloane coordonatele vectorilor mulţimii într-un reper oarecare al spaţiului este egal cu numărul de vectori.
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră vectorii g1 = (1,3,-2), g2 = (-1,1,1), g3 = (-2,2,-1), g4 = (1,0,1) din spaţiul liniar (R3, R) şi mulţimea
G ={g1, g2, g3, g4}. Să se arate că G este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
Rezolvare:
G este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R) dacă  vR3,  α1,α2,α3,α4R astfel încât v = α1g1 + α2g2 + α3g3 + α4g4.
Fie v = (a, b, c)  R3. Ȋnlocuind v, g1, g2, g3 şi g4 în relaţia precedentă se obţine sistemul:  1   2  2 3   4  a

 31   2  2 3 b
 2        c
 1 2 3 4
Rangul matricei sistemului este 3 şi este egal cu rangul matricei extinse, prin urmare sistemul este compatibil, deci există
scalarii α1, α2, α3, α4  R astfel încât v = α1g1 + α2g2 + α3g3 + α4g4.
Conform definiţiei 1, rezultă că G este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
2. Ȋn spaţiul liniar (R3, R) se consideră vectorii e1 = (1,0,0), e2 = (0,1,0), e3 = (0,0,1).

a) Să se arate că mulţimea E = {e1,e2,e3} este reper al spaţiului liniar (R3, R), numit reperul canonic al spaţiului (R3, R).
b) Să se determine coordonatele vectorului v = (3, -2, 7) în reperul E.
c) Să se studieze natura mulţimii de vectori v1= (2,-1,3), v2= (1,-2,0), v3= (4,-5,3), v4= (1,0,1) din spaţiul liniar (R3, R).
Rezolvare:
a) E este reper al spaţiului liniar (R3, R) dacă verifică următoarele condiţii:
1) E este mulţime liniar independentă;
2) E este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
Vom verifica cele două condiţii.
1) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3= 0  α1(1,0,0) + α2(0,1,0) + α3(0,0,1) = (0,0,0) 
 (α1,α2,α3) = (0,0,0)  α1= α2 = α3 = 0, prin urmare E este mulţime liniar independentă.
2) E este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R) dacă  vR3,  α1,α2,α3R astfel încât v = α1e1 + α2e2 + α3e3.
Fie v= (a,b,c)R3; relaţia precedentă devine (a,b,c) = (α1,α2,α3)   α1= a, α2= b, α3= cR astfel încât v=α1g1+α2g2+α3g3.
Prin urmare, E este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
Din 1) şi 2) rezultă că E este reper al spaţiului liniar (R3, R).
b) Coordonatele vectorului v în reperul E sunt scalarii α1, α2, α3R astfel încât v=α1e1+α2e2+α3e3.
Avem: v = (3,-2,7) = 3(1,0,0) + (-2)(0,1,0) + 7(0,0,1) = 3 e1 + (-2) e2 + 7 e3, prin urmare coordonatele vectorului v în
reperul canonic sunt: 3, -2 şi 7.  3
Matricea coordonatelor vectorului v în reperul E este [v ]E    2 sau [v]E = [3 -2 7]T.
 
 7
Observaţie. Coordonatele unui vector din spaţiul liniar (Rn, R) în reperul canonic sunt componentele vectorului.
c) Metoda I (folosind definiţia) Fie α1, α2, α3, α4  R astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3+ α4v4= 0  α1(2,-1,3) + α2(1,-2,0) +
+ α3(4,-5,3) + α4(1,0,1) = (0,0,0); se obţine sistemul:  21   2  4 3   4  0 , având matricea  2 1 4 1
  
 1  2 2  5 3 0 A  1  2  5 0
 3  3 3   4  0  3 0 1 
 1  3
Deoarece A M3,4(R)  rang A  3  rang A  numărul de necunoscute, prin urmare sistemul este compatibil
nedeterminat, deci există α1, α2, α3, α4  R, nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α2v2 + α3v3+ α4v4= 0.
Rezultă că vectorii v1,v2,v3,v4 sunt liniar dependenţi.
Metoda II (folosind Propoziţia 6) Fie A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor mulţimii în reperul canonic al
spaţiului liniar (R3, R): A = [ [v1]E [v2]E [v3]E [v4]E].
 2  1  4 1 
 
Deoarece v1 = (2,-1,3) = 2 e1 + (-1) e2 + 3 e3  [v1 ]E    1 ; analog [v2 ]E    2 ; [v3 ]E    5  ; [v4 ]E  0 ; rezultă
     
 3   0   3 1 
 2 1 4 1
A   1  2  5 0 ; A M3,4(R)  rang A  3  rangul matricei A este diferit de numărul de vectori ai mulţimii,
 
 3 0 3 1  prin urmare {v1,v2,v3,v4} este mulţime liniar dependentă.
Observaţie. Metoda II este mai simplă decât metoda I, bazată pe utilizarea definiţiei.

a) g1 = 1 – 2X, g2 = 2X – 3X2, g3 = 2 – 6X + 3X2 din (R2[X],R);
b) b1 = 3 – 2i, b2 = - 4 + i din (C, R);
c) 3 - 1  1 2  4 - 1 în (M2(R),R).
A1    , A2    , A3   
5 2    1  4  1 1
Rezolvare:
a) Considerăm reperul canonic F = {f1 = 1, f2 = X, f3 = X 2} al spaţiului liniar (R2[X],R). Fie A = [ [g1]F [g2]F [g3]F]
matricea având pe coloane coordonatele vectorilor mulţimii {g1, g2, g3} în reperul F.
 1  0  2
     
Avem: g1 = 1 – 2X = 1 f1 + (-2) f2 + 0 f3  [ g1 ] F    2; analog [ g 2 ]F   2 ; [ g 3 ]F    6 ; rezultă
 0    3  3 
 1 0 2
A   2 2  6 ; det A = 0  rang A  3 = numărul de vectori  {g1, g2, g3} este mulţime liniar dependentă.
 
 0  3 3
b) Considerăm reperul G = {g1 = 1, g2 = i} al spaţiului liniar (C, R). Fie A = [ [b1]G [b2]G] matricea având pe
coloane coordonatele vectorilor mulţimii {b1, b2} în reperul G.
 3   4  3  4
Avem: b1 = 3 – 2i = 3 g1 + (-2) g2  [b1 ]G    ; analog [b2 ]G    ; rezultă A   ;
  2  1  2 1 
det A = -5  0  rang A = 2 = numărul de vectori  {b1, b2} este mulţime liniar independentă.
c) Considerăm reperul G = {G11, G12, G21, G22} al spaţiului liniar (M2(R),R), unde
1 0 0 1 0 0 0 0
G11    , G12    , G21   , G22   
0 0  0 0  1 0  0 1
Fie A = [ [A1]G [A2]G [A3]G] matricea având pe coloane coordonatele vectorilor mulţimii {A1, A2, A3} în reperul G. Avem:
 3  1  4  3 1 4
  1  2  1   1 2  1
3 - 1
A1     3G11  G12  5G21  2G22  [ A1 ]G    ; analog [ A2 ]G    ; [ A3 ]G     A   ;
5 2   5  1   1  5 1 1
       
 2   4  1  2 4 1
3 1 4
3 1
d12   7  0; d123   1 2  1  37  0
1 2
5 1 1
Rezultă că rang A = 3 = numărul de vectori, prin urmare vectorii A1, A2, A3 sunt liniar independenţi.
4. Se consideră vectorii v1 = (3,-1,2), v2 = (-2,1,1), v3 = (-4,2,-1) din spaţiul liniar (R3, R) şi mulţimea B = {v1, v2, v3}.
a) Să se arate că B este bază a spaţiului liniar (R3, R).
b) Să se determine coordonatele vectorului v = (-1,2,5) în reperul B.
c) Să se determine coordonatele vectorului v în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R).
Rezolvare:
a) Metoda I. (folosind Propoziţia 3) B este bază a spaţiului liniar (R3, R) dacă şi numai dacă B este mulţime liniar
independentă maximală, adică:
2) card B = dim (R3, R).
Vom verifica cele două condiţii.
1) Fie A = [[v1]E [v2]E [v3]E] matricea având pe coloane coordonatele vectorilor din B în reperul canonic al spaţiului (R3,R)
 3  2  4
A   1 1 2  ; det A = 13  0  rang A = 3 = numărul de vectori  B este mulţime liniar independentă.
 
 2 1  1 
2) Această condiţie este verificată, deoarece: card B = 3 = dim (R3, R).
Din 1) şi 2) rezultă că B este reper al spaţiului liniar (R3, R).
Metoda II. (Folosind definiţia 2) B este bază a spaţiului liniar (R3, R) dacă:
2) B este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
1) Această condiţie se verifică în acelaşi mod ca la metoda I.
2) G este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R) dacă  vR3,  α1,α2,α3,α4R astfel încât v = α1g1 + α2g2 + α3g3.
Fie v = (a, b, c)  R3; relaţia precedentă devine:  31  2 2  43  a

 1   2  23  b
 2      c
 1 2 3
Rangul matricei sistemului este 3 şi este egal cu rangul matricei extinse, prin urmare sistemul este compatibil, deci există
α1, α2, α3  R astfel încât v = α1g1 + α2g2 + α3g3. Rezultă că {g1, g2, g3} este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
Observaţie. Ȋn cazul în care se cunoaşte dimensiunea spaţiului liniar, metoda I este mult mai simplă decât metoda II.
b) Coordonatele vectorului v în reperul B sunt scalarii α1, α2, α3R astfel încât v=α1v1+α2v2+α3v3. Se obţine sistemul
3 1  2 2  4 3  1, cu soluţia α1 = 3, α2 = 1, α3 = 2. Prin urmare coordonatele vectorului v în reperul B sunt: 3, 1, 2.

  1   2  2 3  2
2      5
 1 2 3 3 
 
Matricea coordonatelor vectorului v în reperul B este [v ]B  1  sau [v]B = [3 1 2]T.
2
5. Se consideră mulţimea de vectori B = {f1 =1, f2= X+1, f3 = (X+1)2,…, fn +1 = (X+1)n} din spaţiul liniar (Rn[X], R).
a) Să se arate că B este reper al spaţiului liniar (Rn[X], R).
b) Să se determine coordonatele vectorului f = a0 + a1X+ a2X2 +…+ anXn în reperul B.
Rezolvare:
a) Vom verifica două condiţii:

1) Fie α1, α2,…, αn +1 R astfel ca α1f1 + α2f2 + … + αn +1fn +1= 0  α1 1 + α2(X +1) + … + αn +1(X +1)n = 0 
 n 1  0

 n  C n n 1  0
1

  C 1n 1 n  C n2 n 1  0
  n 1
........................................................
 n 1
 2  C 2 3  C3  4  .....  C n  n 1  0
1 2
        .....    
 1 2 3 4 n n 1  0
Rezolvând sistemul se obţine: α1 = α2= … = αn+1 = 0, prin urmare B este mulţime liniar independentă
2) card B = n + 1 = dim Rn[X]. Din 1) şi 2) rezultă că B este reper al spaţiului liniar (Rn(X),R).
b) Fie α1, α2,…,αn +1R coordonatele lui v în reperul B  f =11 + 2(X +1) + 3(X + 1)2 + …+ n +1(X + 1)n (1)
Pentru x = -1 în relaţia (1) se obţine 1 = f (-1).
Derivăm relaţia (1) şi obţinem: f ‘ =2 + 23(X +1) +34(X + 1)2 + …+ nn +1(X + 1)n-1 (2)
Pentru x = -1 în relaţia (2) se obţine 2 = f ’(-1).
Derivăm relaţia (2) şi obţinem: f “ =23 + 234(X +1) +344(X + 1)2 + …+ n(n-1)n +1(X + 1)n-2 (3)
Pentru x = -1 în relaţia (3) se obţine f ' ' (1)
3 
2
Repetând procedeul, se obţine f ( n ) ( 1)
 n 1 
n!
T
Prin urmare,  f '' ( 1) f ( 3) ( 1) f ( n 1) ( 1) f ( n ) ( 1) 
[ f ] B   f ( 1) f ' ( 1)
n ! 
.........................
 2! 3! (n  1) !
6. Se consideră mulţimea de vectori   2 1 1 2  1 1 1 1  

G   A1    , A2  
 1 1 1 1 , A3    , A4  
 2 1 1 2 

        
din spaţiul liniar (M2(R), R).
a) Să se arate că G este reper al spaţiului liniar (M2(R), R).
b) Să se determine coordonatele vectorului A  1 1 în reperul G.



 1 1 
Rezolvare:
a) Vom verifica două condiţii:
1) Fie A= [[A1]G [A2]G [A3]G [A4]G] matricea având pe coloane coordonatele vectorilor mulţimii B în reperul G. Avem:
2 1 1 1
1 2 1 1
A   ; detA = 5  0  rang A = 4 = numărul de vectori, prin urmare B este mulţime liniar independentă.
1 1 2 1
 
1 1 1 2
2) card B = 4 = dim M2(R).
Din 1) şi 2) rezultă că B este reper al spaţiului liniar (M2(R), R).
b) Pentru găsirea coordonatelor, vom determina scalarii α1, α2, α3, α4  R astfel încât v= α1A1 + α2A2 + α3A3+ α4A4.
Se obţine: 21   2   3   4  1
  2       1 T
 1 1 1 1 1 1
 1   2   3   4   [v ] B  
2 3 4
 

 1   2  2  3   4  1 5  5 5 5 5
1   2   3  2 4  1
7. În spaţiul liniar (R3, R) se dau vectorii: 1   1   1  0 0

         
v1   2  , v 2   3  , v 3   2  , v 4   5  , v 5   0  , v 6  v1  2v 2  3v 3
 2  5  1    2 0
         
Să se determine care din următoarele mulţimi este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R):
a) {v1, v2, v3}; b) {v1, v3, v4}; c) {v2, v3}; d) {v1, v2, v3, v4}; e) {v2, v3, v6}; f) {v3, v4, v5}.
Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial (R3, R). Să se verifice dacă
scrierea unui vector din R3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică.
Rezolvare:
a) {v1,v2,v3} este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3,R) dacă vR3, α1,α2,α3R astfel încât v=α1v1+α2v2+α3v3.
Fie v = (a, b, c)  R3; relaţia precedentă devine:  1   2   3  a ; determinantul sistemului este ∆ = -20  0, prin

2 1  3 2  2 3  b
3  5    c
 1 2 3
urmare sistemul este compatibil determinat, deci există α1, α2, α3 R astfel încât v = α1v1 + α2v2 + α3v3.
Rezultă că {v1, v2, v3} este sistem de generator ai spaţiului liniar (R3, R); de asemenea, {v1, v2, v3} este mulţime liniar
independentă, deci formează o bază a spaţiului liniar (R3, R). Conform propoziţiei 6, rezultă că scrierea unui vector din R3
ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică.
b) Procedând analog, obţinem că se poate găsi un vector v  R3 astfel încât sistemul să fie incompatibil, prin urmare
{v1, v3, v4} nu este sistem de generatori.
c) În mod analog, rezultă că {v2, v3} nu este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
d) Am arătat la punctul a) că {v1, v2, v3} este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R), deci v  R3,  α1,α2,α3R
astfel încât v = α1v1 + α2v2 + α3v3, prin urmare v  R3,  α1, α2, α3 R şi α4 = 0 astfel încât v = α1v1 + α2v2 + α3v3+ α4v4.
Deoarece {v1,v2,v3} este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R) şi {v1,v2,v3}{v1,v2,v3,v4}, rezultă că {v1,v2,v3,v4} este
sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
Deoarece dim R3 = 3, rezultă că mulţimea {v1,v2,v3,v4} nu este bază a spaţiului R3. Rămâne să verificăm prin calcule dacă
scrierea unui vector din R3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. Vom obţine că
această scriere nu este unică.
Deoarece dim R3 = 3, rezultă că numărul maxim de baze ce se pot forma cu vectorii din acest sistem este C 3
4
Notăm cu ∆jkl determinantul având pe coloane coordonatele vectorilor aj, ak, al în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R).
Avem ∆123  0, ∆124 = 0, ∆134 = 0, ∆234  0, deci bazele care se pot forma sunt: {v1, v2, v3} şi {v2, v3, v4}.
Pentru punctele e) şi f) se procedează în mod similar şi se obţine că nici unul dintre cele două mulţimi de vectori nu este
sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
8. Fie (V, R) un spaţiu liniar, F ={f1, f2, f3} un reper al spaţiului liniar (V, R) şi mulţimea de vectori G ={g1, g2, g3} V.
Ştiind că g1 = -2f1 - f2 + f3, g2 = - f1 + f2 + 2f3, g3 = f1 + f3, se cere:
a) să se arate că G = {g1, g2, g3} este reper al spaţiului liniar (V, R);
b) să se determine coordonatele vectorului x = 3f1 - 2f2 + 4f3 în reperul F.
c) să se determine coordonatele vectorului y = 5g1 – 3g2 + 2g3 în reperul F;
d) să se determine coordonatele vectorului z = f1 - 3f2 + 2f3 în reperul G.
Rezolvare:
a) Fie α1, α2, α3 R astfel încât α1g1 + α2g2 + α3g3= 0  α1(-2f1 - f2 + f3) + α2(- f1 + f2 + 2f3) + α1(f1 + f3) = 0 
 (-2α1 - α2 + α3) f1 + (-α1 - α2) f2 + (α1 + 2α2 + α3) f3 = 0.
Cum vectorii f1, f2, f3 sunt liniar independenţi, rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli:
 21   2   3  0 ; determinantul matricei sistemului obţinut este  = - 6  0, prin urmare sistemul admite numai

