UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE „GEORGE

EMIL PALADE” DIN TÎRGU MUREȘ

ECCE II

EXCEPȚIA MUSULMANĂ

MARIN IOANA ALEXANDRA

 La începutul secolului al XX- lea nici o țară nu avea ceea ce numim astăzi democrație,
adică o guvernare realizată în urma unor alegeri în care orice cetățean adult să poată vota.
Pentru cea mai mare parte a lumii, democrația este unica sursă admisă de legitimitate politică.
Dictatorii au cheltuit mulți bani pentru a organiza alegeri naționale pe care desigur ca le
câștigau. Lumea arabă de astăzi este prinsă între state autocratice și populații neoliberale cu o
forță periculoasă care a format un climat politic extremist și religios plin de violență.
Fareed Zakaria argumentează că Orientul Mijlociu este foarte diferit de restul lumii,
într-un sondaj din 2002 a lui Freedom House se afla că 75% dintre țările lumii sunt astăzi
libere, spre deosebire de Orient unde doar 28% dintre țări ar purta fi numite astfel.
Disfuncțiile politice din lumea arabă au apărut și în Occident punându-se întrebarea de ce face
notă discordantă cu țările moderne?
Bin Laden în opinia sa spune că problema regimurile arabe este că nu sunt îndeajuns
de islamice, iar democrația este o invenție Occidentală, pentru lumea musulmană trebuie
impuse guvernări bazate pe principii stricte alea islamului. Cercetătorii occidentali susțin că
problema musulmană este una complexă, având în vedere că religia înflorită în secolele al
VII-lea și al VIII-lea conține puține idei despre o societate democratică.1
Islamul are o trăsătură antiautoritaristă, izvorâtă din zicerile profetului Mohamed ce
arată că supunerea fața de conducători este obligatorie numai daca sunt compatibile cu
cuvântul zeului, astfel neexistând o instituție care sa spună ce este rău sau bine te poti
împotrivii pe temeiul că ești destul de islamic. În Egipt, Arabia Saudită, Algeria și în alte
părți, grupările islamice duc campanii sângeroase pe care le acuză de trădare islamică. Bin
Laden a fost deranjat de șederea soldaților americani în `91 pe teritoriul Arabiei Saudite,
declarând djihadul în anul 1996, chemând populația la răscoală.
O altă problema pe care o putem observa este cea a sincronismului, se poate pune
întrebarea De ce acum Islamul si Occidentul au coexistat timp de secole. Idea ce mai
vehiculată în Occident este că Islamul este antioccidental si antimodern, însă observăm și
excepții. Spre exemplu Indonezia și-a dobândit independentă în 1949, având de atunci o
conducere laică, reușind să-și liberalizeze economia, fiind un real exemplu pentru lumea a 3-a
.2
T Lowrence, ofițer britanic descria arabii ca fiind ușor captivați de o idee, deoarece
loialitatea aveau o loialitate care îi putea duce pana la transformarea în servitori, cu o gândire
ciudată și negativă care își găseau fericirea în credință. Astfel caracterizarea de „orientali” nu
1
Fareed Zakaria, Viitorul libertății. Democrația neliberală în SUA și în lume, Polirom, București, 2009, pp. 109-
110
2
Ibidem, pp. 111-113.
mai poate fi una legitima, susține F Zakaria, pentru că atunci „ orientali” pot fi numiți chiar și
chinezii și indienii. Iar atunci nu putem explica succesele lor în știință, chiar dacă dintre țările
moderne ale Ligii Arabe nici una nu este o democrație electorală, iar în ultimele decenii
dictatorii fiind aclamați, tot în acest fel putem observa că putini cercetători arabi se
aventurează în zona teoriilor culturale.
La jumătatea secolului al XX-lea, lumea arabă și-a câștigat independența față de
imperiile coloniale europene, această lume nu părea sortită eșecului. În 1945, mulți
observatori afirmau că prin comparație cu alte țări post coloniale, arabii o duceau bine. Beirut,
Damasc, Cairo și Bagdad erau orașe pline de cultură, cu un comerț înfloritor decât al celor
mai multe capitale asiatice si africane, aceste credințe venind pe fondul istoriei lor. Fiind o
civilizație cu succes în filosofie sau matematică, aici arta si cultura islamică erau sofisticate pe
cand Europa în întunecatul Ev Mediu. 3
În anii `40 -`50, lumea arabă spera să-și recupereze înflorirea de odinioară, astfel
putem vedea cum la sfârșitul anilor 50 se urmărea consolidarea lui Nasser în Egipt. Acesta era
întruchiparea omului modern pentru acele vremuri, născut la Alexandria, oraș mai mult
mediteraneean decât arab. Acesta considera că politica arabă avea nevoie de stimulente cum
ar fi autodeterminarea, socialismul si unitatea. Pe atunci Egiptul era conducătorul Orientului
Mijlociu, așa că viziunea lui Nasser a devenit viziunea întregii regiuni, Siria și Irak aveau un
discurs asemănător. Lumea arabă își dorea adaptarea ideilor occidentale, astfel cu înfrângerea
otomanilor la porțile Vienei în 1683, arabii își dăduseră seama chiar în momentul cuceririi
Egiptului în 1798 de către Napoleon, localnicii erau fascinați de această armată.
După primul război mondial o nouă etapă liberală a fost sesizată însă pentru puțin
timp, astfel apare o nouă ideologie în lumea arabă bazată pe radicalism, socialismul de stat și
a naționalismului arab. Din cauza noilor măsuri lumea arabă se îndrepta către nicăieri.
Socialismul a produs o birocrație și o stagnare. În loc să se îndrepte către democrație,
republicile s-au îndreptat către dictatură. Unitatea arabă s-a destrămat atunci când țările și-au
descoperit propriile interese și oportunitățile naționale. A început un război rece arab între
țările prooccidentale -statele din Golf, Iordania și cele conduse de generali revoluționari, Siria,
Irak. Egiptul de astăzi există sub un guvern care strivește disidență și stagnează viața
societății. Siria a devenit unul dintre cele mai opresive state din lume, țară în care 30.000 de
oameni au putut fi uciși de către stat fără nici o armă. Irakul s-a transformat dintr-o țară arabă,

