Viața de zi cu zi din Principate în epoca fanariotă

În anul 1683 otomanii erau opriți la porțile Vienei, curând siliți în retragere anunțând
instalarea unei noi dominații în zona Ungariei și a Transilvaniei, cea habsburigică. Astfel,
Transilvania prin principat autonom va intra sub puterea habsburgică. Diploma Leopoldină din
1691 îi excludea de la viața politică pe români, chiar și unirea cu biserica Romei părea un act de
salvare, dar promisiunile au devenit iluzii pentru dobândirea drepturilor naționale. În principate
situația era și mai precară, depunând eforuturi pentru a rezista ascensiunii marilor puteri, chiar
Rusia începând să-și impună puterea. Luptele și comploturile domnilor pământeni, precum
Dimitire Cantemir, împotriva Porții nu s-au lăsat fără ecou. Ceea ce i-a facut pe turci să gasească
o altă soluție, evitând transformarea acestora în pașalâc, au laut decizia de a aduce domni fideli
clienti ai Porții din cartierul Fanar al Constantinopolului. Epoca fanariotă începe în 1711/1714 și
ține până în 1821. Boierii cumpărau domnia în doar câtiva ani reușind să dobândească o
adevărată avere, aceasta devenind o afacere. Aflăm de la Djuvara că din 1711 până în 1821 vor
urca la tron 31 de domnitori din 11 familii, iar aceștia vor domni timp de 70 de ani.
Dramele societății românești în secolul al XVIII-lea au fost marcate atât din plan intern,
întrucât domniile fanariote erau un izvor de îmbogățire al conducătorului prin secătuirea
populației, iar în plan extern sunt de remarcat războaiele dintre marile puteri, ruse, turce și
austriece, în care Principatele erau mereu părtașe. Odată cu venirea fanarioților, obiceiurile,
tradițiile, moravurile și portul oriental își vor face apariția și în lumea românească . Dar pentru
început este de remarcat ceea ce înseamnă pentru aceste vremuri încoronarea unui nou domnitor.
Acest ceremonial se realiza potrivit unor ritualuri moștenite de la împărații bizantini. Funcția
odată cumpărată, începea cu un dar oficial adus sultanului, plus diferite peșkeșuri oferite unor
funcționari. Încoronarea se împărțea în 2 ritualuri, unul care era susținut la Constantinopol și
unul în Țările Române. Astfel, pentru a-și recupera cheltuielile, populația era supusă unei serii de
impozite cae au fost greu de suportat, deși la încoronarea unui domn nou „Serbau cu speranța că
le va fi mai bine” – Neagu Djuvara.
Boierimea era într-o proporție de 70% de origine pământeană, iar restul de origine greacă
după cum menționează Djuvara. În așa fel, se pot remarca conflictele dintre boierimea
pământeană și fanarioți, revoltele deschise sporeau tensiunea în societate. Așa s-a întâmplat și în
1759, când boierimea pământeană molodovenească în frunte cu mitropolitul, au ridicat populația
strânsă la Iași împotriva domnitorului, alti boieri au plătit cu prețul vieții opoziția față de regimul
fanariot, cu, ar fi Manolache Bogdan, decapitat din porunca lui Constantin Moruzi. În ciuda
primejdilor boierimea a continuat să fie prezentă pe scena vieții politice și în culisele ei. De
remarcat că societatea a făcut pași însemnați în direcția modernizării, domniile fanariote au
grăbit criza vechile instituții. Boierimea cârmuia Principatele în virtutea unui sistem de
exploatare, răspunzând nevoilor crescânde de Portii, cărora li se adaugă propriile interese. Astfel
se remarcă fuga țăranilor de pe moșii, fiind singura modalitate de eliberare. Confruntându-se cu
asemenea situații se căutau măsuri. Între cele mai importante desfințarea șerbiei și reglementarea
raporturilor dintre stăpânii de pământ și țăranii clăcași. Măsura echivala cu un adevărat act
revoluționar în realitățile sociale. Aceasta perioadă într-o scurtă vreme a însemnat aducerea în
Principate a unui „prim lustru de cultura franceză” Neagu Djuvara. Boierii renunță la porturile
orientale și se deschide către moda occidentală , introducându-se la Iași și București învățarea
limbii franceze, dar printre noile mode ale vremii își vor face apariția jocul de cărți și adulterul.
Însă pentru țăran viața cotidiană se remarcă prin munca agricolă. Secolul al XVIII-lea fiind un
timp cu veri calde și ierni răcoroase. Wiliam Wilkinson un observator al realitățiilor românești
conideră că iarna începea în decembrie și se termina în februarie . Dar țăranii, traiul lor părea de
o liniște contiună, se multumea sa semene și să recolteze numai atât cât îi trebuie pentru hrană,
de teama de a-și vedea surplusul smuls de boieri ceea ce făcea prezentă lenea.
Viața de zi cu zi a lumii țărănești era una de sărăcie, închiantă muncii pentru foloase proprii,
ritmul cotidian împărțindu-se între munca și trândăvie. Când vine vorba despre căsătorie, in
veacul al XVIII-lea, căsătoriile la vârsta prea timpurie erau într-adevăr una dintre problemele
epocii.
Aflată sub controlul părinților, căsătoria timpurie surprinde Del Chiaro că nu i se
întâmplase a vedea un tânăr să fie îndrăgostit. Mai nuanțat în aprecieri Dimitrie Cantemir
sesizează la începutul secolului faptul că „tinerii socotesc că nu e de rusine, ci de laudă că până
să se căsătorească, să facă dragoste pe ascuns un indiciu al dragostei curtenești. Normele cu
privire la căsătorie erau cu atât mai mult sub însemnul înnoirii, astfel legislația din Principate de
la cumpăna secolelor XVIII-lea si al XIX-lea recunoașterea căsătoriei ca act civil recunoscut de
biserică. Divorțul era un privilegiu al bogaților, ei fiind singurii care și-ar fi permis costurile, în
plus doar bărbații aveau dreptul de a cere divorțul . De cele mai multe ori pentru al obține era
condamnat comportamentul soțiilor. Acest gen de separare îi scutea pe soți de la obligațiie
financiare față de soție. Dacă ar fi să discutăm despre papilele gustative și despre ce ajunge hrană
pentru românii acestei vremi trebuie să menționăm că acest lucru difera în funcția de clasa
socială. Țăranii nu sunt prea inventivi în pregătirea hranei. De fel respectarea cu sfințenie a
posturilor le lăsa prea puțin timp în gândirea unor bucate alese. Mai în toate zilele mămăliga
reprezenta principalul aliment.
Dacă ar fi să discutăm despre papilele gustative și despre ce ajungea hrana pentru românii
acestei vremi trebuie să menționăm că acest lucru diferă în funcție de clasa socială. Țăranii nu
sunt prea inventivi în pregătirea hranei. De fel respectarea cu sfințenie a posturilor le lasă prea
puțin timp în gândirea unor bucate alese. Mai în toate zilele mămăliga reprezenta principalul
aliment. Ea se servea rece, caldă, devenind o delicatesă cand se servea cu lapte sau prăjită în
tigaie cu unt „mămăliga boierească” Constanța Vintilă Ghițulescu. Pe cealaltă parte, boierimea
mânca mult și des, de patru ori pe zi. Dimineața se deschidea cu un pahar cu apă rece, o cafea
amară și o linguriță de dulceață, iar un pranz obișnuit începea cu un aperitiv necesar pentru a
stârni mâncarea.mDar cazurile boierilor sunt unele limitate, se murea de foame în sânul
populației celei mai exstinse a românilor, adică țăranii, singurul element care mai potolea foamea
era mămăliga.