  1   2 0
   2    0
 1 2 3
soluţia banală: α1 = α2 = α3 = 0, deci {g1, g2, g3} este sistem de vectori liniar independenţi. De asemenea, numărul de
vectori este egal cu dimensiunea spaţiului liniar (V, R), deci G ={g1, g2, g3} este reper al spaţiului liniar (V, R).
b) Avem: x = 3f1 - 2f2 + 4f3, prin urmare coordonatele vectorului x în reperul F sunt: 3,-2,4 sau [x]F = [3 -2 4]T.
c) Avem că y = 5g1 - 3g2 + 2g3. Trebuie să exprimăm vectorul y în funcţie de vectorii reperului F. Folosind relaţiile
din enunţ care exprimă vectorii bazei G în funcţie de vectorii reperului F, obţinem:
y  5 2 f1  f 2  f 3   3 f1  f 2  2 f 3   2 f1  f 3   5 f1  8 f 2  f 3 , deci, conform definiţiei, coordonatele vectorului
y în reperul F sunt: -5, -8, 1 sau [y]F = [-5 -8 1]T.
d) Pentru a determina coordonatele vectorului z = f1 - 3f2 + 2f3 în reperul G se poate folosi definiţia sau metoda
Gauss-Jordan. Vom prezenta a doua metodă. Pornim de la reprezentarea vectorului z în reperul G. Vom elimina din
reperului iniţial, pe rând, câte un vector, pe care îl vom înlocui cu un vector al noului reper, G. Rezultă următorul tabel:
Reperul g1 g2  g3 z
f1 -2 -1 1 1
 f2 -1 1 0 -3
f3 1 2 1 2
f1 -3 0 1 -2
g2 -1 1 0 -3
 f3 3 0 1 8
 f1 -6  0 0 -10
g2 -1 1 0 -3
g3 3 0 1 8
g1 1 0 0 5/3
În ultima iteraţie, în coloana vectorului z s-au obţinut coordonatele
g2 0 1 0 - 4/3
g3 0 0 1 3 acestuia în reperul G, adică: [z]G = [5/3 -4/3 3]T.
9. Fie vectorii v1 = (-1, m) , v2 = (2m + 1, -3) , v = (m + 4, 2) din spaţiul liniar (R2, R), m  R. Se ştie că {v1, v2} este
reper al spaţiului liniar (R2, R), iar coordonatele vectorului v în acest reper sunt 4 şi 2. Să se determine parametrul m.
Rezolvare:
Deoarece {v1, v2} este reper al spaţiului liniar (R2, R), rezultă că {v1, v2} este mulţime liniar independentă, deci rangul
matricei formate din componentele vectorilor este egal cu numărul de vectori, adică:  1 2m  1
m 3
3 
 0  mR \  , 1
2

Deoarece coordonatele vectorului v în reperul {v1, v2} sunt egale cu 4 şi 2, rezultă:
 m  4  1   2m  1 m  4  4  4m  2
v  4v1  2v2     4     2      m2
 2  m   3  2  4m  6
Se observă că pentru valoarea determinată vectorii constituie un reper al spaţiului liniar (R2, R), prin urmare m = 2.
a) v1 = (-2,-1), v2 = (2,3), v3 = (1,-1), din spaţiul liniar (R2, R);
b) v1 = (3,-1,1), v2 = (-1,2,4), din spaţiul liniar (R3, R);
c) v1 = (1,-1,1,0), v2 = (-1,0,2,3), v3 = (2,1,0,-1), v4 = (0,3,1,-1) din spaţiul liniar (R4, R).
Rezolvare:
a) Fie A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor v1, v2, v3 în reperul canonic al spaţiului liniar (R2, R):
 2 2 1  ; rang A = 2 şi este diferit de numărul de vectori, prin urmare {v1,v2,v3} mulţime liniar dependentă.
A 
 1 3  1 
b) Fie A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor v1, v2 în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R):
 3 - 1  ; rang A = 2 = numărul de vectori ai sistemului, prin urmare {v1, v2} este mulţime liniar independentă.
A   1 2 
 
 1 4 
c) Fie A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor v1, v2, v3, v4 în reperul canonic al spaţiului liniar (R4, R):
 1 1 2 0
 1 ; rang A = 4 = numărul de vectorilor sistemului, deci {v1, v2, v3, v4} mulţime liniar independentă.
0 1 3
A  
 1 2 0 1
 
 0 3 1 1
a) v1 = (1,2,4), v2 = (1,-3,9), v3 = (1, a, a2), a  R, din (R3, R);
b) g1 = (a, -1,4,0), g2 = (3, a,3,1), g3 = (5,1, a-1,-2), a  R, din (R4, R).
Rezolvare:
a) Fie A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor v1, v2, v3 în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R):
1 1 1 
 ;
A  2 -3 a
4 9 a 2 
det A = -5(a - 2)(a + 3).
Dacă a  R \{-3, 2}, atunci det A  0  rang A = 3 = numărul de vectori, deci {v1,v2,v3} mulţime liniar independentă.
Dacă a {-3, 2}, atunci det A = 0  rang A < 3  rang A  numărul de vectori, deci {v1,v2,v3} mulţime liniar dependentă.
b) Fi e A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor g, g2, g3 în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R):
 a 3 5 
. Determinăm rang A. Avem: 4 3 şi fie d3, d3’ minorii obţinuţi prin bordarea lui d2;
 1 a 1  d2  0
A  0 1
 4 3 a  1
 
 0 1 2 
1 a 1
d3  4 3 a  1  9a  9
0 1 2
Dacă aR \{-1}, atunci d3 ≠ 0, prin urmare rang A = 3 = numărul de vectori, deci {g1, g2, g3} mulţime liniar independentă.
Dacă a = -1, atunci d3 = 0; 1 3 5

d 3'  4 3  2  48  0
0 1 2
Rezultă rang A=3= număr vectori, deci {g1, g2, g3} este mulţime liniar independentă.
În concluzie, vectorii g1, g2, g3 sunt liniar independenţi, oricare ar fi valoarea parametrului real a.
PROBLEME PROPUSE
1. Să se arate că mulţimea de vectori A = {a1, a2, a3, a4}, unde a1 = (-2,0,3), a2 = (5,1,-1), a3 = (-3,1,-2), a4 = (1,6,3)
este sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
2. Stabiliţi care din sistemele următoare mulţimi de vectori constituie o bază a spaţiului liniar indicat:
a) v1 = (3,1,2), v2 = (3,2,1), v3 = (4,3,1), în (R3, R);
b) v1 = (1,2,3,4), v2 = (2,3,4,1), v3 = (1,0,-1, 2), v4 = (1,2,0,-1), în (R4, R);
c) v1 = -1 + 4i, v2 = 3 + 2i în (C, R);
d) v1 = X 2 + 3X – 3, v2 = 4X 2 + X + 2, v3 = 2X2 - 5X + 8, în (R2[X], R);
e) 1 2   2 3 3 4   4 1  în (M2(R), R).
A1    , A2    , A3    , A4   
3 4  4 1  1 2  2 3
R: a), b), c), e).
3. Să se arate că mulţimea B este reper al spaţiului vectorial indicat şi să se afle coordonatele vectorului v în reperul B:
a) B = {v1 = (2,-1,5), v2 = (-3,1,1), v3 = (-1,1,6)}, (V,K) = (R3, R), v = (5,-4,4).
b) B  { f1  1, f 2   X  2, f 3   X  22 ,..., f n1   X  2n };
V , K   Rn [ X ], R ; f  a0  a1 X  a 2 X 2  ...  a n X n ;
c)   1 -1  4 8 1 1  4 - 8  , 11 1
B   A1    , A2    , A3    , A4    V , K   M 2 ( R), R ; v   
   1 1   2 1  1 1   2 1    1 11
4. Fie F ={f1, f2, f3} un reper al spaţiului liniar (R3, R) şi fie mulţimea de vectori G ={g1, g2, g3}, unde g1 = f1 + 3f2 - 2f3,
g2 = 2f1 + 6f2 - 5f3, g3 = 2f1 + f2 + f3.
a) Să se arate că G este reper al spaţiului liniar (R3, R).
b) Să se determine coordonatele vectorului x = 5f1 + 10 f2 - 6 f3 în reperul G.
5. Să se afle parametrul real m astfel încât mulţimea de vectori B să formeze o bază a spaţiului liniar indicat:
a) B = {v1 = (2, m, 1), v2 = (-1,1, m), v3 = (1,2,2) }, (R3, R);
b) B = {f1 = 1 - X, f2 = m + X2}, (R2[X], R);
c) B = {z1 = m - 2i, z2 = - 1 + mi}, (C, R).
6. Fie sistemul de vectori din spaţiul liniar (R3, R): B = {v1 = (3,1,-2), v2 = (-4,2,1), v3 = (-1,1,2)}.
a) Să se arate că B constituie un reper al spaţiului liniar (R3, R).
b) Să se determine vectorul v  R3, ştiind că vB = (-2,5,5).
7. În spaţiul vectorial (R3, R) se consideră vectorii: v1 = (3,1,-1), v2 = (2,0,1), v3 = (1,-1,3), v4 = (0,3,0), v5 = (2,3,1). Să
se determine k  {1,2,3,4,5} astfel încât sistemul de vectori:
a) {v1, v2, vk} să formeze o bază a spaţiului vectorial (R3, R);
b) {v2, v4, vk} să fie sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R).
R: a) k  {4,5}; b) k  {1,3}.
8. Fie B1 ={a1, a2, a3} un reper al spaţiului liniar (V, R) şi mulţimea B2 = {b1, b2, b3}  V. Ştiind că b1 = a1 - a2 + 3a3,
b2 = - 3a1 – 4a2 + a3, b3 = 2a1 + 3a2+ 3a3, se cere:
a) să se arate că B2 este reper al spaţiului liniar (V, R);
b) să se determine coordonatele vectorului x = 2a1 - a2 + 4a3 în reperul B1.
c) să se determine coordonatele vectorului y = - 2a1 + 5a2 - 2a3 în reperul B2;
d) să se determine coordonatele vectorului z = 4b1 - b2 – 2b3 în reperul B1.
R: a) Se foloseşte propoziţia 3 din breviarul teoretic; b) x  2,  1, 4 t ; c) y   3,1, 2t ; d) z  3,  6, 5t .
B1 B2 B2
9. Să se arate că mulţimea de vectori G = {g1 = (1,1,0), g2 = (0,1,0), g3 = (-1,1,0), g4 = (0,1,1)} din spaţiul liniar (R3, R)
este un sistem de generatori ai spaţiului liniar (R3, R) şi că scrierea vectorului v = (1,0,0)t ca o combinaţie liniară a
vectorilor din G nu este unică.
10. Să se arate că mulţimea de vectori B ={a1, a2, a3} este reper al acestui spaţiului liniar (R3, R) şi să se determine
coordonatele vectorului x în acest reper:
a) a1 = (-1,3,5), a2 = (1,-4,1), a3 = (-1,2,10), x = (-2,4,21);
b) a1 = (-3,1,1), a2 = (1,-3,1), a3 = (1,1,-3), x = (2,-1,-1).
R: Se foloseşte propoziţia 3 din breviarul teoretic.
11. Să se arate că sistemul de vectori B este reper al spaţiului liniar (V, K) şi să se determine coordonatele vectorului
x în acest reper în fiecare din cazurile următoare:
a) (V, K) = (R2, R); B = {v1 = (1,2)t, v2 = (-1,0)t }; x = (5,3)t;

b) (V, K) = (R3[X], R); B = {f1 =1, f2 = X + 1, f3 = X3 - X, f4 = 2X2 - 1}, x = 1 - X2
c) V , K   M ( R), R  ,  1 1  0 0 0 1   1 0  ,  1 3 ;
3 B   A1    , A2    , A3    , A4    x   
 0 0  1 1  1 0  0 0  1 2 
d) (V, K) = (R3, R), B = {v1 = (1,2,-1), v2 = (-1,0,1), v3 = (2,0,1)}, x = (2,2,1).
e) V , K   C , R  , B  z1  1  i, z 2  4  3i, x  2  5i
12. Se dau vectorii din spatiul liniar (R3, R):

 2 1   3  0  0  , v6  3v1  2v2  v3.
         
v1  1 , v2   2 , v3   2 , v4   3 , v5   0 
 4 1    1   6  0
         
Care din următoarele mulţimi constituie un sistem de generatori ai spaţiului liniar (M3,1(R), R):
a) {v1, v2, v3}; b) {v1, v3, v4}; c) {v2, v3}; d) {v1, v2, v3, v4}; e) {v2, v3, v6}; f) {v3, v4, v5}.
Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului liniar (M3,1(R), R). Să se verifice dacă
scrierea unui vector din M3,1(R) ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică.
13. Fie vectorii v1 = (3, 1, 2, 1), v2 = (-4, 3, -1, -2), v3 = (3, 2, -1, 0), din spaţiul liniar (R4, R). Să se completeze această
mulţime de vectori până la o bază a spaţiul liniar (R4, R).
14. Fie B = {v1, v2} un reper al spaţiul liniar (R2, R), unde v1= (1,2) şi v2= (-1,1). Să se determine vectorul v  R2,
ştiind că vB = (4,3).
15. Fie vectorii v1 = (a, 2), v2 = (3, 4a + 1), v = (2, a) din spaţiul liniar (R2, R), a  R. Se ştie că {v1, v2} este reper al
spaţiul liniar (R2, R), iar coordonatele vectorului v în acest reper sunt egale cu -7 şi 3. Să se afle valoarea parametrului a.
16. Fie B = {v1, v2 = (2, 4)} un reper al spaţiul liniar (R2, R) şi fie vectorul v = (-1, 1). Să se gasească vectorul v1, ştiind
că vB = (1, 2).
17. Fie vectorii v1 = (m, m-1), v2 = (3, 2), u1 = (5, 7), u2 = (3, 4), mR, din spaţiul liniar (R2, R),. Se ştie că un vector x
din spaţiul liniar (R2, R) are coordonatele 1 şi -m în reperul B1 ={v1, v2}, respectiv m 2  2m  1 şi m 2  14 m  11 în
reperul B2 ={u1, u2}. Să se determine valoarea parametrului m.
18. Fie vectorii din spaţiul liniar (M3,1(R), R):  1 1  2  0  0  3

           
v1   2 , v2   - 2 , v3   4 , v4   3 , v5   0 , v6   0 
  3  2   7   6  0  2
           
Să se precizeze care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate şi să se justifice răspunsul:
a) {v1, v2, v3} este bază a spaţiului liniar (M3,1(R), R);
b) nu există nicio bază a spaţiului liniar (M3,1(R), R) care să conţină vectorul v5;
c) {v1, v3, v4} nu este bază a spaţiului liniar (M3,1(R), R);
d) {v1, v2, v4, v6} este bază a spaţiului liniar (M3,1(R), R).
 x y  
19. Să se arate că mulţimea
A    ; x, y  C  (unde x reprezintă conjugatul numărului complex x), împreună
 y x  
cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste R şi să se
determine dimensiunea acestuia.
20. Să se arate că următoarele mulţimi sunt subspaţii liniare ale spaţiilor liniare indicate şi să se afle dimensiunile acestora:
a) Rn [ X ]  R[ X ] ; b) 0, a  b, b  2a  a, b  R R 3 ;
 
c) 2aX 3  b a, b  R  R[ X ] ;
 i 1 2 1 2 3 
d) x , x , x t x  R, i  1,3, x  3x , x  x  x  R 3 ;
1 2 3

e) x , x ,..., x t x  R, i  1, n, , x  x  x  R n
1 2 n i 1 2 n 
2.4. SUBSPAŢII LINIARE
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi WV, W  . Spunem că W este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K) dacă:
1) x, y  W  x  y  W ;
2)   K , x  W    x  W .
Propoziţia 1. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi W subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K). Dacă dim W = dim V, atunci W = V.
Definiţia 2. Fie (V, K) un spaţiu vectorial de tip finit şi M  , M  V. Se numeşte subspaţiul liniar generat de M sau
acoperirea liniară a lui M şi se notează span (M) sau L(M) sau M mulţimea:
n 
span( M )   i xi n  N * , i  K , xi  M , i  1, n 
 i 1 
Propoziţia 2. span(M) este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K).
Observaţia 1. Dacă V = span(M), atunci M este sistem de generatori ai spaţiului liniar V.
Observaţia 2. Dacă B este o bază a spaţiului liniar (V,K), atunci span(B) = V.
Definiţia 3. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi X, Y subspaţii liniare ale spaţiului liniar (V,K). Se numeşte suma subspaţiilor
liniare X şi Y mulţimea: X + Y = {x + y | xX, yY}.
Observaţia 3. Ȋn contextul Definiţiei 3, mulţimea X + Y este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K).
Definiţia 4. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi X, Y subspaţii liniare ale spaţiului liniar (V,K). Se numeşte intersecţia subspaţiilor
liniare X şi Y mulţimea: X  Y = {vV | vX, vY}.
Observaţia 4. Ȋn contextul Definiţiei 4, mulţimea X  Y este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K).
Teorema Grassmann (Teorema dimensiunii pentru subspaţii liniare). Fie (V,K) un spaţiu liniar şi X, Y subspaţii liniare
ale spaţiului liniar (V,K). Atunci: dim (X + Y) = dim X + dim Y – dim (X  Y).
Definiţia 5. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi X, Y subspaţii liniare ale spaţiului liniar (V,K). Spunem că suma subspaţiilor
liniare X şi Y este directă dacă orice vector al subspaţiului sumă X + Y admite o unică descompunere într-o sumă dintre un
vector din X şi un vector din Y, adică:  v  X + Y, există şi sunt unici vectorii xX, yY astfel încât v = x + y.
Notaţie. Suma directă a subspaţiilor liniare X şi Y se notează X  Y.
Teorema de caracterizare a sumei directe. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi X, Y subspaţii liniare ale spaţiului liniar (V,K).
Următoarele afirmaţii sunt echivalente:
1) Suma subspaţiilor liniare X şi Y este directă.
2) X  Y = {0V}.
3) dim (X + Y) = dim X + dim Y.
Definiţia 6. Fie (V,K) un spaţiu liniar şi X, Y subspaţii liniare ale spaţiului liniar (V,K). Subspaţiile liniare X şi Y se
numesc suplimentare în V dacă X  Y = V.
Propoziţia 3. Dacă (V,K) este spaţiu liniar şi X este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K), atunci există Y subspaţiu liniar
al spaţiului liniar (V,K) astfel încât X  Y = V.
Definiţia 7. Dacă (V,K) este spaţiu liniar şi X, Y sunt subspaţii liniare ale spaţiului liniar (V,K), astfel încât X  Y = V,
atunci Y se numeşte suplimentul direct al spaţiului liniar X.
PROBLEME REZOLVATE
1. În spaţiul liniar (Rn, R) se consideră mulţimile de vectori X şi Y:


a) X  x   x1 , x 2 ,..., x n  | xi  R, i  1, n, x1  x n ; 
b) Y  x  ( x , x ,..., x ) | x  R \ Q , i  1, n.
1 2 n i
Stabiliţi dacă X, Y sunt subspaţii liniare ale spaţiului liniar (Rn, R) şi în caz afirmativ determinaţi dimensiunile acestora.
Rezolvare:
a) Avem de verificat două condiţii:
1) Fie x, y  X  x  ( x1 , x 2 ,..., x n ), xi  R, i  1, n, x1  x n şi y  ( y1 , y 2 ,..., y n ), y i  R, i  1, n, y1  y n
Avem: x  y  ( x1  y1 , x 2  y 2 ,..., x n  y n ) , cu xi  y i  R, i  1, n şi x1  y1  x n  y n , prin urmare x + y  X.