3
Ibidem, p. 114.
laică, în care femeile puteau muncii în mâna unui tiran, Sadam este singurul dintre dictatorii
moderni care a folosit arme chimice împotriva propriului popor. 4
Toate aceste țări au avut un trecut dictatorial, dar acestea luând contact cu noile
tehnologii au devenit o metodă de control. La sfârșitul anilor `80, când vechile regimuri de la
Moscova cădeau, arabii nu scăpau de dictatorii corupți. O răsturnare de necrezut a tiparului în
zilele noastre țările arabe sunt mai puțin libere decât în anii `40- `50.
Putem spune despre această lume că trebuie să combatem nu doar terorismul ci si
rădăcinile acestuia, în plus ar trebui implementat un program de eradicare a sărăciei.
Principala acestei susțineri că rețeaua teroristă Al Qaeda nu este compusă din oameni săraci.
Spre exemplu, Bin Laden s-a născut într-o familie cu o avere de cca 5 miliarde de dolari, chiar
și recruții Al Qaeda de un nivel mai mic sunt indivizi educați din clasa de mijloc. Terorismul
s-a născut în locurile ce s-au bazat dec celui mare aflux de bogăție. Dintre cei 19 teroriști din
11 septembrie, 5 erau din Arabia Saudita, mare exportator de petrol, chiar și Egiptul este un
principal pion Al Qaeda. Astfel este greu de crezut că sărăcia ar fi fost motivul urii sale.
Fareed Zakaria argumentează că nici sărăcia nu poate explica singură totul. Cu toate
acestea criza din lumea arabă are o dimensiune economică, întrucât regimurile care se
îmbogățesc datorită resursele naturale tind sa nu se mai modernizeze. Spre exemplu, Egiptul
este un exportator de petrol si gaze, țara mai câștigă 2 miliarde de pe urma taxelor plătite de
navele care tranzitează Canalul Suez, iar alte miliarde din partea SUA, sub formă de ajutoare.
Dar asta dovedește că banii ușor primiți nu stimulează modernizarea economică sau politică.
Datorită veniturilor pentru care nu a făcut eforturi, statul nu este nevoit să își impoziteze
cetățenii și nici să le ofere în schimb responsabilitate.5
Istoria ne arată că nevoia unui guvern de a-și impozita cetățenii îi forțează să devină
mai plini de responsabilitate. Regimurile din Orientul Mijlociu nu le cer prea multe cetățenilor
și nu le oferă mult în schimb. Un alt efect negativ al bogăției provenite din resurse naturale
este că îmbogățește guvernul care va începe să reprime populația. Statele din Golf au obținut
versiuni de modernizare importate din Occident, daca petrolul s-ar evapora, bogăția ar
dispărea.
Sentimentul de mândrie este esențial pentru problema arabă, din aceasta cauză
progresul economic este imposibil. Țările asociază eșecul guvernării cu Occidentul. Astfel
lumea arabă este dezamăgită de vest. Globalizarea i-a afectat, ei urmăresc emisiunile
televizate, mănâncă mâncare fast food si beau coca cola, dar nu se bucură de o liberalizare a