Secolul fanariot cu stilul de viață din Istanbul fascina boierimea, viața caracterizată de
bogăție și opulență totul contopit cu însemnul spiritului francez al vremii. În rândul boierilor se
punea accent pe curățarea trupului. Lenjeria acoperea trupul și îi proteja de frig iarna și reținea
transpirația în timpul verii. Prima ce se punea pe trupul gol era cămașa din bumbac sau mătase.
Dar în rândul populației sărace aceasta era mai mult decât un lux, nefiind reînnoite chiar cu anii.
Săpunul bun se păstrează în casă, el este adus din Constantinopol sau Viena.
Timpul liber era petrecut tot în funcție de clasa socială. Cârciuma aduna populație
diversă. Aici se schimbau informații și se dezbăteau probleme politice. Așezată în mijlocul
satului sau lângă biserica din sat tulbura deseori liniștea comunității. În lumea boierească balul
era o ocazie bună de socializare. Familiile boierești se pregăteau mai mereu să primească un
număr cât mai mare de invitați. Astfel, putem remarca că secolul al XVIII-lea pentru românii din
Principate este pus sub însemnul marilor diferențe sociale care se reflectă în toate aspectele vieții
cotidiene, ceea ce se poate remarca de la activitățiile inteprinse, petrecerea timpului liber, cât și
starea economică care condiționa viața socială.
Bibliografie

1. Ghițulescu, C., Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții

cotidiene în societatea românescă (1750-1860), București, Humanitas ,
2015.
2. Lemmy, Ș., Sensibilitate și istorie în secolul al XVIII-lea românesc,
București, Polirom, 2017.
3. Djuvara, N., Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii
moderne, București, Humanitas, 2009.