2) Fie  R şi x  X  x  ( x1 , x 2 ,..., x n ) , cu xi  R, i  1, n, x1  x n ; avem că
x  ( x1 , x 2 ,..., x n ) , cu xi  R, i  1, n şi x1  x n , prin urmare x  X .

Conform definiţiei, rezultă că X este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (Rn, R).
Dacăx  X  x  ( x1 , x2 ,..., xn ), xi  R, i  1, n, x1  xn , deci x  ( x1 , x 2 ,..., x n1 , x1 ) , prin urmare
x  x1  (1,0,0,.....,0,1)  x 2  (0,1,0,.....,0,0)  ......  x n 1  (0,0,0,.....,1,0) ; rezultă de aici că
X  span g1 , g 2 ,..., g n 1  , unde g1  (1,0,0,.....,0,1), g 2  (0,1,0,.....,0,0),......, g n 1  (0,0,0,.....,1,0) .
Pentru a determina dimensiunea spaţiului liniar X, trebuie să construim o bază a spaţiului liniar
X  span G   span g1 , g 2 ,..., g n 1  , ceea ce revine la a determina o familie maximală de vectori liniar independenţi în G
Fie A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor vectorilor g1, g2,..., gn-1 în reperul canonic al spaţiului liniar (Rn,R):
1 0 0 ............. 0
0 1 0............. 0  ;
 
A  .......................... 
 
0 0 0 ............ 1 
1 0 0............ 0 
Deoarece determinantul format cu primele n-1 linii este nenul, rezultă că rangul matricei A este n-1 şi egal cu numărul
vectorilor din G, prin urmare vectorii g1, g2,..., gn-1 sunt liniar independenţi. Am obţinut că dim X  n  1 .
b) 
Y  x  ( x1 , x 2 ,..., x n ) | x i  R \ Q, i  1, n . 
Fie x  ( 2 , 2 ,...., 2 )  Y şi   2  R ; rezultă x  2,2,.....,2   Y , deci Y nu este subspaţiu liniar al
spaţiului liniar (Rn, R).
2. În spaţiul liniar (R3,R) se consideră vectorii v1=(1,2,1), v2=(2,3,1), v3=(3,5,2), v4=(5,8,3), v5=(4,7,3), x=(5,9,4),
y=(1,1,1). Fie M = {v1, v2, v3, v4, v5}. Se cere:
a) să se determine dim span(M) ;
b) să se precizeze dacă vectorii x, y aparţin sau nu spaţiului vectorial span(M);
c) 1) să se dea exemplu de o bază B1 pentru span(M) astfel încât B1  M;
2) să se dea exemplu de o bază B2 pentru span(M) astfel încât B2  R3\ M;
3) să se găsească o bază B3 pentru span(M) astfel încât B3  M şi B3  M   .
Rezolvare:
a) Conform observaţiei 2 din breviarul teoretic, pentru a determina o bază în span(M) trebuie să găsim în M un sistem
maximal de vectori liniar independenţi.
Scriem matricea A ale cărei coloane sunt coordonatele vectorilor din M: în reperul canonic al spaţiului liniar (M3,1(R), R).
1 2 3 5 4 
  . Determinăm un minor nenul de ordin maxim şi găsim   1 2  0 ; rezultă că un sistem
A  2 3 5 8 7 2
2 3
1 1 2 3 3 
 
maximal de vectori liniar independenţi este {v1, v2}, deci dim L(M) = 2
b)  
Avem că span ( M )  1 v1   2 v 2  ...   5 v 5  i  R, i  1,5 , În baza observaţiei 2, rezultă că
span M   1 v1   2 v 2 1 ,  2  R .
 x  L(M ) dacă există scalarii 1 ,  2  R astfel încât x  1v1   2 v 2 

  1  2 2  5 ; obţinem
 1  3,  2  1 , prin urmare x  L(M ) .
 2 1  3 2  9
    4
 1 2
 y  L(M ) dacă există scalarii 1 ,  2  R astfel încât y  1v1   2v2 

  1  2 2  1
 ; acest sistem nu are soluţie, deci y  L(M ) .
 21  3 2  1
   1
 1 2
c) 1) B1  v1 , v 2   M şi B1 bază (am arătat la punctul a)).
 
2) Fie w1  2v1 , w2  3v 2 şi B2  w1 , w2  R 3 \ M şi w1 , w2 mulţime liniar independentă, deci  
bază pentru L(M) (deoarece dimL(M) =2 = numărul de vectori din B2)
 
3) Fie B3  v1 , w2 , unde w2  3v 2 ; avem că B3  M şi B3  M   ; în plus, v1 , w2  este mulţime
liniar independentă, deci bază pentru L (M ) (deoarece dim L( M )  2  card B3 ).
PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine dim span(A) în spaţiul liniar (V, K) şi să se stabilească dacă v span(A):

a) (V, K) = (R4, R), A   a 1  0,3,1,1, a 2  1,0,2,1, a 3  1,3,1,2 , v  2,3,1,1 ;
b) V  ( R4 [ X ], R) , A  {a1  X  1, a 2  X 2  X 4 , a3  X 3 , a 4  X 2  X 4 , a5  X 2  2 X 3  X 4 } ,
v  X 2  X  1 . R: a) dim span(A) = 2, v  L ( A) ; b) dim span(A) = 4, v  L ( A) .

2. Fie G  a , b, c  / a  3b  2c  0; a , b, c  R.
a) Să se arate că G este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (R3, R).
b) Să se indice o bază a spaţiului liniar G şi să se afle dimensiunea acestuia. R: b) dim G = 2; B  3, 1, 0,  2, 0, 1
3. În spaţiul liniar (R3,R) se consideră vectorii v1=(5,3,2), v2=(3,2,1), v3=(11,7,4), v4=(13,8,5), v5=(2,1,1), x=(1,0,1),
y=(19,12,6). Fie M = {v1, v2, v3, v4, v5}. Se cere:
a) să se calculeze dim span(M);
b) să se precizeze dacă vectorii x, y aparţin spaţiului liniar span(M);
c) să se dea exemplu de:
1) o bază B1 pentru span(M) astfel încât B1  M;
2) o bază B2 pentru span(M) astfel încât B2  R 3 \ M ;
3) o bază B3 pentru span(M) astfel încât B3  M şi B3  M   .
d) să se determine coordonatele vectorilor a=(-1,-1,0), b=(2,1,1) în reperele B1, B2, B3.
4. Să se arate că mulţimea  2a a  b  împreună cu operaţiile de adunare a matricelor şi de
V    ; a, b  R 
 a  b b  
înmulţire a acestora cu scalari reali formează un subspaţiu liniar al spaţiului liniar (M2(R), R) şi să se determine
dimensiunea acestui subspaţiu. R: dimV = 2.
5. În spaţiul liniar (Rn, R), n  3 , se consideră mulţimile:

 
X  x  ( x1 , x 2 ,..., x n ) | xi  Z , i  1, n ;
Y  x  ( x , x ,..., x ) | x  R, i  1, n, x  2 x ;
1 2 n i n 1 n
Z  x  ( x , x ,..., x ) | x  R, i  1, n, x  x  ...  x  0;

1 2 n i 1 2 n
V  x  ( x , x ,..., x ) | x  R, i  1, n, x  x  2 x  x  3x ;
1 2 n i 1 n 2 n 1 3
W   x  ( x , x ,..., x ) | x  R, i  1, n, 3x  5 x  x .
1 2 n i 1 2 n
Să se cerceteze dacă X, Y, Z, V, W sunt subspaţii liniare ale spaţiului liniar (Rn, R) şi în caz afirmativ să se determine
dimensiunile acestora.
R: X nu este subspaţiu liniar; Y, Z şi W sunt subspaţii liniare de dimensiune n-1; V este subspaţiu liniar de dimensiune n-2.
2.5. SCHIMBAREA COORDONATELOR UNUI VECTOR

LA TRECEREA DE LA UN REPER LA UN ALT REPER
BREVIAR TEORETIC
Considerăm spaţiul liniar (V,K), dimV = n. Fie F ={f1, f2,..., fn} şi G ={g1, g2,..., gn} repere ale spaţiului liniar (V,K).
Definiţie. Se numeşte matricea de trecere de la reperul F la reperul G matricea ce conţine pe coloane coordonatele
vectorilor din G în reperul F. Această matrice, notată CF,G sau [C]GF sau μ(F,G), se poate scrie:
CF,G = [ [g1]F [g2]F ……..[gn]F ]
Formula de transformare a coordonatelor unui vector x V la trecerea de la reperul F la reperul G este:
xG  C F1,G  x F
Observaţia 1. CG,F = (CF,G) -1
Observaţia 2. În baza definiţiei, rezultă că matricea de trecere de la reperul canonic al spaţiului liniar (Rn, R) la un alt reper
F al acestui spaţiu are pe coloane componentele vectorilor reperului F.
Observaţia 3. Fie spaţiul liniar (Rn, R) şi xRn, E reperul canonic al acestui spaţiu şi F, G alte două repere ale acestui
spaţiu. Notăm cu A matricea de trecere de la reperul E la reperul F (xF = A -1 xE) şi cu B matricea de trecere de la
reperul E la reperul G (xG = B -1 xE).
Formula de transformare a coordonatelor unui vector xRn la trecerea de la reperul F la reperul G este: xG = B -1 A  xF
PROBLEME REZOLVATE
1. În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali, (R3[X],R), considerăm reperele
F = {f1= 1, f2= X, f3= X 2, f4 = X 3} şi G = {g1= -2 + 3X + X 2-5X 3, g2= 4 -X2, g3= - X - 6X 3, g4= 1 + 2X + 3X 2}
Să se determine matricea de trecere de la reperul F la reperul G .
Rezolvare:
Conform definiţiei din breviarul teoretic, matricea de trecere de la reperul F la reperul G conţine pe coloane coordonatele
vectorilor din G în reperul F. Avem:
g1  ( 2)  f 1  3  f 2  1  f 3  ( 5)  f 4  [ g1 ] F  [ 2 3 1  5]T
g 2  4  f 1  0  f 2  ( 1)  f 3  0  f 4  [ g 2 ] F  [4 0 1 0]T ;
g 3  0  f 1  ( 1)  f 2  0  f 3  ( 6)  f 4  [ g 3 ] F  [0  1 0  6]T ;
g 4  1  f 1  2  f 2  3  f 3  0  f 4  [ g 4 ] F  [1 2 3 0]T . Rezultă:
 2 4 0 1 
 3 0  1 2 .
C F ,G   g1 F g 2 F g 3 F g 4 F   
 1 1 0 3 
 
  5 0  6 0
2. Fie E ={e1, e2, e3} şi F ={f1, f2, f3} două repere ale unui spaţiu liniar. Ştiind că f1 = 3e1 +2e2 + e3, f2 = e1 - e2 + 2e3
şi f3 = -2e1 + e3, să se determine matricea de trecere de la reperul F la reperul E.
Rezolvare:
 Observăm că pe baza informaţiilor din enunţ se poate determina foarte uşor matricea de trecere de la reperul E
la reperul F, notată CE,F
Din f1 = 3e1 +2e2 + e3, conform definiţiei matricei de trecere, rezultă că [f1]E = [3 2 1];
Analog se obţine: [f2]E = [1 -1 2]; [f3]E = [-2 0 1], deci  3 1 2 
C E , F  [ f 1 ] E [ f 2 ] E [ f 3 ] E    2  1 0 
 
 1 2 1 
 Pentru a obţine matricea de trecere de la reperul F la reperul E vom folosi observaţia 1, conform căreia avem:
CF,E = (CE,F) -1. Vom aplica metoda Gauss-Jordan.
CE,F I3
3 1 -2 1 0 0
2 -1 0 0 1 0
1 2 1 0 0 1
5 5 0 1 0 2
2 -1 0 0 1 0
1 2 1 0 0 1
-5 0 0 1 5 2
-2 1 0 0 -1 0
În concluzie,  1 / 5 1  2 / 5
5 0 1 0 2 1 C F ,E    2 / 5 3  4 / 5
1 0 0 -1/5 -1 -2/5  
0 1 0 -2/5 -3 -4/5  1 7 3 
0 0 1 1 7 3
I3 CF,E
 0 2 1
3. Fie F şi G două repere ale spaţiului vectorial (R3, R) şi matricea de trecere de la reperul F
A   1 1 3
 
 2 0 1 
la reperul G. Ştiind că F = {f1 = (1,0,-1), f2 = (-2,0,1), f3 = (1,1,-1)}, să se determine vectorii reperului G.
Rezolvare:
Conform definiţiei, prima coloană a matricei A reprezintă coordonatele vectorului g1 în reperul F:
 0  4  . Analog avem:
   
( g1 ) F    1   g1  0  f1  (1)  f 2  2  f 3   2 
 2  3
   
 2    4 ; 1   4
       
( g 2 ) F   1   g 2  (2)  f1  1  f 2  0  f 3   0  ( g )
3 F   
3  g1  1  f1  3  f 2  1  f 
3  1
 0   3 1  1
       
Rezultă că reperul este: G = {g1 = (4,2,-3) , g2 = (-4,0,3) , g3 = (-4,1,1) }.
t t t
4. Se consideră următoarele mulţimi de vectori din spaţiul liniar (R3, R):

F = {f1 = (-2,1,1), f2 = (3,-1,1), f3 = (1,1,-1)} şi G = {g1 = (2,1,0), g2 = (0,-1,1), g3 = (1,1,0)}.
a) Să se arate că F şi G sunt baze ale spaţiului liniar (R3, R).
b) Să se determine matricea de trecere de la reperul G la reperul F şi matricea de trecere de la reperul F la reperul G.
c) Fie x un vector din spaţiul liniar (R3, R). Ştiind că xF = (4,-2,1), să se determine xG.
d) Să se exprime vectorul y = -3g1 +2g2 - g3 din spaţiul liniar (R3, R) în reperul F şi în reperul canonic al spaţiului
liniar (R3, R).
e) Să se determine legătura între coordonatele unui vector din spaţiul liniar (R3, R) în reperele F şi G.
Rezolvare:
a) Notăm cu A matricea având pe coloane coordonatele vectorilor lui F în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R).
2 1 1
det A  3 1 1 80
1 1 1
prin urmare rang A = 3 = numărul de vectori ai mulţimii F, deci F este sistem liniar independent. (1)
Numărul vectorilor din F este 3 şi este egal cu dimensiunea spaţiului (R3, R). (2)
Din (1) şi (2) rezultă că F este bază a spaţiului liniar (R3, R).
Analog se arată că G este bază a spaţiului liniar (R3, R).
b) Vom folosi observaţia 2. Fie A, B matricele asociate celor două repere (acestea au pe coloane componentele vectorilor
din F, respectiv G), CG,F matricea de trecere de la reperul G la reperul F şi x R3.
Avem că xG  C F1,G  x F şi xG  B 1 A  x F , prin urmare matricea de trecere de la reperul G la reperul F este:
CG,F = B -1 A, pe care o vom determina cu metoda Gauss-Jordan.
B A
2 0 1 -2 3 1
Am obţinut  4 3 1 ;
1 -1 1 1 -1 1  
0 1 0 1 1 -1 C G ,F   1 1  1
 6 3  1 
2 0 1 -2 3 1 
-1 1 -1 -1 1 -1 1 1
 0 
1 0 1 2 0 0 2 2
1 0 0 -4 3 1 5 3
 CG , F   
1 1
8 
0 1 0 1 1 -1 C F ,G
1 0 1 2 0 0 8 4
1 0 0 -4 3 1 9 
3 7
 
0 1 0 1 1 -1 8 4 8
0 0 1 6 -3 -1
I3 B -1A
c) Folosind formula de transformare a coordonatelor unui vector la trecerea de la reperul F la reperul G, obţinem:
 4 3 1   4    21 .
     
xG  C F1,G  x F  CG , F  x F   1 1  1     2    1 
 6  3  1  1   29 
     
d) y = -3g1 +2g2 - g3  yG = (-3,2,-1)t.