4
Ibidem, pp. 115-116.
5
Ibidem, p. 117-122.
țării. Un haos de produse vestice și panouri publicitare, iar pentru elitele lor puterea de a
cumpără mai mult.
Această fascinație și repulsie față de Occident sau față de modernizare a produs
dezorientare. Tinerii pleacă la muncă în alte locuri unde ei observă diferențe de bani, în plus
pot vedea femei mergând fără văl în locuri publice, întâlnesc contradicțiile vieții. În aceste țări
tinerii reprezintă un număr mare a populației, neliniștiți, reprezintă un pericol, iar aproape
toate activitățile criminale sunt comise de bărbați cu vârsta între 15 și 29 de ani.6
Lumea arabă este o zonă politică lipsită de partide politice veritabile, fără presă liberă
și cu foarte puține posibilități de a face disidență. Astfel moscheea a devenit un loc în care se
poate discuta politică. Fiind unicul loc ce nu poate fi interzis în țările musulmane, acolo s-au
adunat si au crescut ura și opoziția față de regim. Fundamentalismul îi cheamă pe oameni să
fie activi la viața politică, nu să lase totul în seama conducătorului. Organizații
fundamentaliste ca Frăția Musulmană oferea servicii sociale, asistență medicală și adăpost
temporar. O cauza a ascensiunii fundamentalismului este falimentul total al instituțiilor
politice. Musulmanii erau analfabeți si trăiau în sate și târguri. Ei practicau un islam rural,
cântau imnuri religioase. Prin anii `70, aceste țări au fost urbanizate, oamenii au plecat din
sate pentru slujbe mai bune. Experiențele lor religioase nu se mai exprima prin vechile tradiții
ale statului, tot în același timp au învățat să citească noua credință. Gânditorii fundamentaliști
îi excomunicau pe cei ai căror credință islamică se potrivește cu a lor. Această situație a
îngrozit lumea musulmană, conducătorii nu îndrăzneau sa se ia de noul val islamic. Chiar
musulmanii moderați nu înclină să-i critice pe cei fanatici să nu vorbească. Exportul de
fundamentalism a influențat și țările din afara lumii arabe. Deseori este însoțit de un program
politic proarab. Astfel, musulmanii Indoneziei care acum nici nu știau unde se află Palestina
pe hartă, azi militează pentru cauza ei.
Mulți occidentali și unii musulmani au susținut că islamul are nevoie de o separare
clară între biserică și stat, de o versiune proprie de reformă. Dar Islamul nu a avut niciodată o
ierarhie religioasă, față de care poporul poate să-l elibereze, moscheea este doar un loc de
rugăciune, nu o instituție. Califul era în primul rând principe, putea înălța moschei, dar nu era
o autoritate religioasă. Prin urmare nu trebuie să credem că musulmanii trebuie să treacă
printr-un proces istoric pentru a rezolva o problemă inexistentă. Autoritatea laică a prevalat
întotdeauna asupra autorității spirituale din această cauză cei care li se opuneau au putut
manipula religia în favoarea lor. Există o singură excepție, Iranul, tradiția șiită dominantă în
Iran, are un cler, în vârful căreia se află o figură comparabilă cu papa. După cum susține
6
Ibidem, pp.123-131.
regimul Iranian, el este o democrație, însă una limitată, spre exemplu presa liberă a fost
reprimată, iar protestele studenților au fost înăbușite, iar clericii dețin toată puterea. Iranul va
deveni o democrație laică printr-un proces care combină reforma cu revoluția. Motivele sunt
clare, regimul a îmbolnăvit economia, este represiv politic și se confruntă cu o populație care
nu-l aprobă.
Conform unei teorii, clericii sunt necesari pentru a stârni o revoltă care să declanșeze o
reformă islamică. În lumea fundamentaliștilor musulmani, clericii pot ține predici, dar nu pot
conduce. Deci cheia nu este reforma religioasă, ci cea politică și economică. Creștinismul nu a
devenit compatibil cu modernizarea, lumea a evoluat, iar în acest fel a evoluat și religia. Se
poate spune că islamul este diferit și nu ar putea accepta modernizarea, dar este așa de diferit
încât ar refuza schimbarea chiar dacă s-ar afla într-o societate modernă. Există dovezi
concrete că nu s-ar întâmpla asta. Țari ca Turcia, Bosnia au comunități musulmane destul de
moderne, chiar si în SUA si Europa.
De reținut este că drumul spre democrație este in sarcina popoarelor din regiune,
laicitatea trebuie să cuprindă aceste țări . Însă Occidentul poate ajuta foarte mult, SUA este o
putere dominantă în Orientul Mijlociu, iar acesta consideră relația cu SUA importantă. Este de
admis că schimbarea trebuie să fie una treptată, statele arabe vor fi fericite să afle ca nu sunt
obligate la alegeri cu primul moment, însă autoritățile vor trebui să sprijine combaterea
extremismului islamic. Pentru început schimbările fundamentale sunt cea economică și cea
politică. Astfel cea mai sigură care pentru crearea unui stat modern este capitalismul, acces la
7
informație și dezvoltarea unei clase de oameni de afaceri.

7
Ibidem, p 132.