Pentru a exprima vectorul y în reperul G vom folosi formula y  C 1  y
G F ,G F
Pentru a exprima vectorul y în reperul canonic E, vom folosi faptul că
  2  3   1   11 
        , deci yE = (11, -6, 0)
y  3 f1  2 f 2  f 3  3   1   2    1   1     6 
 1  1    1  0 
       
e) Considerăm un vector x R3. Fie xG = (1, 2, 3) t şi xF = (1, 2, 3) t vectorii coordonatelor lui x în cele două
repere. Aplicând formula x  C 1  x  C obţinem:
G F ,G F G, F  x F
 1    4 3 1   1   1  41  3 2   3 , relaţii care arată legătura între coordonatele
      
 2    1 1  1     2     2  1   2   3 unui vector x  R3 în reperele G şi F.
   6 3  
 1  3      6  3  
 3   3 1 2 3
5. Să se determine formulele de transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar (R2, R) la
trecerea de la reperul F la reperul G, dacă F = {f1 = (1,-1), f2 = (-3,1)} şi G = {g1 = (2,1), g2 = (1,-1)}.
Rezolvare:
Considerăm un vector x R2. Fie xF = (x1, x2) şi xG = (y1, y2) coordonatele vectorului x în cele două repere.
Notăm cu A matricea de trecere de la reperul canonic la reperul F (matricea având pe coloane vectorii din reperul F ) şi cu
B matricea de trecere de la reperul canonic la reperul G.
Formula de transformare a coordonatelor unui vector xRn la trecerea de la reperul F la reperul G este: xG = B -1A ∙ xF
Calculăm matricea B -1A folosind metoda Gauss-Jordan.
B A
2 1 1 -3 Rezultă că  y1   0  2 / 3  x1  , deci formulele de transformare a
       
1 -1 -1 1  y 2  1  5 / 3   x2 
2 0 0 -2 coordonatelor unui vector din spaţiul liniar (R2, R) la trecerea de la
-1 1 1 -1 reperul F la reperul G sunt:   y1   3 x 2
2
1 0 0 -2/3 
0 1 1 -5/3  y 2  x1  53 x 2
I2 B -1A
2. Să se arate că B este reper al spaţiului liniar (V, K) şi să se determine coordonatele vectorului v în reperul B:
a) B = {v1 = (3,-1,2), v2 = (-2,1,1), v3 = (-4,2,-1)}; (V, K) = (R3, R); v = (-1,2,5);

b) B = {f1 =1, f2 = X + 1, f3 = (X + 1)2,…, fn +1 = (X + 1)n}, (V, K) = (Rn[X], R); f = a0 + a1X+ a2X2 +…+ anXn
c)   2 1 1 2  1 1  1 1 , 1 1
B   A1  1 1  , A2   1 1  , A3    2 1 , A4  1 2   V , K   M 2 ( R), R ; v  1 1.
          
Rezolvare:
a) Conform propoziţiei 1, avem de verificat două condiţii:
1) B este sistem de vectori liniar independent;
2) numărul vectorilor din mulţimea B = dimensiunea spaţiului din care fac parte vectorii.
1) Avem că 3 - 2  4 , prin urmare rangul matricei formate cu componentele vectorilor este 3 şi este egal
1 1 2  3  0
2 1 1
cu numărul de vectori, deci B este sistem de vectori liniar independent;
2) card B = 3 = dim R3.
Din 1) şi 2) rezultă că B este reper al spaţiului liniar (R3, R).
Observaţie. Se poate arăta că B este reper folosind şi definiţia 2.
Determinăm coordonatele vectorului v în reperul B.
Metoda I. Coordonatele vectorului v în reperul B sunt scalarii α1, α2, α3  R astfel încât v = α1v1 + α2v2 + α3v3.
Rezultă sistemul 3 1  2 2  4 3  1, cu soluţia α1 = 3, α2 = 1, α3 = 2.

  1   2  2 3  2
2      5
 1 2 3
Prin urmare coordonatele vectorului v în reperul B sunt: 3, 1, 2. 3 

 
Matricea coordonatelor vectorului v în reperul B este [v]B = [3 1 2]T sau [v ]B  1 
2
Metoda II. Din formula de reprezentare a unui vector într-un reper dat, avem că [v]B = A-1  v, unde vB este matricea
coordonatelor lui v în baza B, iar A este matricea având pe coloane vectorii bazei.
Folosind metoda Gauss-Jordan, se obţine:
A v
3 -2 -4 -1
-1 1 2 2
2 1 -1 5
1 0 0 3
-1 1 2 2
3 0 -3 3
1 0 0 3
0 1 2 5
0 0 -3 -6
1 0 0 3
0 1 0 1
0 0 1 2 Prin urmare, [v]B = [3 1 2]T
PROBLEME PROPUSE
1. În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali (R3[X],R) se consider reperele
F = {f1 = 1, f2 = X, f3 = X2, f4 = X3} şi G = {g1 = 1-2X + X2- 4X3, g2 = 3X - X2, g3 = 2 - X + 8X3, g4 = 3 -2X + X2}
Să se determine matricea de trecere de la reperul F la reperul G.
R:  1 0 2 3 
 
 2 3  1  2
C F ,G  
1 1 0 1
 
 4 0 0 
 8
2. Fie E ={e1, e2, e3} şi F ={f1, f2, f3} două repere ale unui spaţiu liniar. Ştiind că f1 = -e1 -2e2 + 3e3, f2 = 3e1 +2e2 - e3
şi f3 = e2 + 4e3, să se determine:
a) matricea de trecere de la reperul E la reperul F;
b) matricea de trecere de la reperul F la reperul E.
 3 1 1
R: a) 1 3 0  ; b)  8 8
  2
C E , F  ( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E     2 2 1 1  11 1 
C F , E  (C E , F )   1
 3 1 24 
4 
24 6
  
 1 1 1
 6 3 6
3. Fie F şi G două repereale spaţiului liniar (R3, R) şi  4 1 2  matricea de trecere de la reperul F
 
A   2 1 0
 1 1 
 3
la reperul G. Ştiind că F = {f1 = (3,2,-1), f2 = (1,0,-1), f3 = (2,-1,1)}, să se determine elementele reperului G.
R: G = {g1 = (12,7,-1), g2 = (4,-5,3), g3 = (8,3,-1)}.
4. Se consideră următoarele mulţimi de vectori din spaţiul liniar (R3, R):
F = {f1 = (-3,2,1), f2 = (1,-3,1), f3 = (1,1,-1)}, G = {g1 = (-1,2,0), g2 = (0,-1,2), g3 = (2,9,-1)}.
a) Să se arate că F şi G sunt baze ale spaţiului liniar (R3, R).
b) Să se determine matricele de trecere de la reperul F la reperul G şi respectiv de la G la F.
c) Fie x un vector din spaţiul liniar (R3, R). Ştiind că xG = (2,3,-4), să se determine xF.
d) Să se exprime vectorul y = 2 f1 - 3 f2 + f3 în reperul G şi în reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R).
e) Să se determine formulele de transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar (R3, R) la trecerea de la
reperul G la reperul F.
 2 9
 3  ; c)
   7 x F  (11, 12, 12 ) ; d) y G  (  7 , 7 ,  7 ) ;
R: b) 19 11 13
 1 3 0 ; 14 14
 5  C  
G, F   7 
3 3 1
C F ,G   14 
1
2 
3 14
2
 3   
 5 3   8 1 9
 2 2  7 14 14 
e) Fie xG = (1, 2, 3) t şi xF = ( 1, 2, 3) t; atunci  1  1  3 2


  2  2 1  3 2  2  3
5 1

  3  3 1  5 2  3  3
 2 2
5. Stabiliţi cum se schimbă coordonatele unui vector la trecerea de la reperul F la reperul G:

a) F = {f1 = (-1,2), f2 = (3,-1)}, G = {g1 = (2,1), g2 = (1,2)};
b) F  { f1  2  X  X 2 , f 2  1  3 X , f 3  1  2 X 2 } , G  {g1  1  X , g 2  2  3 X  X 2 , g 3  1  X 2 } ;
c) F = {f1 = (1,-1,1), f2 = (2,1,-3), f3 = (-3,1,1)}, G = {g1 = (3,2,1), g2 = (2,1,0), g3 = (1,0,0)}.
R: a) Fie xF = (1, 2) t şi xG = (1, 2) t; atunci  1  11  1  8  2 ,  2   1  1  3  2
15 15 5 5
6. Fie B = {b1 , b2 = (1, 2, 1), b3 = (-2, 1, 1)} un reper al spaţiului liniar (R3, R) şi vectorul v = (-1, 1, 0) R3. Ştiind că
vB = (-1, 1, 2), să se determine vectorul b1. R: b1 = (-2, 3, 3).
7. Fie F şi G două repere ale spaţiului liniar (R2[X],R) şi  2 2  1  matricea de trecere de la reperul F la
 
A  1 1 3 
 1  1 
 0
reperul G. Ştiind că G  {g1  1  X , g 2  2  3 X  X 2 , g 3  1  X 2 } , să se determine reperul F.
 1 2 7
2
R:  3 3 3  ; f1   1 g1  2 g 2  1 g 3   4  5 X  X ;
1  2  3 3 3 3 3
CG , F  (C F ,G )   3  3  3 
1 5
 1 4 
 2
 3 3 3
f 2  2 g1  1 g 2  2 g 3  2  1 X  X 2 ; f 3  7 g1  5 g 2  4 g 3  13  8 X  3X 2
3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
CAPITOLUL 3
OPERATORI LINIARI
3.1. NOŢIUNEA DE OPERATOR LINIAR
MATRICEA ASOCIATĂ UNUI OPERATOR LINIAR
BREVIAR TEORETIC
Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii vectoriale de dimensiune finită.
Definiţia 1. O funcţie U : X → Y se numeşte operator liniar (morfism) dacă:

(1) U este aditivă, adică U(x + y) = U(x) + U(y),  x, y  X;
(2) U este omogenă, adică U(x) = U(x),   K ,  x X .
Observaţia 1. Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) U(x + y) = U(x) + U(y),  ,   K,  x, y  X.
Observaţia 2. Dacă X = Y în Definiţia 1, atunci U se numeşte endomorfism.
Propoziţie. Dacă U : X → Y este operator liniar, atunci U(0X) = 0Y.
Definiţia 2. Se consideră spaţiile liniare (X, K) şi (Y, K), dimX = m, dimY = n, m, m N* şi U : X → Y operator liniar.
Fie G = {g1, g2,.., gm} un reper al spaţiului liniar (X, K) şi H = {h1, h2,.., hn} un reper al spaţiului liniar (Y, K).
Se numeşte matricea operatorului liniar U corespunzătoare reperelor G şi H, matricea A  Mm,n (K) având pe coloane
coordonatele vectorilor U(g1),…, U(gm) în reperul H, adică [U ]GH   U ( g1 ) U ( g 2 ) ...... U ( g m ) H   .
H H
Formula de reprezentare a operatorului liniar U în reperele G şi H este: U ( x )H  [U ]GH  x G
Dacă E şi F sunt reperele canonice ale spaţiilor liniare (X, K) şi (Y, K) şi se notează cu A matricea lui U corespunzătoare
reperelor canonice, atunci formula de reprezentare a operatorului liniar U este: U(x) = A  x
Modificarea matricei unui operator liniar la schimbarea reperelor în care se reprezintă

Fie U : X → Y un operator liniar, E, G repere ale spaţiului liniar (X, K) şi F, H repere ale spaţiului liniar (Y, K).
Fie A = AE,G şi B = AF,H matricele operatorului corespunzătoare reperelor E şi G, respectiv reperelor F’ şi G’.
Fie C matricea de trecere de la baza F la baza F’ şi D este matricea de trecere de la baza G la baza G’.
Atunci B = D -1  A  C.
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se determine care din următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar:

 x1  4 x 2 
 4 x1  x 2  3x 3   
a ) U : R 3  R 2 , U ( x )    ; b) U : R 2  R 3 , U ( x )    2 x1  3 
  x1  2 x 2  x 3   5x  x 
 1 2 
Rezolvare:
a) Fie ,   R şi x, y  R3; avem: U(x + y) =
 x1  y1 
   4(x1  y1 )  (x 2  y 2 )  3(x3  y 3 )   4x1  x 2  3x3   4y1  y 2  3y 3  = U(x) +
 U  x 2  y 2   U         
 x   y    (x1  y1 )  2(x 2  y 2 )  (x3  y 3 )    x1  2x 2  x3    y1  2y 2  y 3 
 3 3 
U(y), prin urmare U(x + y) = U(x) + U(y),  ,   R,  x, y  R3, deci U este operator liniar.
b) Metoda I. Fie ,   R,  x, y  R2. Avem: U(x + y) =

 (x1  y1)  4(x2  y2 )  x1  y1  4x2  4 y2  (1);
x1  y1     
 U      2(x1  y1)  3     2x1  2 y1  3 

 2x  y 2  5(x  y )  (x  y )   5x  5 y  x  y 
 1 1 2 2   1 1 2 2
 x1  4 x 2   y1  4 y 2  x1  y1  4x 2  4 y 2  (2).

     
U ( x)  U ( y )     2 x1  3      2 y1  3     2x1  2 y1  3  3 
 5x  x   5 y  y   5x  5 y  x  y 
 1 2   1 2   1 1 2 2 
Din (1) şi (2) rezultă că relaţia (3) din definiţia operatorului liniar nu este îndeplinită, deci U nu este operator liniar.
Metoda II. Dacă U ar fi operator liniar, conform propoziţiei din breviarul teoretic ar trebui ca
 0
U 0 R 2   0 R 3 . Dar   , prin urmare U nu este operator liniar.
U 0 R 2   3  0R 3
 0
 
2. Se consideră operatorul liniar  3x1  x 2  2 x3  . Să se determine:

U : R 3  R 2 , U ( x)   
  x1  x 2  x3 
a) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor liniare (R3, R) şi (R2, R);
b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor F = {f1 = (1,-1,2)t, f2 = (3,0,1)t, f3 = (1,2,-1)t} şi
G = {g1 = (1,-2)t, g2 = (0,1)t}.
Rezolvare:
a) Fie A matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor (R3, R) şi (R2, R)
Vom folosi formula de reprezentare a operatorului în bazele canonice ale spaţiilor R3 şi R2: U (x) = At  x
 x1   3 1 
Cum  3x1  x 2  2 x3   3  1  2    , rezultă  
U ( x)         x 2  A  1 1 
  x1  x 2  x3    1 1 1   x  - 2 1 
 3 
b) Fie AF,G matricea operatorului corespunzătoare bazelor F şi G. Aflarea ei se poate face în două moduri.
Metoda I. Folosim definiţia 2 din breviarul teoretic.

 1
   0 1  0   1  0 1  0 , deci U  f    0 
U  f1   U   1      1 g1   2 g 2  1     2      1 G  
1  21   2  0  2  0 0
 2   0  2
 
3 , deci  7
   7   1  0    1  7  1  7 U  f 2 G   
U  f 2   U  0       1 g 1   2 g 2   1     2     
1  2 1   2  2  2  12  12 
1    2   2
 
 1   3
U  f 3 G   
, deci
   3   1  0  a1  3  1  3
U  f 3   U  2       1 g1   2 g 2   1     2       6
  1  0   2 1  2a1  a 2  0  2  6
 
 0 0 
Rezultă că  
AF ,G    7 12 
 -3 6 

Metoda II. Folosind formula de transformare a matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă,
avem că: At 1 t
F,G  D  A  C
, unde C este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar (R3, R) la baza
F, iar D este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar (R3, R) la baza G. Avem:  1 3 1  şi
 
C  1 0 2
 2 1  1 

 1 0 , deci  0  7  3  şi rezultă
AFt , G  D 1  At  C    0 0 
  
6 
D   
 2 1  0 12 AF ,G    7 12 
 -3 6 

Operatori liniari 35
3. Se consideră operatorul liniar   x1  2 x 2  . Să se determine matricea operatorului

 
U : R 2  R 3 , U ( x)   2 x1  3 x 2 
  3x  4 x 
 1 2 
corespunzătoare bazelor G = {g1, g2} şi E = {e1, e2, e3}, unde 3  2  şi 1   0  0 .

g1   , g 2    e   0 , e  1 , e   0 
 2 3 1   2   2  
 0  0 1 
     
Rezolvare:
Avem:  1 şi  4 , deci matricea operatorului corespunzătoare bazelor
   
U g1    0   e1  0e2  e3 U  g 2     5   4e1  5e2  6e3
  1  6
   
G şi E este:  1 0 - 1 
A   
 4 5 6 
4. Se consideră spaţiile liniare (R3, R) şi (R2, R) şi fie E = {e1, e2, e3}, G = {g1, g2} bazele lor canonice. Fie U
operatorul liniar U : R3 → R2, definit prin: U (e1) = 3g1 - g2, U (e2) = -2g1 - g2, U (e3) = - 5g2. Să se determine:
a) matricea asociată operatorului liniar în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R3, R) şi (R2, R);
b) reprezentarea operatorului în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R3, R) şi (R2, R);
c) matricea asociată operatorului în bazele F = {- e1 + 2e2, e2 - 3e3, 4e1 + e3} şi G = {g1, g2}
d) matricea asociată operatorului în bazele F = {-e1 + 2e2, e2 - 3e3, 4e1 + e3} şi H = {3g1 - g2, - g1 + 2g2}.
Rezolvare:
a) Vom folosi definiţia. Din ipoteză rezultă că U e1   3,1t , U e2    2,1t , U e3   0,5t ,
G G G
deci matricea asociată operatorului liniar în bazele canonice este  3 1 
 
A   2 1 
 0  5 

b) Folosind rezultatul obţinut la punctul precedent, obţinem
 3  2 0  x1   3x  2 x2 
U ( x)  At x      U ( x)   1 
  1  1  5  2 
x 
 1x  x 2  5 x 3
c) Notăm cu B matricea asociată operatorului liniar în bazele F şi G. Avem:

U  f 1   U  e1  2e 2   U e1   2U e 2   3g 1  g 2   2 2 g 1  g 2   7 g 1  3g 2 şi analog
U  f 2   2 g1  14 g 2 , U  f3   12 g1  9 g 2 . De aici rezultă că:
U  f1 G   7,3t , U  f 2 G   2,14 t , U  f 3 G  12,9t . Prin urmare, matricea asociată operatorului liniar
în bazele F şi G este:  -7  3
 
B   2 14 
 12  9 

d) Fie C matricea asociată operatorului liniar în bazele F şi H. Avem: U (f1) = -7g1 - 3g2, U (f2) = -2g1 +14g2, U (f3)
= 12g1 - 9g2. Trebuie să determinăm coordonatele vectorilor U (f1), U (f2), U (f3) în baza H.
Pentru aceasta, vom aplica metoda eliminării complete.
Baza h1 h2 U(f1) U(f2) U(f3)

g1 3 -1 -7 -2 12
g2 -1 2 -3 14 -9
h2 -3 1 7 2 -12
g2 5 0 -17 10 15
h2 0 1 -16/5 8 -3
h1 1 0 -17/5 2 3
Prin urmare, U ( f 1 ) H  ( 175 , 165 ) t , U ( f 2 ) H  (2,8) t , U ( f 3 ) H  (3,3) t , de unde rezultă matricea
 - 175  165 
 
C  2 8
 3  3 

5. Considerăm spaţiul vectorial (R3, R) şi fie E = {e1, e2} baza canonică a acestui spaţiu. Notăm cu U operatorul liniar
U : R2 → R3, definit prin: U (e1 )  (1,2,3) t , U (e2 )  (2,3,4) t . Să se determine:
a) matricea asociată operatorului liniar în bazele canonice;
b) reprezentarea operatorului în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R2, R) şi (R3, R).
Rezolvare:
a) Dacă notăm cu G = {g1, g2, g3} baza canonică a spaţiului (R3, R), rezultă că
U (e1 ) G  (1,2,3) t , U (e2 ) G  (2,3,4) t , de unde obţinem matricea operatorului în bazele canonice:
 -1 2 - 3 .
A   
 2 3 4 
b) Folosind rezultatul de la punctul precedent, obţinem:  1 2    x1  2 x 2  .
  x1   
U ( x)  A t x   2  3    U ( x)   2 x1  3 x 2 
 -3 4  2 
x  
    3x  4 x2 
6. Considerăm spaţiul vectorial (R3, R) şi fie E = {e1, e2, e3} baza canonică a acestui spaţiu. Notăm cu U operatorul
liniar U : R3 → R3, definit prin: U (e1 )  2e2  3e3 , U (e2 )  e1  3e2 , U (e3 )  2e1 .
Să se determine:
b) reprezentarea operatorului în baza canonică a spaţiului liniar (R3, R).
Rezolvare:
a) Vom folosi definiţia. Din ipoteză rezultă că
U (e1 ) E  (0,2,3) t , U (e2 ) E  (1,3,0) t , U (e3 ) E  (2,0,0) t . Prin urmare, matricea asociată operatorului liniar în
 0 2 -3 
bazele canonice este:  .
A   1  3 0
 2 0 
 0
b) Utilizând rezultatul obţinut la punctul precedent, obţinem:
 0 1 2  x1    x 2  2 x3 
    
U ( x)  A t x   2  3 0  x 2   U ( x)   2 x1  3 x 2 
 3 0 0  x3    3x 
  1 
7. Se consideră operatorii liniari U, V : R2 → R2,  2 x1  x2    x  4 x 2  . Să se determine:

U ( x)   ,V ( x)   1 
  x1  3x2   3x1  5 x2 
a) operatorii U + V şi U ◦ V;
b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a), corespunzătoare bazei canonice a spaţiului (R2, R).
Rezolvare:
 x1  3x2  .
a) (U  V )( x)  U ( x)  V ( x)   
 2 x1  2 x2 
  x1  4 x2   2( x1  4 x2 )  (3x1  5 x2 )    5 x1  3x2  .
(U  V )( x)  U (V ( x))  U        
 3x1  5 x2    ( x1  4 x2 )  3(3x1  5 x2 )  10 x1  19 x2 
b) Metoda I. Folosind rezultatul obţinut la punctul a), rezultă:
1 2  şi   5 10  .
AU V    AU V   
 3  2  3  19 
Metoda II. Fără a calcula U + V şi U ◦ V, utilizând formulele
AU V  AU  AV şi AU V  AU  AV , obţinem:
 2  1   1 3   1 2  ;  2  1   1 3    5 10  .
AU V          AU V         
  1 3   4  5  3  2    1 3   4  5   3  19 
PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine care din următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar:

  2 x1  x 2  3  ; b)  2x2  4  ;
a)
U : R 3  R 2 , U ( x)     
 2
 3
   x1  3x 2 
 x1  3x 2  x3 
U : R R , U ( x )
 
 5 x1  3x 2 
c)   x1  5 x 2 
U : R 2  R 2 , U ( x)   

 3x1  6 x 2 
R: Aplicaţia de la punctul c) defineşte un operator liniar.
2. Se consideră operatorul liniar  2 x1  x 2  . Să se determine:
 
U : R 2  R 3 , U ( x)    x1  2 x 2 
 x  3x 
 1 2
a) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R2 şi R3;

b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor F = {f1 = (-1,2)t, f2 = (-2,1)t} şi G = {g1 = (-1,0,2)t, g2 = (2,0,1)t,
g3 = (1,1,0)t }.
 2 1 1  ; b)  19 5 
 13
R: a) A     5 5
AF ,G   
1 2 3  11 - 17 4
 5 5 
3. Se consideră operatorul liniar U : R 3  R 2 , U ( x)    2 x1  x 2  3x3 
 x  3x  x 
 1 2 3
Să se determine matricea operatorului corespunzătoare bazelor G = {g1, g2, g3} şi E ={e1, e2,}, unde
 7 
1  3  0 ,   2  0 R:
 0
.
      e  , e     17 
g1   2 , g 2  1 , g 3   0  1   1  2 1  AG , E   5
2 2 
 0  0 1  
       3 1 
 2 2 
4. Se consideră spaţiile liniare (R3, R) şi (R2, R) şi fie E = {e1, e2, e3}, G = {g1, g2} bazele lor canonice. Notăm cu U
operatorul liniar U : R3 → R2, definit prin: U(e1) = - g1 + 2g2, U(e2) = 2g1 - 3g2, U(e3) = 2g1. Să se afle:
b) reprezentarea operatorului în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R3, R) şi (R2, R);
c) matricea asociată operatorului liniar în bazele F = {2e1 + 3e2, 3e1 - 2e3, e1 + e2} şi G = {g1, g2};
d) matricea asociată operatorului liniar în bazele F = {e1 - 3e2, 2e2 + 3e3, e1 -2e3} şi H = {g1 – 2g2, -2g1 + g3}.
5. Fie spaţiul vectorial (R3, R) şi fie E = {e1, e2, e3} baza canonică a acestui spaţiu. Notăm cu U operatorul liniar U : R3
→ R3, definit prin: U(e1) = - 3e1 + e2, U(e2) = - e1 + 2e2, U(e3) = e1. Să se determine:
b) reprezentarea operatorului în baza canonică a spaţiului liniar (R3, R).
6. Se consideră operatorii liniari U, V : R3 → R3,
  x1  2 x 2  4 x3   2 x1  x 2  3 x3  . Să se determine:
 ,  
U ( x)   2 x1  3 x 2  5 x3  V ( x)   x1  3x2 
  3x  4 x  x    3x  x  x 
 1 2 3   1 2 3
a) operatorii U + V şi U ◦ V;
b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) , corespunzătoare bazei canonice a spaţiului (R3, R).
 x1  x2  7 x3  ;   12 x1  11x 2  7 x3  ;
R: a)    
U  V ( x)   3x1  5 x3  U  V ( x)   16 x1  16 x 2  11x3 
  6 x  5x    5 x  16 x  10 x 
 1 2   1 2 3
b)  1 3  6 ;   12 16 5
   
AU V   1 0 5  AU V   11  16 16 
 7 5   7  10 
 0  11
3.2. NUCLEUL ŞI IMAGINEA UNUI OPERATOR LINIAR

INJECTIVITATEA, SURJECTIVITATEA ŞI INVERSABILITATEA
UNUI OPERATOR LINIAR
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.
Se numeşte nucleul operatorului U şi se notează KerU mulţimea: KerU = {x X / U(x) = 0Y}.
Definiţia 2. Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.
Se numeşte imaginea operatorului U şi se notează ImU mulţimea: ImU = {y Y /  x X a.î. U(x) = y}.
Definiţia 3. Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Operatorul U
se numeşte injectiv, respectiv surjectiv, dacă acesta este o funcţie injectivă, respectiv surjectivă.
Propoziţia 1. Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.
Operatorul U este injectiv dacă şi numai dacă KerU = {0X }.
Propoziţia 2. Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.
Operatorul U este surjectiv dacă şi numai dacă Im U = Y.
PROBLEME REZOLVATE
1. Fie operatorul liniar U : R3 → R4, U(x) = (2x1, 0, x2 - x3, - x1)t. Să se determine:
a) nucleul operatorului şi dimensiunea nucleului;
b) imaginea operatorului şi dimensiunea imaginii.
Rezolvare:
a) Nucleul operatorului este: KerU = {x R3 / U(x) = 0}. Rezolvăm ecuaţia U(x) = 0 şi obţinem sistemul:
2 x1  0

 x 2  x3  0 
 x1  0
 
 KerU  0, a, a t / a  R 
 x  0  x 2  x3  a , a  R
 1
Pentru a determina dimKerU, trebuie să găsim un sistem de generatori ai spaţiului dimKerU, care să fie liniar independent.
Avem: x  Ker U  x = (0,a,a)t = a(0,1, 1)t.
Fie g1 = (0,1,1)t; {g1} este sistem de generatori pentru spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent, deci formează
o bază a acestui spaţiu, prin urmare dim KerU = 1.
b) Imaginea operatorului este mulţimea ImU = {y  R4 /  x  R3 a.î. U (x) = y}.
ImU={(2x1,0,x2-x3,- x1)t/x1, x2-x3R}={x1(2,0,0,-1)t+(x2- x3)(0,0,1,0)t/x1, x2- x3R}={a(2,0,0,-1)t+b(0,0,1,0)ta,bR}
Determinăm dimImU. Fie g1 = (2,0,0,-1)t şi g2 = (0,0,1,0)t; {g1, g2} este sistem de vectori liniar independent şi sistem de
generatori pentru spaţiul ImU, deci formează o bază a acestui spaţiu; rezultă dimImU = 2.
2. Fie 1 5 3  matricea asociată unui operator liniar U : R3 → R3.

 
A 3 4 2
  2 1  3
 
Să se determine: a) KerU; b) ImU; c) dimKerU; d) dimImU.
Rezolvare:
a)  x1  3x2  2 x3  0
KerU  x  R 3 / U ( x)  0; U ( x)  0  At x  0  5 x1  4 x2  x3  0

3x  2 x  3x  0
 1 2 3
deteminantul matricei sistemului este 1 3 2 ; alegem minorul principal

  5 4 1 0
3 2 3

şi rezultă soluţia sistemului:  x1  11 a
 
5
1 3
KerU   11
5 a, 9 a , a t / a  R  .
, deci
d2  0  
5 4  2 11
x  9 a , aR  11 

 x3  a
b) Dacă x  Ker U, atunci x = (5a/11, 9a/11, 1)t =a (5/11, 9/11, 1)t, a  R
Fie g1 = (5/11, 9/11, 1)t; {g1} este sistem de generatori pentru spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent, deci
formează o bază a acestui spaţiu; prin urmare, dimKerU = 1.
c) ImU = { y  R3 /  x  R3 a. î. U(x) = y}; U(x) = y  x1  3x2  2 x3  y1 ;


 5 x1  4 x2  x3  y2
3 x  2 x  3 x  y
 1 2 3 3
trebuie determinat y  R3 astfel încât sistemul să fie compatibil.

Considerând minorul principal al matricei sistemului: 1 3 , rezultă rangA = 2.
d2  0
5 4
Condiţia de compatibilitate a sistemului este: 1 3 y1  y1  

d car  5 4 y 2  0  22 y1  11y 2  11y 3  0   y 2   ; ,   R
 y  2  
3 2 y3  3
Rezultă ImU = {(, , 2 +) t / ,   R} = { (1,0,2) t +  (0,1,1) t / ,   R}.
d) Fie g1 = (1,0,2)t şi g2 = (0,1,1)t; {g1, g2} este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru
spaţiul ImU, deci formează o bază a acestui spaţiu. Prin urmare, dimImU = 2.
3. Fie operatorul liniar U : R3  R3, U (x) = (-x1 + 2x2, 3x1 + x3, x2 - x3) t.
a) Să se studieze injectivitatea şi surjectivitatea operatorului liniar U;
b) Să se studieze inversabilitatea operatorului şi dacă este inversabil să se calculeze U -1
Rezolvare:
a) U este injectiv dacă şi numai dacă KerU = {0}. Avem:
 x1  2 x2  0  x1  2 x2 , deci U este injectiv.
 
U ( x)  0  3x1  x3  0  6 x2  x2  0  x1  x2  x3  0  KerU  0
x  x  0 x  x
 2 3  3 2
U este surjectiv dacă şi numai dacă ImU = R3; ImU = { y  R3 /  x  R3 a. î. U(x) = y}.
 x1  2 x 2  y1 ;  x  R3 astfel încât U(x) = y dacă şi numai dacă sistemul este compatibil; deteminantul

U ( x)  y   3 x1  x3  y 2
 x x  y
 2 3 3
1 2 0
sistemului , deci U surjectiv.
 3 0 1  0  x  R 3 : U ( x)  y, y  R 3  Im U  R 3
0 1 1
b) Deoarece U este injectiv şi surjectiv, rezultă că U este bijectiv, deci inversabil. Determinăm U -1:
 x1  2 x2  y1  x1   y1  2 7y 2  2 y 3   17 x1  72 x2  72 x3 
 
 3y  y  y
 
U ( x)  y   3 x1  x3  y2   x2  1 72 3  U 1 ( x)   73 x1  17 x2  17 x3 
 x x  y   3 
 7 x1  7 x2  7 x3 
3 y1  y 2  6 y 3
 2  x3 
1 6
3 3
7
PROBLEME PROPUSE
1. Fie operatorul liniar U : R3 → R3. Să se afle KerU, ImU , dimKerU, dimImU dacă:
a) U (x) = (x1, x2 + x3, x1 + x2 + x3)t; b) U (x) = (x2, x1, x3)t; c) U (x) = (2x1 - x2 + x3, 0, x1 + x2 -2x3)t.
R: a) Ker U = {(0,-,)t /   R}; dimKerU = 1; ImU = {(,,+) t / ,   R}; dimImU = 2;
b) KerU = {0}; dimKer U = 0; ImU = R3; dimImU = 3;
c) Ker U = {( /3,5 /3,)t /   R}; dimKerU = 1; ImU = {(,0,) t / ,   R}; dimImU = 2.
2. Se consideră operatorul liniar U : R3  R3. În fiecare din cazurile a) , b), c) se cere:

1) să se studieze injectivitatea şi surjectivitatea operatorului U.
2) să se studieze dacă operatorul este inversabil şi în caz afirmativ să se calculeze inversa.
a) U (x) = (3x1+ 4x2+ x3, x1 - 2x2 + 2x3, x1 + x3)t; b) U (x) = (x1+ 2x2+ x3, x1 + 3x2 + 2x3, - x1 - 2x2)t;
c) U (x) = (2x1- x2+ 2x3, - x1 + 3x2 + 2x3, - x1 + x2)t. R: a) nu este injectiv, nu este surjectiv;
 4 x1  2 x 2  x3  ; c) este bijectiv;   x  x  4x 
b) este bijectiv;    1 2 3
U 1 ( x)    2 x1  x 2  x3  U ( x)    x1  x 2  3 x3 
1
 x  
 1  x3   x 1x 5x 
 1 2 2 2 3
3.3. VECTORI PROPRII ŞI VALORI PROPRII
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (X, K) un spaţiu vectorial şi U : X → Y un operator liniar cu reprezentarea U(x) = A  x.

Vectorul x  X, x  0 se numeşte vector propriu al operatorului U dacă există   K astfel încât U(x) = x;
în acest caz,  se numeşte valoare proprie a operatorului U şi se spune că x este vector propriu corespunzător valorii
proprii .
Definiţia 2. Fie (X, K) un spaţiu vectorial, U : X → Y un operator liniar şi  o valoare proprie a operatorului U.
Mulţimea X   x  X / U  x   x se numeşte subspaţiul propriu asociat valorii proprii .
PROBLEME REZOLVATE
1. Fie operatorul liniar U : R 3  R 3 , U ( x)  x1  3x 2  4 x 3 ,  2 x 2  5 x 3 , 3x 3 t .

Să se determine valorile proprii, vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare acestui operator.
Rezolvare:
Din relaţia U ( x)  At x vom determina matricea operatorului în baza canonică a spaţiului (R3, R):
 1 3 - 4   x1   1 0 0
    
U ( x)   0  2 5   x2   At x  A   3  2 0
 0
 0 3   x3   -4 5
 3 
 Determinăm valorile proprii ale operatorului, rezolvând ecuaţia caracteristică:

1  0 0
det( A  I )  0  3 2 0  0  1  1; 2  2; 3  3
4 5 3
 Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori proprii, rezolvând ecuaţia

matriceală At  x =   x, cu x  0.
Pentru 1 = 1 obţinem  1 3 - 4  x1   x1   x1  3x 2  4 x3  x1
     
 0 2 5  x2   1   x2     2 x2  5 x3  x2 
 0
 0 3  x3  x  
 3  3 x3  x3
 x3  0, x 2  0, x1  a, a  R \ 0 .
 
Prin urmare, mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii 1 = 1 este: V1  a,0,0 t / a  R \ 0 .

Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii 1 = 1 este: X 1  a,0,0 t / a  R . 
Pentru 2 = -2 obţinem  1 3 - 4  x1   x1   x1  3x2  4 x3  2 x1
    
 0 2 5  x 2   2   x2     2 x 2  5 x3  2 x2 
 0
 0 3  x3  x  
 3  3x3  2 x3
 x3  0, x 2  a, x1  a, a  R \ 0.
 
Prin urmare mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii 2 = -2 este: V 2   a, a,0 t / a  R \ 0 .

Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii 2 = -2 este: X  2   a, a,0t / a  R . 
Pentru 3 = 3 obţinem  1 3 - 4  x1   x1   x1  3 x 2  4 x 3  3 x1
     
 0 2 5  x 2   3   x 2     2 x 2  5 x 3  3 x 2 
 0
 0 3  x 3  x  
 3  3x3  3x3
 x3  a, x2  a, x1   a , a  R \ 0 .
2

Prin urmare, mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii 3 = 3 este: V3   a2 , a, a t / a  R \ {0} . 
Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii este: 
 t
 .
X 3    a , a, a / a  R 
 2 
2. Fie U : R3 → R3 un operator liniar care are matricea corespunzătoare bazelor canonice  13 10 6

 
A    24  19  12 
 12 7 
 10
Să se determine valorile proprii, vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare acestui operator.
Rezolvare:
 Determinăm valorile proprii ale operatorului, rezolvând ecuaţia caracteristică:
13   10 6
det( A  I )  0   24  19    12  0
12 10 7
Adunând toate liniile la prima, obţinem:
1  1  1     1   1  0  1  2  1; 3  1 .
1 1 1 2
 24  19    12  0  1     24  19    12  0 
12 10 7 12 10 7
 Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori proprii, rezolvând ecuaţia matriceală At  x =   x, cu x 
0.
Pentru 1 = 1 obţinem
 13  24 12  x1   x1  13x1  24 x2  12 x3  x1 12 x1  24 x2  12 x3  0  x1  2 x2  x3  0
       
 10  19 10  x2   1   x2   10 x1  19 x2  10 x3  x2  10 x1  20 x2  10 x3  0   x1  2 x2  x3  0 
 6  12 7  x   x   6 x  12 x  7 x  x  6 x  12 x  6 x  0 x  2x  x  0
  3   3  1 2 3 3  1 2 3  1 2 3
2 2
 x1  a, x2  b, x3  2b  a; a, b  R, a  b  0 .
Rezultă că mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii 1 = 1 este:


V1  a, b,2b  a t / a, b  R, a 2  b 2  0 . 
Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii 1 = 1 este X 1  a, b,2b  a  / a, b  R
t
Pentru 2 = -1 obţinem
 13  24 12  x1   x1  13x1  24 x2  12 x3   x1 14 x1  24 x2  12 x3  0 7 x1  12 x2  6 x3  0
       
 10  19 10  x2   1   x2   10 x1  19 x2  10 x3   x2  10 x1  18 x2  10 x3  0  5 x1  9 x2  5 x3  0 
 6  12       3x  6 x  4 x  0
 7  x3   x3   6 x1  12 x2  7 x3   x3  6 x1  12 x2  8 x3  0  1 2 3
 x1  2a, x 2  53 a, x3  a; a  R \ {0} .

Prin urmare, mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii 2 = -1 este: V1  2a, 5 a, a t / a  R \ {0} .
3


Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii 2 = -1 este X 1  2a, 5 a, a t / a  R
3

PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine valorile proprii şi vectorii proprii ai operatorul liniar U : R3 → R3:

a) U ( x)  ( x2 , x2  2 x3 ,  x3 ) t
b) U ( x)  (2 x1  x2  x3 ,  x1  2 x2  x3 ,  x1  x2 ) t
c) U ( x)  ( x3 ,  x 2 ,  x1 ) t
R: a) 1  1, 2  0, 3  1 ; V1  a,  a, a  / a  R \ 0; V  a, 0, 0 / a  R \ 0;
t t
 
0
V1  a, a, 0 / a  R \ 0 ;
t

b) 1  0, 2  1, 3  3 ; V0   a,  a, a t / a  R \ 0 ; 
  
V1  a, a, 0  / a  R \ 0 ; V3   a, 2a, a t / a  R \ 0 ;
t

c) 1  2  1, 3  1 ; V1  a, b, a  / a, b  R, a
t 2
  
 b 2  0 ; V1   a, 0, a  / a  R \ 0 .
t
2. Să se calculeze valorile proprii şi subspaţiile proprii ale operatorului liniar U : R3 → R3 care are ca matrice
corespunzătoare bazelor canonice matricea:
 2 4 1  ; b)  1 2 1  ; c) 0 1 0 .
a)      
A 0 1 2  A  1 2  1 A   1 3 1
 0 8   1 1 2  0 1 0 
 0  
R: a) 1  2, 2  1, 3  8 ; X 2   10
a, 40
a, a  / a  R ;
t

 
9 9
 
X 1  0, 92 a, a  / a  R ; X 8  0, 0, a  / a  R ;
t t
b) 1  1, 2  2 ; X 1  0, a, a  / a  R; X  a, a, 2a 

t t
/aR ; 
 ;
2
c) 1  0, 2  1, 3  2 ; X 0   a, 0, a  / a  R; X 1  a, a, a  / a  R

t t

X 2  a, 2a, a  / a  R .
t

CAPITOLUL 4
FUNCŢIONALE LINIARE, BILINIARE, PĂTRATICE
4.1. FUNCŢIONALE LINIARE
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (X, K) un spaţiu vectorial de dimensiune finită.

O aplicaţie f : X K se numeşte funcţională liniară dacă:
(1) f este aditivă, adică f (x+y) = f(x) + f(y),  x, y X;
(2) f este omogenă, adică f(x)= f(x),  K, x X.
Observaţie. Cele două condiţii pot fi înlocuite prin:

(3) f(x + y) =  f(x) +  f(y),  ,   K,  x, y  X.
Definiţia 2. Fie (X, K) un spaţiu liniar de dimensiune n, f : X K o funcţională liniară şi G ={g1, g2, …, gn} un reper al
spaţiului liniar (X, K). Notăm ai = f(gi), i  1, n .
Matricea A = (a1, a2, …, an)t se numeşte matricea funcţionalei liniare f corespunzătoare reperului G.
Formula de reprezentare a funcţionalei liniare f în reperul G este: f  x   AT  x G , x  X
Dacă G este reperul canonic al spaţiului liniar (X, K), atunci formula de reprezentare a funcţionalei liniare f este:
f  x   A T  x , x  X
PROBLEME REZOLVATE
1. Stabiliţi dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în
reperul canonic al spaţiului liniar (R3, R) şi în reperul G = {g1 = (3, 3, 1)t, g2 = (3, 1, 3)t, g3 = (1, 3, 3)t}.
a) f : R3 R, f(x) = 3x1 – x2 + 2x3;
b) f : R3 R, f(x) = x1 – 2x2 + 4x3 + 1.
Rezolvare:
a) f este funcţională liniară dacă f(x + y) =  f(x) +  f(y), ,   R,  x, y  R3.
Fie x, y  R3 şi ,   R  x = (x1, x2, x3)t, y = (y1, y2, y3)t. Avem:
f (x + y) = f ((x1, x2, x3)t +  (y1, y2, y3)t) = f ((x1+ y1, x2+ y2, x3+ y3)t) = 3(x1+ y1) – (x2+ y2) +
+ 2(x3+ y3) = (3x1 – x2 + 2x3) + (3y1 – y2 + 2y3) =  f(x) +  f(y), prin urmare f este funcţională liniară.
Vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului (R3,R) este format din coeficienţii funcţionalei: A=(3,-1,2)t
Vectorul ataşat funcţionalei f în baza G ={g1, g2, g3} este B = (f(g1), f(g2), f(g3))t.
Avem: f(g1) = f(3,3,1) = 8; f(g2) = f(3,1,3) = 14; f(g3) = f(1,3,3) = 6, prin urmare B=(8,14,6)t.
b) Fie x, y  R3 şi ,   R.
Avem: f (x + y) = f ((x1+ y1, x2+ y2, x3+ y3)t) = (x1+ y1) – 2(x2+ y2) + 4(x3+ y3) +1 şi
 f(x) +  f(y) = x1 - 2x2+ 4x3 + y1 –2y2 + 4y3 +  + , prin urmare f (x + y)   f(x) +  f(y).
Rezultă că f nu este funcţională liniară.
2. Arătaţi că aplicaţia 1 este funcţională liniară şi scrieţi matricea acesteia în reperul

f : R2 [ X ]  R, f ( P)   P( x)dx
0
canonic al spaţiului liniar (R2[X], R) şi în baza G = {g1= 1-X, g2 = 3X + X2, g3 = 2+3X2}.
Rezolvare:
f este funcţională liniară dacă f(P +Q) =  f(P) +  f(Q), ,   R,  P, Q  R2[X]. Avem:
1 1 1
f (P  Q)   (P  Q)x dx    P( x)dx    Q( x)dx  f ( P)  f (Q)
,
0 0 0
prin urmare f este funcţională liniară.
Reperul canonic al spaţiului liniar (R2[X], R) este E = {e1= 1, e2 = X, e3 = X2}.
Matricea funcţionalei în reperul E este: A = (f(e1), f(e2), f(e3))t.

1 1 1 1
Avem: 1 1; 1;
f (e1 )   dx  x 0  1 ; f (e2 )   xdx 
1
x2  f (e3 )   x 2 dx  x3
3 0 
2 0 2 3
0 0 0
prin urmare, vectorul ataşat funcţionalei în reperul canonic este A  1, 1, 1 t.

2 3
 
Vectorul ataşat funcţionalei f în reperul G este B = (f(g1), f(g2), f(g3))t şi se obţine B  1 , 11 , 3 t 2 6

PROBLEME PROPUSE
1. Să se stabilească dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ să se scrie matricea fiecărei
funcţionale liniare în reperul canonic al spaţiului liniar (V,K) şi în reperul G:
a) f : R3 R, f(x)= 3x1 – x2 + 2x3; G = {g1 = (1,1,1)t, g2 = (0,1,3)t, g3 = (1,3,0)t}, (V, K) = (R3, R);
b) f : R3 R, f(x)= x1 – 2x2 + 4x3 + 2; G = {g1 = (2,1,1)t, g2 = (0,1,2)t, g3 = (1,2,0)t}, (V, K) = (R3, R);
c) f : R4 R, f(x)= 3x1 – x2 + 2x3 + 3x4; G ={g1 = (1,1,1,1)t, g2 = (1,2,3,4)t, g3 = (1,4,9,16)t, g4 = (1,8,27,64)t}, (V, K) =
(R3, R);
d) f : R2 R, f(x) = x1 – 2x2 +1; G = {g1 = (2,1)t, g2 = (1,2)t}, (V, K) = (R2, R).
R: a) f este funcţională liniară; matricea ei în reperul canonic este A = (3, -1, 2)t, iar în reperul G este B = (4, 5, 0)t
2. Să se arate că aplicaţia f : R [ X ]  R, f ( P)  P(2) este o funcţională liniară şi să se determine matricea

n
funcţionalei în reperul  ( X  1) 2 ( X  1) n  .
G   g1  1, g 2  X  1, g 3  ,....., g n  
 2 ! n! 

R: Matricea funcţionalei în reperul G este A  1, 1, 1 , 1 ,....., 1
2! 3! n!
t

3. Să se determine funcţionala liniară f : R3 R, ştiind că f(1, 0, 2) = 3, f(2, 1, 0) = 6, f(0, 2, 1) = 9.
R: Se caută f de forma f(x) = ax1 + bx2 + cx3, unde a, b, c  R şi se găseşte f(x) = x1 + 4x2 + x3.
1
4. Să se arate că aplicaţia
f : R3 [ X ]  R, f ( P)   P ' ( x)dx este funcţională liniară şi să se scrie matricea
0
funcţionalei în reperul canonic al spaţiului liniar (R3[X],R) şi în reperul G ={g1=1-X, g2=3X+X3, g3=2X +3X2, g4=1}.
Funcţionale liniare 45
4.2. FUNCŢIONALE BILINIARE

BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (X, K) şi (Y, K) două spaţii liniare având dimensiuni finite. O aplicaţie f : X  Y  K se numeşte
funcţională biliniară dacă este liniară în raport cu fiecare argument, adică:
(1) f(x + y, z) =  f(x, z) +  f(y, z), ,   K,  x, y  X,  z  Y;
(2) f(x, y + z) =  f(x, y) +  f(x, z), ,   K,  x  X,  y, z  Y.
Definiţia 2. Fie (X, K) un spaţiu liniar de dimensiune m, (Y, K) un spaţiu liniar de dimensiune n, f : X  Y  K o
funcţională biliniară, E ={e1, e2, …, em} un reper al spaţiului liniar (X, K) şi G ={g1, g2, …, gn} un reper al spaţiului liniar
(Y, K). Notăm a  f (e , g ), i  1, m, j  1, n .
ij i j
A  aij  i 1,m
se numeşte matricea funcţionalei biliniare corespunzătoare reperelor E şi G
j 1,n
m n
reprezintă formula de reprezentare a funcţionalei biliniare f în raport cu reperele E şi G
f ( x, y )   aij xi y j
i 1 j 1
f  x, y   x E  A  [ y ]G este formula de reprezentarea matriceală a funcţionalei biliniare în raport cu reperele E şi G

T
Dacă F şi G sunt reperele canonice ale spaţiilor (X, K) şi (Y, K), atunci reprezentarea funcţionalei biliniare f este:
f  x, y   x T  A  y
Modificarea matricei unei funcţionale biliniare la schimbarea bazelor în care se reprezintă

În condiţiile definiţiei 2, fie A matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G şi B matricea ataşată funcţionalei
biliniare în bazele F şi H.
Fie C matricea de trecere de la baza E la baza F şi D matricea de trecere de la baza G la baza H.
Atunci formula de transformare a matricei funcţionalei biliniare la schimbarea bazelor în care se reprezintă este:
B  CT  A D
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră aplicaţia f : R2R3  R, f(x, y) = 2x1y1 - x1y2 + 3x2y3.
a) Să se arate că f este funcţională biliniară.
b) Să se scrie matricea funcţionalei corespunzătoare reperelor canonice ale spaţiilor liniare (R2, R) şi (R3, R).
c) Să se scrie matricea funcţionalei corespunzătoare
E  e1  1,2 , e2  3,4  şi G  g 1  (3,1,1), g 2  (1,3,1), g 3  (1,1,3).
Rezolvare:
a) f este funcţională biliniară dacă este liniară în fiecare argument, adică:
1) f(x + y, z) =  f(x, z) +  f(y, z), ,   R,  x, y  R2,  z  R3;
2) f(x, y + z) =  f(x, y) +  f(x, z), ,   R,  x  R2,  y, z  R3.
Fie ,   R. Avem:
1) f (x  y, z )  f ( ( x1 , x2 )   ( y1 , y2 ), ( z1 , z2 , z3 ))  f (x1  y1 , x2  y2 ), ( z1 , z2 , z3 )  
 2(x1  y1 ) z1  (x1  y1 ) z2  3(x2  y2 ) z3   (2 x1 z1  x1 z2  3x2 z3 ) 
  (2 y1 z1  y1 z 2  3 y 2 z 3 )  f ( x, z )  f ( y, z ).
2) f ( x, y  z )  f ( x1 , x2 ),  ( y1 , y 2 , y3 )   ( z1 , z 2 , z3 )  
 f ( x1 , x 2 ), (y1  z1 , y 2  z 2 , y3  z 3 )  
 2 x1 (y1  z1 )  x1 (y 2  z 2 )  3 x 2 (y3  z 3 ) 
  (2 x1 y1  x1 y 2  x 2 y 3 )   (2 x1 z1  x1 z 2  x 2 z 3 )  f ( x, y )  f ( x, z ) .
Din 1) şi 2) rezultă că f este funcţională biliniară.
b) Din formula de reprezentare a funcţionalei rezultă că matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare
(R2, R) şi (R3, R) este:
 
, unde aij este coeficientul lui xi yj, deci
A  aij i 1,2
 2  1 0
A  
0 0

3 
j 1,3
c) Metoda I. Matricea funcţionalei f corespunzătoare bazelor E şi G este B  bij i 1, 2 , unde bij  f (ei , g j ) .
j 1, 3
 
Obţinem: b11  f e1 , g1   f (1,2) t , (3,1,1) t  2  1  3  1  1  3  2  1  11 ;
 
b12  f e1 , g 2   f (1,2) , (1,3,1)  2  1  1  1  3  3  2  1  5 ; b13  19, b21  27 , b22  9, b23  39 ,
t t
prin urmare 11 5 19 

B   .
 27 9 39 
Metoda II. Folosim formula de transformare a matricei funcţionalei la schimbarea bazelor: B = Ct  A  D
Matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului (R2, R) la baza E este 1 3  , iar matricea de trecere de la baza
C   
2 4 
canonică a spaţiului (R , R) la baza G este
3
3 1 1 . Rezultă 11 5 19 
  B  C t  A  D   
D  1 3 1  27 9 39 
1 1 3 

1
2. Fie aplicaţia f : R2 [ X ]  R2 [ X ]  R, f ( P, Q)   P' ( x)Q' ( x)dx
0
a) Să se arate că f este o funcţională biliniară simetrică.
b) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului R2[X].

c) Să se scrie matricea funcţionalei în baza G  g1  1  3 X , g 2  2  X 2 , g 3  4 X  X 2 a spaţiului R2[X]. 
Rezolvare:
a) Trebuie să aratăm că :
1) f (P  Q, T )  f ( P, T )  f (Q, T ),  ,   R, P, Q, T  R2 [ X ] ;
2) f ( P, Q  T )  f ( P, T )  f (Q, T ),  ,   R, P, Q, T  R2 [ X ] ;
3) f ( P, Q)  f (Q, P), P, Q  R2 [ X ] .
1
1) Fie  ,   R . Avem: f (P  Q, T )  (P  Q)' ( x)T ' ( x)dx 

0
1 1
   P' ( x)T ' ( x)dx    Q' ( x)T ' ( x)dx  f ( P, T )  f (Q, T ).
0 0
Analog se arată 2) şi în concluzie rezultă că f este funcţională biliniară.
1 1
3) Fie P, Q  R2 [ X ] . Avem că f ( P, Q)  P' ( x)Q' ( x)dx  Q' ( x) P' ( x)dx  f (Q, P) ,
 
0 0
prin urmare f este funcţională biliniară simetrică.
b) Baza canonică a spaţiului R2[X] este E = {e1 = 1, e2 = X, e3 = X 2}.
Matricea funcţionalei f în baza E este A  (aij ) i, j 1,3 , unde aij  f (ei , e j ), i, j  1,3 .
1
Avem: a11  f (e1 , e1 )  f (1,1)   1' 1' dx  0 ; analog, a 22  1; a33  4
3.
0
Deoarece f este o funcţională biliniară simetrică, rezultă că matricea A este simetrică în raport cu diagonala principală,
1 1
prin urmare a12  a 21  f (e1 , e 2 )   1'  x' dx  0 ; a13  a 31  0; a 23  a 32   1 2 xdx  1 , deci
0 0
0 0 0 

A  0 1 1
 4 
0 1
 3
c) Metoda I. Fie B matricea ataşată funcţionalei biliniare în baza G. Atunci B  (b ) , unde

ij i , j 1,3
1
bij  f ( g i , g j ), i, j  1,3 . Avem: b  f ( g , g )  f (1  3 X ,1  3 X )  1  3x ' 1  3x ' dx  9
11 1 1 
0
Analog obţinem: b22  43 ; b33  28
3
; b12  b21  3; b13  b31  9; b23  b32  4 ,
 9 3 9 
prin urmare  .
B3 4 8 
 3 3 
 9 8 28 
 3 3 
Metoda II. Fie C matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului R2[X] la baza G. Folosim formula de
t
transformare a matricei funcţionalei la schimbarea bazei în care se reprezintă: . Avem:B  C  AC
 1 2 0 1 3 0  0 0 0  1 2 0  9 3 9 
         
C  3 0 4  B   2 0 1  0 1 1    3 0 4    3 4
3 3 
8
 0
 1  1  0
 4  1   0 1 4 
3 
0 1  1    9 8
3
28 
3 
PROBLEME PROPUSE
1. Se consideră aplicaţia f : R 3  R 2  R, f ( x, y )  2 x1 y 2  5 x 2 y 2  3x3 y1 .

b) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor (R2, R) şi (R3, R).
c) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele
  
E  e1  (0,1,1) t , e2  (1,0,1) t , e3  (1,1,2) t şi G  g1  1,0t , g 2  3,1t 
R: b)  0 2  ; c)  3 4 .
   
A   0  5 B   3 11
3 0  6 15 
   
2. Fie aplicaţia f : R 3  R 3  R, f ( x, y )  3 x1 y 2  x3 y 2  4 x 2 y3 .
b) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului (R3, R).

c) Să se scrie matricea funcţionalei în baza G  g1  (0,1,2) t , g 2  (1,3,1) t , g 3  (3,1,2) t 
R: b) 0 3 0  ; c)  6 2  6 .
   
A  0 0  4 B    20 0  20 
0 0   3 3 
 1  29
1
Fie aplicaţia f : R [ X ]  R [ X ]  R, f ( P, Q) 
3.
3 3  P' ( x)Q' ( x)dx
0
a) Să se arate că f este o funcţională biliniară simetrică.
b) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R3[X],R).

c) Să se scrie matricea funcţionalei în baza G  g1  1  3 X , g 2  2  X  X 3 , g 3  4 X  X 2 , g 4  1 
1
4. Fie aplicaţia
f : R2 [ X ]  R2 [ X ]  R, f ( P, Q)   P( x)Q ' ( x)dx
0

c) Să se scrie matricea funcţionalei în baza G  3  5 X , 2  X  2 X 2 , 4 X  X 2 
5. Fie aplicaţia f : R2 [ X ]  R3 [ X ]  R, f ( P, Q)  3P1Q0  .
a) Să se arate că f este o funcţională biliniară.
c) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele
  
G  2  X 2 , 1  4 X  X 2 , 3 X  X 2 şi H  2  X , 1  X  X 3 , 4 X  X 2 , 1 . 
4.3. FUNCŢIONALE PĂTRATICE

BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (X, K) spaţiu liniar, unde K = R sau K = C. Fie f : X  X  K o funcţională biliniară simetrică.
Se numeşte diagonala produsului cartezian X  X mulţimea diag (X  X) = {(x,x)| x  X}.
Restricţia funcţionalei f la diag (X  X) se numeşte funcţională pătratică.
Expresia funcţionalei pătratice în punctul (x, x) se notează f (x, x) sau V (x), cu V : X → K.
Funcţionala biliniară simetrică din care provine V se numeşte funcţionala polară a lui V şi se obţine din V astfel:
f ( x, y )  V ( x  y )  V ( x)  V ( y )
1
2
Reprezentarea unei funcţionale pătratice într-o bază
Fie G = {g1, g2, ..., gn} o bază a spaţiului liniar (X, K) şi fie funcţionala pătratică V a cărei funcţională polară este
f : X  X  K . Considerând m = n şi x = y în formula de reprezentare a funcţionalei biliniare f obţinem că
forma generală a funcţionalei pătratice este
n n n n
V ( x)   aij xi x j   aii xi2  2 a ij xi x j  a11 x12  2a12 x1 x 2  ...  2a1n x1 x n  a 22 x 22  2a 23 x 2 x3  ...  2a 2 n x 2 x n  ...  a nn x n2
i 1 j 1 i 1 1i  j  n
Matricea simetrică A  a
ij   i , j 1, n
se numeşte matricea asociată funcţionalei pătratice în baza G
Definiţia 2. Fie V : X → R o funcţională pătratică.

1) V se numeşte pozitiv definită dacă V(x) > 0,  x  X, x  0.
2) V se numeşte semipozitiv definită dacă V(x)  0,  x  X, x  0.
3) V se numeşte negativ definită dacă V(x) < 0,  x  X, x  0.
4) V se numeşte seminegativ definită dacă V(x)  0,  x  X, x  0.
5) V se numeşte nedefinită dacă  x, y  X a.î. V(x) > 0 şi V(y) < 0.
A stabili natura unei funcţionale pătratice revine la a încadra funcţionala în una din categoriile 1) – 5).
De regulă se procedează în unul din următoarele două moduri:
I. Se calculează minorii principali Δ1, Δ2, Δ3 ai matricei A (unde Δi este format din primele i linii şi i coloane ale
matriciei A).
 Dacă Δi > 0,  i {1,2,..., n} atunci funcţionala pătratică este pozitiv definită.
 Dacă semnul minorilor Δi alternează, începând cu semnul " - ", atunci funcţionala este negativ definită.
 Orice altă combinaţie de semne cu Δi  0 implică faptul că funcţionala este nedefinită.
Dacă există Δi = 0, atunci se poate folosi o altă metodă:
II. Se aduce funcţionala pătratică la forma canonică.

Se spune că funcţionala pătratică V : X → R a fost adusă la forma canonică dacă s-a determinat o bază G a spaţiului X,
V ( x)   i yi2 xG   y1 , y 2 ,..., y n 
pentru care n , t
i 1
În continuare se examinează semnul coeficienţilor i
 Dacă i > 0,  i {1,2,..., n} atunci funcţionala pătratică este pozitiv definită.
 Dacă i < 0,  i {1,2,..., n} atunci funcţionala pătratică este negativ definită.
 Dacă i  0,  i {1,2,..., n} şi  k = 0 atunci funcţionala pătratică este semipozitiv definită.
 Dacă i  0,  i {1,2,..., n} şi  k = 0 atunci funcţionala pătratică este seminegativ definită.
 Dacă  i > 0 şi  j < 0 atunci funcţionala pătratică este nedefinită.
Aducerea unei funcţionale pătratice la forma canonică se poate face prin:
 Metoda Jacobi:
Se calculează Δ1, Δ2,..., Δn (unde Δi este determinantul format din primele i linii şi coloane ale matricei asociată
funcţionalei , A). Fie Δ0 = 1.
Dacă  i  0, i  1, n , atunci există o bază a spaţiului Rn în care funcţionala se scrie:  2  2 
V ( y)  0
y 1 1
y 2   n 1
y n2
1 2 n
 Metoda Gauss:
Se caută i  1, n astfel încât coeficientul lui xi2 să fie nenul şi se grupează toţi termenii ce conţin variabila xi ;
se formează un pătrat care să cuprindă toţi termenii ce conţin variabila xi .
Se repetă procedeul anterior până la obţinerea formei canonice.
Observaţie. În cazul în care funcţionala pătratică este degenerată, adică V  x  

 aij xi x j , se alege (k,l) astfel
1 i  j  n
încât akl  0 şi se folosesc transformările xk  zk  zl , xl  zk  zl , xi  zi , i  1, n, i  k , i  l
Astfel funcţionala devine nedegenerată, adică i  1, n astfel încât aii  0 şi poate fi adusă la forma canonică prin una din
metodele prezentate.
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră funcţionala pătratică V : R 3  R, V ( x)  3x 21  x 22 2 x 23 2 x1 x2  5 x2 x3

a) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului (R3, R).
b) Să se determine natura funcţionalei.
Rezolvare:
a) Comparând expresia funcţionalei din enunţ cu formula ce reprezintă forma generală a unei funcţionale pătratice
obţinem: a11 = 3, a22 = -1, a33 = 2, 2a12 = -2  a12 = -1, 2a13 = 0  a13 = 0, 2a23 = 5  a23 = 5/2.
 3 1 0
 
Rezultă că matricea funcţionalei corespunzătoare reperului canonic al spaţiului (R , R) este A    1  1 5 
3
 2
 0 5 2
 2 
Calculăm minorii: 3 1 0
3 1 107
1  3  3,  2   4,  3   1  1 5

1 1 2 4
5
0 2
2
Deoarece Δ1 > 0, Δ2 < 0, Δ3 < 0, rezultă că funcţionala este nedefinită.
2. Să se determine parametrul a  R astfel încât funcţionala pătratică:

a) V : R 3  R, V ( x)  2 x 21 3x 22  ax 23 2 x1 x 2  2 x 2 x3 să fie pozitiv definită;
b) V : R 3  R, V ( x)  2 x 21  x 22  ax 23 2 x1 x 2  2 x 2 x3 să fie negativ definită.
Rezolvare:
a)  2 1 0 1  2 ; V este pozitiv definită dacă 1  0
    2 
A  1 3 1    2  5  2  0  a   ,  
 0    5 
 1 a  3  5a  2  3  0
b)   2 1 0  1  2 ; V este negativ definită dacă 1  0
   
A   1  1 1    2  1  2  0  a   ,2
 0    a  2   0
 1 a   3  3
3. Să se aducă la forma canonică folosind metoda Jacobi şi să se stabilească natura funcţionalelor pătratice:
a) V : R 3  R, V ( x)  3 x 21 2 x 22 4 x 23 2 x1 x 2  2 x1 x3
b) V : R 3  R, V ( x)   x 21 2 x 22 3 x 23 2 x1 x 2  2 x1 x3
Rezolvare:
a) Se calculează Δ1, Δ2, Δ3 ;  3  1 1   1  3
  
A  1 2 0    2  5
 1 4   3  18
 0
Deoarece  i  0, i  1,3   o bază a spaţiului R3 în care funcţionala se scrie:

 0 2 1 2  2 2 1 3 5
V ( y)  y 1 y2 y 3  V ( y )  y 21  y 22  y 23
1 2 3 3 5 18
Deoarece toţi coeficienţii funcţionalei în noua bază sunt strict pozitivi, rezultă că V este pozitiv definită.
b) 1 1 1  1  1 , deci V este negativ definită.
  
 1 2 0    2  1  V ( y )   y 21 y 22  y 23
 1 0  3   3  1

4. Să se aducă la forma canonică prin metoda lui Gauss următoarele funcţionale pătratice:
a) V : R 3  R, V ( x)  x 2 3x 2 2 x 2 2 x x  6 x x  4 x x ;
1 2 3 1 2 1 3 2 3
b) V : R 3  R,V ( x)  3x 21 x 22 5 x 23 4 x1 x2  2 x1 x3  8 x2 x3 ;
c) V : R 3  R,V ( x)  x1 x2  4 x1 x3  5 x2 x3 ;
d) V : R 3  R,V ( x)  2 x1 x2  7 x1 x3  10 x2 x3 ;
e) V : R 3  R, V ( x)  x 21 4 x 22 25 x 23 4 x1 x2  10 x1 x3  6 x2 x3 ;
f) V : R 3  R,V ( x)  x 215 x 22 7 x 23 4 x1 x2  6 x1 x3  8 x2 x3 ;
g) V : R 3  R,V ( x)  2 x 213x 22 5 x 23 3x1 x2  4 x1 x3  6 x2 x3 .
Rezolvare:
a) Deoarece coeficientul variabilei x12 este nenul, se grupează termenii ce conţin variabila x1:
V ( x)  x 21  3x 22 2 x 23  2 x1 x 2  6 x1 x3  4 x 2 x3
Se formează un pătrat care să cuprindă toţi termenii în care apare variabila x1 şi se obţine:
2
 
V ( x)  x 2 x1 ( x2  3x3 )  ( x2  3x3 )  ( x2  3x3 )  3x 2 x 4 x2 x3   x1  x2  3x3   x 22 6 x2 x3  9 x 23 3x 22 2 x 23 4 x2 x3
2 2 2 2 2

1 2 3
  
 y1 
Se repetă procedeul pentru variabila x2 şi se obţine:
 25 
V x   y 21 2 x 22  11x 23 10 x2 x3  y 212( x 22 5 x2 x3 )  11x 23  y 212 x 22 2 x2 x3  x 23  x 23   11x 23 
5 25
 2 4 4 
5 25 47
 y 21 2( x2  x3 ) 2  x 23 11x 23  y 212 y 22  y 23 ,
  2 2 2
y2
Rezultă că forma canonică a funcţionalei pătratice V este V ( x)  y 2 2 y 2  47 y 2 , unde

1 2 3
2
x3 , y3  x3 , prin urmare V este nedefinită.
5
y1  x1  x 2  3x3 , y 2  x 2 
2
b) V ( x)  3x1  x2  5 x3  4 x1 x2  2 x1 x3  8 x2 x3 
2 2 2
3

1 2

9 x 112 x1 x2  6 x1 x3  x 22 5 x 23 8 x2 x3 
 2

1  
1 2
3
  2
3   
 
 9 x 112 x1 x2  6 x1 x3  x 2 5 x 3 8 x2 x3   3x1  2 x2  2 x3   4 x 22 4 x2 x3  x 23
2
  x 5x 8x x
2
2
2
3 2 3 
 y1  
1 4 4 1 1 7 14 28
 y 21  x 22  x 2 x 3  x 23  x 22 5 x 23 8 x 2 x 3  y 21  x 22  x 23  x 2 x 3 
3 3 3 3 3 3 3 3
2
7  14 7  28
3 3
 14
3

 y 21 x 22 4 x2 x3  x 23  y 21  x 22 4 x2 x3  4 x 23  4 x 23   x 23  y 21  x2  2 x3   x 23  x 23
1 7 1
3 3    3
1
3 3    3
14
3
   y2 
prin urmare V x   1 y 2  7 y 2 14 y 2 , unde y1  3 x1  2 x2  2 x3 , y2  x2  2 x3 , y3  x3

1 2 3
3 3
Rezultă că funcţionala pătratică V este nedefinită.

c) V : R 3  R, V ( x)  x1 x2  4 x1 x3  5 x2 x3 Observăm că nu există i  1, 3 astfel încât xi  0.
 z  x1  x2
x1  z1  z2   1 2
Folosind transformarea:   x2  x1 obţinem:
x2  z1  z2    z2  2
x3  z3  
  z3  x3

V ( x)  x1 x2  4 x1 x3  5 x2 x3  z 21 z 22 4 z1 z3  4 z2 z3  5 z1 z3  5 z2 z3  z 21 z 22  z1 z3  9 z2 z3 
2
 
 1  1  9 81 81  1 1  1 
2
  z1  z3   z 22  z 23 9 z2 z3  y 21 z 22 2 z2 z3  z 23  z 23   z 23  z 212 z1  z3    z3  
 
2   4  2 4 4  4 2  2 
 y1 
 y  z  1 z  x1  x 2  1 x
2 2  1 1 2 3 2 2 3
1   9  , deci V ( x)  y 21  y 22 20 y 23 , unde

  z3   z 22 9 z2 z3  y 21 z2  z3   20 z 23 x 2  x1 9
 y 2  z 2  2 z 3  2  2 x3
9
2   2 

 y 3  z 3  x3

Rezultă că funcţionala pătratică este nedefinită.
 x1  z1  z 2
d) V ( x)  2 x1 x 2  7 x1 x3  10 x 2 x3 ; folosind transformarea  obţinem:
 x 2  z1  z 2
x  z
 3 3
V ( x)  2 z 212 z 22 7 z1z3  7 z2 z3  10 z1z3  10 z2 z3  2 z 21  2 z 22 3z 21  17 z2 z3 

1
2
 
4 z 216 z1z3  2 z 22 17 z2 z3 
1
2 z1 2  22 z1  3 z 3   9 z 23  9 z 23   2 z 22 17 z 2 z 3  1  2 z1  3 z 3   9 z 23 2 z 22  17 z 2 z 3  1 y 21  1 (4 z 22 34 z 2 z 3 )  9 z 23 
2

2  2  4 4  2 2  8 2 2 8
1 2 1  17   17   17   9
2 2 2
1 1 17  1 1 Funcţ
 y 1 (2 z2 ) 2  2(2 z2 ) z3    z3    z3    z 23  y 21  2 z2  z3   35 z 23  y 21 y 22 35 y 23
2 2   2   2   2   8 2 2 2  2 2
ionala pătratică este nedefinită.
e) V ( x)  x 2  4 x 2  25 x 2  4 x x  10 x x  6 x x  x 2 2 x (2 x  5 x )  (2 x  5 x ) 2 
1 2 3 1 2 1 3 2 3 1 1 2 3 2 3
 (2 x 2  5 x 3 ) 2  4 x 22 25 x 23 6 x 2 x 3  ( x1  2 x 2  5 x 3 ) 2  26 x 2 x 3  y 21 26 x 2 x 3
 x  x3
 x1  z1 z  2 prin urmare V ( x)  y 2 26( z 2  z 2 )  y 2 26 y 2 26 y 2 , unde am notat
  2 2 1 2 3 1 2 3
 2
x  z  z  

2 3
x  z  z z  x 3 x 2
 3 2 3  3 2
1 1 1 1 Rezultă că funcţionala pătratică este nedefinită.
y1  x1  2 x2  5 x3 , y 2  z 2  x2  x3 , y3  z 3   x2  x3
2 2 2 2
5. Să se aducă la forma canonică următoarea funcţională pătratică folosind metoda lui Gauss şi să se afle baza în care
este scrisă forma canonică: V : R 3  R, V ( x)  2 x12  3x2 2  7 x3 2  3x1 x2  4 x1 x3  9 x2 x3
Rezolvare:
V ( x)  2 x1  3x2  7 x3  3x1 x2  4 x1 x3  9 x2 x3 
2 2 2 1
2
 2

4 x1  6 x1 x2  8 x1 x3  3x 22 7 x 23 9 x2 x3 

1
2
 
(2 x1 ) 2  2 x1 (3x 2  4 x3 )  (3x 2  4 x3 ) 2  (3x 2  4 x3 ) 2  3x 22 7 x 23 9 x 2 x3 
 2

1  
2          
 

  2 x1  3x 2  4 x3   9 x 22 24 x 2 x3  16 x 23   3x 22 7 x 23 9 x 2 x3  y 21  x 22 12 x 2 x3  8 x 23 3x 22 7 x 23 9 x 2 x3 
1
2
9
2
 y1  
1 2 15 2 1 15
 y 1  x 2  x 23  3x 2 x3  y 21 ( x 23 3x 2 x3 )  x 22 
2 2 2 2
2
 
 9  15
 y 21  x 23 3 x2 x3  x 22  x 22   x 22  y 21  x3  32 x2   x 22  x 22  y 21  y 22 3 y 23
1 9 1 9 15 1
2  2 2  2 2    2 2 3
 y2 
Am obţinut 1 unde y  2 x  3x  4 x , y   3 x  x , y  x
V ( x)  y 21 y 22 3 y 23 , 1 1 2 3 2 2 2 3 3 2
3
Ultimele trei relaţii se mai pot scrie sub forma:  y1   2 3 4 x  (1)
    1

 y2   0  2
3
1   x 2 
 y     
 3  0 1 0   x3 
Notăm cu E baza canonică şi cu G ={g1, g2, g3} baza în care este scrisă forma canonică a funcţionalei.
Coordonatele vectorului x în baza E sunt x1, x2, x3, adică xE = (x1, x2, x3) t, iar coordonatele lui x în baza G sunt
y1, y2, y3, sau xG = (y1, y2, y3) t. Fie C matricea de trecere de la baza E la baza G.
Formula de transformare a coordonatelor vectorului x la trecerea de la baza E la baza G este: x  C 1  x (2)

G E
Din (1) şi (2) rezultă că 2 3  4

 
C 1   0 3 1
 2 
0 0 
 1
Folosim metoda Gauss-Jordan pentru a obţine matricea C, ale cărei coloane sunt vectorii bazei G.
C-1 I3
2 3 -4 1 0 0
1 2 3
0 -3/2 1 0 1 0 Obţinem 2 2, prin urmare
0 1 0 0 0 1 C  0 0 1
1 3/2 -2 1/2 0 0  
0 1 3
0 -3/2 1 0 1 0  2
0 1 0 0 0 1
1 0 -1 1/2 1 0 baza în care este scrisă forma canonică este:
   
0 1 -2/3 0 -2/3 0
 t
G   g1  1 , 0, 0 , g 2  2, 0, 1, t , g 3  3 , 1, 3 
t
0 0 2/3 0 2/3 1
1 0 0 1/2 2 3/2  2 2 2 
0 1 0 0 0 1
0 0 1 0 1 3/2
I3 C
PROBLEME PROPUSE
1. Fie funcţionala pătratică V : R 3  R, V ( x)  2 x 21  x 22 3x1 x2  2 x1 x3  x2 x3

Scrieţi matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului (R3, R) şi stabiliţi natura funcţionalei
R:  2  3/ 2 1  ; funcţionala pătratică este nedefinită.
 
A   3/ 2 1 1/ 2
 1 0 
 1/ 2
2. Să se determine a  R astfel încât funcţionala pătratică V : R3  R,

V ( x)  2 x 21  x 22 5 x 23 2ax1 x 2  2 x1 x 3 să fie pozitiv definită.
 3 5 3 5
R: a    5 , 5 

3. Să se determine parametrul real a astfel încât funcţionala pătratică

V : R 3  R,V ( x)  ax 21  x 22  x 23 2ax1 x2  x1 x3  4 x2 x3 să fie nedefinită.
R: a  R.
4. Să se determine parametrul a  R astfel încât funcţionala pătratică

V : R3  R, V ( x)  2ax 21 5 x 22 2 x 23 2 x1 x 2  2ax1 x 3  4 x 2 x 3 să fie negativ definită.
R: a   5 ,  8  3 6 
8  3 6
 5 
5. Să se găsească forma canonică şi natura funcţionalelor pătratice folosind metoda Jacobi:

a) V : R 3  R, V ( x)  3x 21 5 x 22  x 23 4 x1 x 2  2 x1 x3 ; R: V x   1 y 2  3 y 2  11 y 2 ; pozitiv definită
1 3 2 11 3 6
b) V : R 4  R, V ( x)  x 21 2 x1 x2  2 x1 x3  4 x3 x4 ; R: V x   1 y12  2 y 22  1 y32  1 y 42 ; nedefinită
2 2 2
c) V : R 3  R, V ( x)  5 x 21 2 x 22 2 x 23 2 x1 x2  4 x1 x3  2 x2 x3 ; R: V  x    1 y12  5 y 22  y32 ; negativ definită;
5 9
d) V : R 3  R, V ( x)  x 21 5 x 22 2 x 23 2 x1 x 2  4 x 2 x3 R: d) V x   y12  1 y 22  y32 ; pozitiv definită
4
6. Să se aducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice prin metoda Gauss; să se precizeze natura
funcţionalelor şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică
a) V : R 3  R, V ( x)  x 21 2 x 22 5 x 23 2 x1 x 2  4 x 2 x3 ;
R: V  x   y12  y 22  y32 , unde y1 = x1 + x2, y2 = x2 + 2x3, y3 = x3;
baza este G = {g1 = (1,0,0)t, g2 = (-1,1,0)t, g3 = (2,-2,1)t};
b) V : R 3  R, V ( x)  x 21 4 x 22  x 23 4 x1 x 2  2 x1 x3 ;
R: V  x   y12  4 y 22  4 y32 , unde y1  x1  2 x 2  x3 , y 2  12 x 2  12 x3 , y 3  12 x 2  12 x3 ;

baza este G = {g1 = (1,0,0)t, g2 = (1,1,0)t, g3 = (3,1,-1)t}
c) V : R 3  R, V ( x)  x1 x 2  5 x1 x3  3 x 2 x3 ;
R: V  x   y12  y 22  15 y32 , unde y1  1 x1  1 x 2  x3 , y 2   1 x1  1 x 2  4 x3 , y 3  x3 ;

2 2 2 2
baza este G = {g1 = (1,1,0)t, g2 = (-1,1,0)t, g3 = (3,-5,1)t}
d) V : R 3  R, V ( x)  2 x1 x 2  7 x 2 x3  6 x1 x3 ;
e) V : R 4  R, V ( x)  x 21 2 x1 x 2  4 x3 x 4 .

Algebra - Liniara-Teorie - Si - Aplicatii - Dedu PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Algebra - Liniara-Teorie - Si - Aplicatii - Dedu PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SILVIA DEDU FLORENTIN ŞERBAN

MATEMATICI APLICATE ÎN ECONOMIE

Partea I. ALGEBRĂ LINIARĂ…………………………...…….. 9

Capitolul 1. METODA ELIMINĂRII COMPLETE……………………. 9

Metoda eliminării complete se poate folosi, printre altele, pentru:

PROBLEME REZOLVATE   x1  2 x 2  3x3  2

-1 2 -3 -2 Aplicarea metodei Gauss-Jordan a condus la transformarea sistemului iniţial

4. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete:

6. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete:

Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare:

Să se determine inversele matricelor:

c) Fie  ,   R, x  R* . Avem: ( )  x  x  x   x       x     (  x) .

2. Să se arate că mulţimea V x , x ,..., x  x  R, i  1, n, x

2) Fie   R, x  V . Rezultă x  ( x1 , x2 ,..., x n ), xi  R, i  1, n şi

1. Să se arate că mulţimea C[a,b](R) = {f | f :[a,b] → R, f continuă pe [a,b]} împreună cu operaţiile de adunare a

3. Să se arate că mulţimea  0 a b   împreună cu operaţiile de adunare a matricelor

 a b   (unde a reprezintă conjugatul numărului complex a) împreună

7. Să se arate că mulţimea V  x , x ,..., x

2.2. DEPENDENŢA ŞI INDEPENDENŢA LINIARĂ A VECTORILOR

1. Se consideră vectorii   1  2   1  din spaţiul liniar (M3,1(R), R).

3. Să se studieze natura următoarelor mulţimi de vectori din spaţiile liniare indicate:

4. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate:

5. Se consideră vectorii din spaţiul liniar (M3,1(R),R):

b) Fie α1, α2, α3  R astfel încât α1v1 + α2v3 + α3v4 = 0 

c) Fie α1, α2, α3  R astfel încât  1   3  0

8. Fie vectorii 1 a  1 1   1 1  2 1  din spaţiul liniar (M2(R),R),

α1, α2, α3  R astfel încât  1   2   3  2

2.3. SISTEM DE GENERATORI AI UNUI SPAŢIU LINIAR. BAZĂ A UNUI SPAŢIU

Observaţie. Fie (V, K) este spaţiu liniar, dim (V, K) = nN.

2. Ȋn spaţiul liniar (R3, R) se consideră vectorii e1 = (1,0,0), e2 = (0,1,0), e3 = (0,0,1).

3. Să se studieze natura următoarelor mulţimi de vectori din spaţiile liniare indicate:

a) Vom verifica două condiţii:

6. Se consideră mulţimea de vectori   2 1 1 2  1 1 1 1  

b) Să se determine coordonatele vectorului A  1 1 în reperul G.

2) card B = 4 = dim M2(R).

Din 1) şi 2) rezultă că B este reper al spaţiului liniar (M2(R), R).

7. În spaţiul liniar (R3, R) se dau vectorii: 1   1   1  0 0

Dacă a = -1, atunci d3 = 0; 1 3 5

a) (V, K) = (R2, R); B = {v1 = (1,2)t, v2 = (-1,0)t }; x = (5,3)t;

12. Se dau vectorii din spatiul liniar (R3, R):

18. Fie vectorii din spaţiul liniar (M3,1(R), R):  1 1  2  0  0  3

2.4. SUBSPAŢII LINIARE

Propoziţia 2. span(M) este subspaţiu liniar al spaţiului liniar (V,K).

Observaţia 1. Dacă V = span(M), atunci M este sistem de generatori ai spaţiului liniar V.

Observaţia 2. Dacă B este o bază a spaţiului liniar (V,K), atunci span(B) = V.

Notaţie. Suma directă a subspaţiilor liniare X şi Y se notează X  Y.

1. În spaţiul liniar (Rn, R) se consideră mulţimile de vectori X şi Y:

Avem: x  y  ( x1  y1 , x 2  y 2 ,..., x n  y n ) , cu xi  y i  R, i  1, n şi x1  y1  x n  y n , prin urmare x + y  X.

x  ( x1 , x 2 ,..., x n ) , cu xi  R, i  1, n şi x1  x n , prin urmare x  X .

 x  L(M ) dacă există scalarii 1 ,  2  R astfel încât x  1v1   2 v 2 

 y  L(M ) dacă există scalarii 1 ,  2  R astfel încât y  1v1   2v2 

c) 1) B1  v1 , v 2   M şi B1 bază (am arătat la punctul a)).

1. Să se determine dim span(A) în spaţiul liniar (V, K) şi să se stabilească dacă v span(A):

v  X 2  X  1 . R: a) dim span(A) = 2, v  L ( A) ; b) dim span(A) = 4, v  L ( A) .

5. În spaţiul liniar (Rn, R), n  3 , se consideră mulţimile:

Z  x  ( x , x ,..., x ) | x  R, i  1, n, x  x  ...  x  0;

2.5. SCHIMBAREA COORDONATELOR UNUI VECTOR

Observaţia 1. CG,F = (CF,G) -1

4. Se consideră următoarele mulţimi de vectori din spaţiul liniar (R3, R):

d) y = -3g1 +2g2 - g3  yG = (-3,2,-1)t.

a) B = {v1 = (3,-1,2), v2 = (-2,1,1), v3 = (-4,2,-1)}; (V, K) = (R3, R); v = (-1,2,5);

Prin urmare coordonatele vectorului v în reperul B sunt: 3, 1, 2. 3 

e) Fie xG = (1, 2, 3) t şi xF = ( 1, 2, 3) t; atunci  1  1  3 2